Imnul de neuitat

Am folosit orice mijloace pentru a rămîne în cărţile Euro. Nici un reproş!

luni, 9 iunie 2008, 9:38

Am folosit orice mijloace pentru a rămîne în cărţile Euro. Nici un reproş!

1. După ce s-au disputat trei grupe din patru, sîntem singura echipă care n-a pierdut în faţa favoritei. E adevărat că am oferit cel mai urît meci, dar „asta e treaba Franţei, care şi-a pierdut stilul în faţa românilor, presupunînd că l-a avut”, după cum a comentat, cu maliţie, comentatorul BBC.

2. Dacă am cotizat la un joc cinic, măcar am muncit nebuneşte. Cu 12,2 kilometri alergaţi, Bănel Nicoliţă a devenit fotbalistul cel mai harnic al acestui Campionat European.

3. Să ai, în Elveţia, mai mulţi suporteri decît Franţa vorbeşte despre schimbările profunde care au loc în viaţa românilor. Ne putem permite să ne însoţim echipa sau ea îşi permite să vină după noi, acolo unde muncim.

4. Am asistat la unul dintre cele mai emoţionante momente din istoria modernă a echipei naţionale. După ce, acum 10 ani, Hagi fonda o eră punîndu-şi mîna la inimă, aseară, Chivu a transformat ritualul imnului într-o simfonie de emoţii. Echipa a intonat sever şi total melodia, punctînd fiecare vers, cu o determinare de haka neozeelandeză. A fost anunţul că am învăţat imnul şi am uitat să pierdem.


Comentarii (374)Adaugă comentariu

dromihete  •  10 iunie 2008, 13:30

domnu’ Tolo, ce ziceai zilele trecute de Boloni? a taiat in citeva cuvinte mai precis decit cu bisturiul, desi e ‘doar’ stomatolog.

honci_baci  •  10 iunie 2008, 13:30

bravo romania pentru rezultat!
am stiut aseara sa fim si noi nemti/italieni/francezi – sa jucam urat(zic unii tactic perfect).Personal imi doresc rezultate dar daca e facem comparatie nu uitati ca nationala lui hagi nu a fost cu nimic mai ofensiva. cred ca e timpul sa facem si noi ce stim mai bine:sa ne aparam. de unde sa luam noi un van nisterloyi sau un kuyit sau van persie?! din valize care in loc sa se transforme in sali de sport / terenuri ca lumea se transforma in shopping?
pentru cat ne preocupa fotbalul la nivel de juniori si scoala avem inca prea mult.
sper intr-un egal cinstit cu 0 suturi pe poarta si un punct cu italia si intr-o olanda relaxata (tipic romanesc ha?!)
si asta pentru ca avem un imn la care nu se poate da nici o nota iar eu vreau sa il aud in cel mai rau caz in semifinala.
BAFTA ROMANIA!

mircea  •  10 iunie 2008, 13:34

hai romania

big star  •  10 iunie 2008, 13:40

n-o fi fost cel mai frumos meci, dar a fost cel mai tacticizat si mai pragmatic. si, hai sa fim seriosi dadea cineva vreo sansa romaniei? bravo Piti

GILOS  •  10 iunie 2008, 13:41

Ce spunea Boloni acum cateva zile ? D-le mare editorialist, mai invata de la oamenii care stiu fotbal si trage un pic aer in piept cand te gandesti sa-i comentezi…

mircea  •  10 iunie 2008, 13:49

bravo romania,sante-ti buni.rog pe aceasta cale tuturor posturilor tv,ziarelor sa-i dea afara pe toti comentatori,crainici si mari specialisti in fotbal pt.bascalia si mitocania de care au dat dovada la analiza meciului cu franta.sa afirmi ca jucatori au cantat imnul in bascalie,fortati este ceva josnic,sa le analizezi jocul cu zambetul pe buze ironic este mitocanie.

andrei  •  10 iunie 2008, 14:15

cata vreme romania nu a reusit nici un sut pe poarta meciul nu poate fi caracterizat decat ca slab. pentru ca fotbalul se joaca pe goluri. iar faptul ca si franta a jucat prost nu e deloc o scuze ci dimpotriva.

