Opriţa sau Badea? Boştină sau Cristocea?

Nici el nu ştie. Ar fi rău dacă ar şti. Pentru că numai un antrenor suficient s-ar simţi liniştit şi sigur pe el înaintea unei astfel de confruntări. Aşadar, pe cine bagă Olăroiu în faţă: pe Opriţa sau pe Badea?

luni, 21 august 2006, 11:16

Nici el nu ştie. Ar fi rău dacă ar şti. Pentru că numai un antrenor suficient s-ar simţi liniştit şi sigur pe el înaintea unei astfel de confruntări. Aşadar, pe cine bagă Olăroiu în faţă: pe Opriţa sau pe Badea?

Primul are de partea lui disciplina tactică şi flexibilitatea cu care dispută ambele faze ale jocului. Plus travaliul şi experienţa. Dar Opriţa e lent, pe cînd Badea e al doilea jucător al Stelei, după Nicoliţă, ca viteză. La Liege a reuşit o preluare şi un şut formidabil chiar în debutul partidei. Numai şansa l-a oprit să înscrie. În schimb, vasluianul nu ştie deocamdată jocul. E neatent la aşezarea în teren şi are momente în care dispare din joc, pentru că voinţa nu ţine loc relaţiilor de joc.

La mijloc, o altă dilemă. Boştină sau Cristocea? Constănţeanul are un început foarte bun de sezon, a căpătat încredere în el, are de partea lui explozia şi moralul. Boştină e boemul Stelei, omul care întîrzie şi la micul dejun, dar care ştie jocul şi găseşte rezolvări neaşteptate. Plus că, în materie de posesie, e unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1.

Na’, c-am vrut şi eu să fiu o zi Andrei Vochin! Nu mi-a ieşit. Spuneţi dumneavoastră pe cine aţi băga în echipă: Opriţa sau Badea, Boştină sau Cristocea ? Mai vreţi să fiţi Olăroiu?


Comentarii (136)Adaugă comentariu

Joao  •  22 august 2006, 12:48

DACĂ EU AŞ FI OLĂROIU

miercuri aş renunţa să mai joc simultan cu NEŞU şi P.MARIN.
Jocul adesea dezordonat şi haotic al BICHONULUI nu dă siguranţă fundaşilor centrali (mai ales în condiţiile în care BACIU, VERIGA SLABĂ A APĂRARII NOASTRE, va juca cel mai probabil între GOIAN şi fundaşul stânga). În aceste condiţii se impune revenirea lui P.MARIN pe stânga, post pe care este titular în mod obişnuit. Cu P.MARIN şi CRISTOCEA altfel se va scrie istoria pe flancul stâng.

Pentru postul de fundaş dreapta, rămas liber, ar mai exista 2 SOLUŢII: fie titularizarea lui SABAN, fie retragerea lui NICOLIŢĂ (BĂLAN, din păcate, nu poate fi luat în considerare). SABAN pare a fi prima opţiune, dar luând în calcul şi jocul din tur, faptul ca RAPAIC joacă pe dreapta noastră, că SABAN nu este obişnuit încă cu fundaşii centrali (sâmbătă a jucat lângă BACIU care acum va trece în stânga lui GOIAN), NICOLIŢĂ ar fi cea mai bună alegere. Ştiu că asta ar înseamna o viteză lipsă în atac (şi îmi asum criticile). Totuşi, NICOLIŢĂ şi OPRIŢA (care a rămas dator fundaşului dreapta din meciul tur) pot stăpâni flancul drept pe care belgienii au defilat la Liege.

De la mijloc în sus lucrurile sunt cât se poate de clare. LOVIN va juca în faţa apărarii, PARASCHIV la construcţie, OPRIŢA, DICĂ ŞI CRISTOCEA îl vor ajuta pe BADEA. Iată deci o FORMULĂ (spun eu câştigătoare):

————————— BADEA ————————-
—————————————————————–
CRISTOCEA – DICĂ – PARASCHIV – OPRIŢA
—————————————————————–
————————- LOVIN —————————–
—————————————————————–
Petre MARIN – BACIU – GOIAN – NICOLIŢĂ
—————————————————————–
—————————————————————–
———————— CARLOS ————————–

MIN. 70: IN BOŞTINĂ – CRISTOCEA OUT
MIN. 75: IN SABAN – OPRIŢA OUT
MIN. 80: IN COMAN – PARASCHIV OUT

geambash&tolontan&buzarin  •  22 august 2006, 12:55

adevaratul pericol vine de la nesu si carlos!

