mySport

Becali şi Sandu îşi numără soldaţii înaintea unui sezon încins

8 voturi în Comitetul Executiv sau 125 de semnături ale celor care compun Adunarea Generală. STOP. De atîtea are nevoie Gigi Becali ca să obţină adunarea triburilor fotbalului care, după alt vot, să-l demită pe Mircea Sandu. Complicat. STOP.

Prin Ioan Becali a fost contactat deja Gică Popescu, cel care la alegerile de acum 4 ani a adunat 102 voturi, cele mai multe din istoria opoziţiei la preşedintele FRF. Insuficiente. STOP.

Popescu n-a acceptat deocamdată să intre în luptă. E bogat şi prudent. STOP. Nu-l scoate din ale lui nici criza subprimă care zdruncină imobiliarele şi Bursa. STOP PREŢULUI PETROLULUI e ceea ce-l interesează momentan pe Popescu.

De cealaltă parte a sîrmei ghimpate, Sandu îşi evaluează armatele. STOP. Şi are o surpriză. Daniel Florea, şeful CAF, cel care a dat dreptate Stelei, anulînd deciziile de pînă atunci şi aducîndu-l pe Sandu în plină furie, este finul lui Ionuţ Lupescu. “Răspunzi pentru el?”, l-a întrebat Naşu’ pe Lupescu atunci cînd l-a numit pe Florea. Acum, îl bănuieşte pe Florea că i s-a predat lui Becali. STOP.

Conflictul e abia la început. Şi miza nu e scaunul lui Sandu, ci formidabilul sprijin pe care FRF îl poate oferi uneia sau alteia dintre echipe în campionatul care stă să înceapă. Prin arbitraje, prin comisii, prin observatori. STOP. Bătălia pentru titlu a început. STOP.

Citeste si...

  1. Ce bine i-ar fi stat lui Popescu linga Platini! ...
  2. Datoria lui Sandu ...
  3. Ştiri noi de pe frontul TV ...
  4. Pe locuri, fiţi gata… CE? ...
  5. Ringier se uneste cu Axel-Springer in Est ...


Comentarii

74 Responses to “Telegramă de pe frontul de Est”

Pages: « 1 [2] Show All

  1. 51
    ALEX Says:

    INTOTDEAUNA MI-A PLACUT TOLONTAN, IAR PTR CEI CARE IL JIGNESC MAI MULT SAU MAI PUTIN AICI….. SA NU MAI ACCESEZE BLOG-UL LUI. E MAI CIVILIZAT ASA

  2. 52
    sorin Says:

    Sunt batalii ciclice. Exista invidie, exista putere, iar banul isi spune cuvantul. Aliati si aliante. Sunt obisnuit cu certurile lu` Becalii cu restul lumii.

  3. 53
    Laur Says:

    Catalin Tolontan, de ce si voi si Prosport sunteti **** lui Becali? De ce sunteti atat de penibili si scrieti numai despre domnul fost cioban? Toate ziarele romanesti au frigiderele pline de cas si branza de oaie? ce bine ar fi sa apara un ziar independent de sport, in care sa citesc reportaje interesante, stiri de SPORT si nu interviuri in direct de la stana lui becali. nu ii mai mentionez aici pe ceilalti zidari, butelieri, interlopi, fosti si actuali puscariasi care se pare ca investesc si ei la Gazeta si Prosport.

    De ce nu va schimbati numele in Gazeta Laturilor si Pro NonSport?

  4. 54
    piti Says:

    Nea Tolontane!!
    Pai matale-l pui pe picior de egalitate pe Becali cu Sandu. Pai matale nu-ti ajunge circul facut de maimuta de Becali, vrei mai mult sau esti matale stelist si vrei vreo 10 ani consecutiv sa castige maimuta ce vrea ea, campionat, cupa, alegeri.

  5. 55
    sfinxu' Says:

    mare branza. Stop.

  6. 56
    dyabolyq Says:

    ave!te”citesc”zilnic fiindca imi”gadili”inteligenta inaintea curiozitatii.pentru ca esti printre singurii pe care ii consider curati,intr-o lume a presei, care e tot mai mult in slujba altora decat a cititorilor.pentru ca esti echidistant,indiferent de numele echipei,arbitrului sau oricarui personaj din lumea fotbalului.ramai asa si nu vei pierde din respectul nostru!!!in legatura cu articolul de azi,esti singurul care a inteles adevaratul scop al acestui razboi:aliati pentru urmatorul sezon competitional,pentru laurii de campionii,care fie vorba intre noi,de cele mai multe ori sunt”mincinosi”.asta este diferenta dintre tine si restul jurnalistilor,”citesti”printre cuvinte.nu-i lasa sa-si bata joc de noi,TU esti purtatorul nostru de adevar.TU le demonstrezi ca nu toti suntem prosti.AVE CATALIN TOLONTAN!!!

