mySport

Unul dintre punctele forte ale Naşului a fost atenţia de a nu părea partizanul unui club

Sigur pe el, Sandu a început să facă greşeli. Înaintea meciului de azi, s-a apucat să-l căineze pe Porumboiu, insinuînd că, după ce Becali i-a cumpărat de două ori jucătorii, acum vasluianul poate păţi altceva! Ce? Să-l mai păcălească încă o dată? Cu antrenorul, cu jucătorii sau cu arbitrul?

În primul rînd, Porumboiu n-are nevoie de compasiune. E tare, se descurcă.

În al doilea rînd, arbitrul. Ovidiu Haţegan are o bună reputaţie. A terminat Medicina, acum îşi dă masteratul, şi e un tip care, chiar dacă a arbitrat cel mai mult din toată Liga 1 pe Vaslui, nu poate fi suspectat că face jocuri. Valoarea sa l-a promovat pe lista FIFA prin derogare.

Declaraţiile partizane ale lui Mircea Sandu şi delegarea proeminentă a lui  Prunea ca observator îi fac viaţa grea lui Haţegan. Gigi Becali, care cunoaşte şi el arta presiunii, n-a ezitat să arate degetul: “Nu mă fură ei pe mine, o să arbitreze impecabil!”. Din partea cluburilor te aştepţi la aşa ceva, dar e prima oară cînd Sandu se exprimă public, chiar şi prin ricoşeu, în favoarea unei echipe din competiţia internă.

Pînă acum, preşedintele FRF a izbutit să transmită imaginea unui tip neataşat nici uneia dintre marile forţe. Avînd avantajul de a veni de la Sportul Studenţesc, Sandu a ţinut echilibrul între Steaua, Dinamo şi Rapid, lucru extrem de important într-un campionat tribal. De aceea, nici acuzele frontale ale lui Becali, “Naşu’ are ceva cu Steaua”, n-au prins aşa cum şi-ar fi dorit finanţatorul din Ghencea.

Dar poate că meciul de azi e o scăpare-bonus la adresa unui aliat preţios şi nu intrarea într-o nouă eră, în care imparţialitatea se va îndepărta. Poate.

Citeste si...

  1. FRF a greşit ...
  2. Neagu şi banii lui Becali ...
  3. STEAUA IERTATĂ // Culisele pedepsirii şi iertării Stelei ...
  4. Timişoara a învins FRF, FRF a învins campionatul ...
  5. Notre respect, FRF! ...


Comentarii

173 Responses to “FRF şi imparţialitatea”

Pages: « 1 2 3 [4] Show All

  1. 151
    tehnopol.ro Says:

    nu citeste nimeni legea concurentei????

  2. 152
    serv Says:

    Votati trustul Intact! Votati PC-PSD!

  3. 153
    Bogdan Says:

    cataline, revin la alt subiect. este o porcarie si o dezinformare ce faci. “spectatorul trebuie sa plateasca daca vrea sa vada” corect. Dar daca nu vrea ? Sistemul vostru A1-RCS nu este unul de pay tv adica platesti ce vrei sa vezi. Este o grila si un post impus si celor ce vor si celor ce nu vor sa vada este un amestec grosolan de business de distributie si continut si vorbesc din prisma omului care are si nu se mai uita la liga de doi bani cu meciuri de doi bani.

  4. 154
    RADU Says:

    SUNT UNUL DIN MILIOANELE DE SUPORTERI DINAMOVISTI DIN TOATA TARA SI NU VREAU SA VA MAI AUD, SA VA ASCULT ,SA VA CITESC VREODATA .PRIN ATITUDINEA VOASTRA VIS-A-VIS DE NOI ASTIA CU CARCA DEMONSTRATI CA NU AVETI CARACTER

  5. 155
    GiF Says:

    tolontan, te naruiesti ca un urias cu picioare de lut. pacat. pe vremea “pro” atat tu cat si ioanitoaia aveati libertate. nu poti zice ba. acum? dai impresia unui om in deruta, care, inegal si curios, o propteste dintr-un gard in altul.

  6. 156
    Reddog Says:

    In final,a raspuns `asta`,mie imi este lene sa citesc;)

  7. 157
    enzo Says:

    bai tolontane , ai inceput sa devii extrem de gretos prin atitudinea ta evidenta prosteaUA!sincer , am crezut odata ca esti un jurnalist dar , se vede treaba ca m-am inselat!apropos , incearca sa te uiti la inregistrarile tv (cazul valiza) in care ai fost invitat si vei vedea (sau nu) ca ai o expresie a fetei destul de dubioasa pt.un tip care se vrea perfect.tu , cand vb despre steaua incepi sa te transformi intr-un om cu probleme psihice destul de grave!

  8. 158
    www.mihaipopescu.com Says:

    Cazul lui Mihai a fost si la Povestiri adevarate pe acasaTV
    Vedeti emisiunea aici http://www.youtube.com/watch?v=gAvP8F_M3QY

    Mihai Popescu are 24 de ani, din Timisoara si are nevoie urgenta de 40 000 de euro pt o operatie pe creier in Germania pt a extirpa o tumora.

  9. 159
    Wizard Says:

    99% din stelisti s’au becalizat de tot, se vede din comentariile lor agramate. :)

  10. 160
    alex calin Says:

    domnule tolontan, de ce va bateti joc de noi si de banii nostrii? fotbalul e pentru suporteri…platim sa vedem echipa favorita pe un post fantoma, nici asa nu e bine? transmiteti pe DINAMO!!!!!!aveti patru posturi si nu gasiti loc pentru DINAMO?RUSINE!!!!!!

  11. 161
    adrian florin Says:

    Ai dreptate cand spui ca telespectatorii trebuie sa plateasca sa vada meciurile. Dar de ce nu faceti atunci televiziuni pay-per-view? Cine vrea sa vada meciuri sa plateasca. Sa vedem cati abonati o sa aveti. Poate o sa ajungeti la 50.000 in cativa ani atati cati telespectatori ati avut in prima etapa. Chiar esti penibil cand ti discursuri demagocice si-l aperi pe Felix si deciziile lui.
    La tine tptul e demagogie “sa suna bine la seful”. Il critic putin, atat cat sa arat ce democratie este in trustul intact si sa dau bine in ochii colegilor de la alte ziare, dar de fapt p****** este sportul tau preferat. Linistit ai lua medalia de aur

  12. 162
    razvan Says:

    cataline scrie despre TEATRUL GIULESTI.nenorocitii vor sa-l darame ca cica nu se mai duce lumea la teatru.stiu ei ce fel de oameni se duc la teatru…ei sunt semianalfabeti n-ai ce sa le ceri.scrie asta te rog!!!

  13. 163
    dan Says:

    Tolontan Catalin a dovedit de-a lungul timpului impartialitate,corectitudine,curaj…acel om a murit pentru mine in momentul inceperii acestui campionat!NE-ATI ASCUNS FOTBALUL!cataline ti-ai vandut sufletul!mi-e scarba de tot ceea ce faceti!aqm vad ca ati impus reguli..v-ati saturat de injuraturi si blesteme?eu unul va blestem in fiecare secunda pe care o traiesc..kiar si in somn!

  14. 164
    BETFORCASH - fa parte din castig!! Says:

    iar si din nou

  15. 165
    da meciul Says:

    Eu spun ca noi dinamovistii sa boicatam RDS ul si Intactul,sa faca bani de pe urma oilor si a altora,nu a noastra.Cei de la marketing de la RDS sunt niste ******,daca ar face si eu un sondaj sa vada cati abonati de ai lor sunt fani dinamovisti poate nu ar mai gafa in halul asta .

  16. 166
    Suginel Pulescu Says:

    Daca e sa vorbim despre fotbal, asteptati va rog pina prin august pina cind incepe primera divizion, premier lig , seriea,lighean, etc. OK? pina atunci bagati un pornache ceva

  17. 167
    mihai Says:

    de ce nu faci un articol gsp-antena 1- rcs si impartialitatea? demonstreaza ca esti un jurnalist in adevaratul sens al cuvantului si spune-ne de ce noi, abonati upc & ****, nu putem vedea meciurile, chiar si in sistm pay-tv? vreti sistem pay-tv, sau vreti pomana anticipata din partea UPC?

  18. 168
    Suginel Pulescu Says:

    bai cataline, pai ce e asta??? cica: Ovidiu Haţegan are o bună reputaţie. A terminat Medicina, acum îşi dă masteratul! pai si ce??? si elena ceauseasca era doctor si??? moamaaa, scuze dar postasem fara sa citesc artikolul, acuma MOR de RIS !!!! asta e cea mai buna gluma de vreo 2 ani si patru luni jumate incoa’ cred!!! pa p***h pe mine de ris sa moara nicu gheara :) )))

  19. 169
    Petrisor Socol Says:

    @Catalin Tolontan

    Am o revelatie: Mircea Sandu nu va cadea, ba chiar se va intari pe scaunul lui.

  20. 170
    gogu Says:

    si unde tine sandu cu vreo echipa? cand zicea de steaua era bine? sa va uitati la meciuri voi cu voiculescu si cu oile, tonomatelor

  21. 171
    romaniainedit Says:

    Mircea Sandu nu tine decat cu el si banii lui !
    Eu aveam o parere proasta despre Mircea Sandu , dar de la alegerile pentru functia de presedinte FRF si pana acuma , mi-am schimbat parerea despre el !
    Nu putea sa ajunga presedintele FRF , Gica Popescu , pentru ca are un caracter ****** , chiar daca el este de obicei un om fara caracter !

  22. 172
    Alex Says:

    PENTRU RADU: care milioane de dinamovisti? de unde ai scos cifra asta?

  23. 173
    Popescu Says:

    Domnule Catalin

    Probabil astia care va injura sunt Dinamovisti ??
    Eu sunt POLIST deorece sunt din zona,
    Sunt totusi dezamagit cum a jucat Poli in ultimele meciuri
    Sper ca isi vor reveni sa ia macar Cupa ( desi am presimtiri sumbre)
    Pacat de TORJE in locul lui nu as mai sta la DINAMO nici o clipa.
    Cum este posibil sa dai gol cu nationala de tineret si dupa doua zile
    sa fi scuipat ???A gresit si el ca este tanar ,si se poate pierde
    intr-un oras mare.Ce bine daca ar juca la Unirea sa intre pe
    mana lui Petrescu ,cred ca l-ar pune la punct cu disciplina.
    Cu stima Popescu Victor

Pages: « 1 2 3 [4] Show All

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI