mySport

Povestea s-a terminat cu bine, dar există şi vinovaţi despre care s-a vorbit puţin

0-3, trei meciuri cu porţile închise, dar nu excluderea din Europa. Bine că s-a terminat aşa! Nici nu se răcise bine telefonul care a anunţat sentinţa moderată de la Nyon, că şefii lui Dinamo s-au lipit de ecrane, ca abţibildurile care scheaună la apăsare.

Uşurare, aceeaşi lipsă de luciditate, “mergem să batem în Cehia!”, şi nici un moment în care să arate că au participat nociv în poveste. La meciul organizat de ei spectatorii au intrat pe teren! Firma adusă de ei a clacat!

O singură notă bună. “Nu facem recurs”. Voi nu. Dar, acum, că dosarul s-a închis, poate face recurs poporul suporterilor dinamovişti. Nu la decizie, ci la cauzele adînci ale umilinţei din care s-a extras unul dintre motivele violenţelor. Fără scuze pentru huligani, dar e utilă şi o altă perspectivă.

Poate că e timpul ca Borcea, Turcu, Badea, fraţii Becali şi ceilalţi şefi formali sau informali să se gîndească la felul în care au transformat Dinamo în teritoriul disperării, şes pe care au luat-o la fugă nişte tipi care n-aveau ce căuta acolo, dar dintre care unii au fost păcăliţi, incitaţi, cumpăraţi, uzaţi şi răniţi în ultima celulă de orgoliu.

Suporterii pot să se întrebe de frica cui aţi finanţat cîteva zeci de oameni din galerie atîţia ani?! Nu cumva ca să-i folosiţi ca pe un pumn de fier care, tocmai el, v-a lovit acum? Şi mai sînt întrebări. Iacă. De ce Dinamo nu-i dă în judecată pe inculpaţii Cristian Borcea şi Gheorghe Neţoiu, cei care, potrivit DNA, au păgubit propriul clubul în interes privat? Ce model de dezonoare şi de fraudă la adresa clubului e mai clar decît acesta?! Te aliezi cu impresarii şi înregistrezi în contabilitate sume mai mici decît cele încasate pe jucători. Dinamo pierde, restul cîştigă!

În numele fotbalului, UEFA aproape că a iertat. Dar fotbalul nu uită. Dinamo nu va ieşi din senzaţia de teamă de la finalul meciului cu Liberec decît atunci cînd barbaria va înceta şi la “oficială”.

Citeste si...

  1. Aderaţi şi voi! ...
  2. Tudor Giurgiu: “Mă voi bate pînă la capăt cu cârtiţele şi amatorii din TVR” ...
  3. Năstase, acum şi peste 10 ani ...
  4. Despre Steaua şi arbitraje ...
  5. Despre echipe avantajate, cu cifre şi cu calm ...


Comentarii

59 Responses to “Şi acum despre voi”

Pages: « 1 [2] Show All

  1. 51
    daniel Says:

    pai daca conduceau cu 4-0 Slovan UEFA ar fi dat tot 3-0 – asta e regulamentul

  2. 52
    Cristina Says:

    Si atunci castigatorii ar fi pierdut la golaveraj… Nu ca ar conta prea mult… dar conteaza uneori…

  3. 53
    mircea Says:

    sa nu mai zica cineva ca dinamo nu e avantajata la comisii?
    la dinamo unde nr. de derbedei care au intrat pe teren fata de unu la steaua a luat in plus fata de steaua doar o etapa fara spectatori?
    unde e dreptatea?

  4. 54
    mihai-dudu Says:

    @ “Doar un Dinamovist”:

    Frustrarile tale sunt foarte indreptatite, de-aia vreau sa-ti recomand (tie si tuturor suporterilor un pic prea infocati), urmatoarele (este o parere pe care am spus-o si pe alt blog)
    Mai bine te-ai linisti un pic si te-ai gindi care este adevarata valoare a lucrurilor care te inconjoara si atunci iti vei dirija in directia si cu intensitatea potrivita pasiunile.
    Adevarata pasiune si iubire se manifesta in general pentru familie, iubita, copii si pentru munca depusa personal (nu pentru cea depusa de altii).

