Steaua şi imaginea pe care o lasă

Gigi Becali îşi pune clubul în cele mai incomode poziţii

luni, 12 ianuarie 2009, 2:02

Gigi Becali îşi pune clubul în cele mai incomode poziţii

Becali nu e un om rău. Becali a schimbat regula furtului propriului club, dovadă că Steaua nu apare în dosarul transferurilor. Becali a mobilizat, fie şi sălbatic, orgoliile din fotbalul românesc. De acord, puteţi şi înjura, se poartă, e plină lumea azi de tipi care sînt curajoşi la adresa presei. Aceeaşi presă despre care Hagi spunea: „Fără voi, blaturile nu s-ar fi terminat niciodată”. Apropo: ştiţi cîte presiuni existau acum 15 ani cînd scriai despre un blat? De la ameninţări fizice şi pînă la „S-a terminat cu cariera ta!”, totul era permis. Aşa că pot scrie cu inima uşoară: Becali nu e un om rău!

Doar că Becali nu înţelege. El crede că fetele lui n-au voie să schieze, că musulmanii îi aduc ghinion şi că ortodoxismul se inscripţionează pe tricouri, ca un sponsor.

Cînd l-a dat afară pe Yuksel Yesilova, preparatorul fizic adus de Dorinel, Becali a zis celor din club că-i aduce ghinion pentru că e de altă religie. O prostie! Dar o prostie pe care fostul angajat a confirmat-o la UEFA şi care aduce Steaua într-un nou moment european delicat.

Ea e judecată pentru concediere discreţionară pe criterii religioase. Probabil că decizia UEFA din 20 februarie va rămîne în faza de avertisment sau amendă. Nu e normal să pedepseşti un club penru vorbele unui patron, oricît de zărghite ar fi ele.

Steaua se explică. „Yesilova era incompetent, dovadă numărul de accidentaţi”. Discuţie nesfîrşită. Dar aceeaşi discuţie pe care clubul refuza s-o facă pe ideea că „nu avem mai mulţi accidentaţi decît alţii”. Uite că acum recunosc că ceva nu merge, de ani de zile, la Steaua la capitolul fiabilitate a grupului sportiv.

Becali nu e un om rău. Dar nu înţelege. Nu înţelege că fiecare are propriile convingeri, numai că legile,  printre care şi cele sportive, interzic deciziile pe bază de sex, religie, rasă şi convingeri.

Steaua va scăpa probabil cu faţa curată. Dar face tot mai des figura unui club excentric, aproape revolut. Păcat pentru cel mai mare nume de echipă din fotbalul românesc, singurul care contează consistent în lume.


Comentarii (96)Adaugă comentariu

kryss  •  12 ianuarie 2009, 13:15

Hmm! Cand a aparut primu articol in gazeta, despre motivu desfaceri contractului de munca a lui Yuksel Yesilova eu am am scris la comentarii doar atata: ,,Alo, FIFA la voi nu se aude? Asta seamana a rasism!” Vad ca s-a auzit la baieti insa acuma vreau sa il contrazic putin pe Catalin. Din ce retin eu Steua la capitolu asta e regidivista deci sigur FIFA va judeca acest caz cu severitate. Daca cei de la Steaua nu demostreaza ca nu a spus asa ceva patronul lor, sigur va fi penalizata. FIFA nu e FRF

vasglo  •  12 ianuarie 2009, 13:16

Draga Tolo,
Ma dezamagesti. Eviti esentialul solicitarii mele. Ce-am spus eu si ce raspunzi tu! De unde aia cu motivarea Stelei? Pai, eu doream comentariul tau de redactor sef al unei publicatii care sustine niste lucruri pe care clubul Steaua le dezminte, ca de exemplu chestia ca Yuksel a reclamat la FIFA (stire reluata si in editia electronica de azi GSP), negata de Steaua, vorbele puse in gura lui Becali, cum ca-l da afara ca e musulman,(folosindu-se ghilimelele inseamna ca redactorul respectiv le-a auzit sau are sursa care sa confirme), etc. Daca doresc sa ma clarific asupra modului cum faceti voi presa sportiva, inseamna ca sunt subiectiv sau lucrez la Steaua? Nu crezi ca evitand astfel de discutii riscati ca lumea sa creada ca libertatea presei inseamna si multa dezinformare?

anti GSP  •  12 ianuarie 2009, 13:29

Domnule Tolontan,

Dupa mult timp, mi-e greu sa spun de cand, GSP-ul, prin dvs., scrie un articol, chiar formal, laudativ la adresa lui Gigi.

Spun ca si dvs.: JIJI nu e usa de biserica, a facut si desfacut multe. Dar s-o luam si invers;

Distinsa dvs. colega, M.Andries, la 2-3 articole distanta, aminteste de Gigi si valiza lui; ****
Exemple:
„Contracte tabu, donaţii tabu, bani gri, pungi, valize şi alte recipiente neconvenţionale.” art. din 11.01.ac. – Ironiile Crizei
„Nu de butoane, valize şi alte accesorii de ultimă generaţie.” art. Butoane din 05.01.ac
„Cazul Valiza e un prilej istoric de curăţenie generală în fotbalul nostru” art. Fara jumatati de masura din 21.12.2008
etc, etc, etc
Rascoliti arhiva domnisoarei si va veti convinge.

bicfalvi  •  12 ianuarie 2009, 13:35

Domnule Tolontan,

Am inteles de ce atat dumneavoastra cat si Ovidiu Ioanitoaia ati luat apararea lui Becali cand s-a pus problema recuperarii de catre MAPN a numelui siglei si palmaresului Steaua. Fara Steaua Becali ar fi un nimeni iar fara Becali ziarele nu s-ar mai vinde atat de mult.

Pacat pentru ca ziare sportive si nu numai care ar scrie despre Steaua fara oameni lipsiti de onoare, bun simt precum Becali ar avea mult mai mult succes (stiu ca va pricepeti la jurnalism mult mai bine decat mine insa sunt dezamagit).

Dumneavoastra ar trebui sa fiti printre primii care sprijina asemenea masuri de curatare a imaginii sportului in general si a Stelei in particular prin eliminarea unora ca Becali.

corneliu popa  •  12 ianuarie 2009, 13:43

domnule Tolontan,

Cu respect va rog sa-mi comunicati si mie de ce sunt „atat de moderat” incat, chiar daca respect cele opt puncte „impuse pe blog”, imi sunt scoase toate postarile de pe blog? Este adevarat ca am folosit o informatie primita de pe blogurile gazetei prin care domnul Patriciu ar sta in spatele „actiunii de achizitie a clubului Steaua” de catre fosti generali ai Romaniei. Dar stirea n-am invetat-o eu, ci am „cules-o” din presa si atunci? Cum imi spun parerea ca atat clubul Steaua sau Becali sunt in mod sistematic atacati de presa care este anti Steaua, nu va mai convine? Numai daca luati „inventiile” domnului Udrea in ultimul an, care pe parcurs nu s-au adeverit de loc, ar trebui sa-mi dati dreptate! In strainatate am observat ca toate stirile au trecut ca „sursa” ziare de sport din Romania! Cum a spus si Olaroiu, in strainatate „se vede”, datorita mass-media, ca Steaua a „cumparat” meciuri (lucru facut de alte echipe romanesti, vezi cazul CFR Cluj) pe cand Becali a premiat echipe, daca a facut-o, ca sa joace corect, astfel deranjand pe unii conducatori care aveau promise prime pentru non combat, vezi cazul Porumboiul! A fost suparare mare la Vaslui pentru ca domnul Paszkani a promis ceva si jucatorii au facut altceva! De meciul Dinamo-CFR Cluj de ce nu s-a „auto sesizat” DNA Bucuresti? Sunt multe intrebari la care asteptam raspuns nu numai sa vedem cum este „desfintata Steaua” prin mass-media!

Cătălin Tolontan  •  12 ianuarie 2009, 13:57

vasglo: stiu ca te dezamagesc. Pt k esti stelist infocat si nu iti place gazeta atunci cind dezgroaba un astfel de caz. Gazeta e buna cd scris ca ceahlaul – dinamo a fost un blat odios, asa-i? 🙂 Cit despre libertatea presei, simt k ai vrea s-o limitezi putin. Aici semeni cu becali. Din fericire, nu se poate asta.

Cătălin Tolontan  •  12 ianuarie 2009, 13:57

dimitris: multumesc!

Lucas  •  12 ianuarie 2009, 14:02

Da, acum poti sa-l lingusesti pe Becali ! Sper sa nu se razgandeasca si sa vorbeasca din nou cu presa ! Ziaristii au exagerat in ultimul timp ! Am citit ca Becali nu mai are niciun leu,ca e dator si in acelasi ziar era anuntat ca Becali a inchiriat 50 camere la hotel in Poiana Bv !!!

Paul  •  12 ianuarie 2009, 14:32

40. Dan: CFR un bun ambasador? O victorie si un egal in Liga fac din CFR un ambasador? Dar castigarea Cupei campionilor si a Super Cupei Europei(Steaua) sau atingerea semifinalelor in aceeasi competitie si in Cupa Cupelor(Dinamo), sfert de finala si semifinala in UEFA (Rapid si Steaua), Cupa Balcanilor (Rapid); aceste succese nu transforma cluburile intr-un ambasador? Pentru a se transforma in ambasador un club trebuie sa aiba o istorie in spate, nu doua meciuri! CFR a castigat campionatul si cupa in 2008 pe fondul unei crize generale la cele trei cluburi mentionate mai sus! Nu se va mai intampla curand. Ceea ce se intampla la Steaua este regretabil, si intr-adevar merita suspendarea daca se dovedeste ca l-au demis pe turc pentru religie, dar nu poti sa treci peste istoria unui club pentru actiunile unui om „special” (caci asa se numesc mai nou ***).

corneliu popa  •  12 ianuarie 2009, 14:48

Sunt un cititor consecvent a presei sportive din Romania si pot remarca usor cand se poarta in mass-media o campanie impotriva ceva sau cuiva! campania se poate duce la comanada cuiva sau pur si simplu pentru a „scoate din joc” pe cineva incomod! Daca inteleg lupta dusa de mass-media impotriva domnului Becali pentru grave erori si prejudicii aduse sportului, in general, si clubului Steaua in particular, nu acelasi lucru il pot spune cand brendul echipei Steaua este manjit! Vina va apartine inegala masura si voua din mass-media, cand din goana de audienta, l-ati cultivat pe Becali! Acum voi ce faceti? Cand aruncati apa din copaie, aruncati si copilul? Si macar folositi aceeasi unitate de masura cu toate echipe, nu in mod discriminatoriu si partizan, pentru ca voi sunteti gazetari, in slujba noastra si a adevarului, dar nicidecum suporteri a unei echipe sau patron! Ma astept la moderatie, cu respect!

ko  •  12 ianuarie 2009, 14:48

Dle Tolontan,

va asigur ca nu lucrez la FC Steaua dar, la fel ca „vasglo” v-as ruga sa faceti cunoscut punctul dumneavoastra de vedere legat de veridicitatea stirii din GSP.
Declaratia lui Becali a fost auzita de vreun reporter GSP? Daca nu, ati verificat informatia din celebrele 3 surse?
DACA declaratia e reala, aveti toata dreptatea din lume in articolul dumneavoastra. Daca insa e o informatie neverificata… ma tem ca aveti si dumneavoastra o mare parte din vina in legatura cu imaginea patata a Stelei.

vasglo  •  12 ianuarie 2009, 14:54

Tolo draga, cu asta chiar m-ai dat gata. Daca asta ai inteles din tot ce-am scris eu, ma retrag definitiv in „micimea” mea, nedorind in niciun fel sa atentez la libertatea presei.
Raman, insa, cu nedumerirea de a nu afla, nici de la una dintre cele mai autorizate persoane de la Gazeta, daca cazul Yuksel, este un caz „dezgropat „, sau „fabricat” de ziaristi.

milici  •  12 ianuarie 2009, 15:08

@vasglo+tolo
Presa dezgroapa subiectul pentru ca ea l-a inventat , l-a ingropat si stie locul exact.
Noi amaratii de citiori vrem sa limitam libertatea presei nu GSP LIMITEAZA LIBERTATEA CUVANTULUI CENZURAND replicile discriminatoriu.
Cei ce au alta parere sunt considerati de GSP carcotasi , anti presa , subiectivi etc…
In cazul GSP versus GIGI+Steaua pe cei care sunt impotriva sunt automat considerati , pe langa cele de mai sus, stelisti fanatici sau angajati stelisti.
Pt linistea GSP si a lui TOLO ma desconspir: sunt stelist fanatic , angajat al clubului , membru GSP , fin al lui Gigi Becali , fanatic religios , nationalist si rasist.

INlocuitor Catalin Tolontan  •  12 ianuarie 2009, 15:14

@Corneliu Popa
Felicitari pentru replica pertinenta plina de bun simt, scrisa cam cu frica pt ca e greu sa pisti cat decat GSP , darmite sa-l critici fara sa fi MODERAT…

Cătălin Tolontan  •  12 ianuarie 2009, 15:16

ko: informatia este reala. fraza lui becali a fost auzita de mai multi angajati ai clubului. vreme de o luna, nimeni de la steaua nu a comentat in nici un fel, nu a infirmat ceea ce am scris despre caz. Acum este evident ca neaga pt k steaua trebuie sa se apere la fifa

adi  •  12 ianuarie 2009, 15:22

ce a mai facut si de data asta? defpat de la becali ma astept la orice

Milici corectare  •  12 ianuarie 2009, 15:22

@vasglo+tolo
Mi-am atribuit din greseala calitatea de membru GSP, caz penal-atribuirea de false calitati oficiale …am vrut sa scriu PNG.
In realitate toate calitatile mi le-am atribuit in fals eu nefiind nici macar stelist.Tin cu Poli Timisoara (alt caz penal) dar mi-a placut Steaua anilor 87…

BABILONUL IMOBILIAR  •  12 ianuarie 2009, 15:26

Becali nu e om rau. Acum, cand isi vede de familia lui…, de (prabusirea preturilor) la terenuri (si in Pipera) etc, dupa iesirea din politica si viata publica (oare? cat il tine?)…

Si n-ar fi rau nici daca ar da Steaua si si-ar vedea de treaba lui. Vointa lui reala nu e de a da Steaua. E o ambitie.
Ideea e si: cati ar plati azi sa preia Steaua? Si cine…, pe vremurile astea (crizate)?

Milici corectare  •  12 ianuarie 2009, 15:28

@ko+tolo
Or fi auzit angajatii , lumea spune multe , Gigi Becali spune de sute de ori mai multe ineptii decat un om normal , asta nu inseamna ca asta e motivul indepartarii turcului…
Steaua e infirmerie, Dorinel a plecat dar de ce sa nu gasim motive sa ne autodenuntam noi romanii la UEFA pe cazui sensibile…
Ca valiza nu e coruptie, cazul cu masorul nu e discriminare nu conteaza , presa vegheaza si-si face de lucru…

Razvanica  •  12 ianuarie 2009, 15:31

Baieti, eu inteleg ca sunteti stelisti si nu vreti sa fie Steaua pedepsita dar nu ne tratati pe toti ca pe niste prosti. La fel faceati la inceput si cu valiza, ca a trimis-o Gigi la Cluj ca sa cumpere nush ce teren. La fel s-au comportat si suporterii Timiosarei cand a fost treaba cu penalizarea si cand ne explicau la toti ca tricourile sunt mov si nu violet. De ce nu va asumati prostia lu’ Gigi si la bine si la rau?

ko  •  12 ianuarie 2009, 15:35

Multumesc pentru raspuns.

Milici  •  12 ianuarie 2009, 15:39

@tolo+ko
Tolo oamenii te intreaba daca:
1.turcul a pornit demersuri de reabilitare si daca UEFA se bazeaza pe autodenunturile made in Romania in cazul Valiza si Masorul?
Or fi tragand si ei cu urechea sau fac treaba cu seriozitate?
***

alexx  •  12 ianuarie 2009, 15:41

asa e cataline tata gazeta are cele mai bune surse :))))))))))))))).sigur l o auzit pe becali knd tipa ca din gura de sarpe sa plece acel musulman care poarta ghinion stelei..aiurea :-j
ai uitat cumva articolul ala cand scriai ca buzaul o sa se retraga din campionat deoarece asa le cere becali pt a se anula toate rezultatele buzaului din tur si astfel steaua sa fie avantajata in lupta pt titlu.deci cum o ramas cu retragerea aia? ce ati mai visat azi noapte? 😀

vasglo  •  12 ianuarie 2009, 15:54

Vazand ca, totusi, Tolo a dat un raspuns „pertinent” (..e adevarat ca spun eu, Tolo, ca au auzit si alti angajati ai clubului, care acum neaga, iar steaua, nu a comentat timp de o luna…) la o intrebare similara pusa de alt corespondent, caruia ii multumesc pentru suportul dat demersului meu, imi calc pe inima si revin, propunand „dezgroparea” unui alt caz grav, de „coruptie” in fotbal, tocmai pentru a veni in sprijinul „libertatii presei”.
Este vorba de propunerea de stimulare a nationalei Finlandei ca sa obtina un rezultat favorabil Romaniei in partida cu Cehia din grupa de calificare la ultimul campionat mondial. Tolo draga, stii despre ce e vorba, sau revin cu detalii?

PS- daca si de data asta trec de moderator, promit sa spun la toata lumea ca, intradevar, presa noastra este libera…

andrei  •  12 ianuarie 2009, 16:09

pentru adrian – pe vremea cand Steaua elimina CF Barcelona (2-1 si 1-0) si juca in sferturile de finala ale Cupei Cupelor unde marele Bayern cu Beckenbauer, Muller, Sep Maier, Breitner,etc trecea de stelisti doar gratie golului din deplasare in final de meci (1-1 si 0-0), craiova era eliminata rusinos de Pecs Dosza (0-3) ca FRF a suspendat echipa olteana un an de la participarea in cupele europene pentru prestatia sa. Era anul 1971. Iar Craiova maxima a luat-o cu 0-4 de la zeleznicear sarajevo in 1984. In privinta articolului, Tolo ai perfecta dreptate, Becali e insuportabil acum, dar el este cel care a vrut performante in europa, nu a vandut jucatori, a obligat si pe altii sa-i urmeze exemplul. Imi amintesc ca Dinamo, dupa ce a trecut de sahtior (2-0, 3-2) i-a vandut imediat acesteia pe Marica, Stoican si Barcauan ! Asta era atunci politica lui Borcea, cred ca de aia uraste atat steaua, putea sa faca avere tripla pana acum cu vanzarile de jucatori, Becali i-a obligat indirect pe toti sa schimbe politica, apoi a inceput sa dea cu bata-n balta…

cornelcc pentru dan 40  •  12 ianuarie 2009, 16:15

Daca ai calatorit cumva foarte mult,asa cum sustii, intre Cluj si Apahida, fara indoiala, este adevarat ca CFR este adevaratul ambasador al fotbalului romanesc! dar numai pentru tine si inca citiva clujeni! afara chiar nu a auzit nimeni de CFR! cind se terminasera deja grupele CL, francezii din Bordeaux nu stiau nimic despre CFR! imi pare rau ca trebuie sa-ti spun asta, dar incearca sa te trezesti!sa nu mai vb despre englezi, ca in afara de fanii Chelsea, care stiau ca vin in patria lui Dracula, Transilvania, sa joace cu „o echipa”, este exprimarea lor, ceilalti englezi si scotieni cu care lucrez de ani de zile, fani ai altor echipe din regat, habar nu aveau de existenta unei echipe numita CFR Cluj in Romania! Este adevarat ca sunt stelist, dar asta nu inseamna ca sunt adeptul lui Gigi Becali si al celor care conduc acum clubul de fotbal Steaua! Si inca ceva: nu sunt fanatic! si drept dovada, recunosc ca in jurul lumii (si slava Domnului, am umblat ceva prin lumea asta!) am intilit oameni simpli care auzisera de Romania datorita Nadiei Comaneci si a lui Hagi! Mai putini care cunosteau si nume de cluburi de fotbal din tara noastra, multi dintre ei auzisera doar de Steaua, Dinamo si foarte putini stiaua si de Rapid! Si cam atit! Sa nu crezi (si nu as vrea sa influentezi si pe altii), ca Romania este o tara extrem de cunoscuta in lume prin prisma fotbalului! Nici gind! Locul 1 e Ceausescu!in procent de 70%. cei care au auzit de Romania, o confunda cu fostul dictator! Apoi e Nadia (imi pare rau, dar asta este realitatea intilnita de mine, Nadia dupa Ceausescu) si abia apoi apar alte nume (si vb numai de sportivi aici, nu de artisti sau oameni de cultura), cum ar fi Hagi si uimitor pentru tine, Lacatus! Am intilnit in jungla Cameruneza, in tinutul pigmeilor, oameni foarte simpli, care atunci cind le-am spus Romania au pronuntat instantaneu: Lacatus! Si asta pentru ca in 1990, ne batuse Camerunul la CM din Italia, unde, nu stiu daca iti amintesti, CFR Cluj nu a avut nici un „ambasador”! N-are rost sa o lungesc prea mult, dar cred ca ar fi cazul sa pastram o minima decenta si sa recunoastem meritele celor care ne-au facut si ne fac cunoscuti in lume, chiar daca nu suntem „fanii” personali ai lor!
Sanatate si la mai multe plimbari pe meleagurile unde CFR este „ambasadorul” fotbalului romanesc!

Ionut  •  12 ianuarie 2009, 16:24

Pe ce va bazati cand faceti asemenea afirmatii? Atat Steaua, cat mai ales, cel in cauza neaga vehement speculatiile dvs. in privinta rasismului… Ca de obicei, minciuna are picioare scurte! O fi „Becali baiat bun” si nu „rau” dupa cum va exprimati, dar regula celor 3 surse ramane obligatorie… chiar si pentru ziarul dvs! Pacat ca ati uitat de ea.

ANAKIN  •  12 ianuarie 2009, 16:37

AI MARE DREPTATE, TOLO.

Andi  •  12 ianuarie 2009, 16:41

Te boicotez 1000 de posturi de acum înainte dacă mă faci să-mi placă și să-l înțeleg pe Becali!! 🙂

Anakin smart  •  12 ianuarie 2009, 17:27

Nu are de loc dreptate tolo

milici  •  12 ianuarie 2009, 17:32

@vasglo
ce curaj ai sa-l deranjezi pe tolo dar si el sa nu te cenzureze…
Acum esti convins ca la noi , ca si in comunism si dictatura , exista libertatea opiniei si cuvantului?
Numai noi carcotasii cautam sa ingradim libertatea presei fiind de alta parere cu dansa…

Dreamer  •  12 ianuarie 2009, 18:01

Traim in Romania…o tara in care declaratiile **** din Ghencea si premierea-mita cu valiza tin pagina 1 zile/saptamani in sir, iar fraudele lui Georgel, Jenel si Butelie in dauna propriilor cluburi sunt stiri total neinteresante, uitate a doua zi chiar de „ziaristii de investigatie”. O tara in care presa pseudosportiva cand nu mai are chiar NICIUN subiect le mai baga microfonul sub nas lui Danut Lupu sau Gabi Balint care-si mai varsa odata frustrarile fata de fostele cluburi(multumim nene Iancule ca l-ai facut pe unul antrenor poate asa tace pana e demis).

codrinmc  •  12 ianuarie 2009, 18:06

Becali va disparea in scurt timp din peisaj. Cine va prelua Steaua? Va fi mai bine pentru club? Nu cred.

redandblue  •  12 ianuarie 2009, 18:11

gigi a facut bine la inceput ca a tinut jucatorii , peste timp s’a prostit , i’a trebuit un pic de curaj si acum face ce vrea , aduce pe cine vrea , da afara pe cine vrea , nimeni nu il mai poate schimba

Dreamer  •  12 ianuarie 2009, 19:06

Gigi a fost ok cat timp a avut ANTRENOR pe banca(Piturca, Zenga, Protasov) si digerabil cat timp a fost MM presedinte. Ca orice dictator s-a debarasat de cei care-i puteau face fata.
Din pacate pentru el nu e Hitler(dupa declaratii uneori da impresia ca ar fi) ci doar Dictatorul lui Chaplin.

petroi adrian  •  12 ianuarie 2009, 19:13

Nu trece o zi in care sa nu fie un articol critic la adresa Stelei.Daca castiga campionatul ce o sa mai ziceti?.

zsigodya  •  12 ianuarie 2009, 19:15

Asa-i, ma Tolo: „…Becali nu e un om rău. Dar nu înţelege. Nu înţelege că fiecare are propriile convingeri…”.

Mai precis nu intelege, ca si majoritatea miticilor (cu Mitica al vostru de 15000, in frunte…) implicati in fotbalul romanesc de azi (si de ieri), ca mai suntem si unii (din ce in ce mai putini, e drept, si majoritatea de astalalta parte a muntilor…) care credem intr-o corectitudine oarecare, ce implica jucarea meciurilor pe teren.
La voi acolo la Bukale nu se intelege nici macar faptul ca, daca este un concurs de coruri de copii de 7-10 ani, si corurile trebuie clasificate in functie de valoarea lor, nu in functie de pilele ce si le asigura bukaletii vostri !

Milici autocenzurat dar fara haz  •  12 ianuarie 2009, 19:35

FIFA s-a sesizat bazandu-se pe GSP… ceeaa ce e un prilej de netarmurita mandrie patriotica pentru noi ca organili citesc presa balcanica si pun baza pi dansa…
Cica , apropiati ai functionarului public Gigi Becali si-ar fi auzit bossul luandu-se de Yesilova ca e mulsulman , dar altfel bun antrenor, dupa care i-a dat shalvarii
Cineva de la GSP , a auzit de la apropiati , care nu vor sa confirme , cum ca Gigi iar fi spus ceva turcului…
Si astfel dupa mai multe iteratii ale telefonului fara fir a ajuns ceva la FIFA.
Aceasta in urma analizei da urmatorul raspuns:
1.Nu a fost vorba de turc ci de malgas
2.Nu a fost discriminat ci injurat ca nu i-a pupat mana sefului
3.Nua fost vorba de Steaua ci de Dinamo
4.Nu a fost vorba de Becali ci de Borcea
5.Echipa nu a fost sanctionata ci i s-a decernat titlul pe anul 2009 inainte de termen
Informatia e sigura fiind auzita de niste apropiati ai postului Radio Erevan
Daca unele personaje (Gigi,turcul , apropiatii , deontologii GSP , membrii FIFA si Radio Erevan, eu insumi ) au fost obositi , euforici (ca sa nu fiu cenzurat…) sau fuduli nu vom sti niciodata

Popa  •  12 ianuarie 2009, 20:05

Nu sunt fan Becali dar se pare ca ma convingeti sa-l plac. In orice caine daca dai zilnic incepi sa-l simpatizezi. Dar intr-un om? Fie el si Gigi. NU stiu cat veti mai continuati cu penibilitatile si cu retrogradarile? A fost Valiza, acum turcu Ysil…, cine o sa mai vina? In fiecare saptamana Steaua retrogradeaza iar Borcea lauda GSP pe la alte canale. Vezi discutia de la Sport Ro. Sa nu fie vreo alianta? Sau sunt bolnav de scenarita? Crede-ma Tolo, nu mai mult decat voi…

Milici  •  12 ianuarie 2009, 20:56

@popa
Felicitari again… , sunteti un om corect.
Eu am inceput sa cred alt scenariu: aceasta campanie anti Becali sustinuta cu impetuozitate, perseverenta si talent de presa e stimulata chiar de investitor (un cuferel mai mititel…) ca sa-si refaca audienta coborata la limita prin postura de permanenta victima…

toader  •  12 ianuarie 2009, 22:05

pun pariu pe ce vreti voi ca steaua se alege cu suspendare grea

chelbea  •  13 ianuarie 2009, 16:41

Toata munca marketerilor de la Steaua se duce pe ….. , cand Becali isi deschide gura 🙂 ..

alexandru  •  19 ianuarie 2009, 17:16

Sunt de acord ca Becali nu este un om rau. Acum vine intrebarea, este el un om bun?

Mihai Mironică e fricos :) « Nandos  •  26 ianuarie 2009, 17:05

[…] Atît de codat, încît ai crede că Mironica a scris pentru iniţiaţi. Ntz! Mironică recunoaşte, practic, că Tolontan e citit şi că toată lumea îl va identifica în “portavionul” presei, acelaşi lucru petrecîndu-se şi cu textul la care face referire. Era conştient că cine are legătură cît de cît cu sportul, l-a citit. Despre textul lui Tolo vorbesc. Adică ĂSTA […]

marian Gavrilescu  •  1 martie 2009, 14:02

Atentie!
Gigi are nevoie de bani si a incercat sa se imprumute.Pentru ca nu se mai accepta GAJ cu terenuri, baietii nu au vrut decat Steaua.O sa-i dea 20 mil, il lasa sa-i cheltuiasca si pe urma face majorare de capital.Steaua nu trebuie vanduta pe mai putin de 100 mil.Asa avem garantia ca cel ce cumpara va face ceva.Carnat Meyr asta a facut numai excrocherii.Se planuieste revanzarea catre altcineva.Niciun miliardar sau milionar nu se prezinta personal la discutii si nici nu face acest lucru pana nu are un audit financiar.Tendinta este catre investitiile in fotbalistii din Est.Nimeni nu mai vine la echipele mari care au bugete uriase.Cu o echipa din Est poti castiga o cupa cu numai cateva zeci de milioane.Adevaratul castig, dragii mei este din marketing (cu o strategie coerenta poti face bani multi din articole promotionale si imagine) si publicitate (aproape gratis, fata de costurile unei campanii serioase).
Vreau sa va spun ca sunt Dinamovist, insa ma doare cand aud ce se intampla cu principalele echipe din Romania si cat de prosti ne cred unii.Toata lumea il condamna pe Gigi, insa as vrea sa va imaginati cum a trebuit sa se adapteze un om care dorea sa faca performanta (in campionat) si toti ii spuneau ca trebuie sa dea mita.Cumulat cu nemultumiri fata de arbitraj, vezi unde se poate ajunge.s-a gandit cineva sa faca o verificare prietenilor si rudelor lui Sandu care se ocupa de Liga 1 si ligile inferioare? **** asta a venit cu bani si a ajuns victima incompetentei si prieteniilor lui.in urma cu catva ani spuneam: „ as vrea sa aiba si Dinamo un ca Gigi Becali ”
Sugestie.Domnule Becali, vanzarile nu se mai fac numai prin cunostinte si „prieteni”.Nu mai poti sa faci fata si totusi nu vrei raul echipei, comunica acest lucru sincer, scoate Steaua public la Vanzare, angajaza oameni de marketing care sa faca o strategie pe termen mediu si lung si care sa aduca un plus de valoare clubului (alaturi de istorie), fixeaza un pret mediu de inceput al licitatiei (ex 70 mil), solicita dovada unei potentiale investitii la club , urmare a strategiei si asteapta cateva luni.Va fi bine si pentru tine si pentru club.

nicole  •  17 iulie 2009, 12:06

tolo primeste aplauzele mele.esti,poate,singurul om al gs cu coloana vertebrala.ai insa cativa subordonati care se ploconesc in fata lui becali,****.mergi pana la capat si mai dezgroapa odata cazul valiza ramas neelucidat din motive…se stie.si-acum doua reprosuri,pentru numele lui dzeu pune-i la punct pe cei carem folosesc in comentariile meciurilor expresia ofsaid la limita.e o mare prostie,in regu;lament ezista doar ofsiad sau nu este ofsiad.se fac de ras in fata tv si in scris pentru ca si in gazeta se foloseste expresia „ofasaid la limita”.si mai este o chestie care deranjeaza,spre pilda fata aceia zanfirache,acreditata pe lasnga steau,a spus odata ca ochirosii este cristiano ronaldo din ghencea?!doamne ce idiotenie.ba unii sunt sageti,altii briliante etc si uite asa sunt umflate niste asa zis vedet ale gazonului,ele stralucind doar prin cluburi,carciumioaare sau paturi ale femeilor de companie.este un subiect care trebuie tratat cu seriozitate pentru ca generatia tanara care vine din urma,ma refer la copii si juniori,crede ca avnd un nume rasunator asta este suficient sa ajunga un mare fotbalist.multumesc pentru intelegere.

Comentează