O masă cu Mircea Sandu în mijlocul Beijingului şi o discuţie despre secretele fotbalului românesc

Mircea SanduNaşu’ ţine regim. „De acum cinci ani am simţit nevoia să fiu atent la ce mănînc. Am perioade cînd renunţ la băutură, chiar şi la bere, la dulciuri şi la carne”. A ales o porţie de xianggu baicai, ciuperci înconjurate cu legume înăbuşite.
Şi el fierbe la foc mic.

joi, 7 august 2008, 9:16

Mircea SanduNaşu’ ţine regim. „De acum cinci ani am simţit nevoia să fiu atent la ce mănînc. Am perioade cînd renunţ la băutură, chiar şi la bere, la dulciuri şi la carne”. A ales o porţie de xianggu baicai, ciuperci înconjurate cu legume înăbuşite.
Şi el fierbe la foc mic.

– Aţi mai vorbit cu Piţurcă după Europene?
– Doar o singură dată!

– Păi, sînteţi preşedintele federaţiei!
Sandu foloseşte beţişoarele, pentru ca gustul picant să ajungă în cantităţi mai mici în cerul gurii. Şi-şi aminteşte. „Piţurcă e un tip aparte. Nu socializează prea mult. Nu ne-am vizitat niciodată, nu am ieşit nici măcar o dată la restaurant cu familiile”. La specialitatea din Shanghai merge berea. Naşu’ rămîne pe apă.

Bambus aromat

„Să vedem dacă o califică”
Mîncarea din Beijing aparţine tradiţiei nordice a gastronomiei chineze. Mai multă carne, mai puţine legume. Plus că şi acestea sînt prăjite în ulei animal şi în sos de soia. „Dar nu pot spune că sînt nemulţumit de Piţurcă. De altfel, eu am făcut un pas în spate în ceea ce priveşte echipa naţională. L-am lăsat pe Ionuţ”.

– Şi aţi făcut bine! Piţurcă a calificat echipa.
Naşu’ mai ia o gură de bambus moale şi aromat.
– Da, dar a calificat echipa pe salariul de 250.000 de euro, nu pe cel de 600.000, cît i-a oferit Lupescu. Eu sînt mai zgîrcit.

– Dacă sînteţi zgîrcit, aduceţi un antrenor slab.
– Nu a fost deloc slab la 250.000. Sper să o califice şi la 600.000!

Dulce-acrişor

De la Dragomir la Condescu
Pe masă ajunge o specialitate cantoneză. Seamănă cu puiul dulce-acrişor. De fapt, europenii se gîndesc la bucătăria cantoneză atunci cînd spun că mănîncă chinezeşte. Cei din Guangdong gătesc dulce, caramelizat şi foarte rar iute. Dar şi cînd vine iutele!!! Ascultaţi:
– M-a reclamat Condescu la Comisia de Disciplină. Dragomir a zis că are imunitate. Eu mă duc. Dragomir joacă cum ştie el.

– Dar ce are Condescu împotriva dumneavoastră?
– De unde să ştiu eu?
– Cînd v-a livrat voturile la vrac era OK. Acum, nu mai e dacă ameninţă că i le dă lui Becali.
– Nu mă sperii eu de o ameninţare! De ce n-au strîns voturile, că au trecut 10 zile de cînd pretindeau că au deschis lista?!

„Cît despre Condescu, întrebaţi-l pe Porumboiu dacă nu cumva cineva i-ar fi cerut 600.000 de euro ca să nu facă memoriul care ar fi oprit Vasluiul să meargă în UEFA!”

Nu vrea carne

„Ştefan n-are dreptate”
În farfurii se ajunge la specialităţile uyghure. Multă carne. Naşu’ cam strîmbă din nas şi abia ciuguleşte.

– Acum nu vă mai place de Ştefan, dar cînd a făcut stadionul era mare şi tare!
– Şi am dus echipa naţională acolo! Am răsplătit munca lui. Dar nu m-am amestecat în deciziile Comisiei de Licenţiere. Dacă s-a supărat, îl priveşte. A făcut memoriu la UEFA, va veni un audit şi vom vedea dacă s-a procedat corect.

– Şi dacă s-a greşit?
– Eu nu m-am amestecat. Ştefan mi-a reclamat că Prunea s-a amestecat, însă eu nu judec colaboratorii pe vorbe, ci pe probe. Dacă UEFA găseşte nereguli, îi dau afară pe cei responsabili.

