Sep
6
Diferenţa dintre eroi şi martiri
6 September, 2009 | 156 comentarii
Un rezultat foarte bun şi un regret de măsură: nu mergem la Mondiale
Da, avem o nouă atitudine, dar am fost pe punctul de a inventa şi un nou sport. Acela în care tragi pe poartă abia după ce înscrii.
Cu onestitate, care nu e duşmanul bucuriei, să admitem că am avut noroc şi că am scos din minţi fotbalul, în special în prima repriză, cînd Ribery zîmbea amar pe bancă în faţa neputinţei alor noştri de a ieşi măcar din propria jumătate.
Observaţia nu anulează jocul foarte bun, pînă la durere, reuşit de echipa motivată de Răzvan Lucescu şi condusă de Ghioane, Chivu, Coman, Rădoi şi poate în primul rînd de Raţ, care a luptat cu spatele la zid pe tot flancul stîng. El a avut luciditatea unui mare fotbalist, calculîndu-şi mereu timpii, deposedările şi intercepţiile. Avea parcă în el temporizatorul pe care-l pun pe pian chiar şi maeştrii interpretării, ca să nu devieze ritmul concertului.
Final neaşteptat, final cu satisfacţie, final greu de suportat şi de obţinut, final cu un 1-1 care confirmă că lupta e condiţia esenţială a fotbalului.
O ultimă observaţie în miezul unei nopţi în care e dificil să discerni bucuria de regret. Am fost aparte, dar nu eroici, ci doar martiri. Diferenţa e că eroii se califică la Mondiale, în timp ce martirii fotbalului îi dărîmă pe francezi în beneficiul indirect al sîrbilor. Ne-am ajutat vecinii şi nu ne-am ajutat pe noi.
Romania ratează calificarea şi redescoperă lupta împreună. Rămîne viitorul.
Citeste si...
- Nici la eroi nu v-ati abtinut?! MApN a raspuns ...
- Cine a fost mai bun dintre Hagi şi Stoicikov ? ...
- UNUL DINTRE MOTIVELE DEMISIEI SE AFLĂ LA DNA » “Lucraţi serios şi rapid!” ...
- Eroi şi erori ...
- Diferenţa şi recursul la memorie ...



















September 6th, 2009 at 1:11 am
va pare rau ca n-am pierdut!
bravo,cataline!
noi,astia mai prosti,am tinut cu ROMANIA!
September 6th, 2009 at 1:14 am
1-1 CU FRANTA E UN REZULTAT BUN. NU NE AJUTA REZULTATUL LA CALIFICAREA MONDIALULUI AFRICAN, E O ALTA POVESTE AMARA, DAR, AVEM CEL PUTIN LA ORA ACTUALA O SPERANTA SPRE MAI BINE. O ECHIPA INTINERITA SI FACUTA CU CURAJ SI UN ANTRENOR LUCID CE DA SPERANTE. HAI ROMANIA!
September 6th, 2009 at 1:14 am
In afara de numele antrenorului eu n-am vazut alta schimbare. Ca si inainte, am trecut de maxim 5 ori de mijlocul terenului si fara a pune in pericol poarta in afara de o singura ocazie (ratata evident). Autogolul a fost complet norocos si nu a venit ca urmare a unei presiuni puse de noi sau ceva. In rest acelasi lucru ..jucatori mediocrii de 28-30+ ani …asta da reconstructie pe fondul unei calificari ratate inca dinainte de a o incepe. Rezultatul de care ne cramponam atat n-are nicio legatura cu ce s-a intamplat pe teren. Si oricum am da-o, tot prost iesim fiindca daca eram doar pe rezultate, macar aveam acum mai multe puncte chiar daca mereu am jucat mizerabil. Sarbii ne vor arata cum o tara mica, macinata de razboaie nu tine cont de cota de piata a jucatorilor francezi si cum se vor califica in fata lor si eventual ii vor bate si in meciul direct. Si cred ca ne vor arata si cateva talente intr-adevar tinere, de pana-n 22-23 de ani fiindca ei au …noi nu.
September 6th, 2009 at 1:14 am
nu aveam cum sa mergem la mondiale cu un presedinte penibil care se numeste mircea sandu…omul care nu l-a demis pe acelasi penibil piturca dupa euro2008 si nici dupa dezastrul cu lituania…nu o sa ne facem bine niciodata, fotbalul nostru o sa fie mereu in umbra acestor incompetenti gen sandu, mitica de la liga, piturca samd…probabil peste vreo 10-15 ani daca reusim sa scapam de aceste caracatite si sa incepem sa nu ne mai batem joc de cei care mereu au sperat ca avem si noi un cuvant greu de spus in fotbal…in fotbalul european si mondial
September 6th, 2009 at 1:17 am
Asa e cind antrenorul are ca prim scop propria imagine! Luce jr. antreneaza nationala ca sa-si faca firma lui, nu fotbalului romanesc!
