Nişte femei

Duminica în care România s-a trezit campioană olimpică

luni, 18 august 2008, 2:39

Duminica în care România s-a trezit campioană olimpică

Constantina, Lidia şi Luminiţa, povestea lor şi povestea noastră personală

Un om slab, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi cu o sacoşă în mîna stîngă, nu vrea să se dea din faţa unei coloane de tancuri şi face bîzdîgania de fier dur să danseze stînga-dreapta, faţă-spate, ca într-un film al lui Chaplin.
Imaginea a adus Piaţa Tiananmen în conştiinţa lumii. Era iulie 1989. Apoi, românii au văzut secvenţele, după ce au dansat ei înşişi cu taburile.
De ieri, piaţa din centrul Beijingului înseamnă şi altceva.

constantina_stadion.jpg

Startul de la 7:30
Tiananmen e locul de unde a pornit, la 7:30 dimineaţa la Beijing, 2:30 la Bucureşti, aventura româncei de 38 de ani care, peste două ore şi jumătate, ce aproximare sinistră!, intra prima, singura şi cea mai fericită pe stadionul unde 90.000 de oameni o aşteptau aşa cum au aşteptat demult grecii o veste de la soldaţii lor.
Aşa s-au născut Olimpiadele şi aşa s-a născut uimitoarea dimineaţă de ieri. Pentru că, atunci cînd s-au trezit, românii au aflat că au o campioană olimpică la maraton. Frumoasele noastre duminici, Ioan Chirilă a avut dreptate!

Campioană olimpică la 38 de ani!

După clipa de stupoare, în ţară au ajuns detaliile, imaginile şi vocile. Toată lumea s-a gîndit la Lidia Şimon, medaliata cu argint de la Sidney. Dar Lidia se clasase a opta, după o cursă eroică, iar o altă româncă, Luminiţa Talpoş, venea pe locul 18. Lidia la un minut de Constantina, iar Luminiţa, la 4 de Lidia.
O înlănţuire uluitoare de femei care ne-au zdruncinat nu doar micul dejun, ci şi părerea despre noi. Pentru că nu mai sîntem de rahat ca naţie şi nu mai sîntem bătrîni, dacă ele, la 38, la 35 şi la 36 de ani, pot să alerge 42 de kilometri, să le cadă unghiile, să vomite şi să ajungă, trei, domnilor şi toate trei, în primele 20 din lume!!!

tomescu.jpg

Personal, foarte personal
Să nu spuneţi că e vorba de sport şi nu trebuie să o luăm personal! Ba, chiar personal să o luăm!
Personale sînt lacrimile Lidiei Şimon, „Băiatul meu m-a rugat să iau o medalie! Sper să înţeleagă că a luat-o altcineva, tot o româncă!”, personală este supărarea Luminiţei Talpoş, care a fugit la început de presă, „am greşit ca fraiera că n-am scăpat la vreme din pluton”, şi personală este călătoria iubirii, a divorţului şi a regăsirii strict profesionale a Constantinei Diţă şi a lui Valeriu Tomescu, antrenorul său.

V-am trăit sau v-am visat?

În această primăvară, la 83 de ani, profesorul Solomon Marcus îşi încheia discursul de la Academia Română cu versurile lui Esenin: „Te-am trăit sau te-am visat viaţă?”. Este pe deplin personal să te trezeşti într-o dimineaţă de duminică şi să te întrebi dacă le-am trăit sau doar le-am visat pe aceste trei femei nu doar numai fibră şi voinţă, ci femei adevărate, cu copii acasă, cu probleme, cu deziluzii sentimentale şi cu rău la stomac. „Mi-a fost ruşine, da’ m-am schimbat în faţa tuturor înainte de start”, povesteşte, ruşinată şi amuzată, Lidia Şimon. Nişte femei.

constantina.jpg

„La Atena m-am oprit după 20 de kilometri. Mi s-a făcut rău! Am alergat uşor, la început am crezut că m-au descalificat, am vrut să renunţ, dar mi-am zis că e Olimpiadă, e prima mea Olimpiadă şi trebuie să o duc la capăt. Am ajuns pe 20!” – Constantina Diţă Tomescu


Comentarii (48)Adaugă comentariu

Gheri  •  18 august 2008, 3:25

Neata` la tine tolo. Bv pt toate articolele cu maratonul. sunt reusite

dinamovism cronic  •  18 august 2008, 3:52

Tolontane, esti Jurnalist cu J mare…

arh. Gheorghe Petresciu  •  18 august 2008, 3:57

FRUMOS ARTICOL SI FRUMOASA PERFORMANTA OLIMPICA. FELICITARI PUSA ! HAI ROMANIA!

George  •  18 august 2008, 3:59

Felicitari, Tolo! Multumiri pentru toate super-reportajele pe care le faci. Esti tare de tot, bravo!

Andrei  •  18 august 2008, 4:10

Prima poza este absolut senzationala. Exista pe undeva si intr-o rezolutie mai mare?

bilu  •  18 august 2008, 4:48

Tolo,cum sa nu se bucure Ioan Chirila si ai sai cititori cind descrii asa frumos clipele traite(sau visate?) la Beijing?
Iti multumim.

bebe  •  18 august 2008, 4:53

multumim pentru povesti si pentru insight in viata celor care ne-au oprit respiratia si ne-au umflat pieptul de mandrie si speranta

felicitari Pusei si anternorului/sotului ei care au reusit sa gaseasca asa vorbe frumoase sa faca din clipa asta moment de neuitat

from us

Lucian Ilea  •  18 august 2008, 5:46

Maratonul tine 38 de km nu 42.
Puteai sa zici ca la 38 de ani a alergat 38 de km

Adrian  •  18 august 2008, 5:58

Aseara am intrat pe situl NBC si vad ca o romanca conduce cursa la maraton. O stiam pe Lidia Simon nu si pe Constantina..un simplu foc de paie, imi zic, mai ales dupa ce patit Camelia Potec innot. Ma iau cu treaba la munca si o colega imi spune ca Romania a castigat medalia de aur la marathon. Colosal!… Intru pe net si as vrea sa scriu ceva ( as fi fost primul), dar renunt. Ziua de duminica mi-o petrec injurand GSP pentru ca aici in America noi nu avem nici o vina ca exista RCS/UPC/Dolce…Stim ca dam 36 de dolari/luna pe 3 canale romanesti care anul trecut dadeau 6 meciuri din 9, iar acum ne multumim cu unul, nici acela cel mai interesant (vezi CFR-Rapid)..Domnule Tolontan, tot ati vorbit de fetele astea care traiesc aici, de respect, dar respectul dvs pt romanii de peste ocean unde este? Eu va port un respect deosebit de la alegerile din 2004 sper ca si dvs, odata venit acasa sa intelegeti ca de data asta trustul dvs de presa a facut-o lata; mai ceva ca in 2004.

Cătălin Tolontan  •  18 august 2008, 6:39

lucian ilea: regret, dar maratonul are 42 km, nu 38

MARIAN  •  18 august 2008, 7:11

MARATONUL ARE 42 km si 195 metri, desi la unele olimpiade aceasta lungime a avut mici variatii. CONSTANTINA DITA TOMESCU sa-ti dea DUMNEZEU multa sanatate si fericire. Ai reusit ca duminica dimineata sa avem lacrimi in ochi.

fotbal  •  18 august 2008, 7:16

buna dimineata minunata!. am visat ca ai scris „niste femei” ? ma indoiesc. personal cred ca e si olimpiada ta. felicitari!

sammibv  •  18 august 2008, 8:12

felicirari acestor mari doamne care m-au intinerit cu 50 de ani va doresc multa sanatate ,fericire si numai bucurii in viata
HAI ROMANIA.

cornel  •  18 august 2008, 8:18

f bun materialul…bravo catalin! Sunteti buni!

mihnea  •  18 august 2008, 8:19

excelent material… ce ne-am face fara jo?

Baustus  •  18 august 2008, 8:55

super!
emotionant!
multa dreptate ai Tolo.

cosminel  •  18 august 2008, 9:26

am trait niste emotii fantastice cand ti`am citit articolul de…nedescris…e incredibil cum a putut sa reziste sa alerge atat romancele noastre.La un astfel de maraton dak reusesti sa termini cursa te consideri fericit dar atunci cand castigi AURUL OLIMPIC cum te simti?fantastic,incredibil,colosal…acestea sunt momentele cand ma simt mandru ca sunt ROMAN!BRAVO FETELOR

mamica  •  18 august 2008, 9:39

FAIN,TOLO,NU TE CUNOSC,DAR TE-AM GASIT PE UN BLOG CRESTIN,ce conteaza,felicitari fetelor,romanii swint la inaltime anul acesta, bravo lor

OBSERVATOR PAMFLETARU  •  18 august 2008, 10:12

MEDALIE

Minunata povestea celor trei femei.
Lauda lor, sa le intampinam mai presus de stralucirea medaliilor.
Au cucerit lumea pemtru noi.
Ne-au razbunat in fatza colosilor
Sunt romancele care ne pregatesc micul dejun, sunt romancele care culeg capsuni si ingrijesc batranii italienilor,sunt femeile care divorteaza, ne nasc copii, ne fac cumparaturi si ne saruta cand ne e frig.

Eu le dau, ca medalie ,lacrima de bucurie din ochiul meu si flutur pentru ele tricolorul, plin de mandrie!

FELIX D.  •  18 august 2008, 10:18

GLORIE acestor ROMANCE!
De aici poate ca va fi si startul maratonului civilizatiei romanesti, aratandu-ne noua si nu lumii ca putem lupta cu noi insine pentru a fi mai desteptati, mai civilizati si mai impacati cu sine.

emil balanean  •  18 august 2008, 10:22

superb

octav  •  18 august 2008, 10:22

Felicitari din tot sufletul pentru cele trei FEMEI ale noastre…

VeraCrus  •  18 august 2008, 10:23

O lectie de invatatura. Ce frumos stii, domnule jurnalist sa scoti in evidenta meritul. Multumim lui Dumnezeu ca ne da si eroi pentru astfel de comentarii. Aceleasi cuvinte de apreciere le-as repeta la fiecare articol semnat Catalin Tolontan.

dan  •  18 august 2008, 10:24

Cred ca va fi greu sa scrii un articol mai bun decat acesta. Eu unul l-am pus deoparte!

dobre sorinel  •  18 august 2008, 10:54

nu mai e nimic de spus sau de facut decat poate o lacrima in coltul ochiului pe care sa ti-o stergi pe furis sa nu te vada colegii.
sunt momente cand VREI sa fii roman!

aadidasz  •  18 august 2008, 10:56

Un articol bun, venit în urma unui rezultat mare!Sa le dea D-zeu sportivilor sanatate si putere pentru a ne putea mangaia un pic pe noi cei multi. Bravo lor, tuturor, medaliati sau nu, antrenori sau sportivi, eu unul sunt mandru de toti, fie ca au iesit din primul tur sau au castigat o medalie. Cata munca inmagazinata… sudoare… dinti scrasniti…suferinta…antrenamente la infinit… în fine ce ar fi sa ignoram macar acum obscurul nostru FOTBAL plin de infam, de valize si discoteci…

bagatare  •  18 august 2008, 10:57

bravo lor, felicitari.

