Băgaţi-i niţel la pit stop!

A trecut oarecum nebăgată în seamă o dezvăluire beton, serioasă şi haioasă, făcută zilele trecute de către Evenimentul Zilei. Ziarul a intrat în posesia celui mai mirobolant şi, vorba lui Mary Poppins, supercalifragilistic compliment primit de lumea sportului în acest an.

vineri, 1 decembrie 2006, 5:28

A trecut oarecum nebăgată în seamă o dezvăluire beton, serioasă şi haioasă, făcută zilele trecute de către Evenimentul Zilei. Ziarul a intrat în posesia celui mai mirobolant şi, vorba lui Mary Poppins, supercalifragilistic compliment primit de lumea sportului în acest an.

Aşadar. Procurorii români au înregistrat convorbirile unui bulgar, angajat la o bancă internaţională despre care dacă spui ceva rău, te trezeşti la poartă cu o jumătate din avocaţii planetei. Omul se ocupa, susţin procurorii, cu influenţarea deciziilor în ministere şi în Guvernul României pentru a facilita clienţilor săi cîştigarea unor licitaţii. Ei bine, cum le spunea în convorbirile sale codificate celor doi miniştri aflaţi în aria sa de acoperire? Sereş „Hakkinen” şi Nagy „Schumacher”!

Imaginaţi-vă o convorbire. „Hakkinen a zis că ne sprijină, da’ trebuie să trecem şi noi pe la standuri după!”. Sau: „Ce zici, reuşeşte Schumacher să-l păcălească pe Motociclist la calificările de azi pentru Petrom?”.

Iată cum, şi în afacerile de miliarde de euro, în spionaj, trădare şi balamuc ambulant, tot la pasiuni sportive se ajunge! Vorba unui cititor, ceva mai acid. „Bine că nu am auzit ceva de genul: mă duc pe la Senna diseară să văd dacă m-a rezolvat cu chestia aia”.


Comentarii (49)Adaugă comentariu

CheeroKee  •  1 decembrie 2006, 17:33

Tare rau de tot faza , dar nu am inteles la ce te referi !? Pentru ce acest articol ?! Cu ce scop ?!

geronimo  •  1 decembrie 2006, 17:35

da….ce legatura are asta cu sportul???

G  •  1 decembrie 2006, 17:38

hakkinen , schumacher au cumva legatura cu sportul …. c nu intelegeti :..doamne !

iul  •  1 decembrie 2006, 17:38

Nu vad rostul acestui articol. Nu are absolut nici o legatura cu sportul. Va multumesc pentru incercarea de a ne da informatii despre politica dar daca aveam nevoie de acele informatii nu veneam aici

David  •  1 decembrie 2006, 17:41

CheeroKee, geronimo: nu are legatura cu sportul, dar amintiti-va ca asta e blogul omului, nu articol la ziar, poate sa scrie despre orice ii trece prin cap.

DavidC  •  1 decembrie 2006, 17:45

@David: o fi blogul omului, dar e si pe prima pagina a http://www.gsp.ro, acolo unde trebuiau sa se gaseasca articole despre dinamo, steaua, rapid sau chiar schumacher, ci nu despre politica

danutza  •  1 decembrie 2006, 17:51

asa, si?

Oblio  •  1 decembrie 2006, 17:56

Voi ati citit inceputul blogului pe gsp, daca nu va place ce rost mai are sa il cititi? Si daca l-ati citit chiar va pare rau ca l-ati citit? Este doar un blog si nu un articol din ziar, iar daca e pe prima pagina este pe pagina a gsp unde noi trebui sa multumim gsp-ului ca posteaza ziarul gratuit pe internet.
Hai sa nu mai fim asa rautaciosi si sper ca intr-o zi sa nu mai citim atitea injuraturi si critici postate de utilizatori la adresa tuturor.
Trebuie sa facem din Romania o tara mai buna si din romani oameni mai buni.
BTW. La Multi Ani Romania!

untitled  •  1 decembrie 2006, 17:58

BINE DAFFY DUCK!!
Baga-i un pic la „pit stop” cum ar spune autorul articolului …
Le-a inghetat transpiratia dupa postul tau…
Da’ chiar asa mai „Tolo” …cum e cu respectarea copyright-ului?

untitled  •  1 decembrie 2006, 18:00

Oups !!!se pare ca potul tau a deranjat atat de tare incat l-au sters…traiasca cenzura!!
La multi ani Romania

Daffy Duck  •  1 decembrie 2006, 18:07

Eu am scris pentru binele GSP, nu pentru binele meu.
Nu eu incalc regulile site-ului uefa.com

Daca au sters postul meu, sa fie sanatosi. Daca raman la fel de incompetenti si in continuare, atunci au o problema.