Mihai Oprea  •  10 iunie 2008, 14:21

Desi nu mi-a plãcut niciodatã acest imn (ca versuri vorbesc, cã linia melodicã e ok) – parcã era mai frumos acel „Trei culori cunosc pe lume” de dinanite de fi mutilat de slugile lui Ceausescu – m-a impresionat, recunosc cã am si lãcrimat putin, cum au cintta bãietii. Bravo lor! dar toit rãmin la pãrerea caã imnul trebuie schimbat. Si repede.
Un clujean

antonio  •  10 iunie 2008, 14:27

Asa trebuie jucat in fata vedetelor din europa. Si mie mi-a placut felul in care au cantat jucatorii imnul national. Si apropos, in dimineata meciului, pe Antena 1, la emisiunea de mare suuckess a acneistilor adi si …. whatever!!! astia doi au facut un misto de prost gust despre felul in care vor canta jucatorii imnul national. Intr-o tara cu autoritati adevarate astia doi ar fi fost maziliti din punct de vedere audio-TV. Bai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), pentru imnul asta si-au dat viata milioane de romani. V-am aruncat la groapa de gunoi a mass-media!!!!!!!!!!!

abba  •  10 iunie 2008, 14:56

am jucat fara voce, pe tacute, pe alb-negru. asa cum se joaca intr-o pantomima sau in filmul mut. ca trupa lui dan puric sau ca chaplin. vocea noastra ar fi fost poate culoarea lor; alb-negrul a fost despre cum sa pui stapinire pe imaginatie. blocaj francez, expansiune romaneasca spre cit de frumoasa e matematica in fatza poeziei lor uitate. atit despre ce-a fost. meciurile urmatoare s-au imaginat ca poveste. povestea noastra. ne calificam.

Lucian  •  10 iunie 2008, 15:12

La EURO se joaca pe calificari, poti sa termini cele 3 partide la egalitate fara sa dai vreun gol si te califici. Cu Franta am jucat cinic, cu Italia va fi si mai si iar cu Olanda ne vom dezlantui.

johndoe  •  10 iunie 2008, 15:22

CE 2008 on 10 Iunie, 2008 11:45 am „sa intelegem ca diferenta intre Franta si Romania e atat de incomensurabil de mare”

stimate, tu chiar esti suparat rau pe limba romana sau pur si simplu vrei sa ne zgarii pe retina cu asemenea exprimari. Acum inteleg de ce esti asa pornit impotriva nationalei……
Daca tot citesti DEX-ul incearca si DOOM-ul poate intelegi si unde ai gresit…

PS..stii macar ce inseamna incomensurabil???..vezi usor cu pleonasmul ca iti rupi neuronul

marinush  •  10 iunie 2008, 16:19

…MIRCEA SANDU – PLATINI= 0-0,
DECI STEAUA NU V-A FI ELIMINATA.

…mai reprezinta nationala interesele romaniei?

o echipa adormita,fara busola,fara culoare, care face de ras generatia de aur.

pitzurca e vinovatul principal

am avut noroc cu jocul lamentabil al cocosilor

analizati mai lucid, nu ne imbatatzi cu apa chioara.

bobi  •  10 iunie 2008, 17:44

Da
Imnul a fost intonat cu determinare… Restul este istorie!

Da cautare dupa: Boloni, France Football, romani, lipsiti de ambitie, determinare, se multumesc cu putin, etc, etc.

Sunt incapabili sa-si asume obiective, din teama de a nu parea ridicoli. Se multumesc cu putin decat deloc.

Sper sa ma contrazica, dar nu vad cum!

eu  •  10 iunie 2008, 18:06

Piturca a facut exact ceea ce trebuia sa faca.La fel a jucat si Manchester cu Barcelona in semifinale dar atunci meciul a parut ceva mai frumos deoarece ei aveau un Cristiano Ronaldo,etc.Si generatia lu Hagi avea aceeasi tactica doar ca atunci aveam un Hagi,Dumitrescu,Raducioiu.Nu aruncati pe antrenor ceea ce nu pot sa faca jucatorii.Eu cred ca si daca i-am fi atacat cu toate liniile pe francezi tot nu am fi dat gol,poate chiar am fi primit…

explorish  •  10 iunie 2008, 23:41

punct mare.
altfel, am asa un feeling profund si limbajdelemnatic cum ca „nici un meci nu seamana cu altul”…

