mySport

Atunci s-a petrecut. Se înserase. Era cald, mulţimea se bulucea dinspre Grozăveşti şi jucătorii îşi trăgeau sufletul pe scările teatrului Giuleşti. Pancu a ridicat Cupa, primul trofeu cîştigat după 23 de ani, şi a zis: “Dacă voi sînteţi gunoieri, atunci sînteţi Gunoierii Raiului!”.

Ar trebui să scriem că mulţimea s-a cutremurat şi a trăit sentimentul revanşei. Episodul datează din 1998, cine şi-l mai aminteşte exact? Dar nu s-a întîmplat aşa. Oamenii s-au bucurat în continuare, burtoşi şi graţioşi, ciocolatii şi blonzi, băieţi de cartier şi pensionari care jurau că l-au îmbrăţişat pe Baratki, la ieşirea din arestul ordonat de prefectul Marinescu. Poporul rapidist.

Aceşti suporteri au fost insultaţi de-a lungul anilor, fiind numiţi “ţigani”, “gunoieri”, “ciori”. Uneori, n-au fost doar cuvinte, ci şi ură. “Vorbele jignitoare au efect, în timp ele pietrifică umilinţa”, observă undeva Bernard-Henri Levy.

Numai că rapidiştii n-au acceptat dictatul de inferioritate, nu şi-au creat complexe şi, poate şi de aceea, fraza generoasă a lui Pancu a trecut aproape neobservată. Nu aveau o demnitate de recuperat pentru că şi-o păstraseră intactă.

Episodul cu Dani Coman spune însă o altă poveste. L-au înjurat pe stadion. Asta e, se mai întîmplă. Dar au mers după el şi la cantonament, a doua zi, cînd nu mai există explicaţia Mc Nervilor gătiţi în uleiul încins al meciului. Pînă la urmă, ce naiba a făcut Coman? A pierdut un joc, să zicem, deşi şi aici e o exagerare.

Şi ce se întîmplă în Giuleşti de vreme ce, după un meci ratat, tribunele intră în vertij, negîndu-şi cel mai eficient jucător? Se schimbă generaţiile? Se tem de insuccese viitoare? Sau, pur şi simplu, e vorba doar de un grup ultraminoritar, se poartă expresia, care domină vocal viaţa echipei?

Habar n-am! Îmi amintesc doar că se înserase, că Pancu a fost inspirat şi că oamenii au trecut mai departe, refuzînd pontificarea, convinşi doar că nu sînt mai prejos decît alţii.

Citeste si...

  1. Despre Steaua şi suporterii ei ...
  2. Pancu şi întrebarea dacă merită ...
  3. Puterea Rapidului ...
  4. Suporterii comemoreaza decembrie 1989 ...
  5. S-au schimbat suporterii, schimbaţi-vă stilul! ...




Comentarii

279 Responses to “Pentru suporterii Rapidului”

Pages: « 1 2 3 4 5 [6] Show All

  1. 251
    rapidista Says:

    ciaoo bey spurkatilorrr…si sa dea domnu sa faceti egal:P ha ha ha…!!!

  2. 252
    DINAMO.RO Says:

    rapidista Says:

    April 6th, 2007 at 4:31 pm
    si ce crezi k eu am luat-o in serios? nu draga stai linistit..dupa cum vezi sunt bine dispusa si pusa pe glume si eu:P… si sa o pui capra pe mama ta dak vrei…sa o f*** toti rapidistii si stelistii si dc nu si dinamovistii:))

    hai ca n-o sa regreti….o sa vrei sa mai vii la club dupa aia….oferim si certificat de calitate….si de garantie…3 ani….iar daca o faci bine iti oferim si transport gratuit la domiciliu…ce zici ???

  3. 253
    yo Says:

    luciane vezi si tu “esti in eroare” vb unuia, vezi k ce era mai bun la echipe din provincie si chiar de rapid ajungea la steaua si dinamo,deci nu e chiar cum zici tu

  4. 254
    diliscip Says:

    DINAMO.RO Says:

    baaai ai tot dat-o pe ocolite ca sa ne zici, in cele din urma , ca esti rrapidist…de ce n-ai zis asa de la inceput ????