    Referitor la articolul lui Tolontan, el este foarte bun si reflecta situatia clubului Dinamo (in special) care dupa mine conduce detasat in clasamentul cluburilor corupte si cu performante false, dar care totusi nu justifica huliganismul.

    Nu in ultimul rind doresc sa remarc ceva ce nu s-a remarcat inca (poate din cauza galagiei generale facute pe tema asta)
    ???UNDE SUNT DECLARATIILE LUI VICTOR SI IN SPECIAL ALE LUI GIOVANI BECALI DESPRE ACEST INCIDENT???….MI SE PARE CAM SUSPECTA ACEASTA TACERE.

  5. 55
    dan Says:

    esti foarte bun, ca de obicei. de data aceasta as spune ca si comentariile sunt majoritar f. bune, cu argumente pertinente.

  6. 56
    eddiesor Says:

    @daniel daca slovan castiga 4-0, asta ramanea scorul. in regulamentele uefa scrie ca se da meci pierdut cu 3-0, sau se pastreaza scorul din momentul intreruperii, depinde care este mai mare.

  7. 57
    joe Says:

    Mare dreptate Cataline . Acesti conducatori de la Dinamo sunt incorigibili . Sa vi sa spui la tv ca batem cu 4-0 si 10.000 de fani ne asteapta la aeroport este ori prostie crasa ori incitare la violenta , pentru ca daca rezultatul va fi nefericit(100%) “suporterii ” frustrati vor veni la aeroport nu sa-i aclame ci sa-i bata pentru ca iar nu si-au tinut promisiunea . Patroni INFANTILI , USUREI LA MINTE , UN PIC CAM HOTI , USUREL CU MORALA , USUREL CU SCOALA ( nu cea a vietii ) .
    Ecihpa cu 2,3 exceptii este oglidirea defectelor celor care ii patroneaza . PACAT CA DINAMO NU A FOST SUSPENDATA 2 , 3 ANI DIN CUPELE EUROPENE . POATE ATUNCI IN SFARSIT S-AR FI PUTUT SCHIMBA CEVA . Asa patronii sunt fericiti , jucatorii la fel iar ” suporterii ” se pregatesc de noi invazii . Daca supararea si dispretul suporterilor dinamovisti care mai au ceva minte ar putea fi simtita de gasca de actionari si jucatorii neispraviti cred ca s-ar tavali pe jos de durere . Scuze .

  8. 58
    dinamotel Says:

    in privinta fratilor becali ai mare dreptate.ei dirijeaza dinamo pt.mai multe avantaje.Nu dinamo este echipa ampioana la transferuri,nu pe la DINAMO SE VINTURA CEI MAI MULTI JUCATORI?oare comisioanele la cit se ridica?un alt avantaj,dupa parerea mea,este cel urmarit de gigi si steaua.prin verii sai controleaza dinamo.cind gigi a vazut ca a pierdut un campionat din cauza lui dinamo imediat s-a mpacat cu verii becali si campionatul urmator a cistigat titlul.asa ceva nu vedeti?asa ceva nu comentati?scenarite despre blaturile lui dinamo le intoarceti pe toate fetele,daca dinamo a fost avantajata la Medias o saptamina intreaga s-a dat acea faza cu moti pe toate canalele de sport.la meciul CSOtopeni cu Timisoara faza aproape identica.doar ca aparatorul timisorean nu a intrat prin alunecare.nu s-a dictat hent (penalti),bravo arbitru dar,nici un canal tv nu a reluat acea faza cu exceptia gsp-recursul etapei- unde,craciunescu a dat verdictul:nu se impunea penalti si asa a murit acea faza.rog impartialitate .fotbalul se joaca si cu inima dar se judeca,comenteaza doar cu capul.

  9. 59
    PussyCat Says:

    pacat. trebuia suspendata dinamo minim 1 an. ca sa le dea peste nas suporterilor. asa… o sa vedeti ce o sa fie in meciul retur

Pages: « 1 [2] Show All

Leave a Reply



    Cauta

    Ai un pont
    legat de cazul licitatiilor din sport?

    Nume (optional):
    Pont:
    Email/telefon de contact (optional):
    Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
    Introduceti textul de verificare




    SATI