Egomanii n-au ce cauta in viata publica! Un efort national nu trebuie folosit numai in favoarea unei persoane! Au fost martiri nu eroi! Bine ca n-a jucat Ribbery de la inceput! Ne-am fi scufundat rau!
September 6th, 2009 at 1:18 am
Am facut trei egaluri in ultimele trei meciuri cu Franta, dar acest egal a fost obtinut in meciul care a parut cel mai dezechilibrat. Parerea mea este ca trebuie sa asteptam meciul de miercuri cu Austria ca sa vedem daca Romania lui Razvan Lucescu stie si sa atace…
September 6th, 2009 at 1:19 am
penibil atat jocul echipei nationale cat si acest articol care spune nimic. exact ca si jocul nationalei….
September 6th, 2009 at 1:19 am
Corect.Romania va creste daca va avea de unde. Astept o reactie in ceea ce-i priveste pe detractorii(care abia asteptau la colt) lui Razvan Lucescu. Opinia unora, pe care GspTv ii baga prea mult in seama,a fost ca si cum am fi facut egal cu Faroe.Pur si simplu mi-e scarba.
September 6th, 2009 at 1:21 am
Imi place Razvan Lucescu insa in seara asta si-a cam dat cu stangu-n dreptul!!!!Surdu,Mara si Max Nicu au fost absenti total din joc.Poate sunt subiectiv dar Marius Niculae,Adrian si Andrei Cristea ar fi fost niste solutii viabile in jocul nostru.Niculae nu cred ca ar fi rata la faza geniala facuta de Marica iar Adrian Cristea ar fi fost intradevar un coordonator de meserie pentru echipa Romaniei,tehnica lui putand face diferenta.Nepotismele ne fac mult rau(doar Surdu e finul lui razvan),asta fiind valabil in toata societatea romaneasca…Pacat,pentru ca puteam scoate un rezultat mare astazi.Per total,nu ai cum sa nu fii multumit,e un rezultat onorabil,obtinut si cu sansa(mie mi s-a parut clar faul in atac la golul francezilor),insa va conta mult pentru viitor…Mi-a placut ca am luptat,dovedind caracter,nepierzand un meci atunci cand egalul nu ne ajuta.
September 6th, 2009 at 1:23 am
right……si tot “loseri” pe vecie ramanem..ce consolare!
September 6th, 2009 at 1:24 am
Ai dreptate: n-a fost nimic eroic in evolutia noastra cu Franta. M-am saturat de salturile noastre de pinguini pe banchiza, facute de aparatori care lovesc mingea la disperare (si nu eroic) timp de 80 din cele 90 de minute. M-am saturat de tactica “pustiim fantanile si ardem lanurile” in fata dusmanului, continuata acum cu consecventa de noul selectioner, prin intermediul unor Surzi si Apostoli care alearga si ei in disperare, fara pic de viziune, asemeni aparatorilor masati in popriul careu. Vreau vreo doi jucatori de creatie la mijloc, vreau mai mult de trei pase schimbate coerent si in viteza in terenul advers. Vreau o echipa care joaca ceva si nu o alta forma a aceluiasi joc la disperare, lipsit de eroism si mai ales de viziune. Oricum, am vizionat Piturca reloaded!
September 6th, 2009 at 1:24 am
toate ziarele din romania, toate declaratiile dinainte de meci au fost cu “mergem la victorie, mergem sa castigam”. chiar nimeni nu a avut simtul realismului si sa zica, vedeti-va de scurtimea nasului. dar aseara, francezii ne-au dat o lectie de fotbal pe cinste. desenau pe teren ce sa mai vorbim, niste artisti. sa fim multumiti ca nu am fost umiliti si la scor. dupa parerea mea, daca vrei circ faci echipa cu mara, maftei, pepsi max nicu, apostol, surdu si bucur. poate unii ziceti da s-au zbatut, au alergat au muncit..asta facea si nicolita si nimeni nu a fost multumit de el.sunt jucatori care meritau sa fie cel putin rezerve. din pacate nationala a ramas tot nationala de interese personale (promovarea jucatorilor patronati de impresarii becali). daca tot se vrea reconstructie, sa ase promoveze mai multi jucatori de la tineret, macar sa fie adusi in cadru echipei chiar daca nu joaca…
September 6th, 2009 at 1:24 am
Acestea sunt notele mele parerea si opinia mea personala.. Coman 5 – Rat 9 – Radoi 8 – Chivu 7,5 – Maftei 4 – Max Nicu 4 – Apostol 6 – Ghoane 6,5 – Mara 3,5 – Surdu 6 – Marica 7…. Roman 7 – Bucur 6,5 – Codrea 0 . Sapunaru in locul lui Maftei Iar in locul lui Mara ,un Andrei Cristea,Torje sau Banel erau mai indicati si in acelasi timp mai eficienti. Max Nicu si el putea fi inlocuit cu ceva mai bun.Coman nu mi-a placut chiar daca D-zeu la ajutat destul de mult
September 6th, 2009 at 1:26 am
da…un comentariu lucid, care confirma realitatea si care totusi doare prin prisma “fotbalului” jucat de ai nostrii tricolori!
September 6th, 2009 at 1:27 am
Foarte corect titlul si explicatia lui. Subscriu 100%.
Din pacate, jocul declaratiilor Juniorului nu va putea tine locul jocului de fotbal. Este foarta periculoasa perceptia ca “daruirea” aduce rezultate. “Daruirea” va limita doar proportiile scorului, nu va aduce calificari.
Singura surpriza reala din acest meci a fost Roman, despre care am crezut ca a venit la nationala in calitate de nepot. E bun, dar prea tanar, prea putin viclean. Important este ca ARE un viitor.
Trompeta meciului a fost antitalentul Surdu. Nici in Liga 1 nu este permis sa ratezi o astfel de ocazie.
Per ansamblu, impresia finala a fost aceea ca Franta a jucat cu prima echipa, iar noi cu juniorii. Fiecare contact era disproportionat. Nici macar odata nu a cazut vreunul de-al lor intr-un duel direct. Pe langa gabarit a fost si o diferenta mare de viteza…
September 6th, 2009 at 1:30 am
In alte circumstante ar fi fost un rezultat exceptional. Asa, cu un ochi rad si cu altul plang. Cred ca trebuia sa riscam mai mult macar pe final, cand francezii cautau victoria mai mult decat noi. Am facut o paralela, la un nivel mai inalt totusi, cu egalul reusit de Mircea Lucescu in Elvetia in 1981, cand am ratat calificarea dar s-a nascut o echipa buna. Tot asa si tot cu Elvetia am facut un egal in deplasare in 1991 (0-0), cand Mircea Radulescu era la primul meci ca antrenor la nationala, rezultat care i-a dat credit lui Radulescu ca antrenor, dar care in final ne-a costat calificarea. Egalul de azi da moral echipei si lui R Lucescu, care n-ar fi patit nimic nici in caz de infrangere. De-aia cred ca trebuia sa atacam mai mult, macar pe final, cand nu mai aveam nimic de pierdut. Asa, le-am facut jocul sarbilor. E un rezultat de prestigiu pentru R Lucescu, si chiar pentru echipa Romaniei, dar nu ma pot bucura. Speram sa mai pastram ceva sanse de calificare la mondiale, desi calificarea nu s-a pierdut azi ci cu Lituania si Austria, daca nu cumva cu Serbia si cu Franta acasa. Am ratat prea multe meciuri intr-o singura campanie. Defensiv stam bine, sunt curios cum vom aborda meciul cu Austria de acasa. Si asa, de amorul artei, sper sa-i batem pe sarbi in deplasare. La rece vorbind, la cum a aratat meciul in seara asta nu cred ca puteam spera la mai mult, dar nu pot sa ma bucur. E un rezultat trist acum, dar poate aduce o speranta pentru viitor. Lucescu are ochi buni, fler in selectie si merg pe mana lui.
September 6th, 2009 at 1:31 am
In afara de aparare, am facut un meci foarte slab….Sa nu poti sa legi mai mult de trei pase, sa nu ai nici o constructie de joc, e deprimant…
Ziceati de Piturca, dar si Lucescu joaca la fel de defensiv, deci poate ca mai mult nu se poate face cu jucatorii pe care ii avem.
Oricum am fost penibili ca stateau 10 minute pe teren zvarcolindu-se la cel mai mic fault, trageam de timp de parca la meci egal obtineam ceva…
Singurul punct pozitiv e ca am vazut un spirit de echipa bun, nu au fost speriati, atitudine buna. Poate o sa aratam si noi vreodata altceva decat antifotbal
September 6th, 2009 at 1:32 am
Apropo de sarbi, ca spuneai ca indirect i-am ajutat pe ei, ne lipsea rautatea lor, darzenia cu care ne-au obisnuit in tott ceea ce fac, nu doar pe plan fotbalistic.
Sutul “romanesc” a lui Surdu, impotent , reprezinta dovada lipsei de rautate, de curaj, abilitati pe care ,din pacate, nu le-au avut niciodata jucatorii nostri, indiferent de generatie.
Sper ca Razvan sa schimbe mentalitatea jucatorilor, si sa vad si eu o echipa a Romaniei animata de rautate, care, atunci cand joaca pe un stadion ca cel din seara asta sa arate multa incredere, si, de ce nu, putina aroganta.Nu vreau sa mai vad acele fete palide, timorate, speriate de prezenta celor 70.000 de oameni.
September 6th, 2009 at 1:32 am
Avem o noua atitudine? Imi pare rau, insa e aceeasi atitudine ca sub mandatul Piturca: toti in aparare, nu luam gol, vedem noi cum dam unul la nimereala. Nu zic ca e rau, nu zic ca nu era de asteptat. Lucescu e asa cum e: omul lui 1-0 sau 0-1. Azi, Escude a fost el mai capos si a vrut sa-i strice rezultatul drag. Oricum, martiri n-am fost. Fie si pentru simplul fapt ca a fi martir nu e simonim cu a pierde (si noi am pierdut calificarea), dimpotriva.
September 6th, 2009 at 1:33 am
cate suturi pe spatiul porti am avut?dar macar spre poarta?sau poate de la distanta sa fi fost mai multe?…nu…din pacate a avut dreptate petit…nu am avut,nu avem si nici nu vom avea prea curand mentalitate de invingatori…ne multumim cu putin…la mica ciupeala…putin astepti ,putin obtii…da’ nu vrea nimeni sa vorbeasca sau sa scrie de asta…din pacate !!!
September 6th, 2009 at 1:33 am
Tolo,
“Sa tragi pe poarta abia dupa ce inscrii”
Eu cred ca usor usor GSP incepe sa puna umor in articole. Si nu cred ca e rau deloc. Fraza de mai sus e tare buna, dar sa stii Tolo ca Sendre iti da clasa oricand la umoristice. Are omul ala niste dume de nici nu pot sa mai scriu de ras.
Cartile de dezvoltare personala spun ca nu incetam sa radem pentru ca imbatranim, ci imbatranim pentru ca incetam sa radem.
Sa lasam la o parte regretele si sa avem incredere in Razvan. Oricum alta carte nu avem de citit. Poate doar de scris. Numele astea noi care vin din urma…. sunt doar niste jucatori care au ajuns mai tarziu la nationala. Din vina cui? Sa lasam trecutul in urma si sa privim spre viitor.
Peace,
DOC
September 6th, 2009 at 1:33 am
Meciul a fost ca Unirea Urziceni vs Olympique Lyon. Diferenta de cel putin doua clase valorice a fost evidenta.
Ai observat ca cele mai bune rezultate le facem in mod sistematic in deplasare ? Iar acasa pierdem calificare dupa calificare.
Nu e o mare taina. E suficient ca baietii sa ia contact cu atmosfera romaneasca din jurul terenului (Mitica, clanul Becali, Nasu’ si compania) ca ideea de performanta sa se distruga. Cum sunt mai rare contactele cu ’specialistii’, cum ne cresc sansele de reusita.
Ma rog, e o discutie lunga, dar asta e cauza lipsei de competitivitate.
In ce-l priveste pe Razvan, e un castig, e bun, e peste baieti. Este un om de constructie si o sa se vada.
Despre martiraje, sa (ne) lasam in durerea noastra… Martiri sunt sarbii.
September 6th, 2009 at 1:34 am
Astazi ne-am convins cel putin ca desi am schimbat antrenorul nu am facut in practica nici un pas inainte. Am schimbat liniile si cam atat. Jucatorii s-au zbatut dar nu avem ceea ce ne trebuie pt. a ne pune adversarul sub presiune. Rezultatul este f.norocos, la fel ca si cel de la Constanta. Singurul meci in care francezii nu au avut ocazii impotriva noastra a fost de fapt cel de la Euro…
Rezultat mare, joc de echipa mica cam asta ar fi de spus despre meciul nostru. In loc sa ma bucure, pe mine ma ingrijoreaza acest meci pt. ca am dovedit pt. a nu stiu cata oara ca NU SUNTEM IN STARE SA ATACAM SUSTINUT CA SA CASTIGAM MECIURILE DECISIVE… Desi nu mai aveam decat sanse pur teoretice de calificare as fi vrut sa vad ca obtinem o victorie sau macar un punct printr-un joc convingator si eficient nu calarind orb pe bafta. In fine sa speram ca Razvan reuseste sa indrepte lucurile ca sa nu fim nevoiti sa asteptam autogolurile adversarilor pt. a spera la urmatorul turneu final!!!
