Marii Burtoşi şi Micul Prinţ

1. Gigi Becali este nevinovat. Acuzaţiile nu sînt probe, iar verdictul nu-l dau procurorii. Oricine este nevinovat pînă cînd dovezile Parchetului nu sînt interpretate de instanţă în cadrul unui proces obiectiv. În tribunal, nu acuzatul îşi dovedeşte nevinovăţia, ci dovezile sînt supuse testului veridicităţii. Să nu uităm asta.

vineri, 3 aprilie 2009, 3:56

1. Gigi Becali este nevinovat. Acuzaţiile nu sînt probe, iar verdictul nu-l dau procurorii. Oricine este nevinovat pînă cînd dovezile Parchetului nu sînt interpretate de instanţă în cadrul unui proces obiectiv. În tribunal, nu acuzatul îşi dovedeşte nevinovăţia, ci dovezile sînt supuse testului veridicităţii. Să nu uităm asta.

2. Dreptul la un proces derulat legal, pe care îl are Gigi Becali, aparţine oricărui cetăţean al României. Inclusiv celor care i-au furat maşina. Păgubitul sau armata lui particulară nu au fost nici aleşi şi nici numiţi să facă dreptate. Să nu uităm asta.

În acest punct sîntem. În rest, toţi cei care ieri declarau indignaţi „cît i se mai permite domne lui Becali să sfideze pe toată lumea?” au început să-l apere cu lacrimi la TV. Iar cei care-i pupau mîna se tem să vorbească în favoarea lui pentru că poate li se scot dosarele pe masă.

Imaginile curg la nesfîrşit, cînd blurate, cînd alb negru, ca într-o aselenizare. Se analizează fiecare cadru… cîte persoane sînt în maşina 1, cîte în maşina 2… Din cînd în cînd, apar noi cadre din spaţiu. Hoţii la masă, hoţii fugăriţi… Ne uităm la ele ca la secven]e transmise de pe un astru abia nedescoperit, pe care nu locuieşte Micul Prinţ, ci Mari Burtoşi, tatuaţi şi pastilaţi, despre care aflăm că ar conduce lumea noastră.

Să înceapă etapa! Dacă fotbalul are capacitatea de a ne alunga pixelii cu bicepşi înseamnă că e, într-adevăr, un sport extraordinar. Micul nostru Prinţ.


Comentarii (114)Adaugă comentariu

GSA  •  4 aprilie 2009, 18:45

In acest moment problema nu mai este ce a facut Becali deoarce e clar ca e
vinovat, ca a incalcat legea insa probele clare nu exista.
Un „judecator” cica asa se numeste este pus sa judece nu sa-si dea cu parerea.
Ei bine acest „judecator” l-a pus in arest pentru o parere a sa, banuiala si
alte presupuneri. Nu pe probe clare. Aici e buba. „Judecatorul trebuie sa se
pronunte pe niste probe clare iar decizia este da sau nu si nu ar trebui cum
de fapt s-a intamplat.
Deci atentie cetateni ai Romaniei ca maine ati putea fi judecati voi de acest
om – „judecator” care e posibil sa va aresteze pentru ca va banuieste ca
faceti ceva rau.
ESTE O MARE PROBLEMA!!!!!
Asta nu trebuie sa se intample intr-un stat de drept.

kingquizz  •  4 aprilie 2009, 20:33

Becali isi merita soarta, a cautat-o cu lumanarea.

Uwe  •  4 aprilie 2009, 21:20

carui om simplu din tara asta ii este frica de gigi becali ?
voi ati vazut pe cine au „batut” si „sechestrat” „gorilele” lui
*** niste infractori care terorizeaza
oameni ce nu au posibilitatea de a se apara , caci ei nu au „gorile” !
va rog sa intelegeti un lucru : daca politia si justitia si-ar face datoria
„gorilele” lui becali n-ar avea de lucru !!! tolontane , daca poti
raspunde-mi la urmatoarea intrebare : daca ai avea de ales „tovarasia”
cui ti-ai alege-o pe a lui becali sau a „sechestratilor” ? nu sunt un fan
gigi becali , dar ce vad zilele acestea s-ar putea sa ma faca ! sunt
impotriva legii pumnului , dar atunci cand ma simt neprotejat de cei
pe care ii platim cu totii , trebuie sa ma apar ! cu respect, va salut
pe toti !

roro  •  5 aprilie 2009, 7:48

o sa se ajunga la dosare penale cu motivatia k o sa facem ceva ilegal pe
viitor si o sa fim inchisi k sa nu apucam sa comitem acele infractiuni….
HALAL TARA…

venczel  •  5 aprilie 2009, 7:55

poate uitam mizeriile l-ui becali?a vrut sa ne spele creierii?sa ne
zgirie la nesfirsit cu mirlania si cu averile lui?de ce oare trebue s-al
plingem chiar pe el?bun am inteles i sa furat masina ,si gorilele iau adus-o
inapoi.de la recuperare bunului si pina la ati face dreptate singur e un pas
mare!!! si ce nu pot sa inteleg?cum de a ajuns acest ciudat caz national?
chiar credeti ca in tara asta numai persoana lui exista?sint altele mai
serioase,decit sa ascultam plinsul si vaicareala unui tip ciudat!

batranu’  •  5 aprilie 2009, 8:25

Desi poate Becali este om care merita si sa fie zguduit de justitie,avem in cazul de fata totusi un invinuit(si oamenii lui)arestati si desi politia judiciara si parchetul au avut cunostinta anterior si de faptul ca martorii(asa zise partile vatamate) sunt hoti adica l-au furat pe Becali, ba mai mult au incercat sa-l santajeze(aici in film erau in asteptarea venirii masinii care n-o adusesera), doar acum s-au sesizat,culmea cu neplacere. Culmea, parchetul l-a acuzat de instigare la lipsire de libertate si mai mult de uz de arma din partea oamenilor lui.Aici am vrut sa ajung:nimeni nu investigheaza aceasta parte forte a politiei(care si arata imagini cu cartuse si pete) si realitatea sfarsitului lunii ianuarie, cand s-ar fi intamplat acest lucru. Stand in proxima apropiere a zonei, n-am auzit nimic de impuscaturi, interesandu-ma acum la oameni la stau la ambele intersectii si pe traseu, la oameni care lucreza acolo pe aceste zone si noaptea, inclusiv politisti comunitari, nimeni nu a auzit de nimic. Mai mult nici o parte a mass-media(care ne anunta interactiv ce se intampla) nici o televiziune care misuna noaptea peste tot, nici un pararazzi care misuna din zona Doromanti n-au auzit nimic. Adica parchetul zice ca s-au tras 5-7 cartuse pe un traseu intre Perla si Dr Felix(unde intre ele avem chiar cladirea Guvernului si o casa SIE conform RL) si nu au sarit cu totii sa se agite. Nici uana din masinile din imagini…Mare Minciuna. Mai ales ca urmaritorii(adica oamenii lui Becali) nu folosesc arme, caci i-am vazut intrand cu bratele goale intre sute de fani agitati si-i linistandu-i rapid, deci nu folosesc arme. Aceasta minciuna a parchetului , coroborata cu faptul ca impuscatul ar fi fost dupa o luna la IML si asta este Mare Proba…

eee  •  5 aprilie 2009, 12:54

ce nu intelegeti voi este ca Becali e arestat si nu condamnat. ceea ce e foarte legal!

ionut  •  5 aprilie 2009, 14:56

cu tot respectul si intelegerea pentru o viata de om pierduta dar care este diferenta intre un sofer de taximetru , de autobuz ,sau un muncito pe santier care moare la locul de munca si un militar in Irak sau A fganistan? toti , mai mult sau mai putin , si-au ales acea meserie , mai mult militarii pleaca in strainatate de buna voie , cunoscand riscurile .cu toate acestea se vorbeste , inclusiv Presedintele , numai de miltari? A para cumva ei Romania?? sa fim seriosi , ei servesc interesele ,,Statului Roman,, , daca prin stat intelegem clasa politica ce ne conduce si pe cei din jurul acestora. nu servesc , cu nimic , intersele cetateanului de rand.cat priveste cazul Becali , un lucru as vrea sa spun: trebuie sa se inceteze cu aceasta falsa teorie ca nimeni nu are voie sa-si faca singur dreptate. nimic mai fals. nici o lege nu te impiedica sa incerci , daca vrei si poti , sa-ti recuperezi eventuale bunuri furate sau sa descoperi eventuali autori a unei talharii asupra ta sau unei persoane apropiate,( copil,sotie),sau sa incerci sa descoperi pe cineva disparut ( vezi cazul de notorietate Elodia, in care atata lume s-a substituit autoritatilor: detectivi, televiziuni,ziaristi,parintii Elodiei, au fost ei acuzati??) Singura conditie este sa nu incalci legea si atat! Becali nu trebuie sa fie acuzat ca si-a facut singur dreptate ( i-a condamnat el pe prezumtivii faptasi?).ci pentru o eventuala incalcare a legii.iar aceasta incalcare, asa cum este ea prevazuta strict de litera legii, exista!!! Becali a lipsit de libertate pe acei oameni la fel cum si noi toti putem spune ca lipsim de libertate un hot pe care-l surpridem cu mana in buzunar si-l retinem pana vine politia. Ba daca cumva ii mai producem si o vanataie pe mana de care il tinem poate fi considerata si vatamare corporala ( vezi cazul judecatoarei). ce vreau sa spun este ca legea aplicata strict , fara o minima interpretare , poate da nastere la lucruri incredibile. Problema este cand se aplica ea strict?? oricum parerea mea este ca Becali nu va scapa pentru ca deja s-a ajuns prea departe iar modul cum s-au desfasurat lucrurile dovedesc faptul ca se vrea a se da un exemplu , eliberarea lui dupa toata aceasta tevatura avand efecte devastatoare pentru mult prea multe persoane importante. Crede cineva ca tot ce sa intamplat cu aceste caz , modul lui de ducere la indeplinire s-a facut doar la comanda unui simplu procuror care a primit cazul spre rezolvare?? sa fim seriosi! singura sansa a lui Becali acum este , eventual sa joce cum i se canta , sa cedeze in fata unui eventual santaj , daca el va veni!! este o psibilitate ca sa scape totusi daca va respecta o serie intreaga de conditii: iesirea din viata publica, cedarea clubului Steaua , cedarea unei parti importante din avere si altele. Un lucru este clar , in litera stricta a legii Becali a comis-o!!

