Filaţi, filaţi, numai să ştim şi noi!

Sandu cere sprijinul Cooperativei Ochiul şi Timpanul în lupta contra Cooperativei

marți, 20 ianuarie 2009, 11:17

Sandu cere sprijinul Cooperativei Ochiul şi Timpanul în lupta contra Cooperativei

„Filaţi arbitrii, filaţi patronii!”, cere Mircea Sandu serviciilor secrete. Filmaţi, ascultaţi, înregistraţi! „Poate aşa se face curăţenie odată în fotbal!”, spune cel care nu produce filme, aşa cum ţi-ai putea imagina, ci conduce FRF.

Interviul lui Decebal Rădulescu cu Mircea Sandu, pe care-l găsiţi aici, trece graniţele formalismului. Preşedintele apare sigur pe el şi aruncă, dezinvolt, o nouă nadă: „Poate va fi Hagi preşedinte, iar eu preşedinte onorific!”. Şi Lupescu?

În privinţa apelului la ochiul şi timpanul statului, Sandu uită ceva. Nu SRI va curăţa fotbalul românesc, ci comisiile sportive autorizate să facă asta. Procurorii, ofiţerii şi judecătorii au treaba lor, dar un sport, ca şi o ţară, nu se conduce prin ei. Nu ţin loc de piaţă, de regulamente, de bursă şi de voinţă de a schimba lucrurile.

În România se simte o apetenţă ceva de speriat pentru scurtătura tehnologică şi legală. Una, două – hai să înregistrăm! Am ajuns cu toţii suspecţi de terorism.

Pînă la Codul Penal poate că ar fi mult mai util să ne ţinem de ROAF. Marile măgării din fotbal sînt posibile pentru că micile aranjamente, ştergerea cartonaşelor, răsucirea deciziilor şi altele sînt tolerate.

Am văzut stenogramele, dar aşteptăm încă programul de guvernare al lui Ionuţ Lupescu. Cel care a făcut un lucru foarte bun: a readus siguranţa financiară la FRF. Şi unul rău: nu a deschis nici o perspectivă pentru juniori şi tineret. Chiar aşa. Vor fi filaţi şi arbitrii de la juniori?


Comentarii (43)Adaugă comentariu

aAlex  •  21 ianuarie 2009, 2:27

Si la noi vin alegerile la federatie. pe 6 februarie.
Viorel Frunza, jucator al CFR Cluj, l-a desfiintat pe actualul presedinte al FMF, Pavel Ciobanu. Frunza spune ca fotbalul moldovenesc degradeaza din cauza lui Ciobanu si va continua sa degradeze pana cand actualul presedinte nu va fi schimbat. Curajos, nu? Sa auzi asta de la un jucator al echipei nationale in cadrul unei conferinte de presa. Si nu unul oricare, dar golgheterul din ultimele 2 preliminarii. In Romania cati juc[tori ai echipei nationale ar indrazni asa ceva?

Chat Noir  •  21 ianuarie 2009, 7:30

Ce tara de teroristi.

swim.ro  •  21 ianuarie 2009, 8:08

asteptam pe popescu.

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 8:24

“Filaţi arbitrii, filaţi patronii!”, cere Mircea Sandu serviciilor secrete.
Si ce daca? Tara asta nu este SUA, nici macar Ungaria sau Cehia. Nu se vor lua masuri, atata timp cat legea cea de toate zilele, nu este aplicata sau, nu exista legi pentru a combate anumite infractiuni. Vezi nenumaratele exemple (daca le enumeri poti scrie nu un roman, ci 100 de romane. Suntem pe primul loc la vorbe si ultimii la fapte. Poate acum (pentru cei care au urmarit si au inteles (este importanta specificatia) mesajul lui Obama) sa ne trezim odata. Daca acum nu, atunci cand?

momo  •  21 ianuarie 2009, 8:45

Pacat ca nu ne-a zis sandu ceva si despre dosarele cu trensferurile prin care unii au fost pagubiti. Sau poate nu…Cred ca operatiunea de curatire a fotbalului ar trebui sa inceapa de la varf, sa plece amandoi, mitica si sandu…
In rest, Hagi – un alt nume in spatele caruia sa se ascunda impostura si impostorii. Lupescu-un kaizer expirat

violaveritas  •  21 ianuarie 2009, 9:09

SANDULEEE DAR PE TINE SI SACALII TAI NU AR TREBUI FILATI !!??

mircea  •  21 ianuarie 2009, 10:58

La viena cine te-a filat sanduleeee?
Sa nu-mi spui ca ai discutat cu borcea de muzee sau de mozart!
Si asta de 2 ori.De Anul nou si de ziua lui borcica.
Ati stabilit comisionul care vi se cuvine din calificarea lui D….o in UCL.
Darar Domnu sa luati plasa si anu asta ca de la OIER nu vedeti nimic.

fotbal  •  21 ianuarie 2009, 11:27

e tare zicerea aia cu apetenta! cand ceri servicii de genul asta, nivelul propriu de competenta e jos sau neasumat. foarte bun comentariu! acum, sa ne imaginam ca rezolutia pe cererea lui sandu o sa fie ceva de genul „Ia-ti bon de ordine”

nicky  •  21 ianuarie 2009, 11:36

Interviul de aeeara mi s-a parut ca suna a santaj pt cei care il contesta pe Nashu…adica omul se comporta in aceeasi maniera in care se comporta si cel mai mare Rau al Romaniei post-decembriste, Ilici Bunicutza.Desi toata lumea il arata cu degetul si stie ca el este principalul raspunzator pt situatia mizera din fotbalul romanesc, el se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si este inca convins de adevarul pe care il sustine el, si nu persoanaele non-grata , un fel de animale iliescinene.

Mai grav este ca Sandu trece la amenintari si la usoare forme de santaj. Le raspunde patronilor printr-o aroganta, emite prejudecati, fara ca procesul sportiv sa se fi incheiat, lucru total in contradictie cu pozitia sa. Pana la urma, cu bune si rele, presedintii de cluburi si patronii sunt cei care sustin financiar fotbalul romanesc.

Sandu se bazeaza pe cei din linia a doua, pe cei multi si prosti, si ameninta la adapostul voturilor care vin de la asociatiile judetene, copii si juniori, fotbal feminin si cluburi din diviziile b si c, adica cei care de abia au dupa ce sa bea apa. Comunism pur, exact asa cum a reusit sa ajunga Platini presedinte, care s-a bazat pe voturile federatiilor din tarile sarace si fara infrastructura, in detrimentul celor care cultiva fotbalul prin toti porii societatii.

Problema este ca patronii echipelor de prima liga nu sunt la fel de puternici decat G14, de unde si aroganta Nashului. A recunoscut si el ca poate sa isi foloseasca cuvantul la Uefa. Adica mai pe romaneste spus, face trafic de influenta. Iar cine nu se supune, o pateste, nu ? In acelasi interviu spune ca a tinut partea Stelei la Uefa, dar ca mai devreme sau mai tarziu va plati. La fel si cu situatia Timisoarei. Asta nu e santaj?

Babilonul imobiliar  •  21 ianuarie 2009, 11:47

Ce incredere sa mai ai (avem) in spusele lui Mircea Sandu? El…, pe interes a fost, pe interes ramane.
Poate ca ar trebui sa recunoastem: cuplul Prunea-Lupescu, departe de asteptari…

Iar la nivel de juniori, suntem praf! Cu cateva exceptii (centrul lui Hagi ori ce face Gica Popescu prin Oltenia…), FRF ce realizari are? Belodedici doar face „inventarul”, „constata”…etc. Daca nu are cu ce (banu’…!), iar politica federala e…, mai preci nu e, ce sa se poata realiza?

Mircea Sandu: hai…,ca-ti ajunge, out !

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 11:51

In cate zile MARCA l-a dat jos pe Calderon?
Ce credeti se poate intampla asta si la noi?

nastyboy  •  21 ianuarie 2009, 11:55

Poate nu ar fi lipsit de importanta sa se asculte si telefoanele, sa se inregistreze cu simt de raspundere si actiunile pe Internet ale ziaristilor turisti sau sportivi, ma rog, mai ales ale acelora care indeamna subordonatii sa atace calculatoarele cititorilor dotati cu un bun simt deosebit, sau sa se dedea la filaje meschine pentru culegerea de subiecte de prima pagina.sic.

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 11:57

Micea Sandu nu are o asa mare vina.
Cel mai mare „rau” este lumea invizibila sau nu? a lui Mitica.
Personaj aparut datorita societatii romanesti si de ce nu a poporului roman (poate e putin exagerat, dar cred ca asa este).
La un moment dat „saracul” a spus ca de cativa ani nu si-a ridicat salariul de la Liga.
Cu ce a trait oameni buni? A stiu, l-a ajutat fi-su. Pe el toata lumea il ajuta, pentru ca si el ii ajuta pe toti…

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 12:14

Steaua incoltita! Seful DNA: „Premierea este mita!”
Si ce daca?
Vreti sa vedeti ca, cazul „valiza” se va termina cu Happy End.
De ce oare?

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 12:18

„Daca instanta suprema va da o hotarare definitiva si irevocabila care il gaseste pe Becali vinovat, cazul se pune pe rol iar la instantele sportive. Daca se descopera vinovatie si atunci, Steaua poate fi chiar retrogradata si amendata serios. Nu cred ca va fi nimeni arestat”, a spus Dragomir.
Chiar credeti ce spune Mitica?

Cătălin Tolontan  •  21 ianuarie 2009, 12:30

seneca: nu, nu cred ca dragomir vb serios. el are politica „sa ajut toate cluburile fie si impotriva regulamentelor”. este prizonierul presedintilor.

macaroni  •  21 ianuarie 2009, 12:33

Ceva trebuie facut cu aranjamente, butoane, brichete, valize,ca steua de ex a aratat ca in liga canpionilor a facut UN PUNCT.Deci a ajuns acolo fara joc,[valoare] cu aranjamente de a primi bani de la uefa.

Omul foarte simplu  •  21 ianuarie 2009, 12:45

Seneca esti frustrat tata, daca erai in locul lu Mitica faceai altfel? Oamenii ca tine *** stiu sa acuze pe ce cei care au facut bani in loc sa gaseasca o solutie! Referitor la „valiza” ….e normal sa fie Happy End, de cand premierea sa joci corect a devenit mita. Tu daca primesti o prima la serviciu sa-ti faci treaba mai bine … se cheama mita? Te rog lasa-ne dinamovistule!

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 12:57

Omul foarte simplu:
Poate imi spui si cum a facut bani Mitica?
Sau crezi ca i-a facut cinstit?
Nu eu am spus ca premierea este mita, ci seful DNA.
Si nu in ultimul rand, nu sunt dinamovist.

djaghah  •  21 ianuarie 2009, 13:03

Deci ca domnul Tolontan sa raspunda la postari, trebuie sa fii la fel de intelept ca Seneca?! Faci o mie de postari, ataci mai multe subiecte si la unul tot catadicseste autorul sa iti raspunda sau sa comenteze desi intrebarea poate nu ii era adresata numai lui sau poate era retorica.

Parerea mea: iti faci blog, castigi din reclame datorita faptului ca fiind un jurnalist respectat (si poate cu valoare – fiecare crede cum vrea) ai o multime de vizitatori, ai in jur de 30 comentarii zilnice si raspunzi la unul singur. Cum? La nimereala? Mai mult respect domnule Tolontan pentru cei ce iti adreseaza politicos intrebari… Citesti mai putin Patapievici si raspunzi la mai multi.

corneliu popa  •  21 ianuarie 2009, 13:40

Este clar, domnul Mircea Sandu ne crede cu inteligenta redusa. Sa incercam sa demontam “scenariu’” bine pus la punct de domnia sa. O prima remarca. De cand presedintele Federatiei este transparent in relatia cu mass-media? Cu asta am devenit banuitor si am inceput sa “leg” diferitele “actiuni” intre ele. Primul ar fi actionarea in judecata a domnului Zambon. De ce? Ca sa numai fie acuzat de domnul Iancu de colaborare cu inamicul Politehnicii si de furnizarea de acte false, impreuna cu domnul Cassai, catre UEFA. Pe urma a trecut ca si neobservata stirea ca domnii Paszkany, Muresan, Andone, Turcu si Dragomir au petrecut sarbatorile impreuna in Dubai. O stire mondena? Asa s-ar parea. Mai ales ca pentru “intoxicare” ne este “aruncata” si stirea “mondena de scandal” pentru “amaratii de noi” ca domnul Paszkany a fost insotit de o juna de 19 ani fix (ca sa nu-l acuzam de pedofilie?) Etapa urmatoare isi desfasoara actiunea in fostul Imperiu Austro-Ungar. De data asta “intalnire de gradul trei”. Acoperire? Ziua de nastere a domnului Nicu Gheara (imi este frica sa folosesc epitete, stiti si voi de ce) si a domnului Borcea. Participanti? Nicu Gheara, Borcea, Mircea Sandu si altii. Ma rog, sprit prelungit alea, alea. Real ce s-o fi discutam? Banalitati? Desigur, nu! Bum!!! Apare stirea bomba! Federatia incheie un contract de sponsorizare de 6 (sase) milioane! Iar in presa se bate moneda pe lotul magnific a celor de la Dinamo, cu nimic deosebit fata de cel care cu “varii ajutoare” de abia a ocupat un loc 1, la mustata, pana cand Poli Timisoara (ca eu tot asa ii spun) isi va primi cele 6 (sase) puncte, curioasa coincidenta cu milioanele de la sponsorizare, castigate meritat pe teren. Ramane o “mare enigma” acel 0-3 cu Dinamo de la Timisoara. Reglare de conturi? Obligatii? Vanzarea jucatorilor? Neputinta? Nu vom sti nici o data! Poate daca intervine pe fir mult cunoscutul DNA Cluj, care, se pare, executa comenzi politice, dar atat timp cat nu am probe, nu pot sa ma ante pronunt, cum face de obicei o”parte a presei”! Deci comentand un pic informatiile putem deduce ca jocurile se fa,. mai nou, in afara granitelor tarii, unde “bratul lung” al Legii (vorba “domnului Bula”) si “ochiul si timpanul” a institutiilor abilitate n-au nici o putere. Aici ii dau dreptate domnului Iancu. Sa intervina SIE!! Parca ei pot sa fac asta, nu? Liga, Comisiile, mass-media au primit un semnal!! Astia sunt la Putere, astia trebuie sa castige! Nu mai trebuie nici un telefon, nici un sms! Arbitrii promovati de curand de politicile “nasului” (citeste domnul Mircea Sandu) trebuie “sa-si onoreze” debuturile! Cei care nu sunt “cuminti” patesc precum Coltescu (parca citesc Biblioteca din Alexandria)! Garda veche Lajos, Corpodean etc stiu ce au de facut. Ce mai trebuia facut? Sunt totusi 10 milioane de euro in joc, nu? Pai declansarea scandalului la Rapid (vezi cazul Loto si evaziunea fiscala) lucruri care “treneaza” de ani buni, dar acum a fost “actualizat si gataaaa! Rapid pe butuci! Si cea mai ramas? Steaua? Un fleac! Becali care si-a facut dusmani din orgoliu, marea lui prostie si acum il “ajuta” pe “nas” sa-l execute in ochii opiniei publice cu propriile arme! O data a deranjat ca un oier, mai ales machidon, sa se aseze in “capul mesei” la … masa bogatilor! Cat a avut bani l-au “supt” prietenii si prietenii de ocazie (oportunistii) si a fost sustinut fanfaronul! Acum cum banii s-au imputinat sustinerea a disparut, iar oamenii pe care i-a persiflat si chiar ironizat acum isi platesc politele cu varf si indesat! Conducatori si patroni de cluburi care aveau si ei “aranjate” niste meciuri contra cost si “s-a gasit” becali prin “valizele” lui sa le strice jocurile, Il avem aici pe domnul Porumboiul, un rafinat Dinu Paturica (nu Patriciu) al secolului XXI, mare afacerist modern cu relatii interlope si interne cu noua Putere facute, probabil, prin relatiile si cunostiintele fiului dumnealui (parca mare regizor, de ce are nevoie domnul Mircea Sandu, nu?), “rasatul” M Stan “de la Galati” si sa nu-l omitem pe noul Gavroch (brutarul Mititelul) care “si-a” curatit discursul si impreuna cu opotunistul de domn Pen-Penescu prin disimulare par certati cu “nasul”, dar in realitate ii fac jocurile. In alta categorie intra politicienii,pe care, cu discursul sau populist si copilaresc, Becali, i-a deranjat. pe domnii Basescu, Pavel, Sasu etc, care l-au parasit si ignorat tocmai din motivele de mai sus! Flerul i-a dictate sa se opreasca si din cauza ca banii s-au imputinat si pentru ca “afacerea” nu merge. Presiunea vine dinspre un grup de fosti generali, “sustinuti material” de domnul Patriciu, care vrea sa-l scoata pe Becali nu atat din sport, cat mai ales din politica!! Si singura “portita de salvare” a lui Becali este Steaua! El nu-si da seama cat rau ii face Stelei, se cramponeaza de ultimaaaaaaaaaaaa repriza! Si cum jocurile sunt “aranjate” pentru ce sa mai investesca, oieru machidon, la Steaua? Unde este profitul lui? A fost alungat de la masa bogatilor! Acum clasamentul in “lumina” argumentelor aduse este urmatorul: 1. Borcea; 2. Paszkany;3. Iancu; 4. Porumboiu; 5. Mititelu;6. MMStoica (nu Bucsaru);6. MStan! Ramane ca timpul sa dovedeasca daca scenariul propus este bun sau pur si simplu este o fantezie!!!

Omul foarte simplu  •  21 ianuarie 2009, 13:57

Seneca:

Hotzul neprins se numeste negustor cinstit, daca aveai acele oportunitatzi crezi ca nu ai fi profitat de ele? Hai sa nu vedem doar paiul din ochii altora…sunt convins ca daca ai posibilitatea sa castigi 1 milion de dolari intr-un mod ilicit, fara sa-ti risti libertatea …nu ai mai fi asa moral! In plus Mitica s-a descurcat admirabil si s-a pliat si in fotbal dupa conditziile din Romania, cine e curat sa ridice primul piatra sa arunce!
Referitor la DNA….am impresia ca au devenit stat in stat….si au ajuns sa practice o politica gen cea a FBI in USA in ani 50…60 cand daca nu-ti gaseau nimic..itzi inventau ceva!

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 13:59

corneliu popa:
Frumos articol, cam fantezist, dar cam adevarat.
Cand vor disparea: Borcea, Paszkany, Iancu, Porumboiu, Penescu, Stan?
Nu pot disparea ca, cica dau bani, ei „tin” fotbalul romanesc. Fara ei se alege praful. Sa incercam sa dovedim contrariul.

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 14:05

Omul foarte simplu:
Cine iti garanteaza libertatea, daca castigi ceva necinstit???
Iti spun eu ca nimeni, frate, dar nimeni.
Daca faci un lucru necinstit, NIMENI nu iti garanteaza libertatea, decat pe moment, sa tii minte asta. Numeni nu poate sa-ti garanteze libertatea pe lumea asta, daca faci ceva ilicit. Cine iti garanteaza asta nu este sanatos la cap.

codrinmc  •  21 ianuarie 2009, 14:12

DNA-ul se misca, urmeaza arestari in masa. Speram ca printre victime se va numara si Sandu Mircea

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 14:21

„Dacă nu se vor găsi vinovaţi, înseamnă că avem un fotbal curat”, spune Lupescu.
Sic!

adi  •  21 ianuarie 2009, 14:24

iar incep astia cu ascultari de telefoane care se lasa fara dosare terminate,fara trimiteri in judecata? iar? nu mai pot? pana nu e unu la bulau nu cred in toata prosteala asta…

Omul foarte simplu  •  21 ianuarie 2009, 14:29

Seneca:

Nici daca esti cinstit, tot nu-ti garanteaza NIMENI libertatea! Itzi spun 100% ca nimeni…asa ca…;)

[D] [S] [N]  •  21 ianuarie 2009, 14:39

Cine mai era atat de naiv incat sa creada ca „baietii” stau de pomana si nu „asculta” tot ce merita ascultat?
Cat despre stenogramele din fotbal, hai sa vedem si noi o sentinta definitiva a unei instante civile, o condamnare, ceva…, si pe urma mai discutam despre curatenia din fotbalul autohton!
P.S. De ce i’ar lua cineva un interviu lui Mircea Sandu, Mitica Dragomir etc. ? Chiar intereseaza pe foarte multi oameni ce spun aceste personaje? Aroganta si suficienta acestor persoane, afisate aproape la fiecare interactiune cu mass-media, nu va scarbeste?

Cătălin Tolontan  •  21 ianuarie 2009, 14:40

djaghah: ai dreptate, voi incerca sa raspund mai mult

Seneca  •  21 ianuarie 2009, 14:45

Pana o sa se dea un verdict in cazul „valiza”, presa scrisa si nu numai, o sa discute numai despre asta. Neglijam celelalte sporturi, cum ar fi handbalul (in special cel feminin, reprezentat de Oltchim), voleiul, baschetul si de ce nu poloul.
Multumesc pt. participare.

goredinchitila  •  21 ianuarie 2009, 15:09

“Dacă nu se vor găsi vinovaţi, înseamnă că avem un fotbal curat”, spune Lupescu.
Daca ar fi regulile *** atunci poate ca vinovatii ar plati

bogdan tei  •  21 ianuarie 2009, 15:35

DL TOLO VREAU SA PUNETI PUNCTUL PE DL DRAGOMIR CA NU FACE ABSOLUT NIMIC PT ECHIPELE DIN B CARE SE DESFINTEAZA IAR DL DRAGOMIR SE LAUDA CA FACE CEVA PT CINE PENTRU DINAMO FACE CARTILE CA ASA SE INTELEGE DACA ERA MARE CONDUCATOR CALMA APELE LA RAPID SI CURATA FOTBALUL ROM DAR EL CE FACE DE FAPT UN STDION NOU CEVA NU AM VAZUT NIMIC DOAR SEDIUL UNDE STA.

Milici  •  21 ianuarie 2009, 15:52

Daca Nashu era filat pe vremea cand se inscauna penal la sefia FRF alta era situatia acum.Hotii striga-Prindeti hotii!
Suntem deja la nivelul filajului/ascultarii ilegal/e mult peste nivelul democratiilor normale.E drept ca suntem tari si la nivel infractional dar la noi se actioneaza mai mult politic.
Ce au stenogramele cu asazisul mprogram de guvernare al lui Lupescu?
Daca in Lupescu stau perspectivele fotbalului romanesc atunci nu ne mai mira nimic.Are Lupescu nivelul intelectual si capacitatea de a elabora o juma de pagina de proiect?Ce a facut Lupescu la FRF in afara de a se certa cu Corleone, a-i intari credibilitatea Nashului si a lua o caciula de bani degeaba.El sa fi adus sponsorii?Putin credibil.
In rest ghiveci calugaresc de care-i place lui Decebal Radulescu , ca tot veni vorba…

djaghah  •  21 ianuarie 2009, 17:33

Pentru autor: sa dea Domnul!
Mult success!

blabla  •  21 ianuarie 2009, 18:09

dinamo – retrogradata pt coruperea arbitrilor(nu trebuie decat sa te uiti la 5 meciuri la rand – 3 furate; anu trecut nici cu arbitrii nu puteau castiga)
cfr – retrogradata (meciul cu bistrita de sez trecut, cand gloria a jucat cu echipa a 2a – se pare ca asa se fac blaturile pe la noi- + alte multe arbitraje mai mult decat suspecte)
steaua – retrogradata (meciul cu Dacia Mioveni – idem cfr)
poli tim – retrogradata (iancu a marturisit ca a dat bani la federatie ca sa fie avantajat, blat cu dinamo- datorie de la torje)
gloria bistrita – desfintata – ciuma fotablului
rapid – se desfinteaza, ca porumbeii comenteaza pe banii altora, da cand vine momentu sa ajute se dau la fund
liga 2 o sa fie aproape la fel de buna ca serie b ;))
vaslui – retrogradata – porumboiu face instructie cu arbitrii, efectiv

luci  •  21 ianuarie 2009, 18:33

e bine sa-i prinda cu ceva. chiar daca nu se intimpla nimic dupa,macar nu mai mergem la meciuri sau nu ne mai uitam la tot felul de emisiuni despre fotbal.

vio  •  21 ianuarie 2009, 18:59

Cataline,toti fotbalistii declara sus si tare ca sint profesionisti.Adica sint platiti de clubul care ia angajat.SA JOACE CORECT.Atunci pentru ce ii premiaza Becali?Sint **** sa primeasca bani si din alta parte?Au un regulament,la victorii atit la meci nul atit,atunci de ce se accepta premierea?SA CUMPERE BECALI TOATE ECHIPELE,SA STABILEASCA CLASAMENTUL SI SA NE LASE **** IN PACE.NUMAI NOI ROMINII REUSIM SA FACEM ALBUL NEGRU.

Cătălin Tolontan  •  21 ianuarie 2009, 19:36

voi: si eu cred ca e nedemn, ca sportiov, sa fii platit de un alt club! Becali ii suna el personal pe jucatorii lui U Cluj sa le promita bani, e adevarat pt a juca cinstit. Dar nu mi se pare deloc in regula

Milici  •  21 ianuarie 2009, 20:17

@tolo@vio
Repet intrebarea la care nimeni de la GSP sau aiurea nu vrea sa raspunda:
Cunoasteti un SINGUR CAZ in fotbalul mondial cand cineva REPREZENTAND o ECHIPA a fost SANCTIONAT , CERCETAT PENAL pentru ca a STIMULAT o alta ECHIPA sa joace la CASTIG un meci cu o TERTA ECHIPA?
se accepta si raspunsul simplu NU.
Pot slabi reactia suportata de stimulator si la mustrat sau certat de nevasta poate o astfel de situatie gasiti.
Asta cu NEDEMN e o gaselnitza de mare rafinament.

kingquizz  •  22 ianuarie 2009, 11:18

Problema juniorilor este un extrem de grava. Nici federatia si nici cluburile nu au o directie clara in sensul asta. De aceea se vor ridica din ce in ce mai putini tineri romani talentati vor fi descoperiti si formati.

romania inedit  •  23 ianuarie 2009, 9:52

Eu cred ca Ionut Lupescu merita sa fie presedintele FRF !

bogdan13  •  21 mai 2009, 7:45

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a declarat că nu are „niciun diferend personal” cu preşedintele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA), John Fahey.”Suntem fundamental de acord în privinţa luptei ce trebuie dusă împotriva dopingului şi în sprijinul unui sport curat”, a afirmat Blatter, potrivit unui comunicat al FIFA, care precizează că între preşedinţii celor două organizaţii a avut loc luni un dialog telefonic. „FIFA a ratificat Codul Mondial Antidoping. Rămân numai de definit câteva puncte specifice referitoare la sporturile de echipă”, se adaugă în comunicat. Pe 9 mai, în cotidianul german Frankfurter Allgemeinen Zeitung, Blatter a criticat AMA, devenită în opinia sa „o organizaţie poliţienească” în timpul mandatului fostului preşedinte Richard Pound. Blatter se opunea mai ales regulii localizării, introdusă de AMA de la 1 ianuarie 2009. Conform acestei reguli, fiecare federaţie sportivă internaţională trebuie să stabilească un grup ţintă de sportivi de înalt nivel care au obligaţia să indice, pentru fiecare zi, o oră la care sunt disponibili pentru un eventual control antidoping. Dopingul va fi la ordinea zilei la viitorul congres al FIFA, organizat pe 2 şi 3 iunie 2009 la Nassau (Bahamas), precizează forul fotbalistic mondial, care anunţă participarea directorului general al AMA, David Howman.
SE VA DISCUTA, OARE, LA VIITORUL CONGRES, SI SITUATIA DIN ROMANIA LUI FACALEATA? GREU DE CREZUT. TOTI SUNT PARTASI LA PORCARIE…. CHIAR DACA, DIN CAND IN CAND, CATE UN BLEG DE FOTBALIST MAI MOARE PE TEREN.

Comentează