Turcu şi ficatul

Despre încercarea amuzantă a unui miliardar de a timora un jurnalist

duminică, 30 noiembrie 2008, 12:12

Despre încercarea amuzantă a unui miliardar de a timora un jurnalist

Vasile Turcu i-a promis lui Alin Buzărin „vreo două calde la ficat”. Vorba lui Asimov, violenţa este ultimul refugiu al incompetenţilor. Ieşirea, consemnată în direct sîmbătă seară pe gsptv, va trece probabil neobservată. Uneori mai are dreptate şi Nicu Gheară! Dacă spunea el aşa ceva, săreau şi Reporterii fără Frontiere.

Turcu însă, nu sperie pe nimeni. El este caraghios şi infam cînd ameninţă. Şi, de fiecare dată cînd îşi strigă micimea la televiziuni, zăreşti cum scrie pe burtieră, cu cerneală invizibilă: „Sînt un nimeni, băgaţi-mă în seamă!”. Numit în funcţia de miliardar de Ministerul de Interne şi de contractele cu statul, Turcu este Omul Nou, visat de Ceauşescu şi blagoslovit de Iliescu. A venit de nicăieri, dar s-a dat rotund în faţa lui Dumitrache şi l-a înţepat pe Dinu. Cum să-i ceri un fior de reţinere dacă el habar n-are fotbal, sport , glorie?!

Cînd a fost ameninţat fizic de fani, am scris că e anormal ce păţeşte şi vom proceda la fel de un milion de ori. De fapt, însă, el are acelealaşi instincte de Hanibal Lecter. Dar care îşi joacă propria comedie.
 


Comentarii (131)Adaugă comentariu

mishu  •  30 noiembrie 2008, 23:11

*** Turcu nu o fi dus prea des la biserica si poate ca a suntat scoala de prin clasa a 5-a insa, asa cum este dansul, cu bune si rele, s-a luat in piept cu mai marii fotbalului cand a venit vb de Dinamo si cand Dinamo a fost atacata. Pt asta domnule Turcu, va apreciez. ***

Varza  •  1 decembrie 2008, 0:56

Nu stiu cer vina mare are Turcu, dar pana una alta el da banii pentru echipa de fotbal. Buzarin da din gura si ca multi alti ziaristi, da prost din gura. Si pentru asta primeste un purcoi de bani. Nu e drept.

A  •  1 decembrie 2008, 1:41

Domnilor, nu stiu de ce va pierdeti timpul cu acest individ. Chiar nu inteleg cum a ajuns intr-o functie de conducere la Dinamo. Stiu ca banii deschid multe usi numai ca, vedeti D-vs. domnule Turcu, in fotbal nu e ca in „afacerile” D-vs. cand luati contracte datorita PR-ului ca sa nu zic altceva. Aici se vede ca nu sunteti competent si pot continua acest mesaj dar la ce folos, chiar daca stiti sa cititi imi e teama ca nu intelegeti si atunci imi pierd timpul….apropos…la mine timpul aduce bani….la D-vs????? hahahhahahaha.

Dr, Victor Stanculescu  •  1 decembrie 2008, 4:12

Distinse D-le Tolontan,

In loc de introducere:

Felicitari pentru coronita pe care ati primit-o anul acesta ca premiant al condeiarilor sportivi! Ne onoreaza pe noi toti. As dori ca sa va spun ca dintre toti cei pe care-i citesc, de cele mai multe ori, D-vs. ramanesti pe principiul oamenilor care “spun lucrurilor pe nume”, pentru care toti va respecta, si in intelegerea noastra: “Se numeste si in ziaristica ca si in muzica vietii noastre “TONUL FACE MUZICA”, Profesionalitate! Felicitari!

Tema in discutie :

Vreau sa ma adresez unui alt ziarist care este la polul opus, pretendent la repetentie profesionala pentru anul 2008, si sigur, nu este singurul. De ce exemplele bune nu sunt cultivate si in ziaristica? De ce D-vstra vreti sa impartiti dreptatea–stramba, oamenilor ne-drepti! Ziaristii ca si conducatorii si antrenorii trebuie sa functionam ca un catalizator « Luam parte la toate reactiile, dar nu intram in niciunul»!

Draga D-le, ziarist:

1. Spuneti cine sunteti si ce fel de respect vreti (si puteti) sa aveti de la cei despre care scrieti, pentru ca lumea sa va spun “care este gradule de intelectualitate si profesionalitate al D-vs. si al ziarului unde scrieti”

2. D-l Ziarist, D-vs. primiti bani pentru ca sa scrieti despre aspectele educationale ale fotbalului (care pot si sigur sunt si bune si rele)! Daca nu puteti sa indepliniti aceasta misiunea profesionala (pentru care pretindeti ca aveti chemare), atunci aveti alte obtinuni, sau schimbati-va. Calatoriti, merge la cluburi, stati de vorba cu oamenii, lasati biroul! O sa vedeti ca oamenii sunt si buni si rai si ca unori, cei rai sunt pentru ca ceilalti nu sunt buni si invers! Daca am fi la fel toti, am fi intr-o societate socialist-capitalista care este in curs de infloririe si in Romania! Repede Adaptati-va!

