Preţul ca să înfrîngi durerea

„O preţuim pe Constantina Tomescu nu pentru că a învins, ci pentru că ne-a ajutat pe toţi să înţelegem că 38 de ani e o vîrstă la care o putem lua de la capăt”, scrie astăzi China Daily.

marți, 19 august 2008, 5:59

„O preţuim pe Constantina Tomescu nu pentru că a învins, ci pentru că ne-a ajutat pe toţi să înţelegem că 38 de ani e o vîrstă la care o putem lua de la capăt”, scrie astăzi China Daily.

The Guardian titrează: „Eroica Radcliffe învaţă de la învingătoare că visul are nevoie să fie dus pînă la capăt”.

Maratonul într-un picior
„Un lucru e clar: că maratonul nu poate fi cîştigat într-un singur picior”, spun englezii, cu umorul lor dur, sec şi reverenţios deopotrivă. Ei se întreabă dacă e înţelept, dacă e logic din perspectivă medicală să-ţi forţezi organismul aşa cum a făcut-o Paula, care a alergat 42 de kilometri cu o devastatoare fractură de stres, doar pentru că „aşa eşti tu, genul de femeie care crezi că destinul tău e să stai pe prima treaptă olimpică”.

Dezbaterea e infinită. Lidia Şimon arăta mult mai rău în dimineaţa de după cursă, decît la finalul acesteia. Străbătea palidă şi chinuită aleile satului olimpic. O dureau stomacul, degetele, spatele şi altele, „despre care nu mai pomenesc ca să nu mă deprim”.

„Acesta e ritualul meu înainte de cursă. Mănînc, vomit şi apoi alerg”
– Lidia Şimon

„Se spune că recuperarea maratonistelor durează o lună”, confirmă Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice, „dar, de fapt, parametrii organismului revin la normal după cel puţin două luni”. De aceea, maratonistele aleargă două, maximum trei curse pe an.

„Organismul uman e mult mai puternic decît acum două decenii, aşa se explică şi unele recorduri uimitoare. Trăim mai mult, cu mai puţine probleme de sănătate, dar, oricît sprijin am avea de la ştiinţă, durerile primare rămîn aceleaşi” – Doctorul Drăgan, la a 12-a Olimpiadă

Alina Dumitru e un alt mister al durerii înfrînte. Prima campioană olimpică la această Olimpiadă a amintit despre „dreptul de a alege, inclusiv de a mă gîndi la retragere”. Vreme de cîteva luni, ea nu s-a antrenat. Şi nu din cauza unei probleme muscular-osoase, ca la Radcliffe, ci pentru că a avut probleme medicale severe, aproape de un diagnostic teribil. Cocteil de ambiţie şi de vis împlinit, Alina a ajuns acolo unde a dorit. Dar, vorba ziariştilot britanici, referindu-se la eroina lor, „să alerge n-a fost simplu, dar a putut. Să se refacă, aici nu garantează nimeni, nimic”.

Exemplul Papei
Cînd a murit Papa Ioan Paul al doilea, cotidianul nemţesc Die Welt a scris: „Lecţia de viaţă a acestui Părinte este tulburătoare în simplitatea ei: văzîndu-l chircit şi totuşi demn în exercitarea menirii sale, şi nu o lună, ci ani de zile, din ce în ce mai bolnav şi din ce în ce mai hotărît am înţeles că omul e om nu doar atunci cînd e sănătos, tînăr, în plenitudinea fericirii sale trupeşti sau emoţionale. Omul rămîne om şi cînd suferă şi-şi duce această suferinţă, de la o durere de oase şi pînă la bolile unde nu îl avem sprijin decît pe Dumnezeu”.

Lidia, Paula, Constantina, Alina şi celelalte întăresc pilda, pentru că nu degeaba se spune, riscant, dar acceptabil pînă la un punct, că stadioanele sînt noile catedrale.


Comentarii (70)Adaugă comentariu

Racul  •  21 august 2008, 4:11

@Tolo

Ceea ce spun cititorii este ca Olimpiada este odata la fiecare patru ani, dar ca sport, nu neaparat de performanta, românii fac zilnic. GSP nu reflecta aceasta realitate in afara circului numit Liga 1.

Daca este nevoie de sugestii, iata: campionatele nationale (juniori si seniori) la toate sporturile olimpice majore (atletism, natatie, canotaj, gimnastica, box), campionatele europene si mondiale de juniori si seniori la sporturile suscitate, campionatul national de fotbal juniori, liga 2 de fotbal, campionatele nationale de rugby seniori si juniori.

De asemenea, cu regularitate trebuie acoperite subiecte extra competitionale legate de sporturi in care România are traditie: handbal, caiac-canoe, lupte, rugby.

In plus, luati exemplul Jamaicai si faceti ceva pt organizarea unei competitii scolare de atletism la nivelul intregii tari, cu participare exclusiva din sportivi nelegitimati. Acoperiti in ziarul vostru aceasta competitie ca si cum ar fi Jocurile Olimpice. In Jamaica la finalele anuale ale acestei competitii asista peste 30 000 de spectatori. Daca Ministerul Invatamantului nu are bani de asa ceva, organizati o cheta, va avea mai mult succes decat cea pt Mutu 😉 si in plus va fi mai utila si mai morala.

Realist  •  21 august 2008, 4:41

In viata toate au un pret.Pretul performantei este munca si suferinta,dar primesti intotdeauna inapoi inzecit,insutit,inmiit:PRETUL VICTORIEI.Sportivii invingatori,dar si fostul Suveran Pontif,vor primi sau au primit cel mai de seama loc in”mausoleul vietii”.Sportivii laureati au transformat dilemele vietii cotidiene intr-o sarbatoare,iar raposatul papa le-a invins prin credinta.Toate victoriile,din sport sau din viata sunt strabatute de acelasi pretios filon:credinta in ceva sau in cineva.Performanta C.Dita este cu atat mai pretioasa pentru ca aceasta s-a nascut din suferinta si vointa. Atat ea,cat si L.Simon sunt intrutotul indreptatite la recunostinta nationala,la locul binemeritat pe care il ocupa in elita sportului mondial.Toate acestea imi readuc in minte cele scrise de William Dubois:”Tragedia veacului este ca omanii cunosc atat de putine lucruri despre oameni”
N.B.
Articol de exceptie !

agamita dandanache  •  21 august 2008, 7:08

un articol superb!

ioana  •  21 august 2008, 8:18

Domnule Tolonta ,
Asa ati facut si cu gimnastica ca sunt maltratate ca se poarta dur antrenori cu fetele dar acm va place DOMNULE!

bagatare  •  21 august 2008, 10:52

felicitari sportivei noastre.

BABILONUL IMOBILIAR  •  21 august 2008, 12:05

La handbal, nu inteleg cum naiba se intampla la infinit sa pierdem pe mana noastra. Romania s-a batut iar singura, ca si la Mondiale, cand au pierdut si locul 3 aiurea, la nemtoaice, desi puteam lua aurul, iar acum, la Olimpiada, pur si simplut putem spune doar atat: HUTUPAN, eroina si nr 1 in lume ca portarita, restul…jalnice.

Trei infrangeri la Olimpiada in care pur si simplu Romania a jucat penibil. Sa ai 5 goluri avans, jocul in mana si…sa pierzi dupa niste greseli de bagat in spital, e rusinos.
Nu are ce sa le faca Tadici, sunt cateva fete care nu au minte, nu mai merita sa calce la nationala. Pentru ca e prostie, lipsa de discernamant si bun simt sa nu fii in stare sa inveti absolut nimic din repetarea la infinit a aceluiasi joc in care Romania se bate singura si greseste enorm, enervant si se face de ras. Si acum, la Olimpiada.

Din pacate, pentru Hutupan a fost pare-se ultima „cursa”. Speram ca si pentru multe dintre actualele componente ale nationalei, care au dovedit ca nu merita sa fie in lot.

nebunu’  •  21 august 2008, 14:08

Stiu ca nu sunt pe articol dar cand ma uit la clasamentul pe medalii imi vine sa plang. Ne-a intrecut si Jamaica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

robiku  •  21 august 2008, 14:37

omule cum sa nu ne intreaca jamaica la ce atleti au usain bolt, veronica campbell

sound maker  •  21 august 2008, 14:56

Hai domnul Tolontan, haideti si cu deziluziile, ca au fost multe de duminica incoace.

Petrisor Socol  •  21 august 2008, 15:30

China si moralitatea.

Zodiac  •  21 august 2008, 15:36

Asta e valorea noastra actuala, nu am investit in ultmii 18 ani nimic in sport, ba din contra, ar trebui sa ne obisnuim cu rezultatele astea. sad but true

tiberiu  •  21 august 2008, 16:04

avem nevoie de eroi. din pacate in romania se cauta mai mult oamenii obisnuiti. ei pot fi usor manipulati si nu ne provoaca intelectul.

Dez  •  21 august 2008, 17:38

Ziceti merci ca a luat aurul la maraton. Nici atat nu meritam!

cezar  •  21 august 2008, 18:28

Sper Cataline sa citesti comentariul meu. Eu nu am putut sa urmaresc integral competitiile Olmpiadei. Din ce am reusit sa vad trag niste concluzii stranii. Prea multe ratari incredibile. Concursurile de gimnastica marcate de ratari incredibile facute parca special sa castige chinezii. La jocuri sportive majoitatea teamurilor chineze calificate in faze superioare. La atletism stafetele USA m+F 4*100m scapa betele deci 2 medalii mai putin, La gimnastica Dragulescu sare perfect si apoi rateaza incredibil. Handbalistele noastre termina dupa China(???). Chinezoaicele in finala la volley pe plaja(??). Conditii inegale de concurs la sarituri in apa(temperatura diferita-urmareste comentariile sportivior pe bloguri). Totul parca merge intr-o directie: superioritate chneza absoluta pentru zecile de miliarde$ investite. Ma intreb peste 4 ani unde va fi China? Cat vor suferi popoarele oprimate din acest imperiu ptr. organizarea Olmpiadei. Si nu in ultimul rand: LIBERTATE PENTRU TIBET!

brother mouzone  •  21 august 2008, 20:10

@Zizi: multumesc pentru sugestie si feed back. evident, domnul tolontan tace fiindca e ocupat, probabil, cu formalitatile de reintoarcere in tara, la liga de fotbal atat de mult adorata si promovata in si pe gsp. eu tot mai astept acea dovada. cine stie, poate o fi existand prin jobenul jurnalistilor care inventeaza scandaluri din auzite sau din senin?!

Tara cafelei  •  21 august 2008, 21:25

Bravo Cataline
Articol de maestru…
Tu esti Constantina Jurnalismului Romanesc…trezeste-i pe toti care cred ca jurnalismul este o munca normata si paltita…Trezeste-i pe toti „ziaristi maratonisti” cei care vin la redactie si pleaca asa cum vin…fara sa stie de ce…
multumesc

romania inedit  •  21 august 2008, 21:25

O femeie extraordinara si un exemplu demn de urmat !
Si Catalin Tolontan a alergat prin sediul Gazetei Sporturilor si uite ca a ajuns redactor-sef , iar mai nou e Blogger în Beijing ! 😉

Red  •  21 august 2008, 23:45

Culmea culmilor e ca romanii in loc sa ia exemplul campionilor se uita mai mult la declaratii a la Mitica, Taher mai nou, Becali, etc. Diferenta intre mentalitatea sacrificiului si caterinca ieftina iar consecintele pe termen scurt se vad, ce sa mai vorbim pe termen lung ? Unde mai pui ca unii dintre caterincari mai sustin ca se sacrifica ! Eu unul as interzice stiri de acest gen cu marii finantatori ai fotbalului romanesc si nu numai, este in detrimentul unei anumite categorii din popor.

mari  •  22 august 2008, 12:18

fiindca n-am avut timp prea mult de televizor, am ales sa urmaresc olimpiada prin ochii/mintea/cuvintele lui tolontan.

multumesc pentru servicii, cataline! (inteligente, profi, cu doza de seductie acceptabila!

peste 4 ani va fi mai bine! cu un concept managerial mai vizionar, mai implicat, mai aplicat. am rezerve ca fostul specialist in rugby (sport neolimpic, de altminteri) este persoana cea mai potrivita la virful COSR)

dar cui ii pasa, ma intreb eu pregatindu/ma sa imi vad iar de treburile mele

Mike  •  25 august 2008, 10:03

Frumos articol, dar totusi pacat ca nu am obtinut mai multe medalii 🙁 … chiar se putea.

Comentariile sunt închise.