mySport

Doi dintre cei mai importanti scriitori romani ai momentului, Horia Roman Patapievici si Traian Ungureanu, se refera astazi la Traian Basescu. In articolele lor din Evenimentul Zilei si din Cotidianul, cei doi editorialisti il sustin pe presedinte, despre care cred ca se gaseste in mijlocul unui complot mediatic. Patapievici sustine inclusiv ca suspendarea lui Basescu este punct in agenda oculta a unor televiziuni sau a unor jurnalisti precum Ion Cristoiu. 

Dincolo de stilul impecabil si de realitatea ca exista un curent de opinie anti Basescu, cei doi comit totusi o simplificare. Asa cum ei se exprima liber in ziare, la fel o fac alte mii de jurnalisti. Din contactele nemijlocite cu redactiile, TRU si Patapievici au putut simti ca munca de ziarist nu echivaleaza, in majoritatea situatiilor, cu o defilare cazona in functie de aliniamente dictate de sus.

Poti fi critic la adresa presedintelui si sa doresti in acelasi timp separarea apelor si despartirea de vechea Romanie. Cind esti in dezacord cu unele dintre actele lui Basescu nu inseamna ca sabotezi viitorul tarii!

Daca Ion Cristoiu il critica pe Basescu e un semn de normalitate. Ca nu i-a atacat la fel pe pesedisti, in anul 2004, si ca a scris editoriale jenante in ziarul baronului Oprisan, asta e o alta poveste! Pe care eventual Cristoiu si-o deconteaza cu publicul sau, nu cu Basescu.

Citeste si...

  1. Dan Andronic conduce campania media anti-Basescu ...
  2. Ce vreti sa-l intreb pe Basescu? ...
  3. Stim ce crede Traian Basescu despre jurnalisti, iata ce crede un jurnalist despre Traian Basescu ...
  4. Despre stinga si Basescu ...
  5. Basescu = Voiculescu in privinta parerii despre ziaristi ...


Comentarii

31 Responses to “Ziaristii despre Basescu”

  1. 1
    Victor Ciutacu Says:

    Hai sa incep eu, care i-am atacat in egala masura, in scris si pe tv, pe Tariceanu si Basescu.
    Cataline, eu m-am saturat de deontologii astia ai presei, care dau linia, traseaza sentinte si, daca nu ai aceeasi parere cu ei, esti dusmanul poporului. Mi-e sila de reinfiintarea “Sectiei de presa”, la fel cum mi-e sila de orice limitari (cu exceptia celor care tin der bunul-simt).
    Atat Cristoiu, cat si orice alt editorialist are dreptul sa desfiinteze (pastrand limitele bunei-cuvinnte) in scris ori in emisiunile televizate orice om politic. Daca are si argumente care stau in picioare, cu atat mai bine. Daca nu le are, atunci are dreptul la opinie, fie ea si politic asumata, ca d’aia-i democratie.
    Revin dupa ce ma mai calmez…

  2. 2
    Georgero Says:

    “Cind esti in dezacord cu unele dintre actele lui Basescu nu inseamna ca sabotezi viitorul tarii!”

    Dezacordul cu presedintele este firesc. Si bineinteles ca nu sabotezi nimic… Daca insa incerci sa-l schimbi, fara a avea suficiente motive, atunci problema se schimba un pic… sau poate mai mult

  3. 3
    Cătălin Tolontan Says:

    Victor Ciutacu: Sint de acord cu tine cind spui ca nu e bine sa operam cu categorii, ci su situatii concrete. Nu sint de acord cu tine in privinta lui Cristoiu. El gindeste la fel… cine-l ataca e pitifelnic… a fost dezgutator atacul badaranesc la adresa Ioanei de la EVZ… repet, are tot dreptul sa-l critice pe Basescu, insa demersul lui e minat de atitudinea in genunchi pe care a avut-o in fata gastii lui Nastase, in ultimii ani ai guvernarii acestuia

  4. 4
    Victor Ciutacu Says:

    @Cătălin Tolontan: Tocmai faptul ca parerile noastre nu coincid in toate privintele face dialogul mai pasionant. Ce drac de farmec mai avea discutia daca toti aveam aceleasi pareri?
    @Georgero: Incercarea de suspendare (urmata de cea de schimbare) a presedintelui, oricare ar fi acela, e prevazuta-n Constitutie. Sper ca e un motiv suficient.

