Reverenţă pentru ei

31 October, 2006 | 752 comentarii

Iată-i! Doamnelor, domnilor, dragi poştaşi care le duceţi banii acasă la părinţi, stimate casiere de bancă şi, nu în ultimul rînd, voi, guvernanţi, cărora vi se prăbuşea bugetul în cap dacă nu existau.

Sînt ei. Stau ochi în ochi cu fotbaliştii. Nu arată ca scoşi din cutie, dar nici nu pretind asta. Au tricouri şmechere, fulare cu Steaua, ceasuri mari, d-alea de se poartă acum. Sînt căpşunarii, trabajadores, stranierii, diaspora, nu contează cum le ziceţi. Şofează, cară, culeg, plîng, mai scot cîte un om din metroul incendiat, îi mai incendiază rasiştii, speră, beau, economisesc. Sînt cea mai mare galerie de care a beneficiat vreodată peste hotare nu doar Steaua, ci şi ţara.

Sute de mii de familii din România se vor uita în această seară nu doar la Dică, ci şi la secvenţele din public. Va fi transmisia cu cea mai urmărită tribună din istorie. Iar ei vor aştepta… Orice suporter crede asta. Măcar o dată să mă văd în imagine! Un prim-plan fulgurant, înşelător, iute ca o vacanţă de Crăciun petrecută acasă. Măcar o dată, de aici, de pe “Bernabeu”!

În anii ’70, pe vremea cînd era o firmă cu tradiţie forestieră, producător de hîrtie igienică şi de cizme de cauciuc, Nokia şi-a trimis inginerii în barurile din Tokio, pe plaja din California şi în cartierele pierzaniei din Londra. “Mergeţi unde viitorul se distribuie inegal pentru a înţelege încotro se îndreaptă lumea!”, li s-a spus. Nokia este astăzi liderul mondial al telefoanelor mobile.

Nimeni nu ştie cum va arăta România peste 20 de ani. Dar e clar că viitorul ei nu poate fi rupt de cel al zecilor de mii de muncitori şi studenţi de pe “Bernabeu” sau de românii răspîndiţi în toată lumea într-un efort disperat de recuperare a distanţei faţă de lumea civilizată. Ei sînt guvernul în exil, ei sînt americanii care n-au venit, ei sînt modelul suedez şi ei sînt suporterii în faţa cărora Steaua are onoarea de a face o reverenţă în numele nostru, al tuturor.