3. V-am vazut la cateva mese rotunde. Am avut impresia ca sunteti un jucator de fotbal, pe care l-as introduce in echipa permanent! V-as da cele mai grele misiuni de joc, pentru ca sunt convins ca sunteti capabil! Aveti nevoie sa acceptati ca nu toti suntem la fel, iar diferentele noastre ne unesc, conform principiului care este la moda, mai recent, numit “unity in diversity”, care au facut ca America sa aiba pentru prima oara un presedinte de culoare! Cum este posibil? Da! este vointa celor multi !

4. Acum intelegeti D-le Ziarist ce greu este pentru un antrenor sa poata intra in gratiile unor oameni bogati, ca si patronii de cluburi, ca si afacerile pe care le face (si mai recent, in gratia unor jucatori, nepoti, fini, rude ai patronilor, despre care scrieti ca despre fii fotbalului mondial?

Patronii, nu numai in Romania (peste tot in lume) sunt la fel! “Ei trebuie sa castige din orice, fara ca cineva sa se opuna”!

– Te-ai opus, te-a taiat si ramai cu semnul pe frunte, multilat si parasit de toti ceilalti. Esti trecut automat in categoria ziaristilor sau antrenorilor sau functionarilor anormali-inutiliu si mai ales de-profesionalizati, care trebuie sa gaseasca o solutie prin care toate partile sa fie multumite.

– Va mai rog sa retineti ca “Orice razboi, aduce prejudicii amebelor parti”! Asa ca atentie la ceea ce Darwin a spus despre speciile pamnatului “Cele care nu se adapteaza la viata, dispar, care poate sa fie nu numai moarea, dar mai grav, “Moartea profesionala”, o forma noua, eleganta, cu scrisori de multumire si decapitare! imi este jena sa pronunt numele acestor vicitime, ale lipsei unei specializari profesionale pe care FRF ar trebui s-o faca pentru profesionalizarea antrenorilor , managerilor, medicilor, arbitrii si sigur, si a jurmalistilor.

-Aceasta stiinta a vietii se numeste STRATEGIA VICTORIEI folosind principiul “WIN-WIN”, in care sau prin care toti castiga! D-ta iti primesti salariul si un bonus-special, iar omul care te-a suparat te va felicita pentru profesionalitate si cititorii vor intelege si sa vor bucure ca filmul prezentat are un sfarsit educational pentru toti “pace”! (happy end).

– Este o piesa de teatru care se nueste VIATA NOASTRA DRAGA! Este o minciuna pe care daca o vinzi ca pe o floare frumos, este o bomboana dulce pe care toti o doresc si o cauta, iar daca faci MULT ZGOMOT FARA NIMIC, platesti cu viata actual-viitoare profesionala!

5. D-ta trebuie sa stii si sa intelegi ca jurnalistica si viata sportiva nu au inceput cu D-ta si nici nu se vor sfarsi cu D-ta! Ce fel de “”ZA” esti in aceasta viata a profesionistilor in jurnalistica”?

– Mai ales ca ceea ce D-ta spui prin scandal nu are nici-o legatura cu educatia, cu stiinta, cu arta, cu buna cuviinta, cu viata, cu profesionalitatea! D-vs. faceti pare din societatea de consum. Spuneti astazi si in aceiasi zi, ce-ati spus: nu s-a citit sau cine a citit a uitat, ceea ce pentru cei care nu sunt ziaristi lumea s-a intors impotriva aratandu-va ca sunteti inutili, asa cum D-vs. spuneti despre altii, in gura mare, ca nu au cultura!

– D-ta vorbesti de un om care are cultura si altul care nu are cultura? Ce fel de cultura ai D-ta? Si mai ales ce faci cu ea? Rolul fiecaruia dintre noi este sa fim folositori vietii, familiilor noastre, societiatii! Cine are nevoie de cultura D-tale care nu are utilitate sociala, profesionala, de viata? Mi se pare ca ca nu stiti ca “Nu tot ce zboara se mananca”!

6. Un exemplu de viata Domnilor ziaristi:

* Nu stiu cine a scris marele editorial al anului, despre jucatori de la Dinamo, pentru care ati facut asa tam-tam ca a auzit toata lumea europeana de ispravile D-vs. V-ati pus problema etica, morala, sportiva, ziarisitica, educativa: Pe buna dreptate va intrebati filozofic:

– cum este posibil ca un jucator si de la Dinamo, sa poata participa la o petrecere in trei si nu este ca Ronaldo inr-un bar in care sa cheluiasca 20.000 de dolari?

– cum este posibil ca in acea petrecere sa se bea vin si nu ceai de musetel?

– si fara rezerva, puteti afrima „cum este posibil ca un tanar sa se distreze inainte de 80 de ani”?

– si mai ales sa se cante imnul “fascist al invincibilei echipe care n-a mai castigat de 12 etape”!

Daca eu scriam editorialul puneam problema cam asa: Din nefericire nici D-vs. si nici conducatorii seriosi ai lui Dinamo n-au sesizat esenta:

Clubul ca si ziaristii nu au inteles nteligeta jucatorilor de la Dinam care au sarbatorit cantat imnul Steilei nu sa- admire, ci sa rada de ei. Dinamo este in frunte si Steaua la Coada! Ce ziceti de aceasta interpretare ziaristica internationala? Daca scriati asa, nici clubul nu era dator sa reactioneze, iar gluma D-vs. era gustata de toti ca gluma anului! Vedeti cum in ziaristica secolului al 20-lea virgulele erau puse bine, chiar daca exprimau aceleasi regrete!

* Concluzia si riposta, acestui “HAM-HAM” (de dulau), s-a trasnformat in MIAU-MIAU (al unei biete pisicute) si toti, D-vs. si Conducerea Clubului, ati luat o lectie de viata pe care o regretati cu totii! Jucatori au regretat, au jucat, au castigat si ce credeti ca fac in seara dupa joc? (fac ceva pe care n-o sa-l mai gaseasca TIN-TIN sau CAN-CAN!

De ce n-ati spus altceva, o alta fateta a acestei intimplari (sa n-o scrieti in ziar), asa cum nici conflictul cu un conducator de club trebuie sa-l luati ca pe o chestiune care in teremeni literari, stiintifici se numeste! (viata in cultura romaneasca si internationala sportiva)!

7. Si cu asta termin: D-le Ziarist (din propozitiune):

Ca si celorlalti ziaristi (tineri), va rog sa va considerati PARTENERI FOTBALULUI si sa faceti totul pentru a indrepta aceasta lume-stramba, care traieste intr-o lume ne-adevarata, plina de nedreptati care de un secol spumega si se lupta pentru a gasi o constanta sociala-economica, culturala adaptata marilor norme etice si morale ale vietii civilizate!

* Va rog sa primiti ca un schimb de opinii, de la un partner de viata al fotbalului si al oamenilor fotbalului din care si ziaristii traiesc si unii chiar foarte bine:

– Va rog sa deschideti cartea “Stiintei interelatiilor dintre oameni”;

– Sa va opriti la capitolul “cum preinatampinam si ocolim conflictele?

– Si incheiati cum putem trasforma situatiile negative in pozitive si pe cele pozitive in castigatoare!

* In rezumat, este vorba de trei etape distincte:

A. Confliuctele dintre fiecare dintre noi si EUL nostru PERSONAL!

B. Conflictele dintre noi si cei mai apropiati: familie, prieteni, colegi, echipa; si,

C. Conflictele dintre noi si noi; dintre mine si ziarul meu, sau echipa si clubul meu si toti ceilalti adversari directi sau indirecti, pe care nu-i puteti controla sau influenta decat cu valoarea si personalitatea muncii D-tale. a noastre;

* Deasemeni, in calitate de expert in PERSONALITATE, v-as recomanda ca atunci cand sunteti la un interviu, in scris sau mai ales vorbit (TV-Radio), schimbati locurile cu cei cu care vorbiti pentru ca sa nu faceti o greseala care sa va coste prestigiul, adica ceea ce aveti prin si din ceea ce faceti! Si va mai rog sa nu uitati un lucru determinant in viata:

* Pozitia de jurnalist v-a dat-o seful ziarului, iar prestigiul, vi l-ati capatat in lupta cu D-vs., cu prietenii si partenerii pentru a putea castiga prestigiu. Ceea ce noi dorim toti cei care ne ocupam de fotbal si de viata si performantele, de prestigiul fotbalului si a oamenilor lui!

8. Dinstinse D-le juranlist si fiu ratacitor, niciodata nu-i tarziu sa inveti,

Mai ales sa te uiti in oglinda sufletului, a mintii si chiar in oglina in care te uiti in fiecare dimineata. Spune-ti ce vrei sa-ti spui, fa pace cu D-ta insuti! Si vei castiga un aliat de toata isprava pentru tata viata, pe D-ta insuti, indispensabil familie D-tale de acasa si familia ziarului/echipei in care jucam toti!

Nimeni dintre oamenii care au reusit in viata nu fac ceea ce vor (din impuls, rautate, venin, ndreptate). TOTI FAC CEEA CE TREBUIE! Este filozofia secolului al 21-lea! Si exemple avem nenumarate)

* D-ta esti un om cu temperament si principii, vrei ca toata lumea sa fie ca D-ta.

* Este foarte greu si nimeni pana acum n-a reusit sa fie acceptat de toti pamantenii!