  5. 5
    Camelia Says:

    Cand o sa vad pe posturile Antenei reportaje critice (nu gen reportaje de la congres) despre PC si membrii sai atunci o sa am respect pentru ziaristii care lucreaza acolo.

  6. 6
    Georgero Says:

    @Vicotr Ciutacu

    Normal ca e prevazuta in Constituie. Dar nu asta e motivul. Nu poti suspenda un presedinte doar pt ca e prevazut in Consitutie.

    Procedura de suspendare se poate declansa daca exista motive suficiente. Iar aceste motive ar fi, citez “savarsirea unor fapte grave prin care se incalca prevederile Constitutiei”. Deci nu orice fel de fapte care incalca prevederile, ci unele grave…

  7. 7
    Georgero Says:

    Si, normal, acuma urmeaza intrebarea… chiar au fost fapte grave de incalcare a Constitutiei??

  8. 8
    Victor Ciutacu Says:

    @Camelia: Iti recomand calduros sa citesti doua dintre dezvaluirile JN. Prima dintre ele: modul in care a facut Camelia Voiculescu (fata presedintelui PC si actionar majoritar al societatii care editeaza ziarul) 6 milioane dolari prin tranzactii la Rompetrol, dosar aflat in instanta (sub semnatura mea si a Oanei Stancu). A doua: Faptul ca procurorii l-au acuzat de tradare pe ministrul PC Codrut Seres (Violeta Fotache).
    Daca nici astea doua nu te conving, o sa traim cu drama de a-ti ramane profund antipatici…
    @Georgero: Da, il poti suspecta de savarsirea faptelor respective, le sustii (ca partid) in parlament si, daca reusesti sa convingi ori sa faci intelegeri politice, obtii voturile necesare SUSPENDARII. Abia dupa aia se discuta posibilitatea organizarii REFERENDUMULUI, unde e nevoie de peste 8 milioane de voturi pentru SCHIMBAREA lui.

  9. 9
    Georgero Says:

    @Victor Ciutacu

    Inca o data. Vorbim de lucruri diferite. Eu inteleg ca dvs. sunteti gazetar si probabil, stapaniti mai bine tehnica diversiunii.

    Dar repet, se pune problema daca intr-adevar exista elemente de incalcare grava a Constitutiei sau aici discutam de o procedura ce se doreste a fi initiata din cu totul alte motive…

  10. 10
    Victor Ciutacu Says:

    @Georgero, o sa trec peste mitocania cu diversiunea si o sa va invit cat se poate de politicos sa luati la cunostinta ca Romania este o DEMOCRATIE CONSTITUTIONALA. Daca nu va convine acest statut – care, asta e, prevede si posibilitatea, si modalitatea de a schimba presedintele – puteti sa:
    1. initiati un referendum pentru modificarea/abrogarea Constitutiei
    2. emigrati in Cuba sau Coreea de Nord, unde Comandantul Suprem are intotdeauna dreptate si nu poate fi schimbat decat prin deces

    CA SA FIE TOTUL CLAR: PAREREA MEA E CA PSD NU FACE O MISCARE POLITICA BUNA, FIINDCA-L VA VICTIMIZA PE BASESCU DAR CINE-S EU IN FATA FAIMOSILOR STRATEGI ISRAELIENI?

  11. 11
    Georgero Says:

    @Victor Ciutacu

    Nu a fost sub nicio forma cu sensul de a jigni. Si imi pare rau daca asa ati inteles. De fapt, inchei discutia aici chiar daca nu am avut intentia de a fi mitocan.

    Pentru mine, insa, diversiunea face parte din meseria de ziarist.

    Si nu o spun eu, sunt tehnici de persuasiune care, uneori, sunt cel putzin tangentiale cu diversiunea. Asta este… In opinia mea, un ziarist trebuie sa cunoasca si tehnici de diversiune… Si mai ales cum sa stie sa le foloseasca… Chiar s-a dorit apreciativa remarca, dar asta e…

  12. 12
    Georgero Says:

    Chiar daca o sa fiu acuzat ca raspund cu DEXul in fatza, si chiar daca nu mi se pare nimic rau in asta…

    diversiúne s. f.
    1. încercare de a schimba cursul unei actiuni, de a abate intentiile, gândurile cuiva.

