mySport

Înainte să ajungă şef la UEFA, Mircea Sandu a avut o perioadă de care îşi aminteşte cu reţinere. Scandalurile se ţineau lanţ, de la blaturile din campionatul intern pînă la colecţia de contracte dubioase: cu mingile, cu agenţiile de turism, cu hotelurile unde a fost cazată naţionala. S-a vorbit pînă şi de încărcarea facturilor la spălatul echipamentului.

Văzut de la înălţimea funcţiei actuale, trecutul pare compus din mărunţişuri, ca firele de păr care-ţi cad după guler cînd te tunzi şi te enervează. Dar acele momente revin din cînd în cînd, frivol decont ocult, de care marele om de fotbal nu poate scăpa.

De pildă, Ştefan Chiţu. Probabil că Naşu’ nu are nici un chef să-l vadă pe fostul său partener de afaceri cum intră pe uşă şi-i cere lucruri care altădată sudau prietenia, dar acum sînt mici, ridicole şi primejdioase dacă se află. Cum ar fi executarea arbitrului care a greşit la meciul Poiana Cîmpina – Cetatea Suceava. Marian Salomir a anulat un gol valabil al gazdelor, iar Chiţu i-a spus, dacă acesta e cuvîntul folosit cînd ragi ca un leu, în biroul hotelului său, că-l va scoate din arbitraj. S-a ţinut de cuvînt.

Membru în Comitetul Executiv al UEFA, şef al fotbalului feminin şi al Comisiei Media, vicele Comisiei pentru Fotbal, Naşu’ e toate astea după ce trece de linia galbenă de la “Otopeni”. Acasă, el rămîne subordonat propriului trecut, care îl joacă aşa cum vrea, precum un şef meschin şi sadic.

Citeste si...

  1. Salomir şi o veche problemă ...
  2. Mîncaţi de vii ...
  3. Povestea pe nume Oltchim ...
  4. Povestea lui Sabău ...


Comentarii

109 Responses to “Povestea retrogradării lui Salomir”

Pages: « 1 2 [3] Show All

  1. 101
    Little Boy Says:

    rapidist anorm…pardon, normal: cand o iei in freza cu 7-2, cand ti se aduc fluierasi straini la cererea ta, cand in retur refuzi fluierasi straini, cand refuzi sa joci cu spectatori…ei bine, cand se intampla toate astea, taci ******** din gura ca te faci de ras.

  2. 102
    Florin Says:

    Mircea Sandu e un Iliescu al fotbalului…

  3. 103
    janvaluta Says:

    dak to so vb de steaua si salomir, atunci am sa invoc si episodul “Shortul”

  4. 104
    Florin Says:

    Mai bine zis, Mircea Sandu poarta pe sub pantaloni chilotii murdari ai fotbalului romanesc.

  5. 105
    Florin Says:

    Marele nostru noroc e ca rechinii se mananca intre ei uneori.

  6. 106
    Florin Says:

    Un pronostic pt. steaua: vor juca in CL cand vor blatui cel putin 14 echipe din 17 si pe adversarele din tururile preliminare…te tine, nea Becali? Cu doar 6 blaturi nu mai pupi locul 2 anul asta…

  7. 107
    Sorin-stelist Says:

    Eu cred ca asa s-a intamplat ptr ca asa merg lucrurile.In felul asta avansezi si in acelasi mod cobori.Da eu ma mir ca scrii d-astea grele ptr. ca in ultima vreme deveniseti pacifisti rau.Luaseti stilul lui Dragomir care le sufla la toti in oua si se lauda ca e diplomat.Diplomat ca si ******* de pe centura as adauga eu.Hai ca poate nu va duceti in cap si va reveniti!Bafta!

  8. 108
    fzr Says:

    care are gazeta de marti si miercuri sa imi dea add la id elite_visiniu

  9. 109
    Dragos Says:

    Pana nu scapam de Sandu, Dragomir si slugile lor nu o sa mai avem fotbal. AMIN !!!

Pages: « 1 2 [3] Show All

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI