Naşu’ care salvează în avans

Şeful FRF oferă Stelei o indulgenţă pe care o pot manifesta alţii, nu el

vineri, 6 iunie 2008, 2:00

Şeful FRF oferă Stelei o indulgenţă pe care o pot manifesta alţii, nu el

Sandu joacă la cacealma! Înalt oficial al UEFA, el ştie foarte bine care e şansa ca Steaua să fie banată în cupele europene. Şi, pentru că potrivit declaraţiilor care vin de la UEFA, culese de gsp, asta e puţin probabil, Sandu joacă rolul salvatorului în avans.

El i-a transmis indirect lui Gigi Becali că Steaua va rămîne în cursa pentru grupele Champions League dacă nu va protesta prea mult în ţară în faţa suspendării dictate de Comisia de Disciplină.

De fapt, FRF nu e atît de puternică în raport cu UEFA pe cît lasă să se înţeleagă. Pentru că regulamentul nostru nu e aliniat celui internaţional. În alte cazuri e prea blînd, în acesta s-ar putea să fie prea aspru.

Sigur că va conta decizia finală a federaţiei naţionale şi, mai ales, felul în care ea va fi comunicată către Nyon. Dar nu va fi decisivă! Asta în nici un caz.


Comentarii (188)Adaugă comentariu

luca toni  •  6 iunie 2008, 23:39

tolo, tu mai si raspunzi? pe mail daca nu poti pe site. care diferenta dintre cazul valiza si cazul helsinki? v-ati batut joc de nationala si acum sunteti cei mai corecti…putina decenta nu ar strica.

Mitea  •  6 iunie 2008, 23:50

Doamnelor voi stati cuminti, e timpul ca barbatii sa-si iasa din minti!

-23 zile de vin pentru microbisti-

Gata ! Am intrat in linie dreapta. Mai sunt doar cateva ore pana la startul Campionatului European si pulsul incepe sa creasca, sangele se infierbanta, inima bate cu putere in piept. Microbistii dau navala in magazine si golesc rafturile de bere, seminte si popcorn. Doamnele si domnisoarele sunt trecute in plan secund pentru ca dupa o asteptare lunga de opt ani, suporterii romani sunt din nou conectati la un turneu final. Avem la dispozitie doua zile pentru a ne conecta 100% la miza si tensiunea campionatului european dupa care trebuie sa demonstram ca suntem in stare sa jucam de la egal la egal indiferent de numele adversarului. Multi dintre suporterii nationalei cred ca am avut ghinion la tragerea la sorti. Personal consider ca am fost norocosi.De ce ? Pentru ca dupa opt ani de suferinta am fost premiati cu sansa de a juca trei finale. In doar X zile si trei meciuri putem avea toata suflarea mondiala a fotbalului la picioarele noastre. Dupa aceasta lunga absenta de la turneele finale putem demonstra, in sfarsit, ca nationala noastra are valoare. Toata iubitorii fotbalului din tara noastra sunt pregatiti. Ne-am cumparat tricouri, fulare, jobene,trompete si suntem pregatiti sa ne dam intalnire noaptea tarziu pe strazile oraselor in care locuim. Suntem pregatiti sa transformam acest eveniment in cea mai mare bucurie a romanilor de la Word Cup `94 si pana astazi. Suntem pregatiti sa ne neglijam consoartele, suntem pregatiti sa nu raspundem la telefon soacrelor, suntem pregatiti sa ne certam cu sefii la locul de munca, suntem pregatiti pentru orice fel de sacrificiu doar PENTRU ROMANIA!

Voi incheia cu cateva sfaturi pentru iubitele noastre sotii / prietene :

# 1 In timpul Campionatului European, barbatul are puteri absolute asupra receptorului TV si al telecomenzii.aferente.
# 2 In timpul Campionatului European barbatul are dreptul sa isi invite toti prietenii pentru a viziona meciurile impreuna.
# 3 Sotia / prietena se ocupa in acest timp in tacere de treburile
gospodariei.
# 4 Inaintea fiecarui meci i se va asigura sotului o lada de bere RECE cat
mai aproape de fotoliu.
# 5 In timpul jocului va fi interzisa catgoric prezenta feminina in camera
de vizionare.
# 6 La pauza, se suspenda interdictia de intrare pentru femei. In acest
timp ele vor debarasa incaperea de eventualele sticle sau alte recipiente
goale pe care le vor inlocui cu altele pline si reci.
# 7 Cel tarziu cu 30 de minute inaintea inceperii jocului, se va oferi
sotului o masa pregatita cu dragoste. Pentru a nu deranja pregatirea
psihica a sotului dinaintea meciului, se interzice orice manifestare verbala
a sotiei.