  7. 57
    Dysco Says:

    PENIBIL!!!!!!!!!

  8. 58
    Gigel Coman Says:

    Eu am intermediat o intilnire intre Florea si Gigi.

  9. 59
    Deny Says:

    Ce ziceti de clasamentul gsp?

    Clasament Liga I
    1Steaua
    2Dinamo
    3Rapid
    4CFR Cluj
    5FC Timişoara
    6Craiova
    7Poli Iasi
    8Braşov
    9Farul Constanta
    10Otelul Galati
    11FC Arges
    12FC Vaslui
    13Gloria Buzau
    14Pandurii Tg. Jiu
    15Unirea Urziceni
    16Otopeni
    17Gaz Metan
    18Gloria Bistrita

  10. 60
    red baron Says:

    tolo tin sa te anunt ca din toate site-urile de sport din Romania, de departe cel mai prost si mai greu se deschide gasp-ul,de cand ati trecut la noua fata,este inadmisibil ca de atata timp sa nu puteti face un site care sa se deschida normal: prosport,onlinesport,fanatik,sport.ro,telesport,to ate se deschid mai usor ca gsp,rusine

  11. 61
    felix Says:

    Sa scrie si bloggerii 3 cuvinte tiparite. Mai vorbim dupa… Vin de sa saiba si ciocan si se joaca de-a parerea…

  12. 62
    DAN Says:

    Degeaba noi suporterii din tara contestam mafia din fotbal atata timp cat masmedia din Bucuresti are partipiuri pt oameni inplicati in fotbal care sunt acuzati de coruptie iar atunci profesionalismul dvs este compromis si fotbalul n-are cum sa se redreseze daca e protejat de masmedie.E penibil si ridicol sa fi de partea lui Becali cand e invitat la o analiza din fotbal si sti cat e de vinovat cu coruptia fotbalului in tara.E lipsa de professionalism,personalitate,cinste si corectitudine asa cum a facuto Ioana Cosma.Cine e Becali? Un presedinte de club ca oricare din tara.Dar pt ca e la Steaua asta nu inseamna ca poate sa-si permita orice tertipuri si este privilegiatul fotbalului in masmedie asa cum a facut-o Ioana Cosma fara a intra in contracdictii cu el declarand ca e deacord cu el pt premirea echipelor si in tot ceea ce sustinea despre Sandu fara ai da dreptu la replica si lui Mircea Sandu cand era calomiat de Becali.Datorita publicitati excesive pe care i-ati facut-o acestui razboinic al lumi el si-a pirdut limitele realitati considerandu-se cel mai iubit dintre pamanteni si razboinicul lumini fiindca are in spate Steaua si implicit masmedia.Pt asi arata suprematia de dictator tot el acuza pe Mircea Sandu pt a face impresie si senzatie ca il schimba dupa ce a fost protejat de Mircea Sandu si Dragomir.Nu abuzati de increderea pe care o avem in voi fiindca ia se pierde daca n-a veti credibilitate si protejati un mafiot ca Becali.Siretenia si perfidia lui Becali sunt caracteristice pt ca nu are destula minte de a fi cinstit.Caracterul omului e destinul sau iar el se crede mai mult decat este iar in subconstientul lui e mai mult decat i se pare ca este.Cine e cu el se aseamana cu el sau cine nu pedepseste nedreptatea e deacord cu ea sa fie facuta iar atunci deveniti impartiali necredibili si compromisi.Nu intodeauna adevarul este sublim dar el tr aratat pt cinste,corectitudine,onoare si demnitate.Sper ca profesionalismul sa fie in detrimentul pasiuni pt orice echipa si persoana pe care o aveti si sa dispara principiul de privilegiat a lui Becali.Prin atitudinea si comportamentul e ridicol si penibil.E un bufon al fotbalului romanesc care minte creaza strategi de dictator de coruptie si jimeni nu-l mai agreaza in fotbal.Fiecare pasare pe limba ei piere si numai adevarul si dreptatea triunfa.FORZA STINTA CRAIOVA!

