Fără întoarcere

Povestea unei campioane care a decis să plece

miercuri, 12 noiembrie 2008, 2:01

Povestea unei campioane care a decis să plece

Pînă acum 3 ani, pe Mihaela Peneş o găseai în Vila Mathilde din strada Oţetari. O femeie înaltă, sobră şi aspră umblă tăcută printre picturile lui Luchian, dăruite chiar de către artist verişoarei sale, fosta proprietară a casei.

În perioada în care sediul COSR s-a mutat în apartamentele din Piaţa Victoriei s-a produs şi ruptura cu lumea a fostei campioane olimpice la aruncarea suliţei.

„Se înţelegea bine cu o singură persoană: Lia Manoliu”, spun foştii ei colegi. Lia murise în 1998, iar pierderea care a îndepărtat-o de tot pe Mihaela a fost moartea soţului, cu care se căsătorise tîrziu, şi a celor doi părinţi. Plecarea fostei aruncătoare a suliţei a fost bruscă, consumată însă fără martori, ca şi viaţa ei de zi cu zi. Nimeni nu-şi aminteşte dimineaţa în care n-a mai apărut.

„La noi a ajuns vestea că s-ar fi călugărit”, rememorează oameni din lumea sportului. Colega mea Mirela Neag a descoperit urme ale trecerii Mihaelei Peneş prin mănăstiri şi prin spitale. Din cînd în cînd, ea revine la un azil bucureştean, unde telefonul sună pe hol şi bătrînii îşi aduc colegii ca să vorbească rudelor care-i sună.

Într-o astfel de istorie, în povestea fiecăruia dintre noi, nu există vinovaţi şi victime. Dar, uitîndu-te la eleva masivă care cîştiga medalia de aur la Olimpiada de la Tokyo în 1964 şi la ultimele portrete amare ale femeii albite, ceva te intrigă. Cum se întîmplă lucrurile acestea? Cum cădem aşa, dintr-o dată? E atît de necomplicat precum pare? Vii într-o zi la lucru şi, cînd te ridici din scaun, îţi strîngi lucrurile, spui „Bună seara!” cu tonul de început de week-end şi nu te mai întorci niciodată.


Comentarii (41)Adaugă comentariu

Garman  •  12 noiembrie 2008, 3:05

Caderea se afla in noi de la primul tipat si o purtam mereu,ascunzad-o,dar cand ramanem singuri nu ne mai pasa.Imi amintesc despre imensa surpriza de la Tokio si acum.Erau inceputurile televiziunii,recordurile Iolandei Balas le contabilizam mai mult de la radio.Mhaela Penes a avut destinul doar acelui concurs.A demonstrat ca orice se poate in sport,in viata.A revitalizat speranta multor atleti,multor oameni,dar,intr-o zi propiul elan s-a frant,poate, intr-un ciob de oglinda…

PAH  •  12 noiembrie 2008, 4:43

Catalin,
Textul tau – la fel de … scris ca intotdeauna (eu completez spatiul liber cu „bine”, dar poate sunt oameni care au si o alta opinie) – imi pare o justificare sentimentala a unui gest tabloidar. Colega ta Mirela Neag a dat de urmele MIhaelei Penes dar n-a facut un lucru: n-a dat de Mihaela. Asta era o proba de jurnalism. Altfel, n-a produs decat o proba de jurnalism interruptus. Parerile Iolandei Balas, ce vadesc o superioritate nemascata, de femeie implinita, sunt, din punctul meu de vedere, jignitoare. Descrierea intregii vieti a Mihaelei prin prisma anilor ei de suferinte este nu doar jignitoare, ci si devalorizanta. Caci, din cate imi amintesc eu, MIhaela Penes nu este genul de atlet care s-a dopat o intreaga viata sportiva, sfarsind la treizeci si ceva de ani sa cerseasca un rinichi nou. Nu este nici genul de sportiv ultramediatizat care isi bate nevasta ca sa obtina fonduri de la buget pentru a-si opera copilul. MIhaela Penes nici macar n-a fost ceea ce se numeste azi o persoana publica. Este si a fost o persoana discreta, despre care ziarele de sport nu s-au interesat nici macar o clipa atunci cand avea ceva de spus si, poate, ar fi dorit sa spuna. Articolul colegei tale Mirela Neag (si tin sa spun ca eu, atat cat a mai ramas urma de jurnalist in mine, n-o pot considera colega de – sa zic asa – breasla) este nu doar un rateu, ci un rateu impardonabil. Iar cel care a decis sa puna pe prima pagina titlul „Campioana la azil” este un mandru membru al gastii jurnalistilor de la pagina 5.
Puteam sa-ti scriu un mail ca sa-ti spun toate astea, dar ar fi ramas doar intre noi si mi se pare unfair fata de cea care m-a tinut in brate la botez. Caci daca voi ati ales sa faceti publica o drama interioara, ce nu-si gaseste rezolvarea in niste insailari lacrimogene fara noima, nu vad de ce n-as incerca si eu sa-ti atrag atentia cat de cat public asupra abuzului de (cea de a a
patra) putere comis.
Al tau dezamagit,
Patrick André de Hillerin