Antonel  •  22 august 2006, 13:19

bostina cu badea si sa joace nicolita; ne trebuie viteza sa ii prindem pe contraatac deoarece o sa atace si nu are ce cauta oprita titular deoarece parerea mea este ca incetineste jocul

paul hasas  •  22 august 2006, 13:32

badea in atac are viteza ii poate pune in pericol pe belgieni,cred ca badea va ajunge un jucator f f important pt steaua..am avzut ca are tehnica si este rapid,daca nu inscris cu vaslui steaua avea f f mario probleme.oprita tre sa joace pe dreapta in locul lui Nicolita care sezonu asta este in plus pe teren,din pacate steaua este cam descoperita aici pe dreapta nici nicolita nici oprita nu sunt doi jucatori de calitate.pe stanga este mai greu dar cristocea tre sa inceapa titular pt ca este de la distanta cel mai in forma jucator al stelei in acest sezon poate ar trebuii incercat cu cristocea la inchidete in locul lui lovin si cu bostina pe stanga..dar nu cred ca olaroiu va fortza va spun eu steaua merge pe 1-1 sau 0-0…oricum ar fi hai steaua

alxutz  •  22 august 2006, 13:48

badea ar putea fi solutia castigatoare la bucuresti desi in opinia mea inca nu este de 90 de minute la steaua si presiunea prea mare l`ar putea face sa clacheze.in schimb oprita este vulpoiul batran care poate oricand sa surprinda.mie personal imi place badea mai mult ca oprita dar cred totusi ca nu l`as baga de la inceput.depinde si de olaroiu care poate avea o discutie cu el il poate observa ce atitudine are inaintea meciului, daca il vede timorat ar fi mai bine sa il bage in a 2-a repriza.daca are o atitudine favorabila poat6e fi folosit la fel de bine din primul minut fiind un real pericol pt poarta belgienilor.totusi, sper sa nu faca greseli copilaresti si sa ia galbene gratuite cum a facut`o in meciul cu vasluiul.in ceea ce priveste flancul stang al stelei, as opta pt jucatorul pe val si care are moralul foarte ridicat si anume cristocea.o alta MARE problema la steaua este postul de fundas stanga: nesu este cel mai mare gafeur vazut vreodata, si toata lumea asteapta maturizarea lui dar degeaba, greseli copilaresti, pase gresite,faulturi, toate acestea ar putea fi fatale pt jocul stelei.nu inteleg de ce nu este folosit petre marin care are viteza, nu greseste precum face nesu, si cel mai important este cu moralul foarte sus, mai ales ca a prins si nationala,este jucatorul pe val deci trebuie folosit.saban si el ar trebui introdus in tere odata si odata pentru ca nu a fost adus sa stea pe banca de rezerve. in ce priveste jocul lui, mi s`a parut ca a facut un joc bun cu vasluiul si aduce putin a ogararu.asa ca nu vad de ce nu ar putea fi folosit in meciul cu standard. cat despre fundasii centrali goian si BAciu pt ca din pacate ghionea nu poate juca .. nu prea sunt asa de sigur dar acum nu avem ce sa facem..speram ca baciu va da tot ce are el mai bun..si cu paraschiv acolo in fata lor jucator de travaliu nu ar trebui sa avem probleme..restul echipei se stie..lovin,nicolita, si dica.cat despre tactica..daca se poate sa NU NE MAI RETRAGEM CU TOATA ECHIPA DUPA CE DAM UN GOL DOMNULE OLAROIU!!!!!! pentru ca nu as vrea sa se repete dezaastrul de la middlesbrough..in rest sa speram ca echipa va prinde o zi buna si vom castiga meciul cu standard.FORZA STEAUA! SUCCES BAIETI!

razvan  •  22 august 2006, 13:56

eu cred k un titlu potrivit ar fi: „Extrateresti Romaniei”

dolha  •  22 august 2006, 13:58

titlu pentru gazeta de joi ” Au dat „DRACII” in ei”

Mircea  •  22 august 2006, 13:58

Bostina si Badea.

