Mar
16
Să căscăm gura!
16 March, 2007 | 218 comentarii
Elton este cel mai aşteptat debut din fotbalul românesc al ultimilor ani. A stîrnit patimi şi controverse. Cînd nu ne divizează Băsescu, ne împărţim după pro şi anti-Elton. Maniheism pe marginea careului de 16 metri.
Maşina de produs impresii a lui MM Stoica a funcţionat perfect şi de această dată. Într-un moment în care Olăroiu, el însuşi şi proiectul comun sînt groggy, preşedintele Stelei aruncă în ring un cocoş. E un pariu riscant, dar ce mai putea să facă?!
Florin Călinescu spune că Elton va suferi fractură de piramidă nazală cînd îl va lovi fanionul de la colţ. Să vedem! E posibil ca fundaşii adverşi să aibă probleme cu oasele după cursele brazilianului.
“Gîndeşte ca la şah, cu cîteva mişcări înainte”, spune unul dintre cei care l-a văzut la antrenamente. Dar e oficial stelist, aşa că trebuie să luăm cu rezerve caracterizarea furiei sud-americane. Sînt interesaţi ca Elton să fie soluţia magică.
Pînă la urmă, e un moment frumos. Eu cred că e un fotbalist foarte bun, dumneavoastră vă îndoiţi, aşa a progresat fotbalul întotdeauna, gestînd în burta uriaşei balene a popularităţii şi a disputelor. Şi, la urma urmei, ce certitudini putem pretinde de la un sport în care Mircea Lucescu are de zeci de ani ghinionul ultimelor minute? El, cel care fişează şi numerele de la maşini ale adversarilor, ajunge în situaţia de a fi egalat în ultimele secunde, de către portarul oaspeţilor, performanţă pe care n-a reuşit-o nici măcar Ricanu! Ce să mai ceri puterii noastre de anticipare în cazul Elton?! Doar să căscăm gura diseară la el!

March 17th, 2007 at 12:34 pm
shi credetzi ca daca va inschie se va scrie in ziare numai despre el???=)))..eu cred ca va marca da in poarta stelei
March 17th, 2007 at 12:41 pm
“mare” jucator elton asta….la primu contact sare direct in avion spre Bolognia, cred k deja are pat rezervar
))
March 17th, 2007 at 2:06 pm
pentru unu aciduzzu ce a postat mai sus sa ma s.. de p… ******">****** ******** poate tu esti oaie giulestean *******">*******">*******
March 17th, 2007 at 2:09 pm
Pentru “Justitiar”:
M-am lamurit: esti un baiat bun, probabil un adolescent.
Imi pare rau pentru tine, vei fi dezamagit.
Daca nu maine, alta data – dar curand.
Nu pune la suflet!
Sunt in viata lucruri mai importante.
Eram ca tine in urma cu 20 de ani – bine c-am scapat!
March 17th, 2007 at 2:10 pm
Acest ” anti-rapid ” a fost la scoala macar 2-3 clase cat ” razboinicul luminii ” ? Ca pare de aceeasi factura !!! Probabil un frustrat cu cateva clase , preocupat doar de tatuaje , piercinguri , telefoane mobile , fumat si scuipat la colt de strada !!! Sa il intelegem , atata poate !!!! Daca are si doar citiva neuroni este de inteles de ce nu are vocabular !!! Ca despre inteligenta si respect nici nu poate fi vorba !!! Poate a plecat de acasa inainte sa implineasca 7 ani !!!
March 17th, 2007 at 2:13 pm
Procentual , galeria echipei Steaua are mai multi rromi !!!
March 17th, 2007 at 2:15 pm
Este o rusine ?
Banel Nicolita cum se simte cind ” anti-rapid ” spune ” ******">****** ******** ” ?
Dar , ca majoritatea membrilor galeriei echipei Steaua , si acest domn este redus mintal , fara educatie , inteligenta , respect si bun simt !!!
Indicatii primite de la Muntele Athos , nu ????
March 17th, 2007 at 2:16 pm
Locuiti pe ” Prelungirea Ghencea ” intr-o cocioaba , nu ?
Si educatia si inteligenta nu va permite sa aspirati la un post mai sus de hamal , nu ?
March 17th, 2007 at 2:20 pm
Daca elton ar avea on constitutie puternica , un fizic mult mai solid …deci sa fie legat bine pe picioare …neam de neamu ‘ vostru n a mai auzit si n a mai vazut asa ceva de la MARADONA incoace . Pacat! Chiar si asa …o sa le incruciseze picioarele la giscanii astia de fundasi naltarogi de pe la noi …nu l opresc decit prin fault ..!:))
March 17th, 2007 at 4:26 pm
min. 90, ultima faza de joc. este 0-0. corner steaua: bate nesu cap elton si goool!
asta viseaza spurkatii! cred ca ma gandesc serios sa il recomand pe varu meu de 1,40 cm (28 de ani) la steaua! stie si el jonglerii!
frustratilor, spurkatilor, pana si cfr cluj e peste voi!
inscrieti-va in intertoto!
March 17th, 2007 at 4:33 pm
Stie careva numerele de la EUROGOOOL ? Plsss datimi si mie un mesaj de unde pot sa le iau , inafara de chiosc
March 17th, 2007 at 4:36 pm
Stie careva numerele de la EUROGOOOL ? Plsss datimi si mie un mesaj de unde pot sa le iau , inafara de chiosc
PLSSSSSSSSSSSSSS
March 17th, 2007 at 5:08 pm
numere eurogol , simbata 17 : 46 , 49 , 52
March 17th, 2007 at 6:28 pm
bravo ganea!!! super joc a facut rapidul ! spectacol garantat !
March 17th, 2007 at 7:57 pm
Cel mai bun site de pariuri! Daca vrei sa castigi ar fi bine sa citesti ce scrie aici!
http://www.tipseri.com
http://www.tipseri.com
http://www.tipseri.com
http://www.tipseri.com
March 17th, 2007 at 11:16 pm
Unde sunteti nu mai ziceti nimik de Elton?Piticul ala care-si sparge nasul de fanion( vorba unui mare om de footbal numit Calinescu Florin), a dat gol!Nenea Calinescu continuua cu actoria si lasa-ne te rugam cu sfaturile tale din footbal ca esti paralel si te faci de ras la batranete!
March 18th, 2007 at 2:02 pm
http://www.topgirls.evonet.ro http://www.monicagabor.bro.ro

March 19th, 2007 at 5:01 pm
s-a descurcat baiatu, un thumbs up pentru MM, care era cam speriat daca o rata si pe asta.