Va recomand un articol despre Dica…

… al Mariei Andries, din Gazeta de azi. Asta pe fondul unei discutii mai largi: de ce e nevoie de jurnalisti, daca stirile sint gratuite, la indemina si aproape imposibil de atribuit cuiva? Uite de ce e nevoie: intra aici!

marți, 15 ianuarie 2008, 2:26

… al Mariei Andries, din Gazeta de azi. Asta pe fondul unei discutii mai largi: de ce e nevoie de jurnalisti, daca stirile sint gratuite, la indemina si aproape imposibil de atribuit cuiva? Uite de ce e nevoie: intra aici!


Comentarii (8)Adaugă comentariu

nastyb0y  •  15 ianuarie 2008, 14:55

Da. Poti trai duminicile fara tata, de la o varsta incolo . Idem , in cazul lui Dica. Maria, ascunde repede articolul, sa nu se razgandeasca…

mike  •  15 ianuarie 2008, 14:58

Ai dreptate. Si cu articolul, si cu stirile gratuite. Totusi, daca cineva ( siteul UEFA) intr-un moment de inspiratie titreaza KA-PA-RO ( dupa victoria Milanului, duminica), iar Scorpie de la gsp si-l atribuie, ce nevoie avem de unii ziaristi?

mike  •  15 ianuarie 2008, 15:00

N-am zis si-l insuseste!

http://muncaacasa.googlepages.com/  •  15 ianuarie 2008, 15:08

CASTIGA 800 DE EURO LUNAR DE ACASA
DETALII PE LINKUL DE MAI SUS

http://muncaacasa.googlepages.com/

priigan  •  15 ianuarie 2008, 15:11

e nevoie de jurnalisti ca sa ne farmece stirile, sa nu le primim asa seci. iar dica sa faca bine si sa plece cat mai rapid

explorish  •  15 ianuarie 2008, 15:57

mi-am adus aminte de un articol excelent al lui radu paraschivescu despre dica: greutatea lucrurilor simple

tricone  •  15 ianuarie 2008, 23:01

Le-a şoptit la ureche. Ele au zâmbit, le-a plăcut şi-au decis să povestească şi celorlalţi. Aşa în gura mare, cu intonaţie. Povesteau cu patimă, iar auditoriul era vrăjit. Apoi fiecare dintre cele ce ascultaseră povestea a spus-o mai departe. Atât de mult prinsese povestea, încât nu mai era cineva dintre ele care să nu o cunoască. Apoi sentimentele s-au decis sa o aşeze pe gânduri, iar după lungi dezbateri şi pe cuvinte. Unul câte unul până când textul era gata. La fel ca prestigiul unei magii, propoziţiile năşteau sentimente. Aceleaşi cu cele ce hotarâsera scrierea. Vraja fusese aplicată. Scritorul transmisese mesajul pe care îl dorea, iar ele sentimentele se derulau fălindu-se de parcă fiecare îşi revendica povestea în sufletul cronicarului. Povestea lui Dică. Bravo Maria.

kos  •  6 decembrie 2012, 23:02

Cătălin,
vreau să te rog ceva: nu renunța și tu la diactitice, că și așa limba română are din ce în ce mai puține șanse să se păstreze în forma ei normală. Francezii, nemții și mulți alții au tastaturi special adaptate limbii lor. Noi n-avem.
Dar măcar ziariștii cu ștaif să scrie cum trebuie…
Mulțumesc
PS Știu că e posibil să fi scris de pe telefon. Totuși…

Comentează