Theodor Doru Popa – Brasov  •  12 noiembrie 2008, 6:17

Emotionant si tregic in acelasi timp. Inca un exemplul elocvent ca noi, oamenii suntem la urma urmeiniste bete efemeride si totul este trecator chiar si gloria unei mari sportive. Mihaela Penes este de o seama cu mine. Suntem amandoi nascuti in anul 1947. Sufar pentru destinul ei tragic ! Asta-i viata. Cati dintre oamenii obisnuiti, multii anonimi, nestiuti de nimeni, u au destine si mai tragice. Theodor Doru Popa – Brasov.

jocker12  •  12 noiembrie 2008, 6:24

e bipolara mah, ca shi ilie nastase….are nevoie de tratament shi de medicamente…..bipolar insemana ca potzi avea faze de manie shi de depresie intr-un interval foarte scurt de timp….e tratabil dar la manie bolnavii au impresia ca vorbesc cu dumnezeu, oate asha se explica de ce a plecat penesh la minastire…….la depresie se ascund in intuneric shi pling tot timpul…..se recomanda medicamente stabilizatoare cum ar fi litiul care a dat rezultate excelente pentru ieshirea din crize….verificatzi cu doctori care shtiu dar nu intrebatzi de penesh pentru ca exista confidentzialitate inre medic shi pacient….

Camford Oxbridge  •  12 noiembrie 2008, 6:40

Vine o vreme cand toti trebuie sa ne retragem ! E greu de gestionat momentul mai ales cand se suprapune si cu moartea celor dragi. Hai Mihaela, poti sa depasesti momentul !

aqs  •  12 noiembrie 2008, 7:01

e atat de necomplicat,pe cit de filozofic este

tokyo  •  12 noiembrie 2008, 7:29

Eram copil cind, din intimplare, eram in acelasi avion cu Mihaela si Iolanda si, pe timpurile acelea un zbor Tokyo-Bucuresti cu escala la Tashkent dura 14 ore, medaliatele cu aur si-au pierdut vremea cu mine, un zinc de trei ani si jumatate, spre usurarea mamei. Eram peltic si Penes pronuntam ca atare spre amuzamentul tuturor. Imi aduc aminte vag de zbor, dar pe cele doua femei tinere nu le-am uitat, caldura si rabdarea care au avut-o cu mine. Dumnezeu sa o odihneasca si sa ne ferim sa uitam oamenii care au facut ceva pt. tara asta amarita!

trilu  •  12 noiembrie 2008, 8:31

subtil
trist

Micul Pret  •  12 noiembrie 2008, 8:40

bine ca mai scrieti si voi despre alte personalitati decat alea cu care ne-am obisnuit. Sincer nu stiam absolut nimik despre Mihaela Peneş, insa stiam de cate ori amancat taher, copos si Gigi Becali. Cred ca ar trebui ca din cand in cand sa ne mai aducem aminte de adevaratele valorile ale Romaniei, oameni care au adus glorie acestei tari, nu de unii care ne fac doar de ras.

river  •  12 noiembrie 2008, 8:43

Vietile ni se sfarsesc de-odata… Toate trec ca si o parere, atat… Ramane amintirea.

Alexandrescu Bogdan  •  12 noiembrie 2008, 8:44

Acum un an si jumatate m-am intalnit cu dna. Mihaela Penes la Manastirea Petru Voda (cat si la Manastirea azil de la jumatatea drumului).

