Nu e în regulă!

Acum 5 ani, Dinamo nu ar fi pierdut niciodată două puncte cu Otopeniul. De fapt, Otopeniul nu ar fi transpirat ca să încurce pe Dinamo. La ce bun?

duminică, 15 martie 2009, 9:04

Acum 5 ani, Dinamo nu ar fi pierdut niciodată două puncte cu Otopeniul. De fapt, Otopeniul nu ar fi transpirat ca să încurce pe Dinamo. La ce bun?

Dar acum 5 ani, lucrurile ar fi stat la fel cu arbitrajul. Ştiţi ceva? Nu numai că Steaua şi Dinamo au fost mîngîiate în această etapă, „centralii” întorcînd capul la două eliminări clare. S-a mai întîmplat o treabă în plus. FC Urziceni a fost defavorizată. Ştiu că fotbaliştii au regulile lor stricte şi că, dacă ţi se dă un penalty în prelungiri şi-l ratezi, nu mai faci gură. Dar, înainte de a irosi un 11 metri, Urziceniul a mai avut unul. Cei mari, ajutaţi, cei mici, încurcaţi.

Lupta sportivă şi poate inutilă a Otopeniului probează că „dosarul Valiza” lasă urme. Conducătorii nu se mai înghesuie să aranjeze. E periculos. Cînd va face totuşi Valiza pui? Nişte genţi de sport, cărate de arbitri, ar fi fost interesant de controlat, cu mandat evident.

Probabil că sînt şi multe greşeli. Unii au fost promovaţi şi n-au experienţă. Alţii sînt doar fricoşi. Însă, oricum am lua-o, e nevoie de o filială a scrutării adevărului în fotbal, care trebuie să-şi culeagă documentele din biroul acela condus de Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor. Nu e în regulă. Nu e deloc în regulă!


Comentarii (37)Adaugă comentariu

CITESTE-MA!!!  •  15 martie 2009, 21:22

niste diferente :
-et. 1.steaua a fost defav. clar cu vaslui,dinamo a fost suspectata de blat cu tg. jiu.
-et.2.steaua pierde cu brasov,recte arbitraj corect,dinamo castiga un punct DOAR cu arbitrul,la medias.
et.3. steaua iertata de elim. cu iasi,dinamo cu otopeni.
rezulta:
steaua a fost avantajata o etapa si deja este condamnata,dinamo are trei din trei etape cu probeme…e o diferenta.

gica hagi forefer  •  15 martie 2009, 21:26

Cataline pana nu vor exclude unul dintre ei din arbitraj aceste asa zise „erori neintentionate „nu vor disparea!

tulceanul  •  15 martie 2009, 21:28

geanta lui Lajos as fi fost curios sa o vad..nu cred ca era sport cum crezi tu ..cred ca era dintr-aia cu roticele..greutatea pe ce sa se sprijine?! pe umarul lui Lajos?! aveam un arbitru accidentat acum !

Albu Sibiu  •  15 martie 2009, 21:30

Domnule Tolontan, nu uitati ca inaintea acestui meci vreo cativa jucatori ai Otopeniului au fost scosi din lot, ce coincidenta, tocmai cei imprumutati de la Dinamo. Stiti la fel de bine ca si noi ca exista mai multe metode de a aranja meciul. Exista blatul clasic, aranjarea meciului cu sefii celeilalte echipe, apoi, daca asta nu merge, se umbla la jucatori (1-2, cateva greseli cheie si se poate rezolva partida) si, in daca se taie toate aceste cai de legatura, atunci arbitrii sunt ultimul refugiu.
Am vazut saptamana trecuta la Medias, acum cu Otopeniul e la fel… Tind sa cred ca deja nu mai e doar incompetenta de vina si nici doar „frica de echipele mari” pe care o au arbitrii nostri bravi. Sunt absolut sigur ca sunt zeci de arbitri in diviziile inferioare care ar fi facut treaba mult mai buna. Problema este cum se face promovarea acestor tipi, anti-profesionisti. Atata vreme cat avem un conducator al arbitrajului precum Constantin, binecunoscut pentru „meritele deosebite” din timpul carierei cum am putea astepta altceva de la subalterni?
Stiti ce doare cel mai mult? Gaz Metanul si Otopeniul nu au nicio vina.. Altele pot fi suspectate de meciuri strategice (vezi Otelul-Buzau, sau Gloria Bistrita atunci cand ii e caldut) dar Gazul cel putin chiar s-a caznit din greu sa reziste in Liga I. Si, dupa jocurile prestate chiar ar merita. Ce vina au astfel de echipe ca sunt orfane de „inimi la varf”?
Daca Dinamo, Steaua si alte echipe „interesate” (nu interesante) vor neaparat sa castige cu orice pret, nimicindu-i in culise pe cei mici, nu ar fi mai bine sa-si faca o liga a lor separata si sa lase fotbalul romanesc sa incerce macar sa fie cat mai curat? Nu sunt naiv, fotbal curat nu vom avea niciodata dar, nu credeti, lasand cuvintele diplomate deoparte, ca ceea ce se intampla e de-a dreptul grosolan?

rip  •  15 martie 2009, 21:31

mai bine comenteaza raportul greselilor de arbitru pro/contra stelei. mai bine comenteaza cum dadea arbitrul ala ieri faulturi aiurea pe langa careul stelei. comenteaza cum vasuluiul are cel mai bun arbitraj….meciul tur cand ndoaie ala era sa ii rupa piciorul lui gomez si nici fault n-a dat cred.
apoi comenteaza cum dinamo este „scapata” de 4 eliminari in 2 meciuri consecutive. in tur nu au jucat nimic in tur si acum fura tot. e clar ca „trebuie” sa ajunga si ei in liga…ca daca nu ajung anul asta nici ca o sa mai ajunga prea curand.
si mai bine comenteaza cum scarlatache acest fundas drapta titular al lui dinamo reintors la club, dupa ce in tur juca la aceiasi otopeni…si ce meci bun a facut el contra lui dinamo in tur….de pus titular la dinamo…mare valoare de jucator
…si mai comenteaza cum rada e scos la cluj-otopeni si intra un agarici si da gol clujul

piples  •  15 martie 2009, 21:43

in conditiile in care Dinamo a facut o remiza rusinoasa acasa ce parere ai
despre jocul lor, cel din teren??

adi_stelistul  •  15 martie 2009, 21:44

Si in campionatele importate ale Europei arbitrii au o slabiciune pentru echipele mari . Asta nu inseamna , evident , c-ar fi normal , dar se intampla . Din pacate .
In fond si arbitrii au simpatii fotbalistice . Poate ca e o simpla slabiciune . Sau poate nu. Uneori poate e incompetenta , pur si simplu .
Cert e ca niste sanctiuni drastice , care sa ia painea de la gura fluierasilor incorecti , ar putea rezolva o parte din probleme.

S.S.  •  15 martie 2009, 21:46

Nu mi se pare in regula faptul ca o puneti pe Steaua in aceeasi oala cu Dinamo.Intr-adevar, Goian trebuia eliminat,insa asta a fost singura greseala de arbitraj favorabila Stelei…Si oare cate au fost in defavoarea ei? Dinamo a beneficiat de mult mai multe situatii in care s-a arbitrat favorabil ei. Nu e corect sa generalizati.

popescul  •  15 martie 2009, 21:48

cat ma bucur ca a facut dinamo egal,ca nu se mai putea…erau cu nasul pe sus

Adrian  •  15 martie 2009, 22:02

Vorbitzi atata despre arbitraj… Uitati-va prin strainatate cum gresesc arbitrii… Ne plangem de arbitraje si uitam sa ne punem problema ca ne batem cu iasul ne batem cu otopeniul si la toamna ne asteapta barcelona si chelsea. Dumnezeu cu mila! Pe undeva e normal cand arbitrii sunt personajele principale la noi. De ce nu ne punem problema de ce sarbul acela in lok sa caute poarta il cauta pe tamas sa se impiedice de el ca poate poate?

