Chibrit, omul de atunci

Fotbalul nostru e plin de poveşti care îşi aşteaptă minutul de răbdare

luni, 18 mai 2009, 1:17

Fotbalul nostru e plin de poveşti care îşi aşteaptă minutul de răbdare

Se aude trenul. Stă în curte şi rîde de beteşugurile lui. „Cînd trece locomotiva mai tare, se face curent şi mă apucă tusea”. Merge greu şi gîndeşte repede.

George Mihalache a împlinit duminică 84 de ani. A fost „băiat de ştiri la Gazeta înainte de război”, jurnalist pentru ziarele interbelice de bulevard, „Tănase îmi vindea ponturi a’ntîia”, textier pentru revistă şi autor de cărţi de sport. Nici el nu mai ştie la a cîta ediţie a ajuns cu „Baratky, minunea blondă”.

Se uită la lumea de azi fără contrarietate preţioasă. Aşa a fost mereu în România, spune George Mihalache. Cum?

„Să vă povestesc cine făcea pe atunci fotbalul să meargă”. Chibrit, de pildă. „Chibrit era asul galeriei Venusului, echipa iubită şi stipendiată de Marinescu, prefectul Bucureştiului”. Odată, Baratki nu a fost convocat pentru un meci al naţionalei de fotbal contra sîrbilor. „Pe vremea aceea, «naţionala» putea avea doar 4 minoritari”. Zîmbeşte. Nu apăruse corectitudinea politică. „Marinescu a aflat şi a luat foc. L-a trimis pe Chibrit tocmai la Oradea ca să-l aducă pe Baratky. Giussy a jucat şi a dat golurile cu care i-am bătut pe sîrbi”.

A doua zi, Baratky se trezeşte din nou cu Chibrit la uşa hotelului. „Prefectul te vrea la 7 la el în birou”. Scena se mută la Marinescu. „Oagăre, ne-ai scos din nou. Bagă mîna în sertar şi ia de acolo cît vrei că am jucat azi noapte poker cu Malaxa şi am cîştigat destul”. Baratki zice: „Iau, că am nevoie pentru casa pe care mi-o fac la Oradea. Dar să ştiţi că eu tot la Rapid rămîn, nu mă transfer la Venus”.

Mai trece o zi şi Baratki ajunge la Oradea. Şeful de gară îl întîmpină transpirat. „Domnu’ Baratky, bine c-aţi venit! Tocmai a sosit un vagon trimis de prefectul Marinescu de la Bucureşti”. Giussy face ochii mari. Pe maldărele de mobilă, „din cea bună”, stătea Chibrit, aşteptîndu-l credincios. Chibrit făcuse de toate în viaţa lui. Fusese actor, avocat, suporter de lux. Avea o voce de bariton de tremurau tribunele cînd striga.

George Mihalache tuşeşte. E umbră în curtea din Giuleşti. Chibrit? „S-a prăpădit demult. A făcut apă la plămîni. I-a zis doctorului: «Incredibil, Maestre, de unde boala asta?» Să ştii că mi-au pus ăştia apă în vin că altfel nu-mi explic”.

Se simte răcoare. Iar trece trenul.


Comentarii (36)Adaugă comentariu

gabriel sorin  •  18 mai 2009, 13:33

excelent articol! ce vremuri………

adip  •  18 mai 2009, 13:48

din pacate asta lipseste fotbalului nostru. atunci patronii dadeau bani
pentru spectacol, iar jucatorii erau mai mult decat angajati, erau copiii lor.
.acum e invers, renunta la spectacol pt bani, totul este doar o masina
de stors bani

Razvan  •  18 mai 2009, 13:53

Domnule Tolontam, de ce nu scrieti o carte cu asemenea povesti? unt convins ca aveti destul material adunat.

Marele Rapid  •  18 mai 2009, 13:59

Chibrit a fost prezent la meciul Rapid-Venus 2-2, finala Cupei 1940, rejucat cu Rapid invingator.
In asteptarea matchului cel mare, publicul nu prea se intereseaza de ceeace fac juniorii pe teren, ci discuta cam… prin preajma bufetului.
Chibrit e – ca intotdeauna – in verva.
– Prima zi de Pasti am fost in Velodrom.
– Pai… ce-ai cautat acolo?
– A fost un match intre “batranii” si “ratatii” Viforului.

stresu  •  18 mai 2009, 13:59

Frumoasa aducere aminte…
Dar, nu inteleg care e legatura cu sportul…

A… inteleg…, conform reclamei: ” 9 ne pasa, de sport”

