Doi bătrîni, un tînăr şi o competiţie infinită

Narcis Coman şi Rică Răducanu s-au luptat acum 29 de ani pentru titlul de cel mai bun fotbalist român. Ancheta Gazetei Sporturilor era şi la finalul anilor ’70 una dintre puţinele competiţii deschise într-o Românie care se închidea cu fiecare zi.

duminică, 23 decembrie 2007, 11:37

Narcis Coman şi Rică Răducanu s-au luptat acum 29 de ani pentru titlul de cel mai bun fotbalist român. Ancheta Gazetei Sporturilor era şi la finalul anilor ’70 una dintre puţinele competiţii deschise într-o Românie care se închidea cu fiecare zi.

„Am cîştigat pe merit”, a spus Coman. „Avea pile”, a contrat, neaşteptat, Rică. „Eu nu stăteam pe la FRF şi nu mă rugam de jurnalişti să-mi dea premiul”, a încheiat Coman o polemică răsărită parcă din senin.

Sînt caraghioşi cei doi foşti portari, întrecîndu-se pentru un titlu din urmă cu trei decenii? Puţin. Dar, înainte de orice, ei poartă şi azi în glas şi în degetele uscate, degete de enţi rădăcinoşi, semnul performanţei.

Rivalitatea este esenţa sportului. Inima lui care o ia razna. De aceea, Mutu, chiar şi sigur fiind pe anul său de excepţie, a respirat uşurat, de aceea Piţurcă a trecut peste vechile răni, cînd au aflat că au cîştigat trofeul Gazetei, de aceea Narcis şi Rică nu vor nici acum să lase fără final o competiţie care este, de fapt, infinită.


Comentarii (25)Adaugă comentariu

andrei640  •  24 decembrie 2007, 1:06

si cercul e rotund

carpati fara  •  24 decembrie 2007, 1:25

ana are mere

carpati fara  •  24 decembrie 2007, 1:27

Ancheta Gazetei Sporturilor era şi la finalul anilor ‘70 una dintre puţinele competiţii deschise într-o Românie care se închidea cu fiecare zi…bla, bla, bla…
ce ne faceam noi fara „sportul”, caci asa se numea pe atunci ziarul?

carpati fara  •  24 decembrie 2007, 1:31

…Sportul, unde „lucrau” o gramada de politruci, care propovaduiau superioritatea sportului bolsevic si competitia nationala DACIADA. Pe asta atzi uitat-o? Campionatul national de oina pe care-l castiga mereu dinamo? Campionatul satesc de trinta si alte bazaconii

Robert RRR  •  24 decembrie 2007, 1:45

Sarbatori Fericite tuturor !

arh. Gheorghe Petresciu  •  24 decembrie 2007, 4:41

MOTTO:ROMANIA CAMPIOANA EUROPEANA LA FOTBAL IN
2008! LA MULTI ANI! ARTICOL BUN.RICA RADUCANU,(TAMANGO),RAMANE UN MARE PORTAR AL ROMANIEI.
HAI STEAUA! HAI ROMANIA!

emil  •  24 decembrie 2007, 6:18

… Mi-aduc aminte.. Eram copil,si pt ca eram gras,ma bagau in poarta. Mi-aduc aminte ca „am fost” si Coman…
@Carpati,ma sperii!!
Sunt din Onesti. „Din cauza” „Campionatul(ui) satesc de trinta si alte bazaconii”(nu sub egida „daciadei”),a fost descoperit de maestrul Cristut(CS Onesti) un campion olimpic:Vasile Puscasu.
La vremea ei,Daciada nu a fost un lucru rau.Reprezenta un bazin urias de selectie pt viitorii sportivi de performanta.Dar cel mai important lucru,era aducerea copiilor pe terenurile si in salile de sport.
Sportul romanesc va intra in colaps. Fara „sport de masa” nu vom mai avea Baza. Deja avem prea multe discipline unde performanta internationala e asteptata de la 1-2 sportivi,”senatori de drept”. Ei nu au cu cine lupta pe plan intern pt pozitia lor.
„0” medalii de aur la Beijing,nu m-ar mira deloc.

CLICK AICI PENTRU A INTRA PE CEL MAI COOL BLOG de SPORT  •  24 decembrie 2007, 10:18

:)) ANul asta chiar s-a dat premiul pe merit…

Aurel  •  24 decembrie 2007, 11:05

Catalin, cum ramine cu transferul facut de Steaua aparut in azi in ProSport? Redactorii vostrii de pe Steaua ce au pazit?

Maria_Sanziana  •  24 decembrie 2007, 11:46

Ionel  •  24 decembrie 2007, 12:28

Catalin,

Cand le dati oamenilor sa voteze – presedinti, capitani, whatsoever – spuneti-le si CE pot vota… pentru ca sunt unii, ca Iuliu Muresan de exemplu, care nu are niciun strain de-al lui in topul jucatorilor si niciun Mutu sau Chivu deasemenea… Si e evident ca omu’ n-a stiut!

E o scapare cam suparatoare… Se supraliciteaza cu ancheta asta, cat de tare este, dar unele voturi par sa fi fost date in graba asteptand un stop la semafor.

Andone ii pune pe Cadu, altul pe Fabbiani, altul desi ar pune numai portughezi, nu stie si nu pune niciunul si nu scrie nicaieri: „Aceasta ancheta cuprinde fotbalistii (exclusiv) romani/straini care activeaza in (exclusiv) in campionatul intern/intr-unul strain, etc”

Ionel

lupescu  •  24 decembrie 2007, 12:32

Stolo, se pare ca iar v-au luat-o prosportistii inainte la transferul astuia de la steaua. Bine ca am aflat de la voi ca Victorita zice ca David este bine dotat. Hai la mai mare.

baba  •  24 decembrie 2007, 13:57

nu am fost cine stie ce sportiv dar cine amesteca Daciada cu bolsevismul sau cu alte aiureli e total pe dinafara sau prea mic ca sa stie ce incubator de campioni era acolo.Ah ce as fi vrut si eu pe acolo!Minte sanatoasa in corp sanatos!de unde sa stie astia ce e asta ca daca scriam si in latina….

carpati fara  •  24 decembrie 2007, 15:26

nu ati citit cu atentie. Nu fac altceva decat sa-l contrazic pe tolo, care spune: „Ancheta Gazetei Sporturilor era şi la finalul anilor ‘70 una dintre puţinele competiţii deschise într-o Românie care se închidea cu fiecare zi”.
O alta competitie era…Cantarea Romaniei.
Imi mentin parerea ca ambele erau organizate in stil bolsevic, astfel de competitii, conceptul de sport de masa, cuprinzand toate sporturile(in cazul daciadei), incepand la nivel de catun si terminand la nivel national, intalnindu-se doar in tarile comuniste.

Adi stelistul  •  24 decembrie 2007, 15:35

Daciada era una din „formele fara fond” ale regimului. Din pacate, in loc sa fie imbunatatita, formula ei a fost abandonata. Ceea ce e mult mai rau. Asa cum a fost, Daciada a fost mai mult decat necesara. In zilele noastre, sub masca sustinerii sportului de masa se ascund interese dintre cele mai concrete (ma refer la salile de sport construite). Daca nu ar fi avut de castigat cine trebuie din constructia lor, fiti siguri ca nu se facea nimic. Dealtfel, odata terminate, n-am mai aflat nimic despre sustinerea sportului.

777  •  24 decembrie 2007, 16:25

Ce tot ii mustruluiti pe astia de la „gsp” mah?Pai transferul lui ala la Steaua e unul important?Daca ala e importnat pentru voi inseamna ca va bateti la „intertoto”.

777  •  24 decembrie 2007, 16:27

Daca se transfera la la Poli Iasi aparea vestea dupa sarbatori.Asa numai ptr ca necunosctul ala s-a transferat la Steaua trebuie sa fie o stire bomba?:))

ghita1111  •  24 decembrie 2007, 23:14

citeste cu atentie! iti poate schimba viata!

CEA MAI NOUA METODA DE FACUT BANI PENTRU ROMANI!
BANI RAPID SI SIGUR PE INTERNET. TESTAT! EU AM FACUT
25.260.000 IN 3 SAPTAMANI!!! E RANDUL TAU!!!!!!
FUNCTIONEAZA!!!! SINGURUL CARE FUNCTIONEAZA CU
ADEVARAT

Nu este nici o gluma,crede-ma! Depinde numai de
tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu
pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba
viata (si portofelul!), depinde numai de tine „POTI
FACE BANI USOR SI REPEDE” Crede-ma: am incercat toate
metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai
USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de
bani, repede si legal. Merge! E testat! Tot ce trebuie
sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana
la final textul. Eram sceptic, totusi… In urma cu
ceva vreme navigam aiurea pe Internet (probabil la fel
cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol
asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa
castig milioane in doar cateva saptamani cu o
investitie de numai 60.000 de lei. Imediat m-am gandit
„chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie”. Dar,
curios fiind, am continuat sa citesc. Articolul spunea
ca trebuie sa trimiti cate 10.000 de lei la fiecare
din cele 6 adrese mentionate in articol . Apoi sa iti
treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia
a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de
forum-uri/adrese cu anunturi pe Internet sau prin mail
la cat mai multe adrese. Pur si simplu! Dupa ce am
analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa
prieteni m-am hotarat sa incerc. La urma urmei ce
aveam de pierdut in afara de 60.000 de lei si 6
timbre? Cum este si normal, la inceput eram sceptic si
chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. Asa ca
m-am interesat la PTTR si mi-au confirmat ca
intr-adevar e legal! Deci am facut infima investitie
de 60.000 de lei. Surpriza!…Ghiciti ce s-a petrecut
!!! .. Intr-un interval de 7 zile am inceput sa
primesc bani in cutia postala. Eram uluit! M-am gandit
ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat
sa vina! In prima saptamana am primit 370.000 de lei.
La sfarsitul celei de-a doua aveam 1.090.000. In a
treia saptamana stransesem 25.470.000 de lei! Si banii
continua sa vina cu repeziciune. In mod cert a meritat
sa cheltui cei 60.000 de lei si cele 6 timbre (Am
cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!).
Sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce
functioneaza. In primul rand va sfatuiesc sa salvati
pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la
indemana. Cum?
PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare
din ele : „M-AM ADAUGAT LA LISTA TA”, astfel incat
cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care
urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe
alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi
impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum
iei 6 bancnote de 10.000 de lei si pui CATE UNA in
FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si
sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC
si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri
sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor,
pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare
dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota
de 10.000 de lei. Acum trimiti plicurile la
urmatoarele adrese:

1) Iacob Silvia, Str.Cicero, Nr.12, cod 6200, Galati,
jud. Galati

2) Codres Darius Catalin,Oras Lupeni,Str Pacii,blok 33,ap 21
jud. Hunedoara,cod postal 335600

3) Barbu Adrian , Str. Uzinei bl. 3 Ap. 6 , cod 550253 , Sibiu

4) Olarica Alin, str. N. Filimon,nr.28,bl.18,sc.B,ap.63 ,sect.6,Bucuresti,cod 060302

5) Huma Flavius, str. Al. Lapusneanu nr 7, bloc D1, apart 53, Piatra-Neamt, Jud Neamt, cod 610089

6) ) Aleonte Gelu, Str. Poetului , bl Z4, sc.C, Ap.10, Arad, Jud.Arad, Cod postal 310345

PASUL 2: Acum tai din lista pe numarul 1 si muti
celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5
devine 4,etc…). Astfel numarul 6 devine liber :
completezi cu numele si adresa TA aceasta
pozitie.Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI
PUNE IN ALTA POZITIE DECIT CEA DE-A 6-a, vei primi cu
mult mai putini bani, pentru ca factorul de
multiplicare se diminueaza. Pentru a intari increderea
in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE,
deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit
semanind neincrederea.
PASUL 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate,
incearca sa mentii articolul cat mai aproape de
original. Acum publica anuntul la cit mai multe
forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat
cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri
cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa
scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi
textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in
memoria calculatorului(\’Copy\’ din meniul \’Edit\’);
deschizi un fisier gol cu
\’notepad\'(\’File\’…\’N ew \’) si inserezi textul ca
sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a (\’Edit\’…\
Paste\’); salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum
cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line,
message board-uri, site-uri de chat, de discutii)
romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe
care le cunosti si publici articolul. Va sugerez sa
treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca
acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri
GATA! Felicitari… Nu ar trebui sa iti ia mai mult de
30 de secunde pentru fiecare newsgroup! TINE MINTE :
MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT
CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Calcule…Vei incepe
sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! Daca
vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza
numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De
ce? Din cele MINIM 200 de publicari pe care le-am
facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu
FOARTE-FOARTE mic). Deci am castigat 50.000 de lei cu
numele meu pe pozitia a 6- a. Acum fiecare din cele 5
persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare,
publica la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu
numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate
50.000 de lei.Eu primesc astfel 5*5*10.000 de lei =
250.000 de lei. Continuand exemplul cu acest numar mic
(5) de persoane care raspund la articol, castig
1.250.000 de lei cu numele meu pe pozitia a 4-a,
6.250.000 cu numele meu pe pozitia a 3-a, 31.250.000
de lei pe pozitia a 2-a si … DA! 156.250.000 DE LEI
cu numele meu pe pozitia intai. UIMITOR! Daca fiecare
participant publica articolul de MINIM 200 de ori! Si
totul cu o investitie initiala de 60.000 de lei si 6
timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti
sa repeti procedura : iei ultima varianta a
articolului si trimiti cate 10.000 de lei la adresele
care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a
6-a Acum publici articolul din nou de MINIM 200 de
ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni
intra pe Internet si citesc aceste articole ASA CUM
CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 60.000 de
lei sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da… Unii
au spus \”dar daca lumea se satura si nu mai trimite
nimeni nici un ban?\” Ce sanse sunt sa se intample
asta cand ZILNIC se alatura 20- 50.000 de useri noi la
Internet dintre care foarte multi citesc astfel de
anunturi si sunt dispusi sa incerce ?

JUCATI CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TE VA AJUNGE PE
MII DE FORUMURI, ASTEFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI. IN
FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI FE FORUM! VETI
AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZA PE O
BINECUNOASCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA
MULTIPLICARII PE CARE CRED CA POTI SA O INTELEGI. CRED
CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT
O STICLA DE VIN. NU… SE CUMPARA INDUSTRIAL .. DECI
DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA PAREA
PE MULT MAI MULTE SITE-RI SI VREI PRIMI CU MUUULT MAI
MULTI BAI! BAFTA! !!!!!!!! p.s. FOARTE IMPORTANT: O SA
INTALNESTI OAMENI CARE NU SUNT DE ACORD CU ASTA SI
CARE NU AU CURAJ SA INCERCE SA SE IMBOGATEASCA
INTELIGENT. ACESTIA SE MULTUMESC DOAR SA INJURE (MAI
MULT NU POT). TREBUIE DOAR SA-I IGNORI ASA CUM FAC EU,
JOACA SI O SA VEZI CUM PLICURILE INCEP SA SOSEASCA.
DACA AI INCREDERE SI PERSEVEREZI O SA-MI MULTUMESTI
CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA… VA RACITI GURA
DEGEABA, EU PRIMESC ZECI DE PLICURI CU BANI SI O SA
CONTINUI SA JOC… BAFTA

cipi  •  25 decembrie 2007, 0:15

Sa le spuneti lui EDUARD APOSTOL si IOANA MIHALCEA ca sa votat pentru cel mai bun jucator al ROMANIEI, nu al lui Dinamo.Pana si cei de la clubul Dinamo au votat realist. Deci sunteti ziaristi impartiali sau potai ?

geo  •  25 decembrie 2007, 1:19

Craciun Fericit Cata

virus  •  25 decembrie 2007, 10:29

La multi ani si sarbatori fericite! Am si eu o mica nelamurire…cum e posibil ca in ancheta pentru cel mai bun fotbalist ROMAN al anului sa apara in voturile angajatilor GSP jucatori precum Fabbiani si Ljubinkovic?

Poze Craciun  •  25 decembrie 2007, 14:34

Poze Craciun http://poze.outsdr.com

NIKY  •  25 decembrie 2007, 18:22

Dupa cate imi amintesc Narcis Coman a decedat intr-o garsoniera din Giurgiu acum cativa ani. Mai documentati-va si nu mai vorbiti de el la prezent, Dumnezeu sa-l ierte, ca a fost un mare talent, dar nu mai mare decat Rica.

emil  •  26 decembrie 2007, 7:50

La multi ani,@Carpati!
Bolsevismul si capitalismul,isi au tarele lor.Vorbind despre sport,iti garantez ca societatea democratica in care traim,fixeaza niste limite de acces(financiare !) a copiilor care vor sa faca sport. … De exemplu,tenis de camp. Numai cei dintr-o anumita „casta” si-l pot permite.

Poze Craciun  •  27 decembrie 2007, 15:06

Util afacerii tale !
http://www.director-firme.com

Comentează