September 6th, 2009 at 1:34 am
Maine dimineata cel mai bine se va cumpara DVD-ul meciului in Feroe. Apoi, la o bere si niste mici profesionistii feroezi vor urmari meciul spunandu-si “uite, trebuie sa jucam si noi cu francezii, la ei acasa, exact ca aia in galben”. Trebuie sa ne strangem pe ei, cate 3-4 pe unul singur, astfel incat daca un Henry trece de 2-3 al patrulea sa blocheze. Sa nu ne pierdem vremea cu pasele, cu constructia. Avem si noi vreo cativa Banel Nicolitzason, pe flancuri, le-o dam lor si-i trimitem ca “puiul santinela” in teritoriul inamic. Apoi, daca tot apuca sa ne conduca, fiindca prind gustul golului aruncam mingea la ei in careu, poate-poate confunda poarta… Iar daca reusim si noi un 1-1, tragand de timp pe final, caci rezultatul conteaza mai mult decat sansele de calificare, ne vom bucura teribil ca am pus bete in roate unora care poate nu vor ajunge la Mondiale…”…
Asadar, dragi romani, sunteti multumiti cu echipa reprezentativa a sportului national? Sunteti multumiti cu frica aratata, cu jocul tip Pandurii Tg. Jiu practicat azi? (no offence dl. Cartu!). Oare doar atata putem, sa interpretam o partitura de Albania, Estonia sau Azerbadjan in compania unei echipe puternice? Oare noi nu vrem sa fim cei mai buni in acest sport? Oare noi ne propunem doar sa fim egalii unora pe care ii sicanam in a juca fotbal? Oare noi meritam sa ajungem la Mondiale? Oare acolo, daca tintim performanta, nu ar trebui sa jucam NUMAI cu echipe de genul celei intalnite asta seara? Oare decat sa fim la turneul final iarasi o echipa smulsa din transeele primului razboi mondial nu stam mai bine acasa si nu ne mai simtim mici, umili, fricosi? Oare n-ar fi mai bine sa ridicam statui handbalistelor, pentru ca macar acolo, izolat, macar reprezentam ceva? Oare vor fi multe voci care vor glorifica evolutia nationalei in aceasta seara si daca da, OARE CHIAR NU LE ESTE RUSINE?
September 6th, 2009 at 1:38 am
mai avem mult de muncit… sa vrei sa te califici si cu greu sa treci de mijlocul terenului e imposibil… ne trebuie jucatori, sa speram k vor creste corespunzator
September 6th, 2009 at 1:39 am
Poate nu ma pricep la fotbal indeajuns incat sa ma bucur pentru acest rezultat si sa vad un viitor mai putin mediocru. Sincer, eu unul as fi preferat un 5-3 pentru francezi, dar in care echipa Romaniei sa isi creeze ocazii, sa poata sa puna presiune, sa conteze… sa joace.
Nu cred ca e vina lui Razvan, cum nu stiu cat a fost vina lui Victor Piturca. Pe cine ar putea selectiona? Cu cine sa alcatuim linia noastra de mijlocasi? Ce echipa de club din Romania are mijlocasi romani de valoare? Mara a pierdut toate mingile si nu stiu daca a reusit vreo recuperare, iar Max Nicu a aparut doar la o repunere de la margine. Chiar ma intrebam daca e pe teren. Poate Roman sa schimbe ceva pe viitor, dar si el s-a stins repede.
In plus, in seara aceasta, Chivu a fost total in afara meciului si si-a pus deseori colegii in dificultate. Parca era mai sigura apararea fara el.
Permiteti-mi sa nu fiu prea entuziasmat pentru viitor.
September 6th, 2009 at 1:40 am
Offf…
September 6th, 2009 at 1:42 am
nu mai conteaza ceea ce spui; ne-a explicat, deja, Marele Gigi. L-au invitat colegii tai, Geambasu si Naum (apropo, stii ceva despre vreun contract GSPtv-Gigi? pentru ca pare ca lucreaza acolo). L-au tinut vreo 30 de minute. Stim tot: Lucescu e nimeni, Mara e antifotbal, trebuia Nicolita. Vai de vietile noastre, au ajuns geambasii formatori de opinie!
September 6th, 2009 at 1:42 am
Adica daca ne aparam in disperare si fara sut pe poarta suntem buni. Unde e progresu ? Fotbal mic, meschin, cu spatele la zid. Dar tb sa ridicam in slavi marea familie lucescu ca altfel nu se poate.
September 6th, 2009 at 1:43 am
Bula ai dreptate suta la suta! Subiect pt Catalin, acum. Hai sa socotim citi jurnalisti romani au vazut meciul pe cheltuiala Lucescu si Lupescu ezact de la Paris. Surprizele vor fi MAJORE
September 6th, 2009 at 1:44 am
Echipa Romaniei este limitata, nu se poate apara si ataca in acelasi meci; fie cei 11 galbeni se string ca puii de gaina in jurul closii (Chivu)speriati de uliu, fie fac magarusul cu vreo echipa mica. Amindoua fazele, aparare si atac, sint cu neputinta. Cei 100 de metri ai terenului sint prea mult pentru aceasta echipa, care nu se simte in largul ei decit 20-30 de metri; ce e peste, intra in categoria necunoscutului plin de spaime, in care se pot intimpla lucruri socante, precum autogolul francezilor sau ratarea din 5 metri a lui Surdu. Sa ne amintim echipa pitzurchiana de la Euro: aceiasi disperare de a bloca fotbalul, de a nu-l lasa sa duca la cosecinta lui fireasca, victoria celor mai buni. In ciuda unui PR mai bun si a unor schimbari de personal, micul Lucescu nu a trecut peste nivelul sumbrului Pitzurca, e aceiasi echipa care a fost fluierata la Euro si care isi cauta un loc mai primitor pe la Constanta sau Piatra Neamt. In curind va cere azil la Lehliu Gara.
September 6th, 2009 at 1:46 am
Care e noua atitudine ? Nu inteleg, daca nu-l mai cheama Piturca si a inlocuit niste mediocrii cu altii trebuie sa ne facem ca vedem alt meci ? 3-0 era un scor normal.
September 6th, 2009 at 1:48 am
… lasa ca si Portugalia ratează calificarea si nu este nici o tragedie …
September 6th, 2009 at 1:48 am
asa-i romanul! scoti 1-1 la Paris, dar el tot are ceva de comentat!! Toti – mai ales ei, marii cunoscatori de fotbal – se asteptau sa primim azi de la 3 in sus, dar dupa razboi ei gasesc rapid mii de erori de selectie!!! Analizand cotele jucatorilor, daca-l ignoram pe Chivu, era o lupta intre soricel ei elefant, dar dupa meci “specialistul” roman e suparat ca soricelul nu i-a dat si niste picioare-n gura… O echipa care joaca doar al 3-lea meci impreuna (!?!?!) e rapid categorisita de romanasi experti ca fara viitor! Da, intelegeti acum de ce Romania a fost si este la coada Europei! Din fericire, exista si oameni ca Razvan Lucescu si echipa lui de caractere din aceasta seara, deci mai exista o speranta pentru un viitor!
September 6th, 2009 at 1:51 am
Frumos articolul, despre o realitate care in sfarsit prinde contur. Totusi trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, caci a fost, totusi o un meci al frantei inca din secunda 1. Degeaba ne asumam merite pentru ceea, ce nu am reusit noi personal sa realizam, si anume sa inscriem. Si da, echipa arata de la meci la meci o maturitate diferita fata de “era” Piturca, dar asta si pentru ca fiecare antrenor impune propria mentalitate. Cu toate acestea, nu mentalitatea ne face invingatori, ci talentul, si posibilitatea exploatarii acestuia. Degeaba avem echipa matura, daca nu avem si talente in echipa, oameni care sa se lupte cu 1, 2, 3 oameni de odata pe teren, si sa poata iesi din clinci. Pana atunci vom ramane o echipa de talie “mijlocie” oricat ne dorim sa spulberam toate echipele din calea noastra. ASTA ESTE REALITATEA NOASTRA!
September 6th, 2009 at 1:53 am
superb articol.felicitari
September 6th, 2009 at 1:55 am
Dezamagitor…ma simt tradat ca roman,sa luptam pentru un egal cu trageri de timp pe state de france? chiar suntem atat de mici? atat de insimnificativi?mentalitate face diferenta iar mentalitatea noastra se claseaza intre aprozar si carciuma? Aveam inca o shansa…Razvan credea in ea…de ce am tras te timp? sa fim eliminati cu capul sus? sa facem un palmares bun? sa nu riscam k sa mentinem seria fara infrangeri? sau doar pentru ca nu am crezut cu adevarat in victorie? am vazut in pararel meciul austria-ins.feroe…si bucatarii feroezi au fost cu 3 clase pentru noi chiar dk au luat bataie la un scor de handicap au jucat cu onoare cu bucurie in fata unui adversar pe care noi l am privit de sus…selectia mi se pare o mare greseala…apostol inca nu e de nationala…surdu se zbate dar e lipsit de talent …radoi e inca in arabia sub palmier…max nicu are emotii..matei nu stie sa pasese decat in aparare…iar roman are valoare de franta-romania???…urat din partea lui razvan cu nepotismele..codrea merita o sansa …andrei cristea merita o sansa…sapunaru merita o sansa…ffff urat meci…suntem o natiune plina de talente dar ratata din pdv al mentalitatii…o seara neagra!
September 6th, 2009 at 1:55 am
Un articol extraordinar!
September 6th, 2009 at 1:56 am
Asa e, nu am fost eroi dar ce diferenta intre risul relaxat al lui Ribery de pe banca de rezerve si grimasa de neputinta dupa (inca) o minge pierduta cind era pe teren. Nu stiu, mie cel mai mult mi-a placut ca am reusit sa revenim dupa ce am fost condusi in deplasare, ca am avut determinare, ca avem norocul curajosilor si inca ceva…nedefinit…dar atit de important pentru orice echipa, cu oricite talente: un inceput de incredere si de nebunie, de echipa care nu mai joaca pentru a salva o calificare, nu mai joaca pentru trei puncte, ci numai joaca. Va mai amintiti de calificarea Rusiei la ultimele europene? Totul a inceput cu un meci pe care l-au intors la Moscova si cred ca in seara aceasta noi am avut ceva din starea aceea de spirit. Ramine sa vedem in ce masura vom reusi sa nu distrugem ci sa cultivam acest lucru atit de pretios!Pentru mine, el exista si poate nu sunt singurul.
Bravo baieti si la mai mare!
September 6th, 2009 at 2:00 am
Sincer, ma indoiesc ca afisam o noua atitudine, atata timp cat al nostru Chivu apare mereu cu aceeasi atitudine de “capitan” si de “invingator” cu care ne-a obisnuit de atata timp.
In timp ce francezi se lupta cu sarbii si implicit pentru calificare, noi ne luptam pentru egaluri nesperate si norocoase si pentru a salva aparentele.
Oameni buni, mentalitatea si atitudinea nu s-au schimbat! Ca sa obti mai mult, trebuie sa iti doresti mai mult. Asta e primordial, inaintea scuzelor si a (auto)aprecierilor asupra valorii celor doua echipe, asta trebuie sa isi insuseasca capitanul echipei, antrenorul… Antrenor care a ales aparentele, a ales o lupta de echipa mica cu spatele la zid, in locul asumarii riscului de a castiga si a fi in carti pentru calificare.
E totul vorba de o alegere, un risc pe care trebuie sa ni-l asumam toti, publicul, voi presa, si evident antrenorii si jucatorii.
Este vorba de mentalitatea de invingator…
Ramane intr-adevar daruirea si lupta de pe teren… dar ea trebuia canalizata altfel.
September 6th, 2009 at 2:02 am
ce dracu laudam suficienta si umilinta?! franta trebuia sa ne bata cu 3-o …nu am trecut centru terenului..si nu am avut un sut pe poarta ,,rusine! saudam suficienta si non -valoarea!
September 6th, 2009 at 2:03 am
NU ne-am ajutat pe noi? Dar pe cine am ajutat, domnule “jurnalist” Tolontan? Un rezultat excelent obtinut de o echipa aflata in plina reconstructie, chiar daca se reconstruieste cu jucatori de 30 de ani.
Asa este, nu ne ajuta deloc in privinta moralului si a imaginii.
Nu am jucat bine? Ce inseamna pentru tine, sa joci bine? Compara cele doua loturi si observa mai bine maniera de joc. Cand esti atacat cu 10 jucatori, printre ei aflanduse Benzema, Ribery, Anelka, si Gourcuff, la ce te astepti? Sa ataci? Cu ce jucatori sa ataci, domnule Tolontan? Ne-am aparat bine, cand s-a putut am iesit din aparare cu pase pe jos, am incercat si noi…Daca in momentul asta nu se poate mai mult, ce doriti?
Avand in vedere valorea actuala a Romaniei si adversarul de astazi, am jucat foarte bine. Noapte buna!
September 6th, 2009 at 2:06 am
Buna,
Am si eu o intrebare pt Dl.Tolontan,
Daca a facut vreodata sport in viata lui????,ca vad ca comenteaza prea mult pe transpiratia altora.
La revedere
September 6th, 2009 at 2:07 am
Teoretic mai avem sanse la locul doi chiar si la acest rezultat! Noi ar trebui sa batem tot, iar Franta sa piarda cu Serbia si acasa cu Austria (teoretic posibil, au mai pierdut cu Israel acum 16 ani) si sa bata Feroe cu un scor mic. In aceasta situatie noi am face 17 p iar Franta tot 17, iar diferenta s-ar face la golaveraj. Asta ne face sa regretam si mai mult egalul din seara asta, dar mai mult meciurile pierdute cu Lituania, Austria, Serbia! Chiar si in acest caz fantezist, tot nu stiu la ce ne-ar ajuta locul doi, pentru ca am ramane in afara barajului datorita punctajului slab. Cine stie, poate bate Feroe in Franta! Ha ha!
September 6th, 2009 at 2:07 am
asa e …foarte frumos vorbit
pacat de acesti jucatori minunati pt k meritau mai mult…dar cand la nationala sunt antrenori precum piturca care joaca cu banel nicolita…care e rezerva la steaua ce pretentii sa ai?? cand il tii pe max nicu si ghioane in afara lotului…iti bagi joc de 23 de mil de oameni
piturca in locul tau nu as mai iesi din casa de rusine…da cum esti un om fara scrupule…oltean dala obosit…tii capu sus;)k domnisoarele dupa….;) in fine ..e prea dureros sa mai vb de niste oameni care nu merita pomeniti;)pakat de acesti jucatori minunati inca o data!!! bafta multa in continuare razvan :X:X ati vazut ce echipa frumoasa a creat acest baiat !!! pe viitor suntem o mare echypa …veti vedea …cine auzise… de apostol …razvan l’a adus si s’a vazut in joc…ghioane la fel….e un mare fotbalist de care piturca isi batea joc
!!! RUSINE pt un”antrenor” de ……. bn k am scapat de el
FZ ROMANIA
September 6th, 2009 at 2:13 am
Si Radoi sau Coman aveau zâmbetul pe buze la un moment dat. Si mai bine martiri, decât lasi.
