Necazuri gemene

Dinamo şi Rapid trec printr-o stranie rocadă de personalitate

joi, 25 septembrie 2008, 4:52

Dinamo şi Rapid trec printr-o stranie rocadă de personalitate

Rapid e noul Dinamo. O echipă cu doi solişti vocali şi nici un şef clar. Acum o lună, Peseiro era „cel mai marrrrre antrenor”, iar azi e subminat explicit de Copos şi implicit de Taher, prin semnele de întrebare pe care le strecoară în declaraţii.

Dar cine e Dinamo? A mai rămas un rest de discuţie de la Nijmegen. Există într-o carte a unui scriitor american următoarea observaţie: „Cu cît un sistem de credinţe are profunzime mai redusă, cu atît e mai mare fervoarea cu care adepţii îl îmbrăţişează. Cei mai scandalagii, cei mai fanatici sînt cei a căror credinţă cîrpăcită se bazează pe temelii mai instabile”.

Nucleul dur din Olanda, nu media de vîrstă a celor 400, ci a celor care au stîrnit conflictul, se învîrte în jurul a 20 de ani. Pentru aceşti puşti, Dinamo a început cu Iftodi şi Giani Kiriţă. No offence, altfel fotbalişti buni! Nici asta n-ar fi o problemă, dacă i-ar interesa să afle cine a fost Dinu sau măcar cum joacă Dănciulescu. „Cînd au ajuns în tribună la Nijmegen, prima grijă nu a fost să vadă cu cine a intrat antrenorul în teren, ci cum ar fi putut să demonteze scaunele din şuruburi”, a povestit un martor ocular.

Lipsa de performanţă europeană din ultimul deceniu a creat un gol între vechii şi noii dinamovişti. Gloria de odinioară nu a ajuns la ei, pentru că, să fim sinceri, nimic nu prea ajunge la ei! Fervoarea şi, uneori, violenţa vor parcă să înlocuiască lipsa temeliei. Cu cît mai nebazaţi, cu atît mai agresivi.

Dezbinat, Rapid e noul Dinamo. Frustrat, Dinamo e vechiul Rapid, cel care căuta să explice prin vocea galeriei nerealizările din teren. Numai că, între timp, pumnul şi cureaua au înlocuit glasul. Omul este omul nou.


Comentarii (39)Adaugă comentariu

costel  •  25 septembrie 2008, 17:25

va rog nu puneti egalitate intre DINAMO si *rapid

margelatu’  •  25 septembrie 2008, 17:28

GRESIT ….. tolo…media d varsta era d peste 26-27 ani ..crede-ma p cuv pt k stiu c vorbesc 😉

Vlad  •  25 septembrie 2008, 17:35

Desi nu pot sa spun ca ma pricep foarte bine la fotbal..Imi face placere sa citesc articolele tale.. esti plin de umor in multe dintre ele :))

Digweed  •  25 septembrie 2008, 17:37

Intr-adevar, „suporterii” dinamovisti sunt frustrati din cauza lipsei de performanta.Mai e ceva de adaugat. Eu sunt stelist si stiu ca cei din galerie care fac si deplasari prin Europa abia asteapta ca destinatie Olanda si Anglia. De ce? Pentru a se droga, mai ales k in Olanda multe substante sunt legale. Suporterii lui „d”inamo, cei asa zis „violenti” erau drogati *** Drogati pt distractie, violenti din cauza lipsei de performanta. Stelistii isi vad de treaba in deplasari, doar se distreaza. 🙂

io7  •  25 septembrie 2008, 17:38

De ce ,,No offence” ?

vlad  •  25 septembrie 2008, 17:41

Corect bre costele !
Nu trebuie facuta legatura intre un club de traditie cum e Rapidul si o facatura comunisto – securista cu nume rusesc, cum e dinamo !

fan fotbal  •  25 septembrie 2008, 18:01

Dinamo e echipa cea mai frustrata si frustranta in acelasi timp, nereusitele lor reusind sa afecteze serios increderea suporterilor si motivatia jucatorilor. Chiar daca ar fi sa ia titlul anul acesta, nu se vor bucura prea multi deoarece in cupele europene Dinamo nu ar face fata.