# 8 In timpul Campionatului European se va renunta total la orice activitate menita sa
perpetueze specia. Deasemenea se interzice purtarea oricarui articol de
imbracaminte care ar putea trezi sotului porniri sau dorinte de perpetuare.
# 9 In cazul in care BARBATUL in marea sa marinimie va permite sotiei
sa-si arunce cateva minute privirea la meci, aceasta va renunta total la
expresii care exprima abisul intelectual fotbalistic al acesteia de genul:
„E frumusel Mutu asta” ! sau „Ce inseamna „opsait”?.
Eventual aceste atitudini pot fi reprimate si prin actiuni fizice.

Dragi femei, daca veti respecta aceste regului de comportament, sotul va va
multumi si va incerca:
– sa nu verse berea sau sa rastoarne scrumiera;
– sa nu faca firimituri pe o raza de 3 metri in jurul „jiltului” ;
– sa nu injure si sa nu arunce cu diverse obiecte spre televizor ;

ha ha  •  7 iunie 2008, 0:08

traim intr.o tara plina de coruptie toti am dat bani la doctor la conductor de tren etc…dar nici unu nu am facut puscarie sau makar un dosar penal:))

vlad  •  7 iunie 2008, 1:05

desi sunt stelist de cand ma stiu gigi ar trebui bagat in temnita si aruncata cheia sa nu poata scapa un asemeanea specimen ca distruge steaua si mai ales romania prin manifestarile lui de om fara creier 🙂

Dragos  •  7 iunie 2008, 2:17

„Noi vom decide dacă e vorba despre corupţie”
– Steaua a fost depunctată pentru că a promis bani unei echipe ca să joace corect. FRF încadrează acest lucru la capitolul corupţie, care e punctul de vedere pe care îl are UEFA?
– Aici e cu totul altceva. Ce vă pot spune în mod foarte clar e că regulamentul UEFA nu interzice astfel de premieri. În plus, în mai multe ţări se practică aşa ceva şi nu e considerat ilegal.

Dragos  •  7 iunie 2008, 2:18

Ala este seful ofiterilor de presa de la UEFA !

johnny  •  7 iunie 2008, 8:00

E adevarat ca Gigi dadea acei bani pentru a se juca corect. Totusi, daca acei bani nu erau impozabili, fara acte TVA si alte prostii din astea, acea operatiune se numeste spalare de bani. Chiar daca nu a avut ocazia sa ii premieze pe jucatorii Universitatii exista declaratii ca s-au facut pregatiri pentru asta. Iar daca regulamentul romanesc, care zic eu e bun in privinta asta, interzice premierea altor jucatori, atunci de ce tu, Gigi Becali, iti permiti cu nesimtire sa-l incalci, sa „glumesti” cu nerusinare, sa-ti bati joc de o tara intreaga. Pe de o parte el afirma ca banii au fost acolo pentru a-i incuraja pe altii sa joace corect, iar pe de alta parte spune ca au fost pt. terenuri. Fals in declaratii! Nu-ti mai bate joc de o tara intreaga, cimpanzeule! Iar Mitica sa taca si el! Ar trebui sa dispara!