  13. 63
    mihai Says:

    Un articol foarte bun. Cand citesc insa comentariile, incep sa inteleg de ce mai toti jurnalistii se **** intelectual – pur si simplu se aliniaza la nivelul majoritatii cititorilor. Plus ca e mai simplu sa-ti umpli buzunarele decat sa te lupti pentru un principiu …

  14. 64
    oprisan adrian Says:

    cataline,cu tot respectul pentru tine,citeste ce-ti scriu…nu este bine petru fotbalul nostru unde am ajuns,multi dintre noi ne-am saturat de prea multele personaje din fotbalul nostru mioritic.mai multe echipe cu pretentii,mai multe personaje de citat prin presa.e prea mult pentru noi .imi cer scuze dar ,parerea mea,sunt f.f.multi redactori sportivi care au terminat facultatea cu prolil ,,mecanic,,si amplifica sau interpreteaza totul cum le este lor mai bine .eu ca cititor de presa sportiva si nu numai vreau numai adevarul fara interpretarile unor necunoscuti care vor senzationalul din mintile lor uneori diabolice.iti spun foarte sincer,romania ,la fel ca si in fotbal,sta foarte prost la presa scrisa nu numai sportiva,si eu cumpar gsp-lor numai ca-mi place ideea de a rasfoi ceva de sport zilnic la o cafea.

  15. 65
    Argaseala (an)Agramatu' Says:

    Domnule Tolontan,
    ca sa va citim linistiti, nu de alta, nu puteti pune un filtru la comentarii astfel incat sa nu mai poata posta aici toti agramatii?!

  16. 66
    andrei Says:

    prostii… lupta nu se da pentru titlu, ci se da intre cei care vor “debecalizarea” fotbalului romanesc si cei care vor sa ramanem in *** in continuare (si ziaristii de la GSP sunt si ei in a doua categorie).

    stii si tu foarte bine Tolo ca asa cum deciziile de la primele doua comisii au fost luate la sugestia lui Sandu (si au fost corect luate!), decizia de la CAF a fost luata ca urmare a influentei lui Becali.

    daca lupta asta va fi castigata de familia Becali (Gigi + verii) atunci eu renunt la a mai urmari fotbalul romanesc

  17. 67
    FuckYouTovarasi.blogspot.com Says:

    La cat de primitiva este aceasta lume “sportiva” este geniala folosirea sintagmei “triburile fotbalului”.
    Canibalismul este in floare !

  18. 68
    Larius Macatus Says:

    Mi-a placut mai mult mesajul cu numarul 75 decit articolul. Ziaristul in cauza nu reuseste sa scrie nimic despre Steaua fara sa-i tina partea lui jiji. Desi poate pentru unii nu este evident acest fapt, articolul de mai sus este scris cu cerneala ros-albastra, singura pe care o suporta condeiul ‘marelui si impartialului’ ziarist. Transpare clar ideea ca Mircea Sandu ar controla comisiile – domnule Tolontan, daca stii asta, adu dovezi. De unde ****stii tu ce l-a intrebat Sandu pe Lupescu acum nu stiu cit timp?

    Scrii aiurea, esti partinitor si deja reusesti sa enervezi la maxim pe oricine ****
    STOP!

  19. 69
    fan fotbal Says:

    slabutz articolul…

  20. 70
    Alinush Says:

    Articol facut de plictiseala ? Orice razboi cu becali e pierdut inainte de a incepe. STOP !

  21. 71
    BABILONUL IMOBILIAR Says:

    Razboi de “vara”, de catifea…
    Rezultatul se vede, de ani de zile in fotbalul romanesc. Hai sa fim seriosi, nu e nici Gigi…icoana, il stim cu toti ce face si zice (mai mult zice), dar nici cu Nasu’ nu mi-e rusine!
    Nu-l vad bine la noi alegeri…Poate ar fi si timpul sa lase Federatia; s-a “scos”, oricum.

  22. 72
    Larius Macatus Says:

    …iar cel care editeaza mesajele noastre este absolut incredibil: mi-a sters cuvinte absolut civilizate…

    Cred ca aici este din ce in ce mai neinteresant…

  23. 73
    romania inedit Says:

    Eu cred ca sunt unii care vor sa-l impuna pe lupescu la federatie !

  24. 74
    David Says:

    Daca astia or sa faca ca anul trecut, eu jur ca nu ma mai uit…

Pages: « 1 [2] Show All

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI