Modestia celorlalţi

„Steaua fără Becali nu prindea niciodată Liga Campionilor. Rădoi să fie mai modest! Din cauza lor ajungem să dăm declaraţii la DNA”
Mircea Rednic

luni, 17 noiembrie 2008, 9:28

„Steaua fără Becali nu prindea niciodată Liga Campionilor. Rădoi să fie mai modest! Din cauza lor ajungem să dăm declaraţii la DNA”
Mircea Rednic


Şefii cluburilor şi chiar antrenorii continuă să facă rău fotbalului prin declaraţii

Fotbalul e frumos pentru că toată lumea are impresia că-l joacă. De fapt, că-l decide.

Uite, Borcea tot dă de înţeles că nu Rednic şi Andone au luat titlul, ci banii finanţatorilor îndrumaţi, evident, de abilitatea lui personală. La rîndul lui, Rednic neagă scenariul, dar îl invocă dacă e vorba de Steaua şi-l arată cu degetul pe Rădoi, în spatele căruia ar sta Becali.

Pînă acum, în campionat s-au cîştigat 97 de meciuri. Dacă ar fi să ne luăm după ce vorbesc patronii, ei au cîştigat 90% dintre ele. Ei, conturile, arbitrii şi maşinaţiunile.

Restul de 10% se împarte între antrenori şi fotbalişti. Care trebuie să fie, desigur, mai modeşti. Dacă se scade norocul, rămîn cu praful de pe tobă.


Comentarii (46)Adaugă comentariu

Doctorul  •  17 noiembrie 2008, 22:41

Raman cu toba. Astia aduna si spuma si praful rezultatelor. Toba reprezinta infrangerile. Alea nu le vrea nimeni.

Peace

Brady  •  17 noiembrie 2008, 22:51

Da .. foarte corect! Jucatorii sunt pana una alta responsabili pentru ce se intampla, pentru ca ei joaca nu antrenorul sau finantatorul sau arbitrul sau altul … Borcea exagereaza mult in declaratii

Ovidiu Miron  •  18 noiembrie 2008, 9:44

„Demagogie” este termenul care ii caracterizeaza pe actionarii majoritari(ba chiar si minoritari!)ai cluburilor noastre de fotbal.

Vor sa fie actorii principali intr-o piesa de teatru regizata tot de ei. Vor sa antreneze, sa castige campionate si sa apara in poze ei. Doar ei!

O fi vorba aici despre frustrari din copilarie? Probabil ca in cazul fiecaruia dintre noi e 🙂 . Dar parca drumul de la civilizatie la jungla e mult mai scurt atunci cand stii ca apari pe sticla.

sportsaga  •  18 noiembrie 2008, 10:37

Jucatorii si antrenorii intra in scena cand jucam in cupele europene. Acolo se vede cine joaca si cine nu. Si dupa cum se vede la noi patronii „fac jocurile”. Si se mai plangeau artistii ca nu se mai duce lumea la teatru. Uite ca se si duc sau vizioneaza „spectacolele” de acasa din fata TV-ului.

PS: Va recomand „Nunta muta” a lui Malaele. E mult mai buna decat „regiile” din Liga 1. Si e bazata pe fapte reale nu ca multe meciuri din Liga 1.

1Q  •  18 noiembrie 2008, 13:11

pai nu e evident ca borcea i-a castigat meciurile lui rednic? gaseste-mi o explicatie vis a vis de faptele urmatoare:
”dinamo joaca execrabil,castiga greu (iar in mec. cu bistrita,iasi si galati,suspect),pierde toate derby-urile,are o rabufnire extraordinara cu poli timisoara,toti se lauda ca asta-i fata adev. a cainilor,iar in urmatorul derby revine la conditia mediocra de pana acum si pierde. atunci,nu are dreptate radoi si teoria sa,poli,echipa odihnita ?”
i pup you!

soad  •  18 noiembrie 2008, 13:41

nu inteleg ce comenteaza lumea despre dinamo. daca bine imi amintesc anul trecut steau a castigat 11 meciuri cu 1 : 0 si majoritatea golurilor date pe final de meci si din „noroc”. nu sunt dinamovist dar ma enerveaza aroganta stelistilor care „joaca” (adica pierd intre noi fie) in liga campionilor doar datorita valizelor lu „jiji” mantuitorul nostru autodeclarat. tuturor contestarilor lui dinamo trebuie sa inteleaga in romania echipa campioana sau mai nou si cea de pe locul 2 isi castiga trofele in doua locuri pe teren si in culise!!! nu exista o echipa care se bate pentru cele 2 locuri si care sa nu faca jocuri de culise!!! nu de alta dar in romania acesta ii sistemul si nu doar in fotbal ci in toata societatea in care traim. asadar dragi microbisti indiferent de culorile pe care le indragiti: rapidisti, cfr-isit, stelisti, dinamovisti, olteni sau timisioreni intelegeti un lucru in fotbalul romanesc perfomanta se face doar daca furi asa ca hai sa ne mai injuram care fura ci sa ne bucuram de specatacolul fotbalistic din teren care conteaza mai putin pana la urma la sfarsitul campionatului.

nebunu’  •  18 noiembrie 2008, 13:41

Acest articol nu-si are rostul, sau si-ar avea utilitate daca ar atinge moralitatea conducatorilor de echipe si i-ar determina sa lase echipele sa joace un fotbal curat pentru a se vedea adevarata valoare; Evolutiile din acest campionat au fost umbrite doar de meciurile suspecte in care a fost implicat clubul Dinamo (Otopeni, Bistrita, Galati, Timisoara), in rest a parut unul curat si onest.
Automat va veni returul si momentul in care Becali va spune: DE AZI CASTIGAM 10 MECIURI.

old dog  •  18 noiembrie 2008, 13:47

IATA cit de „OBIECTIVI”sunt romanii,in general…
TOTI se leaga de DINAMO,dar OBIECTIV vorbind,UITA ca cel putin din meciul cu FARUL,DINAMO,NU a mai ALINIAT primul 11,si meci cu meci,tot mai multe accidentari…
Steaua A DAT TONUL,in ultimii 2-3 ani, la MIZERII in fotbalul romanesc.
UN patron IGNORANT si DEZECHILIBRAT EMOTIONAL, arunca in lupta TOATE „dejectiile” de care e CAPABIL(banii ptr. acest INS SUNT TOTUL,ONOAREA e un cuvint prea GREU si e LIPSA in vocabularul sau SORDID)… TOLO,erai mic COPIL,cind ACEST „IMPAUNAT” al ABERATIILOR,visa sa ajunga „rege”,poate regele IGNORANTILOR,daca a AJUNS ca in fotbal SA SE CREADA,mai DESTEPT decit TOATE FOSTELE STARURILE din GHENCEA.
Se crede cel mai MARE si LIDERUL absolut,iar prietenul nan, TURCU il copiaza,iar ASTIA sunt doar 2 dintre DE.ZE.CHI.LI.BRA.TII din fotbalul nostru. S-AU INVENTAT noi cooperatii PE BAZA,afacerilor frauduloase si pe culoarea ros-albastru sau alb-rosie? iar UNII(CFR merg LA DOUA CAPETE!!!

redscorpion  •  18 noiembrie 2008, 13:49

Dar , sa nu uitam cele 2 11m din meciul cu cfr, faultul la stelea in meciul cu unirea , volei in careu la lovin ( parca),valiza cu …table binenteles,si cu voia dvs ( nu ) ultimul pe lista , bricheta ! Sa mai continui ? Astea sunt faptele de arme ale Stelei doar anul trecut, daca doriti le enumar si pe cele de acum 2 ani .

gogu  •  18 noiembrie 2008, 13:51

Sa NU exageram ,generalizind!
Eu nu stiu cine este patron la Galati de exemplu ,o echipa frumosa cu un joc de calitate .Deasemena pot spune despre Brasov ,Urziceni ,POli Iasi chiar si Rapid -singura din Bucuresti!
Evident ca se pot emite aceste ipoteze despre Dinamo ,Steaua sau Vaslui,A , campionele blaturilor si a jocurilor de culise care si-au arat valoarea in Cupele Europene!
Cea mai curata ramine CFR! Desii a+ti aruncat cu noroi si asupra ei mai ales ca din Cluj.Dar antrenorii si oamenii de fotbal priceputi stiu si unii chiar declara adevarul!
Vezi: Dan Petrescu ,Lucescu jr.!Singurii antrenori de clasa din Liga I in momentul de fata! Restul sunt mediocrii!

fane  •  18 noiembrie 2008, 13:57

articol banal, dar simteam nevoia sa scriu ceva ca mi-am iesit din minti cu cana asta. ***

relu  •  18 noiembrie 2008, 13:59

Dar de pierdut cine pierde meciurile in campionat? Aia care cara targa?

andrei alexandru  •  18 noiembrie 2008, 14:18

totdeauna in fotbalul romanesc s-a vazut numai „barna din ochiul altuia”, si pentru propriile esecuri s-au gasit /inventat scuze care tineau in special de factori externi. Este ciudat totusi cum jurnalisti cu personalitate, ca tine Cataline, sau altii pe care nu-i numesc, nu au remarcat ca scenariul in campionatul romanesc este acelasi de 3 ani de zile! O echipa careia ii iese se pare tot, care are reveniri spectaculoase castigand meciuri in fata unor adversari superapatici (in special dupa pauza, vezi Vaslui, Galati, Iasi), in fata careia arbitrii nu fac greseli majore dar fundasii adversi da, pe de o parte, si Steaua intr-o cursa vesnica de urmarire, cu un patron gata sa „sara la cap” acolo unde trebuie, adica de la Mitica la Mircica (nu si la Bunica!!!). S-ar putea sa aflam peste o perioada ca „Gigi” a contribuit din plin la bunastarea majoritatea celor implicati in fotbalul romanesc, inclusiv a presei. (Unirea Urziceni- un accident n eprevazut de cei care trag sforile)

LIVIOL  •  18 noiembrie 2008, 14:18

Da, cataline!
Ne uitam la un teatru ieftin!Anul asta,de exemplu Dinamo e campioana….sprijinita puternic de FRF, mai nou de Timisoara, Galati si indirect multe echipe mici prin intermediul frf!
De partea cealalta a ramas oierul, cu UU si cu alti cativa!
Toti o apa si un pamant!
Lovitura dupas lovitura….microbul va muri in mine!

anonimul  •  18 noiembrie 2008, 14:28

Bah dinamovistilor….spuneti k steaua castiga meciurile numai datorita lui gigi becali si k adevarata valoare se vede in cupele europene…a doua afirmatie este foarte corecta…in europa se vede adevarata valoare…despre dinamo nu spun dekt un lucru…NEC Nijmegen o echipa de nimik kre cu jucatori k Tschibamba si khivouvu va eliminat….si rapid..va eliminat steaua in sferturile cupei uefa….deci cine are valoare????

Me  •  18 noiembrie 2008, 14:37

ce sa spun? doar Steaua a facut masinatiuni? clujul cel „mai curat, cel mai uscat-senzatia protectiei” (asa era o reclama) a castigat titlul cu blaturi ordinare facute cu rapid (m.constantin a spus ca daca cfr nu poate sa le dea gol el isi va da autogol), cu dinamo-blat pe fatza (recunoscut de unii fotbalisti care au spus ca nu vor juca nimic cu cfr ptr ca nu-si doresc sa ia steaua campionatul) cu vasluiul cu galatiul etc. Chiar ne credeti prosti? chiar nu vedem ca nu doar steaua a castigat incorect puncte (acolo macar necioplitul, care spune ca e cel mai tare om din Romania, le da pe fatza, dar si ceilalti au facut multe magarii doar ca ei nu trambitzeaza asa ca ciobanul piperan. Rusine tuturor nu doar celor din ghencea ci tuturor care s-au „manjit”. Cred ca urziceniul, craiova si echipele mici si-au vazut de treaba, in rest toti sunt patatzi.

Camford Oxbridge  •  18 noiembrie 2008, 14:38

Sa nu uitam ca Dinamo si Rapid au facut noncombat cu CFR (cea mai curata echipa de fotbal din Romania). Vedeti situatia lui Dani Coman, acuzat de Copos ca a trantit meciul cu CFR.

alex  •  18 noiembrie 2008, 14:54

tolo, tolo, in lipsa de subiecte inventati, bagati pe gatul cititorilor, sub paravanul dreptul publicului la informare tot felul de facaturi in genul torje a depasit limita legala de viteza, nenorocitul circula cu 71 km/h. la fel si in cazul de fata, mircea rednic a avut un punct de verere foarte pertinent pe care voi il disecati in articole peste articole. omul are perfecta dreptate, radoi nu prea mai joaca, trebuia sa fi plecat de mult timp in afara. in schimb a devenit filosof si emite judecati de valoare. intai ca dinamo nu are fata de champions league. apoi, cand dinamo a aratat in meciul cu poli ca are fata de champions league, macar mai mult decat steoaia, radoi vine si declara ca poli s-a odihnit in acel meci. in loc sa va concentrati pe frustrarile obosite ale lui nea mirel voi ce faceti? criticati niste vorbe de bun simt ale lui rednic, probabil cel mai bun antrenor din divizia a (pentru necunoscatori are 2 titluri de campion cu doua echipe diferite, iar asta trebuie respectat). ce a facut mirel in meciul stelei de anul trecut cu dinamo, dupa care ar fi trebuit sa sarbatoreasca titlul de campioana? nimic, de aceea finala campionatului s-a mutat la cluj, unde jiji, cel mai bun jucator al stelei in returul campionatului trecut a iesit la atac.si unde, din cauza unor legi idioate si a unor procurori asmutiti impotriva unei lupte imaginare cu coruptia, lupta care oricum nu are si nu va avea vreun rezultat, s-a nascut marele scandal valiza, de fapt o mare vrajeala. acum intelegi declaratia lui rednic? incepe sa aiba vreun sens?

milici  •  18 noiembrie 2008, 14:58

Rednic arunca o piatra in fantana si altii comenteaza…
Steaua are cei mai multi jucatori de nationala , a cumparat jucatori peste media campionatului , e ajutata de Becali prin mijloace incorecte cum se sugereaza , cu toate astea de 10 meciuri nu a batut pe nimeni.Echipele bunicele sunt vai mama lor vezi participarea in cupele europene , nu fac aranjamente si sunt peste cei care fac mismasuri in clasamentul autohton
Totul e perfect logic bravo GSP!

rollo tommasi  •  18 noiembrie 2008, 15:04

Parca gazeta i-a dat lui Radoi 10 dupa prestatia cu Galata, care l-a mai luat Hagi de la prosportul lui Tolontan dupa meciul cu Ungaria(sau 5 stele). Asta nu intelege Rednic, ca in Europa se termina valizele, si ramane doar valoarea, dar ce sa spui cand in toata existenta lui NEC , a obtinut o singura victorie in Europa , ghici cu cine? cu dinamo si elfsborg, knnatspyrnufelag,polonia varsovia si lista poate continua.

alex_sb  •  18 noiembrie 2008, 15:05

pai si radoi spunand k timisoara sa- odihnit ce a facut..?…nu a facut rau fotbalului???..Si oricum rednic are dreptate…….steaua a jucat in liga cu valiza si bricheta….si vedem cu totii ce a iesit!!!

DRAGOS C.  •  18 noiembrie 2008, 15:09

Domnule Tolontan,

Chiar nu este clar ca fara Gigi Becali, Steaua nu ajungea pe locul doi si , implicit, in Liga campionilor, IN ULTIMII DOI ANI ????? Pai cele 10 victorii din campionatul trecut au fost, multe dintre ele, obtinute prin valize, terenuri si alte asemenea „atentii” ale patronului Stelei. In multe jocuri s-a umblat la jucatori, in altele s-a aranjat cu patronul iar in celelalte cu arbitrii… Doar cu Otelul in deplasare si cu cu Timisoara acasa a castigat Steaua „pe bune” in returul trecut! In rest, blaturi cat incape. Sigur, nimeni nu are probe sau nu vrea sa le ofere. Aaaaaa, si mai era ceva: cu largul concurs al lui Mitica Dragomir, prieten cu patronul Stelei…

Rubert  •  18 noiembrie 2008, 15:10

Pertinent articolul, insa subiectiv…Pentru ca nu e posibil ca o echipa ca Steaua sa nu joace fotbal de pe vremea lui Protasov si sa umble doar cu masinatiuni…Daca facem o analiza obiectiva, in ultimii doi ani Steaua a fost implicata in toata scandalurile din fotbalul romanesc..iar in UCL nu are nic o idee de joc…E adevarat insa ca si Dinamo era protagonista multor scandaluri (ex. scandalurile cu Ceahlaul), insa ce se intampla la Steaua e jenant. Noroc cu echipe precum CFR, Urziceni, Rapid, Brasov, Poli, sau U Craiova…

bagatare si punct ro  •  18 noiembrie 2008, 15:13

asa este la noi.

DRAGOS C.  •  18 noiembrie 2008, 15:33

pentru rollo tomassi

Ce a facut Steaua in Liga Campionilor? Cu exceptia jocului de la Kiev, unde a castigat Steaua ceva????? Care este ultima echipa mare eliminata de Steaua ??? Galatasaray ti se pare o mare echipa ???? Asa si Dinamo a batut-o acum doi ani cu 5-1 pe Everton si a si eliminat-o. Care-i problema? daca Steaua facea niste rezultate senzationale cu vreo echipa de Liga Campionilor mai intelegeam sa arati cu degetul la altii dar asa….
Aaaaaaa, jos palaria pentru Cluj: 2-1 la Roma (!!!) si 0-0 cu Chelsea !!! Apropos: stii ca Steaua nu a invins niciodata in Italia intr-un meci oficial (in 50 de ani de existenta) iar Clujul a batut la a doua participare intr-o cupa europeana????

PT DL DRAGOS C  •  18 noiembrie 2008, 15:34

Domnule Dragos C,
Poate ca Steaua a ajuns pe locul 2 in campionat datorita lui Becali, dar ar trebui sa recunosti ca de fiecare data a trecut de 1-2 tururi preliminare. E posibil sa nu fi avut parte de ce mai tari adversari, dar, spre deosebire de altii, macar a reusit sa treaca mai departe. ceea ce nu pot spune despre dinamo, rapid, cfr, timisoara si altii

NOs  •  18 noiembrie 2008, 15:45

**** Voi chiar nu intelegeti ma **** ca Tolontan incearca sa scoata meritele fotbalistilor in fata iar voi cu comentariile voastre sunteti la fel de praf ca si conducatorii de cluburi si ii umbriti ???

st3ph  •  18 noiembrie 2008, 16:02

nu mai vorbiti voi atat de radoi pt ca el e sufletul stelei….el este glasul fotbalistilor din ghencea..ce se tot ia rednik asta de el atat ca nu a antrenat in viata lui un fotbalist ca radoi……cioc” mik si jok de glezne ….

marius  •  18 noiembrie 2008, 16:17

Nu zice nimeni ca Steaua nu a facut magarii dar nu a cumparat meciuri directe cu echipe ca Buzaul si Otopeniul tot ce a facut a stimulat adversarele CFR-ului care in tur castigase tot(cu echipele mici bineinteles ca cu cele mari se bucura cand scotea egalul) iar in retur cand echipele adverse erau stimulate a pirdut meci dupa meci dar surpriza a castigat cu Rapid si Dinamo ????????//

Rudolf Kruger  •  18 noiembrie 2008, 16:26

D-le Tolontan, ce procent dintre cei care va citesc articolele le si inteleg nuanta ?…

BABILONUL IMOBILIAR  •  18 noiembrie 2008, 16:36

Fotbalul romanesc are nevoie de performante, ele sustin si…”microbul” suporterilor 🙂 , dar si…ce vine din urma.
Este bine sa nu mai exista atata animozitate si chiar ura…, ci abordari constructive.
Ne-am bucurat la performantele tuturor echipelor romanesti, ne-am intristat altadata, chit ca ne-a indignat cand au fost perdante in fata unor adversari ce puteau fi scosi, eliminati, invinsi.