  13. 13
    cristian china birta Says:

    mie personal imi place foarte mult cum scriu cei doi
    dar numai atunci cand nu scriu despre basescu
    pentru ca ma cuprinde o jena teribila
    nici nu stiu ce ii mana in lupta
    faptul ca au sustinut foart dur in campanie oranjul lui basescu si acum trebuie sa fie consecventi?
    faptul ca sunt si ei dezamagiti de ce se intampla dar nu vor sa o recunoasca si atunci frustrarea e compensata de o duritate a tonului cand il apara pe basescu?
    un orgoliu de a nu recunoaste ca ai gresit?
    nu stiu
    ar mai trebui adaugat si sever voinescu
    in ultimele sale editoriale in cotidianul fondul ar fi trebuit sa fie oranje si cu sigla presedintiei diafan sugerata in background

  14. 14
    cristian china birta Says:

    Victor Ciutacu: si eu sunt de acord ca psd a gresit cand a declansat suspendarea din mai multe motive
    partidul nu are suflu intern sa duca o asemenea actiune pana la capat
    evident ca actiunea nu va reusi
    a-l ataca pe basescu inseamna sa arunci gaz pe foc
    izolandu-l ii creste aura de martir al atacurilor lansate de toti coruptii
    basescu l-a “activat” pe iliescu (acuzandu-l de incercare de mineriada) tocmai pentru a-i da de lucru lui geoan
    si sa stii ca i-a dat pentru ca telefonul lui iliescu s-a inrosit zilele astea
    iar geoana ca sa salveze aparentele a trebuit sa faca front comun cu el

  15. 15
    GabiKoreanu Says:

    Am ascultat “In direct” cu Turcescu azi la Europa FM si am ramas tablou cand am vazut ca face o emisiune despre legislatie, iar el habar nu are de legislatia in vigoare in ceea ce priveste inmatricularea masinilor aduse de afara. Dar se pricepe sa-i faca lobby lui Tariceanu, cand se stie ca acesta este direct interesat ca legea in cauza sa fie promulgata, ca doar nu-i asa, se stie cine e dealer de Citroen in Romania. Asta ca sa nu mai amintesc ca in perioada cat Tariceanu a fost Ministrul Industriilor, compania PETROM (subordonata domniei sale) a achizitionat 55 de autoturisme Citroen.
    Mi-e BLEHAMITE (vorba lui Paul) :)

  16. 16
    sugardaddy Says:

    e o tema interesanta cum s-a grupat mass media in acest dezacord basescu- restul lumii.
    e clar ca pro basescu sau cel putin impartiali si corecti sunt: EVZ(ioana lupea si cartianu, hr.patapievici), romania libera, cotidianul(TRU). O bila alba chiar si pentru TVR(l-a chemat si pe basescu si a doua zi pe tariceanu). INCREDIBIL si JENANT: tariceanu se plange ca TVR nu-i da drept la replica lui tataia Iliescu. nu pot sa cred asa ceva, a inebunit de tot premieru si cauta tot felul de aliati conta presedintelui. iliescu, felix, vadim cine-o fi numai sa fie contra basescu. pro tv-echidistant, interesati mai mult de violuri si crime
    contra basescu: Antena 1+Antena 3 (ambele cu spume la gura contra presedintelui, jenanti cristoiu, gadea, badea; n-am mai vazut asemenea slugi), Realitatea TV (de vreo 2 sapt au luat-o serios contra, ceea ce e periculos pt o televiziune de stiri, si-au pierdut de tot echidistanta- majoritatea invitatilor la emisiuni sunt de la PSD-acu ca aproape a scapat Vantu ii recompenseaza pe cei care l-au ajutat), Ziua(filiera Patriciu), Adevarul(filiera Patriciu), Jurnalul National(slugi iarasi), OTV.