GFM  •  18 august 2008, 11:01

Tolo, frumos scris.
Nu-mi pot reprima o urma de indoiala privind modul in care gazetarii vor reflecta in viitor performantele sportivilor nostri. Va treziti doar cand rezultatele va scutura. Sunteti robii fotbalului, sportul cel mai mediatizat dar si cel mai murdar.
Va ploconiti in fata „granzilor” , caci ei sunt cei ce va iau gratis in avioane si va platesc „influenta”. faceti sluj in fata „nimicurilor” umane Borcea, Pinalti, Jiji, Penescu, Taher, Copos, Turcu, Mititelu, etc. Indivizi certati cu limba romana, cu rezervare „morala”(si penala) la Jilava.
Se va termina olimpiada si veti uita de acesti mari OAMENI care nu-s platiti precum analfabetii din fotbal dar care pun pasiune si asuda pentru gloria sportiva si pentru Romania.
Au sarit o sumedenie de neaveniti pe Camelia Potec, deja o legenda a natatiei romanesti.
Parte din ziaristi de asemenea. Au fost vreunii in situatia de a i se canta imnul?
Au simtit vreodata ca le cade cerul in cap la ratarea unei performante dupa ani de chin?
Stiu ei cata framantare e in mintea unui sportiv in secundele cand trebuie sa ia o decizie si cate variabile are de luat in calcul in secundele acelea?
Vai de cei care vorbesc fara sa fi trait cateva secunde pe drumul de la agonie la extaz sau invers!
Cataline, mi-e teama ca ne vom infrupta din nou din ‘binefacerile” ligii lu mitica alaturi de minunatul publik pe care il doriti si-l aveti asa cum il formati. Dezolant!

florin  •  18 august 2008, 11:01

Felicitari fetelor sunteti exemplu pentru toti romani. eu sunt mandru de performantele voastre si sper ca toti tineri din romania sa vada performanta voastre si sa inceapa sa practice un sport si sa ajunga la fel de sus k voi. Bravo fetelor bravo romania

popei  •  18 august 2008, 11:03

Bravo pt articol! Femeile romance sunt si frumoase si cele mai bune in sport ! Felicitari autorului !

GFM  •  18 august 2008, 11:10

Se va termina olimpiada si veti uita de acesti mari OAMENI care nu-s platiti precum a.nalfabetii din fotbal dar care pun pasiune si asuda pentru gloria sportiva si pentru Romania.

Cristian Pirvu  •  18 august 2008, 11:17

Mi se pare putin frustrant. Succesul lor, ca sportivi se transforma in succesul nostru ca natie. In timp ce falsele si micile voastre succese sunt datorate unei scantei de geniu. In fiecare dimineata ar trebui sa incepeti ziarul cu „Multumim sportivilor pentru ca ne ofera posibilitatea sa ne afirmam” in timp ce conducatorii din fotbal, cu toate aberantele lor comentarii ar trebui trecuti in paginile de sfarsit. Nu. Nu e succesul nostru ca natie. Pentru ca noi nu am facut nimic. E succesul lor ca indivizi, e succesul antrenorilor si colegilor ca echipa. Noi doar scriem (voi) si/sau citim si privim (noi) si din greseala si aroganta ne alaturam la prajitura lor si ne facem un merit din faptul ca existam.

Constantin  •  18 august 2008, 11:37

EXTRAORDINAR ROMANCELE MELE PURTATOARE DE NEAM PE MAI DEPARTE SI TARE DRAGI !!!! ASA SUNTEM NOI ROMANII TARI DE TOT IN ORISICE INTREPRINDEM !!!! DACA ASI FI IN PUTERE V-ASI RASPLATI CU DRAGOSTE SI MULT, DA’ MULT DE TOT VIN DRAGELOR. BRAVO VOUA, BRAVO ROMANIA !!!

sably  •  18 august 2008, 11:54

Da Cataline, asa-i ! Doar „niste Femei” acolo si ele !…
Nu pot nega ca articolul este si frumos si inspirat, dar…nici nu pot sa nu te intreb, sa te invit sa te intrebi si tu, DE CE NU STIM/STII NIMIC SAU APROAPE NIMIC DESPRE ACESTE SUPERBE SPORTIVE ????
Raspunsul ?…Desigur,fiindca ele nu-s nici Becali nici nu prezinta vreun interes, ceva din care tu si majoritatea jurnalistilor cautati, scandaluri=rating…
Ai amintit una din perlele aceluia care a fost si va ramane UN MUNTE in jurnalismul sportiv si nu numai din Romania, inegalabilul Ioan Chirila, inegalabil atat prin talent, dar mai ales prin caracter, prin daruirea cu care urmarea si reflecta fenomenul sportiv in general, nu cred ca vei gasi vreun articol scris de el cu un minim iz de scandal, ceva scris ca sa faca rating, nu, nu cred!
Si deaceea imi permit sa te rog sa te gandesti la asta, stiu, sunt alte vremuri dar, nimic nu poate justifica mizeria de presa ce se face azi si-din pacate- nu de putine ori, tu si gsp participati cu atata sarg…
Asa ca, eu unul te mai astept in continuare sa scrii articole ca acesta, sa incerci sa redescoperi dependenta de frumos, sa uiti, sa te desprinzi de dependenta de senzational=urat=rating…
Vei putea oare?…Vom vedea…

teona  •  18 august 2008, 13:16

Felicitari tuturor sportivilor romani care participa la olimpiada. Sper sa stim sa-i pretuim pe TOTI si sa nu-i uitam imediat ce olimpiada se va fi incheiat.

Ionel  •  18 august 2008, 13:44

Ce doamne frumoase,talentate,destepte avem.ELE sunt bogatia noastra nationala ele sunt PIBul nostru.Tuturor sportivilor romani un gind de bine si o lacrima de bucurie.Mindru ca sunt roman

Decebal  •  18 august 2008, 14:05

Cum se face ca voi jurnalistii scrieti de Gigi in fiecare zi iar de acesti oameni doar cand castiga?

consilierultau  •  18 august 2008, 18:50

comentariul cu numarul 36… sfat pentru gsp..cautati l pe baiatu asta…robert… si faceti l jurnalist…are penita… si dreptate

Mircea Blogovenia  •  18 august 2008, 18:56

Cine auzise de aceasta femeie inainte sa castige? Pfff putini…

stefan  •  18 august 2008, 20:12

Si cat alearga un fotbalist la un meci?
In medie 10 km si dupa aia sa te tii nene; dar e greu jucam trei meciuri pe saptamana, nici nu a inceput sezonul si oboseala mama mama.
Si apropo domnu cu natia ***. E greu de estimat starea unei tari intregi; dar aia de ne conduc, aia din mass media sunt foarte usor de vazut ***

ELENA  •  18 august 2008, 20:41

CAND VAD ASTFEL DE OAMENI MIE IMI VINE SA PLANG.SA PLANG DE BUCURIE CA SUNT ROMANI,DE TRISTETE CA NU SUNT APRECIATI.DE CE OARE EI SUNT NISTE ANONIMI PENTRU NOI,PENTRU PRESA?ABIA CAND STAU LA GAT CU O MEDALIE OLIMPICA,NOI II VEDEM,DAR PENTRU PUTIN TIMP ,CACI …FOTBALUL IESE IN FATA CU CEEA CE PLACE ROMANULUI SI CE SE VINDE MAI BINE:SCANDALUL,CORUPTIA,BANII MURDARI,LASITATEA SI IPOCRIZIA.IPOCRITI SUNTEM SI NOI,MURITORII CA NU VEDEM ADEVARATELE VALORI SI HRANIM PARCA CU BUNA STIINTA …FOTBALUL!PENTRU TOTI OLIMPICII ROMANI SA LASAM CAPUL PLECAT SI SA FACEM O REVERENTA,CACI EI SUNT ADEVARATII REGI AI SPORTULUI ROMANESC SI AI LUMII!BRAVO TUTUROR!