    nu sunt rapidist de nici o culoare… tocmai ziceam ca tin cu poli iasi… spuneam doar ca dintre cele trei bucuresteni simpatizez cel mai mult cu rapid… asta nu inseamna ca nu simpatizez si cu steaua… si chiar si cu dinamo cand joaca in europa… iar “simpatizat” asta nu trebuie inteles in snesul de suporter, fun, ultras… din astea… e vorba doar despre o privire obiectiva asupra identitatii celor trei echipe bucurestene.. si vroiam doar sa spun ca cei care numesc rapidul echipa ciorilor si a gunoierilor sau a valutistilor habar n-au despre ce vorbesc… atata tot… unde rezulta de aici ca as fi rapidist ??… cel mult rezulta ca inteleg identitatea si spiritul rapidului… la fel cum inteleg si identitatea si sprirtul stelei si a lui dinamo… si cunoscundu-le si intelegandu-le pe toate pot spune in mod obiectiv ca e imposibil sa nu simpatizezi cel mai mult cu rapid… asta spuneam…

  5. 255
    lucian Says:

    Iti dau dreptate,Steaua a distrus multe echipe.Cand l-a adus pe Boloni ASA a intrat in B.,l-au adus pe Hagi si a distrus Sportul.Asta era politica pe timpul ala ,si din pacate am trait-o si eu.

  6. 256
    vlad viski Says:

    http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com http://www.trezirea2007.wordpress.com http://www.politichie.wordpress.com

  7. 257
    yo Says:

    tu o intelegi dar ratatii aia 2 nu

  8. 258
    lucian Says:

    Daca tii cu o echipa trebuie sa-ti insusesti si istoria.

  9. 259
    DINAMO.RO Says:

    diliscip

    nu sunt rapidist de nici o culoare…

    aici nici ca puteai sa o nimeresti mai bine (chestia cu (,) culoarea)

    n-am inteles de unde rezulta ca ai INTELES identitatea si spiritul ?? ….doar la nivel declarativ…sau asa iti place tie sa crezi ??..ca ai inteles-o ??? ok..daca tu zici….da’ n-ai fost convingator la faza asta …

  10. 260
    yo Says:

    da trebuie sa-ti insusesti istoria dar nu mereu trebuie sa mai si fi mandru de eaiar steaua si dinamo au o istorie destul de patata de-a lungul istorie diviziei A

  11. 261
    lucian Says:

    Era singura metoda ca niste echipe din blocul comunist sa scoata capul in Europa.

  12. 262
    yo Says:

    +ink 2 alte echipe kre slava domnului bine ca nu mai exista

  13. 263
    lucian Says:

    Victoria si FC Olt

  14. 264
    Desteapta-te Romane Says:

    Sunt dinamovist dar trebuie sa recunosc ca Rapid are in Coman un portar de mare valoare. Cei care au venit in cantonament pentru a-l intimida pe Coman trebuiesc identificati si le trebuie interzis pe viatza accesul pe toate stadioanele din Romania. Intr-o tara normala cu un minim de civilizatie publica asta ar fi o urmare fireasca a ceea ce s-a intimplat. Sunt curios daca si cum vor actiona oficialii rapidisti alaturi de autoritati.

  15. 265
    georgy Says:

    am citit mai sus si cineva spunea ca antrenorul e *****">*****, secundul la fel…etc….chestia asta nu are nici o relevanta pt. ca 90% dintre suporteri sunt romani si fiecare echipa are ******">****** in lot…nu cred ca mai trebuie enumerati deoarece se stiu ei…asa ca mai terminati cu chestiile astea pt. ca ma faceti sa rad…
    in legatura cu problemele lui coman imi pare tare rau pt. ca el e un om ff. inteligent si ar trebui sa nu-i mai bage pe toti in seama si sa nu se lase afectat de anumite intamplari…asa e-n viata …cazi si te ridici iar eu cred ca danut va apara in continuare la fel de bine ca pana acum si va fii din nou iubit de toti!!!!
    ps. stelistilor mai lasati-ne in pace ca nu sunteti deloc interesanti si nu mai postati aiurea!!!FORZZZA RAPIDDDD!!!!

  16. 266
    sorinake Says:

    Bai rapEd, scapati de seful ala de galerie, k m-a zgariat pe creier duminica, corsicanu. urla ca o maimuta urlatoare. sau operati-i vocea burtosului.
    E adevarat k sunteti ******">****** si la figurat, va manifestati frustrarea prin SCUIPAT. tot timpul va fura lumea. s-a vazut in UEFA, 4 EGALURI, performanta neegalata de alta ekipa. vedeti k va iese fumul din cort.
    knd ati luat Cupa, va cantau manelistii: dupa 23 de ani, cupa e iar la ******">******. cea mai tare cupa a voastra a fost cea din 1999, cu Pancu ratand un penalty decisiv, erati deja in zbor :) )) sa mai ziceti k manelistii sunt stelisti
    pt JAVRE ramane o singura solutie: BASESCU!!!
    Pt Borcea, Turcu, Badea, Cohn et comp: ba baieti, n-o sa stiti ce sa faceti dak ajungeti in CL. pregatirile voastre au durat prea mult, si intre timp s- a skimbat ce stiati voi. s-a vazut in meciul cu Benfica de casa! he he he!!!
    FORTA STEAUA, UNICA ECHIPA DE VALOARE!!!!!

