Complotiştii de pe „Olimpico”

Un rezultat mare care vine din evoluţia mică, pas cu pas, a unui fotbal perseverent

marți, 16 septembrie 2008, 11:40

Un rezultat mare care vine din evoluţia mică, pas cu pas, a unui fotbal perseverent

Dinu e un zero. MM e servitor. Ghionea „a greşit inadmisibil”. Mutu nu face faza defensivă şi nici nu-i poate lua locul lui Lobonţ la o adică. Dragomir s-a bucurat că România n-a bătut Olanda. Presa e rea şi, în general, toţi sîntem lipsiţi de patriotism pentru că în Liga I vin antrenori şi jucători străini. Pe scurt, asta a spus Piţurcă acum două zile, la Naşul, pe B1 TV.

Asta am auzit. N-am auzit dacă există şi ceva bun în fotbalul nostru, ceva mărunt poate, ceva calm şi trecător, altceva decît „perfecţiunea” selecţionerului, despre care el a vorbit cu figura aceea marţială.

Uite că există! Uite că CFR a făcut un meci eroic aseară la Roma, uite că apare Culio, care şi-a desenat opera pe „Olimpico” „pentru România”, aşa cum a anunţat el, modest ca orice muncitor care îşi cîştigă pîinea în lumea globalizată.

Şi uite că Steaua joacă azi cu mîndria Bavariei, într-un meci în care complexele s-au topit sub rezultatul Clujului din Italia. Orice e posibil! Chiar şi să ne amintim de Andone, care are un mare merit la acest rezultat, şi de Piţurcă, cel care a contribuit cîndva la europenizarea Stelei, chiar dacă azi îi pute tot ce nu e el. El perfectul, ceilalţi, complotiştii înstrăinaţi şi minunaţi de pe „Olimpico”, condusi de Trombetta. Privindu-l pe antrenorul lui CFR dupa meci, pe ProTV,  ati avut aceeasi senzatie, asa-i? Un om modest, un tip care se bucura cu masura in fata triumfului incredibil, stingherit parca de atentia care i se dadea.  Cu aerul fragil, din Croitorasul cel Viteaz, ne-a predat o lectie care ne-a facut sa zimbim.


Comentarii (257)Adaugă comentariu

Ralf Rangnick – prietenul fotbalului romanesc  •  17 septembrie 2008, 16:17

Roma slaba, ardeleni latini

Permiteti-mi, prietenii mei din Romania, sa analizam si sa judecam la gheata asa zisa marea surpriza de pe „Olimpico”.

Daca cineva ar fi sustinut a priori, ca „vizita” CFR-ului la Roma este cel mai scund obstacol, peste care trebuie sa sara clujenii in aceasta grupa, ar fi fost privit cu scepticism. Dar acum stim: Un meci mai usor „feroviarii” din Ardeal n-o sa mai prinda in aceasta editie a Champions-League-ului.

Roma se afla intr-o forma exasperanta, o echipa fara prospetime si fara motivatie. Comparind primele trei evolutii ale italienilor de la startul Seriei A pina ieri seara, ajung la concluzia: De la rau la si mai rau pina la cel mai rau!

Pentru comportarea CFR-ului in continuare in aceasta competitie este foarte importanta explicarea succesului de pe „Olimpico” prin evolutia Romei: Italienii au fost indispusi si nesiguri in aparare, mediocrii la recuperare, foarte lenti la constructie si, cu exceptia lui Vucinic, total neinspirati in atac.

Pe acest fond laud asezarea buna a CFR-ului in teren, o siguranta acceptabila in apararea imediata si iesirile intr-adevar remarcabile din defensiva. Cel mai placut m-a surprins insa tehncitatea ridicata a echipei.

Nu mi-a placut insa deloc, si trag semnalul de alarma, cum joaca CFR-ul „impotriva mingii.” Din cei patru jucatori ofensivi doar Dubarbier a aratat dorinta, de a intra intr-un duel defensiv si a-l si cistiga. Ingrijorator, cum ies din joc, cind mingea e la adversar, Kone si Trica. Cu doar opt jucatori de cimp facind „faza defensiva”, o echipa totusi mica, precum e CFR, in Champions League nu va mai cistiga … un meci.

Am regretat mult dupa golul al doilea a lui Culio, ca clujenii n-au cautat cu mai multa insistenta lovitura decisiva. Echipa voastra a mai contraatacat uneori periculos, dar s-a retras prea mult si a riscat… o cadere mai impresionata a lui Totti in careu, la care sint convins, ca arbitrul ar fi dictat penalty. Atit de debusolata era Roma, incit CFR-ul usor ar fi putut sa mai inscrie – chiar doua-trei goluri.

Aceste carente – capacitate redusa de alergare si de efort, nestiinta exploatarii momentului prielnic – trebuie remediate pina la meciurile cu Bordeaux. Caci impotriva lui Chelsea – CFR-ul este un outsider clasic. Surpriza mare – un egal la Cluj contra londonezilor – este doar posibila, daca ardelenii vor aduce linga latinitatea frumoasa mai multa dirzenie. Si mai este nevoie, ca colegul meu Scolari sa pregateasca superficial meciul din Gruia si Lampard et Co. sa subestimeze echipa Dvs. foarte simpatica.

Va urmaresc cu atentie…

Sa auzim numai de bine!

Ralf Rangnick

Romeo  •  17 septembrie 2008, 18:39

de la agonie la extaz in 6 zile

dupa meciul cu Lituania ne era frica sa jucam si cu Faroe si am fost la un gol d eun mare scandal. Indiferent cati jucatori romani are CFR, sau ce nationalitate are patronul, important este ca o echipa din tara ne-a adus bucuria de a invinge Roma. Nu conteaza ca Roma este intr-o pasa proasta, este problema lor sa ceara acum demisia antrenorului, asa cum am cerut-o si noi pe a lui Piti. Victoria de marti seara, cand casele de pariuri ofereau o cota de 10:1 trebuie sa ne bucure, pentru ca necazurile vor continua si se vor amesteca cu alte bucurii sperate sau ne. Asta inseamna ca mai existam!

adrian  •  17 septembrie 2008, 18:42

Draga Ralf,sa nu te mire faptul de tine constatat ca trica ,abandoneaza jocul imediat ce a pierdut mingea.De fapt Trica e un oltean nescolit in inima Ardealului care se crede ca o data legitimat pe la Univ.Craiova(atunci echipa mare) si apoi Steaua ,venindu-i randul sa plece pe afara ca mai toti talentatii tarii,nu-si mai vede capul de ifose ,talente si injurii la adresa fostelor echipe care de fapt l-au hranit gras pe degeaba.Performanta fotbalistilor de teapa lui Trica se face remarcata la echipe din Albania,China,Mongolia,Kurdistan…mai putin in Romania.E de ajuns sa fii ginerele unui fost mare om de fotbal ,sau finul,sau cumatrul sau chiar si fiul unuia dintre marile glorii ale tarisoarei noastre si esti deja tratat ca un sef de stat sau personalitate marcanta in domeniul sportului rege.Uita-l te rog pe trica,nu merita osteneala …

nea_nelu  •  17 septembrie 2008, 19:41

Felicit CFR dar nu pot sa nu observ ca presa iar greseste. Trombeta a pregatit bine un meci, dar nu cred ca ar trebui ridicat la cer de presa dupa un meci. Aceiasi oameni care ii fac elogii vor tranti cu el de pamant la prima infrangere in campionat

suporter  •  17 septembrie 2008, 20:42

E dureros nu-i asa, sa vezi campioana Romaniei, condusa de un italian, cu doar 3 jucatori romani, sa castige atat de fermecator!
NU!, e doar o lectie ca e vremea sa facem curat si sa aruncam gunoaiele din ograda priprie, si sa ne apucam serios de treaba.
Invatand de la stranieri vom vedea ce inseamna mandrie, ambitie, curaj, profesionalism.
Si vom alunga SUFICIENTA trambitata de seful FRF si de individul cocotat ca antrenor pe viata la nationala. EI sunt cei care ne trag in jos.

bebylau  •  17 septembrie 2008, 21:27

Eu sunt Dinamovist , dar aseara am tinut din tot sufletul cu CFR , si ma bucur foarte mult ca CFR a reusit sa castige la Roma , sper sa bata si Steaua in seara asta pe Bayern.
Nu inteleg de ce tot invocati lipsa de forma a Romei , conteaza ? a fost un meci oficial in care trebuie sa spunem ca CFR a fost mai buna.
Ca e patron ungur , jucatori straini , ei au jucat pt ROMANIA , si alte echipe mult mai mari , gigantice , au petroni rusi , americani , nu cred ca conteaza cat timp joaca pt tara din care este echipa .