robert  •  18 august 2008, 21:37

pt consilierul tau! iti multumesc pt apreciere, dar am scris si alte comentarii , dar au fost cenzurate. nu le plac celor ” adevarati jurnalisti de presa sportiva” . oricum multumesc pt apreciere si cat voi avea timp o sa ai bisturizez pe gsp-isti si prospot-isti! nenea vanea ose intoarce in mormant citind gazetele de sport existente( acolo sus sigur le citeste impreuna cu felix topescu si fanus neagu)!!!

robert  •  18 august 2008, 21:47

o data la 4 ani sunt mandru ca sunt roman! o data la 4 ani nu ma uit la stirile calde de la ora 5! odata la 4 ani plang ca un copil in fata televizorului la ora 6 dimineata visand ca cele doua fetite din casa mea vor castiga un maraton sau vor spulbera o nipona pe saleaua de joc! o data la 4 ani …. sunt roman! nu ma intereseaza JIJI , Borci, Taheri si Coposi! o data la 4 ani sunt trist ca nu am bani sa fiu si eu acolo sa plang cand se canta hitul national! o data la 4 ani imi este mare rusine ca sunt patriot! o data la 4 ani………………….

500 $ FREE fara CLICK  •  19 august 2008, 1:02

****:( Peste putin Timp aceste lucruri frumoase vor raman doar o amintire…nu vom mai sti cum o cheama pe Constantina Dita,vom sti doar maratonista ia de 38 de ani care a luat medalia de aur.:( e trist,dupa olimpiada ne intoarcem la blaturile noastre, la ciobanii nostrii la mafiotii nostrii…pakat..:***

io  •  19 august 2008, 1:17

am vazut cursa in direct,mi-au dat lacrimile de fericire si am fost inca o data MANDRU CA SUNT ROMAN!!!pacat ca asemenea momente ne sunt oferite numai de sportivi!!!

tara_bostes  •  19 august 2008, 16:52

Cum trec elefanti prin stomac
Si imping in memorie clipele dragi
Cand sufletul abia ti-l mai tragi
Doamna mea cum sa nu te plac

ACESTE REZULTATE PUN LUMINA PE:
1. EXCEPTIONALUL POTENTIAL GENETIC AL MEMBRILOR SOCIETATII NOASTRE,
2. CRASA LIPSA DE RESPECT FATA DE ACEST POTENTIAL PE CARE IL MANIFESTA TOTI CEI CARE OCUPA LOCURILE ELIGIBILE IN STATUL ROMAN,
3. LIPSA DE MANAGERI IN SPORT, PREZENTA UNOR PERSOANE INCULTE, CARE FAC DESERVICII NU NUMAI SOCIETATII NOASTRE DAR, INDEOSEBI ACESTOR MINUNATI SPORTIVI AI NATIUNII ROMANE!

ciprian  •  19 august 2008, 16:59

@ robert

fanus neagu e cat se poate de viu si nevatamat

marius  •  20 august 2008, 1:45

Felicitari pentru campioanele noastre!Le multumesc din suflet!Sunt mandru ca m-am nascut roman si am putut sa fiu chiar si pt o zi fericit in fata umilintelor in tara care locuiesc…….noi romanii mereu am tacut,am suferit si ne-am bucurat de putinul pe care il avem….uitati-va cand sportivii se urca pe podium cum pt o clipa se bucura pt realizariile lor pt.tara lor si pentru tot ce indura sa ajunga campioni.Hai sa ne trezim odata si sa ajungem si la sportivii care au adus glorie Romaniei!Sa scriem cum se pregatea Constantina Dita sa vedem cum traieste Daniela Silivas in SUA cum o mai duce Ecaterina Szabo in Franta si lista ar putea continua dar te las pe tine Cataline sa o dezvolti……Succes!

Comentariile sunt închise.