Primul lucru inainte sa-mi stearga mie postul cred ca trebuia sa stearga clasamentul furat de pe site-ul uefa.com.

Prioritatea pe care au dat-o spune totul despre moralitatea celor de la GSP si in aceiasi masura ne da si dimensiunea ridicolului in care se afla acest ziar. Aceiasi incredere ar trebui sa o avem si in articolele lor?

kaio  •  1 decembrie 2006, 18:13

traiasca natiunea romana
sa nu cumva sa-mi spunti ca e chestie politica
domnule Tolontan apreciez articolul dvs.. Astept si pe viitor astfel de scrieri

daniyi  •  1 decembrie 2006, 18:17

esti depaaarte de sport

kaio  •  1 decembrie 2006, 18:19

pe blogurile sport total, Radu Banciu are si el astfel de articole

ISKIRI  •  1 decembrie 2006, 18:22

mai … e blog asta … scrie in adresa http://www.tolo.ro (adica al lui ) cred ca poate sa isi exprime pareri personale pe blogul sau nu?

tivadar  •  1 decembrie 2006, 18:23

Great opportunity:

http://bigmoneyfactory.blogspot.com/

jony  •  1 decembrie 2006, 18:34

Cătălin Tolontan a inceput sa scrie despre politica ca doar de unde sa vina bani ? normal incearca sa le tina partea astora care au facut manevre cu gazul si care vor sa ne ridice pretul la gaze acum de sarbatori.Cat ti-a dat ca sa le ti apararea si ce legatura are subiectul tau cu sportul? si cica ” tot la pasiuni sportive se ajunge” o laie ti-ai laut cascavalul ca sa scri numai de bine de ei.LOVELE LOVELE LOVELE numai asta vrei sportivule. In loc sa scri de rapid,dinamo sau steaua preferi mai mult sa faci manevre politice. Hai bft.

alin  •  1 decembrie 2006, 18:35

ce tari suntem in gura… dar numai unii au curajul sa-si arate identitatea cand isi infrunta adversarul. nici asta nu are legatura cu sportul: nici aici nu exista fair-play…
cum ar fi zis o vorba: „…esti ca femeia la telefon”…
cel mai probabil ca aici se vede cu adevarat adevarata fata a fiecaruia, atunci cand sunt anonimi… pun pariu ca aia care injura nici macar nu au scris adresa de mail adevarata…
in fine… io ma bucur de privilegiul de a citi blogul (a se citi BLOG, nu articol, ori comentariu sportiv, apropo adresa nu e http://www.sport.ro, ci http://www.tolo.ro) cuiva si de a-mi exprima pararerea aproape simultan.
la multi ani, Romania!

RAzvan  •  1 decembrie 2006, 18:36

nu aveti minte, blogul nu are legatura cu ziarul. este doar pagina lui tolo. poate sa scrie despre ce vrea el.isi exprima parerea, cum fiecare are dreptul.daca este ziarist sportiv, inseamna ca trebuie sa scrie doar despre sport?

alin  •  1 decembrie 2006, 18:37

ce bine imi pare ca lumea si-a dat seama de ce tolontan scrie „politica”… ma simt asa de usurat… si care eram asa de frustrat… nu aveam somn noaptea… ma gandeam ca ce usor e sa iti dai seama, dar nimeni nu vede… pfu!!!
ma bucur!
somn usor!

axxy  •  1 decembrie 2006, 18:37

e chiar asa rau ca a scris de hotii romaniei pe un ziar de sport?mie nu mi se pare o crima.nu va place nu cititi.nu va obliga nimeni.poate pana la urma or ajunge in pitt stop

NEROmeo  •  1 decembrie 2006, 18:57

Televiziunile incep transmisia meciurilor(mai ales cele importante),dupa inceperea lor,spre disperarea microbistilor si bucuria lui Murphy.Eu,n-am auzit,de exemplu imnul Ligii Campionilor.Ar fi o idee sa-l ofere ziarul pt. download.Cat despre nea Vasile de la televiziune,scoala bre,c-anceput meciul!

Blog Cristi Roman  •  1 decembrie 2006, 18:59

Exact cum spuneam si ieri, sint curios care dintre actualii politicieni ai Romaniei ii au ca preferati pe Alonso si Raikkonen. Sa vezi atunci…

Vasi-Napoli  •  1 decembrie 2006, 19:04

Fainutz,comic chiar.Mi-ai smuls un…zambet.si cred ca si asta era intentia, sa ne mai destindem un pic….tari procurorii astia romani!

vasi  •  1 decembrie 2006, 19:04

ce legatura are politica cu fotbalul tolontane ?

master kaza  •  1 decembrie 2006, 19:14

domnul meu ce legatura are articolul asta cu sportul????stiu k nu sunt primul care zice asta dar sunteti ridicoli!!esti profesionist ? sau a devenit si asta un ziar politic???chiar va apreciam in detrimentul prosport dar vad k m-am cam inselat !!! seriozitatea si profesionalismul vostru lasa de dorit!!!!

Masi  •  1 decembrie 2006, 19:14

vasi Says:

December 1st, 2006 at 7:04 pm
ce legatura are politica cu fotbalul tolontane ?

Dacă te uiţi cine a plătit stadionul Rapidului, cum ia bani de la buget Poli Iaşi, cum CFR Cluj şi U Cluj au bani de la bugetul local etc, o să vezi că legătura e destul de strînsă.

Xulescu  •  1 decembrie 2006, 19:20

Cataline, si unde e subiectul sportiv. A Hakinen si Schumacher. CRED CA TREBUIE SA TRECI SI TU PE LA PIT-STOP TURA ASTA CA TI S-AU CAM TOCIT GUMELE SHI NUMAI CONTROLEZI „MONOPOSTUL”

stan dan  •  1 decembrie 2006, 19:38

Ar putea sa ma lamureasca cineva daca intilnirea dintre o masina de cusut si o umbrela pe o masa de operatii poate fi intimplatoare? (modificati va rog „masina de cusut” cu „masina de Formula 1” ca sa vedeti legatura cu articolul d-lui Tolontan si cu sportul in general)

maurytzyo  •  1 decembrie 2006, 19:40

Tolontane … numai tu intelegi articolele tale .

maurytzyo  •  1 decembrie 2006, 19:42

AR trebui sa treci si tu pe la veterinar ca poate te scapa de turbare :)))))))))

fed  •  1 decembrie 2006, 20:19

Ce altceva asteptai Tolontane!? Numai asa functioneaza sistemul tau iubit al vesticilor! Uite daca citeai presa ieri aflai de exemplu ca la stapinii vostrii din Austria, firmele folosesc numai 3,5 miliarde euro pentru ciubucuri. Si Austria este o tara mica. Ce este atunci la altii? Iar voi acolo va bateti ca caramida in piept, aproape cu mindrie, ca este cea mai mare coruptie si hotie. Uita asta! Romanii sint niste amatori pe care-i duce oricine de nas. Nu degeaba vesticii detin 85% din Romania! Si ii merge nemaipomenit de bine romanului, nu-i asa? Poate intr-o zi o sa-i vina si mintea la cap romanului si va vedea ce se petrece sub nasul lui. Deci nu este nevoie sa se obosesca sa vada mai departe de lungul nasului ca sa-l cuprinda ameteala.

Real Sport Romania  •  1 decembrie 2006, 20:36

vine schumi la bucuresti … si-i face lu tov. nastate si tariceanu imagine de ferrarri …

fotbalul atrage atat utra si rahat … ca ne miram de ce oare urmarim cu sufletul la gura ce mai fac favoritii nostrii … va spun io de ce? … de prosti ! … ei joaca, castiga bani cu nimiluita ..si noi pierdem timpul cu privitu, urmaritul samd …cel mai bun lucru e sa-ti vezi de ale tale, ca nu vine nimic pe gratis, trebe sa muncesti mult … nu sa te uiti la ei !

spalare de bani se cheama … simplu si elegant, face cine poate si are bani, cine nu … inghite in sec …si face teoria conspiratiei …

ura si la gara … ca incepura sa puna cenzura …. e dreptul lor, ca doar mentin siteul …asa ca va rugam, nu deranjati tovarasii, ca ei nu suporta sa fie contrazisi !!!

