Liga Profesionistă de Umilinţe

Nici un mister. Doar o bătaie de joc.

luni, 12 mai 2008, 2:33

Nici un mister. Doar o bătaie de joc.

Secretul s-a risipit repede, imediat după licitaţia drepturilor TV. Pe faţa lui Dragomir s-a citit confuzia şi insatisfacţia. Nu cîştigase cine trebuie. Telesport, firma cu care el a avut legături strînse, fusese cumpărată degeaba de Sorin Ovidiu Vântu. Şeful Ligii rămăsese dator.

Au început şicanele la adresa A1 – RCS. Mitică i-a dat afară din sediul Ligii pe cei trimişi la negocierea contractului. Reprezentantul firmei de cablu, o companie cu o valoare estimată la peste 1,5 miliarde de euro şi care operează într-o piaţă la fel de dură, dar nu încremenită în şmecherie, a simţit că face implozie. Era să-l ia pe guler de Dragomir în biroul şefului LPF.

Pînă la urmă, A1 – RCS a semnat documentul, „un contract în genunchi” după descrierea triumfătoare a unei surse de la Ligă.

Episodul doi primise undă verde. Dragomir s-a înţeles cu SOV să-i şicaneze pe cei de la A1 şi RCS. Pînă renunţă la contract.

A doua zi după ce consorţiul A1 – RCS a plătit integral primul an de contract, s-a făcut anunţul. Fără licitaţie, Realitatea TV a devenit sponsor al Ligii, pentru 1,2 milioane de euro pe sezon. Şi prezenţă obligatorie în programele concurenţei sale, care a cumpărat meciurile cu 27 de milioane pe sezon. Ca şi cum, o echipă semnează cu Pepsi, aşteaptă plata şi apoi declară că are o înţelegere prin care paharele de Pepsi care se vînd pe stadion sînt obligate să pună pe etichetă şi sigla Coca-Cola.

De 24 de ore, şefii de club se freacă la ochi. Cei iniţiaţi ştiu exact de ce face Dragomir asta. De ce-şi bate joc de un partener. Dar tac. „Tuturor ni se pare că am luat bani mulţi acum pe drepturile TV. Nu cumva ne putem întreba dacă n-am luat bani prea puţini înainte?”, a spus deunăzi dinamovistul Badea. Ba da, de 7 ori mai puţini aţi luat! Dar nu vă întrebaţi prea tare, pentru că-l deranjaţi pe Dragomir. Telesport a fost prietenul lui. Dădea de 7 ori mai puţin bani şi avea condiţii de 7 ori mai bune în contract.
Continuaţi! Nu e nici un mister. Doar o sfidare la adresa unor companii care au vina că au participat la licitaţie, că au dat cei mai mulţi bani şi că se găsesc acum în faţa unui contract ostil şi a unei atitudini duşmănoase a partenerului lor.

În numele propriului interes şi împotriva intereselor cluburilor, Dragomir întinde pînă la rupere o relaţie care nici n-a pornit. Doar s-a plătit 🙂 Să vedeţi ce va urma: meciuri puse la aceeaşi ore, transmisii nesigure, exclusivitate încălcată…

Timp de trei ani, contractul va sta mereu sub şantajul Ligii. Asta dacă televiziunile vor rezista. Surse susţin că există în el o clauză care îi împiedică pe comentatorii meciurilor să critice frontal LPF, pe Dragomir… Clauza îi permite rezilierea imediată a contractului. O porcărie! Şi o eroare din partea celor care au acceptat legătura editorial – comercial.

GSP are, în acest dosar, o situaţie ingrată. E parte a grupului cîştigător dar contractul său fundamental e acela cu publicul. Orice critică la adresa lui Dragomir poate fi citită drept o răzbunare. Din acest motiv, se-va spune-că-nu-sîntem-suficient-de-obiectivi, comentariul a întîrziat nepermis de mult. Dacă TVR, ProTV sau Kanal D ar fi fost supuşi unui astfel de tratament, GSP reacţiona mult mai rapid.

