http://www.thevenusproject.com/

Am acest dezavantaj al faptului ca… am capatat ceva experienta si, din aceasta cauza, am senzatia de deja-vu. Nu pot sa scap de ideea de ciclicitate. Si instinctiv, cand aud formulari despre “o NOUA ORDINE MONDIALA ” sau unele chiar mai putin radicale, de tipul: “lumea nu va mai fi cum a fost“ sau declaratii relativ belicoase, de tipul celei formulate de Ministrul de Finante german – care vorbea despre “criza sistemului anglo-saxon” si ca… “America va plati pentru aceasta criza” – ei, va spuneam, datorita experientei si senzatiei de deja-vu, tind sa dau fluiditate intregului proces. Lumea nu va mai fi cum a fost, pentru ca se schimba, asa cum s-a schimbat si atunci; nu prea stim ce se va intampla. S-ar putea, intr-adevar, sa fim la sfarsitul unei epoci mai indelungate si [la] inceputul alteia. (…) Exista intr-adevar ceva ce va schimba definitiv lumea. Si acest ceva s-a întâmplat în America. (…) ”.

Mai vorbeste dansul despre ciclurile lungi de aproximativ 100 de ani , amintind de cel inceput cu batalia de la Waterloo ( 1815 ) ce a durat pana la primul razboi mondial ( 1914 ) , cand a inceput altul , ce se va incheia curand . Recunostea ca anumite cercuri chiar se pregatesc de celebrarea inceputului acestei prime conflagratii .

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei stie ce spune dar consider ca nu spune tot ceea ce stie . Este singurul roman membru al Comisiei Trilaterale si cea mai „ longeviva „ personalitate intr-o functie importanta din Romania .

Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller . Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker , ambii fosti capi ai Federal Reserve ,. De asemenea si Zbigniew Brzezinski , care a fost si director .

Si iata ca zilele acestea oficialitatile occidentale au ajuns sa invoce din ce in ce mai pe fata necesitatea unui Guvern Mondial salvator …

1 ) 11.09.2001

Henry Kissinger , la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991 , spunea :
“ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Intr-un raport al PROJECT FOR THE NEW AMERICAN CENTURY din septembrie 2000 , intitulat
Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources For a New Century
la pagina 51 se putea gasi :
„ … procesul de transformari , chiar daca aduce schimbari revolutionare , va fi unul lung , in absenta unor evenimente catastrofice si catalizatoare , precum un nou Pearl Harbor . „

Iar membrii fondatori sunt numai unu si unu : Elliot Abrams , Dick Cheney , Richard Perle , Donald Rumsfeld , Robert Zoellick , Vin Weber , Paul Wolfowitz .

Sa vedem in cele ce urmeaza ce au realizat dupa tragicele evenimente :

War on Terrorism

USA PATRIOT Act

In traducere , este cam ce declara Henry Kissinger , in citatul de la inceputul articolului . Au avut MOTIVUL pentru legi care le permite sa-si faca de cap . Acest “ anti terorism “ a inceput sa le rezolve multe probleme : invazia altor state si transformarea tarilor “ civilizate “ in state politienesti .

Cine sunt personajele si legatura lor cu SRL-ul celor de la Federal Reserve ?

In timpul asta, la cativa kilometri distanta, in plin capitalism veros, in
tara care ne-a dat “mana invizibila” a lui Adam Smith, dar si “politica
interventionista” a lui John Maynard Keynes, pe caloriferul din bucataria
mea se usuca tacticos doua pungi de plastic ponosite, de un portocaliu
improbabil, pe care le am de la supermarket-ul din colt. La vreo alti doi
pasi de ele, pe frigider, se lafaie la loc de cinste un abtibild mare si
viu colorat, caricaturizand o sacosa de carpa ce ma invita s-o “scot la o
plimbare”: “Take an old bag shopping!” imi sopteste ea languros, de fiecare
data cand caut in frigider sa vad ce mi-ar mai trebui de mancare. Si exact
asta si fac: o scot la plimbare de cate ori pot. In zece minute, de pilda,
am sa cobor sa-mi cumpar niste branza. Sper sa-mi amintesc sa iau cu mine
una din pungi. Nu e vina mea! Am vazut pe BBC un documentar despre cat
plastic se iroseste pe ambalajele pe care le folosim la cumparaturi si
despre efectele catastrofale pe care le are chestia asta asupra mediului.
Asa ca m-am hotarat sa-mi fac si eu “partea mea din treaba”: sa
rationalizez, sa spal, sa pun la uscat pe calorifer si sa refolosesc. Sunt,
oare, o baba comunista? Daca da, supermarket-urile sunt, oricum, foarte
fericite sa-mi iasa in intampinare: nu-mi mai ofera pungi de plastic decat
daca le solicit eu special, in schimb imi reamintesc mereu sa vin cu ale
mele de-acasa, sau sa cumpar sacose reutilizabile din material textil, pe
care mi le pun la dispozitie intr-o miriada de culori, forme, texturi si
texte. It’s trendy to be green nowadays. Si sigur ca, pe langa intentiile
mai mult sau mai putin onorabile, se fac si bani din asta. O sacosa textila
costa vreo 3-4 lire. E de speriat cate sunt prin tot orasul.

Asadar, s-a intors oare Anglia la “socialismul-uscat-si-refolosit”, despre
a carui revenire ne spune Tolontan ca ar fi imposibila in Romania, pentru
ca “e prea devreme si suntem prea multi cei care ne amintim pungile”? Imi
pot imagina cel putin doua raspunsuri la intrebarea asta.