* Eforturile si valoarea D-tale poate sa fie utila si sunt convins ca esti un foarte mare ziarist, dar, in fiecare sa zicem conflict, fiecare are o parte din dreptate si acest lucru ne face sa speram ca principiul existentei celor dotati cu cei mai putini dotati este esenta vieitii si baza bunei convietuiti a celor care au mai multi bani si a celor care au mai putin bani!

Doresc sa va dau un exemplu care mi-a schimbat viuata, in spoeranta ca cineva va beneficia:

Pe care l-am invatat de niste oameni desebiti de la care, D-ta sau altii nici nu indraznesc sa creada ca este pozibil asa ceva. Cum sa invat de la cineva care nu are cultura mea, ati declarat D-vs? Printre cele peste 100 de tari prin care am colindat, in “Africa de Est” unde am fost pentru o luna, in asistenta tehnica, si am ramas 5 ani, acum 40 de ani. In 3 luni de la venirea mea, am invatat limba locala si am inceput sa vorbesc si sa traiesc alaturi de ei, viata mea si a famailiei mele. Pentru ca am avut taria sa platesc un dolar pe zi unei calauze sa vorbeasca cu mine in limba SWAHILI, am invatat si limba aceasta. Datorita acestui lucru, am castigat pe presedintel tarii, pe comitetul inteleptilor care m-au acceptat si m-au facut membru al onoare, fara deosebire de culoare, varsta, cultura, etc..

* Unul dintre batrani, la un moment dat a spun unui ziarist ca “Mzumgu (Albul) ne-a cucerit desi nu este asemantor din nici-un punct de vedere cu noi si viata noastra: Ne intelege si ne-a facut sa trasformam viata si sportul nostru drag “fotbalul” intr-o activitate educativa, sociala, culturala, nationala si internationala”!

* Ce vreau sa va spun D-le Ziarist? Batranul african mi-a spus ceva care mi-a schimbat viata, si pe care l-am propovaduit imprejul lumii, cu ajutorul academiei mele educationale pentru tot staful din fotbal, inclusiv, ziaristi » ! Ascultati filozofie, fara sa stie sa citeasca carti:

– NIMENI NU STIE TOTUL. TU-ALBULE, STII CEVA (SAU POATE MAI MULTE) PE CARE EU NU-LE STIU, DAR SI EU STIU, CEVA PE CARE NICI TU NU-L STII! ACEST LUCRU TE FACE SA FII UTIL NOUA SI SA TE RESPECTAM PE TINE, FAMILIA TA, MUNCA TA SI TARA TA! ….Intelegerea ta, faptul ca vorbesti ca noi, traiesti cu noi si faci lucruri bune pentru societatea noastra, ne-a obligat (in ciurda diferentelor fundamentale) sa convietuim si sa te consideram ca pe un membru de elita al vietii noastre!

9. V-am spus toate acestea nu numai D-tale, ci intregului corp de ziarisiti, antrenori, patroni, jucatori care sunteti toti “viata noastra”. Presa este ceva fara de care nu putem trai. Imi amintesc de ani grei cand ziaristii faceau articole cu care mangaiau ranile invinsilor cu propuneri de revitalizare si ii sfatuiau si incurajau pe invingatori sa castige si pe plan international! Nu-mi amintesc in ultimii 50 de ani (adica 30, ca de 20 sunt absent din tara) n-au auzit un ziarsit sa fie injurat de un conducator, jucator, antrenor! Si a fost in perioada cand era o justitie – o sa radeti – pentru fotbal, la fel ca si cea de astazi!

10. Success si nu uitati ca orice faceti, ca si jucatorii de la Dinamo, ca si rebelul CARTU (care a reusit sa schimbe fata unei echipe, cu temperamentul sau de mare sportiv-rebel) , este folositor tuturor!

* Dece nu faceti profile de antrenori, jucatori, conducatori carora sa le dati viata si sa-i faceti sa fie exemple pentru ceilalti.

* De ce nu scrieti despre ceea ce acest conducator – rebel de la Dinamo a facut si face pentru fotbal? Credeti ca acest conducator nu face ce trebuie ? Sau credeti ca nu face si lucruri bune? De ce in ziarele D-vs. exista o mascarada de spectacol dezgustator, de care romanii si sportivii romani s-au saturat. (Am citit intr-o zi, 23 de titluri despre barfa din afara stadionului care nu are nici-o legatura cu fotbalul. Este pur si simplu o portie de ras si bascalie, a clubului milionarilor din fotbal, pe care D-vs. il luati in serios! Acesti oameni rad de ziaristi, de antrenori care nu sunt profesionisti, de jucatori care sunt cabotini, ei sunt giganti si este timpul lor!

Asa am ajuns sa propun FRF infiintarea unei reviste fotbal-saptamanale in care sa nu fie femeie goala, barfa conducatorilor ce-a zis rau unul de altul ci numai fotbal adevarat. Aspecte importante, educative, de care fotbalul romanesc are nevoie in profesionalizarea lui continua.

In loc de final, la sfarsit de anu 2008 si la inceput de an nou, 2009:

* Ce-ar fi sa facem ceva din anul 2009, cu care sa ne uram TOTI- noua si tuturor – SA FIE CEL MAI BUN AN AL FOTBALULUI NOSTRU, AL CLUBULUI NOSTRU, AL FIECARUIA DINTRE NOI, PENTRU FAMILIILE NOASTRE, PENTRU ZIARUL NOSTRU, PENTRU CLUBUL NOSTRU SI ECHIPA NATIONALA, PENTRU ROMANIA?

Si ca sa nu plagiez pe alt fiu ratacitor al presei vorbite am sa folosesc numai ideea, pentru ca nu poate sa ma dea la DNA !

« Traim in Europa si asta trebuie sa ne ocupe tot timpul pentru a ne adapta la regulile bunei cuviinte internationale de convietuire »!

Dr. Victor Stanculescu

Din Chicago

mihaita marin  •  1 decembrie 2008, 8:16

De data asta nu sunt de acord cu dvs d-le Tolontan. Amandoi au avut un limbaj din ce in ce mai comun mass mediei din Romania, adica de doi lei. Jigniri si atat… plus ca ar trebui sa prezentati contextul amenintarii (acel „meci” la care-l provoaca *** Turcu) si nu sa avantajati clar pe colegul dvs, ca nu au toti timp sa vada clipul.

gelu  •  1 decembrie 2008, 8:59

Cand un *mare ziarist* ca dl.Buzarin acuza afaceri cu statul si ascunderea dosarelor cu nereguli (trimitere clara la dl. Turcu)si nu poate sa aduca probe, lasati-ma sa cred ca este doar o inventie cu gust de caterinca care-l caracterizeaza pe distinsul ziaristo-comentator. Nu-i tin apararea d-lui investitor, dar am ramas perplex cand la doar doua minute de la afirmatiile facute pe post de dl. Buzarin, acesta ,cu o nonsalanta iesita din comun incerca sa-i explice d-lui Turcu, ca nu a afirmat nimic de dosare si doar a facut trimitere la ceea ce se intampla la Dinamo. Nu am nimic nici cu scoala primara a d-lui Turcu, nici cu superfacultatile d-lui Buzarin, dar sa minti in doua minute cu atata nerusinare si sa nu ai barbatia sa o recunosti, inseamna ca esti un las****

mujotutun  •  1 decembrie 2008, 9:06

Nu inteleg, ati dorit sa-l mustrati pe Turcu, lucru absolut firesc la cat de neghiob este, sau sa-i reperati onoarea dlui Buzarin, asa, ca coleg? ****
Sigur, amenintarea cu violenta fizica este scandaloasa (si cred ca puteati gasi o sursa mai inalta decat Fundatia spre a o vesteji), dar sa nu exageram: nu-l vad pe Turcu atacandu-l pe Buzarin, nici macar in maniera Becali vs CTP (episod inexistent in istoria rescrisa a ciobanului). ***
Dl Buzarin nu-si va schimba, desigur, atitudinea, insa ar putea sa se apere singur.
In concluzie un articol neavenit si nefericit redactat. Pacat, tocmai de ziua nationala!
PS: continuati sa ne tineti legati de cana de nescafe: e un ultragiu!

marcelinho  •  1 decembrie 2008, 9:20

turcu l-a invitat la un duel in care spera sa-i dea 2 la fikat. normal k nu-l apuka vremea s-o si fak. totul a fost in keia kuvintului poate. da, ma rog, cei 2 se merita…
***

timi  •  1 decembrie 2008, 10:09

****Cei care am asistat la duelul penibil dintre Buzarin si Turcu am inteles la ce se referea ultimul cand spunea de ,,doua calde”, si anume ca ar avea anumite informatii despre ziarist, informatii care l-ar putea compromite pe acesta.Si in nici un caz nu a fost vorba in vreun moment de amenintari fizice.Nu ii iau partea lui Turcu,este un personaj cu care nu merita sa-ti pierzi timpul.Pe de alta parte,faptul ca emisiunile de sport au devenit o balacareala continua nu este decat vina realizatorilor care, in loc sa faca analize asupra jocului si arbitrajului,isi pierd timpul cu incitarea patronilor pt a obtine audienta.Un fel de OTV fotbalistic.Rusine!

cipri  •  1 decembrie 2008, 10:23

normal ca la ficat ca doar pana acolo ajunge

neamtu’  •  1 decembrie 2008, 10:30

Domnule Tolontan,eu ma asteptam ca macar un jurnalist de talia ta sa fie obiectiv.Ar fi „mers” macar o mica critica pentru Alin,care s-a coborat la mintea lui Turcu,ca asa de „playback-uri” jurnalistice suntem satui.Este adevarat ca Turcu a vrut sa-l intimideze pe Alin,dar aceasta este numai partea din dialog despre care doriti voi ziaristii sa scrieti.Tu doresti sa le induci cititorilor ideea ca un sfant de jurnalist,a fost intimidat de un om cu bani si fara cap.Doar atat?Nu seamana a subiectivism de breasla?Oare in jurnalism nu trebuie sa fii obiectiv?
Sper ca o critica sa nu fie luata ca pe o jignire,asa cum a fost luata de alti colegi de ai tai,care nu mai imi permit sa scriu.Vad ca ei prefera sa fie injurati decat sa fie criticati.

uica Paiu  •  1 decembrie 2008, 11:01

Urmarind acest filmulet e evident ce Turcu este intrigat de ce ar fi spus buzarin spunand ca inventeaza la care buzarin ii spune: ” Sa stiti ca daca mai spuneti ceva va analizez limba romana” – Este incredibil cat tupeu are acest ziarist si lipsa de deontologie profesionala, asa ii invatati d-le Tolontan; dl. Ioanitoaia, dvs., vedeti ce ziaristi va inconjoara, cu astia vreti sa faceti presa!!!!
D-le Tolontan, daca ai fi analizat filmuletul ai fi constatat ca buzarin este acela care incepe scandalul. E o ruuusinnne la adresa ziaristilor si a meseriei de ziarist

unu  •  1 decembrie 2008, 11:24

N-ai ce sa-i ceri la piticotul si mulatrul asta de Turcu.De limba romana nu are rost sa mai comentam ca e corigent.Pinguinul tot vrea sa se bage in seama, polueaza fonic cand are ocazia pe la televiziuni.Greseala e si a ziriastilor ca-l baga in seama.Cu toate ca nu-l simpatizez pe Borcea, dar el i-a zis-o bine ***, sa mai stea *** in banca lui.

nae  •  1 decembrie 2008, 12:40

Mai intii invatati-l pe Buzarin sa comenteze un meci si pe urma sa vorbesti de un om care baga bani in fotbal. Si dumneata si Buzarin pina una alta consumati bani nu bagati. Sa vorbiti asa de un om cind o sa aduceti si voi de acasa milioane de euro pentru fotbal.Pina atunci ciocul mic si respect pentru finantatori ca si datorita lor voi traiti.Inchipuiesteti fotbalul fara finantatori si ai sa vezi ca fotbalul ar disparea, ziarele nu s-ar mai vinde decit in tiraje confidentiale si voi ati fi someri.

danutz  •  1 decembrie 2008, 12:53

esti subiectiv ba baiatule.acel buzarin a inceput scandalul afisandu si superioritatea .cine se crede el.are si turcu greselile lui dar aici pe fatza tragi cu buzarin fara sa analizezi obiectiv

Zadkielix  •  1 decembrie 2008, 13:34

…. Intr-o tara in care circul si declaratiile „spumoase” au devenit o a doua natura, intr-o tara in care incompetenta si mitocania conducatorilor de orice fel si de orice rang este permisa, intr-o tara in care nivelul profesionalismului se poate pune sub semnul intrebarii, intr-o tara in care cei ce ne monitorizeaza se minuneaza de cat de „interesanti” si „inventivi” suntem atunci cand reusim sa ne fentam pana si pe noi, NIMIC nu ma MAI mira…
Aceasta izbucnire plina de angoasa si pigmentata exclusiv de frustrare din partea „prietenului” Turcu- un milionar de veritabil carton poate sa fie inclusa in categoria speciala, o adevarata panoplie a tuturor „golanilor” si tuturor „baietilor descurcareti” ce ‘au sange nobil”….cat si „ochi albastrii”.
Am urmarit stupefiat dar si marcat anumite momente ale acestei nebuloase dicutii.
Tin sa cred ca domnul Alin Buzarin a procedat in consecinta, deoarece numai in asemenea masura se poate rezolva cat de cat situatia…Daca se mai poate spune si scrie asa ceva…
In rest,bucurati-va de Ziua Nationala a Romaniei, fara a va mai reaminti de toti acesti pseudo-romani ce au impresii si fumuri nenumarate!
La Multi Ani Tarii noastre!!!
S-o tina Dumnezeu vesnic pe Pamant!

didi  •  1 decembrie 2008, 14:10

ce sa-i ceri omului el nu poate vorbii 5 minute de unde sa poata conduce un club,el este conditionat de violenta fanilor precum becali la steaua ,sunt niste *** care vor crea mari probleme echipelelor lor cea ce se si vede .

motanu spania  •  1 decembrie 2008, 15:06

TOLONTANE IN MARE TOATA LUMEA MERGE PE ACEASI MOD DE A GINDI SITUATIA.CRED CA IN ULTIMI ANI TE-AI C-AM PLAFONAT ACUM VREO DOI ANI TREI IN URMA ERAM PE ACASASI AVEAM UN BAR.BARMANI ERAU OBLIGATI SA IA ZIARUL INAITE DE A AJUNGE EU LA BAR.PRIMUL ARTICOL CARE IL CITEAM ERA AL TAU.DAR OBSERV CA TI-AI PIERDUT DIN CARISMA.NU STIU PE CE BAZA ESTI PREMIAT.DAR ASTA E GUSTURILE NU SE DISCUTA.AICI TI-AM MAI SCRIS MAI JOSPRINCIPALI VINOVATI SUNTETI VOI SI NUMAI VOI.CINE II SUNA.EU SUNT DINAMOVIST DAR NU VREAU SA STIU CE FACE BORCEA TURCU SAU NETOIU.VOI II SUNATI EU VREAU INTERVIURI DE LA JUCATORI SI ANTRENORI.CIT DESPRE OBIECTIVITATE LA VOI JURNALISTI NU POATE FI VORBA.****

Sohil  •  1 decembrie 2008, 15:32

1. Frecventa cu care Tolontan pomeneste de Ceausescu tine de antologia umorului negru si a cinismului. GSP-ul a alungat fotbalul din casa majoritatii romanilor, asa cum o facea uneori ex-ul. Dar ala avea o scuza: nu-i placea fotbalul. ****
2. In emisiunea respectiva, Buzarin facea niste afirmatii foarte incisive: Turcu ar fi intrat in sport( prin intermediul handbalului) pentru a SCAPA DE PERSPECTIVA UNOR DOSARE. Interpelat de turculetul nervos, viteazul Buzarin o dadea la intors, cum ca el nu l-a acuzat pe Turcu etc. etc. Ne facea orbi, surzi si prosti, asa cum ne face si la microfonul gsp, cand comenteaza la modul patetic subiectiv, mustind de frustrari.
****

Sohil  •  1 decembrie 2008, 15:59

Cenzurati baieti, cenzurati…

campionu  •  1 decembrie 2008, 16:18

oare ce poate aduce noriul improscat de buzarin decat alt noroi venit de la turcu?
de ce nu promovati bunul simt si cei 7 ani de acasa in locul scandalului?

sacalul  •  1 decembrie 2008, 16:48

Domnule Tolontan, oare cat de gros ai obrazul? Ai scris ca la presiunile lui Becali Buzaul se va retrage, astfel incat Steaua sa recupereze doua puncte. A fost o minciuna sfruntata, pentru ca Gloria nu s-a retras. In aceste conditii de ce nu-ti ceri SCUZE PUBLIC? Ai aruncat cu namol in Steaua si in Becali dar ai demonstrat ca esti UN OM MIC, JOSNIC, fara demnitate si coloana vertebrala. Obrazul n-are cum sa-ti crape de rusine pentru ca iti este prea gros. MAINE o vei lua de la capat cu mizeriile, te vei uita in oglinda si nu vei simti nici o remuscare. Pentru ca asta-i presa din Romania.

Cătălin Tolontan  •  1 decembrie 2008, 17:11

sacalul: iti raspund pt prima si ultima oara la acest ton. Putem dialoga, dar nu asa. Am scris ca aceasta este gindirea lui becali, nu ca se va intimpla sigur! De fapt, dc citesti si fara atentie, vei vedea ca primul rind din articol (de fapt subtitlul din ziar) spune ca „nimic nu e sigur in fotbalul nostru”. Iti multumesc dc vei reveni civilizat in discutia asta sau in oricare!

Huntelaar  •  1 decembrie 2008, 17:32

Salut Catalin. Bun editorialul de azi, imi place. Am doua intrebari off-topic. Daca doresti sa-mi raspunzi fa-o , te rog! De ce nu are GSPTV formate adevarate de televiziune, ci numai „claci” lungi shi de cele mai multe ori plictisitoare. Shi 2: De ce nu te implici shi tu, real la aceasta televiziune?
PS: Sau … la prima intrebare mi-am raspuns deja singur prin cea de-a doua?!!!!….

Bachi  •  1 decembrie 2008, 17:52

turcu e o caricatura. E un individ care exista doar pentru a arata altora cum nu trebuie sa fii, o manea din cap pana in picioare. Ingrijorator e faptul ca, parca, apar tot mai multi de ”turcu” ( nu-i nicio greseala ca-i scriu numele cu litera mica).

sacalul  •  1 decembrie 2008, 17:59

Domnule Tolontan, revin pe un ton „civilizat”. E specific presei sa se ascunda la umbra unui „poate”, sau „s-ar putea”. Daca iese… iese, daca nu… „n-am zis ca se va intampla cu siguranta”. Daca respectivul articol era scris de un pusti pe care l-ati fi luat in probe la ziar poate ar fi fost de inteles (desi ar fi trebuit sa aiba un indrumator). Insa cand este vorba despre cineva care se doreste a fi un formator de opinie (o sa-mi spuneti imediat ca nu este asa, desi prin activitatea dvs, asta doriti), lucrurile devin mult mai grave. In articolul mentionat, cu exceptia subtitlului “nimic nu e sigur in fotbalul nostru”, absolut totul conducea catre o … certitudine. Gravitatea faptelor descrise (daca s-ar fi realizat) este atat de mare incat pata aruncata pe blazonul (e drept, sifonat rau in ultima vreme) Stelei merita macar un articol de scuze.
Daca un ziarist ca dvs. poate sa scrie asemenea articole fara sa-si ceara scuze in momentul in care greseste ce pretentii sa mai avem de la ceilalti?
Presa acuza scandalurile din fotbal, dand vina pe calitatea slaba a conducatorilor. Dar scandalurile imaginare create de presa fara ca macar cineva sa-si ceara scuze nu atesta si o calitate slaba a „acuzatorilor”? Cum se poate cere coloana vertebrala dreapta cuiva (fara referire la Gigi Becali, a carui coloana e plina de cioturi) atunci cand cel care solicita acest lucru sta stramb? Puterea exemplului nu mai are nici o valoare?
Ascunsi in spatele lui „poate”, „s-ar putea”, „nimic nu e sigur” veti ajunge (sper sa nu se intample acest lucru) sa justificati o gramada de inventii sau presupuneri fara sa va ganditi ca la imaginea dezastruoasa a fotbalului romanesc aveti si dvs. o mare parte de vina.
Nu sunt de acord sa bagam mizeria sub pres, dar nici sa vedem mizerie acolo unde nu este.
Sper ca, de aceasta data, tonul meu nu v-a mai deranjat.
P.S. In afara de termenul „josnic”, pentru care imi cer scuze, in rest am facut referire, in textul anterior, doar la obrazul unui om care, atunci cand acuza si greseste, poate merge mai departe fara sa-si ceara scuyze ca si cand nimic nu s-a intamplat. La acestr capitol INCA nu am gresit. Poate ma veti contrazice intr-un material viitor…
Sau poate NU

razvan  •  1 decembrie 2008, 19:26

nu sunt de acord cu amenintari de genul acesta , dat cateodata ii inteleg si pe cei care le fac…devine exasperant sa faca zilnic misto de tine un limbric frustrat cum este buzarin , din simplu motiv ca o poate face la tv , in fata camerei ! va expuneti singuri si meritati orice vi s-ar intampla !da „violenta e refugiul incomepentilor” dar si „mistoul de 2 lei al ****” !

razvan  •  1 decembrie 2008, 19:29

atat timp cat va luptati pe terenul unor grobieni ca becali , borcea , dragomir si turcu …si o faceti cu armele lor , e jenant sa dati ochii peste cap ingretosati cand suneti loviti si voi sub centura ! nu sunteti niste mironosite …de cele mai multe ori aveti legaturi atat de „stranse” cu aceste personaje , incat daca s-ar afla …greatza ar fi maxima (disputa nu e una pentru principii , ci una pentru restante financiare sau diferite „angajamente” neonorate)

Interfete Evoluate  •  1 decembrie 2008, 19:39

Ca si jurnalist ar trebui sa stii mai bine cum sa te iei de unii si la ce sa te astepti de la ei, ****…

Fusulan  •  1 decembrie 2008, 20:02

Cataline, voi, ziaristii, nu puteti sa scapati de asemenea indivizi, cu amenintarile lor cu tot, fie in gluma, fie in serios.
Omenirea este departe de civilizatie, dovada ca niste analfabeti ca Turcu, Becali, Borcea, etc, isi permit sa se joace cu banii, in timp ce specialistii de inalta calificare pleaca pe ruptelea din tara. Dar imbecilii astia sint cei cu care va duceti voi viata, cu ei faceti voi emisiunile. Ce ati mai comenta voi daca n-ar fi cretineii astia ? Voi sinteti ca pasarea aia care sta in gura crocodilului si-i curata dintii, iar crocodilul nu-i face nimic. Stii de ce ? Pentru ca are nevoie de ea. Iar ea, la rindul ei, are nevoie de crocodil, caci nu e in stare sa vaneze si ar muri de foame. Nu trebuie sa-ti mai spun ca voi sinteti baieti destepti, cu carte, talentati. Dar cruda viata va face sa ciuguliti mereu din blidul marlanilor astora, ca de lumea buna nu-i pasa boborului, deoarece el vrea paine si circ. Asa ca, in continuare, dati-i ce vrea..

Ciprian  •  3 decembrie 2008, 10:02

*** Sa spui ca Dinamo a pierdut cu Urziceniul pentru declaratiile lui Turcu, e o prostie. Ce sa zic, fotbalistii s-au demobilizat. Apoi, nu cred ca Turcu vorbea aiurea cand ameninta cu dezvaluiri.***

Comentariile sunt închise.