  17. 17
    ducu Says:

    Astia sunt intelectualii din Romania. Patapievici, cel care isi permitea sa urle (poate intr-o oarecare masura pe buna dreptate, dar totusi pentru un om cultivat ca el parca nu cadreaza) de la balconul Parlamentului, acum lanseaza acuzatii la adresa unor oameni ca Ion Cristoiu. Chiar daca parerile exprimate mai sus il dau aproape ca sustinator al PSD-ului, eu cred ca e unul dintre cei mai mari jurnalisti si analisti pe care ii are Romania la ora actuala. Si mai cred ca dl Cristoiu nu sustine “grupur’le de interese” cum ii place sa zica presedintelui, punand la cale planuri diabolice si oculte (ca sa-l citez pe Patapievici) de debarcare a conducerii tarii.
    Sa fim seriosi!

  18. 18
    sugardaddy Says:

    ducu, I Cristoiu nu poate fi unul dintre cei mai mari jurnalisti ca are doar 1.55m
    nu am o problema ca el e contra presedintelui, am o problema cu faptul ca e o minciuna totala ce zice el si ca o face cu ura

  19. 19
    Sansirese Says:

    Pai daca se modifica legea referendumului astfel incit acesta sa fie validat indiferent de prezenta la vot atunci Basescu n’are nici o sansa. De aia e disperat el si nu din cauza suspendarii.
    Cit despre Antena 1 si Antena 3 toata lumea stie ca sint tembeliziuni de partid. Iar Mihai Gidea, Victor Ciutacu si alti ciumpalaci degeaba se agita ca PC nu va obtine niciodata 5%.
    Referitor la Ion Cristoiu sa nu uitam ca in urma unui proces cu Gabriela Adamesteanu(de la GDS) a fost condamnat la plata unei sume imense, iar Marius Tuca a fost primul care s’a oferit sa’l ajute….

  20. 20
    Rad''U'' Says:

    sugardaddy:

    imi pare pentru tine si pentru felul in care privesti politica: in pro si contra. Asta e gandire tipica de genul “de pe Dambovita”. Incearca sa mai citesti un pic despre modul de a se face politica si in alte parti ale lumii si poate ai sa iti dai seama cate minusuri ai. Poate insa nici macar nu e vina ta…

  21. 21
    Danu Says:

    stiti bine ca nu putem ajunge usor la adevar .
    asa ca fiecare lucreaza cu ceea ce ea dat Dumnezeu si cu ce a primit in cei 7 ani de acasa ,
    Cristoiu nu are cum sa fie apreciat de un om de dreapta , dintr-un motiv simplu : este comunist convins . Ma doare in cot de opiniile lui , dar le urmaresc cind am timp pentru ca vreau sa fiu informat .
    La fel si pe Badea si alti oameni clar de alta opinie decit Basescu sau cei care sunt pro Basescu .
    Un lucru este clar : toata viata avem de ales intre bine si rau .
    La politicieni avem de ales intre mincinosi si “mai putin” mincinosi .
    parafrazindu-l pe Basescu putem spune ca am fost blestemati sa alegem intre doi sau mai multi mincinosi intotdeauna .

    La ora actuala Basescu este “mai putin” mincinos , comparativ cu ceilalti si de aceea sunt de acord cu ceea ce a scris Patapievici .
    Este jenant ca in anul de gratie 2007 sa ii ti apararea unui om ca Iliescu , care
    si-a trait sansa de a reforma ROmania si acum este readus in fata de niste nulitati media. Si asta pentru ca ceea ce se aseamana se aduca .
    Nu cred ca un ziarist poate sa fie impartial , pentru ca atunci toata lumea ar fi la fel si am dreptul ca cititor sa decid daca este sau nu bun pentru ceea ce reprezint pentru el sau ar trebui sa reprezint : cititorul nostru , stapinul nostru :) .

  22. 22
    Georgero Says:

    @Sansirese & Danu

    Sunteti niste adevarati. Respect.

  23. 23
    Dan Cristinel Says:

    Discutia ar trebui sa tina cont de faptul ca nu avem un presedinte, ci pe cineva care ii tine locul, cineva care se da presedinte.