O femeie extraordinar de buna, calma, plina de viata, jucausa, inteleapta si intelegatoare – acolo exista un camin de batrani, cat si un camin de copii…

Cu toate ca sunt tanar stiam despre cariera dansei si m-am bucurat sa vad ca face bine si ca isi cauta/gaseste credinta.
Dumnezeu sa o ajute!!!

iQ666  •  12 noiembrie 2008, 8:57

esti sigur ca lumea noastra e cea buna si nu cea la care a ajuns ea? (stii ca se zice ca poate autistii sunt urmatoarea generatie de oameni)

fotbal  •  12 noiembrie 2008, 9:39

imi plac cititorii vigilenti. bravo!
cred ca reporterul n-a gasit-o, poate pentru ca era plecata. asa cum si noi plecam din cand in cand. multa sanatate doamnei Penes!

andrei  •  12 noiembrie 2008, 9:39

Intrebare: este aceeasi mihaela penes care face abecedare?… sau este doar o coincidenta de nume… k m-as mira sa fi pierdut din vedere in articolele voastre acest amanunt…
multumesc!

Cătălin Tolontan  •  12 noiembrie 2008, 10:34

Patrick André de Hillerin: retin criticile tale si, in acelsai timp, nu sint de acord cu ele. Colega mea a scris cu atentie, echilibru si sensibilitate. Dovada reactiile de aici, stirnite oamenilor care nu cunosteau cazul. Cit despre termenul „insailari” si despre reprosul ca nu am gasit-o pe Mihaela Penes, ma amuza sa vina din partea unui jurnalist. Stii foarte bine ce insemna s-o gasim: sa facem pe paparazzi in fata azilului. Ai fi vrut astfel de poze? Ti se pareau esentiale pentru subiect? Si erau mai putin tabloidale? Patrick, cu tot respectul dar si fermitatea: ai intrat si tu in rindul jurnalistilor/vedetelor carora le e sila de meseria asta chiar si in formele ei emotionante si umane?!!!

radu  •  12 noiembrie 2008, 10:40

„Stelele care cad/Nu pier…
Stelele care cad/Se muta in/Alt cer…
(Taxi)

john smith  •  12 noiembrie 2008, 11:22

Pentru domnul Tolontan: PAH cerea sa „dati” de MP in sensul sa aveti un interviu care formeaza un punct de vedere cel putin neutru cu aceasta persoana, daca nu se poate afla adevarul. Deoarece, daca stiu bine (poate gresesc), jurnalistii sunt datori sa prezinte faptele lipsite de influente. Sa prezinte faptele cat mai mult posilbil aproape de realitate. Iar replica cu „paparazzi”… chair nu este nimic de raspuns la asa ceva. Ba da, scuze, urmarind scena politica din SUA as putea sa aseman acest gen de raspunsuri cu cele ale lui G. W. Bush Jr.. Total pe langa subiect. Multe succese si… „Desteapta-te Roman(i)e!” Deoarece se anunta un viitor sumbru.

sandman  •  12 noiembrie 2008, 11:26

Catalin,

Perfect de acord cu PAH,titlul e demn de Cancan, iar „sensibilitatea” autorului este detectabila cu un microscop foarte puternic…senzationalul vinde ziarul, sa purcedem la anchete lacrimogene, cu campioni mondiali si olimpici fie la azil, fie cu boli incurabile..vezi Linca, Gicu Dobrin,etc, sa intram cu reportofonul in viata unui om, fie ca vrea sau nu, sa surprindem geamatul vaduvei sau copiilor la marginea gropii,asta e stilul, aici autoarea a dat chix, cateva fotografii din arhiva inlocuind golurile din articolulul ce se dorea emotionant, dar mie mi se par pur si simplu „senzationalist”.
E pacat ca in ciuda exemplelor oferite de marii cronicari sportivi ai Romaniei, actuala generatie (in care te incadrezi si tu) esueaza lamentabil in articole seudosportive, cu puternice accente de tabloid.

CHIALEX  •  12 noiembrie 2008, 11:33

Sa inteleg, dle Tolontan ca Mihaela Penes, aidoma altor mii de sportivi, a folosit substante stimulative care acum isi fac „efectul”, afectindu-i psihicul? Daca-i asa, atunci nu derularea unei „biografii romantate” este „leacul”, ci lupta impotriva folosirii „stimulentelor” care – mai tirziu – se dovedesc a fi „destabilizatori psihici” sau „scurtatori de viata”.

ciupi  •  12 noiembrie 2008, 12:05

in afara vietii propriu-zise, nu exista nimic fara intoarcere. schimbi directia, renunti la ce a fost, devii altcineva, dar gindurile ti se intorc intotdeauna acolo unde le-ai nascut, unde le-ai trait. altfel e jale…

BORIS  •  12 noiembrie 2008, 12:57

domnule tolontan, o greseala poate fi, eventual, scuzabila. dar perseverenta in a sustine greseala respectiva devine detestabila. ma tem ca ati scos pe taraba drama (mai complexa si mai profunda decat par sa inteleaga unii), unui om despre care insinuati ca s-ar fi dopat la tinerete. stiu sigur ca mihaela penes nu are nevoie de mila si de compatimire la gazeta (imi aduc aminte cat a afectat-o un spot de reclama in care nicolae linca era aratat, impudic, in toata suferinta lui, si stiu cata grija avea pentru educatia olimpica a tinerei generatii, ingrozita fiind de concluzia falsa potrivit careia marii sportivi sfarsesc ca niste nenorociti).
as avea si o intrebare (vad ca sunteti dispus sa raspundeti fostilor ziaristi – va rog sa ma numarati si pe mine printre acestia): ce anume v-a determinat sa alocati atata interes mihaelei penes? nu cumva….?

PAH  •  12 noiembrie 2008, 13:39

Catalin,
Cu toata sinceritatea, chiar nu mi-e sila de meseria asta si in continuare apreciez, asa cum am facut-o mereu, un text bine scris, un reportaj facut cu ochii deschisi, o ancheta bine documentata, un interviu scormonitor, o poveste emotionanta si asa mai departe.
Cred ca, in linii mari, am spus ce vroiam sa spun inca din primul comentariu. Daca n-am reusit sa scriu destul de clar ceea ce vroiam sa exprim, atunci este numai si numai vina mea. Oricum nu mai revin asupra celor deja scrise si promit ca in viitor ma voi stradui mai tare sa-mi moderez asteptarile. Caci despre asta era vorba: de la publicatia cu cei mai premiati jurnalisti din presa romaneasca asteptam mai mult.

radion  •  12 noiembrie 2008, 14:31

nu inteleg de unde atat patetism…femeia traieste bine mersi poate e mai fericita decat inainte de ce o compatimiti…mai bine fiti bucurosi ca e mai fericita asa.
p.s. lumea asta materialista ne-a facut neoameni si toti suntem „pe invers”, ea este printre putinii care au puterea sa schimbe ceva in viata lor…noi ceilalti suntem niste lasi….doar ne conformam.

bilu  •  12 noiembrie 2008, 15:07

cATALIN,sint de acord cu abordarea lui PAH.nu avem jurnalisti profesionisti.ci doar niste oameni care fac meseria asta dupa ueche,in cel mai fericit caz.bineinteles,cu exceptiile dintotdeauna prezente.in cazul de fata,PAH are dreptate 100%,dupa pareea mea.

bilu  •  12 noiembrie 2008, 15:11

jurnalisti superficiali,fara puterea de a ajunge in miezul lucrurilor.

BABILONUL IMOBILIAR  •  12 noiembrie 2008, 15:21

Acum ceva timp, Antena 1 s-a cocotat pe niste stalpi…, a intrat pe geam cu pompierii in casa de pe Bd.Elisabeta (dupa CCA) a regretatului Gica Petrescu si l-a aratat la tv intr-o stare…oribila (el si interiorul ap). De care nu vreau sa imi amintesc…

M-am simtit agresat de acele imagini! Dar omul Gica Petrescu, intimitatea lui etc?!

Acum, scrii de Penes. E corect demersul. Esti ziarist. Bun. Problema e ca nu ai de unde sti starea ei, daca ei efectiv ii e mai bine sau nu.

Din informatiile multora care au cunoscut-o si vazut-o efectiv in manastiri sau biserici, ea este OK, din toate punctele de vedere.
Poate doar nu si in cel al respectului ce ar fi trebuit sa i se acorde.
„Atunci”, dar si acum…!

Ovidiu Miron  •  12 noiembrie 2008, 15:45

Pentru cei care o iubesc aceasta mare sportiva nu a plecat de fapt niciodata.

Viata are multe sensuri si nu toti le percepem in acelasi mod. Poate ca pur si simplu s-a saturat de ipocrizia din aceasta lume. Poate ca a cautat altceva pentru a-si continua viata.

