Va recomand un articol despre Dica…

15 January, 2008 | 7 comentarii

… al Mariei Andries, din Gazeta de azi. Asta pe fondul unei discutii mai largi: de ce e nevoie de jurnalisti, daca stirile sint gratuite, la indemina si aproape imposibil de atribuit cuiva? Uite de ce e nevoie: intra aici!

Citeste si...

Un articol din Dilema Veche despre blog ...
Articol de hotar al lui Traian Ungureanu despre Gigi Becali ...
Articol in Cotidianul despre jurnalismul cetatenesc ...
Un articol de zile mari ...
Stirea despre biserici ...

Comentarii

7 Responses to “Va recomand un articol despre Dica…”

1
nastyb0y Says:
January 15th, 2008 at 2:55 pm
Da. Poti trai duminicile fara tata, de la o varsta incolo . Idem , in cazul lui Dica. Maria, ascunde repede articolul, sa nu se razgandeasca…
2
mike Says:
January 15th, 2008 at 2:58 pm
Ai dreptate. Si cu articolul, si cu stirile gratuite. Totusi, daca cineva ( siteul UEFA) intr-un moment de inspiratie titreaza KA-PA-RO ( dupa victoria Milanului, duminica), iar Scorpie de la gsp si-l atribuie, ce nevoie avem de unii ziaristi?
3
mike Says:
January 15th, 2008 at 3:00 pm
N-am zis si-l insuseste!
4
http://muncaacasa.googlepages.com/ Says:
January 15th, 2008 at 3:08 pm
CASTIGA 800 DE EURO LUNAR DE ACASA
DETALII PE LINKUL DE MAI SUS

http://muncaacasa.googlepages.com/
5
priigan Says:
January 15th, 2008 at 3:11 pm
e nevoie de jurnalisti ca sa ne farmece stirile, sa nu le primim asa seci. iar dica sa faca bine si sa plece cat mai rapid
6
explorish Says:
January 15th, 2008 at 3:57 pm
mi-am adus aminte de un articol excelent al lui radu paraschivescu despre dica: greutatea lucrurilor simple
7
tricone Says:
January 15th, 2008 at 11:01 pm
Le-a şoptit la ureche. Ele au zâmbit, le-a plăcut şi-au decis să povestească şi celorlalţi. Aşa în gura mare, cu intonaţie. Povesteau cu patimă, iar auditoriul era vrăjit. Apoi fiecare dintre cele ce ascultaseră povestea a spus-o mai departe. Atât de mult prinsese povestea, încât nu mai era cineva dintre ele care să nu o cunoască. Apoi sentimentele s-au decis sa o aşeze pe gânduri, iar după lungi dezbateri şi pe cuvinte. Unul câte unul până când textul era gata. La fel ca prestigiul unei magii, propoziţiile năşteau sentimente. Aceleaşi cu cele ce hotarâsera scrierea. Vraja fusese aplicată. Scritorul transmisese mesajul pe care îl dorea, iar ele sentimentele se derulau fălindu-se de parcă fiecare îşi revendica povestea în sufletul cronicarului. Povestea lui Dică. Bravo Maria.