  24. 24
    ALIN BARLADEANUL Says:

    da.ma bucura faptul ca tolo abordeaza si politica[mai ales cu zilele astea incendiare pt esichierul politic].n-as sari in apararea LUI BASESCU,nici a lui TARICEANU.UNUL E TI PUL VECHI AL ,,CIOCOIULUI,,[OMUL CU BANI -AROGANT,CE SE CREDE MAI DESTEPT DECAT ESTE] SI ALTUL E UN OM CE,TREBUIE SPUS,DEZAMAGESTE DIN CE IN CE MAI MULT[CEL PUTIN PE MINE] SI ARE TENDINTE DICTATORIALE.SUNT SI BUNE ACESTEA[DACA NU SE EXAGEREAZA] DAR PENTRU MARILE PUTERI ALE LUMII,NU PENTRU NOI,MAI ALES CA ABIA AM IESITY DIN COMUNISN.LA NOI CONSTITUIE O INGRIJORARE REALA. tariceanu a reusit sa ma faca sa-mi fie rusine ca sta pe locul lui bratianu si ca,odinioara,acest partid a contribuit la dezvoltarea romaniei moderne. amandoi au comis suficiente actiuni ce ies mult din sfera normalului si tin de penal.si sunt si dovezi clare.OARE DE CE ISRAELUL POATE SA CONDAMNE UN PRESEDINTE IN FUNCTIUNE SI NOI NU?aaaa veti zice-dar pe cine sa pui? psd-ul?prm-ul?.nu se pune asa problema. cine a furat azi,fura si maine.trebuie schimbate persoanele acestea.altfel, risca sa ne priveze de drepturile care ni se cuvin in calitate de cetatean european si ei sa se compromita definitiv in ochii oamenilor.nu merge mereu sa strangi maini, sa zambesti tot timpul ca si cum nimic nu s-a intamplat.eu ,unul,stiu ca daca esti ales intr-o functie de conducere in romania pe o durata de timp[de exemplu de 4 ani] nu inseamna ca esti batut acolo in cuie si esti pe mosia ta , nu ai indatoriri,ci numai favoruri.acesti oameni nu au auzit deRESPONSABILITATI?alo-sa le aminteasca cineva.daca nu fac nimic[si iau banii cetatenilor - cica, pe care-i reprezinta-degeaba si,mai mult,incalca legea[trafic de influenta, de exemplu] sa fie destituiti [ca sa nu zic de altceva mai rau].eu as vrea un referendum.e mai bine acum decat mai incolo.suntem in ue.ce mai asteptam .si asa banii de la ue vin tarziu[tot sunt alegeri pt parlamentul european].,eu zic sa nu mai pierdem timpul.unul din cei 2 trebuie sa plece ca sa avem liniste .altfel,vai de noi.

  25. 25
    bogdinho Says:

    Cei doi marii scriitori , inteligenti dar cad in ridicol sustinandu-L prea tare pe basescu , de fapt sunt prea aproape de presedinte doar daca nu sunt remunerati cumva(inteligenta nu tine de foame).

  26. 26
    bogdinho Says:

    Prima data cand voi vota si puteam sa exercit acest drept de cateva ori o voi face IMPOTRIVA(doar asa poti vota la noi) lui basescu daca domnia sa nu se va opune democratiei si a celor spuse in campanie cum ca o sa faca referendum pt probleme importante pt tara.

  27. 27
    Vlad Viski Says:

    http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com

  28. 28
    radames Says:

    Cind vine vorba de nume precum patapievici nu ai cum sa nu te gindesti la un aparent minor amanunt: cum se face ca laudatorii presedintelui se numara, prea adesea, intre cei care au avut beneficii inportante de pe urma acestuia? Pentru felul in care stie sa laude presedintele, patapievici a fost pus la cirma ditamai institutului cultural roman, liiceanu si gasca scot sume uriase de bani din jongleriile humanitas, care, cine vrea poate sa verifice, beneficiaza sistematic de niste foarte consistente si dubioase sponsorizari…Altii nu au primit nimic, inca, dar se vede cu ochiul liber ca spera asta cu disperare. Nimic nou sub soare: si iliescu & nastase aveau gasca lor de latralai care pupau pe bani frumosi, obtinuti din diferitele sinecuri in care erau plasati. Si regimul CDR i-a avut: in 1996, dupa victoria in alegeri, jumatate din redactia vajnicilor luptatori de la “Romania libera” a fost cooptata in structurile puterii, drept rasplata pentru munca prestata. Cred ca azi se mira si sint indignati ca nu beneficiaza de acelasi tratament. Poate ca Ion Cristoiu sare uneori calul, dar cel putin el nu s-a lasat niciodata minjit de vreo sinecura oferita de puternicii zilei. Si pentru asta merita toata consideratia. M-am saturat de “vocile independente” care zbiara democratic, doar in asteptarea postului cel mare si gras…

  29. 29
    sugardaddy Says:

    Rad”U”, ce e gresit in a fi pro si contra? e o ierarhizare ca oricare alta si una care ne da de gandit. Oare de ce Vantu(Realitatea TV) e dintr-o data contra? Pentru ca e miza mare.
    Spui de citit, expresia “pro and cons” e parte integranta din terminologia politica a congresului american, asa ca mai usor cu lectiile. Ne spunem pe formulul lui Tolo (multumim de oportunitate, Catalin) opiniile, dar fara a ne jigni intre noi si sa ne dam mari unii in fata altuia. Asa ca repet, las-o mai moale cu lectiile de inteligenta ca ma plictisesti.

  30. 30
    ducu Says:

    “La ora actuala Basescu este “mai putin” mincinos , comparativ cu ceilalti” spunea cineva mai sus. Cand ma gandesc ca multe lume a gandit la fel, ma apuca groaza.
    ALIN BARLADEANUL s-a trezit si sper ca nu va fi singurul. Cand poporul roman va invata sa vada dincolo de suprafata,de aparenta si sa-si aleaga corect conducatorii, ei bine atunci vom putea fi o natiune puternica. Bine, mai trebuie indeplinita o conditie esentiala, si anume ca romanii sa si schimbe mentalitatea…

  31. 31
    Vlad Viski Says:

    Pentru prima data in viata mea (scurta e drept, dar fructuoasa) ma declar confuz. Pentru prima data scara mea de valori a fost rasturnata. Pentru prima data oamenii pentru care aveam un respect enorm m-au dezamagit. Pentru prima data am realizat care e adevarul.

    Scriu articolul acesta dupa o criza de nervi (de iarna). Acum sunt calm, meditez adanc si incerc sa-mi gasesc un ton cat mai civilizat, cat mai moderat, lipsit de pasiuni inutile. Sigur, aceasta din urma ar fi un deziderat imposibil de realizat, atat timp cat suntem oameni, deci intervine subiectivitatea. Voi analiza fapte, vorbe si mai ales tradari.

    Mult timp am refuzat sa scriu pe blog despre criza politica din Romania. Mi se parea totul de un scabros si de un derizoriu incat nu merita sa fie luat in seama. Dar, asa cum Romania e tara care nu poate sa nu fie bagatoare de seama, asa cum Romania e tara care e imposibil de ignorat, asa si cu ale noastre “bube”: nu mai suporta amanare. Mi-a fost greu, in ultimele saptamani sa nu scriu, din moment ce ma consider implicat politic, cu simpatii si antipatii. Am crezut totusi ca nu e momentul si nici cadrul in care sa ma afirm. Am crezut ca statutul de intelectual (de care acum mi-e efectiv greata) iti confera o anumita aura, o imunitate in fata unei boli numita “incultura politica”. Dar ieri am fost “fortat” intr-un final sa scriu. De catre cine? De catre ce? Cum? In ce fel? Ma voi explica in randurile urmatoare.

    Voi incepe prin a face o declaratie care sigur imi va aduce antipatii. Aceea ca sunt un om de stanga. Da, mi-am manifestat simpatiile de stanga aici, acum. Recunosc, stanga e mult mai umanista, stanga e lipsita de perversitati si perversiuni de tot felul. Dar nu voi face aici o pledoarie pentru staga, caci nu acesta e obiectul a ceea ce scriu. Insa, am suferit de pare, niste “indreptari” de stanga. Am ajuns, in ultima luna (dar nu numai) sa simpatizez un prim-ministru liberal, sa prefer un guvern 100% liberal, chiar in locul unuia social-democrat. Romania trece printr-o criza politica fara precedent in ultimii ani, amintind parca de anii 1997-1999. Convulsii interne fara asemanare au loc, seara de seara, iar jonglerii de tot soiul au venit din toate partile. Parca toti ar suferi de o hipnoza colectiva, fiind gata a se sinucide. Si, impreuna cu ei, intreaga societate.