GabiKoreanu  •  25 septembrie 2008, 18:05

digweed
in Olanda drogurile nu sunt legale. Nici macar marijuana. Sunt doar tolerate, asa cum in circulatie, spre exemplu, desi viteza legala este de 50km/ora in localitate, dar amenda ti se aplica dupa ce depasesti 60.
Repet, se creeaza o mare confuzie: In OLANDA NU EXISTA DROGURI PERMISE DE LEGE, DOAR CA PENTRU UNELE DINTRE ACESTEA CONSUMUL E TOLERAT. VANZAREA LOR DE ASEMENEA ESTE INTERZISA, CHIAR SI IN COFFEE-SHOP-urile UNDE LE GASESC CONSUMATORII DE ASA-CEVA.

GabiKoreanu  •  25 septembrie 2008, 18:18

Si pana la urma mentalitatea galeriei e in stransa legatura cu performantele echipei. Galeria lui Steaua sau a Clujului nu-si permit sa faca asa ceva, pentru ca mai sunt inca 5 meciuri cel putin de jucat in cupe pt echipele lor, dar la Dinamo unde s-a creat o obisnuinta sa iasa din primul tur, e exact invers. Ce zic dinamovistii: „Asta e. Daca tot am terminat-o cu cupele europene, macar s-o facem lata”. Trist, dar adevarat.

maddog  •  25 septembrie 2008, 18:47

pt fan fotbal

poate ca dinamo este frustrata … da’ de ce e frustranta?

lord of the bling-bling  •  25 septembrie 2008, 18:48

E GREU SA AJUNGA CEVA LA EI…IN GENERAL GALERIILE SUNT FORMATE DIN TINERI FARA STUDII,AL CAROR UNIVERS SE MARGINESTE LA ZIDURILE CENUSII ALE BLOCURILOR. IN SINEA LOR STIU CA NU VOR FI NICIODATA MAI MULT DECAT SUNT ACUM SI SUNT RESEMNATI,DAR IN ACELASI TIMP,FURIOSI PE VIATA.
FAC PARTE DIN FAMILII DEZORGANIZATE,SINGURUL MOTIV PT. CARE SE MAI INTORC NOAPTEA ACASA,ESTE PT. CA NU VOR SA DOARMA PE STRADA,”CA BOSCHETARII” PE CARE-I DISPRETUIESC. NU GASESC SPRJIN ORI CONSOLARE IN FAMILIE,DAR O GASESC IN ACESTE BANDE. ISI GASESC UN SCOP PT. CARE SA TRAIASCA VIATA ASTA MIZERA,INTR-O ECHIPA DE FOTBAL SI CURAND,IN UNIVERSUL LOR GOL SI FARA PERSPECTIVE,RAMANE DOAR UN NUME: DINAMO…DAR POATE FI STEAUA SAU RAPID…
LOR NU LI SE OFERA NIMIC,EI NU STIU SA CEARA ,CI DOAR SA IA CU FORTA. RELATIA CU ECHIPA ESTE OARECUM PERVERSA: O IUBESC,DAR STIU CA POT SI SA O SANTAJEZE; NU LI S-A IMPUS O LIMITA LA INCEPUT,AU FOST FOLOSITI,IAR ACUM CEI CARE I-AU FOLOSIT PLATESC. SUNT VIOLENTI,NU-IINTERVIEVEAZA NIMENI,CA PE TURCU (DIMINEATA,LA PRANZ SI SEARA),DAR SE FAC AL NAIBII DE BINE AUZITI. ACTIONARII LUI DINAMO INVATA ACUM PE PIELEA LOR VORBELE LUI LAPUSNEANU:” PROSTI,DAR MULTI !”

lord belial  •  25 septembrie 2008, 18:54

opa, tolo, ai inceput sa ne vorbesti de ‘omu nou’ si ‘huliganu recent’, ai mai deschis si tu carti in ultima vreme :)))
interesanta si valida paralela, bravo.
dar intrebarea ta cred ca trebuia sa suporte un amendament. altfel zis, de la inaltimea locului intii in liga 1, de la inaltimea champions league, eu, ca stelist, ma intreb: ‘cine * mai e si dinamo’?

ge0rgian  •  25 septembrie 2008, 20:22

Desi nu-l sufar pe Becali,cand vad ce se intampla la echipele cu minim 2 actionari ma multumesc cu ciobanusul nostur.O fi el nebun,certaret dar macar el e seful.Nu exista disensiuni,nu are cine sa-l sape.Tot mai bine e la Steaua.

Pancone84  •  25 septembrie 2008, 20:34

@gabicoreanu
In Olanda sunt interzise drogurile.Corect.Exista o exceptie si aceasta se numeste „marijuana”. E singurul drog legal din aceasta tara, dar faza e ca in toalete s-au gasit seringi, deci alte droguri fusesera folosite.

Adrian  •  26 septembrie 2008, 2:07

Prima obs domnule Tolontan, si NO OFFENSE, de ce trebuie sa folosim cuvinte si expresii englezesti cand scriem in limba romana si exista cuvinte romanesti care exprima aceeasi idee? Imi amintesc de un reportaj facut acasa la Constantina Dita, doua expresii englezesti ambele scrise prost. Riscam sa cadem in ridicol.
Revenind la chestiune: aveti mare dreptate cu cele doua echipe. Dar cred ca Rapidul se va aseza odata ce Taher va deveni actionar majoritar. Il preferati totusi pe Becali, care l-a trimis pe Zmarandescu in galerie sa-l bata pe Jean Pavel?

Valeriu.  •  26 septembrie 2008, 6:57

Din cauza scaderii nivelului de cultura si civilizatie manifestarile de „putoism” vor fi tot mai frecvente pe stadioane,nu numai la Dinamo,,dar si la Rapid,Steaua sau Timisoara.
Toti derbedeii sunt victimele aceluiasi sistem ineficient social (si de invatamant).

Hiba  •  26 septembrie 2008, 7:43

Pai si-a inchipuit careva ca baietii aia se duc la stadion ca sa vada meciurile??? De obicei stau cu spatele la teren, sunt preocupati de cu totul alte lucruri. Niste bagabonti care pe strada nu fac doi bani si odata ajunsi in tribune sunt cei mai mari smecheri din lume. ****

AlbAlbastru  •  26 septembrie 2008, 9:02

…continuare… La fel si Steaua care ca si suporteri (ma refer la IUBIRE, ATASAMENT ETC…)este SUB Dinamo. Acest articol a fost scris de cel care a fost scris pentru a scoate IAR la suprafatza „suporterii” de conjubctura ai Stelei, „suporteri” pentru cupe si flori, „suporteri pentru rezultate, „suporteri” TOTAL NEENTUZIASTI daca echipa lor nu trage la titlu si nu este pe primul loc. daca Steaua ar „lupta” pentru locurile 7-12 vreo 7-8 ani la rind, atunci aceasta Stelutza in cinci coltzuri ar avea suporteri cam la fel de multzi ca si Progresul Bucuresti.Forza STIINTA.

AlbAlbastru  •  26 septembrie 2008, 9:04

Autorul acestui articol incearca sa scoata IAR „suporterii” de conjunctura total neentuziasti ai Stelei deasupra. DA ai Stelei, nu am gresit deloc. In primul rind ca daca vorbesti de fanatism vorbesti NUMAI de Craiova si Rapid. “Suporterii” lui Dinamo care au facut scandal au fost platiti de cineva din club (Badea?) ca sa faca asta ca sa isi ia lumea-n cap Boecea si Turcu
care sunt injurati (LA COMANDA) de galerie. Rapidul ca si alte echipe (bineinteles ca NU sunt rapidist) nu putea face performanta NU din cauza neputintei ci din cauza SISTEMULUI, iar galeria lor (prima din Romania dupa care a urmat cea a Craiovei) isi striga “parerea” din inaltul tribunei… deranjau pe multi de asta au si fost in “B” atitia ani. Dinamo nu are nimic in comun cu Rapidul nici ca echipa, ca si galerie nici atit. Dinamo a fost o echipa infiintzata prin ordin de Partid, iar galeria lor tot la ordin a luat fiintza DUPA 1990… cam tirziu “si-a tras” Dinamo galerie ca sa faca si ea fatza celebrelor galerii ale Craiovei si Rapidului. continuare…

radu  •  26 septembrie 2008, 9:18

Qoe est que c-est ca „No offence”?

GabiKoreanu  •  26 septembrie 2008, 9:30

Pancone
iti spun si tie separat, inca o data:
Marijuana nu este legala. Ca urmare vanzarea ei este interzisa. Consumul de marijuana insa, este tolerat. Intelegeti si voi diferenta dintre tolerat si legal sau legalizat. Nu mai veniti cu prostii daca nu cunoasteti legea in aceasta tara.