costel strainu  •  7 iunie 2008, 9:09

n-am mai scris demult dar acum nu mai pot sa tac.SUNT DINAMOVIST V-AM MAI SPUS DAR CRED CA VOI PRESA ROMANA IN …GENERAL SUNTETI O PRESA DOAR DE SCANDAL SI FOARTE PROST INFORMATA.SI NU INTELEG DE CE.DOAR DACA SUNTETI CUMPARATI .SA INCEP.DOMNULE TOLONTAN AI AVUT VREODATA ,PARINTI DOAMNE FERESTE BOLNAVI.DACA DA NU CUMVA LE-AI DAT O MICA ATENTIE CA SA FIE PUTIN MAI ATENTI CU PARINTI TAI.AI CUMVA DOSAR PENAL.CRED .CRED CA TOATA ROMANIA AR TREBUIE SA AIBA DOSAR PENAL DACA TINEM CONT DE CITE ORI AM FOST ATENTI CU DIFERITE PESOANE CU FUNCTII DIVERSE.DAR VOI ZIARISTI VEDETI SINGURA CORUPTIE DOAR IN FOTBAL.IN LOC SA APARATI SPORTUL VOI IL DESFINTATI.ACESTA COMISIE IA INTERZIS LUI BECALI DE A MAI INTRA PE STADION .CRED CA ESTE O TIMPENIE DE CE NU SCRIETI? CUM S-AI INTERZICI UNUI PROPRIETAR SA MAI INTRE IN CASA LUI.PUTEAU S-AI INTERZICA SA NU IA CONTACT CU ECHIPA INAINTEA UNUI MECI SA ISI EXERCITE ATRIBUTIUNILE DE PATRON E.T.C.DAR VOI TACETI.DACA BECALI NU ALERGA DUPA GLORIA ACUM 2 ANI NU SE SCHIMBA REGULAMENTUL CU PREMIERILE.DE CE NU LUATI FEDERATIILE TARILOR EUROPEI SA VEDETI DACA ESTE VOIE SAU NU ESTE VOIE.SA PREMIEZI.EU AM JUCAT FOTBAL SI CRED CA ESTE BINE SA PREMIEZI CA SA JOACE CORECT.NICI O ECHIPA DIN ROMANIA NU ARE MAI MULTE MERITE CA STEAUA IN CUPELE EUROPENE ASTA VA SPUNE UN DINAMOVIST.DAR VOI PRESA DA-TI IN ORCE IN NUMELE CORECTITUDINI,DAR DE CE NU ATI DAT IN C.F.R .PENTRU SERIA DE MECIURI CU DINAMO,RAPID SI NU IN ULTIMUL RIND BISTRITA NU ATI VAZUT NIMIC CORECTILOR.SA VA FIE RISINE.PA.

Ciprian  •  7 iunie 2008, 10:43

tolo, ce trebuia sa citeasca becali azi in gs, ca io n-am gasit nimic deosebit ! pentur care dintre articole trebuia sa fuga repede la chiosk sa cumpere ziaru ? chiar nu-mi dau seama.

corneliu popa  •  7 iunie 2008, 10:50

Nu stiu ce cautai dv acolo!! Dv nu sunteti nici redactor, nici macar reporter, sunteti un suporter oportunist care s-a “pricopsit” cu denumirea de, vai mie, ziarist!! Pai cine formeaza opiniile? Nu MASS-MEDIA? Pai nu voi n-aveti rabdare si va ante pronuntati in toate spetele? S-a lamurit ceva (adica probe), nu declaratii ale unui jucator (care putea fi platit), in “cazul de la Cluj”? Nimic numai vorbe si niste varsaturi pe blog ale altor supoteri ca si dv!! Ce a declarat jucatorul francez? Ca amandoua CONDUCERI (adica chefre cluj si Steaua) au promis bani jucatorilor! Si atunci de ce numai oierul la Comisie? Ce a declarat “purtatorul de vorbe” a UEFA? Ca la ei nu se compara cazul Porto (de coruptie la arbitrii) cu cazul Steaua (premiere penrtu a juca corect)! Si toata mania proletara a mass-media din Romania impotriva Stelei de unde provine daca nu de la voi care “executati niste comenzi politice”? De fapt este ura impotriva a 5% a PNG-ului si cei 5% a Partidului Conservator (a d-lui Felix) si PRM (a d-lui Vadim) care impreuna au facut, cat? 5%!! Mai adaogam si “imprumutul” din fosta campanie electorala a d-lui Paszkany la un inalttttttttttt demnitar din stat, terenul pe care l-a achizitionat d-l Paszkany inplin centru Bucurestiului pe un pret de nimic printr-o Hotarare de Guvern si “santajul” ce va urma din partea Drupului de la Cluj condus de domnulllllllllll Boc-Boc! Acum intelegeti cum se procedeaza domnule “formator de opinii” la COMANDA? Si va mai intrebati cum este perceput fotbalul romnaesc in Eoropa? Sa nu credeti ca toti suntem prosti si voi puteti sa faceti ce doriti!! Noi cititorii suntem stapanii vostri si nu invers!! Capisci?

corneliu popa  •  7 iunie 2008, 10:56

Veniti cu argumente nu cu „Comentariul dumneavoastra asteapta sa fie moderat.” Asta este cenzura si deturnati prin „metode specifice” opinia publica! Spunem ce informatii ne dati, voi, mass-media, ca n-am Serviciii de Informatii! Adun din toata mass-media informatii le pun cap la cap si va contrazic pe voi!! Aaaaaaaa! Ca nu sta capra ca restul de pe blog care „inhata momela” si pun botul pe tot ce debitati voi in presa? Aici este adevarat! Dar de aici si pana la „Comentariul dumneavoastra asteapta sa fie moderat.” este cale lunga. Da. Daca injuram, aveam un limbaj lincetios, spuneam neadevaruri, da! Dar eu va repet iau toate stirile din Presa romaneasca!!