nelu  •  5 aprilie 2009, 15:05

Becali este unde este si are toate sansele sa se aprere si sa arate ca nu este
vinovat asta e tot.
1Mircea Sandu —-penibil—- nu imi vine sa cred ca are asa ceva de declarat
2 Dragomir —-**
3 Turcu — ***
4 Jucatori Stelei –0 cloana si caracter— nu immi vine sa cred ca pot sa ii
i-a pararea unui om de asemenea speta
5 As putea imbatrini enumerind toate dar un lucru e mai important Becali poate
poate va pleca din Ghencea

MANOLO  •  5 aprilie 2009, 15:49

Obraznicia maxima a acestui ignorant a fost ca s-a dorit Presedintele tarii mele!!! Acest lucru n-am sa i-l iert vreodata, fapt pentru care multumesc acum Justitiei Romane! BRAVO!

SEBASTIAN  •  5 aprilie 2009, 18:18

Increderea in organele statului a picat de mult deoarece nu isi fac datoria fata de cetateni deeoarece cetatenii ii platesc salariile mari pe care le au!sunt perfect de acord sa nu iti faci dreptate dar cei care trebuie sa o faca in locul nostru de ce nu o fac?95%nu au incredere in justitie si politie se vede clar acest lucru!criminalii,violatorii si talharii se plimba liberi si fac intelegeri cu politia si justitia iar organele statului baga la inchisoare batrani de 85 de ani.RUSINE SA LE FIE ***

romania inedit  •  5 aprilie 2009, 19:59

Putina puscarie i-ar prinde bine lui Gigi Becali si ar fi un pas inainte pentru democratie .
Cred ca este timpul ca unele persoane sa raspunda pentru faptele lor si cred ca Gigi Becali este un bun inceput .

florr  •  5 aprilie 2009, 21:57

cum este posibil asa ceva ,oare cei care vb in comentariile anterioare nu-si dau seama in ce tara traiesc???nu traiesc tot in neputinta de a te simtii in siguranta aparat de cei pe care tot tu ii platesti din bani publici????nu ma bazez pe nici o putere a statului,nici pe cei care trebuie sa te ingrijeasca in spitale,in aceasta tara trebuie sa te bazezi doar pe tine;Becali trebuie sa fie liber ,este singurul care se lupta cu mafgia statului,o sa vedeti ca in curand roata se va intoarce,nu va bucurati de raul prin care trece ,este un om bun cu frica de Dumnezeu ,si o sa-l ajute ,ganditiva la voi inainte de a vb de el,voi oare credeti in Dumnezeu ,daca va bucurati de raul aproapelui vostru?????voua nu va este rusine ca altor milioane de persoane ca traiti in aceasta tara haotica????

laurentiu  •  5 aprilie 2009, 23:14

Da, aveti dreptate, problema nu este doar a domnului Gigi Becali. Nu sant nici stelist nu il cunosc personal pe domnul Becali, dar sant un simplu inginer roman, candva considerat capabil si emigrat in Canada de sila unui episod, cosmar chiar, datorat procuraturii romane.
Toata viata am fost un om cinstit si la 38 de ani, in plina ascensiune profesionala, am fost atacat pe la spate de catre banditii la putere, intrucat se dorea postul meu pentru altcineva. Pare halucinant, dar nu am putut fi dat la o parte in mod normal , asa ca , a intrat pe fir procuratura
ORADEA, am ajuns pana acolo incat procurorul imi cerea bani saptamanal. Intr-un final am primit decizia de scoatere de sub urmarire penala, motivul neexistand de fapt, dar eu am ramas traumatizat si mi-am pierdut increderea in Justitia Romana. Pare incredibil, dar va stau la dispozitie cu documente. Cu stima , Laurentiu Pop

Comentează