SORINF  •  15 martie 2009, 22:21

nici o vorba de cfr……………
f ciudat
steaaua oprita de trei ori cu iasi din faze care nu au fost offside…….
cataline esti inca cel mai bun da nu scrie la cald
nu compara dinamo cu steaua
cel putin pentru astea 3 etape……..
evident eliminare la goian
da atat
hai sa nu ne hazardam
urziceni a primit etapa trecuta panalty min 91
am uitat deja
e clar ca dinamo TREBUIE SA MEARGA IN LIGA ca altfel raman faliti
deci hai sa nu amestecam
nu am auzit de vaslui
nici o vorba
a avut ajutor in toate etapele
poate cat dinamo
da evident hai sa zicem de steaua ca doar are nume
salutari celui mai bun ziarist de fotbal din romania
respect pt ziaristii care scriu despre alte sporturi

ps catalin pe tine te am inclus si in a doua categorie deci nu te am omis

area51  •  15 martie 2009, 22:26

la elimnarea de la dinamo….de ce comentatorii cereau doar reluarea din unghiul pe care il voiau sa vada faultul??????

din celelalte unghiuri se vede cum atacantul se opreste intentionat sa caute contactul cu aparatorul…nici nu-l interesa mingea

fan fotbal  •  15 martie 2009, 22:31

Sunt de acord cu tine, Tolo, dar mai este mult pana vom ajunge sa nu mai suspectam arbitrii si sa fim convinsi ca toate meciurile se joaca doar pe teren. Poate ar trebui ca, in urma „cazului Valiza” sa existe si niste urmari dure, gen puscarie, retrogradare in ligile inferioare etc, si atunci „ciocoii vechi” isi vor da seama ca nu mai merge cu blaturile. Dar atunci fotbalul nu va mai fi profitabil pentru ei si se vor retrage.

tepes  •  15 martie 2009, 22:41

dinamo e varza, chiar daca e usor avantajata, nu e in stare sa profite

johnny  •  15 martie 2009, 23:10

dnu Albu din Sb…. chiar mi-a placut comentul dvs…. dar cu o singura MARE greseala… nu inteleg cum puteti suspecta de meci strategic OTELUL-BUZAU cand Buzaul se afla la 18 puncte de salvare de la retrogradare iar Otelul se bate la cupele europene… nu ma intelegeti gresit, nu sunt suporter al nici uneia dintre echipe… tin cu STIINTZA pana la moarte… urasc dinamo pana la absolut… nu ii mai suport… asa au castigat si vor castiga intotdeauna… cu arbitrii… cat despre OTOPENI si GAZ METAN nu au nicio vina…. dar echipe mai defavorizate ca URZICENI si CRAIOVA nu am vazut campionatul acesta…. nu uitati ca U CRAIOVA a fost defavorizata chiar si cu OTOPENI… cu punctele pierdute cu VASLUI si OTOPENI in ultimul minut din offside si cu IASI am fii avut 7 puncte in plus…. asta numai in 3 etape consecutive… am fii avut acum 39 pcte…ne-am fii batut cu dinamo la titlu… desi sunt convins ca nu am fii fost lasati sa castigam.. SFORILE SUNT DEJA TRASE…. dinamo CAMPIOANA SI vasluiul IN UEFA…. cat despre TIMISOARA sunt convins ca nu vor primi punctele inapoi pentru ca ar incurca socotelile… NU DEGEABA AM SCRIS vaslui SI dinamo CU LITERE MICI…MA INTELEGETI………… TRAIASCA CCA SI DNUL prunea SI lupescu

Iulyan  •  16 martie 2009, 0:12

@area51: daca te uiti atent la faza, atacantul avea prim planul si era la 16
metrii de poarta.fundasul dinamovist nu ar fi indraznit sa bage piciorul prea tarre.
a fost fault clar 😉

ovidiu  •  16 martie 2009, 0:38

Salut Cataline! Am dialogat pe e-mail de citeva ori, in ultimii 2 ani. Ma amuza ca va credeti impartiali tot timpul, desi sunt dovezi multe ca nu e asa. Nu esti convins nici o secunda de faptul ca inca va orbeste ura si plictisul fata de Gigi Becali. Chiar daca insasi galeria Stelei s-a dezis de mult de personaj, voi jurnalistii va comportati in continuare ciudat. Exact cum este moda in presa romana a ultimilor ani. „Daca putem sa dam pe jos cu valorile, inseamna ca avem putere, inseamna ca suntem tari!” Fals Catalin. Fals si dureros. Loviti in Steaua chiar si ciand nu este normal. Joaca Steaua prost ? Da….Fara echivoc, de citiva ani, chiar. Din ce in ce mai prost. Dar fura Steaua? Singura incercare de „fraudare” demonstrata, este motivarea oponentilor adversarilor directi in ultimele 8 – 10 etape, pentru a nu muri fair-play-ul competitiei. Ma uit cum de ani buni, Gloria joaca la rupere cu Steaua si le fura puncte mereu ( rusine Stelei ca nu poate mai mult ), dar se da la o parte elegant sau ciobaneste din fata Rapidului, lui Dinamo si, mai nou, CFR-ului. Se tace prin presa la aceasta comparatie. La voi in Gazeta, se analizau anul trecut greselile de arbitraj. In tur, campiona detasata CFR-ul. S-a mai discutat pe ici, pe colo. In retur, a venit victoria Stelei cu CFR pe Ghencea, dar nu datorata numai greselilor lui Tudor. Ce a urmat? Stigmatizarea Stelei si a lui Tudor. Istoria se repeta in acest campionat. Dupa trei etape cu cintec pentru Dinamo, vine acest arbitru care ( din ce motive el stie ) nu-l elimina pe Goian. Rezultatele? O sa le vedem impreuna in zilele ce urmeaza. Stii cine a fost anul trecut campioana? CFR, adica exact beneficiara celo mai multe greseli de arbitraj. Stii cine va fi anul acesta campioana? ….este o intrebare retorica, dragul meu impartial Catalin… Sa-ti dau un indiciu: este un nene care incearca sa-si gaseasca de pe acum teren de joaca, pentru ca in groapa nu poti juca niciodata, nici la propriu, nici la figurat!

Frige  •  16 martie 2009, 7:40

Seful arbitrilor este murdar.
Dar el nu face de capul lui, are unda verde de la FRF.
Astia sunt pacostea fotbalului romanesc.
Eu nu credeam ca un arbitru sa mai aiba curajul dupa meciul de la Medias sa mai avantajeze fraudulos pe Dinamo. Asta denota ca cineva acolo sus este mare dinamovist.

edis  •  16 martie 2009, 8:39

auzi asta cu cititzi-ma 🙂 steaua e prafff mahhhh nu fura cu arbitrii precum dinamo dar umbla cu valize..:) daca valiza nu mai exista ajunge vai mama ei..dupa locu 10 in jos

vitosa sofia  •  16 martie 2009, 8:48

E minunat ce se intampla in acesti ultimi ani. Steaua si Dinamo pot fi batute oricand si de orice echipa de liga I. Asta e nemaipomenit. Aureola de echipe mari ale campionatului romanesc a incetat sa mai existe. Usor usor, ramasitele comunismului dispar.

euu-tm  •  16 martie 2009, 9:49

NU SE MAI POATE MERGE ASA MULT TIMP.ARBITRAJUL ROMANESC ESTE GRAV BOLNAV.OARE NOI CEI MULTI SI CORECTI NU PUTEM FACE NIMIC?EU SPUN CA IDEEA LANSATA DE MITITELU SI ANUME CEA CU MUTAREA SEDIULUI ARBITRILOR DIN BUCURESTI AR FI UN PRIM PAS SPRE VINDECARE.AR TREBUI SA MAI INSISTATI SI DV DOMNULE TOLONTAN PE ACEST SUBIECT.

dan1672  •  16 martie 2009, 10:02

sa_i spuna cineva si lui Rednic ca degeaba are atacanti, mijlocaji daca nu stie ce sa faca cu ei. Toata tactica lui dinamo se bazeaza pe noroc…sa scoata lovituri libere si sa le bata niculescu. Daca asta e tot ce stie rednic….sa ne lase! Avem jucatori…le trebuie un antrenor, care sa_i puna in valoare si nu doar sa se bazeze pe noroc. IN CL nu exista echipe ca mediasi si otopeni….asa pregateste rednic echipa pt „marea performanta”??!! Lamentandu_se tot timpul, tinandu_se de ciaoce, in loc sa sudeze un unsprazece cu care sa joace tot timpul…scheme de joc…etc. Sunt satul de antrenori care de fapt sunt doar….selectioneri. Suntem in alt secol cu pregatirea antrenorilor, inca se joaca dupa ureche. Nu stiu sa alerge pe teren, nu stiu sa faca combinatii, un_doiuri, TOTUL E HAOTIC.

mircea – galati  •  16 martie 2009, 10:38

Sunt dinamovist si ma bucur ca ai scris articolul asta Cataline!
Este perfect adevarat totul.
1. Dinamo nu merita sa castige dar ma bucur ca s-a jucat corect
2. Arbitri sunt corupti si tu trebuia sa semnalezi acest lucru de multi ani
3. Rednic nu este antrenor de fotbal(este umflat de presa)
4. Iubesc Dinamo de f. mult timp dar Gica Popescu a avut dreptate.
5. Sper totusi sa ia Dinamo campionatul dar doar daca joacA si merita.
6. Sper mai mult sa joace toate meciurile pe teren, ptr. ca atunci , in mod absurd ,mai voi bucura
la un egal cinstit decat la o victorie furata.
mircea-galati

@CITESTE-MA  •  16 martie 2009, 11:29

Dinamo suspectata de blat cu pandurii?de cine ? *** eu suspectez steaua
steaua de blat la fiecare etapa dar nu aduc aceste suspiciuni drept argumente.
cu mediasi si otopeni ai dreptate.DAR SA NU UITATI CA LAJOS E ACELASI ARBITRU
CARE A ANULAT UN GOL IN MOD ERONAT LA DINAMO-PANDURII.

@CITESTE-MA  •  16 martie 2009, 11:31

*PANDURII-DINAMO din tur.

M.C .S  •  16 martie 2009, 12:00

singura solutie si cea mai buna este sa se introduca consultarea video cu un albitru din tribuna macar la fazele dubioase….in multe alte sporturi se accepta asa ceva…consultare video la fazele petrecute de la 20m de poarta.

Cătălin Tolontan  •  16 martie 2009, 12:32

piples : dinamo joaca slab in acest moment, dar campionatul abia s-a deschis, asta e senzatia, parca toate echipele din frunte s-au aliniat abia acum la start

Cătălin Tolontan  •  16 martie 2009, 12:34

ovidiu: fiecare articol in care vorbim despre erorile in favoarea stelei devine un articol bun de atacat pentru tine si o proba a partinirii noastre 🙂

@ovidiu  •  16 martie 2009, 12:52

pe de o parte spui ca singurul „pacat” al stelei din ultimii ani este dorinta,
,total dezinteresata de altfel,de stimulare a fair-play-ului si argumentul
adus este ca celelalte acuze nu au fost probate.pe de alta parte spui ca
gloria nu joaca nimic cu dinamo.presupun ca ai tu dovezi concrete pentru a-ti
sustine acuza nu?daca vrei sa combati pe cineva despre care zici ca nu e
impartial trebuie sa-ti dai jos tricoul si fularul cu steaua intai si sa vii
si tu cu argumente obiective.

Cătălin Tolontan  •  16 martie 2009, 12:54

M.C.S : FIFA nu incurajeaza interventia tehnologica asupra jocului si nici discontinuitatea care ar rezulta din consultarea oficialilor de pe margine. Dar asta e o etapa, poate ca sse vor schimba

un oltean  •  16 martie 2009, 13:14

Parerea mea este ca in afara de faptul ca avem arbitri rau intentionati, mai sunt si vreo cativa foarte slab pregatiti…gen cel de aseara in meciul Farul – Craiova…si el si asistentii sai au luat niste decizii total aiurea si de o parte si de cealalta…faulturi si chiar offside-uri inexistente, nu au lasat in niciun moment avantaj vreunei echipe chiar daca erau in posesia mingii si multe altele…ce sa zic…stau si ma intreb, chiar nu mai exista valoare in arbitrajul romanesc??

lau  •  16 martie 2009, 13:47

Dupa cum spunea Becali , Lajos a luat 50.000 de euro de la Borcea ?! acum stau si ma intreb borcea chiar este **** ? pai ii da lui Lajos atatia bani pt un singur punct ?!
Am urmarit meciul Manchester – Liverpool pe Eurosport 2 , comentatorii meciului spuneau ca Benitez nu este apreciat de ziaristii din Anglia pt ca se i-a prea des de arbitraje , iar ei spun ca nu este atat de important arbitrajul , si ca daca nu a dat arbitrul inseamna ca nu a vazut sau asa a considerat el .
Dupa parerea mea nici o echipa nu merita sa joace in liga campionilor

arnad  •  16 martie 2009, 15:34

IMI PARE RAU SA SPUN ASTA DAR CRED CA SA AJUNS PREA DEPARTE CU ACUZELE LA ADRESA STELEI..EU CRED CA STEAUA ESTE O ECHIPA CARE JOACA DOAR PE TEREN ..GIGI BECALI ARE GURA MARE SI SPUNE NUMAI PROSTII EU NU CRED CA ESTE CHIAR ASA ..SI INCA CEVA VREAU SA PUN SI EU O INTREBARE SUPORTERIILOR DE LA DINAMO ‘ MAI OAMENI BUNI CUM PUTETI SA TINETI CU O ECHIPA CARE FACE MEREU SMECHERII , ORI ARANJEAZA MECIURI ORI UMPARA ARBITRI,,MIE MIAR FI RUSINE SA TIN CU DINAMO ..SI INCA CEVA VOI ASTIA SUFLAREA ROS-ALBA OARE DE CE SANTETI DOAR 1500 DE SPECTATORI LA MECI ??? NU VA PUNETI INTREBAREA ASTA NICODATA INTREBAREA ASTA??? PAI STEAUA ARE LA UN MECI CU IASI ATATIA SPECTATORI CATI AVETI VOI IN JUMA DE TUR ACASA ….FORZA STEAUA UNICA ECHIPA ADEVARATA DIN ROMANIA..SI APROPO EU NU TIN CU STEAUA CI CU CRAIOVA ..CA SA NU CREDETI CA SANT SUBIECTIV:)

Dreamer  •  16 martie 2009, 15:41

Diferente intre Steaua si Dinamo…prima daca e ajutata castiga(asa penibil
cum joaca ea de la venirea lui Oli…din ce in ce mai penibil de fapt),
Dinamo se chinuie sa faca cate un egal cu arbitrii care par mai ingaduitori
decat ar fi Borcea(cred ca si lui i-ar fi rusine sa arbitreze ca Lajos).
Avem un cimitir al elefantilor in Groapa si o echipa cu iz de cimitir in
Ghencea. Ca sa fie sigur ca cele 6 puncte nu vor conta la final de campionat
Iancu l-a adus pe Balint ca sa strice tot ceea ce mergea bine(cum a facut
si Hagi de altfel). Dupa vreo doi ani de fotbal Liga I s-a reintors in
Comuna Primitiva.

popa mihai  •  16 martie 2009, 19:12

Asa ceva n-am mai auzit de cand mama m-a facut! Steaua avantajata de arbitrii
!?! Ce mare avantaj avut Steaua? Ca nu l-a eliminat pe Goian? Si ce? Nicio echipa
din Romania nu poate sa o bata pe Steaua cand are 1-0 in minutu’ 70, nici macar egal nu poate scoate.Mai ales pe Ghencea. Am jucat in ultimii patru derby-uri cu un om in minus,
cu dinamo (cand a simulat moti la thereau), cu rapid (cand a fost eliminat corect banel
pentru cot in figura), cu cfr (cand a fost eliminat goian prin minutu’ 15 ,parca,
si s-a dat si penalty). Si ca tot vorbim de elimari , domnu’ Tolontan, de ce nu ati
spuneti si de faptu’ ca in acest campionat Steaua nu a beneficiat de avantajul unui
om in plus desi s-ar ficuvenit de cateva ori. La Cluj, Cadu il calca pe arthuro
si nu se da niki galben, cand intentia era evidenta. La meciu cu rapid boya in callca
in zona sensibila pe goian, la fel nu se da nimic, la ambele meciuri cu vaslui
trebuia eliminat un jucator de poromboiu ( n’doye si asta care i-a dat cu cotu in nas
motanului, nu i-am retinut numele).
Asa ca nu o bagati pe Steaua in aceeasi oala cu dinamo. Steaua in afara de meciu cu cfr de anu’ trecut, nu a beneficiat de pe urma greselilor de arbitraj. Si atunci era Tudot la centru. Pe care nu il putem banui de lipsa de obiectivitate. Poate doar de aroganta.
Iar valiza lui Gigi, de care tot amintiti d-voastra jurnalisti , a fost pentru ca o echipa sa nu piarda un meci. Mi se pare mai grav faptul ca un jucator de la acea vreme al Universitatii Cluj spune ca i s-a propus sa nu joace cinstit. Dar despre asta nu scrie nimeni nimic. S-a vorbit doar atunci foarte putin. Pe cand de bricheta si valiza… In asa-numitul caz „bricheta ” lafel***
PS: A remarcat cineva nesimtirea lu Moti? Dupa ce pune mana pe minge la meciu cu Gazu’, imediat, meciu urmator cere penalty la o faza in care chiar nu exista intentie. Nu e de mirare ca nu a fost pastrat in Italia. Pt faze ca acestea si cea cu thereau intr-o tara normala iti sare toata presa in cap . Asa se intampla in Anglia cu ronaldo cand simuleaza si daca nu ar fi asa de talentat nu ar mai juca probabil pe acolo.

stelistu  •  16 martie 2009, 21:09

Steaua si daca avea 2 oameni eliminati tot castiga,la ce fotbal a jucat Iasu’
hai sa fim seriosi Iasu a avut 2 ocazii de gol tot meciu Steaua cate a avut ?
..ca dacaa se termina steaua – iasi 6-0 nu se mai supara nimeni.
Dinamo ce fotbal joaca ?nimik daca Dinamo prinde uefa sa zica „saru-mina”
La ce fotbal joaca echipele acum urziceni sau vaslui merita sa castige
campionatu

Lancaster  •  17 martie 2009, 0:27

Nu cred că valiza a speriat pe cineva. În cazul Dinamo – CS Otopeni, cred că a fost mai degrabă lipsă de prevedere: nu s-a gândit nimeni că trebuia discutat cu cei de la Otopeni, iar pe teren Dinamo n-a fost capabilă să câştige.

Comentează