…Totusi, dincolo de toate, calculele si punctele arata ca echipa Steaua a adus cele mai multe beneficii fotbalului romanesc in confruntarile internationale. Indiferent de era politico-economica in care s-au intamplat.
Bari cu Bayern, cu Dinamo, cu Rapid, cu Timisoara…, joc in „mana” cu Lyon acasa etc, golurile „lui Zapatta” in Franta dau masura unei echipe si stresate, dar si ghinioniste, asa cum a fos cea a stelistilor.
Dinamo a fost foarte aproape de Liga cu Lazio, un culoar foarte bun…, a ratat. Pe „calapodul” Rednic brevetat in Anderlecht-Rapid 0-2…, cu finalul paroxistic 3-2!
Poate anul asta…Desi nu joaca prea inchegat, prea frumos, Dinamo poate si…poate ar merita sa intre in Liga in acest an. Asta, evident, daca nu se schimba iar echipa 90% (A.Cristea, J.Cezar s.a. si-au exprimat dorinta de a o „taia” din „Groapa”)…Iar cu Niculescu si Moti sau Kirita, nu se (mai) poate juca in L.C., cum nu s-a putut cu fie nici (re)intorsii de la Sahtior in trecut…
CFR a pierdut 6 puncte cu Bordeaux, dupa ce luase 4 cu Chelsea si Roma. Cine isi putea inchipui ca ia 4…cu ultimele? Si cine isi inchipuia ca ia…0 in meciurile cu prima?

Fotbalul e frumos, de-aia e REGE! E bine ca toti participantii la ea sa incerce macar a-l face cata mai agreabil, ochiului, dar si imaginii sale insasi (per total).

NOs  •  18 noiembrie 2008, 16:41

auzi si la marius ala … tu traiesti pe alta planeta poate nu stii ca si anul trecut si anul acesta Steaua a facut egal cu buzaul in timp ce celelalte contra-candidate la titlu au castigat dar deh pt tine cred ca a cumpara meciuri are cu totul alta conotatie ! probabil ca atunci cand cumpara dinamo meciuri pe bune, pentru tine e un fel de a spune ca a fost un meci cu o echipa slaba sau cam asa ceva..

foaie verde  •  18 noiembrie 2008, 16:44

simplist …

gionelissimo  •  18 noiembrie 2008, 16:58

Rednic vorbeste de blaturi ? Care e problema daca Becali da bani pentru ca jucatorii altor echipe sa-si apaere sansele corect ? Sa dea si Borcea Craiovei sau Urziceniului si Gigi sa dea Argesului si Brasovului

Expertul  •  18 noiembrie 2008, 17:40

Este clar ca Becali, cu sacose, valize, brichete, arbitri de casa gen salomir(pana a fost pensionat)tudor, ivan, deaconu, etc a contribuit ceel mai mult la castigarea titlului sau a locului 2 in campionat. A avut noroc ca galata era in urma de tot cu pregatirile. Sunt curios daca steaua i-ar mai invinge pe turci la ora actuala. As fi in stare sa pariez tot salariul meu pe un an de zile(120.000 euro) ca ar pierde ambele meciuri(tur si retur)cu un arbitraj corect.
Despre dinamo, ce pot sa spun? astia ar pierde si cu otopeniul daca nu ar butona borcica. Despre meciurile internationale as aminti doar de 17 nentori(data de ieri!), pescarii cu numele imposibil de pronuntat sau echipa elfilor.
Desfiintarea clonelor comuniste, asta e problema arzatoare la chestiunea zilei.