HAI ROMANIA !!!! SUCCES TUTUROR ECHIPELOR !

the d  •  24 septembrie 2008, 17:55

De la Metalurgistul Cugir la AS Roma.
Era prin 2002 sau 2003 nu mai stiu exact intr-o vara,si auzisem de la un prieten :-,,Ba azi joaca Metalurgistu la stadionu nou”
-,,Cu cine?”
-,,Cu unii CFR Cluj….??”. N-auzisem de ei pana atunci chiar daca echipa dateaza din 1907,pana atunci auzisem doar de Universitatea Cluj, (,,U” Cluj)Cine erau cfr astia?
Ne-am dus la meci,chiar daca ploua marunt,era amical. Spectatori in jur de 50-60.metalurgistul era in ,,C” iar CFR tot in ,,C” sau atunci promovasera in ,,B”???nu stiu exact. A fost 3-1 pt CFR Cluj…care aveau un echipament rosu-caramiziu(nu visiniu).Am fost suparati pt ca ne batusera niste ,,anonimi” sa zic asa.Cugirul avea 2-3 jucatori care erau imprumutati de la CFR:C.Petrescu,Costisor si Sabo.
Dupa 1 an sau 2 am vazut din nou pe viu un meci al CFR-ului,era pe vechiul stadion ,,Mecanica” din Alba-Iulia,(care este demolat deja si exista un mall in locul lui) juca atunci Minaur Zlatna cu CFR,care era lider in ,,B”…a fost 3-0 pt CFR,goluri inscrise de un blond pletos doua si un tip chelios…erau vedetele echipei(Anca si Turcu).
Dupa un alt sezon in ,,A” Unirea Alba-Iulia-CFR Cluj,Clujenii nu aveau nici o sansa…si totusi a invins CFR-ul.
Ajuns la Cluj,nerabdator sa-mi vad din nou echipa de suflet:Dinamo. Tin minte cum in Gruia,Romeo Surdu a intrerupt seria victoriilor lui Dinamo,a fost 2-1 pentru CFR Dubla Surdu/Radu Stefan pt Dinamo…in 2006,la finalul acelui sezon Dinamo a castigat campionatul,iar CFR pe 3.Ascensiunea Cfr-ului era incredibila,iar stadionul pe care l-am gasit avea doar 5000 de locuri si acum….25000 si poate cel mai modern din tara.Am observat ca la Cluj lumea nu-i prea avea la inima pe CFR,ci doar pe ,,U”
-Un baiat din galeria lui ,,U” chiar mi-a zis atunci prin 2005,:,,Astia pot juca si in champions league ca tot n-au suporteri apoi a inc sa rada”. Cum sa joace astia in A intr-un an doi sant iara in ,,B”)
La sfarsitul sezonului trecut am fost martor la campionatul castigat chiar pe ,,Ion Moina”,iar ,,U” (a carui simpatizant sant) era din nou in B,nici in cosmarul cel mai mare al ,,U”-istilor nu era asa U pe ultimul loc in liga 1,retrogradata,iar CFR sa ia campionatul(chiar in ultima etapa la derbyul Cu U pe terenul lui ,,U”),golul capitanului Cadu din penalty aducea titlul de campioana in provincie dupa 16 ani de dominare a granzilor din capitala,si stadionul ,,Moina” luase foc,spectatorii rupeau scaune si le aruncau dupa Trica si ai lui care se bucurau ostentativ.Pe langa titlul de campioana a venit si cupa Romaniei,deci eventul….iar acum in Champions League AS Roma-CFR Cluj 1-2,eu fiind mare fan Lazio…sunt si mai bucuros de infrangerea Romei.Ascensiunea e incredibila… Cine stie ce urmeaza

Comentează