Ana lui Lucescu

„În spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie care nu s-a căsătorit cu mine”, spunea Al Bundy. Răzvan Lucescu nu-l poate pastişa. Pentru că el este puternic, soţia lui este puternică şi amîndoi sînt un bărbat şi o femeie care se pot contrazice, pentru ca apoi să-şi continue viaţa, lăsîndu-şi în spate erorile.

marți, 19 iunie 2007, 9:17

„În spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie care nu s-a căsătorit cu mine”, spunea Al Bundy. Răzvan Lucescu nu-l poate pastişa. Pentru că el este puternic, soţia lui este puternică şi amîndoi sînt un bărbat şi o femeie care se pot contrazice, pentru ca apoi să-şi continue viaţa, lăsîndu-şi în spate erorile.

Cînd, după propria mărturisire, s-a bucurat la golul al patrulea înscris Stelei de Middlesbrough, Lucescu a fost norocos că doamna n-a avut făcăleţ acasă. Patroană de agenţie de turism şi mult mai pămînteană cînd e vorba de bani, atenţie, dacă ele îi cheltuiesc nu înseamnă că nu-i preţuiesc!, Ana Lucescu a realizat că eliminarea Stelei nu-i nici o scofală.

Cînd o echipă ratează o performanţă se pierd venituri, reputaţie şi oportunităţi, acestea fiind cumulative şi distribuite, fie şi neomogen, în tot fotbalul românesc şi în industriile adiacente. E tipic falic să vrei să-ţi pice rivalul de pe cracă, nebăgînd de seamă ce ai făcut cu fierăstrăul.

Femeia ştia ea de ce dezaprobă fanatismul. Pentru că, pînă la urmă, nervii necompensaţi şi frustrările şefului de trib modern de pe banca de rezerve se varsă în cuplu. Concurenţa neloială, declaraţiile vulgare, atmosfera irespirabilă, toate trec pragul casei. În fotbal, loviturile şi insultele îi schilodesc deopotrivă pe cei care le primesc şi pe cei care le dau. Învinşi şi învingători, ei devin furioşi, încărcaţi negativ şi gata să explodeze.

Şi cînd totul se duce de rîpă, cînd poziţiile se surpă, cînd nu mai prinzi Liga sau un loc de Cupa UEFA, cînd retrogradezi sau te dă afară patronul, ce faci tu, masculul? Iei femeia şi o zideşti în clasament.


Comentarii (93)Adaugă comentariu

CaTa21  •  20 iunie 2007, 8:42

sau vrei sa`ti aduc aminte de meciurile in care castigati cu 1-0 don penalty in ultimile 5 minute?

marcel  •  20 iunie 2007, 8:48

mai catalina 🙂
ce draq tot comentezi tu acolo?
trei ani la rand ai stat si te-ai uitat la steaua cum a jukat prin cupele europene si voi putoilor ati jukat si voi un an si credeti ca sunteti cei mai buni.M

marcel  •  20 iunie 2007, 8:49

locu 44444 mi-ar fi rusine sa comentez ceva

marcel  •  20 iunie 2007, 8:49

am fost si vom fi mereu deasupra voastra

MSV  •  20 iunie 2007, 8:50

Eu prefer sa nu ma uit la astfel de meciuri, decat sa ma bucur de raul rivalelor…

marcel  •  20 iunie 2007, 8:50

meciul cu fc arges nu ti-l mai amintesti da cel cu farul cand ati castigat cu doua penaltiuri

marcel  •  20 iunie 2007, 8:50

si a eleminat doi de la fc arges ca sa puteti sa bateti si voi retrogadata aia

Machedonul  •  20 iunie 2007, 8:51

lucescu jr ar trebui sa-si vada de echipa si familia lui si sa sara in sus de bucurie atunci cind cistiga el/echipa lui.

