Aspirina lui Becali

Buzăul se va retrage probabil, nimic nu e sigur în fotbal!, iar Steaua va recupera două puncte

luni, 24 noiembrie 2008, 12:49

Buzăul se va retrage probabil, nimic nu e sigur în fotbal!, iar Steaua va recupera două puncte

Calculele sînt bune, chiar dacă nu toate combinaţiile sînt permise. Ceea ce face Steaua, silind practic Buzăul să abandoneze campionatul, e parte a regulii jocului. Nu jocul din teren, desigur.

Pe scurt. Becali îl va convinge pe patronul buzoian să se retragă. E şi în avantajul aritmetic al „lanternei”. În loc să intre în Divizia B cu o penalitate uriaşă, Buzăul merge în „C” şi, de acolo, intră în „B” prin fuziune cu Rîmnicu Sărat, fără penalizare. Curat, murdar, practic.

În cîteva zile, totul va fi oficial. Buzăul iese şi Steaua recuperează două puncte distanţă faţă de Dinamo. Returul va porni foarte strîns, pentru că cinci-şase echipe îşi înşiră speranţele pe distanţa a 10 puncte. Totul se poate recupera, orice  e posibil.

Numai că, dincolo de matematica influenţelor, Steaua are o problemă reală de joc. Şi de încredere în sine. Pentru prima oară după mulţi ani, cumulativ şi indirect, s-au adunat atîtea probleme în curtea celei mai titrate şi iubite echipe din România încît acestea nu pot fi rezolvate la masa verde. Fotbalul are capacitatea incredibilă, de asta e şi atît de iubit, de a ignora handicapurile. Aşa a ieşit CFR Cluj campioană, aşa a răsărit Urziceniul, aşa a ajuns Timişoara să conteze pe punctele de suspendare, care ar propulsa-o spectaculos undeva în top.

Pînă cînd Steaua nu îşi va rezolva crizele reale, de autoritate profesională a preşedintelui şi a antrenorului, criza de rudenie ajunsă politică de dictat, pînă atunci aşadar, tot ce încearcă Becali e o simplă aspirină. Merge, funcţionează, dar, vorba bancului cu Radio Erevan, asipirina e anticoncepţional doar dacă o ţii între picioare. Iar picioarele, creierul şi curajul trebuie să joace în fotbal, nu să stea în poziţie de drepţi în faţa lui Becali.


Comentarii (123)Adaugă comentariu

Gimmy  •  25 noiembrie 2008, 11:58

***chiar daca o sa se retraga Gloria, de puctele din clasamant o sa beneficieze si alte echipa, nu numai Steaua. Scrii si tu ca sa te afli in treaba.

bebe  •  25 noiembrie 2008, 13:27

rationament gresit ,buzaul nu sa inteles niciodata cu ramnicu-sarat ,si steaua va pierde meciul cu urziceniul si se va indeparta de locurile fruntase si in retur multi vor fi atenti la valize.

motanu spania  •  25 noiembrie 2008, 13:40

MULTUMESC PENTRU APRECIERI.VAD CA MULTI CONTINUA CU TEORIA CONSPIRATIEI.EU NU CRED IN EA.IAR BUZAUL S-A PURTAT EXTRAORDINAR DE CORECT FATA DE LIGA1.CE SE INTIMPLA DACA PIERDEA TOT CU STEAUA CEA CE ESTE POSIBIL IN MOD NORMAL.AR FI TUNAT ZIARELE BLAT BLAT.DAR BUZAUL IN DOI ANI A LUAT CELE MAI MULTE PUNCTE STELEI.NU ZIC CA BECALI ESTE USA DE BISERICA.POATE S-A PLIMBAT…CU CITEVA VALIZUTE…DAR CU BUZAUL NU AVEM CE SA II REPROSAM.PUTEM SA II REPROSAM CARACTERUL ,STILUL DICTATORIAL DE A CONDUCE UN CLUB,CONPORTAMENTUL FATA DE FOSTELE GLORII ALE STELEI,FATA DE SUPORTERI,JUCATORI E.T.C.NU AVEM UN CAMPIONAT CORECT ,DAR CORECT NU ESTE NICAIERI PESTE TOT EXISTA INTERESE.PROBLEMA ESTE SA FIE MACAR 75 LA SUTA CORECT.IAR ASTA SE VEDE IN EUROPA.UNDE DOMNULE TOLONTAN.DOMNILOR DE VREO 18 ANI DOAR STEAUA,PUTIN RAPIDU SI MAI PUTIN DINAMO AU FACUT CEVA .SI CLUJUL ACUM DAR SA MAI VEDEM.CIND SCRIET CEVA AR TREBUI SA FITI CORECTI SI APOI SA TINETI CU ECHIPA CARE TINETI.OBIECTIVITATEA TE FACE SA ITI VEZI GRESELILE SI DOAR ATUNCI POTI AVANSA.IN VIATA.CAM ATIT.O ZI BUNA SI SUCCES STELEI SI C.F.R IN EUROPA.PENTRU CA SUNT ROMAN.

TURISTUL  •  25 noiembrie 2008, 13:50

Dar cand ai scris :probabil” ca Buzaul va vinde meciurile cu Steaua??? Nu stiu de ce bagatelizezi situatia asta…Buzaul nu se va retrage!!!

observator  •  25 noiembrie 2008, 15:28

daca se retrage Buzaul, ar trebui declansata o ancheta si daca se dovedeste implicarea financiara a lui george becali in acest club ar trebui retrogradate ambele echipe patronate de acesta. ***

Your Travel World  •  25 noiembrie 2008, 15:56

NU cred ca Steaua are atata putere asupra Buzaului cum se crede. A facut 2 egaluri cu Buzaul in ambele campionate. relatia de prietenie este exagerata de presa. da si-au dat unii altora juxatori, dar dincolo de asta nu a prea existat prietenie. nu cred ca buzaul se retrage din cauza stelei, din cate stiu buzaul are 3 puncte, deci alte 2 echipe mai primesc 2 puncte, ele de ce nu sunt suspectate…?

forever_Steaua  •  25 noiembrie 2008, 17:46

***
Buzaul joaca pentru Steaua, Urziceni nu-si da viata pe teren in meciurile cu Steaua, echipele x si y nu joaca la fel de determinati cu Steaua cum joaca cu altii…
***
Cand Steaua n-a batut Buzaul, radea toata lumea. Daca ar fi castigat, ati fi spus cu totii ca a fost blat.

GOGU MICROBISTU’  •  25 noiembrie 2008, 18:58

GATA !!! AJUNGE !!PRESIMT CA IAR NU DORM LA NOAPTE DE NERVI SI SUPARARE…
MI-AU MANCAT ZILELE ASTIA !!! DE 25 DE ANI TIN CU STEAUA, AM FUGIT DE LA SCOALA LA BUCURESTI SA VAD MECIUL CU AS ROMA IN ’84 DAR ANUL ASTA M-AU DISPERAT !!!! SA RAMANA JIJI FARA BANI SI SA PLECE !!!SA CUMPARAM NOI SUPORTERII ACTIUNI SI SA ALEGEM LA 4 ANI PRESEDINTELE CA LA REAL SAU BARCA SI SA COTIZAM CU 50 DE EURO PE AN. SUNTEM MILIOANE DE STELISTI, LA 100.000 DE COTIZANTI S-AR STRANGE 5 MILIOANE DE EURO ANUAL. PLUS DREPTURI TV SI SPONSORI TOT ADUNAM 10 MILIOANE DAR NU-SI MAI PERMITE NIMENI SA-SI BATA JOC DE NOI,SA RUPA CU BATAIA SUPORTERII SAU SA INTRE IN SILENZIO STAMPA. LA BARCELONA E 500 DE EURO AMENDA PENTRU JUCATOR DACA REFUZA FANII LA POZE SAU AUTOGRAFE !!!

BABILONUL IMOBILIAR  •  25 noiembrie 2008, 19:22

Daca Becali ar fi aranjat, putea s-o faca si in campionatul trecut, cand a pierdut titlul prin cele 2 puncte cedate Buzaului, dar si anul asta, in Ghencea…(idem).

Asadar…,nu prea e ce spui tu, Tolo. Acum.

Are Becali multe pacate, dar acum…n-are nicio treaba retragerea potentiala a Buzaului cu Becali. Ca le „pica” mai bine asta si ar putea fuziona cu echipa din judetul Buzau din Rm,Sarat, fiind fara puncte astfel de penalizare…, aia e alta treaba. Dar a Buzaului, nu a lui Becali.

Meciul din seara asta…, asta da, asta conteaza. Pentru fotbalul romanesc, daca Steaua nu castiga ori nu face egal, e de rau, deoarece prin scaderea coeficientului Stelei, dupa foarte multi ani…, am pierde.
E bine si ca CFR maine si ca Steaua in seara asta sa adune puncte. Victorii, potentiale/ utopice…, ar fi AUR!

A L X  •  25 noiembrie 2008, 19:34

Va rog, voi ce scrieti comentarii aici sa tineti minte ca multi jucatori ai buzaului sunt imprumutati. Mai exact 8, intre care Dino Eze- unul din transferurile de iarna in sez trecut- si Eric Bicvfalvi, jucator la nationala de tineret. In ultima etapa, cand Steaua era disperata, se ruga pt un miracol, a invins cu 5-0, fara drept de apel. Sa fi vrut patronul Stelei sa invinga, ar fi castigat sigur. Are motivele lui, dar Gloria Buzau, ca echipa este si va fi ink vreo cativa ani satelitul Stelei. Nu conteaza ca sunteti voi din Buza si nu va convine, asta e adevarul- ganditi cu mibtea nu cu inima

sorin  •  25 noiembrie 2008, 21:17

Ce scenariu ai inventat! Bine ca nu l-a citit Sergiu Nicolaescu ca facea infarct de invidie…Daca se dovedeste ca nu va fi nimic adevarat o sa zici ca ai reusit sa deturnezi „smecheria” lui Becali ,nu-i asa ? Sau vei avea curajul sa recunosti ca bati campii cand nu mai ai ce scrie si cand nu te mai baga nimeni in seama !?Daca tot vrei sa scri ceva ,scrie de Corpodean care este cel mai „smecher”(co..pt) arbitru si care chiar daca nu a intervenit la gol i-a ajutat pe Bistrita inca din minutul 1 al meciului din etapa trecuta.Poti face ceva sa scapam de astfel de scursori si farseori ? Fotbalul e distrus nu numai de valize ,asa cum scrieti voi,ci si din cauza unor „smecherasi” de arbitrii obisnuiti cu atentiile si nu numai…Te astept cu astfel de anchete,asta daca esti profesionist si vrei binele fotbalului…

rssss  •  26 noiembrie 2008, 5:18

Steaua e de rasul oilor.Ce mare … cu apa rece e steaua ACUM.O stana si atat.

Relu  •  26 noiembrie 2008, 10:32

eu abia astept sa se retraga `steluta`sa pot rade iar de ei.inca o bomboana pe coliva dupa bricheta,valiza,comisii,baturi,arbitraje favorabile,etc.

dac  •  26 noiembrie 2008, 10:36

ce aspirina are si berbecu sa piarda puncte cu buzau esti profund rau tovarase discuti de lucruri despre care banuiesti u ca se vor intampla ce profesionist esti tineo tot asa

SAVI BRATESCU_AMERICA_SUA  •  26 noiembrie 2008, 12:38

MICHEL PLATINI,pres UEFA:toate cluburile,18,acum an 2 008,20 la anul an primavara 2 009,din campionatul PRO_LIGA 1,din ROMANIA,au DREPTUL si ONOAREA,de a TERMINA,campionatul an curs,chiar daca apar PROBLEME,financiare,de lot ,s-au diverse.DACA apar probleme de lot,performante,cele 18 cluburi au DREPTUL si ONOAREA,pot transfera s-au vinde jucatorii ce n-au d-at randament,si CONTINUA ,campionatul,cu jucatori de la echipele de REZERVE si JUNIORII MARI REPUBLICANI,sperantte,olimpici.NICI_un club NU MAI ARE dreptul DE A ABANDONA COMPETITIA,campionatul an DESFASURARE;AMENZILE UEFA ,v-or fi MARI.ACEEASI decizie valabila si pt cluburile pro din liga 2 SI 3.CAPMIONATUL 2 008_09,PRO LIGA 1 ROMANIA,poate ancepe mai DEVREME ca de obicei,din VARA,dupa o VACANTA,binemeritata de 3 SAPTAMANI.NOUL camionat poate ancepe din luna IUNIE.ASTFEL CAMPIONATUL din ROMANIA PRO LIGA 1,cu 20 de echipe ,se v-a apropia de desfasurarea PROfesionista,PRIMAVARA VARA TOAMNA,ca-n EUROPA UE TARILE SCANDINAVE:SUEDIA,NORVEGIA,FINLANDA,DANEMARCA,si chiar russia si ukraina,DAR mai ales BRAZILIA,usa,CANADA,america de sud ,CARAIBE ,maxic,si AM.cantrala si latina care desfasoara campionate pro PRIMAVARA VARA TOAMNA.STADIOANE cu teren ,GAZON SINTETIC,an pro liga 1,vor toti jucatorii pro din ROMANIA?DACA DA,CONSTANTA este PRIMA ,care doreste,construirea PRIMULUI teren cu GAZON SINTETIC DIN ROMANIA ,atat si an primul rand pt echipa nationala ,cat si pt clubul din pro-liga1,fc FARUL si portul CONSTANTA.AN america SE JOACA FOARTE BINE PE TERENURI SINTETICE,si usa ,a progresat enorm in ultimii 10-18 ani,de ce nu si noi an ROMANIA?marile cluburi din romania an recul?nu-i nici-oa problema.STEAUA,dinamo,RAPID,toate echipele romanesti eliminate din cupa UEFA,?NICI_O PROBLEMA,si an marile cluburi din uefa din europa ,reculul un an doi e normal,uman,fiziologic,dupa care ,urmeaza revenirea mai an forta,cu mult mai mari performante.ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.

mihai spania  •  26 noiembrie 2008, 13:12

Acum citeva zile patronul de la bzau dezmintea stirea ca buzaul se va retrage .Si acum vii tu tolontane si spui alceva .Nu mai ai subiecte? Itidau eu unul, vezi ca ,citiva dinamovisti au petrecut pe o manea dedicata stelei sau gaseste alceva Eu sint stelist de 40 de ani dar nu as vrea cele 2 puncte chiardaca nu cistiga cu urziceni tot o sa ne luptam la titlu .Majoritatea dinamovistilor o tot tin cu valiza dar ei nu cred ca stiu pentru ce era valiza aia ***

cezar  •  26 noiembrie 2008, 13:43

Scenariul este verosimil, pentru ca Jiji este in stare de orice pentru a-si atinge scopurile( a se vedea „valiza”, „bricheta”, arbitrajul jenant al lui Tudor din meciul cu CFR etc ).
Dar de la „verosimil” la „infaptuit”, este distanta destul de mare.
Sa vedem ce va fi !

Club13.ro  •  28 noiembrie 2008, 11:35

Steaua traverseaza o perioada foarte proasta si nu o vad sa isi revina pana la terminarea campionatului.

nelu  •  30 noiembrie 2008, 9:10

cataline,cu cine ar trebui vorbit sa se retraga bayern, lyon si fiorentina din CL? Mi-as dori steaua macar in semifinale

nelu  •  30 noiembrie 2008, 9:13

crezi ca se poate rezolva cu banii pe care biserica romana trebuie sa-i inapoieze lui nea gigi?

kiki  •  1 decembrie 2008, 13:05

sa se retraga steluta, sa-i retrogradeze in liga a 4-a;steaua si cu cele 2 puncte recuperate o sa faca figuratie ca intreg turul de campionat;sint curios sa vad ultimele 5 etape din retur,ku cine mai trinteste gigi meciurile,are numai ku echipe tari

Robi87  •  1 decembrie 2008, 19:01

Fals,imi pare rau dar ce scrii tu este o mare aberatie si chiar jignire la adresa Stelei si suporterilor.Un jurnalist ar trebui sa nu puna intr-o postura negativa o echipa sau alta,ori tu vrei sa spui ca Steaua isi poate reveni doar prin meciuri castigate la masa verde.Nimic mai fals.****comentatorii de la Antena 1 care comenteaza meciurile Stelei.La meciul cu Craiova au spus ca a fost penalty in prima repriza la interventia lui Petre Marin(fals),iar apoi ca la Szekely nu se impunea penalty,si au mai fost cateva faze comentate contra Stelei.Ei ar trebui doar sa comenteze si sa nu isi mai dea cu pararea.Iar catalin tu parca ai luat premiul pt jurnalisul anului,demonstreaza ca l-ai meritat si fi putin mai diplomatic,si nu mai ataca steaua.Steaua isi revine,o sa vedeti.

Interfete Evoluate  •  1 decembrie 2008, 20:04

Pacat ca Steaua e intr-o forma asa proasta si ca Becali parca vrea sa-si faca o reputatie din innebunit si schimbat antrenori. Cat despre situatia cu Buzaul nu e nimic nou in modul de gandire a patronului.

Comentariile sunt închise.