Apa de ploaie…

Rapid  •  18 mai 2009, 14:25

multumim

Cătălin Tolontan  •  18 mai 2009, 14:32

stresu: te-ai prins! Nu e vorba despre fotbal. Baratky n-a fost un mare sportiv, Venus si Rapid nu sint nume de legenda ale fotbalului nostru, iar tu esti fff inspirat

Pacuiul lui Soare  •  18 mai 2009, 14:59

f frumos, mi-a facut placere sa citesc articolul; probabil se faceau si pe atunci mminarii, dar nu asa ca azi, unde totul pute si este suspect.

romeo  •  18 mai 2009, 15:02

Excelent Cataline!..Bravo

Nik  •  18 mai 2009, 15:10

Felicitari domnule Tolontan! Va respect si mai mult pt. faptul ca ati inceput sa scrieti si despre noi. Doresc sa-i intreb, cu putina malitiozitate, recunosc, pe suporterii echipelor steaua si dinamo, daca in istoriile lor au astfel de amintiri. Ar trebui sa ne respecte pt. ca noi momentan reprezentam traditia fotbalului romanesc, alaturi de Timisoara si Cluj-Napoca. CU RAPID PANA LA MOARTE SI DINCOLO DE EA!

www.ziareviste.ro  •  18 mai 2009, 15:18

vremuri demult apuse, dar ce vremuri!!!

George Bernard Shaw  •  18 mai 2009, 16:02

Felicitari, domnule Tolontan! Ma cuprinde nostalgia unor vremuri pe care totusi nu le-am trait. 🙂 Pe-atunci, fotbalul se juca din placere, suporterii mergeau la stadion pentru spectacol, iar cuvantul blat era folosit doar de gosdpodine…

Gheorghe Bejanariu  •  18 mai 2009, 17:17

Ca suporter al Rapidului, nu pot decat sa-mi exprim totalul entuziasm cand citesc astfel de povesti „nemuritoare”. Cum spuneau mai multi pe aici si cum banuiesc ca orice iubitor de sport ceva mai rational gandeste, se remarca regretul de a nu mai trai vreodata acele vremuri si nici macar de a ne mai intalni cu un minim din acel farmec. Un farmec al fotbalului jucat aproape exclusiv pentru suporteri, pentru niste suporteri care gaseau in sport o relaxare si o destindere poate asemanatoare teatrului, adica a acelei parti din arta care astazi este prea putin cultivat. Ma gandesc oare daca Venusul ar mai fi dainuit si astazi cum ar fi aratat rivalitatea cu Rapid. Ma intreb daca tot as de crancena pe strazi, daca invidia si contradictiile ar fi atins vreodata cotele urii. Ma mai intreb daca ar mai fi fost cineva indreptatit sa sustina ca exista un singur derby in Romania?

Luigi  •  18 mai 2009, 17:36

Adica si inainte de „eternul derby”(steaua-dinamo) a fost fotbal si au existat povesti si istorii?Cum adica?Sunt bulversat….Adica fotbalul din romania nu a inceput cu steaua si dinamo?

Vai de mine….dar ce avem noi aici?

Dany  •  18 mai 2009, 17:38

Foarte frumos, domnule Tolontan aveti talent de prozator!
Sa iubesti Rapidul este ceva unic.

Nicu  •  18 mai 2009, 18:21

Cristos a inviat!

D-le Catalin, „scoti din creion” niste combinatii de „gol imparabil”.
Precum Nadia la Montreal:10!
Felicitari!

AlbAlbastru  •  18 mai 2009, 18:48

Dah. Fromoase vremuri. Cele mai multe legende frumoase si povesti
ADEVARATE sunt legate de Rapid si spun asta cu invidie
si parere de rau ca suporter al Craiovei, dar asta este adevarul. la sfirsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80 cind am fost student in Bucuresti nu pierdeam niciun meci de-al Rapidului. Suporterii speciali ai acestei echipe faceau o atmosfera cum nu se vedea prea des nici macar prin Anglia, Italia sau Germania. Pe vremea aia, noi „ceilalti” adica craioveni, timisoreni, stelisti sau dinamovisti nu puteam decit VISA la asemenea suporteri si galerie.
Bravo Tolontane. Forza STIINTA. La Anul Campioni.

Sandy  •  18 mai 2009, 18:58

Superba poveste

Mircea B  •  18 mai 2009, 19:40

Placut(in sens literar),inspirat si complet scuturat de ***** micilor
intrigi inventate sau inchipuite mult prea prezente in presa
nostra „nu prea” sportiva.
Felicitari!