Primul ca e un jucator de valoare , pe care o va arata chiar maine..Iar dupa pauza Vasilica , mai proaspat ar fi de mare ajutor..Iar al doilea pentru ca totusi e un atacant adevarat , ceea ce din pacate nu se poate spune despre Oprita ( cu toata bunavointa , baiatul asta nu poate juca decat in B eventual – tehnica,viteza si viziunea jocului nu prea exista in „fisa” lui)

Mircea  •  22 august 2006, 14:02

PT GABI

mare dreptate ai frate..asa e..inca nu avem fata de liga..nici jucatorii , nici conducerea..

dumi  •  22 august 2006, 14:13

TITLUL PT. ZIARUL DE MIERCURI : „LASATI-NE SA JUCAM IN LIGA CAMPIONILOR”

Kozmyn  •  22 august 2006, 14:13

boshtina shi opritza

Kozmyn  •  22 august 2006, 14:15

boshtina shi opritza… da’ nu cont… steaua are echipa prea buna… poa s joace q orikre… s klifik oriqm…

dorin  •  22 august 2006, 14:22

Cel mai bine ar fii cu Badea si Cristocea ,avind in vedere ca Bostina nu mai este acelasi iar oprita e ca melcul.

morange  •  22 august 2006, 14:26

Cred ca la mijloc cel mai bun, dintre Bostina si Cristocea, PENTRU ACEST MECI, ar fi Coman, dar, din pacate, vine dupa o accidentare si nu e nici integrat in echipa. Nefiind Coman, solutia este Cristocea, un jucator tehnic, rapid si cu capul pe umeri. Bostina nu poate intra, din punctul meu de vedere, nici macar la juniori la cat de superficial trateaza fazele.
In atac cred ca Badea e cea mai buna solutie (este mai motivat, mai tehnic si mai rapid decat Oprita).

Radulescu Silviu  •  22 august 2006, 14:28

Buna ziua .

Fiind fost coleg de generatie ’80 cu Vasi’ la Farul , bineinteles ca daca Olaroiu va juca cu el de la inceput ( s-au in orice moment al jocului ) cred ca poate fi determinant , calitatile sale fiind evidente – poate fi si solutie de coordonator , pasele lui pt atacanti pot genera mare deranj in apararile adverse.

ANDREI E>  •  22 august 2006, 14:32

Eu vad lucrurile din atac foarte clar, nu cred k opritza va intra titular pentru ca nu are un profil de varf de careu, iar daca olaroiu se gandeste sa ii bage in teren fie pe cristocea sau bostina care sunt capabili de a furniza centrari excelente, nu vad pe altcineva decat pe badea in atac…eu sunt de parere k cristocea ar putea evolua si central insa nu cred k oli va risca fara para sau lovin……

a_man_ro  •  22 august 2006, 14:39

Bostina si oprita trebuie sa fie titulari. media de inaltime este cel mai important aspect al jocului de fotbal din zilele noastre. Mingicarii precum Cristocea si Badea nu au ce cauta in prima echipa.
Exista si optiunea inlocuirii lui nicolita cu Oprita in partea dreapta. Cu badea atacant, bostina si lovin la mijloc ar fi echipa optima din punct de vedere al inaltimii. belgienii nu pot fi periculosi decat la fazele fixe asa ca inaltimea este esentiala.
Titlu pentru joi: „Ne-am intors in epoca de aur! 23 august din nou sarbatoare nationala!”

Raducu  •  22 august 2006, 14:48

Oprita si Bostina vor juca pt ca fac mai bine faza defensiva decat Badea si Cristocea si stim cu totii ca olaroiu nu va risca la inceputul meciului

BIGFLO  •  22 august 2006, 15:12

E SIMPLU :

Badea sau Oprita? R : Oprita.De ce? Experienta (mai ales in cupele europene) ; posesie (vom avea nevoie de ea…) ;bataios ; recupereaza baloane
Badea. De ce?Viteza ;sut bun ;tupeu ;dorinta de afirmare
DECI : oli stie…

Bostina sau Cristocea? R : Bostina.De ce ? Experienta superioara (mai ales in cupele europene) ;posesie (vom avea nevoie de ea…) ;tehnic ;in crestere de forma ;vrea sa ii demonsreze lui gigi ca poate dupa ce s-a cam luat de el ;nu pierde mingea…mereu gaseste solutii
Cristocea.De ce?Viteza ;tehnic ;bun pasator ;tupeu

DECI : Oli stie mai bine…

Kain  •  22 august 2006, 15:21

Cred ca un titlu bun ar fi „Standard ultimul pas spre Champions League”

Mark  •  22 august 2006, 15:30

Pai 😛 Cristocea cu Dica varfuri shi Bostina pe stanga! Oprita este un aiurit! Dar dupa cum bine stim Oli o sa foloseasca ce crede de cuvinta! Pe Badea l-ash accepta cat de cat da pe panarama de Oprita, acest anti-fotbalist niciodata!