Marţianul  •  11 iunie 2008, 2:05

MESAJ FOARTE IMPORTANT:
Explicatia pe care a dat-o UEFA pentru validitatea golulului Olandei impotriva urmatoarei noastre adversare, golul din mult invocatul offside, nu este suficient de clara. Acest lucru cred ca ii face pe italieni sa fie frustrati si sa-si doreasca sa dovedeasca si mai mult pe teren impotriva Romaniei. De asemenea, acest lucru cred ca ii ajuta sa creada ca nu are de ce sa le para rau pentru esecul lamentabil cu Olanda, pentru ca il considera nelegitim.
Explicatia logica pentru faptul ca golul a fost valid, este ca linia offside-ului nu poate avea o deplasare discontinua, intrucat ea este supravegheata de catre un om, arbitrul de linie, care are o deplasare continua, pentru ca exista posibilitatea ca un offside sa se produca exact in timpul schimbarii liniei de catre arbitrul asistent, aceasta diferenta dintre penultimul aparator si antepenultimul putand fi chiar foarte mare. Cu alte cuvinte, in varianta italienilor, arbitrul asistent trebuia sa ia decizia de schimbare a liniei de offside in momentul in care ar fi observat, desi nu intra in atributiile sale, ca un jucator al apararii a iesit din spatiul de joc, daca ar fi considerat ca acesta sigur nu va mai reintra. Trebuia, de asemenea, sa tina cont daca poate sa schimbe linia de offside, daca nu cumva distanta pana la linia antepenultimului aparator este prea mare pentru a putea aprecia instantaneu corect pozitiile afara din joc raportate la noua linie de offside si, poate cel mai important, sa fi anuntat echipa Olandei in timp real de aceste decizii, pentru ca jucatorii in atac sa poata sa isi dea seama in timpul jocului daca se afla sau nu in offside, pentru a putea evita comiterea unei infractiuni de joc, bazandu-se pe regulament si pe decizia in timp real a arbitrilor. Aceste lucruri erau si sunt, in mod evident, imposibile. Ori se oprea jocul pentru ca jucatorul italian era cazut in afara terenului, ori se continua jocul cu locul unde a ajuns linia de offside.

Horia  •  11 iunie 2008, 8:59

Daca Olandei nu i-a fost „rusine” sa bata mar Italia cu 3-0, de ce i-ar fi fost Romaniei sa bata Franta? Daca nici acum cand nu este in forma nu batem Franta atunci cand ?

Adrian Valeanu  •  11 iunie 2008, 9:19

Fratilor, la ce jucatori are Piturca la dispozitie, rezultatul cu Franta e mult peste asteptari. Cu jucatori de prin divizii secunde din nu stiu ce campionate, n-ai pretentii la Piturca sa-ti joace deschis, la victorie. Da-i-i si lui 6 luni imprumut pe Villa sau pe Ibrahimovici si atunci o sa vedeti cu totul alt joc. Asa, cu rezerve de la Auxerre sau de la Sienna, nemaivorbind de cei de pe la Steaua, e greu sa pui probleme in atac. Cu jucatorii astia, poate ca intr-adevar, mai nimerit ar fi fost Cartu ca antrenor. Bafta multa la toata lumea.

ilie  •  11 iunie 2008, 10:10

Romanii au jucat bine.Era mai bine daca luam gol?Nu conteaza ce zic unii si altii,ci sa rupa ITALIA IN DOUA.

Gore  •  11 iunie 2008, 11:01

Nu numai că am cântat grozav imnul pe gură, dar să vezi ce mişto sună ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

Blue-White Ladies  •  11 iunie 2008, 16:06

Superb moment!! :X
Poate ca vineri toata Romania va canta imnul:X
HAI ROMANIA!!!!

dragos  •  11 iunie 2008, 23:22

Momentul intonarii imnului de stat al Romaniei a fost poate cel mai frumos moment din intalnirea Franta-Romania. Vedeti ca niste ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de la Cotidianul au lansat o campanie, la care chipurile ar participa si FRF, de schimbare a imnului national cu altceva, evetual un soi de haka autohtona…sau poate o manea. Cica suntem treji, nu mai trebuie sa ne desteptam…Mare ti-e gradina Doamne…

Romanii la Euro 2008 | Lost & Found Desk  •  22 decembrie 2012, 23:10

[…] Nu vorbesc despre meci, desi l-am vazut si nu mi-a placut, ci vreau sa ne gandim umpic la o observatie interesanta a lui Tolontan: […]

Comentează