Tăiţei de viitor

Ce-i reproşează lui Piţi

Chelnerii revin la felurile din zona Sichuan. Rădăcinile de lotus sînt bestiale. Sandu se întoarce şi el la Piţurcă.
– Rezultatele de la Europene au fost bune. Dar altceva nu înţeleg la Piţurcă.
Îşi ia noodles, tăiţeii pe care chinezii îi numesc miantiao. În Beijing se mănîncă mai mult decît orezul.

– Ce nu înţelegeţi?
– Insistenţa pentru cîţiva jucători care pot lăsa locul unor tineri. A insistat, de pildă, foarte mult pe Florentin Petre. În timpul acesta, există patru-cinci tineri, Tătăruşanu, Deac sau Mardare, care ar putea face saltul. Plus Stancu.

„Mă gîndeam că Piţi va lua la Europene cel puţin doi dintre tineri. Dar el a mers la sigur. Iar în meciul cu Olanda aş fi jucat în atac cu Marius Niculae, Mutu şi Marica”

Mere degeaba

Ultimul telefon
Masa se termină cu mere caramelizate. Sandu nici nu le bagă în seamă. „Cred că vom lua cîteva medalii la Olimpiadă”, spune reprezentantul UEFA la Beijing. Îl cheamă Mircea Sandu.
Sună telefonul. O pilă pentru o grupă de juniori. Beijingul şi-a aprins clădirile, dintre care unele arată de parcă Gaudi străbate uşor bulevardele.


Comentarii (8)Adaugă comentariu

****  •  7 august 2008, 10:06

Mie mi s-a aplecat de aceste nume din mafia sportului romanesc de cand eu eram copil, iar ei militieni, securisti, procurori, **

Dino  •  7 august 2008, 11:04

Misto combinatia asta dintre diversele mancaruri si replicile lui Mircea. Stie baiatu sa fie cand dulce, cand acrisor, cand amar, cand sarat… Altfel nu rezista atata, lojic.

Bancaru  •  7 august 2008, 11:20

Cine a platit masa? S-a platit nemteste in Beijing? Daca a platit Nasul, ne-am lamurit.

Petrisor Socol  •  7 august 2008, 11:49

Cica nasu’ Mircea sandu vegheaza tot de acolo, de la chinezoi. In sfarsit ai revenit Tolontane 😉

Mircea Sandu  •  7 august 2008, 12:18

Ce sa va fac mai baieti, voi cu cititul de ziare, eu cu munca de responsabilitate. Lingeti-va si voi pe buze de specialitati chinezesti. Cit despre „Tolo” bravo lui: a batut drumul pina in Beijing doar ca sa-mi ia un interviu. dar pe mine nu ma supara, imparatii din toate vremurile au avut bufoni la masa.

TELEGRAMA  •  7 august 2008, 12:53

ACESTE RANDURI SE ASEAMANA CU O „TELEGRAMA” IN CARE SANDU MIRCEA DA CU FLITT CELOR CARE-I STAU IN GAT. DE MAI MULTE ORI PE PARCURSUL ARTICOLULUI APARE APARTENENTA LA FORUL SUPREM.
ESTE CLAR UN MESAJ CATRE CONTESTATARII SAI. CINA CEA DE TAINA…SE CAUTA UN IUDA. DAR SANTEM INCA LA EPISODUL CU IROD IN CARE TOTI CARE NU FAC PARTE DIN U(F)EFA NU-I POT LUA TRONUL. TRONC-TRONC

foame_de_fotbal  •  7 august 2008, 18:00

„bun”…”si chiar m-am saturat!!!
cred ca mi se face rau si o sa vars tot ce am mancat dupa ce am citit articolul..
Vreau DESERTUL…VREAU Fotbalul INAPOI, domnule SANDU!!! AM platit si platesc pentru asta!
Incercati sa nu ajungeti un „chelner” care se bucura ca a fraierit un client, si in acelasi timp patronul,pt ca „localul” isi pierde FAIMA. Adika nu mai avem fotbalisti si fotbal de calitate asa cum eram la inceputul anilor ’90

romania inedit  •  8 august 2008, 0:37

E tare interviul asta !
Cine a platit ?

Comentariile sunt închise.