Dinamo aşteaptă familia Godot

Dinamo confundă sacrificiul cu abandonul.

luni, 21 ianuarie 2008, 7:26

Dinamo confundă sacrificiul cu abandonul.

Cînd se gîndeşte să sacrifice sezonul, aşteptîndu-i pe Godot, junior şi senior, conducerea alb-roşie nu realizează că, de fapt, ea risipeşte timpul. În termenii fotbalului de azi, sacrificiul se face prin investiţie. Îţi elaborezi un plan pe termen mediu, nu te interesează obiectivele imediate, dar cumperi jucători, urmăreşti alţii, îţi reglezi jocul şi grupul ca să ataci performanţa.

Dacă va continua tipul acesta de sacrificiu, cu un antrenor interimar şi cu o politică incertă, Dinamo va sacrifica într-adevăr. Dar nu prezentul, ci viitorul.

Mircea şi Răzvan Lucescu sînt cea mai bună soluţie pentru Dinamo. Deşi e de văzut cum s-ar înţelege tatăl şi fiul. Cel mic a reuşit cu dificultate să scape de gloria dinastică. După ce s-a conturat pe sine, s-ar întoarce în prizonieratul faimei paterne?

Să zicem că da. Dar poate Dinamo să-şi gîndească viitorul în virtutea unei promisiuni? Care sună… „Dacă mă întorc în ţară şi dacă o să mai vreau să antrenez şi dacă mă voi înţelege cu voi şi dacă o să fiu sănătos şi dacă acţionarii de atunci vor fi de acord şi dacă…”. Aceasta nu e o promisiune, ci un text scris cu corp mic, mic de tot, în baza poliţelor de asigurări.


Comentarii (28)Adaugă comentariu

Dorin Spoaller  •  21 ianuarie 2008, 19:39

true

Dorin Spoaller  •  21 ianuarie 2008, 19:40

totusi e prea mare diferenta dintre dinamo de anul trecut si echipa de anul acesta….

je  •  21 ianuarie 2008, 19:52

Bravo mai Tolo, chiar nu ma asteptam sa ma uimesti vreodata cu ceva…. Si inca o intrebare: Daca vin amandoi, cine va fi principal si cine secund? :))

vlad  •  21 ianuarie 2008, 20:00

stai linistit la anul iara luptam la titlu…asta e anu asta asa a fost sa fie …la anu iara vom fi acolo doar suntem Dinamo….daca il punea pe Dinu in locul lui Rednic si nu pe mizeria aia de macaronar Zenga si anu asta lupta m la titlu…acuma asta e…luam titlu la anu….astea is teorii care nu tin…la anu vom avea o echipa formidabila si numa jucatori tineri : Zicu Cristea Ropotan Stefan Radu Torje Moti Mansour Pulhac sau daca pleaca Pulhac il bagam pe Musat……cine mai are asa ceva ia zi ? la anu batem si echipa gazetei :)) reface Dinu echipa….Dinu trebuia pus atunci cand s-a dus Rednic nu Zenga…cu bagaboanta lui blonda

stelica  •  21 ianuarie 2008, 20:01

si ce ar putea face!?sa aduca alt zenga?sezonul asta oricum e compromis, tot aia e, iar daca nu vine razvan o sa vina sabau, ceea ce e cel putin la fel de bine.

Chefere  •  21 ianuarie 2008, 20:03

Trist pentru ei dar …. adevarat! Nici celelalte nu stau prea bine cu toate tranferurile lor!

BLOG DE SPORT  •  21 ianuarie 2008, 20:05

Adevarat!

je  •  21 ianuarie 2008, 20:11

Oricum, daca ar avea un antrenor ca lumea, n-ar mai avea nevoie de atatea investitii.

littlegabri  •  21 ianuarie 2008, 20:44

ai dreptate tolo!din pacate ceea ce se face la dinamo nu sunt decat niste experimente manate doar de interesele materiale si tot timpul inconstante ale conducatorilor.
orice antrenor vine la dinamo-cu caracter si creier-nu poate rezista!!!

Sorin-stelist  •  21 ianuarie 2008, 20:49

Niciodata dar niciodata astia doi nu o sa lucreze impreuna! Visezi dinamovistule!

furnalistul  •  21 ianuarie 2008, 20:53

Daca si anul asta refuza echipa DINAMO eu zic ca se vede ce caracter au insii astia.
A uitat mai ales cel batrin cite au facut alb-rosii ptr.el? iar cel mic normal ca nu stie cita ciocolata a mincat din solda lui DINAMO.
Daca si acum la greu tot incearca sa abureasca clubul DINAMO, nu ma mir ca sunt „mitici”.
RAZVANE te apreciez ca-ti respecti cuvintul dat unui om, dar cind „in familie ” e necaz trebuie sa faci un efort si sa ajungi la ea…

Sorin-stelist  •  21 ianuarie 2008, 20:55

r

dadu  •  21 ianuarie 2008, 21:44

In principiu corect!

Totusi nu poti lua de bune declaratiile de la tv.!

Nu se stie daca exista ceva discutat cu cei doi!Ceva concret.S-ar putea sa fie si semnat deja…

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 22:01

Suntreti in totala si neo paraeroare de 3 l ei . d-le toly : va fi inceputul marilor greseli inclusiv ale parintilor, cu scuzele de rigoare; v-ati enervat , hodoronc -tronc ?

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 22:02

cer scuze…Centzura…tolou…..general….parinte……….

UltraMihai  •  21 ianuarie 2008, 22:03

lasati Monstrul sa moara !

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 22:04

1,2,3 totlo esti in condicere jurnalism 123

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 22:10

Sunt linistit…. Tocamai cum a spus doamna Hubert, provocatoare si putin coposuana….
Va spun , pana nu aveti sentintele de In alta Curte de Casatrie si Jisutitie , puteti sa ii spuneti lui Tolo ca ar putea infunda puscaria. Aia mare…

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 22:11

iar noi , il asteptam pe d-l Tolo ! . cu Dragoste…la Rahova….

UltraMihai  •  21 ianuarie 2008, 22:21

MANSOUR nu merge la dinamo ca e musulman … nu suporta porcii! =))

VLAD  •  21 ianuarie 2008, 22:33

ORIUNDE MERG SI ORICE FAC….IN SUFLET AM DOAR ROSU ALB…SUFLETUL MEU E COLORAT…IN ALB SI ROSU, ROSU-ALB!!!!

mare chestie sacrificat un sezon..sa ne uitam la Milan de exemplu care e praf in campionat!…ok nu o sa vina Lucescu in vara, sa zicem, atunci o sa vina un alt antrenor de calibru si asta e….boloni de exemplu ..om trai si om vedea…

puiu  •  21 ianuarie 2008, 22:41

Vezi Cata ca te suna Borcea si Turcu sa le spui unde-l gasesc pe Godot ,ha ha ha ,trmite-i la Dinu in biblioteca .

endorama  •  21 ianuarie 2008, 23:11

lasa ca e bine asa… nimic nu e mai enervant in fotbal decat sa-l aud pe Borcea laudandu-se cu cele 24 de diamante de la el din echipa… din cauza asta, Dinamo e si singura echipa romaneasca cu care efectiv nu pot sa tin nici macar atunci cand joaca in cupele europene.

eftimie  •  21 ianuarie 2008, 23:23

da pe juniorul l-a intrebat cineva vreodata ce vrea? Mi se pare o aroganta teribila din partea voastra, din partea dinamovistilor, a stelistilor sau a rapidistilor sa creada ca pot sa il ia pe Juniorul daca platesc pretul corect. Ce naiba nu a observat nimeni ca Razvan nu antreneaza pe bani? Sau ca el, personal nu tac-su, nu este legat de Dinamo? Choiar credeti ca ar fi renuntat la Copos ca sa mearga la dinamo si sa aiba minim 6 Copos sefi? nu ma intereseaza FC Brasov, nu este „acum” o echip de de viitor dar nu asta este important. Pentru ca nici Dinamo nu este o echipa de viitor, altfel s-ar fi gandit la micul „Luce” inca de pe vremea cand copos manca maro cu polonicul despre el nu acum, cand s-a dus la o echipa de B si a mai demonstrat, inca o data, ca se pricepe la meseria lui. Un lider adevarat (nu e cazul nicinuia din conducatorii de la Dinamo) observa un meserias din fasa, il aconteaza de mic si il creste. Si, cel mai important, trece la fapte mai iute decat deschide gura.

Dinamo a luat titlul anul asta in materie de gargara.

Adi  •  21 ianuarie 2008, 23:52

In cativa ani Dinamo va devenii o echipa de pluton… ascultati la mine ce va zic 😉

calin  •  22 ianuarie 2008, 10:24

Ce vis…sa vian Mircea si Razvan la Dinamo !

Cam greu ! L am auzit pe Mircea spunand ca e tentat de o noua aventura in Turcia dupa ce isi finalizeaza contractul cu ucrainienii !

Eu mi as dori sa ajunga macar Razvan! Si sa stea la Dinamo macar 5 ani! Nu sa l schimbe dupa un an cum au facut cu Rednic! Daca nu l schimbau pe Rednic eram pe locul 1 acum!

calin  •  22 ianuarie 2008, 10:31

Apropo de comentariul tau, Cataline !

Eu nu cred ca Dinamo greseste! Cred ca e solutia cea mai buna, cea implementata acum! Ai vazut : au incercat cu Zenga, nu a mers! De a lungul timpului, au mai fost cateva incercari: Florin Marin, spaniolul ala, Viorel Hizo, Bondrea, etc . Nu au functionat ! Dinamo a castigat campionatul doar cand pe banca au stat dinamovisti ! In toata istoria clubului ! Traian Ionescu, Ion Nunweiler, Nicusor, Angelo, Mircea Lucescu, Halagian, Andone, Rednic, Dinu ! Singura exceptie : Valentin Stanescu! Dar cred ca si atunci secund era Nicusor !

super  •  22 ianuarie 2008, 14:30

Fete,masini gratuit download http://poze.outsdr.com

Comentează