ura si la gara again ! read more info and post whatever you want at ..

http://real-sport.blogspot.com/

Fanbuzarin  •  1 decembrie 2006, 21:22

Tolontan incearca sa scrie despre orice domeniu pentru ca intr`o buna zi va avea sa ne faca o marturisire. Pina atunci incearca sa ne pregateasca.

pafnutie  •  1 decembrie 2006, 21:26

poate vrea, cand va fi mare, sa se faca tocsoumen de politica, sa dea si dansu’ cu bile albe, bile negre dupa paduchii din parlament. avem o sansa sa scapam de domnia sa, sa-l incuraja, clap your hands boys, ridicati mainile sus

PT TOLONTAN  •  1 decembrie 2006, 22:24

articol haios si bine interpretat… bravo ! justitia e oarba si face multe accidente in tara asta, ne loveste si pe zebra pe noi simplii pietoni, iar cei protejati de „airbaguri” nu patesc nimic, in cel mai rau caz fac niste tururi de incalzire pe la DNA dar apoi isi intra in forma iar si fura startu si finishu si mijlocu si toata tara…

Novac Gabriel Mircea  •  1 decembrie 2006, 22:45

iara ma repet .. esti varza… nici articolul asta nu are de a face cu sportul.. poate pe unde ai mai lucrat inainte… cred ca pe la jurnalul

visan alexandru  •  1 decembrie 2006, 22:51

multi prosti viziteaza blogul asta. e bun articolul!

ralu  •  1 decembrie 2006, 23:04

mie mi se pare ca tipii nu erau prea inventivi. sincer. cred se puteau descurca mai bine cu codarea mesajelor pe tel. sau credeau ca nu-i asculta nimeni? adica eu dc m-as face agent secret/ticalos care nu stiu ce invirteli dubioase face cred ca m-as stradui mai mult la partea de acoperire a urmelor etc. ce ziceti?

ralu  •  1 decembrie 2006, 23:12

si cit mai multe articole pe teme fara legatura cu fotbalul. eu la apreciez

chelseaboy_nyku  •  1 decembrie 2006, 23:16

iar vi cu kesti deastea securisto-comunisto…despre sport cand scrii ??? cre ca vrei sa te bagi pe alte genuri gazetaresti..politic, economic ….cred ca asta e al 10-lea articol care nu are tr cu sportul in ultimele 2 luni of of mai cataline :))

chelseaboy_nyku  •  1 decembrie 2006, 23:16

oricum te iubesc esti cel mai bun 😉

chelseaboy_nyku  •  1 decembrie 2006, 23:21

ralu….vreau sa vb cu u …imy dai adresa de email 😀 sau tzo dau io ..adresa 🙂

traienel2006  •  2 decembrie 2006, 0:19

tu esti lovit rau mai tolo

MosIonRoata  •  2 decembrie 2006, 3:26

Ha! Ha! Ha! M-ati facut sa rad domnu’ Tolontan! Si va rog sa ma credeti ca de sase luni nici macar nu mai zambisem! Nu’ntelege dumnealor ce spui matale aici, si poate ca-i mai bine asa.

Sanatate!

ioan plischi  •  2 decembrie 2006, 7:54

daca unii dintre noi nu inteleg ceea ce vrea „tastatorul” sa spuna, nu are rost sa incercam a ne da cu ignoranta-n cap. putem foarte usor sa trecem la alte texte, mai accesibile, mai nostime, mai pe placul nostru. catalin tolontan se pregateste pentru o noua pasiune – aceea de politician – si face oarece eseuri pe teme viitoare. gasesc ca se pricepe.

dinamovistu  •  2 decembrie 2006, 10:31

acest articol e pentru cine cunoaste;) bv tolo

radu  •  2 decembrie 2006, 12:40

Cherokee nu era ptr tine. sorry::)) e un alt level, cum ai spune tu. iar utilitatea acestui material tine mai mult de o zona in care, probabil ca nu respiri, deocamdata.facturile la gaze si litrul de benzina sunt, probabil, atributul parintilor si de acea, nu simti acest material. dar noi nu ne suparam pe tine. esti doar un om pe niste scari…

radu  •  2 decembrie 2006, 12:42

Maurytzyo, Xulescu si Stan Dan, cititi si voi textul de mai sus. Vi se pare greu? Doare?

Comentează