1. Raspunsul “Tolontan”: Da, s-a intors. In fond, daca ne uitam la ce se
intampla in jurul nostru, totul pare a fi o punere in practica, la un nivel
mai mult sau mai putin subtil, a politicii interventioniste. Avem o
situatie de criza? Ei bine, statul va cumpara capital de la marile banci
(e.g. RBS). Ce e asta, daca nu o nationalizare mascata a bancilor, cum ne
spune Tolontan? Marx reloaded? Bineinteles! Cand nemtii l-au considerat
persona non grata si l-au expulzat, Soho – cartierul curvelor, artistilor
si drogatilor din Londra – l-a primit in schimb cu bratele deschise. Marx e
la el acasa in Anglia. Fir-ati ai dracu’ de comunisti!

2. Raspunsul “Tolontan with a vengeance”: Nu, nu s-a intors, fiindca de
fapt nici nu l-a parasit vreodata. In realitate, numai SUA a reusit, in
istoria omenirii, sa puna in practica un capitalism adevarat, neindulcit si
nediluat. Si asta, oricum, doar sub presedintii ei republicani. Intre timp,
in Europa, noi ne lasam prada idealurilor vag-iluministe ale Revolutiei
Franceze, si schimbam libertatea deplina pe ideea statului-tatuc.
Economistii americani (e.g. Milton Friedman), in schimb, au inteles cu
adevarat ce inseamna “mana invizibila” a lui Adam Smith, sau principiile
Scolii Austriece – idei nascute si nutrite, dar nu si implementate cum
trebuie, in Europa. Numai ei au realizat ca statul nu trebuie sa fie nimic
mai mult decat un paznic de noapte si au decis sa practice, in mod onest si
fara menajamente, un capitalism al “meritului si talentului nerusinat”, in
detrimentul comunismului ce “garanteaza echitatea mediocra”. Si uite de-aia
o sa ruineze Obama America… Fir-ati ai dracu’ de comunisti!

…Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma nemultumesc profund ambele
raspunsuri. Si asta pentru ca le gasesc a fi reactii la o falsa problema,
la o dilema ireala (sau cel putin inactuala), la o alternativa artificiala:
ce sa fie oare – comunismul pungilor refolosite sau capitalismul talentului
avantat??!!! Dar cine oare mai gandeste astazi asa, in tuse grosiere de
alb/negru, de laie sau balaie? Aparent, o mare parte a intelighentiei
romanesti. Tolontan imi pare a da glas aceleiasi idei atunci cand spune,
ironic desigur: “Capitalismul promoveaza meritul si talentul nerusinat, pe
cand comunismul iti garanteaza echitatea mediocra. Grea alegere!”

In realitate, prin celelalte parti ale lumii, oamenii au depasit de mult
dialectica asta fortata, polarizarea excesiva ce pune automat stigmatul
comunismului pe punga refolosita si eticheta valorii garantate pe
capitalism. Politica pe-aici, am impresia, nu se mai prezinta ca un front
din WW2, cu fortele dreptei aliniate de-o parte si cele ale stangii de
cealalta. Oamenii s-au miscat catre centru si au inteles ca o teorie mixta
e singura varianta valabila. Lasam actorilor economici suficienta libertate
cat sa-si poata urmari neingraditi scopurile, dar nu atat de multa incat sa
se creeze monopoluri nejuste. Pe ici, pe colo, si anume in locurile
esentiale, ne implicam pentru a petici mantaua imperfecta a pietei libere.
Daca e vreo criza, statul cumpara capital de la banci. Daca nu, se implica
in proiecte sociale si comunitare. Nu mai fugim de aceste doua cuvinte,
pentru ca “social” nu inseamna automat “socialist”, iar a avea o constiinta
“comunitara” (i.e. a vrea sa faci curatenie pe strazi, sa integrezi grupuri
defavorizate, sa reciclezi pungi, sticle etc.) nu inseamna a fi comunist.

Ca “punga de plastic refolosita” (si tot ce simbolizeaza ea) nu e o buna
metafora pentru ideologia comunista mi se pare ca o demonstreaza din plin
ceea ce se intampla acum in Anglia. Supermarket-urile se fac din ce in ce
mai “verzi” si ne obliga, usor-usor, sa reciclam. Dar oare nu e asta cumva
in detrimentul intereselor lor economice? Si nu ne spune capitalismul ca
supermarket-urile ar trebui sa fie libere sa-si urmeze telurile economice
in mod neingradit? Ei bine, nu. Nu e in detrimentul lor. Se fac bani din
ecologism astazi. Si se faceau si in Romania comunista. Tatal unui prieten
de-al meu, bunaoara, vindea pe vremea studentiei pungi de plastic aduse
cumva pe sub mana din strainatate. Acum, are o mare firma de comunicatii. E
capitalist si-i merge bine. Punga spalata si refolosita l-a ajutat.

Asa ca sa lasam saraca punga in pace. Poate ca e mai bine sa iesim din
dialectica asta de tip stanga-dreapta si sa ne apropiem si noi, in sfarsit,
de un centru al normalitatii. Sa fim trendy. Sa fim green. Verdele e si el,
la urma urmei, undeva cam prin centrul spectrului cromatic. Evita si
extrema de jos a rosului comunist, si pe-aia de sus a albastrului
capitalist. Cam la fel se situeaza si “politica interventionista” a lui
Keynes, pe care o vedem acum la lucru in Anglia, SUA, etc. Nu e nici
intoarcere la comunism, nici reciclarea vreunei alte ideologii de mult
apuse. Eu zic ca putem dormi linistiti, macar pentru inca o noapte. Nu ne
pasc fantomele trecutului chiar la fiecare colt. Putem sa lasam stindardele
in sertar, unde le e locul. Sau macar sa le folosim pentru o cauza mai
buna.”