As recomanda si colegilor(as nominaliza dar nu se cade…) dvs.sa va
citeasca si sa se inspire.

Costi  •  18 mai 2009, 19:49

Felicitari pentru articol. Cu adevarat iti pasa de sport.

al3xa  •  18 mai 2009, 20:03

felicitari pt acest articol…….marturisesc k am o varsta destul d frageda
si(l fel k celelalte comenturi dinaintea mea)imi exprim parerea d rau k n am
avut onoarea s traiesc acele momente fotbalul era faqt q pasiune(si din
pasiune),acesta fiind ink o placere pt toata lumea,n k azi und majoritatea
cluburilor din toata lumea au devenit o afacere,o noua sursa d ”produs bani„
……

rapidb  •  18 mai 2009, 20:18

Ce vremuri frumoase! Felicitari pt acest material si pt modul profesionist in care va faceti meseria! Este o mare satisfactie sa descoperi perioada interbelica si prin astfel
de istorisiri despre sport! Tare mult mi-as dori, la Rapid, un patron care sa cunoasca legenda acestei echipe si sa o duca mai departe, slujind idealurile inaintasilor nostrii!

shu  •  18 mai 2009, 20:51

Frumos!!!

Vlad_AR  •  18 mai 2009, 21:42

Super poveste. Subscriu si eu la ideea lui Razvan. O carte cu asemenea povesti
ar fi binevenita, mai ales in contextul campaniei lansate de GSP. O singura
obiectie am: tot ce faceti bun cu aceasta campanie este sters cu buretele de
articole ce tin mai mult de monden decat de sport. Nu stiu daca puteti influenta
cu ceva politica GSP sau GSPTV, insa ma deranjeaza „protevizarea” care are loc,
in care totul e „soc” si „scandal”.

NEMO  •  18 mai 2009, 21:50

Domnule Tolontan ce-ati zice de o carte pe tema fotbalului de altadata, gen Ioan Chirila? pe vremea cand nea Vanea scria incantatoarele sale volume era cenzura si cred ca multe lucruri nu prea puteau fi spuse, dar acum?Ati putea atasa de ex si un DVD cu imagini din meciurile vremii(Rapid-Venus,Venus-Ripensia,echipa nationala sa.)eu cred ca ar putea fi un succes, dvs ce parere aveti?
Oricum felecitari pt articol,e bine ca ziaristii sportivi mai au „benzina” si pt asemenea imagini incantatoare. Cu stima

mihai m  •  18 mai 2009, 22:22

@razvan.Cartea a fost scrisa deja.Se numeste”Din lumea balonului rotund” si
a fost scrisa de Coloman Braun Bogdan,aparuta in 1976.Autorul a fost un respectat jucator in perioada interbelica originar din Arad,a jucat si la C.A.O.si la Juventus
Bucuresti,a antrenat apoi printre altele UTA,Poli Tim. Rapid,Steaua,Dinamo.
Ioan Chirila pomenea de el cu veneratie intr-o carte a sa.Domnule Tolontan,
in cartea sa dl.Braun spune despre Nicu Teodoru Chibrit,pe care l-a cunoscut
personal,ca fusese si fotbalist la Sportul Studentesc si povesteste
intamplarea cu apa in vin ,la care a fost martor.Dansul spune ca dupa ce a
fost externat din spital l-a vizitat pe acesta impreuna cu presedintele de la
Sportul,iar in timpul acesta si-a facut aparitia patronul de la localul
unde i-si facea veacul Chibrit.Atunci Chibrit l-a dat afara din casa,spunandu-le
celorlalti doi oaspeti ca el toata viata a baut doar vin de la carciuma
respectiva,iar acum avand apa la plamani vinovat nu poate fi decat patronul
care pune apa in vin.A fost prima carte despre sport pe care am avut bucuria
sa o citesc,cred ca eram clasa a doua.Despre Teodoru Chibrit povesteste si
Stefan Dobay in cartea sa „Sut gool”.In rest, foarte laudabil din partea dvs.
ca aduceti in atentia publicului astfel de episoade din perioada fotbalului
romantic,fotbal unde un derby insemna o sarbatoare si nu un prilej de a se
sparge capete,incendia tribune ori injura ca la usa cortului.
Sper sa continuati!

rapeed  •  18 mai 2009, 23:35

Felicitari Dle Tolontan ! Nici nu stiti cu cata placere am citit aceasta istorioare . Sper sa ne sa ne mai bucurati sufletele cu astfel de articole. Multa sanatate !

