Un film despre minciunile jurnalistilor

“Nu lasa adevarul sa-ti strice un articol bun”, e o vorba care circula prin redactii. Dar n-o crede nimeni. Si tocmai pentru ca pare incredibil ca cineva sa-si construiasca o cariera pe contrafaceri, redactiile sint expuse fraudelor jurnalistice.

miercuri, 6 septembrie 2006, 4:12

“Nu lasa adevarul sa-ti strice un articol bun”, e o vorba care circula prin redactii. Dar n-o crede nimeni. Si tocmai pentru ca pare incredibil ca cineva sa-si construiasca o cariera pe contrafaceri, redactiile sint expuse fraudelor jurnalistice.

Cineva observa ca democratiile par sistemele cele mai fragile in fata pericolului terorist. Intr-o dictatura, poti ordona unui oras intreg sa nu mearga cu metroul. Poti suprima modul de viata si instaura altul. Pe cind, intr-o democratie, si in redactii se petrece acelasi lucru, e imposibil sa pleci de la prezumtia de vinovatie.
Despre asta vorbeste filmul “Minciuni” (Shattered Glass – pe DVD). Despre cum, cit si cit timp poti pacali propria redactie si publicul. Cum? Relativ simplu. Inventezi povesti. Cit? Mult. Nascocesti personaje, compui intriga, inventezi cladiri si situatii. Cit timp? Oooppps. Aici e o problema!

Americanul Stephen Glass a reusit sa publice 14 articole integral sau partial false in revista The New Republic, intre decembrie 1996 si mai 1998, cind a fost concediat.
In fond, omul era un foarte prost jurnalist. Filmul n-o spune, dar Glass a recunoscut-o mai tirziu, involuntar, la celebra emsiune 60 Minutes de la CBS. “Am vrut sa ma creada un bun jurnalist si, iubindu-mi povestile, sa ma iubeasca pe mine”, a marturisit el. Ce eroare! Chiar daca iti indragesc articolele, oamenii nu te simpatizeaza pe tine. In cel mai bun caz, ii iubesc pe eroii povestilor tale.

Asta e vestea proasta pentru ziaristi. Dar filmul aduce si una buna: Glass a fost prins de un alt jurnalist de la “Forbes”, care a descoperit ca datele, numele si institutiile invocate de colegul sau erau fictive.
Si mai e ceva. Intr-una dintre ultimele secvente din film, una dintre angajatele revistei ii strecoara redactorului sef: “Stii cum puteam sa ne aparam de asa ceva?”. El se opreste o clipa din mersul furios/ametit si tace. “Cu imagini, Chuck, publicind imagini!”. Vorba cade greu in redactia umilita si dezorientata. E o greutate cu care presa scrisa traieste in fiecare zi si care a facut-o ruda saraca a televiziunii.

Si, totusi, cum traiesc ziarele? Un posibil raspuns il da eseistul italian Giovanni Sartori: “Da, o mie de cuvinte nu fac cit o imagine. Dar un milion de imagini nu pot crea un concept. Civilizatia umana, asa cum o stim noi, s-a fondat pe idei, notiuni, concepte!”.

 


Comentarii (52)Adaugă comentariu

Alexa  •  7 septembrie 2006, 17:25

Faptul ca nici Dl Tolontan nu face diferenta intre analist politic/analist media si political scientist arata ce nebuloasa e in domeniul asta in Ro. Sartori nu e filozof (chiar daca ceea ce scrie are o baza teoretica) si nici analist media (chiar daca scrie si despre media si in presa)…. Cred insa ca e corect spus ca Sartori e eseist mai ales pt ca nu la scrierile lui de stiinta politica se facea referire dar si pt ca la virsta lui actuala nu prea mai face political science.

Iar raspunsul catre zerro65 imi sugereaza ca Dl. Tolontan nu are o zi prea buna azi pentru ca orice analiza a presei romanesti arata ca o foarte mare a articolelor scrise in presa romaneasca sint slab documentate, bazate pe o f slaba cunoastere a subiectului si ale criteriilor pe baza carora ar trebui analizat. Iar Dl Tolontan stie f bine ca exista alt mediu de presa decit cel de la gsp si ca ala e dominant!!!

Nu ma astept la raspuns…

Alexito  •  9 septembrie 2006, 0:57

Hai sa va zic eu o chestie ca sa va dati seama ce inseamna presa.In primul rind voi astia de la „sport” sinteti cei mai avantajati,si va dau un exemplu,a ajuns sa se numere Banel Nicolita printre cei mai mari 100 de romani sau cum s-o numi chestia aia.Deci omu citeste si,mult mai grav CREDE.
Acum hai cu partea a doua.Odata in tren m-am nimerit cu o gagica,secretara la un ziar de mare tiraj din tara,si mi-a spus o chestie pe care nu am cum sa o uit.Si in timp,fiind si martor la anumite evenimente,mi-am dat seama ca avea dreptate.Ce spunea gagica:”daca tu stii ce stire ajunge la noi si ce se da in ziar,nu ai mai citi niciodata ziarele”.Referitor la cazul Mutu,credeti voi ca se va afla vreodata adevarul?Never.Care il stie tace milc.

Comentează