GabiKoreanu  •  26 septembrie 2008, 9:40

AlbAlbastru
nu stiu ce varsta ai, insa eu am prins in Craiova echipa aia de aur, care avea si o galerie de aur, cea mai frumoasa galerie pe care am vazut-o vreodata. Din pacate nici galeria nu mai e cum a fost, asa cum nici echipa nu mai e ce-a fost.
Insa, da, daca s-ar mai ridica o echipa a Craiovei, macar ca cea din 90-91, sunt toate sansele ca si galeria sa redevina la fel cum a fost.
In alta ordine de idei nu trebuie sa minimalizezi celelalte galerii, pentru ca dintre toate, numai berbecii astia de la Dinamo isi dau in stamba.

dinu  •  26 septembrie 2008, 9:46

TATIII,LA DINAMO TREBUIE UN ZMARANDESCU .ANIMALUL NU TREBUIE LASAT SA TI SE URCE IN CAP

mytza  •  26 septembrie 2008, 10:28

nu esti corect tolo.Rapiduletzu nu poate fi comparat cu dinamo niciodata.suporterii rapdiului ,multi putini cum sunt ei ,sunt fanatici .Vin la meci chiar daca echipa e pe 1 pe 5 pe 17 …la dinamo si la steaua nu este asa

Unreal  •  26 septembrie 2008, 10:32

Hai ca m-am ofticat sa tot aud tot felul de voci, impresii, informatii denaturalizate, si provocari prin simpla exprimare a unor ziaristi mercenari, si totodata si a consumatorilor acestora. E usor sa dai puiblic pe un site vizitat (zilnic de mii de consumatori massmedia), informatii de genu „a povestit un martor ocular”. Ne judecati domnilor jurnalisti cu obiectul „informatii din surse sigure, ne relateaza o persoana sub semnul anonimatului”, iarasi cand noi replicam cu dovezi clare scrise si publicate de dumneavoastra, ne faceti inculti, copii needucati, obraznici, huligani, derbedei, si alte etichete care nu la toti ni se poate alatura. continuare …

Unreal  •  26 septembrie 2008, 10:41

… continuare: O alta chestiune ar fi la adresa acelor anti-dinamovisti, care s-au nascut din vointa de a impresiona, sau fiindca asa a fost moda. Acei suporteri oportunisti care considera ca a fi anti-suporter sau anti-echipa e mai presus de a fi microbist sau suporter al unei echipe. Am citit un comentariu al lui AlbALbastru, care este suporter Craiova. Despre acest suporter, pot sa am toate aprecierile, a fost un punct de vedere exprimat, si la modul cel mai adecvat posibil, fara expresii vulgare scurse si critici nefondate. Insa as dori sa dau si eu o replica pe masura, fiindca am citit ca „Dinamo si Steaua au fost infiintate prin ordin”, intrebarea mea vine in felul urmator: Cate echipe din Romania PCR-ista, post-PCR-ista si bolsevica nu a fost infiintata prin ordin? Chiar asa vina mare au echipele aceastea ca au fost infiintate in acea perioada, si pentru ca au fost conduse de cine au fost … (aici s-a termina replica). Eu consider ca de multe ori se consuma ura multora, si cum am spus traim intr-un campionat in care a fi anti-suporter si anti-echipa e mai presus de a fi microbist si suporter. In concluzie, domnilor jurnalisti, cautati in alt loc vina pentru violenta din tribune, fiindca nu stiu cati dintre voi la cate deplasari sau prezente in peluze aveti. Numai bine si HAI DINAMO!

gogoasha  •  26 septembrie 2008, 11:43

e vorba de sistem
dictatura (Steaua) e mai „productiva” decat democratia (Rapid si Dinamo)
Si acest aspect se poate extinde si in politic; lucru demonstrat si de studii de piata care spun ca mai bine de 30% din europeni ar prefera un anume fel de dictatura in locul democratiei actuale

bagatare  •  26 septembrie 2008, 13:15

ai dreptate.

Freduska  •  26 septembrie 2008, 13:16

Draga Tolo, de data asta chiar NU AI DREPTATE!
Si din pacate aici NU aveai voie sa gresesti. Tu propui 2 cuvinte-cheie care ar reprezenta conceptele de baza ale atitudinii acestor cluburi si care nu sunt corecte.
In finalul articolului tau se gaseste rezumatul: „Dezbinat, Rapid e noul Dinamo. Frustrat, Dinamo e vechiul Rapid, cel care căuta să explice prin vocea galeriei nerealizările din teren.”.

Cred ca gresesti fiindca:
1. In sens profund Dinamo nu a fost niciodata dezbinat. Aceasta echipa a fost mereu strans unita in jurul Sistemului. De aceea a ajuns aici, fiindca Sistemul i-a permis performanta. Faptul ca actionarii se mai contrazic, ba chiar uneori se cearta, nu afecteaza cu nimic Unitatea substantiala existenta acolo.

2. Da, Rapidul a incercat adeseori sentimentul frustrarii, dar nu datorita nerealizarilor din teren, ci datorita faptului ca Cineva acolo Sus a incercat mereu sa tina acest club departe, cat mai departe de Podium. Galeria Rapidului este f. incantata ca dupa decenii bune, echipa este pe podium si se bate pentru titlu in fiecare editie de campionat. Stridentele de comportament ale galeriei apar oricand (inclusiv atunci cand echipa conduce, vezi cazul Bricheta) si nu tin decat de patima cu care suporterii isi reprezinta echipa. Acest exagerat „Singuri impotriva tuturor” inseamna singuri impotriva lor (a celor care pregatesc blaturile, a celor care au influente in comisii, a celor care plimba valizele cu bani).

lord belial  •  26 septembrie 2008, 13:18

@Adrian: nu mai da, prietene, lectii de engleza, ca e permisa atit grafia ‘NO OFFENSE’ cit si ‘NO OFFENCE’.

Cătălin Tolontan  •  26 septembrie 2008, 13:27

costel: rocada nu inseamna semn de egalitate 🙂 articolul nu vrea sa spuns dinamo = rapid, ci ca amindoua se imbolnavesc de unm virus catalin

Cătălin Tolontan  •  26 septembrie 2008, 13:30

vald:multumesc!

Cătălin Tolontan  •  26 septembrie 2008, 13:33

freduska: inteleg ce vrei sa spui, e logic, dar dc vei lua urma banilor vei vedea ca la dinamo exista dezbinare care vine din interesul personal al fiecarui actionar. De multe ori, acest interes este opozabil interesului echipei… „sa-mi titularizez fotbalistul pe care-l am in coproprietate”… In privinta Rapidului, tu spui ca lipsa de rezultate este doar efectul, iar complotul este cauza. Nu-i chiar asa, stii f bine ca teoria complotului universal este uneori un alibi al unor oameni care nu-si fac treaba

argedav  •  26 septembrie 2008, 13:59

distante intre orasul Cluj Napoca si alte orase muntene,oltene si moldovene din ROMANIA
Cluj Napoca-Ramnicu Valcea 257 km
Cluj Napoca-Targu Jiu 283 km
Cluj Napoca-Campulung Moldovenesc 243km
Cluj Napoca-Piatra Neamt 297

Deoarece distante dintre municipiul Cluj-Napoca si unele orase romanesti din tara sunt mai mici decat distante dintre municipiul Cluj-Napoca si alte orase din interiorul arcului carpatic, anunt pe aceasta cale si alti romani din alte locuri din Romania ca pot veni sa vada un meci de fotbal in Cluj Napoca. http://www.romanism.net

mujotutun  •  26 septembrie 2008, 14:57

Ceva a la dl NEA Ovi. Bravos!

dan1672  •  26 septembrie 2008, 15:17

sunt dinamovist, nu ascund faptul ca nu de putine ori ***** editorialele tale, dar…de data asta iti spun ca ai fost chiar prea bland vis_a_vis de dinamo, de „oamenii” de la dinamo. Cand ajungi sa te refulezi pe stadioane pt. faptul ca esti **** din cauza abuzului de drapguri, cand te refulezi pe stadioane din cauea faptului ca ajungi sa te simti mic si neinsemnat in societate si multe altele care nu au leg. cu jocul echipei tale, pt. ca nici nu te uiti la meciuri, **** Scuze daca a sunat „macabru” ce scriu aici. Cine e Dinamo??? Borcea, Bucurica, Turcu? Badea, Becali??? Nu, aceste nume sunt un fel de apendic la acest nume…Asteptam sa se umfle pt a fi extirpat. Dinamo nu_i reprezinta, dar din pacate…ei reprezinta Dinamo.

bamboo  •  26 septembrie 2008, 18:16

Probabil, Dinamo va fi campioana la vara.
Probabil, Rapid va prinde un loc 3-6.
Nu se pot face comparatii intre ele, de nici un fel.

Reddog  •  26 septembrie 2008, 19:58

mai lasati-ma cu copos,turcu,borcea,taher,etc…ce joaca ei? dupa ce ca ati distrus fotbalul din romania mai va si dati cu parerea. toata ziua, buna ziua,numai carcota cautati!

romania inedit  •  28 septembrie 2008, 1:25

Eu cred ca tot Copos este seful in Giulesti !

Comentariile sunt închise.