Oricum Oli poate surprinde

SSlayer  •  22 august 2006, 15:49

Badea si Cristocea

MihaiR  •  22 august 2006, 16:06

Cum vad eu meciul ? Pai in prima repriza Oprita si Bostina : in primele 15-20 de minute Steaua injectata cu adrenalina produsa de cei 50.000 de suporteri va ataca in valuri : aici Oprita si Bostina pot fi buni prin executii tehnice, prin lovituri libere obtinute in marginea careului si executate de Bostina. In acest interval sper ca vom inscrie un gol. Apoi restul de 25-30 de minute va ataca Standard, vom avea nevoie de oameni care sa tina mingea, ori la acest capitol cei doi mentionati mai sus sunt cei mai buni, in felul acesta vom avea posesie si nu ii vom lasa sa atace periculos.
Repriza a doua – acelasi inceput de meci ( suporterii si jucatorii odihniti peste pauza ), pana prin minutul 60 cand la avantajul unui gol ( prevazut pt prima repriza ) Olaroiu va da semnalul de retragere si implicit iesirea celor 2 care nu vor mai avea d.p.d.v tehnic un rol in noua asezare, asezarea vazuta de mine : 4 fundasi in careu, imediat in fata careului cei 2 inchizatori, in cercul de la centrul terenului Dica ( retras ) si Cristocea ( in locul lui Bostina ) pt ca amandoi stiu sa paseze pt contraatcuri si sa tina mingea ascunsa, plus ca avand atuul vitezei Crisocea va putea urca pe contraatac pe centru. Pe laterale la mijlocul terenului ( putini avansati fata de cei 2 mentionati anterior ) Banel si Badea care datorita vitezei vor putea sa urce la o pasa primita de cei 2 din centru sau se vor putea bate pt mingi cu mijlocasi si fundasii adversi incercand un pressing menit sa intarzie atacurile si sa profite de eventualele greseli. Cred ca dupa acest minut 60 Steaua va putea marca si al 2-lea, poate si al 3-lea gol.
🙂 E o desfasurare de meci ideala, si din pacate nu e totul asa usor cum am pus eu pe ”hartie”, dar daca as fi antrenor asta as cauta sa fie desfasurarea meciului si implicit asta ar fi asezarea aleasa.

Roberto  •  22 august 2006, 16:34

My friend Tolontan hai ca ai fost tare…ce sa mai il ajungi din urma pe Vochin ;))..ti-a iesit bine caracterizarea jucatorilor!!!Revenind la subiect cred ca cel mai bine e sa mergem pe echipa „standard” 🙂 adik cu Oprita si Bostina titulari…n-are rost sa mai facem experimente ca in meciu retur cu Rosenborg…si prin cei 2 mai crestem media de inaltime a echipei titulare..trebuie sa facem fata si fizic in fata belgienilor.O idee buna ar titularizarea lui Saban si trecerea in banda stanga al lui Petre Marin.Bine si Badea si Cristocea sunt in forma in acest moment in special ultimu insa n-au experienta celor 2 si nici nu exista inca relatiile de joc stranse cu ceilalalti coechipieri.Cam atat…vreau si Yo un raspuns sa vad dak am aberat sau am zis cv bine

Fan  •  22 august 2006, 16:35

BOSTINA SI CRISTOCEA. PUNCT !

Adelio Torres  •  22 august 2006, 16:44

Ai innebunit? Visez sa fiu Olaroiu 🙂 Sa-i chem pe baieti la vestiare si sa le administrez team-talk-ul ideal inainte de meci. Pe Cristocea il vad ca pe un mijlocas ofensiv central ca joc, dar ca statura pare clar stapanul unei benzi a terenului. Ne trebuie Liga, nu mai conteaza cu cine in teren.

Florin  •  22 august 2006, 16:53

NEAPARAT CRISTOCEA;este jolly-jockerul echipei in ultimele partide…in tur jocul s-a revigorat dupa intrarea sa,cu craiova a jucat bine,cu Vasluiul excelent;avem nevoie de jucatori care sa tina mingea,sa fie tehnici,sa ii iirite pe adversari…Dica nu a jucat bine in tur inainte sa intre Cristocea pentru ca nu avea sustinere din spate si trebuia sa joace el rolul lui si sa coboare…Si Bostina e bun,dar putin iesit din forma…Eu cred ca Oli va juca cu Cristocea si Oprita,desi eu as juca cu Cristocea si bostina,iar Nicolita si Dica in atac

Nemesis  •  22 august 2006, 17:56

Carlos – Marin, Goian, Baciu, Klemi- Cristocea, Para, Lovin, Nicolita- Dica, Badea.

Fortza Steaua.

bila_ro  •  22 august 2006, 18:50

Oprita trebuie sa-si cumpere bilet la intrarea pe stadion !!

STRAIN DE FOTBAL  •  22 august 2006, 18:59

steaua o echipa care intotdeauna se impiedica inainte de mal. a facut-o la bistrita, rosenborg, in urma cu cativa ani in penultima etapa pierda campionatu dupa un 1 la 1 la piatra neamt, echipa retrogradata de 5 etape.
sincer ar fi frumos si desi sunt stelist ma astept iaras sa ies pe strada dupa meci si vad oameni care dau cu palma peste capota masinii de suparare iar pe joi la pro tv timisoreni, olteni, ciori si alte natii care nu mai pot de bucurie aprinzand obsesiv fulare, steaguri si chiar pe mamele lor daca acestea au culoarea ros-albastra.
PAREREA MEA

Marius Lupu  •  22 august 2006, 19:59

badea si cristocea. ar aduce un suflu mai puternic jocului. la 2-0 poate sa il bage pe oprita pt ca e predispus la efort, la faza defensiva si e experimentat. la fel si bostina stie sa tina de minge, sa initieze atacuri surprinzatoare …
FORTZA STEAUA

n45uk_vs  •  22 august 2006, 23:20

eu cred ca oprita dak nu ar fi finul lui piturca sau ce ruda o fi cu Prostul ala(ca si asa e o jignire pt toti prostii)….nu ar avea loc nicaieri…pt ce e selectionat in nationala????…….BADEA IL ALEG CU SIGURANTA….e mai incisiv…mai bataios…alearga mai bine si e mai in forma(vezi gol cu fc vaslui)…….
Cat despre bostina sau cristocea…….chiar ca are o dilema….dak am lua dupa…acutuala forma……celebrul banelinio(care in ultimul timp si a arata LENEA specifica RROMILOR…si acea ingamfare…..)ar trebui scos din echipa……cristocea e ff modest alearga si da tot ce poate in 15-20 de minute cand intra…(ar merita mai mult)…..cat despre bostina…..jos palaria …mare fotbalist…..(dar..tot RROM SI ASTA…A DOVEDIT O IN RETUR…)

Andy  •  22 august 2006, 23:23

eu cred ca ar fi bine ca oli sa-i bage si pe cristocea (in centru, in locul lui lovin) si pe bostina (pe stanga) , iar para ar fi mijlocas defensiv , cu cristocea in fatza lui. In atac Badea si Dica. ASA am juca mult mai ofensiv.

wolf  •  22 august 2006, 23:28

Cristocea 1.70 si Badea 1.78…dar totusi sa nu uitam ca putem juca la 0-0…si pt asta avem nevoie de gabarit…atunci Oprita 1.86 si Bostina 1.84 ar fi mai utili.

PlAyBoY[gR]  •  23 august 2006, 8:17

Probabil ca Olaroiu se va baza pe un cuplu experientza-forma , deci pe jucatorii Opritza si Cristocea

andy un stelist 100%  •  23 august 2006, 11:08

pt. acest jok el mai mult conteaza experienta la o astfel d miza. Oprita e mult mai experimentat in europa dekat badea la fel shi Bostina kare este mult mai experimentat dekat cristocea in meciurile internationale. Asa daka ar fi cristocea shi badea sunt mai indicati dekat bostina shi oprita. Dar la asemenea meciuri ku o asemenea miza experienta este ce mai buna

Comentează