mySport

INVESTIGAŢIE // Audiat duminică în faţa a două comisii, una a Ligii şi alta a Federaţiei, şeful CAF a confirmat încercările de influenţare. Cînd a auzit ce spune Florea, Dragomir s-a blocat şi apoi a încercat să-i explice că “Sandu a vrut doar să facă nişte precizări”.

- Ionuţ, duminică Daniel Florea a susţinut că tu şi cu Mircea Sandu aţi încercat să pedepsiţi Steaua prin el.
- Ăsta e finul meu!

- O fi, dar asta a spus în faţa celor două comisii.
- Nici vorbă! Noi am vorbit ca de la naş la fin cu mai multe zile înainte. Şi, într-adevăr, am discutat şi despre caz. Dar în alt sens. Îi spusesem mai demult că, în aceste dosare dificile, ar trebui să se întrunească cei trei şefi de comisie şi să meargă pe aceeaşi linie.

- Tu cum vezi decizia CAF?
- E ceva putred. De pildă, el a fost numit de Steaua, pentru că aşa se numesc arbitrii de dosar, dar ca preşedinte de Comisie s-a apucat să-i nominalizeze pe ceilalţi doi, fără să întrebe Federaţia. Ţie nu ţi se pare suspect?

- Nu ştiu, culeg mărturii.
- Atunci scrie şi faptul că pe mine mă miră că el e cel care a propus Disciplinei acest tip de rezolvare şi apoi cînd a ajuns cazul la CAF a decis altceva.

- Ai sunat doar înainte sau şi în ziua CAF, joi, pe 3 iulie?
- L-am sunat şi atunci pentru că mă sunase Argăseală, care zicea că vorbise la UEFA şi că o eventuală penalizare pentru corupţie a Stelei echivalează cu ieşirea din Ligă. Ceea ce nu e adevărat pentru că eu sînt membru în acea comisie UEFA! Atunci am vorbit cu Florea şi i-am spus despre posibila amînare a cazului.

- Tu eşti supărat pe decizie?
- Nu mai vorbesc cu el! S-a terminat relaţia noastră!

Citeste si...

  1. Oli recunoaşte ...
  2. Să facă ceva! ...
  3. INVESTIGAŢIE / “Lupescu m-a sunat chiar înainte de CAF” ...
  4. Razvan Florea: “La ce conditii avem in tara…” ...
  5. S-a petrecut ceva ...


Comentarii

74 Responses to “Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: “Florea? Ceva e putred!””

Pages: « 1 [2] Show All

  1. 51
    BlogNews Says:

    Numai fotbal nu se intampla. Circ si scandal

  2. 52
    AlbanezuL Says:

    - Nu ştiu, culeg mărturii.
    - Atunci scrie şi faptul că pe mine mă miră că el e cel care a propus Disciplinei acest tip de rezolvare şi apoi cînd a ajuns cazul la CAF a decis altceva.

    Afirmatia asta e grava
    Acum ce sa cred ca comisia de disciplina nu a hotarat singura pe baza legilor FRF dar prin ce a sugerat presedintele CAF si daca lupescu stia cum a permis acest lucru

    Atunci de ce s-a intrunit comisia de disciplina era mai bine daca cazul mergea direct la CAF

  3. 53
    sorin Says:

    Mda… asa a fost si inainte de ’90 cand Steaua si Dinamo trebuiau sa castige tot! Acolo sunt radacinile doar ca atunci nu se spunea nimic public. Acum cand aflam aceste lucruri “ne crucim”…! Imi este lehamite de acesti oameni precum domnii Dragomir, Becali, Netoiu, Ghiara etc etc etc. Ceea ce stiu dinainte este ca nimeni din cei vinovati nu va pati nimic fiindca asa este in RO, iar “turma” savureaza replicile belicoase ale domnilor needucati, shmenari si murdari comportamental.

  4. 54
    mary0720720 Says:

    Cancerul fotbalului romanesc se numeste MIRCEA SANDU . Sa nu uitam ca el l-a numit pe Lupescu si pe Prunea directori in federatie , de la inceput Sandu a muscat mana care il tinea in functie ,a uitat ca Steaua l-a sustinut la alegeri si a cedat in fata presiunilor facute de marionetele de la cluj.Datorita lui Becali si ambitiei lui cateodata sora cu nebunia avem campioana calificata in grupele Ligii Campionilor se uita ce a facut Steaua in Europa si acum datorita intereselor de moment se incearca discretitarea si daca se poate desfiintarea ei.

    SAVU …te inseli , Steaua va intra in liga cum a facut-o de 2 sezoane incoace pe munca ei , insa CFR-ul va fi rusinea grupelor si isi va bate joc de munca noastra dar si a voastra a rapidistilor …sa nu uiti asta …oricum cred ca ar trebui sa iti aduci aminte de cei 7 ani de acasa ptr ca pe aici “circula ” si fete si dai dovada de marlanie …Cat despre meciul cu Rapid , nu sunt mandra de punctele luate la masa verde , nu am de ce , Deaconu a gresit flagrant si trebuia pedepsit ,insa in nici un regulament de pe lumea asta nu scrie ca o decizie a arbitrului poate fi schimbata chiar daca se dovedeste ca ea este eronata…Preferam ca in liga alaturi de noi sa mearga Rapid , insa datorita mentalitatii lor de capre au preferat sa piarda meciul cu CFR …pacat , odata RAPID era o echipa frumoasa…

  5. 55
    Ionut Lupescu Says:

    Tin sa revin cu cateva precizari si informatii pe care nu le aveam mai devreme. Dupa cum domnul Florea a declarat ca Taher l-a platit pe domunul presedinte, Mircea Sandu, cu jumatate de milion de euro, acum suntem si noi in posesia unor informatii prin care putem demonstra ca Becali i-a dat domnului Florea cheile de la o casa in valoare de peste jumatate de milion de dolari, trecuta in acte pe numele unui unchi. De asemenea, in cazul in care se va dovedi ca eu sau Mircea Sandu am fi avut o atitudine partinitoare in acest caz, la oricare dintre comisii, imi voi prezenta demisia din functia pe care o detin in cadrul FRF.

  6. 56
    TONTOLAN Says:

    Tolo, bun subiect sa vindem fitzuica gsp (oricum scade tirajul).

    sigur poti mai mult!

    alta vrajeala nu ai gasit?

    ceva mult mai incitant?

    Ce surse de incredere ai?

  7. 57
    Cătălin Tolontan Says:

    petre: treaba noastra e sa dezvaluim ceea ce aflam din mai multe surse. treaba altora e sa analizeze cazurile

  8. 58
    manneken Says:

    A mai spus unu’acum cateva secole ca este ceva putred in Federatie.Este altu’ la Gazeta care tine EuroDolarii in palma, si se intreaba: ” a manipula,sau a nu manipula, asta-i intrebarea”

  9. 59
    manneken Says:

    apropo…de cate maini ai nevoie?

  10. 60
    manneken Says:

    hai domle’ chiar ati dat reclama jos de pe Gazeta.Cum aflam si noi cate maini?

  11. 61
    MariUS Says:

    Cazul “Valiza” imi aduce aminte de procesul lui OJ Simpson in SUA. Chiar crede cineva ca aceea valiza era pregatita pentru cumparare de terenuri si nu pentru jucatorii lui U Cluj. Din pacate cateodat este greu sa dovedesti vinovatia chiar daca aceasta iti sare in ochi. Federalii vroiau sa dea un exemplu si sa depuncteze Steaua. Normal ca au fost nemultumiti de decizia lui Florea. Dar de aici si pana la trafic de influenta este cale lunga. Tolontan sare capra ca sa dea un tun gazetaresc

  12. 62
    romaniainedit Says:

    Eu cred ca suporterii si-au dat seama ca Steaua de abia mai licare fara valizele salvatoare !

  13. 63
    LaPlaja Says:

    hmm e mafie….

  14. 64
    harlotha Says:

    nu mai vorbesc!! S-a terminat!

    PS: taiati-le mainile

  15. 65
    BlogNews Says:

    Sunt probleme cu postarea comentariilor?

  16. 66
    a Says:

    dc numai vb cu florea lupescule datis foc de dinamovist *****">***** futus neamu **** de *****">*****…
    vrei sa faci jocurile la altii futus neamu ****…dak nai nicio implicare dc numai vb cu el dp decizie?

  17. 67
    Dragos Says:

    Imi e scarba !

  18. 68
    liki_datoru2006 Says:

    nascut la balcesti si plin de succesuri in existenta sa,trebuie ignorat./ionut,eu nu pot uita inca perioada cand tatal tau facea naveta ,pentru a antrena o B-ista,prin anii 80″,iar acesti”intelighenti” decideau ca si acum viitorul de plAUR al fotbalului romanesc,jucat din nefericire in mileniul 3 pe tapsane,fiindca ei muncesc nu gandesc.

  19. 69
    liki_datoru2006 Says:

    comentariul anterior incepe cu<vesnicul mitic,nascut….

  20. 70
    dodo Says:

    Cum poate cineva care nu doreste sa influenteze o judecata sa ceara celor trei comisii sa dea acelasi verdict? De ce mai este nevoie de 3 comisii in acest caz? Doar asa de ochii lumii? Mircea Sandu si trupa lui fac de rusine fotbalul romanesc si asta nu le poate fi permis niciodata deci sa plece cu totii. Isi bat joc de acest fenomen si ne fac de rusine.Pana la urma tot trebuie sa se sparga “buba” la un moment dat ca nu poate tine la nesfarsit.Prea multe mizerii si prea multi mizerabili in fotbalul romanesc. Pentru ce se mai joaca campionatul daca FRF hotaraste campioana si participantele in cupele europene (vezi si cazul Otelul). Eu unul m-am saturat de oameni ca Sandu, Lupescu si altii ca ei. Numai interese numai bani si nimic curat cinstit onorabil. Lupescu si-a aratat adevarata fata acum dar mai grav este ca este si prost si nu este in stare nici macar sa minta “frumos” ca si cei mai “iscusiti” colegi ai sai.Fotbalul ramanesc nu are nevoie de astfel de oameni in conducerea lui. RUSINE!!!

  21. 71
    vax Says:

    Te apuca rasul!
    D-le Tolontan, asta numiti d-voastra ANCHETA????
    D-le Tolontan, astea sunt informatii pe care presa le-a primit pe tava pt ca fierbe sifonul la varf, o ancheta inseamna munca de investigatie, inseamna sudoare si profesionalism.
    Oricum, asteptam o ANCHETA adevarata in razboiul acordarii licentelor de televizare a Ligii 1, anul asta, anul trecut, etc. Asteptam, da… asa cum am asteptat americanii timp de juma’ de secol, cum omenirea asteapta martienii cu petrol si cum d-voastra asteptati vreun premiu pt cel mai mare jurnalist sportiv.
    Speranta moare ultima!

  22. 72
    sportsaga Says:

    l-a spaguit becali bine.

  23. 73
    dan Says:

    nu de mult cei doi aurii de la frf erau mari nsindicalisti.scoteau lumea in strada.acum au ajuns la ciolan ….

  24. 74
    unul Says:

    apropo de telefon.era in pat cu borcea de-a auzit si asta convorbirea?

Pages: « 1 [2] Show All

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI