Jan
23
Inelul care regretă
23 January, 2007 | 77 comentarii
“Sînge şi grisine” a fost unul dintre titlurile Gazetei de ieri, după moartea Mariei Cioncan. Un titlu forţat, o eroare pe care o regretăm, mai ales că ziarul şi-a cenzurat gesturile legate de această moarte. De pildă, nu am publicat în ediţia tipărită fotografii dure, cu airbagul însîngerat şi cu scaunul pe care a stat Maria.
Am preferat să ilustrăm cu inelul atletei, abandonat pe certificatul de deces. Obiectele cărora le vom lipsi, obiectele care ne regretă, cum scrie Paul Guimard în “Bunurile vieţii”, una dintre cărţile sale.
Scriitorul francez are o viziune stranie. După dispariţia cuiva drag, viaţa merge înainte. Semenii se recăsătoresc, antrenează noi atleţi, se îmbată, plîng şi îmbătrînesc. Nu oamenii, ci obiectele suferă cel mai tare după ce ne ducem. Bunurile vieţii. O pereche de pantofi pe care n-o să-i mai încalţe nimeni, un fotoliu pe care numai proprietarul ştia cum să se aşeze, protejîndu-i mînerul şubred, o uşă cu hachiţele ei, o plajă călcată cîndva în vacanţă, un inel.



















January 24th, 2007 at 9:17 am
Dumnezeu sa o ierte! Un om cum rar intilnesti, o sportiva in adevaratul sens al cuvintului. Fara fitze, fara aparitii in ziare din 3 in 3 zile. Pentru ea atletismul era totul. Pentru ea, Romania reprezenta totul. Si cel mai important era sa nu dezamageasca. Dumnezeu sa o odihneasca!
January 24th, 2007 at 9:35 am
Atletul e asemeni cu printul dalbei zari,
Ce-si ride de primejdii si prin furtuni alearga,
Jos pe pamint, printre batjocori si ocari,
Aripile-i imense-l impiedica sa mearga………
January 24th, 2007 at 9:50 am
printre”linia”lui mutu,genunchiul lui andrey,rasfatul lui razvan,aparitiile becaliene halucinante,a”nimerit”si UN MARE OM sau poate doar o campioana.intr-adevar,MARIA nu a fost o campioana pe placul presei,a fost doar o fata amarata care a cautat sa isi depaseasca limitele.DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA!
January 24th, 2007 at 9:57 am
totata stima pt. caracterul acestei tinere atlete , trebuie sa fie o pilda pt toti felul in care Maria Cioncan a reusit sa razbata prin viata ;domnul sa o ocroteasca
DISPRET pt acesti sobolani de birou care profita de truda oarba a sportivilor(floroiu ,mihail)
poate ar fi nimerit un articol care sa scoata in evidenta calitatile de manageri “iscusiti” ale celor doi ; macar atit pt memoria Mariei in loc de scuze d-le Tolontanj;
January 24th, 2007 at 9:58 am
sunteti un ziar penibil care vreti sa faceti senzational din moartea bietei fete.
********* nesimtiti, cand traia nu avea loc in ziar de fete fierbinti si de cugetarile geniale marca jiji, meme, borcea, mititelu…
****** penibili, asta sunteti , ********** !
January 24th, 2007 at 10:22 am
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!!!
Insa nu uitati ca sute de romani si mii de oameni mor anual in accidente de masina. Pentru ei nimic?De ce exageram totul cand vine vorba de un sportiv sau o vedeta?Sunt situatii foarte tragice, fiecare in felul ei.Asta e viata.Omul de cand se naste este dator cu o moarte. Unii mai repede, altii mai tarziu.Inca odata, condoleante familiei si putere sa mearga mai departe.Si tuturor familiilor care au asfel de necazuri.
January 24th, 2007 at 10:41 am
Centura de siguranta
de ce nu spune nimeni ca nu a folosit centura de siguranta deoarece doar ce plecase de la benzinarie si dupa 300 m a dat in acel pom.
daca folosea centura nu murea
e bine sa stie lumea si mai ales ca e in folosul celor vii sa stie ca a murit tocmai pentru ca nu a folosit centura de siguranta
la drum lung si mai ales iarna e moarte curata fara centura
pacat
January 24th, 2007 at 10:43 am
Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca!
January 24th, 2007 at 10:45 am
Ciudati mai suntem, noi… oamenii!!! Daca ziarele n-ar fi scris nimic dupa tragica intamplare, probabil ca discutiile astea n-ar mai fi existat…
Ziaristii sunt OBLIGATI prin codul meseriei lor sa scrie despre ceea ce e proaspat, altfel se anuleaza de la sine, nu se vand ziarele deci nu-si justifica meseria!!!!
