Noi şi Tanti Roz

Despre o carte. Plictisitor subiect? Atunci, despre fotbalul românesc. Despre senzaţia că trăim condensat şi că, într-un interval scurt, ni se întîmplă lucruri cît într-un campionat la alţii. Se pierd drepturile TV, se caută vinovaţii, Steaua îşi prezintă transferurile şi se pregăteşte de lupta cu Sevilla, Oli e captat din nou în paradoxul că oricum va juca, nu va fi suficient de ofensiv, Ogăraru e titular, Contra, nu, Dinamo a ajuns la Lisabona, am ameţit!, Steaua vopseşte gazonul în verde, iar Rapid zice că nu se va deplasa la Craiova pentru meciul de la Timişoara, unde Liga dă vina pe drepturile TV.

luni, 12 februarie 2007, 7:31

Despre o carte. Plictisitor subiect? Atunci, despre fotbalul românesc. Despre senzaţia că trăim condensat şi că, într-un interval scurt, ni se întîmplă lucruri cît într-un campionat la alţii. Se pierd drepturile TV, se caută vinovaţii, Steaua îşi prezintă transferurile şi se pregăteşte de lupta cu Sevilla, Oli e captat din nou în paradoxul că oricum va juca, nu va fi suficient de ofensiv, Ogăraru e titular, Contra, nu, Dinamo a ajuns la Lisabona, am ameţit!, Steaua vopseşte gazonul în verde, iar Rapid zice că nu se va deplasa la Craiova pentru meciul de la Timişoara, unde Liga dă vina pe drepturile TV.

Ce se întîmplă? Să ne întoarcem la carte. Se numeşte „Oscar şi Tanti Roz”, e scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt şi a apărut la Humanitas. Se citeşte în intervalul unui meci de fotbal. În cazul anumitor partide din Liga 1, chiar în timpul. „Un miracol între două coperţi”, zice Stern.

Oscar e un băiat de 10 ani, aflat în spital, în ultima fază a leucemiei. Nu fugiţi, povestea nu deprimă! O infirmieră bătrînă, Tanti Roz, îi propune puştiului să trăiască 10 ani în fiecare zi care urmează. Oscar acceptă. Şi traversează vîrstele oricărui bărbat: copilăria, adolescenţa, prima iubire, trădarea, comoditatea, laşitatea, criza mijlocie, frica de bătrîneţe. O face cu o seninătate care te stoarce şi te atîrnă apoi la soare.

Fotbal nostru curge precum această carte uşoară şi genială deopotrivă. Ne grăbim, ardem fără rezerve, cu iminenţa că nu avem suficient timp ca să recuperăm handicapul şi să ne bucurăm de un spectacol care la alţii a devenit obişnuinţă. E ceva emoţionant şi caraghios în precipitarea cu care inventăm personaje, le suportăm şi criticăm, aşteptăm goluri şi eroi. E ca atunci cînd o carte te impresionează şi nu găseşti altă cale să o recomanzi decît căutînd o legătură, fragilă, între ea şi sport. De parcă sportul are nevoie de punţi! El e în toate.


Comentarii (69)Adaugă comentariu

arh.Gheorghe Petrescu  •  13 februarie 2007, 8:57

Traiesc cu speranta ca Steaua si Dinamo vor merge
mai departe in cupa UEFA, iar Nationala va face un
joc bun la Amsterdam, dupa mine acest joc este
foarte important pentru calificarea la EUROPENE. In
rest, sa fie jucatorii sanatosi, fara accidentari, si le
doresc sa scrie o noua performanta fotbalistica pe
batranul Continent, EUROPA.

firca  •  13 februarie 2007, 9:11

Steaua nu mai are draga „cel mai tare gazon”….? acum ce dracu …i-l vopseste…..Ce dracu sa le ceri berbecilor….?

Mircea Scarlatescu  •  13 februarie 2007, 10:14

Mda, interesanta ideea 🙂
Dar e de facut aici o precizare, lucrurile stau putin altfel. Alergatura continua dupa personaje, nu dupa joc. Asta aproape nu mai conteaza sportul…

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:35

mihai88: nu cred ca sint singurul de la ziar care scrie „cite ceva”, cum spuneti dvs. Va recomand sa-i cititi pe Ioanitoaia, Cosasu, Paraschivescu, TRU, Naum, Andries, Geambasu, Buzarin, Paul. Cu siguranta am uitat citiva…

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:35

ANDREI: multumesc

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:36

cristi_qx: nimeni nu spune ca ogararu este salvator. este doar titular la ajax

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:38

buba: sint momente in care nu imi doresc sa fiu impartial. nu vreau sa fiu impartial cu dragomir si sandu, de pilda

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:39

deco: pe naiba, nu sint cult. sin doar curios

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 11:40

PhD: Si profesorii mei de la facultate s-au chinuit cu mine, asa ca iertati-i 🙂

gilos  •  13 februarie 2007, 12:05

Interesant articolul, chiar bun. Bine ca mai auzim si de cate o carte buna …Totusi, nu inteleg, de ce ar trebui asociata recomandarea unei carti care te-a impresionat cu sportul ?

titi 1983  •  13 februarie 2007, 12:46

intradevar ar trebui sa ne mai rupem de toate SCANDALURILE si de toate „TAMPENIILE”din fotbalul romanesc si sa mai punem mana pe cate o carte care exprima alt mod de a vedea viata.ps:”oare putem”?

titi 1983  •  13 februarie 2007, 12:48

eu cred ca ne hranim cu tot ce inseamna fotbalul nostru mioritic.poate ca si noi avem o vina la tot ce se intampla.

Cătălin Tolontan  •  13 februarie 2007, 12:51

gilos: am simtit nevoia sa fac aceasta legatura pt ca articolul a aparut intr-un ziar de sport. Si am admis ca e fragila.

razvy74  •  13 februarie 2007, 13:33

nu stiu cati din oamenii din fotbalul romanesc inteleg ceva di acest articol al tau .cataline. poate e cam subtil pt ei. totusi ar fi bine ca din toata zpaceala asta din fotbalul romanesc,pana la urma sa iasa totusi ceva bun.adica sa avem rezultate!

toofast  •  13 februarie 2007, 15:11

Intr-adevar bun articolul. Desi nu prea citesc chiar m-ai facut sa vreau sa citesc cartea 🙂

toofast  •  13 februarie 2007, 15:12

Tolo esti stelist pana la moarte nu?? :))

Sofia  •  14 februarie 2007, 1:20

Recunosc ca prin apelul dvs. la literatura coroborat cu evenimentele sportive, ati reusit sa scrieti nu un articol iesit din comun(de exceptie), ci mi degraba o mica opera literara a zilelor noastre. Continuati, d-le Tolontan…chiar m-ati convins ca nu doar cartea merita citita…

uka  •  11 aprilie 2007, 12:22

despre oscar ai putea spune multe… tanti roz l-a ajutat sa treaca mai usor peste boala…sa aiba incredere…sa creada in cel de sus…si sa gaseasca in El un adevarat prieten…un confident…cititi cartea si nu o sa regretati…

Laura Baban  •  14 noiembrie 2007, 16:56

Cate 10 ani in fiecare zi, nu 10 ani in fiecare zi. O mica diferenta 🙂 Da, cartea e minunata!

Comentează