    Dar, mi-am zis, asa e in orice guvernare de coalitie, e normal sa existe diferente de opinie. Asta… pana ieri. Cand, asa-zisa noastra “societate civila”, asa-zisa noastra “intelectualitate” s-a hotarat sa actioneze. Acesta e evenimentul care m-a bulversat si mi-a dezradacinat personalitatile aferente. Vorbesc de oameni de exceptie (pana mai ieri) cum ar fi Liiceanu sau Patapievici. Si mi-am amintit din nou de interesele din jurul acestora. Si mi-am amintit din nou de pacatele acestora. Mi-am amintit ca guvernarile ‘96-’99 au fost ale “intelighentiei”. Au ajuns la putere si nu au stiut ce sa faca. Acum, voind parca se dea impresia unor oameni respectabili, imaculati, vin si ne dau sfaturi. Multumim, Domnilor. Multumim ca sunteti ipocriti. Multumesc pentru ca m-ati scuipat in fata. Multumesc ca m-ati tarat in mocirla. Da, ati dat semne de parvenire pe langa Presedinte (in ultima vreme), dar nu v-am crezut in stare sa va compromiteti in ultimul hal. Da, mi se pare o lasitate din partea Dvs. Si o lipsa totala de onoare. Dvs. veti fi vinovati daca Partidul National Liberal (bun, rau, asa cum este condus, cu oligarhi, cu mafioti, dar si cu o istorie, cu oameni de valoare, cu un premier cu o alura europeana) va disparea de pe scena politica. Puteti sa mergeti sa facti o hora cu Stolojan (vezi cazul “bolnavul”), cu Valeriu Stoica (vezi cazul “ministerul de justitie”), cu Raluca Turcan si Cristian Boureanu (care repeta obsesiv, indiferent ce s-ar fi intamplat: Tariceanu e vinovat /A murit Papa? Tariceanu e vinovat. A pierdut Hillary Clinton cursa pentru presedintia SUA? Tariceanu e vinovat. Sunt huligani pe stadioane? Tariceanu e vinovat) sau cu Geniul, cu Persoana, cu No. 1 a Romaniei, cu Traaaaaaaaaiiiiaaaaaaaaaaaan Basescu! Da, felicitari Domnilor intelectuali! Felicitari pentru ca m-ati dezamagit. Eu va respectam, va stimam, va consideram lideri de opinie. Acum, voi citi cu lehamite Dilema, ID, ca sa nu mai spun de 22. Sunteti niste curve! Si va multumesc ca mi-ati naruit visul frumos de a trai si intr-o lume a culturii. Bai, Liiceanule (ca sa ma adresez cum se adreseaza Basescu) ce legatura are Heidegger cu Mister President? Bai, Patapieviciule, ce legatura are Culianu cu Mister President? Voi chiar nu vedeti ca Basescu e omul serviciilor? Voi chiar nu vedeti incultura omului acestuia? Voi chiar nu vedeti ca Romania nu a avut niciodata un presedinte mai defectuos? Voi chiar nu vedeti ca suntem intr-o izolare cum nu a mai cunoscut tara aceasta? Voi chiar nu vedeti sau faceti pe prostii? Trebuie sa-mi fie mie rusine de rusinea voastra? Nu stiu exact, dar un fapt s-a consumat. Acela ca ati semnat (nu numai Domniile Voastre, ci si Rebengiuc, Traian Ungureanu, Stere Gulea, Mircea Cartarescu, sa nu mai zic de Tismaneanu si altii) un document care este impotriva Romaniei si a romanilor. Daca Romania se va transforma in dictatura personala, Dvs. veti avea partea Dvs. de vina. Daca Romania va persista in propia-i incompetenta, Dvs. aveti o parte din vina. Pentru viitorul ruinat al meu, va multumesc!

    Vizitati blogul http://www.trezirea2007.wordprerss.com

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI