Două neînţelegeri

După un sezon în care lotul Stelei s-a dovedit insuficient pentru a rezista în campionat, Ligă şi Cupă, Becali a declarat că se va întări. Cu Neaga şi Guriţă. Şi că nu va mai aduce fotbalişti de peste graniţă. Ca şi cum problema Stelei ar fi originea jucătorilor, nu valoarea acestora. Steaua a suferit nu pentru că a adus străini, ci pentru că a adus străini modeşti!

marți, 24 aprilie 2007, 6:39

După un sezon în care lotul Stelei s-a dovedit insuficient pentru a rezista în campionat, Ligă şi Cupă, Becali a declarat că se va întări. Cu Neaga şi Guriţă. Şi că nu va mai aduce fotbalişti de peste graniţă. Ca şi cum problema Stelei ar fi originea jucătorilor, nu valoarea acestora. Steaua a suferit nu pentru că a adus străini, ci pentru că a adus străini modeşti!

De fapt, Becali evită nucleul discuţiei. Dacă la încasări sari de la zeci de mii de euro în Cupa UEFA la milioane de euro în Champions League, trebuie să-ţi recalibrezi şi transferurile, altfel cobori din nou la nivelul zecilor de mii!

Răzvan Lucescu este un antrenor civilizat, simpatizat, cu bune rezultate internaţionale, dar cu un singur trofeu, deocamdată, în cele trei campionate de cînd antrenează Rapidul: Cupa României în finală cu FC Naţional.

N-o fi Copos cel mai înţelegător patron, dar în materie de transferuri el nu a făcut nazuri cînd i s-a spus să bage mîna în buzunar. A plătit.

De aceea, atitudinea de martir cool pe care a abordat-o şi ieri Răzvan Lucescu la conferinţa de presă e o bună tactica de imagine, însă nu-i modifică palmaresul. Pînă la urmă, antrenorul e angajat să aducă rezultate. E mai greu să nu le obţii şi apoi să te comporţi ca un martir.


Comentarii (232)Adaugă comentariu

CARLOS  •  25 aprilie 2007, 0:17

ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:12 am
CARLOS Says:

April 25th, 2007 at 12:07 am
ELTON

BAI AUROLAC…DACA LYON AVEA NEVOIE ACASA LA EI DE 5 GOLURI CA SA SE CALIFICE…OPT LE DADEA LA steaua…ESTI MARE DOBYTOC….

IAR JIJI A ZIS PE FATZA CA A BLATUIT VASLUIUL….CE DREAK, N-AI URMARIT STIRILE ????

N-ai murit ba i.n.f.e.c.t.u.l.e?
De unde sti tu ba ca daca era nevoie ne dadea Lyonul 5? Ce-mi plac astia ca tine care va credeti vizionari. Ba r.a.p.a.n.o.s.u.l.e., Lyonul avea nevoie de victorie ca sa castige grupa si sa evite in turul urator o echipa de pe primul loc. Ma cat de d.o.b.i.t.o.c sa fii sa dai tu verdicte despre rezultatele meciurilor. Daca murea arbitrul? Daca era luna plina. Daca nu murea Ceausescu. Tu traiesti intr-o lume paralela

ESTI UN MARE P.R.O.S.T.

TU IMI ZICI MIE CA DAU VERDICTE…APOI IMI ZICI CA TRAIESC INTR-O LUME PARALELA….ASTA NU E VERDICT ????….NU TI SE PARE CA TE CAM CONTRAZICI ?????

PUNE MANA PE CARTE AUROLAC…..SI LAS-O PE STEAUA…CA NU DA 2 LEI PE TINE…..TZEVILE SI PUNGA SUNT PRIETENII TAI…..

ELTON  •  25 aprilie 2007, 0:18

CARLOS Says:

April 25th, 2007 at 12:12 am
ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:04 am
Dinamo nu face parte din familia marilor cluburi europene cum face STEAUA. Anul asta e doar invitata STELEI. Nu merge pe “reputatia” ei ci pe numele STELEI. Si mai da si dovada de proasta crestere. E ca si cum eu introduc un prieten in inalta societate, cu toate ca locul lui nu e acolo si el la prima petrecere incepe sa ma lucreze. Repet nu va obisnuiti cu atmosfera din Liga. Sunteti doar invitatii nostrii

CE INVITATA stelei CAND TU ABIA DACA PRINZI INTERTOTO ????

DIFERENTA E CA DINAMO A PICAT IN PRELIMINARII CU MAN. UNIT. …

IAR VOI CU ‘MAREA’ ROSENBORG SI CU ‘SI MAI MAREA’ STANDARD….

BAI VOI ATI INEBUNIT DE NECAZ…LUATI CALMANTE BAIETI….

Iar aberezi. STEAUA a jucat cu Standard pt. ca e o valoare in Europa s e cap de serie. Voi……………..jucati in continuare tururi preliminar. Pe voi Europa nu va recunoaste. Nu va bucurati de respectul nostru

CARLOS  •  25 aprilie 2007, 0:19

ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:18 am
CARLOS Says:

April 25th, 2007 at 12:12 am
ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:04 am
Dinamo nu face parte din familia marilor cluburi europene cum face STEAUA. Anul asta e doar invitata STELEI. Nu merge pe “reputatia” ei ci pe numele STELEI. Si mai da si dovada de proasta crestere. E ca si cum eu introduc un prieten in inalta societate, cu toate ca locul lui nu e acolo si el la prima petrecere incepe sa ma lucreze. Repet nu va obisnuiti cu atmosfera din Liga. Sunteti doar invitatii nostrii

CE INVITATA stelei CAND TU ABIA DACA PRINZI INTERTOTO ????

DIFERENTA E CA DINAMO A PICAT IN PRELIMINARII CU MAN. UNIT. …

IAR VOI CU ‘MAREA’ ROSENBORG SI CU ‘SI MAI MAREA’ STANDARD….

BAI VOI ATI INEBUNIT DE NECAZ…LUATI CALMANTE BAIETI….

Iar aberezi. STEAUA a jucat cu Standard pt. ca e o valoare in Europa s e cap de serie. Voi……………..jucati in continuare tururi preliminar. Pe voi Europa nu va recunoaste. Nu va bucurati de respectul nostru

SA VEDETI RESPECT IN INTERTOTO….

redmania  •  25 aprilie 2007, 0:21

ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:12 am
Lyonul avea nevoie de victorie ca sa castige grupa si sa evite in turul urator o echipa de pe primul loc

——————————————

gresesti, si in cazul unei infrangeri Lyon termina pe primul loc fiindca se lua in considerare cele 2 rezultate directe, 2-0 si 2-2 intre Lyon si Real.
Deci Lyon a castigat grupa inaintea meciului cu OAIA si de aceea a folosit mai multi tineri si multe rezerve. Cand au avut nevoie de victorie s-au pishat pe voi, 3-0 in ghena.

redmania  •  25 aprilie 2007, 0:24

„Esti prea sigur ca n-o sa fim. Ba o sa fim, nu stiu daca o sa fiti voi. Noi trebuie sa batem Clujul si suntem in grupe. ”

hahaha, daca bateti CFR doar reduceti putin din handicap…dar tu te crezi deja in grupe hahahaha

Iti spun eu ca la CFR nu veti castiga. Nu aveti echipa, de aia.

redmania  •  25 aprilie 2007, 0:26

vai de voi oilor, ati ajuns disperate rau.
sunteti toate bolnave ca Mimi cel care va reprezinta cel mai bine in aceste zile : OI BETEGE 😛

ELTON  •  25 aprilie 2007, 0:29

redmania Says:

April 25th, 2007 at 12:21 am
ELTON Says:

April 25th, 2007 at 12:12 am
Lyonul avea nevoie de victorie ca sa castige grupa si sa evite in turul urator o echipa de pe primul loc

——————————————

gresesti, si in cazul unei infrangeri Lyon termina pe primul loc fiindca se lua in considerare cele 2 rezultate directe, 2-0 si 2-2 intre Lyon si Real.
Deci Lyon a castigat grupa inaintea meciului cu OAIA si de aceea a folosit mai multi tineri si multe rezerve. Cand au avut nevoie de victorie s-au pishat pe voi, 3-0 in ghena.

GHENA???????????????????
HAHAHAHAHAHAHAHAH. Asta e tupeul p.r.o.s.t.u.l.u.i. Cand ai un stadion ca ala din goapa, taci din gura si lasi capul jos. Daca tu zici ca Ghencea e ghena……..te ignor ca esti bolnav psihic, saacul de tine. Al vostru e cel mai urat din tara. Al Clujului e lux pe langa groapa

ELTON  •  25 aprilie 2007, 0:30

@ carlos: r.a.t.a.t cu numele unui portar dat afara de noi. Singurul tau argument este ca eu sunt a.u.r.o.l.a.c si ca prietenii mei sunt teava si punga. Poate ca nu stiai dar suporterii STELEI chiar nu sunt a.ur.o.l.a.c.i. Te-am surprins???????? Asa ne-au zis niste i.d.i.o.t.i. Si sti de la ce vine? Habar n-ai. Tu esti doar un p.r.o.s.t. De la celebrul AU (Armata Ultra). Ce ineventivi sunteti voi. Si apropo. Poreclele se primesc nu se dau de tine. Acum hai sa te uimesc din nou. Sa sti ca voi de fapt nu sunteti spartani. Singura asemanare dintre voi si personajele filmului este numarul mic. ATAT. Ti-am strict seara cu dezvaluirile astea, este?

Raven  •  25 aprilie 2007, 0:48

Uite c-am reusit sa vedem ceva Matlab prin zona de la daniel stanescu. :))

arh.Gheorghe Petrescu  •  25 aprilie 2007, 5:14

Ma intereseaza un singur lucru, si anume, Steaua sa
bata la Cluj, apoi vom mai vedea. Eu cred ca lui Gigi
Becali i-a venit mintea la cap ca, fara investitii in
jucatori de valuare, Steaua nu poate merge departe.
Asa ca, patroane, scoate banii si investeste, caci de
NU, STEAUA, SE DUCE DE RAPA. HAI STEAUA!

CVUCS  •  25 aprilie 2007, 5:28

Pentru toate capetele seci de pe blog,
se stiu ei care:

1.Razvan nu se plinge, Razvan spune adevarul. A FOST furat.

2.Razvan nu este penibil, el dupa numai TREI ani de antrenorat a avut rezultate cit nu au cei mai multi antrenori intr-o cariera.
Si este tinar si are un mare viitoe in fata.

3.Razvan NU a fost umilit. A fost un meci ca toate meciurile care s-a terminat 4-1 pentru militienii cei
uriti de toata lumea.

4.De ce va luati de declaratiile lui Razvan care nu face decit sa le raspunda (cu argumente) unor nesimtiti precum NULITATEA de Borcea, un bisnitar ordinar si un cap patrat si un ipocrit libidinos care se crede Dinamo insusi si lui Rednic, circotasul si strimbul diviziei „A”, cel cu „fitilele”, un om cu un caracter mai mult decit indoielnic. Dinamovistii stiu la ce ma refer… daca sunt dinamovisti.

CVUCS  •  25 aprilie 2007, 5:33

Pentru autorul articolului:
Un sfert de finala de UEFA face cit 10 titluri in Liga lui Mitica Liga aia mincinoasa in care unii iau titluri cu toptanul stim noi cum, iar “in Europa” o s-u-g.

Treziti-va, lasati ipocrizia si mincatul de rahat, uitati-va in oglinda si incercati sa
fiti corecti si fairPlay si nu mai scrieti dupa cum aveti voi interesul.

AlbAlbastru  •  25 aprilie 2007, 5:43

@Cei ce se leaga de Razvan, acesti pusti cor-diti de Internet care nu si-au platit inca nici aerul pe care i-l respira, aceste nulitati care nu vor putea nici sa SPERE macar ca vor ajunge vreodata ca Lucescu in vreun domeniu, aceste secaturi cu k-akat in loc de creeri, aceste mici nulitati care se iau de cercelul lui Razvan…

Ma-micile voastre ar fi trebuit sa va avorteze la gard decit sa dea nastere unor asemenea specimene hidoase.
Spinzurati-va, zerourilor.

AlbAlbastru  •  25 aprilie 2007, 5:50

Bai arh. Gheorghe Petrescu, ce investitii visezi bai frate?
becali investeste in altceva nu in jucatori.
Becali i-a convins pe MM si Oli sa nu plece pentru
ca „le promite” el ca Steaua va termina pe doi.
Tot ce se poate.
Se va „implica”, ca si anul trecut cind VA CUMPARAT campionatul, dupa cum a spus chiar el.
Chiar pe voi, „suporterii” stelisti nu va intereseaza cum cistiga echipa asta a voastra infiintata de bolshevici? Totul este sa cistige, nu si CUM CISTIGA???

De fapt daca ati fi avut „valori” de astea gen CUM „cistiga” echipa probabil ca ati fi fost si voi fani ai altei echipe, nu tocmai Steaua.

Sa fiti de 88888.

eddie the ‘ead  •  25 aprilie 2007, 6:58

Albalbastru, afla ca, pe mine, ca stelist, ma intereseaza cum cistiga steaua. si cind am citit ca se va „implica” becali, mi s-a facut scirba. prefer locul 4, decit sa cumpere ciobanul arbitri, jucatori sau mai stiu eu ce. mai bine da banii pe niste jucatori cum trebuie.
dar asta e… numele acestui jeg va pata steaua cite zile va avea el la acest club. nu mi-e rusine ca sunt stelist, mi-e jena ca exista un personaj ca acest individ printre noi.

mures  •  25 aprilie 2007, 7:17

nu sunt de acord cu transferurile pe bani multi la Steaua.Uita-te la Poli Timisoara.Ce-a facut cu toata puzderia aceea de jucatori buni pe care ii are sau i-a avut?zero barat.uita-te ce nume a avut Nationalul in curte? e in B.Uiat-te la Ajax, Lyon, MU, Liverpool, Barcelona care au dat credit tinerilor si au rezultatele pe care le au.O echipa se construieste in ani de zile si Becali incepe sa inteleaga asta.Daca aduci numai consacrati si vedete e nevoie de un timp sa se incadreze in jocul echipei.Cei tineri sunt dornici de afirmare si daca au potential, reusesc sa ajunga sus de tot.Care a fost cel mai mare transfer al Stelei si al campionatului in ultima vreme?George Ogararu, crescut si afirmat doar la Steaua.Eu ii vad un viitor la fel de frumos lui Ochirosii.
In primul rand primeaza ce sentimente ai fata de clubul la care joci ,culorile care le aperi, nu?Lacatus a venit de foarte tanar la Steaua si a ajuns simbolul ei, nu?

dinamovistul de mures  •  25 aprilie 2007, 7:36

cine este lucescu razvan,echilibrat ,bine crescut ce vorbesti tu nu vezi ce declaratii da lingaul nu vezi ca oamenii lui se bat in vestiare nu stiu ce sa mai spun dar am impresia ca si tu lingi cururi ca si el pai asta e om cand dat afara cad lins scuipat cand vorbe goale la dinastea nu trebuie sa fii antrenor ci un ioanitoaia ca el spune doar prostii un antrenor asa cum crede el ca este vorbeste in teren mie ca om mi-ar crapa obrazul de rusine sa mai ies pe post si sa ma leg de albitrii cand tabela e cocosata de cate goluri am luat acasa nu te intebi oare ce se intampla la bistrita si abia atunci sa spui despre lingau ca este asa de bun de drept de nu stiu cum

mujotutun  •  25 aprilie 2007, 8:06

Razvan Lucescu este o persoana cu un caracter infect; a fost un jucator mediocru si este un antrenor mediocru. In afara de o eleganta vestimentara de mahala, prin neiscusita imitare a unor modele celebre si de o de gust indoielnic „prietenie” cu fotbalistii, omul asta nu are nimic cat de cat agreabil. Este un frustrat si un milog si, asa cum am spus-o de atatea ori, probabil un mare motiv de amaraciune pentru tatal sau. Este perfecta ilustrare a sintagmei „umbra unui nume mare”. La frustrarile funciare produse de neatragatoarele sale date antropometrice, se adauga cele generate de rezultatele dezastroase. Dupa ce ratezi prosteste calificarea din grupele UEFA, dupa ce pierzi, pe teren propriu, ambele derbiuri bucurestene, a avea „taria” sa articulezi un astfel de discurs denota o fibra morala deteriorata in ultimul hal. Probabil ca fara nasterea in purpura si educatia aleasa (ma rog, cat a fost cu putinta!), Razvan ar fi fost astazi unul dinacolitii clanului Camataru, in resortul „intelectual” (consigliere?). Imi repugna aceasta inversunare pe care o manifest, dar individul este absolut revoltator. Milog, mincinos, malversationist si mitocan, pe alocuri.
Astept cu incordare meciul de la Bistrita; daca se va juca „pe bune”, Rapidul va fi spulberat. Exista si posibilitatea, deloc redusa, a blatului. Oricum o sa ne distram!
Cu asta cred ca-i dau si un raspuns lui @alb-albastru, individ rudimentar si galagios, cazut in admiratia jalnicului Razvan Lucescu. Deh, cine se aseamana se aduna!

Cristian  •  25 aprilie 2007, 8:15

„Pînă la urmă, antrenorul e angajat să aducă rezultate. E mai greu să nu le obţii şi apoi să te comporţi ca un martir.” … de fapt este exact invers! E mai usor sa nu obtii rezultate si sa dai vina pe cei din jur! Asa se intimpla peste tot!

hotstop  •  25 aprilie 2007, 8:34

http://www.hotstop.ro

Director web

hotstop  •  25 aprilie 2007, 9:02

rezumatul meciului manchester-milan

http://blog.hotstop.ro/2007/04/25/manchester-ac-milan-3-2/

ioan plischi  •  25 aprilie 2007, 9:13

daca razvan ar fi declarat cu nonsalanta „corect! nu ne-au batut nici steaua, nici dinamo! ne-au batut portarii proprii!”, care ar fi fost reactia unanima? faptul este fara putinta de tagada, dar daca razvan nu este omul care sa dea in jucatorii sai, incearca si el sa creeze perdele de fum, subtirele, dar de inteles. personal, prefer martiriul lui decit misto-ul de mahala al puriului.

mujotutun  •  25 aprilie 2007, 9:36

Cat de limitat este R. Lucescu se vede din „replica” pe care i-o da lui Rednic. „Un asfel de om”, cu care juniorul abhora sa se compare, a fost un mare jucator, cu numeroase meciuri internationale si in plus, culmea, antrenorul care a adus cele mai multe trofee Rapidului. Daca nu recunostinta, macar o discreta reverenta putea face Lucescu in fata lui, nicidecum aceasta tafna de mahala, in nota discursului sau milog-frustrat perpetuu.
In alta ordine de idei, ma surprinde neplacut viziunea provinciala, a la fata batrana, pe care o are Rednic fata de lotul lui Dinamo. Si Bratu, si nicolae ar fi bineveniti, fara a periclita pozitia cuplului N&D. La campania ce urmeaza, un lot cat mai valoros si numeros este obligatoriu. A te cantona la doi-trei atacanti ar insemna o limitare drastica a posibilitatilor de exprimare. Cat despre armonizarea vestiarului, discutiile sunt de prisos daca echipa merge bine si are rezultate. Care rezultate nu pot fi decat consecutive existentei acelui lot de mare calitate.
Mai bine sa ai de unde alege, chiar cu riscul de a creea unele mici, inerente animozitati, decat sa dai din colt in colt si sa fii silit sa improvizezi.
Dac-ar reveni si Zicu, as fi foarte multumit. Dupa cum am rezervele mele, afective, fata de Bratu sau Oprita. Macar sa joace ei bine! L.C. este o competitie mult mai solicitanta decat modestul nostru campionat.

alin petcutz  •  25 aprilie 2007, 9:57

razvan e ca un ginerica maritat venit in casa miresei si care nu se prea intelege bine cu soacra , dar totusi fiind cei 11 copii la mijloc soacra poama acra cum e il mai accepta inca si ii mai da o sansa.
chiar daca razvan + giulestina =love, daca ginerica nu aduce destule bucate in casa si soacra se satura sa ii tot sprijine material ,atunci cat de curand cei 11 copii vor ramane fara prea iubitul tata.
soacra oricum ,agera ,tatoneaza terenul si a aflat ca la bistrita e un ginerica frumusel si capabil, iar de la vara , tocmai bun de maritat.

vedetot  •  25 aprilie 2007, 10:28

Lui Gigi B. il recomand pe unchiul meu (n. 1950) care a fost campion la fotbal de masa in perioada…
Cit despre Razvan, poate ai dreptate…Nu agreez ideea de a raspunde la provocari intr-un mod isteric, ci de a folosi dreptul la replica pentru a inregistra o MARCA (chestie pe care i-am spus-o si lui).
Stimate d-le Tolo, te rog insistent transmite-i colegului Tudor Octavian (nu-i stiu adresa), ca discursul sau vadit probăsescian de la o emisiune TV m-a umplut de uimire, de tristete, de deznadejde,…Chiar nu se poate progresa in felul acesta! Tifosii, ultrasii se poarta in sport. In politica sunt simpatizanti ! Prin atitudinea d-lui a fost un ULTRAS. PACAT !

Reddog Alex  •  25 aprilie 2007, 11:13

Nu stiu cine a fost Lucescu ca jucator. A stat permanent in umbra lui taica-sau(care apropo, la Dinamo a facut performante). E frustrat si acum ca nu l-a adus Mircea la Dinamo cand era junior? Asta e, gata. Oricum se vede ca el are o aversiune fata de Dinamo. Probabil pentru ca n-a fost primit acolo. Mare jucator o fi fost el la Sportul si la Brasov, iar cea mai mare realizare – un transfer la Rapid dupa ce implinit 30 de ani. Da, e ceva comparat cu unul care a jucat semifinala Cupei Cupelor sau a jucat pentru Romania.
Cat despre sistem, ce sa mai vorbim…Daca un sitem de acu’ 2 ani e modern, ce sa mai spunem atata timp cat in fiecare an marii antrenori tin conferinte despre ce s-a schimbat acum fata de anul trecut…La moda ar fi un 4-3-3 eventual, domnule Lucescu. Eficient ar fi un 4-4-2 cu un singur inchizator. Dar un 3-4-3 citit de Neagoe, de Stoica, Hizo, Olaroiu si in final Rednic? Sa nu mai zic de TURCU 😀

Vlad Dinamo  •  25 aprilie 2007, 11:23

Primul!!!! :)))))))))

paianjenulderanjat  •  25 aprilie 2007, 11:45

apropos de razvan lucescu…ce parere ai de articolul acesta? http://www.dinamomania.net

muscarir  •  25 aprilie 2007, 13:41

titi preda! daca vb. de Catalin Haldan insemna ca nu ai prea multa minte! Pacat de ce ai scris pe celalalt blog in legatura cu „salvati de clopotel”, am crezut ca e ceva de capul tau dar … ai dat cu bata in balta

cane rosso  •  25 aprilie 2007, 14:04

CVUCS Says:

April 25th, 2007 at 5:28 am

1.Razvan nu se plinge, Razvan spune adevarul. A FOST furat.

2.Razvan nu este penibil, el dupa numai TREI ani de antrenorat a avut rezultate cit nu au cei mai multi antrenori intr-o cariera.
Si este tinar si are un mare viitoe in fata.

3.Razvan NU a fost umilit. A fost un meci ca toate meciurile care s-a terminat 4-1 pentru militienii cei
uriti de toata lumea.

4.De ce va luati de declaratiile lui Razvan care nu face decit sa le raspunda (cu argumente) unor nesimtiti precum NULITATEA de Borcea, un bisnitar ordinar si un cap patrat si un ipocrit libidinos care se crede Dinamo insusi si lui Rednic, circotasul si strimbul diviziei “A”, cel cu “fitilele”, un om cu un caracter mai mult decit indoielnic. Dinamovistii stiu la ce ma refer… daca sunt dinamovisti.
——————————————————-

1. Unde a fost furat ? Eliminarea lui Constantin (la 0-2) pt al doilea galben a fost justa. Nu intri ca ciobanul cand stii ca mai ai un galben. Daca eliminarea nu ar fi fost corecta de ce i-a mai tras Moldovan un pumn in vestiar imediat dupa meci ?
11m nu a fost fiindca faultul a fost in afara careului, acolo jucatorul dinamovist ii pune mana in piept rapidistului.
Singura greseala a arbitrului a fost golul anulat in min 85 cand scorul era deja 4-1 si meciul era deja jucat. La aceasta faza a gresit tusierul nu Coltescu.
S-apoi de ce rapidistii nu au vrut arbitrii straini ??? Pt ca au sperat ca acelasi Coltescu ii va ajuta asa cum a facut-o la Pitesti cu 2 etape in urma.

2. Singurul trofeu castigat e o Cupa a Romaniei si aia cu National…cam putin pt un club ce se vrea de aceeasi talie cu DINAMO si OAIA. Primavara europeana atinsa anul trecut a fost o performanta dar atat Dolly cat si DINAMO au ajuns si ele in primavara, DINAMO chiar anul asta. Nu poti trai din trecut, sa te lauzi nspe ani cu ce ai facut tu nu stiu cand…

3. Dupa 3-1 si 4-1 cred ca DINAMO a umilit cioroii anul asta. Ce sa faca mai mult ca sa-i umileasca ?? 7-1 ? Nu era nevoie de atat.

4. Borcea se bucura in felul lui dar nu a jignit nici un oficial de la o alta grupare. A mai raspuns cand a fost atacat, atat. Dar Rednic ce a zis ? Isi face treaba foarte bine, a avut mai multe trofee decat Razvanel la Rapid, va avea mai multe si la DINAMO deci e clar mai bun.

PS Inteleg ca le iei apararea „fratilor” dar vreau sa vorbesti la fel si dupa ce va fura Cupa peste o luna 😉

El_Mede  •  25 aprilie 2007, 14:42

In ceea ce-l priveste pe Lucescu sunt cu totul de acord. Sa mai taca din gura, si sa-si vada de joc si de pregatirea echipei. Din cele 4 meciuri tur-retur cu steaua si dinamo, RAPID nu a luat decat 1 punct. Sa scoata rezultate, ca are conditii si dup-aia sa critice. Si sa se mai uite si la Manchester United cum joaca fotbal, poate intelege ceva si aplica si la Rapid.

ultrasunione78  •  27 aprilie 2007, 9:28

nu te supara ca iti spun de obicei nu fac asa ceva dar esti cel mai mare spurcat (stelist) in viata,nu am mai vazut in viata mea asa ceva ca tine,mai partinitor nu se poate si pariez ca nu ai facut macar o secunda de sport in viata. P.S. invata cuvintul echidistant si insemnatatea lui

Comentează