Se pare insa ca in spatele asa zisei fete de om bine crescut se ascunde un „ofticos” si „fals” antrenor de divizia B.

marcel  •  20 iunie 2007, 8:53

macarone e jukator ba pe care voi nu o sa il aveti niciodata ca voi cu mosalai vostri nu sunteti in stare s bateti pe nimeni. L-ati distrus pe ganea golgheteru campionatului:))

aciduzzu  •  20 iunie 2007, 8:58

ba voi chiar nu mai aveti pic de rusine?
chiar asa va bagati peste familia omului?
tie cum ti-ar placea sa vorbeasca cineva de familia ta (mama, sora, fiica)?

aciduzzu  •  20 iunie 2007, 8:59

chiar asa de nenorociti ati ajuns?

proud_mitiq  •  20 iunie 2007, 9:03

tiganul de lucescu s-a bucurat cand a fost eliminata Steaua din cupa uefa. dar e un mare om, un mare caracter. imi vine sa vomit pe toti ipocritii din fotbalul romanesc. i-am batut aproape peste tot unde i-am prins dar avea la fiecare conferinta de presa de dupa meci aceeasi replica ,,am fost mai buni decat Steaua dar am pierdut, noi meritam sa invingem”. Ba, da-o dracu de treaba tot timpul si-o furau de la Steaua dar erau mai buni. Sezonul asta i-am batut chiar in giulesti in corturile lor si tot cu tupeu tiganesc a aparut in fata camerelor. asta e familia lucescu, niste antistelisti frustrati ca aproape mereu au supt-o in fata SINGUREI ECHIPE DIN TARA ASTA CARE CONTEAZA IN LUME. bafta, razvanel in B, acolo ti-e locul, daca mai ai rabdare putin se intoarce si echipa ta de suflet tot acolo ca e obisnuita sa joace la matineu. nu stiu de cand a aparut expresia derby intre Steaua si rrapid. terminati fratilor. singurul derby din Romania e Steaua – dINAMO. restul sunteti scursuri. hai sanatate si God bless you … or something.

daniel  •  20 iunie 2007, 9:04

Mai bine intitulai articolul „Odiseea unui portar mai mult decat mediocru sau a unui antrenor mai mult decat plangacios”.

bellagio  •  20 iunie 2007, 9:08

ai lav iu boro ! Daca nu erai tu, dinamo era deja acum in grupele CL si rapidistilor nu le mai tremura fundu pana in finala cupei ca sa prinda o cupa europeana !

ene  •  20 iunie 2007, 9:36

Razvan e de 100000000 de ori mai antrenor decat porcu ala de Olaroiu din toate punctele de vedere.

Pe Olaroiu cand o pleca de la Stoaia pot sa pun pariu ca o sa-si incheie cariera numai la echipa ca Vaslui, Dacia Mioveni etc.

Razvan a avut curaj sa se duca in B sa ia de jos o echipa mica si s-o faca mare. I-a dat papucii lu Copos original.. cand o sa faca si grasu ala al fel??

Oricum Nr1 e Rednic ce sa mai…. e cel mai tare dupa Pitzurca!

balmosh  •  20 iunie 2007, 9:47

lucescule…daca citesti mesajul asta vreau sa stii ca voi urmari evolutia Brasovului si ma voi bucura la culme la fiecare insucces. Ca antrenor n-ai dovedit mare lucru,dar ca om ai aratat doar frustrare,balcanisme si o lipsa de bun simt cit averea lui taica-tau…sincer,sper sa nu te mai vad la TV cite zile vei mai fi in fotbal. Sictir!

corneliu popa  •  20 iunie 2007, 9:54

Lucescu junior a avut un moment de sinceritate. Sunt foarte multi antrenori si chiar gazetari romani care s-au bucurat la eliminarea Stelei. Eu ii inteleg si pe antrenorii care sunt frustrati pentru ca Steaua din 1986 incoace, mai ales pe plan international, in Cupele Europene a avut rezultate deosebite! Si neamul de carcotasi au inceput: ca este echipa fiului dictatorului, pe urma a fratilor Paunescu, mai de curand a lui Geoege Becali. Dar nimeni, nici macar gazetarii, n-au remarcat latol de jucatori si echipele tehnice care au obtinut si pentru Romania, nu numai pentru Steaua victorii si puncte de care au beneficiat si celelalte echipe romnesti. Despre gazetari nu pot sa spun decat ca ei au o comanda editoriala de la patroni si directori si scriu si dupa cum la spune inima. Marea majoritate a gazetarilor sunt suporteri dinamovisti si nu exista decat cateva explicatii pentru acest fenomen, pentru ca este un fenomen. Se construieste o imagine negativa a clubului Steaua, pentru ca are cei mai multi suporteri si cei mai adevarati! Ei cumpara ziarul dv ca sa vada ce injuraturi mai trag ziaristii despre Steaua si ce inventii mai fac. Bine ca plecat MM-ul!! In schimb echipele fratilor Becali, Dinamo si Rapid sunt prezentate de parca ar fi de pe alta lume!! Au intr-adevar rezultate mai bune pe plan international decat Steaua sin cauza asta!Of! Bine ca s-a nascut Corpodean!! Toto ziaristii amut suporterii uni impotriva celorlalti! Asta este scopul materialeleor publicate!

ghicicinemaplateste  •  20 iunie 2007, 9:55

Articol, mediocru, lipsa de inspiratie,
sper ca nu te a inspirat Geniala la questia cu AL Bundy 😀

X™  •  20 iunie 2007, 9:58

Cataline, un articol excelent, dupa o lunga vreme. Sau poate ai mai scris, dar eu nu te-am mai citit zilnic. Si nu din vina mea.

momo  •  20 iunie 2007, 10:08

Si d-aia ma bucur si eu la orice infrangere a rapidului, a lui dinamo (daca mai era cazul sa mentionez), basca a sahtiorului. Si daca joaca rapid cu rapid 2, dinamo cu dinamo 2 (aici ar putea fi o problema, pentru ca sunt fff multe dinamo 2) imi pare bine daca, cei din urma castiga…

ene  •  20 iunie 2007, 10:23

pentru oi toate articolele despre stoaia sunt geniale :)))) restu slabe :)))

Ce terminati

Margelatu  •  20 iunie 2007, 10:44

Macar borcea a recunoscut ca a petrecut cu lautarii chiar in seara cand Steaua a pierdut la Boro… Ironia soartei, daca nu luam golul ala blestemat acum ar fi petrecut 3 zile si 3 nopti, pentru ca dinamo era in grupe…
Dar micul lucescu face confesiuni dupa atata amar de timp, cand cauta izbavirea prin liga a 2-a…
Si unde? La antena a 2-a…
Probabil la o ora de maxima audienta… La asa declaratii, nici OTV-ul nu cred ca se deranja sa scrie „Senzational! Dezvaluirile unui mare caracter!”.
Si cand te gandesti ca l-am vazut Sambata invitat pe la „Surprize, surprize”, il chemase Alba ca Zapada Marin sa joace in rolul lui Piticot si sa imparta fulare si tricouri ale rapidului.
Macar acolo sa fi anuntat ce hram poarta.
Cata frustrare… Si sa reusesti sa il intreci pe borcea la tembelism, asta da performanta!
Repet, decat sa vad declaratii fade si politice de genul „e bine pentru fotbalul romanesc”, il prefer pe borcea cu lautarii, e mai real si mult mai natural.

alex  •  20 iunie 2007, 10:56

Educatia lui Il Muce & traditionala capra a vecinului.

totusi  •  20 iunie 2007, 11:20

tare asta, hai sa facem si noi un ziar si sa scriem articole despre nevasta lu t.lontan 🙂

un microbist  •  20 iunie 2007, 11:34

Pentru toti rapidistii care au zis ca rapid merita semifinala UEFA , urmariti meciul retur , si numarati ocaziile avute de cele 2 echipe : 11 – 4 pt Steaua .Asta spune totul ( daca la daniel niculae a fost penalti , atunci golul din ultimele minute din tur , cel din corner , ce-a mai fost ? auzi …a depasit tusa , mingea ….
Bai frustratilor …anul trecut a fost i intamplare norocoasa …o sa mai ajungeti in europa , primavara …doar daca in noiembrie va fi ca in martie …

un microbist  •  20 iunie 2007, 11:37

si apropo …chiar ca acolo ii este locul lui il muce : in B !!!!!!! si o sa faca rahatul praf …antrenorul lui peste …pana si boby robson i-a zis ca nu asa se gandeste un meci de fotbal …fricosul …nu se mai joaca cu 3 fundasi de pe vremea lui pazvante …dar el habar nu are de istorie fotbalistica ( de fapt el nici macar nu a fost fotbalist …)

REBU  •  20 iunie 2007, 11:39

,,Ai lov iu boro” cantati,
Dar de Steaua castiga
Acum ,,Sampion Lig” jucati
Si nu Cupa UEFA 😉

gogu  •  20 iunie 2007, 12:31

pai el nu o sa ajunga niciodata intr-o semifinala! invidios ca tziganul de taso….

shark  •  20 iunie 2007, 12:35

ba nici yo nu am citit tot articolul,da`am chefuit rau dupa infrangerea cu BORO!I LOVE YOU BORO!!!!!!!!!!!!!!!

mac  •  20 iunie 2007, 12:38

articol de c…t.mai ales titlul. Pe cand un articol cu Ana lui Copos?

dulie  •  20 iunie 2007, 12:43

ce ai frate cu nevasta omului? N-am ce spune articol de ziar comunal din ala cu tiraj de 200 exemplare

Margelatu  •  20 iunie 2007, 13:07

Articolul nu reinventeaza apa calda, face doar trimitere discreta la antena 2 (ultima jucarie a motanului felix) si la faptul ca lucescu are si nevasta in afara de cercel. Care nevasta, l-a dojenit putin mirata cand l-a vazut ca „a sarit in sus de bucurie”, adica a avut „o reactie omeneasca”.
Imi inchipui: „razvanel, stai draga ca darami lampadarul, ce ai cu bietii oameni?”
Eu o numesc sfanta frustrare pentru cineva care facea apel mereu la decenta si respect intre cluburi.
Nu o sa am niciodata pretentia ca un suporter dinamovist sau rapidist sa fie retinut cand o da Steaua in bara. Suntem suporteri si avem alt sistem de valori, unii suntem fanatici, altii patimasi, nu vedem adversari ci dusmani la celelalte echipe (revin cu exemplul borcea).
Dar micul lucescu pretindea altceva. L-as fi apreciat mai mult daca avea taria sa spuna asta a doua zi, adica „da dom’le sunt om, nu sunt sfant!”.
Atunci a pierdut ocazia sa fie sincer, acum a pierdut o mare ocazie sa taca.

kj  •  20 iunie 2007, 13:30

Astia sunt oamenii din fotbalul romanesc. Plini de mizerie, invidie si nefiind capabili sa realizeze ca o asemenea performanta ar fi facut fotbalul romanesc sa arate mai bine in Europa. Pe undeva ar fi ceva de inteles la Lucescu ca s-a bucurat pentru eliminarea Stelei, pentru ca pana la urma Rapid a iesit din cursa din cauza aceleiasi echipe. Dar, sa si declari cat de fericit ai fost, e patetic. De la Borcea nu ma astept la nimic. Ala o sa moara de inima rea din cauza Stelei intr-o buna zi. La fel cum s-a mai spus, la ora asta ar fi petrecut 3 zile si 3 nopti, daca Steaua mergea in finala, pt ca iubita lui echipa era in grupe deja. Dar asta e omul: se bucura mai mult ca a pierdut echipa fara sa se gandeasca pe moment ca si el a pierdut ceva la faza asta. Ceva extrem de important. Niste grupe.
De aceea niciodata, pe lumea asta nu voi incuraja alta echipe in afara de Steaua , in Europa. Imi este imposibil dupa asemenea declaratii, sa ma consider patriot si sa ma bucur la un moment dat pt Dinamo ori Rapid. Sper ca ele sa fie de rasul-plansul atunci cand vor juca in Europa pentru ca numai asa ma voi bucura. Halal oameni. Cat imi e de sila.

andrei  •  20 iunie 2007, 14:21

Sa nu exageram cu psihologia amatoare… E omeneasca bucuria lui Razvan la golul 4 al lui Boro… Si mie mi-au dat lacrimile de bucurie.
Prea multe mizerii facuse (si a mai facut de atunci) stiaua…

andrei  •  20 iunie 2007, 14:24

Dar cand le-am dat 4-2 (pardon, 5-2 🙂 ) in Ghencea, de Paste, am fost mai fericit.
Ii place „stielei” (grafica respecta dictia suporterilor acestei echipe) sa o ia cu 2-4, ce sa-i faci…

momo  •  20 iunie 2007, 14:30

Nu exegerati, razvan nu este buricul pamantului…

Frumoasa metafora cu Manole…Poate daca o zidea castiga si el pana la urma un campionat, asa…

okigalbeni  •  20 iunie 2007, 15:26

„E tipic falic…”

Sunt f sigur ca ai vrut sa zici barbatesc, dar a iesit cam naspa.

M-ai facut sa na uit in dex, crezand ca exista si alt sens acceptat decat cel cunoscut de mine. E randul tau… :o)

Tudor  •  20 iunie 2007, 15:33

Tolo vrea sa parafrazeze moto-ul BRD („Tot mai simplu”) si a ajuns la „Tot mai slab”. Pacat.

E ceva perfect natural/omenesc sa te bucuri de insuccesul dusmanului. Citeste si tu, Tolo, articolele din presa de la momentul dublei Steaua-Rapid si Steaua-Boro, sa vezi si alte opinii.

Tu chiar crezi ca interistii s-au bucurat ca a castigat Milan CL-ul ??? Hai sa fim seriosi.

Kornelia  •  20 iunie 2007, 15:38

e vechea poveste cu capra vecinului, insa nu stiu daca e de condamnat. etapa de etapa vrem ca anume echipe sa se impiedice in campionat, ca apoi sa devenim suporterii lor in Europa… unanimitati aveam pe vremea lu’ nea nicu. are cine sa tina cu steaua/dinamo/rapid, nu trebuie sa facem he-rupuri nationale cand joaca ele in Europa.
http://kornelia.xhost.ro/

Kornelia  •  20 iunie 2007, 15:39

btw, „Publica comentariul” e pleonasm. 😉

AlbAlbastru  •  20 iunie 2007, 16:15

Hai mai da-te’n PiULA
mea de k-akat uscat
si ste-list f-u-tut to-lo-nta-ne.
Scrii ca PiULA mea.
Sugi ma-ciu-ca.
Cu TOTZII ne-am bucurat cind bol-she-vicii cei pa-du-chioshi, aro-ganti, an-al-fabetzi si cu fu-muri precum oamenii pro-shti (doar nu degeaba este turma lui becali) au fost invinshi de catre Middlesbrough.

CVUCS  •  20 iunie 2007, 16:21

@Un Microbist.
Amice esti idi_ot.
Urmareste TU SI turul SI MAI ALES REturul si vei vedea de ce spun TOTI inafara de stelistii cei
je_goshi si mes_chini de ce Rapidul trebuia sa joace semifinala UEFA.

Nu degeaba vi se spune “cei mai pro_shti dintre suporteri”.
Dupa cum mai spunea cineva mai sus, ORICE articol pup-in-ku_rist despre steaua cea comunista este “genial”, iar celelalte sunt “vai mama lor”.

La sapa cu voi scla_vilor.

Si acum: BEHAITI!!!

mircea  •  7 octombrie 2007, 19:43

Tolo, de ce ai bagat in titlu sotia antrenorului?
O cunosti? Stii ceva despre ea? Eu o cunosc de peste 20 de ani…nu are nimic cu fotbalul, e doar o femeie obisnuita, deosebit de finuta, care are o familie:sot, copiii, socru important…tu nu ai sotie? dar copii?
Sa nu uiti ca si tu esti persoana publica, atat!
Sa ne auzim cu bine!
Imi cer scuze pentru intarziere…acum am citit articolul.

Comentează