  17. 267
    georgy Says:

    lasa sorinake ca banelul zis si purdi si-a dat cel mai fabulos,extraordinar, incredibil gol din istorie!!! :) ))))))))))))))))))
    esti comic :D
    FORZA RAPID!!!!

  18. 268
    diliscip Says:

    lucian Says:

    Faci o mare confuzie cand spui ca majoritatea intelectualilor au inteles spiritul Rapidului.Pana in ‘89 aceasta era o forma de protest impotriva sistemului,ptr ca se spunea ca Steaua este a armatei,Dinamo a securitatii, si Rapidul al oamenilor muncii(si chiar asa era).Adevaratul spirit al Rapidului l-au inteles numai muncitorii de la “Grivita Rosie,” “Vulcan,”etc.Jucatorii echipei erau colegii lor de munca,munceau 10 ore dupa care plecau la antrenament.

    pai nu ca tocmai asta nu ai inteles tu.. ca datorita spiritului rapidului intelectulii au ales sa tina cu echipa asta… ai tu impresia ca au ales in necunostinta de cauza ??… adica fara sa analizeze corect ce inseamna spiritul si identatea rapidului ??? idiferent daca din spiritul asta care i-a cucerit fac parte si muncitorii sau nu… important ca spiritul asta i-a cucerit si asta ar trebui sa dea de gandit puritanilor astia exaltati ca sa nu spun excitati…

    acuma daca vrei sa discutam despre identitatea si spiritul rapidului e cu totul alta discutie.. putem face si asta… oricum nu prea are legatura cu ce incerci tu sa spui acolo… sau nu in forma in care o spui tu… da despre asta e mult de spus… in primul rand ca e absurd sa sustii ca adevaratul spirit al rapidului il intelegeau doar muncitorii…. adica muncitorul era capbil sa-l inteleaga si intelectualul nu ??? sau poate tu de fapt ai vrut sa spui ca muncitorii reprezentau adevaratul spirit al rapidului… dar iar nu e adevarat… pentru ca nici macar asta nu era din moment ci si intelectualii se simteau reprezentati de spiritul rapidului.. apoi sintagma de “echipa al oamenilor muncii” era tocmai impotriva spiritului rapidului… pentru ca asta suna prea a ceea ce “ura” spiritul rapidului… daca vrei mai simplificat rapidul reprezenta spiritul si mentalitatea oamenilor normali… nu ai muncii… adica acea mentalitate verticala al oamenilor echilibrati… aproape ortodoxa as spune… a omaneilor care nu doreau preschimbarea in “omul de tip nou”…

    iar spiritul stelei si a lui dinamo reprezenta si reprezinta tocmai mentalitatea “omului de tip nou”…

    spiritul stelei reprezinta mentalitate omului adaptat perfect societatii, cu ambitii de realizare si performanta… sociala sau de orice tip… fara a conta insa prea mult “spiritualitatea” ca sa spun asa… sau filosofia… is oamenii pentru care actiunea conteaza mai mult decat filosofia si toate”aburelile” astea… nu prea isi fac ei probleme din astea… faptele conteaza…

    spiritul lui dinamo reprezinta mentalitatea oamenilor rebeli, a celora care se declara impotriva adaptatilor societatii… is oamenii care se considera inadaptati, revoltati dar doar pentru ca ravnesc locurile celor impotriva carora se revolta… si le doresc pentru ca sunt convinsi ca ei ar face lucrurile mult mai bine ca primii… is nemultumiti de modul in care o fac cei carora vor sa le ia locul… nu intamplator dinamovistii erau fii nomencalturistilor si militienilor din esalonul doi… cei care doreau perestroika… erau oameni elitisti care se considerau a face parte din tagma celor care is educati, spalati si stiu cum trebuie facute lucrurile numai ca nu sunt apreciati la adevarata valoare… in concluzie erau tot niste adaptati si integrati ai societatii dar care se considerau niste rebeli… e mentalitatea oamenilor care vor aceleasi lucruri ca societatea in care traiesc numai ca modul de actiune este mai nonconformist…

    oricum is multe de spus pe tema asta dar e alta discutie… important e ca majoritatea intelectualilor din tara asta se considera si s-au considerat rapidisti… si doar ii sfatuiam pe “arienii” de pe aici sa incerce sa-si explice de ce…asa pentru sinea lor nu pentru altceva…

  19. 269
    Red dog Says:

    @diliscip
    Identitatea si spiritul Rapidului
    “Dacă voi sînteţi gunoieri, atunci sînteţi Gunoierii Raiului!”.
    Asa a zis Pancu. Dar Copos ce zice

  20. 270
    pentru caini si spurcati Says:

    Fidelitatea voastra se vede in meciurile de acasa….3000 cu Vasluiul, 30000
    in uefa.ASTA DA MENTALITATE.cel putin noi ,”gunoierii”, am avut intotdeuna o medie constanta de cca 5000-6000 la fiecare meci indiferent de pozitia din clasament sau de vremea de afara.PUTINI DA’ BUNI!