pt tolo inteligentu’  •  7 iunie 2008, 11:22

bai tolo, al dreaq mai esti. iti e greu sa spui „interzisa” (ban= a interzice in lb eng), ne-am americanit. asa de mult ati citit voi jurnalistii la viata voastra ca nu mai gasiti cuvinte romanesti in dictionar, trebuie sa luati din alte limbi. despre ce se intampla in fotbal, nu va intereseaza. pe voi va intereseaza sa faceti senzatie ca sa vindeti ziarul. mi-as dori sa nu te mai premieze seful tau pt „performantele” tale jurnalistice, ca sa nu intri la puscarie pt luare de mita. ce a facut jiji nu se poate numi coruptie, dimpotriva stimularea adversarelor contracandidatelor poate elimina coruptie din fobal si poate creste nivelul fotbalului romanesc prin ambitia jucatorilor de a-si asigura un trai decent in tara asta de kko…..

Gabi Koreanu  •  7 iunie 2008, 12:59

Tolo
Adevarata problema a sanctiunii e alta, insa vad ca toti se eschiveaza. Ca Becali trebuia suspendat o stie toata lumea, numai ca tot la fel de bine stim ca asta nu-l va potoli, ci mai degraba il va intarata.
De ce insa forul respectiv a dat decizia de suspendare si a doua zi s-au urcat in avionul de Zurich? Chiar asa de lasi sunt?
De ce n-au avut demniatatea sa o dea acum 2 saptamani, sau la intoarcerea de la Europene. Au aruncat-o acum, cand toata lumea e concentrata pe CE, si apoi oricum o sa vorbim 2-3 luni numai despre asta, chestia cu suspendarea lui Gigi va ramane neobservata. Mai vine si Olimpiada, poate se plimba boierii si pe la Beijing….

george  •  7 iunie 2008, 15:05

CUM NU MAI ERAU SUBIECTE REFERITOARE LA STEAUA CUM ARTICOLELE TALE ERAU FFF PLICTISITOARE , NU K NU AR FI SI ASTA, DAR PARKA MAI IEI SI TU O GURA DE AER CAND VB DESPRE STEAUA. VEDETI K INCEPE CAMPIONATUL SI VOI NU STIU DAK STITI PT K SUNTETI PREOCUPATI DE SCANDALURI. SA VA FIE RUSINE

NAICA  •  7 iunie 2008, 20:58

esti in eroare d-le tolontan. pana acum este foarte clar ca steaua a trisat si ca platini nu vrea trisori in c.l.

andrei  •  8 iunie 2008, 3:37

mai, voi astia care tot o dati inainte cu beneficiile „stimularii” altor echipe pe motive de „corectitudine” (inclusiv caricatura aia de Dragomir)…. daca se revine la situatia de pana acum 2-3 ani cand stimularile erau acceptate, la ce se va ajunge anul viitor? va spun eu la ce: fiecare dintre cluburile mari vor trebui sa-si puna la o parte cate 3-4 milioane pe sezon doar pentru „activitatea de stimulare”. in loc sa fie investiti in achizitii si salarii pentru jucatori valorosi adusi la echipa. si unde ajung banii aia? la jucatori de genul celor de la U Cluj, care dupa ce un retur intreg si-au batut joc de echipa din Cluj, au avut pretentia ca la sfarsit sa castige mai multi bani in sezonul asta decat jucatorii unor echipe ca Unirea, Galati, Iasi samd. si nu in ultimul rand: ati vazut meciul U Cluj-CFR? genul ala de fotbal va doriti in fiecare etapa? adica genul de fotbal in care la fiecare contact, un jucator „stimulat” trebuie scos cu targa de pe teren?

Hammer  •  8 iunie 2008, 6:02

Ce-ai vrea tu mai caricatura sa fie Steaua exclusa din cupe?…si asa ziarele voastre sportive nu se prea vand…ati da faliment cu totii….si asa traiti din fraiereala agentiilor de publicitate si nu din vanzari.Vezi ca in comentariile tale te invarti mereu in jurul cozii si nu spui nimic.Ia nu mai scrie tu despre Steaua ca nu ai facut nimic concret pentru acest club

Nicolae  •  8 iunie 2008, 8:27

„sa fie banata”???Dumnezeule, ce limbaj rafinat de jurnalist!Peste 6 luni pot sa pun pariu ca voi vedea un articol de genul „St3aua kre a condus pe…”

mario  •  8 iunie 2008, 10:59

Daca becali vroia sa premieze echipa din Cluj trebuia sa apeleze la un contract legal de sponsorizare (exista Legea Sponsorizarii).El,marele „stiu tot” trebuia sa parcurga drumul legal pentru aceasta premiere, nu declaratii de genul „ingerasii si bomboane”.Mai rau este faptul ca oficialitati inalte din fotbalul romanesc,apara acest om care nu se potoleste,din contra continua sa i-si bata joc de microbisti, de conducatorii.Apropo, pentru acuzele la adresa Rapidului, ca ar sta in spatele acestei eventuale excluderi a Stelei, nu se mai i-au masuri?

gotti_[yoz]  •  8 iunie 2008, 11:52

pai va intreb eu: cum ar mai juca o echipa premiata de gigi, contra stelei intr-o etapa ulterioara? cum ar mai juca un jucator contactat de gigi pt ai oferii bani pt ” a juca corect” contra unor adversari dar contra stelei el ce randament ar mai da stiind ca a fost”premiat” de patronul stelei cu cateva etape inainte?
atunci vi se mai par corecte aceste premierii?

buba  •  8 iunie 2008, 11:52

ce ai cu Steaua mai omule? Iar incepeti? lasati-ne dracu in pace ? acum o vreti pe Steaua afara din europa ? Chiar nici unul din voi nu se deranjeaza sa citeasca codul penal, sa vada ce inseamna aia coruptie ? Premierea e una, coruptia e alta! Intrebati-l pe Muresan si pe Copos ca ei 2 stiu cum e treaba cu coruptia in fotbal !

vasile  •  8 iunie 2008, 12:48

tolo o sa fii fericit cind joaca dinamo cu pescari rapid cu insule ratacite si marele cfr cu anortosis famagusta

DAN  •  8 iunie 2008, 13:38

Aceasta repulsie si antipatie asupra Stelei e datorita lui Becali si nu e vorba numai de dare de mita ci si de atitudinea si comportamentul jegos fara scrupule al lui.Cum sa-l agreem cand el se considera razboinicul lumini pt a-si arata puterea si suprematia in acesta tara{ca e mai presus decat presedintele tari si are imunitate la orice face si ce spune}ca e Dumnezeul pe pamant avand premoniti de handicapat sa candideze la presidentie ca el va fi Dumnezeul Romaniei.Ne este antipatic pt aroganta lui,tupeului de mafiot si sfidari bunului simt.Care patroni sau presedinti de echipa a mai declarat ca el ca acum cand o sa ma inplic sa apas butoanele voi castiga 14 puncte la rand sau imi place sa castig cu goluri din obsaid.Daca aceste declarati si ce face nu ie coruptie atunci pe voi nu va intereseaza cinstea si corectitudinea ci castigarea prin orice mijloace ca sunteti Steau sau Becali si de aceea va combatem ca sa desfintam coruptia.FORZA STINTA!

sportplusbraila  •  8 iunie 2008, 13:57

Politica duplicitara a nasului l-a tinut in fruntea FRF atata amar de vreme in care s-a vazut si boss de UEFA. Astfel de oameni vor sa pice mereu in picioare. Nu multi au asemenea calitati. Pacat pentru fotbalul romanesc care nu se poate descotorosi de unul ca Sandu si alti invatacei de-ai sai. Cu Lupescu, Prunea si noua companie din FRF si-a dorit spalarea pacatelor si a imaginii. Numai ca Nasul a ramas in lumea lui, mai “educat”, atent si fariseic.

Andrei  •  8 iunie 2008, 14:14

DE ASTA CE ZICETI :
„La două ore după ultimul fluier al arbitrului, Eugen Trică, vedeta gazdelor avea oaspeţi într-un celebru restaurant clujean. Nu-i dăm numele, ca să nu ne certăm cu patronul, altfel un tip de treabă. Daniel Pancu şi Cristi Săpunaru au început petrecerea la fel ca şi cel care i-a invitat, cu whisky. Sub masă era o geantă în care se aflau 400.000 de euro, preţul corect al „cuminţeniei” bucureştenilor în meciul care tocmai se terminase…” ?!

Nelu DRAGNEA  •  8 iunie 2008, 14:43

Propun analiza urmatoarelor fapte de „vitejie” si „acte de eroism” si decorarea lor de presedentie, UEFA si FIFA:
-Nasu’ Sandu-seful de la F.R.F. S.R.L. -afaceri „oneste” incat omul a ajuns multimilionar din fotbal fara sa investesca un leu ( ce eficienta!). Propun si decorarea lui. Si ar fi pacat ca doar Finu’ A. Deaconu este decorat;
-Lupescu cel mic care a „vitejit” pe Finu’ A. Deaconu(exfotbalistul stelist-actualul arbitru) la meciul Rapid-Steaua;
-Alexandru Boc(ce fotbalist mare a fost si ce om MIC a ajuns) pentru ca a “pierdut” , dezinteresat fireste, surubul care ia spart capul fotbalistului Bozovici in meciul tur Steaua-Rapid, si nu a scris un cuvant in foaia de asa zis observator
-Gheorghe Berbecali pentru faptele de vitejie in schimbul de terenuri cu „armata”si modul transparent de a lua cu „japca”clubul Steaua;
-M. Savaniu -arbitru fotbal( exscrimer stelist) pentru faptele de vitejie din anul 1998 cand a furat un titlu de campioana si l-a dat Stelei;
-Suporterii Stelei care au distrus peste 700 de scaune in Giulesti;
-Suporterul stelist care i-a spart capul cu un surub fotbalistului Bozovici in meciul tur Steaua-Rapid.
Propun delegarea pe viata a lui Finu’ Deaconu si M. Savaniu si alti “viteji” in Super Liga, F.I.F.A., U.E.F.A., Cupele Americii, ale Africii, Asiei, etc.
-Cozmin Olaroiu pentru „inteligenta” cu care a deconspirat „regia” impotriva stelei. A uitat cine este regizorul de la „butoane” sau cine alerga dupa echipele adverse cu bani la purtator, sau cine l-a pus. Ciocoiul tot ciocoi este.
Ce inseamna pentru ei MORALA SI RATIUNEA? Ca de ONOARE …
Dispuneti o analiza a fenomenului social numit fotbal si o sa concluzionati ca nu trebuia decorat Finu’ Deaconu, ca nu trebaia delegat nici in CUPA SATELOR. Se impune o ADUNARE GENERALA EXTRAORDINARA la F.R.F.( fara gratare si sprituri pentru provincie si “votantii”, din partea lui Nasu’ Sandu ) daca mai aveti usoare urme de ONOARE, ne scapati de Nasu’ Sandu de la F.R.F. (S.R.L.) si &. DA DOAMNE.

strudel  •  8 iunie 2008, 14:45

Da, sunt STELIST, da, nu-l agreez pe Becali. Chiar daca a bagat bani in fotbal, are un comportament jalnic. N-am sa-l iert pentru ce i-a facut lui Hagi si pentru ceea ce face prin declaratiile din presa imaginii unui club cum este STEAUA.
Dar asta este una si ceea ce faceti voi in presa STELEI este alta.
Daca judeci cu jumatate de masura inseamna ca judeci prost.
Nu vad judecata meciului CFR – RAPID, unde jucatorii si-au dorit sa piarda meciul in dauna STELEI, unde este judecata meciurilor DINAMO – CFR la pachet cu DINAMO – STEAUA?
De unde graba pronuntarii inaintea instantelor ce l-au haituit pe Becali?
Normal ca n-au avut timp si bani publici de cheltuit sa-i haituiasca si pe caini. Jumatate plina, jumatate goala… asta e dreptatea ?
Suporterii STELEI,clubul STEAUA sunt victime colaterale ale luptei politice si intereselor dusmanilor lui Becali.Dar tu si colegii tai sunteti soldati ascultatori. Pacat… unii dintre noi chiar dorim sa citim presa sportiva . Oricum sunteti mici copii pe langa cei ce l-au scos dator pe Mutu cu 12mil de euro cu 3 zile inainte de meciul cu Franta .
Va doresc sanatate si puterea de a redeveni ce ati fost odata, o echipa unita atunci cand v-ati creat propriul destin.

Sandy  •  8 iunie 2008, 15:24

FRF nu are nici un interes sa judece cazurile CFR-Rapid si Dinamo-CFR. S-au luat de Steaua pentru ca vor sa-l struneasca pe Becali. Daca ar vrea sa faca curatenie in fotbal ar trebui sa retrogradeze jumatate din Divizia A, inclusiv Dinamo pt blatul cu CFR; Rapidul pentru aranjament cu acelasi cfr si bineinteles cfr pentru ca ei au inceput toata mizeria sezonul trecut. Plus Timisoara pentru ca au dat meciul la Piatra Neamt. Si cine mai ajunge in Europa? Mioveni, Craiova si Buzau.

neghinita  •  8 iunie 2008, 15:55

sandu, ca de obicei se antepronunta. sa/l propuna pe becali pt. decorare de catre uefa cu premiul „VALIZA”!sa-i compromita si pe acestia dupa episodul „bricheta si deaconul”!sa-i mai invite la un gratar cu mititei facut de fratii transferurilor ilegale.sa ceara modificarea regulamentelor interne si uefa privind numirea sa pe viata pt. eradicarea diminuarii luptei anticoruptie, a nepasarii de reactiile mass-mediei fata de sacosele vinturate pe la tv, a scenariilor de premiere a tertelor persoane pt. interesele personale,a agresivitatii si stimularii violentei in sport cu ajutorul leilor, euroilor si o parte a presei nemituite si dezinteresate.cine a provocat cazul bricheta, are tot interesul sa asunda cazul valiza.nu de alta, dar cine ingroapa, nuu poate si dezgropa.suntem UNICI in lume, cu LUMEA LUI SANDU ET BECALZ.

frf_ouy  •  8 iunie 2008, 17:04

Mircea Sandu trebuie exclus din viata fotbalistica a acestei tari.Este un ,,JEFUITOR DE CADAVRE”,un profitor care s-a imbuibat de pe urma amaritului de fotbal(ma refer la cel intern).Un tata imoral care a facut tot posibilul sa-si scoata ,,DROGATA”din ghearele justitiei vine in fata unei natiuni si ne preda lectii de etica si morala.RUSINE,RUSINE RUSINE.Suntem o tara jefuita de asemenea indivizi(jiji berbecali,mitica pirnaica,netoiu,borcica,coposel si acest mircea sandu).Promovind si sustinind asemenea specimene ne meritam soarta.Vom ajunge o tara in care vor ramine batrinii bolnavi,copii cu handicap si VOI milionarilor (in euro).D-ZEU SA VA DEA DUPA FAPTELE VOASTRE.

fucherul  •  8 iunie 2008, 17:48

E O RUSINE CE SE INTAMPLA IN FOTBALUL ROMANESC.
E RUSINOS CUM INTELEGETI VOI, ASA ZISI ZIARISTI, SA VA UMPLETI DE RIDICOL ATUNCI CAND SIMTITI CEVA SI SCRIETI CU TOTUL ALTCEVA. TOLONTANE, ESTI UN ZIARIST TANAR, CARE POATE MAI AI TIMP SA TE SCHIMBI, DAR AR TREBUI SA AI CURAJ IN ORICE MOMENT SA SPUI LUCRURILOR PE NUME, SA SCRI CEEA CE VEZI, NU CEEA CE SCRIU TOTI ZIARISTII CARE AU 8 CLASE. SUCCES

daddy  •  8 iunie 2008, 18:13

I-auzi dom’le?! Regulamentul nostru este prea bland in unele cazuri si prea aspru in altele?
De ce nu ba dati putin cu capul de pereti domnule Tolontan dupa ce ati afirmat intotdeauna ca Becali a incalcat regulamentele UEFA si cerintele ei prin premierea altor echipe sa joace corect, dupa ce oficialul UEFA v-a spus ca forul european nu interzice astfel de practici si ca acestea sunt frecvente in campionatele mari din Europa?! Imi aduc aminte cat de inversunat va vedeam la televizor cand vorbeati cu becali la telefon repetandu-i mereu ca UEFA interzice astfel de practici. Iata ca nu interzice asa cum e si normal sa nu interzica. Ar trebui, probabil, sa-i arestam si pe directorii de la Ford Romania pentru ca ofera cate un autoturism pentru fiecare medalie de aur cucerita la Jocurile Olimpice. Asa cum o echipa care premiaza alta echipa sa joace corect are de castigat si incadrati asta la mita tot asa putem incadra la mita orice premiere venita din partea unui sponsor pentru ca acesta are de castigat devenind partener oficial si beneficiind de publicitate.
Iata domnule Tolontan cine a castigat campionatul dupa interzicerea premierilor altor echipe sa joace corect: o echipa care a pierdut puncte in aproape toate meciurile disputate cu echipe mici care au fost premiate si care a castigat cu echipe care au stat capra. la asta vreti sa se intoarca fotbalul nostru? La etape in care 7 meciuri din 9 sa fie de genul Ceahlaul-Poli Timisoara, Dinamo-CFR sau CFR-Rapid? La asta se va ajunge domnule Tolontan atata timp cat contestati faptul ca cinstea, corectitudinea si munca trebuie sa fie rasplatite. Cand insa normalitatea o incadrati la coruptie e normal ca Boloni sa ne faca de cacao spunand ca ne multumim cu putin si suntem vai de noi. Iata ca altii nu se multumesc cu putin si vor sa-si dea sufletul pe teren pentru a castiga niste bani asa cum si dumneavoastra vreti sa scrieti cat mai multe articole foarte bune ca sa luati tot felul de premii. Apropos: cand un ziarist primeste bani sa scrie la comanda unde incadrati fapta asta domnule Tolontan? Sau faptul ca insusi C.T.Popescu a declarat ca sunt foarte multi jurnalisti platiti tocmai pentru a nu scrie articole negative despre anume indivizi si pentru a scrie la comanda despre altii?

Revenind la cazul premierilor din fotbal, ca banii sunt dusi cu valiza si nu prin conturi bancare nu mai e treaba dumneavoastra sau a noastra dpdv sportiv si nu mai e culpa sportiva. E treaba altora vada daca sunt albi sau negri si daca cei care ii primesc platesc impozite pe ei sau nu.

gore  •  8 iunie 2008, 18:17

fara legatura cu nasu’
daca vrem sa ne calificam din grupe ne trebuie cel putin o victorie si un egal, cu cine?
italia ne bate oricand
olanda e foarte ambitionata mai ales dupa golul din ofside de la constanta-egal
franta – nu are defensiva buna, ne trateaza de sus, este si primul meci deci poti sa surprinzi-victorie obligatorie

JacK  •  8 iunie 2008, 18:34

Apropo de Franta.Acum 5 minute (6.32 seara) am vazut un reportaj despre Romania pe FRANCE 2.Un reportaj decent as spune chiar amuzant pe alocuri cu Daniel Niculae care avea in mana un album Parazitii (pe fondul muzical se auzea Mesaj pentru Europa ) care vorba in limba franceza si isi spunea pronosticul asupra partidei de Luni.Concluzia la care am ajuns este ca se poate.Se poate ca strainii sa ne promoveze corect fara sa ne jigneasca,sa ne faca intr-un fel sau altul.Pentru acest lucru France 2 si-a castigat respectul in fata mea .

fane de la abator  •  8 iunie 2008, 20:57

Pentru toti stelistii adevarati: cenzurati-l pe tolo, nu va mai conectati pe blogul lui, el se bucura pentru toate conexiunile, poate chiar cistiga ceva bani pe treaba asta.
Este simplu, lasati-l cu prietenii lui, cfr-isti, rapidistii si dinamovistii. NU VA MAI CONECTATI PE BLOGUL ASTA, E SIMPLU !

frf_ouy  •  8 iunie 2008, 21:40

ptr. daddy: bai baiatule,scrii mult,prost shi irelevant.Se vede frustrarea,disperarea cu care incercatzi sa va agatzatzi de ceva ce chiar nu meritatzi.Avind un asemenea OIER ca shef nici nu meritatzi mai mult.Se vede adevaratul caracter care il avetzi:suntetzi nishte fripturishti care atzi luat totul de pomana.Credetzi ca totul v-i se cuvine?E ,uite ca nu mai traim sub comunishti sa facetzi ce vretzi shi cum vretzi voi.***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

Tovi  •  9 iunie 2008, 0:09

Ce mai mare problema a Romaniei e ca e plina de filozofi ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) , cum sunt multi care au postat pe aicea. Pai mai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) , echipa condusa de oier a ridicat Romania 15-20 de locuri in Coeficientul Uefa.Si poate ca problema e ca oierul si-a format propria mafie , nu s-a afiliat la cea care exista de apropae 20 de ani.ba a mai avut tupeul sa aiba si performanta, sa roteasca o gramada de bani in fotbal , si de a castiga sume record , fara a „plati taxele”. cat despre federatie: niste ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) corupti!!! stimularea altor echipe ii arde la buzunarul personal,pentru ca evitand aranjamentele,le-ar taia o sursa importanta de venit din aranjarea de meciuri! de aceea si in cazul asta FRF e mai catolica decat papa!

Tovi  •  9 iunie 2008, 0:17

Coruptia din fotbalul romanesc incepe de la FRF!!! dar uite ca se loveste in echipa etalon a fotbalului romanesc!
Multi acuza decizia UEFA impotriva lui Mutu, intr-adevar , e o mizerie!!! , nu e intamplare luarea deciziei chiar inaintea campionatului european , dar sa nu uitam ca nici suspendarea lui Goian inaintea meciului cu Dinamo nu a fost o intamplare! , comisiile FRF sunt formate din oameni corupti!!! Numai la noi in tara federatia a luat decizie inaintea organelor de stat in cazul unui scandal de coruptie!!!! s-au grabit mizerabilii sa loveasca in Steaua , cum fac de cativa ani incoace.
Pana nu dispare nashu din fotbalul romanesc , nu o sa reusim sa scoatem capul la lumina.

Comentează