AlbAlbastru  •  18 noiembrie 2008, 18:19

Catalin, IAR incerci sa-i scoti pe stelisti basma curata??? Are dreptate Boecea. Daca nu era Becali cu valizele si cu prietnii lui de la FRF si Liga si comisii si multe alte „aranjamente”, Steaua nu ar fi luat campionatul acum 3 ani si nici nu ar fi terminat pe doi acum un an si acum doi ani. CLAR Toata lumea stie asta, este doar o chestiune de A RECUNOSTE ASTA… lucru pe care Becali i -l face… el recunoaste ca „daca nu ma implicam EUUUU”>.. asa si este. Asa ca nu mai incerca sa le invirti si sa le talmecesti si RAStalmacesti si sa le int erpretezi si REinterpretezi ca lumea nu este batuta in cap… zau… crede-ma.

Vasile  •  18 noiembrie 2008, 18:21

Steaua mai rau ca Dinamo. Echipele din fata sunt mai mult sau mai putin patate. La cald as fi spus ca Dinamo a avut in ultimii ani cele mai multe meciuri de „incalzire”, cu adversari platiti. Dar la rece.. hmm pai sa ne uitam cum termina Steaua campionatul de la Zenga incoace: in genunchi. Si de fiecare data ultimele 4,5,6 meciuri sunt rezolvate cu cantec, le rezolva patronul adica: vezi cum a castigat Dumitriu meciul cu Poli acum ceva ani dupa ce Zenga era sa o comita, cum a castigat echipa lui Olaroiu ultimele 4 meciuri de campionat (daca se juca pe bune Rapid era campioana), vezi si campionatul trecut, cand Steaua s-a batut in meciuri aranjate cu CFR-ul. Steaua a terminat de mai multi ani in genunchi campionatul, fara sa convinga, dar a salvat-o jiji (sau a incercat sa o salveze). Cei mai de treaba parteneri au fost: Otelul, Vasluiul, Poli, Sportul, Jiul si altii. Asta e realitatea trista pentru un club care a fost mare. Si se vede si prin Europa unde Steaua inoata fara cap si fara coada de ceva sezoane. Pana la urma treaba buna tot Zenga si Protasov au facut

polska  •  18 noiembrie 2008, 18:26

vb tampenii . arunci pisica si la altii . acum era vorba de becali si felul cum a castigat locurile secunde din 2 camp .cum poti apara un om care fuge dupa jucatori cu banii [ si atunci cei care primesc bani sa joace corect crezi ca nu primesc bani si cand joaca cu aurolacii ? ]?. cand nu poti bate nici macar pe buzau si otopeni ce pretentii de mare echipa ai . ***cum *** se face ca****nu joaca nimic in tur si primele etape din retur si pe urma BRUSC devin invincibili , aud ? . cand tu declari cu gurita ta ca : sper sa nu mai vreo surp[riza si sa nu fim pe locurile 1 sau 2 ca pe urma sa fiu nevoit sa merg iar pe la dna . lasa pe altii fiindca acum era vb de hotul =becali= , cand o sa apara si alte valize mai vb .

fisherking  •  18 noiembrie 2008, 18:30

Domnilor, problema e alta si anume ca cel putin 99% dintre Dvs nu au citit cu atentie articolul, comentand acum total pe langa subiect.
In alta ordine de idei, disputa asta e sterila. Aproape toate cluburile din ciorba lui Mitica se dedau la blaturi, aranjamente, reciprocitati, etc. Chestiunea deranjanta e ca doar hidrocefalul din Pipera o si recunoaste. Iar acolo unde e vorba de stimularea adversarilor contracandidatelor, eu sunt de parere ca nu e nimic ilegal si nici imoral, decat daca asa statueaza Mircea Sandu, de fiecare data cand interesele personale sau vreo simpla flatulatie nocturna ii dicteaza asta.
Cu respect…

AlbAlbastru  •  18 noiembrie 2008, 18:50

@fisherking. Vai mai „siporterule”, ce interesant mod de a privi si a expune lucrurile!!! Tu chiar crezi ceea ce spui???
Sunt sigur ca nu. Nu mai amesteca ciorba ca se strica. Steaua si Dinamo au INVENTAT hotia si blaturile in Romania, iar
incepind cu anii ’80 si pina in momentul de fatza, Steaua i-a intrecut pe Dinamo si asta ti-o spune un oltean care uraste Dinamo mai mult ca pe orice in lume.
Nu mai amesteca „celelalte echipe” cu cele doua… hai ca nu vreau sa mi se cenzure mesajul… dar tu desigur ca stiai asta si fara sa ti-o spun eu.

Ciprian P.  •  18 noiembrie 2008, 19:04

Lucrurile astea le stiam!Steaua si Dinamo au fost si ramam focarul fotbalului romanesc.Pana acum 4-5 ani Dinamo era campioana blaturilor,acum e Steaua.Cel care trage sforile e D.Dragomir.Iar Becali nu s-a sfiit intr-o interventie telefonica la o emisiune sa-l invite pe Dragomir la o partida de table la palatul sau.Becali radea cu gura pana la urechi iar „oracolul din Balcesti” nu stia cum sa-si fereasca privirea.Mai rau e ca mass-media le canta in struna acestor 2 echipe cu cei mai multi „admiratori”.
PS Felicitari Urziceniului ptr ce a realizat pana acum.Asta denota ca-n campionatul autohton e mult can-can.Ba cel mai bun antrenor din toate timprile felicitandu-ne(Peseiro),ba razboinicii luminii(rugandu-se de arbitrii sa opreasca meciul)salvandu-i valizele,ba spartanii cu trabucurile in gura…

Oferte Revelion  •  18 noiembrie 2008, 20:22

Ai dreptate tolo. Ma cam dispera cana asta de nes ce nu se dezlipeste de mouse-ul meu, da asta e adv… Rednic si toti dinamovistii nu-i ajund lui Radoi nici la degetul mic.

acidutzu  •  18 noiembrie 2008, 20:23

Ei domnule Tolontal,asa stau lucrurile,precum spui.Este principalul motiv,pentru care nu contam in competitiile europene,incit se poate spune fara gresi”blatu-i frate cu romanul”

fcsb  •  18 noiembrie 2008, 20:25

faptul ca steaua nu a facut blaturi se vede din meciurile cu buzaul. iar celelalte echipe care joaca „corect” s-au facut de ras in europa anul asta( 5 echipe 5 puncte:)) ). fara steaua si dinamo am fi la nivelul tarilor baltice la echipele de club. spuneti de cfr ca a facut 2-1 cu roma, asa este, dar ati uitat anul trecut de cipriotii de la famagusta( care in meciul urmator au fost zdrobiti de everton cu 6-0).

Ofee Relion  •  18 noiembrie 2008, 22:56

Aceste atacuri virulente la adresa lui Radoi nu isi au locul dupa parerea mea. Conducatorii de la DInamo fac numai prostii in declaratii, turcu e cel mai comic si incult om vazut vreodata la tv, Zborcea cel mai antipatic, si rednic,,, un antrenor pe masura

cocosul galic  •  18 noiembrie 2008, 22:59

Sint unii care ar vrea ca Steaua si Dinamo sa se desfintzeze. Baieti, chiar daca s-ar desfintza cele doua, ar fi altele care le-ar lua locul. Este chestie de sistem, asta este sistemul capitalist si asa se intimpla in toata lumea, vezi italia, spania, anglia si altele.Intotdeaua vor fi unele echipe „mai echipe decit altele”. Dar cum se spune, atit cit nu este echipa mea arata cu degetul, dau cu gura. Inca ceva, nu poti sa aranjezi fara acordul celor mici. Nu se poate aranja meciul fara cei mici, sau arbitrii. Nu poti aranja toate meciurile cu arbitrii, le aranjezi pe cele pe care nu le poti cu adversarii !
Daca toti cei mici ar fi corecti s-ar vedea mai rapid hotzii. Dar daca o echipa precum Poli Tim, se pune capra cu dinamo si etapa urmatoare joaca pe bune cu Steaua, atunci fratilor nu vom avea niciodata un campionat corect. De ce Poli nu si-a jucat corect sansele ? Si ei pot lua campionatul. Au ales asa si au pierdut. Este doar un exemplu

Comentează