O istorie veche: fotbal şi mafie

8 September, 2006 | 153 comentarii

Nu, n-a început marţi. Sau poate că era într-o marţi, dar înainte de al doilea război mondial.

Iuliu Baratki a fost terminat de aceeaşi oameni. O povesteşte George Mihalache, în cărţile sale. Unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului nostru şi-a scurtat cariera şi apoi a ajuns o epavă din cauza anturajului. Zoltan Crişan, la fel.

Combinaţia bani, glorie şi expunere i-a ademenit mereu pe interlopi în preajma sportivilor. Cu timpul însă n-a mai fost vorba doar de un pahar în plus, ca în perioada interbelică. Miza a crescut. Planurile de luptă împotriva crimei organizate din toată lumea vorbesc despre “vizibilitatea pe care sportul o oferă mafioţilor”.

Sportivii umblă mult.

Controalele asupra lor sînt, de regulă, superficiale. Devin nu doar clienţii, ci şi, uneori, partenerii acestor mafioţi. Şi mai e ceva. Principalul atu pe care-l au interlopii este protejarea acţiunilor lor sub umbrela simpatiei populare de care se bucură vedetele sportive. În primul rînd fotbaliştii.

Întotdeauna, oamenii vor crede nu în autorităţi, ci în campionii pe care-i simpatizează. Mai ales într-o ţară ca România, unde autoritatea s-a compromis. Imunitatea prin iubirea faţă de sportivi, iată ce urmăresc mafioţii.

Şi atunci, ce şansă există?

Şi ce rost are să scoţi asta la lumină, atîta vreme cît “minciuna de adevăr”, aşa cum o numea Nichita Stănescu într-o poezie, are trecere la public?

Răspunsul la prima interogaţie: din fericire, sînt puţini sportivi care acceptă coabitarea cu interlopii. Fotbalul de azi e mai degrabă muzica inspirată din Handel şi transformată în imn pentru Champions League.

La a doua întrebare, despre sensul luptei împotriva a astfel de lucruri în condiţii de ostilitate, răspunsul l-a oferit cîndva Papa Ioan Paul al II-lea, referindu-se la nazism şi la comunism. “M-am întrebat, uneori descurajat, dacă erupţia răului va avea o limită. Şi m-am gîndit că răul nu va dispărea niciodată, dar că Sfinţii Părinţi ne-au învăţat că, fără el, binele nu ar putea creşte şi că răul nu înseamnă altceva decît absenţa faptelor bune. Atunci răul ar deveni insuportabil şi etern”.