Şocul care face bum sau fîs

Nimeni nu poate prezice viitorul, dar negocierile de vînzare a Stelei au iz de circ

duminică, 1 martie 2009, 12:11

Nimeni nu poate prezice viitorul, dar negocierile de vînzare a Stelei au iz de circ

Cu Fathi Taher la Rapid şi cu Shon Mekyten la Steaua, fotbalul nostru mai are nevoie doar de Condoleezza Rice la Dinamo ca să refacă tabloul complicaţiilor contemporane. Atunci să vezi Şoc şi Evlavie, doctrina de timorat popoare şi cucerit lumea.

Primul înspăimîntat părea Lăcătuş. În crucea nopţii de sîmbătă spre duminică, antrenorul a intrat la OTV şi a scîncit: „Bine, Gigi, eu aflu de vînzarea echipei de la televizor?! Jucătorii mă sună şi nu ştiu ce să le spun”. Îhî.

Stai blînd, Lăcă, nu e nimic de spus! Cu mare probabilitate e vorba de o întîlnire a clubului Aroganţă Fără Frontiere, în care s-au cuplat spiritul lui Gigi Becali cu cel al lui Nathi Meir. Aţi auzit măcar de un caz în care intenţiile afaceristului evreu să se fi materializat? Unul singur! Îhî.

Asistăm nu la negocieri serioase, ci, după expresia jurnalistei canadiene Naomi Klein declinată în fotbal,  la „un raid deliberat asupra spaţiului public”, la o operaţiune de şocare a tribunei steliste, a jucătorilor şi a antrenorului. Folosindu-i pe Meir şi pe invitaţii lui, sau mai degrabă în conivenţă cu ei, Becali vrea să sperie Steaua, arătîndu-i cum ar fi viaţa fără el.

Frăgezirea psihică a steliştilor este o eroare a patronului. Incidentele de la finalul meciului cu Vasluiul sînt doar prima consecinţă. Un Lăcătuş nesigur, care a alergat la fel ca Bănel, numai că pe loc, în faţa băncii, şi l-a contestat permanent pe arbitru, un Argăseală care şi-a pierdut cumpătul pentru prima oară de cînd e în Ghencea şi a dat buzna în cabina brigăzii, iată cum arată un club la care doctrina şocului a început să prindă.

Suporterii nu s-au înfricoşat că pleacă Becali, dar echipa şi angajaţii, da. Problema unei astfel de politici e că ai nevoie de crize din ce în ce mai mari ca să-ţi justifici controlul, şi că, niciodată în istoria sa, nici acum şi nici în viitor, sportul nu se poate face în regresie mentală. Dacă Steaua deţine un tezaur cu care a sedus milioane de oameni, acesta e jocul de plăcere, nu de frică.


Comentarii (57)Adaugă comentariu

Cristi  •  2 martie 2009, 15:50

Si mai am de adaugat ceva: nu este injurat pe banii lui. Este injurat pe munca si sacrificiile a catorva generatii care a cladit acest club, care i-au format un palmares si o imagine. Toate acestea il transced pe Becali prin constiinta a catorva milioane de suporteri ros-albastri.
Daca vrea sa faca ceva pe banii lui – sic! – sa mearga si sa-si construiasca stadion, nume de club, baza sportiva, palmares etc. Abia atunci ar putea intr-adevar sa spuna ca face ceva pe banii lui. Ceea ce ii si dorim dealtfel.

Cristi  •  2 martie 2009, 15:52

„Care au”, mea culpa, din graba.

draqu  •  2 martie 2009, 16:27

Domnule Tolontan ,esti un ziarist experimentat, La ce bun se mai pomeneste
numele asta de ocara din fotbalul romanesc.

Daniels  •  2 martie 2009, 18:32

Cuvintele pompoase folosite in acest articol ma trezesc din visare ca o cana de apa pe fata …cine vinde cine cumpara cine este speriat cine face show dar mai ales cine mai joaca fotbal la Steaua ? Cu tot respectul pentru Lacatus dar ce joaca echipa lui acum numai fotbal nu se numeste , astea in conditiile in care Dinamo debuteaza drastic cu 3-0 , Balint se chinuie dar ia 3 puncte iar Uhrin se stoarce de un gol de 3 puncte in finalul meciului (dar le ia) ! Vasluiul lui Moldovan bu arata rau dar totusi nu trebuia sa fie nuca tare daca Steaua arata a echipa si nu a adunatura de jaloane cu nume umflate de presa ! Degeaba vinde la TV dar de fapt o beleste ca pe oaia din saivan ca nu tine nimeni la glume din astea ! Sunt stelist dar imi vad echipa favorita chiar pe locul care il merita :6! Nu vor face nimic anu asta si nici nu merita sa faca ceva! Durul , crudul si tristul adevar domnule Tolontan este bagatelizarea unui nume de glorie de niste nimicuri care nici nu ar avea ce sa caute in curtea Stelei!

Peruschi  •  2 martie 2009, 21:30

Bine punctat, foarte obiectiv articolul… Felicitari!!!

Dante  •  3 martie 2009, 0:50

@Cristi – excelent! din pacate, nu ai cu cine sa te intelegi. Te vei izbi mereu de placa cu „el baga bani”, „el a dus echipa in CL”, negind raul urias pe care l-a facut si il face acestei echipe. Romanul are o vorba, „cin’ se-aseamana se-aduna”. Dragi aplaudaci, va place ciobanul? Stiti unde il gasiti…

popescul  •  7 martie 2009, 15:21

oriunde unde apare bacali si orice ar face are iz de circ!

Comentează