Ca să-şi achite obligaţiile private, Dragomir se comportă ca un duşman ar partenerilor săi şi, implicit, al dezvoltării pe termen lung al cluburilor. Dai o groază de bani şi eşti umilit, iată sloganul brevetat de LPF pentru televiziuni. Poftiţi la următoarea licitaţie!


Comentarii (159)Adaugă comentariu

David  •  13 mai 2008, 0:56

1. Exemplul cu Pepsi este stupid, l-ai gresit complet, ca LPF n-a vandut de 2 ori acelasi lucru. O paralela corecta era „Se vinde Pepsi, dar in pahare de Coca-Cola”.

2. Cu siguranta esti subiectiv. Nu ca vai-vai ce oameni corecti ar fi Dragomir sau SOV. Dar, mna, esti implicat si se vede evident din tonul articolului tau ca te irita si ca nici nu incerci, cum faci de obicei, sa te pui si pe cealalta pozitie. Nu ma deranjeaza, mi se pare normal, dar nu ne spune ca esi obiectiv 😉 .

3.Realitatea, daca vor avea minte, vor stii sa foloseasca foarte elegant spoturile (pt radio/presa scrisa etc.). In plus, prostia asta cu reclama in Romania… Bine ca n-ai voie sa spui „Realitatea TV” ca e reclama, dar e dita mai reclama mascata la 6 din 49 (reclama eficienta, in adevaratul sens al cuvantului).

4. Nu stiu la ce se refera „duritatea contractului”, dar, in interesele cresterii valorii campionatului (economic, nu ca si joc) trebuia sa i se impuna castigatoarei un numar minim de camere de filmat, niste pozitionari fixe ale camerelor, o grafica unitara (ca la UCL) etc. Sa nu mai fie tigania de pana acum cu „Nu ne putem pronunta, filmarea nu ne permite”. Pt ca, de multe ori, chiar nu intelegi nimic din filmarile unora…

Jugaru Lucian  •  13 mai 2008, 2:17

foarte tare

www.contact.romania-inedit.ro  •  13 mai 2008, 3:21

Eu nu am de zis decat : mitica la puscarie !

gogoasha  •  13 mai 2008, 12:06

Tolo, va dau un sfat: puneti microfoane multe la peluzele stadioanelor pe care filmati ca oricum toti striga „Mitica la puscarie!” si asa nu trebuie sa mai ziceti voi nimic de el 😀

Sorin  •  13 mai 2008, 13:12

Parca vad de acum cum inaintea oricarui meci va fii un spot publicitar .
Acest program va este oferit de si va baga o publicitate cu realitatea tv.
Si la sfarsit acest program va fost oferit de si va baga o publicitate cu realitatea tv .
Toate aste pe antena 1(antena3) care se intrece cu realitatea tv.

mihai  •  13 mai 2008, 13:16

Da de ce totusi realitatea tv ?
Mai bine erea , coca cola , ford , nokia , vodafone etc:
can spania
Prin asta se vede valoare ligii 1 care este 0% valoare

Snick  •  13 mai 2008, 13:31

sincer nu ma intereseaza cum se numeste liga sau de cate ori o sa se repede numele sponsorului. eu ma uit la meci. nu o sa schimb pe realitatea in timpul meciului doar pentru ca ala e numele sponsorului ligii. si ca sau iau exemplu lui tolo ..eu beau pepsi din pahar de cola :))..nu imi pasa deloc de reclama. am liberul arbitru sa imi aleg produsul

Andrei  •  13 mai 2008, 14:50

Ce baieti destepti…. Felix o sa-i faca publicitate lui Vantu aproape moca, in raport cu ce bani a dat A1&RCS… super teapa pt A1&Felix….

DDragos  •  13 mai 2008, 18:00

Se vorbeste despre transmiterea Champions League de tvr1 din toamna e adevarat ?
Va rog eu mult raspundeti-mi!
Multumesc cu respect Dragos

Comentează