E normal ce-a scris Tolontan, e normal ce scriu ceilalti, e normal ca unii dintre noi sa avem replici dure, altii de bun simt, altii pacifiste, altii de oameni cu 2 clase facute la fara frecventa pt ca fiecare isi pune amprenta mai mult sau mai putin in viata asta!!!!
Din pacate… o mare campioana a murit, conditiile in care s-a intamplat tragedia ridica o gramada de semne de intrebare, dar… nimic nu se mai poate intoarce la cum a fost, nu ramane decat sa cumparam un ziar, doua sau noua si sa citim intamplarile de dupa… ATAT!
Dumnezeu s-o odihneasca in pace, si… Maria, daca ne vezi de acolo, sa stii ca in mai toate cazurile, maestre ti se spune dupa ce inchizi ochii…
January 24th, 2007 at 10:47 am
Catalin, LiviuRO: Daca ne cerem scuze mai des, nu inseamna neaparat ca gresim mai des. Pur si simplu impartasim 100% cu cititorii momentele mai proaste. Inteleg ca ne condamnati si acum. Nu putem multumi pe toata lumea. Oricum, multumim pt mesaje!
January 24th, 2007 at 10:48 am
gilos: fete sint pe net, foarte rar in ziar. dar tu nu citesti ziarul, esti, in schimb, plin de certitudini. bravo! pe net, vorba lui marius, gasesti pe acelasi raft mozart si playboy.
January 24th, 2007 at 10:49 am
George: ai dreptate, maria andries scrie mai bine ca mine
January 24th, 2007 at 10:50 am
nea vasile : gresesti, in timpul olimpiadei, sportivii medaliati au fost pe prima pagina. nu e nevoie de scuze
January 24th, 2007 at 10:52 am
coco21: am scris si cind era in viata si eram la olimpiada. dar tu nu ai citit. no ofence!
January 24th, 2007 at 11:21 am
desi se poate spune ca sunt un fan inrait de-al gsp-ului, o cam dati in bara chiar atunci cand nu trebuie.ca idee :scuzele sunt de prisos si nu stiu daca cineva are acum cheful sa le accepte.
in mare sunteti buni si poate cateodata prea profesionisti.incercati ca si ziar de sport sa screti numai despre fenomenul sportiv .
Dumnezeu s-o odihneasca
January 24th, 2007 at 11:36 am
mare pacat…
Dumnezeu s-o ierte!
January 24th, 2007 at 11:43 am
Catalin,
Oare, de ce, numai atunci cind se intimpla o nenorocire va aduceti aminte ca mai exista si altceva decit fotbal si manechine. Ma intreb daca char sinteti sinceri sau ati simtit ca tragediile aduc si ele cititori. La fel procedeaza si televiziunile , populind buletinele de stiri numai cu nenorociri….
Este in plina desfasurare masterul australian. Nu crezi ca evenimentul e mai important decit, sa zicem, ce spune Zota? Dupa cite stiu va numiti Gazeta sporturilor, nu Gazeta fotbalului !
January 24th, 2007 at 11:55 am
@Catalin
Cred k ai citi art.din prosportul de azi…cine este de vina?
Sper K ti-ai dat seama,unde bat…
Scuze!!!
January 24th, 2007 at 11:57 am
pacat.. sa-i fie tarana usoara
January 24th, 2007 at 12:15 pm
Cataline degeaba incerci tu sa faci astfel incat sa pareti altfel decat concurenta. Sunteti la fel de avizi si nesatui de rating. Un titlu macabru, la voi, fotografii macabre la ei. Sunteti de compatimit. Sper ca Mariei ii e mai bine acolo unde e. La revedere, Maria !
January 24th, 2007 at 1:05 pm
Toti suntem datori o moarte… Multi prefera sa o ia in rate, altii ca Maria
o iau pe loc… Sa-i fie tarina usoara… Dumnezeu sa o ierte…
January 24th, 2007 at 1:07 pm
NESIMTITI, ATI FACUT DIN ASTA UN SUBIECT DE PRESA, CA SA MAI VINDETI NISTE ZIARE.
RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!! !!!!!!!!
January 24th, 2007 at 2:12 pm
Ajax: De ce am impresia ca atunci cind spui concurenta iti vine sa vomiti? Nu cumva ai gresit blogul? Cele nord coreene sint la alta adresa! Da, exista concurenta, exista piata libera si, in general, asa merg lucrurile in capitalism.
January 24th, 2007 at 4:06 pm
sa shtii ca ai dreptate http://www.ghidul-universitatilor.ro/?6759
January 24th, 2007 at 6:27 pm
ce sa zic o mai cazut o stea>>
January 24th, 2007 at 6:27 pm
dumnezeu so ierte !!!!!!!!1
January 24th, 2007 at 6:31 pm
Din goana voastra dupa senzational ati reusit iar sa va umpleti de penibil ! Ceva normal la ziarele de sport din Romania.