Duminica liberă

„Oamenii vin să vadă campioana”, a spus Iuliu Mureşan cînd a aflat că Steaua – CFR se va disputa cu casa închisă. Corect, numai că steliştii cred că sînt campionii eterni şi că, dacă înving, îşi vor recupera orgoliul de lider istoric al campionatului.

joi, 28 februarie 2008, 7:07

„Oamenii vin să vadă campioana”, a spus Iuliu Mureşan cînd a aflat că Steaua – CFR se va disputa cu casa închisă. Corect, numai că steliştii cred că sînt campionii eterni şi că, dacă înving, îşi vor recupera orgoliul de lider istoric al campionatului.

Aceasta e, în fond, miza meciului. Puţin probabil ca în ierarhia lui 2008 să se poată întîmpla ceva. CFR e prea puternică pentru a pierde titlul. Cînd situaţia din clasament nu mai poate umple tribunele, o face pasiunea. Fotbalul e un joc frumos!

Dincolo de provocarea maliţioasă a lui Mureşan, CFR merită felicitat pentru că, într-adevăr, a provocat o revoluţie. Ca să se simtă refăcuţi moral, steliştii vor să bată CFR, nu pe altcineva. Dacă vor reuşi, vom vedea.

Pe de altă parte, clujenii vin în Ghencea cu propria istorie. Dacă citeşti atent, pentru că merită, monografia lui CFR, scrisă de Ciprian Rus şi Zoltan Cantor, vei înţelege o parte a succesului de azi şi a măsurilor pe care şi le-au luat.

Clubul a avut întotdeauna obsesia arbitrajelor sau a maşinaţiunilor defavorabile. În 1909 s-a retras de pe teren după ce a văzut cine urma să conducă meciul cu o rivală locală. La începutul anilor ’80, jucătorii au refuzat iniţial să dispute un meci, apoi povestesc cum au fost furaţi ani în şir. Ca în acel episod în care li s-a spus: „Azi nu e ziua voastră. Cîştigă ceilalţi!”.

Din fericire, măcar asta e clar. Acum cîştigă cine merită. Duminică, 2 martie 2008, va fi o zi liberă.

Citat carte


Comentarii (123)Adaugă comentariu

ali  •  1 martie 2008, 1:25

Nu sunt suporter al nici uneia din echipele care vor juca duminica si vreau,ca si rekinu,doar fotbal bun.Steaua ne-a bucurat decenii in Europa si poate ca si CFR-ul va face la fel.Asta e sansa lor ,sa le-o oferim!Lazio,LaCoruna-au venit in trecut de nicaieri si si-au dobandit respectul in Europa.Poate va fi la fel.

nicu  •  1 martie 2008, 9:13

mai este o zi pana la momentul adevarului.

nicu  •  1 martie 2008, 13:53

FORZZA STEAUA !

nicu  •  1 martie 2008, 20:39

mai este o zi pana la meci. HAI STEAUA !

sorin  •  2 martie 2008, 4:27

Catalin spune-ne te rugam, de unde vin banii la CFR? De unde eacest aexplozie de bugete, transferuri si sume pt salarii, cam mari pt o echipa romaneasca si mai ales de provincie!
Ar fi interesant de aflat!

Michigan  •  2 martie 2008, 4:33

Succes CFR!!!

Michigan  •  2 martie 2008, 4:37

Sorin
Da de ce roade pe tine de unde vin banii?Si ce inseamna mai ales de provincie????

wlm shkspr  •  2 martie 2008, 9:02

Tolontae, Tolontane te credeam ziarist! Intre timp ai devenit o modesta sluga de cioban retardat!

Dupa trei articole in care ai demonizat pe Dinamo, ai venit cu unul umed in dosul lui Becali! Imabtrinesti urit baiete, precum caracterele pitice de cioflingari servili si umili pina la greata. Pacat!

Yahoo Man  •  2 martie 2008, 10:01

Atât de multe situaţii în care Tolontan vorbeşte de rău echipa clujeană am văzut deja, încât nu mai am nici o îndoială că e doar un fan al Stelei, rătăcit într-o obsesie minoră şi cu o condiţie de serv pe cale să-şi piardă ultimele resurse intelectuale şi de credibilitate. Departe de ziaristul pe care-l ştiam acum câţiva ani sau care credeam noi, cititorii, că este. Şi-a creat impresia că CFR Cluj răpeşte meritele Stelei, că nimeni în afară de Steaua nu a făcut nimic pentru fotbalul românesc şi că e nedrept ca echipa lui Becali să decadă. Numai că, deşi toată lumea cunoaşte adevăratele cauze ale acelei decăderi, bietul jurnalist e incapabil să mai vadă ceva. Toată bruma de obiectivitate pe care o avea s-a dus. Am citit atâtea declaraţii în care patronii sau antrenorul CFR-ului au lăudat Steaua, i-au recunoscut meritele şi au considerat că este un simbol pentru fotbalul românesc. Nu înţeleg simpatia servilă pe care domnul Tolontan o are pentru Gigi şi ai lui, uitând toate mizeriile pe care le-au făcut de-a lungul timpului ca să rămână în vărful clasamentului. Sacoşele de bani despre care tot vorbea Becali nu înseamnă nimic? Afirmaţia lui că ar plăti oricând adversarii echipelor incomode dacă acest lucru ar fi legal nu spune nimic despre mentalitatea de la Steaua? Domnul Tolontan e un jurnalist a cărui stea a apus şi pe care nu-l voi mai citi niciodată.

claudius  •  2 martie 2008, 11:06

Si apropos …
Se foloseste un limbaj aici …
De ai impresia cateodata ca este o pagina de scandal !!!!
Daca va uitati atent …. peste 50% din mesaje … nu au nimic comun cu subiectul !!! … ci doar combat si injura parerea celorlalti … OARE CUM S-A AJUNS AICI ??? Oare asta inseamna democratie si libera exprimare ??? Daca asta ne dorim … daca asta suntem in stare sa facem … !!! Daca nu reusiti sa si gestionati o asemenea pagina, domnule Tolontan, eu va intreb acum … DE CE O FACETI ??? Care este aportul dumneavoastra in SPORT ??? Care este aportul dumneavoastra in FOTBAL ??? Pt ca asa cum dumneavoastra spuneti de multe ori … exista oameni care n-ar trebui sa vorbeasca pana nu au si rezultate !!! Puteti sa-mi spuneti si mie ce rezultate ati avut ??? Si cum le monitorizati ???

claudius  •  2 martie 2008, 11:24

Inca ceva …
Despre seriozitate, profesionalism si cultura …
Sa va uitati va rog la cluburile mari … Real, Barcelona, Inter, Juve, Milan, Roma, etc … care si-au luat in conducere fostele glorii (chiar si straini … si nu ii numeste nimeni: „mexicani” … „sarbi” sau altfel!!!)!!! Sa vedeti cum apar acestia la televizor imbracati, cum vorbesc si cum analizeaza situatia de la club !!! Si apoi uitati-va putin la noi !!! La un domn Argaseala, la un domn Ad.Ilie (un foarte mare fotbalist si vreau sa il FELICIT pt asta), la un domn Zotta, etc. Oare ei sa fie imaginea clubului ??? Oare ei sa fie indreptatiti sa loveasca in toate partile in numele cluburilor ??? Eu NU CRED ASTA !!! Steaua e un gigant format din multe nume de legenda !!! Nu cred ca domnul Argaseala vorbeste in numele lor !!! Nu cred ca are dreptul sa jigneasca in numele STELEI !!! La fel si Zotta !!! Ei trebuie sa vorbeasca PENTRU cluburile lor !!! Sa se asigure ca aduc un castig clubului unde SUNT ANGAJATI !!! Sa ne spuna domnul Argaseala cate titluri de juniori a luat Steaua in mandatul sau ? Cati juniori ai Stelei de calibrul lui Lacatus, Hagi, Piturca, Stoica, Ad.Ilie etc, bat la portile echipei mari ??? Care este aportul sau la crearea unei infrastructuri solide la Steaua ? Cate noi terenuri de antrenament pt copii si juniori a creat la Steaua ? Cate noi grupe de copii au aparut de cand e el la Steaua ? Cate glorii ale Stelei au fost invitate la acest derby de astazi ??? Dar poate … ca nu mai are timp si de asa ceva … e prea ocupat cu hulirea altor echipe …. (sa nu o luati va rog personal …. dar in situatia asta se afla si domnul Zotta, si domnul Borcea, si domnul Muresan mai nou …. )
Dar apropos … cine e purtatorul de cuvant al clubului STEAUA ???

Grigore Dan-Andrei-0752085889  •  2 martie 2008, 19:28

Domnule Tolontan nu stiu ce sa va mai scriu.Sunt din Brasov dar m-am uluit azi la meciul de la Galati,banuiesc ca ati vazut maciul si nu cred ca aveti cum sa aparati un asemenea arbitru.Primul cartonas rosu gratuir ambii jucatori baga alunecare Brujan vine mai sus cu piciorul iar Pancu vine jos dar tot pe geninchiul advers,cel putin o decizie corecta era 2 galbene;al doilea ambii jucatori ridica piciorul iar din inertie piciorul celui de la galati parca Paraschiv(sigur) il loveste pe Grigore involuntar aici maxim galben acestea fiind doar doua dintre marile greseli ale acestor arbitrii pe care ii aparati dvs.Daca sunteti corect as dori sa ma contactati sau macar sa imi raspundeti la mail.cu stima

iuliudingrant  •  2 martie 2008, 19:51

Grigore Dan-Andrei@: dv. sunteti intr-o grava eroare-cartonasul rosu dat lui Brujan rezida din al 2-lea cartonas galben, nu a fost rosu direct. Cu toate ca datorita rutalitatii si a faptului ca nu a vizat mingea merita cu prisosinta ”rosu” direct. La a 2-a eliminare nu stiu ce vreti sa spuneti: ca merita maximum galben Paraschiv, pai chiar galben a primit, ”rosul” datorându-se faptului ca era al 2-lea cartonas galben.
Iata ca provocati furtuni in paharul cu apa. Care sunt motivele uluielii dv? Va ”uluiti” cam usor! Ba nu, gratuit! Urmariti meciul, nu incercati sa induceti judecati apriorice!

Tudor  •  4 martie 2008, 12:04

iuliudingrant@,dar de penalty-ul neacordat pentru faultul „marelui fundas” Sapunaru asupra unui galatean de ce nu ne spui nimic?Sau ai ramas si tu uluit ca rapidul in sfarsit a batut pe cineva??
Si inca un lucru:CONTEAZA foarte mult cine a castigat duminica(asta se leaga si de voi,nu incerca sa fii ipocrit si recunoaste),iar echipa care va lua campionatul ca sa-l merite,trebuie sa arate asta pe plan international!Cfr a aratat ce mult „merita” in preliminariile Uefa!Tocmai de aceea,campionatul il va lua cu adevarat cine merita:STEAUA!

Tudor  •  4 martie 2008, 12:11

Tolo,stelistii au venit la meci pentru Steaua!!Pentru ca sa arate ca sunt langa echipa intr-un moment decisiv,care ar putea insemna relansarea Stelei,si ca sa vada echipa la lucru pentru prima data in acest an,pentru ca,in ciuda infrangerii de la Iasi,echipa promitea!Ca s-a jucat cu Cfr imi permit sa spun ca a contat,dar nu chiar atat de mult pe cat zici tu.Oricum,ce inseamna Steaua pentru fotbalul romanesc si ce inseamna Cfr…E o distanta de ani lumina in favoarea Stelei.
In schimb,ce spui despre Cfr apare ca foarte plauzibil,in lumina a ce s-a intamplat pana acum in acest campionat.Dar atunci sa nu mai vorbeasca cei de la Cluj,cu o ipocrizie fanrastica,despre cat de „curati” sunt ei si cum sunt „persecutati”!Ca vad ca asta la ei e boala veche si,de multe ori,asemenea vaietari ascund de fapt lipsa de valoare.Oricum,Cfr a capatat destul de mult din fratii lor feroviari din Bucuresti sub acest aspect.

gabidegiulesti  •  4 martie 2008, 16:14

Tudor@: in alta parte fabulai despre vreo 2 penalty-uri la Galati; aici vad ca te marginesti doar la unul.Contactul lui Sapunaru la Jula a fost penalty mai clar sau nu fata de cele 2 din Ghencea?
Si inca ceva: de unde stii ca C.F.R. nu ar putea avea in câtiva ani performante mai mari decât cele ale Stelei? Totul are un inceput! Sau esti si tu vreun clarvazator?

Tudor  •  5 martie 2008, 13:59

gabidegiulesti@,eu n-am spus niciodata de 2(doua!)penalty-uri la Galati,ci doar de ala de la faza cu Sapunaru si Jula!Mai mult ca sigur ma confunzi cu altcineva!Iar ca sa-ti raspund,prima faza,cea de la Semedo,a fost penalty,a doua nu!De altfel,am mai spus asta si in alta parte.
Performante mai mari decat ale Stelei ar insemna castigarea Ligii Campionilor(din moment ce Steaua are in palmares CCE si Supercupa Europei)si nu e nevoie sa fii „clarvazator” ca sa-ti dai seama ca Cfr nu are cum sa realizeze in cativa ani asemenea performante!

gabidegiulesti  •  5 martie 2008, 14:55

Eu pot sa dau un contraexemplu: Nottingham Forest.

Tudor  •  6 martie 2008, 1:25

Asta a fost de mult,acum aproape 30 de ani,astazi la ce a ajuns fotbalul asa ceva nu se poate repeta!

Tudor  •  6 martie 2008, 3:13

Pentru ala care pocea numele Stelei,clasamentul final va arata:
Locul 1.-grupele CL-STEAUA
Locul 2,3,4-nu mai conteaza!!Si ce-o sa mai plangeti atunci!

gabidegiulesti  •  6 martie 2008, 5:20

Nu te bucura prea devreme: uita-te unde e Dinamo! O zaresti?
Despre paralela C.F.R. versus Nottingham Forest nu mi se pare atât de hazardata si impossibila ( traseul fulminant al clujenilor din C pe locul I in liga I); singura conditie ar fi doar o masiva investitie financiara. Cel putin la modul teoretic nu e aberanta posibilitatea.

Tudor  •  12 martie 2008, 13:09

Nu,dar zaresc rapiduletul!Si foarte clar din moment ce e la egalitate de puncte cu Steaua!:)))
Si nu poate exista nici o paralela intre Cfr si clubul englez pentru simplul motiv pe care ti l-am explicat,dar vad ca nu vrei sa-l pricepi,ca fotbalul si banii care se invart in el numai sunt ce erau acum 30 de ani!

rexpa nero  •  8 noiembrie 2008, 10:49

corect…asa e! forzza dinamo!

Comentează