  21. 271
    Little MAfia Says:

    Steaua = …….cel putin 7 jucatori sunt ******* spurcatzi …..

  22. 272
    Paul Says:

    “Bădoi este suspendat după ce în partida cu Steaua a primit cel de-al 4-lea cartonaş galben şi este suspendat!”

  23. 273
    maxx1923 Says:

    Afroditu Says:

    April 6th, 2007 at 1:47 pm
    Lideru galeriei rapidiste : *****">*****.Antrenorul echiper Rapid : *****">*****.Secundul echiper Rapid :*****">*****.Capitanul echipei Rapid : *****">*****.Cum se face asta?Explicati-mi si mie…

    imparatul iulian-stelist ,madalin voicu-*****">*****,m.raducanu-*****">*****,i. dumitrescu-*****">***** ,lacatus-*****">*****,panait-*****">*****,barbu(magiun)-*****">*****,ba nel-*****">*****,p.marin-*****">*****,cristocea-*****">*****,neamul lui banel-stelisti ******">******,bostina-*****">*****,florarii din p-ta resita si progresul-******">****** stelisti…si m-am plictisit,sunt prea multi.Explicati-mi si mie.

  24. 274
    sorinoctav Says:

    mai rapidisti..***** puturoase v-am batut in giulesti ce mai vreti…ciocu mic si joc de glezne.nu inteleg cine sunteti voi, cate cupe si campionate ati castigat,ce sa mai zic de europa.sunteti limitati.STEAUA VA BATE PE DINAMO SI VA LUA CAMPIONATUL IARASI…O SA VEDETI

  25. 275
    remm Says:

    MM e cel mai tare!!!!:)))))
    provocatorul-incasatorul de flegme!
    oare cat de jos poate sa coboare acest MM?
    oare ce cauta la STEAUA? numai pupici in *** si flegme? jenant

  26. 276
    Ermendido Belli Says:

    “Atunci s-a petrecut.” Prin 1989…pe “23 August”: “Rapid CFR clasa muncitoare e!” , “Noi vi-l dam pe Damaschin , voi ni-l dati pe Valentin!” , Galeria lui Rapid n-a fost membra de partid!” , nea Mincea a care mai petrecea cate o noapte in beciurile militiei… N-am trait niciodata sentimentul revansei pentru ca intotdeauna am fost deasupra ei , asa cum zburau porumbeii lui Mincea peste potcoava Giulestiului. Si a venit decembrie…s-au dus dracu’ toti valentinii , ceauseii , postelnicii si am ramas noi rapidistii refuzand pontificarea , pentru ca demnitatea o invataseram de mult , eram profesori in Romanica. Pacat ca n-avem cui s-o predam , pentru ca “altii sunt mai prejos decat altii”. Tolo , recunoaste ca in sufletul tau , acolo intr-un colt esti rapidist.O intrebare: Este confortabil sa fi rapidist in Romanica? Greu…la un popor de “demnitari” beeecalisti. Pana la urma baltagul Vitoriei Lipan va face dreptate…Despre MM , micul securist vopsit ce sa mai zic…ii doresc un final fericit la el in cartier…”dictatul de inferioritate” il traiestedin plin , pentru ca e mindru ca e stelist adica o oaie ratacita. In rest , un “Paste fericit!” alatri de traditionalul:”.uie Steaua!”

  27. 277
    Iulica Says:

    fRUMOS ARTICO… UITATI SI O ALTA VARIANTA: http://ads.statistics.ro/click_154 . EU ZIC SA DATI CLICK…

  28. 278
    Iulica Says:

    Un jucator le-a ramas si lor si uitati ce i-au facut: http://ads.statistics.ro/click_154 …penibil! Capus sus Coman!

  29. 279
    calinescu Says:

    daca tot nu aparem pe blog pt “ca sunt prea multe” macar citeste-le inainte si incearca sa intelegi de ce steaua e mioritica sau de ce apar 2,3 insi care spun “totul”,asta e blog?ce nu poti intelege ,roag-o pe maria,ea stie,e dintre cei 4400!!!

Pages: « 1 2 3 4 5 [6] Show All

Leave a Reply


    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare


    SATI