costellino  •  19 mai 2009, 9:10

Pacat ca suporterii tineri nu a-u de unde afla asemenea intimplari .Poate s-ar mai reduce ura asta de care sint cuprinsi astazi .A-r cunoaste si ei adevarata bucurie a vizionarii unui meci de fotbal , ca noi cei mai in virsta, in perioada cuplajelor inter-bucurestene , cind nu-ti era nici frica si nici rusine sa vi cu o fata sau cu familia la meci .In acea perioada , singura data cind a intervenit militia pe un stadion , a fost la un spectacol cu Margareta Pislaru si nu la un meci de fotbal . Veneam pentru spectacol,ca la teatru , nu pentru corida ca acuma .Jucatorii valorosi a-i adversarilor , erau apreciati si respectati , de aceea Dobrin , n-a fost huiduit pe nici un stadion din Romania .Cred ca n-a fost stadion in tara unde sa nu i-se scandeze numele , cu aplauzele de rigoare .Acum , suporterii , merg la lupta, nu la spectacol .Adevarul e ca atunci erau `spectacole` de calitate, chear daca adversari i-ti erau :Petrolul(fratii Dridea,fratii Munteanu,Badea),UTA.(Domide,Brosovschi)Argesu(Doru niculaie,RaduII,Olteanu si marele DOBRIN)De Craiova MAXIMA

tv  •  19 mai 2009, 9:17

Bun!
Mi-a placut chestia cu pokerul ! Se premiau fotbalistii cu bani din poker ?
( Azi pokeristii nu mai joaca cu Malaxa ! Poate joaca cu FRF ? !! 300000 !)

Eu  •  19 mai 2009, 9:27

In spiritul celor scrise de tine, un reportaj pe care cred ca merita sa-ti arunci in ochi. O idee misto pe care poate ar trebui sa circule si prin gsp…

filotas  •  19 mai 2009, 11:17

povestile astea au ceva din spume literaturii interbelice…sunt atat de dife
rite fata de manelistica contemporana, a unor imberbi care nici fotbal nu stiu, nci altceva nu pot…

halal

Rares  •  19 mai 2009, 13:04

incepi sa aduci a Catalin Oprisan, numai el afiseaza articole de genul, foarte
placute, fara ***** secolului asta ******, articole despre sport, cu sport
si numai despre sport, cu oameni adevarati ai sportului…
poate va chiar va pasa… sau poate e o frectie cu apa sarata la piciorul de lemn!!!
una peste alta, peste toate am citit cu foarte mare placere… bravo!

Pang  •  19 mai 2009, 13:53

Cum e si advertisingu asta – te forteaza sa scrii misto, iti da idei
de rubrici si de carti
Vanea ar fi scris si el din astea – fara vreun sponsor
care sa-i branduiasca rubrica; ai lui erau clari: Balcescu si Cuza – aia
era parca pe hartia de 50 de lei

ps – nu e ironie decat pe jumatate; sper ca stii sa cantaresti bine dozele.

In rest, au zis-o si altii mai sus: pune mana si mai scrie si tu o carte
despre fotbal 🙂 – doar cu Olimpiadele nu faci treaba…

nicusor chis  •  19 mai 2009, 21:24

Tolo,decit sa te enervezi scriind despre fotbal,mai bine fa-ne nostalgici cu astfel de articole(dupa cum vezi ai mai multi cititori asa)si asa mai uitam si noi de jiji si ceilalti.Excelent articol,mai vrem (pentru ca si noua ne pasa de sport).

george  •  19 mai 2009, 22:04

Tolo, scuze de offtopic.

Te rog, scrie pe blog despre ce i s-a întâmplat Constantinei Diţă. Profită de renumele ei şi mai arată o dată cine suntem. Scrie orice, numai scrie! Nu lăsa subiectul să treacă doar la nivel de ştire. E plină ţara de cefe late, însă e nevoie de un suflu puternic susţinut constant din partea celor din media pentru a le mai da câte o dupacă peste bot. Chiar şi un nătărău ar fi, sau ar trebui să fie jenat de ceea ce i s-a întâmplat atletei. E prea mare valul de simpatie faţă de ea pentru a rămâne indiferent la un asemenea grobianims.

Scrie!

Chibritul – Omul de atunci  •  5 iunie 2009, 3:38

[…] de tremurau tribunele cînd striga. George Mihalache tuşeşte. E umbră în curtea din Giuleşti. Chibrit? “S-a prăpădit demult. A făcut apă la plămîni. I-a zis doctorului: «Incredibil, Maestre, […]

Comentează