Cătălin Tolontan  •  12 noiembrie 2008, 16:33

PAH: vezi foarte bine care sint reactiile. Tu scrii una si se intelege ca jurnalistii sint neprofesionisti, scriu dupa ureche. Ca om care ai lucrat in redactii stii f bine ca lucrurile nu stau asa.

edi  •  12 noiembrie 2008, 16:39

Catalin, eu cred ca am inteles nota de compasiune din articol. Uneori e bine sa facem un efort si sa incercam sa ne imaginam propria conditie [umana] la momentul varstei a treia, fiindca sigur asta ne va pune pe ganduri.
Vom reflecta la momentul acela si poate ca vom reconsidera unele din convingerile care ne domina acum. E si asta un fel de pregatire. Luati de val, uitam adesea ca viata ne rezerva adesea surprize, si doar dupa ce ni se intampla „ceva” realizam cat de firava e limita care ne separa de acest ceva pe care nu-l asteptam, dar care ne poate trimite undeva…”dincolo”.
Cineva a denumit aceasta limita, foarte bine inspirat, „the thin red line”.
Asa ca, destinul unor oameni ca Mihaela Penes poate ne da ocazia de a reflecta la drumul ce ne sta, tuturor, in fatza.

Vlad  •  12 noiembrie 2008, 17:28

100% de acord cu PAH.
Nu stiu cine este PAH, dar ideea este destul de clara si usor de inteles: Reactia doamnei Penes, unde este?
Pare un articol scris mai mult dupa zvonuri, dupa vorbe, foarte putin bazat pe fapte reale…
A fi ziarist adevarat inseamna mai mult decat ce a facut „colega Neag”.
In rest, numai bine!!!

Park&Son  •  12 noiembrie 2008, 18:15

Tolo,
I-am raspuns „ziaristei” (nu-i retin numele, si nici nu vreau)care a scris despre Ila Penes
„Superreportajul” cu Mihaela Penes a fost facut chiar DUPA URECHE. Daca nu isi mai gaseste de lucru, vorbesc eu cu un pretin d’al meu si o angajeaza la departamentul „vinzari de nimic”, *** Nu este admisibil sa spui atatea inexactitati si, mai mult, sa profiti de drama unui om numai pentru a scoate un „superreportaj”.

Eugen din Timisoara  •  12 noiembrie 2008, 18:35

Cam tarziu pentru doamna Mihaela, dar totusi mai devreme decat in alte cazuri se scrie cate ceva despre un performer de exceptie care a imbatranit. Si a fost uitat.
Din pacate se intampla si in tari cu pretentii mult mai mari.
A mai auzit cineva de Carl Lewis? Nici macar in USA! Si totusi a castigat cele mai multe medalii olimpice la atletism pentru USA.
Atunci sa ne asteptam la ceva de la politicieni gen „roade osul” din Romania pentru o „banala” campioana olimpica!?…

PAH  •  12 noiembrie 2008, 18:58

Catalin,
Ca om care am lucrat si mai lucrez in redactii sau pe langa ele stiu cum stau lucrurile. Am avut chiar un coleg care, eludand etapa cu audiera celeilalte parti, a scris o frumoasa ancheta infierand cu manie proletara un om mort de doi ani de zile. Deci da, stiu cum stau lucrurile. Admir, insa, modul in care iei apararea colegei tale. Si eu as fi facut la fel, dar cu mai putina insistenta.
In cazul articolului de fata cel mai rau mi-a parut pentru declaratiile Iolandei Balas, de o condescendenta sfidatoare si, asa cum am mai scris, jignitoare, amintindu-mi de versurile din Scrisoarea I:
„Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el (…)”.
Si da, Catalin, am vazut reactiile. Vedem cumva aceleasi lucruri?

firechief  •  12 noiembrie 2008, 21:40

mie imi place cum a scris tolo
respectele mele pentru catalin si pentru mihaela penes
daca a decis asa trebuie sa-i respectam decizia

KRUPP  •  13 noiembrie 2008, 0:06

Catalin,
Nu am lucrat in redactii si e prima oara cand scriu aici… Zilnic citesc cu interes atat articolele expuse cat si comentariile cititorilor. Si sunt trei jurnalisti ce-i urmaresc cu drag in fiecare zi: Vochin, Andries si Tolontan (ordinea e aleatorie). Pentru ca scriu, in general, articole bune, placute, de bun simt…
De data asta insa… am simtit ca trebuie sa scriu. Pentru ca si eu cred ca ai cam zbircit-o… O demonstrezi chiar tu, din subtitlu: ” Povestea unei campioane care a decis să plece” .
Daca MAREA CAMPIOANA MIHAELA PENES “a decis sa plece, pentru a ramane in memoria noastra ca “MARE CAMPIOANA”, de ce unii jurnalisti ( ce vor sa ne ramana in memorie ca “MARI JURNALISTI” ) se chinuie sa o expuna intr-o perioada delicata a vietii?
Aaa, daca articolul ar fi fost completat cu o tonalitate in care “EU, Catalin Tolontan, impreuna cu NOI, cei din GSP, dorim sa o gasim pe MAREA CAMPIOANA si sa ii acordam tot sprijinul necesar de care are nevoie- financiar, spiritual, etc. – ei bine, atunci as fi inteles intentia a ceea ce ai scris …
Insa, fara un asemenea gest, eu nu vad articolul decat ca pe un subiect vandabil fara prejudecati, creat de dragul tirajului… E drept, subiecte cu foste glorii aflate la anaghie, sunt gustate… Asta nu inseamna ca e si just fata de ei!
Astept sa iti ceri scuze fata de “MAREA CAMPIOANA MIHAELA PENES” sau macar sa faci ceva prin care sa-ti demonstrezi respectul fata de o fosta glorie care ne-a adus respect in lume odinioara…
Daca nu, atunci vor fi DOI jurnalisti ce-I voi urmari cu drag in ceea ce scriu pe GSP. Al treilea, cel pe care il urmaream odinioara cu drag, “va fi doar unul din cei ce vor sa vanda cu orice prêt. Raspunsul “daca vreti si poze” a fost total neinspirat pentru un jurnalist de talia ta…

Cătălin Tolontan  •  13 noiembrie 2008, 10:34

KRUPP: inainte sa renunti sa ma mai citesti si cu riscul de a se intimpla asta, da-mi voie sa ti spun ceva. Blindetea si generozitatea unui ziarist sau a unui ziar nu se afirma explicit. Articolele care cistiga premii internationale, nu e cazul acestuia al meu, care e modest, nu se incheie cu expresia: hai, oameni buni, sa ajutam pe X sau pe Y! Asta se subintelege, eventual. Treaba noastra este aceea de a spune povestile acestor oameni. Povesti care nu merg intr-o singura directie.

Cătălin Tolontan  •  13 noiembrie 2008, 10:36

edi: multumesc, cam asta am vrut sa transmit sau mai degraba sa intreb. Pentru ca Mihaela Penes nu e un om in mizerie. Si nici nu pretinde asta. Ma uimeste insa, si tu ai inteles asta, cum faptul ca scrii despre oameni, cu echilibru si chiar compasiune, a devenit un motiv pentru unii de a ataca profesia asta 🙁

habarnam  •  13 noiembrie 2008, 15:32

nu stiu mah ce atata scandal. articolul e foarte bun. e povestea unui om. pur si simplu. cum a fost si povestea lui ignat si cum au mai fost si altele.
eu de exemplu nu auzisem de mihaela penes. de ce? fiindca am 23 de ani. cu ocazia asta am mai aflat niste lucruri.
si tocmai de asta e super-reportaj: gsp-ii au reusit sa afle lucruri despre un om ce a intrat complet in anonimat.

cu alte cuvinte, mersi gsp. 😉

PAH  •  13 noiembrie 2008, 15:40

Catalin,
Daca incercarea mea de a atrage atentia asupra lipsurilor de altfel evidente ale unui articol este privita ca un atac asupra meseriei de jurnalist in sine, atunci inseamna ca nici nu mai stiu deloc sa scriu si ca am pierdut total proprietatea termenilor. Imi cer scuze si o las asa cum a cazut, caci am sentimentul ca orice as spune iti va parea fie atac aproape armat, fie de-a dreptul tentativa de omor. Scuze din nou pentru deranj si pentru disconfortul creat.

Tiberiu  •  13 noiembrie 2008, 19:41

Catalin: Mi-a placut postul, dar m-a lovit la genunchi articolul. De ce m-ar interesa pe mine ca o fosta glorie a sportului romanesc a fost internata la psihiatrie sau ca incaseaza o renta viagera de 3000 de lei? Si altele. Este ca si cu mi-ai arata o rama frumoasa, iar cand o intorc dau de mizerie. Parerea mea de dat cu stangul in dreptul la fotbal: nu cred ca era necesar ca articolul din GSP sa apara cu toate detaliile. O statuie ramane o opera chiar si cu gainat pe ea, dar e mai bine sa vorbim despre ea si nu sa facem zoom pe gainat. Campioana a plecat probabil definitiv. Dupa acest articol din gazeta chiar nu ar mai avea de ce sa se intoarca.

habarnam  •  14 noiembrie 2008, 12:44

@edi cel mai bine. ascundem sub pres ce nu ne place.

Comentează