September 6th, 2009 at 2:14 am
ce sanse avem in viitor ca am ajuns sa jucam si sa ne bucuram ca san-marino ptr un egal in urma unui autogol si a nici macar a vreunui sut pe poatrta,,,ne mmeritam soarta de ****** ai europei….
September 6th, 2009 at 2:17 am
in mare parte de acord,o echipa a romaniei bine organizata dar ca de obicei fricoasa,parea ca ne arde mingea.Avem jucatori tehnici dar nu avem mentalitate de castigatori.Eu in seara asta am vazut o echipa a romaniei care nu vroia sa piarda nu una care vrea sa castige si asta se intampla la toate echipele romanesti cand intalnim adversari puternici.Preferam sa ne aparam cu 11 jucatori si sa asteptam o minune si cand ne iese bine suntem eroi sau martiri dar continuam sa pacalim fotbalul si sa ne multumim cu acelasi nivel scazut.Eu as fi preferat cel putin in seara asta ca nu ne jucam mare lucru,(sa fim seriosi calificarea era aproape imposibila) sa vad o echipa curajoasa chiar daca pierdeam la scor decat acest egal.Memtalitatea noastra e sa nu pierdem nu sa castigam si asa nu o sa crestem niciodata.
September 6th, 2009 at 2:18 am
Despre ce viitor vorbesti oare?
Am scos un egal pentru ca francezii si-au dat autogol si au ratat cu nonsalanta cateva ocazii pe care scria GOL.
Pi si Piturc a reusit meciuri eglae contra francezilor, si asta unde ne-a dus? NICIUNDE !
Un joc modest al nationalei noastre. N-am castigat NIMIC cu egalul asta.
N-avem nici un viitor.
September 6th, 2009 at 2:19 am
Vin vremuri grele cu fricosu lucescu la carma si cu gloabe harnice gen mara si surdu. Fundu’ la poarta cu echipele mari, joc de-a latu cu celelalte ca poate iese ceva. Traiasca nashu !
September 6th, 2009 at 2:21 am
Un cuvant bun si despre arbitraj. N-am mai avut de mult timp un arbitraj atat de corect in deplasare! Sa fi arbitrat asta si meciul nostru cu Danemarca din deplasare in locul lui Urs Maier! Jos palaria, mi-a placut, n-a dat nici 1% in plus Frantei. De tusier, ce sa mai vorbim, putea lejer sa lase gol valabil la Henry. Sunt suparat rau pe Surdu, ala nu e sut de atacant. Cred ca daca era Marica in locul lui nu rata de acolo, trebuia tras tare cu siretul nu cu latul aiurea cum a dat-o Surdu. Daca deschideam scorul nu cred ca francezii ne mai egalau, la cum ne-am aparat! Imi pare rau ca nu l-am testat mai mult si pe portarul lor, parea speriat rau la inceputul meciului. Cred ca un Andrei Cristea, chiar si Marius Niculae, s-ar fi descurcat mai bine in locul protejatului Surdu, macar am fi tras mai mult de la distanta. Chiar asa, n-am tras deloc de la distanta, desi se impunea. Jocul defensiv a fost aproape fara cusur (desincronizare de cativa mm a lui Apostol la golul Frantei), dar pe atac mai avem mult de lucru. Dar probabil ca nu putem sa facem amvele faze la fel de bine cu jucatorii pe care-i avem. Si-asa, la cat de de “sonore” sunt numele noastre, ma mir ca am putut tine piept Frantei la ce lot are.
September 6th, 2009 at 2:31 am
Ne au dominat tot meciul, nu eram capabili sa depasim mijlocul terenului si vad ca mai sunt unii care se bucura de “rezultat”???
Care e rezultatul ala mai? Ca cu egal nu mai avem nici o sansa pentru locul doi? Si cand o echipa e in reconstructie, important e jocul, nu rezultatul.
Si ce joc am avut? Ne am aparat tot meciul sperand sa facem ceva din plesneala.
Ce sa faca astia pe viitor cand nu pot sa lege trei pase, cand am avut trei suturi pe poarta in tot meciul, cand daca aveam un portar mai slab, primeam 3-4 goluri.
Si poti sa te aperi dar macar sa faci contratacurile bune, or la noi nimic, nimic
am jucat la fel ca sub piturca, numai ca acum e razvan lucescu care e mult mai modern….
September 6th, 2009 at 2:47 am
nu inteleg de ce e asa o mare surpriza ca am ratat calificarea … chiar daca bateam …. sansele erau ff mici!
September 6th, 2009 at 2:58 am
Mai bn pierdeam cu 4-3 decat 1-1 cu un gol cadou de la adversar.Lucescu merge cu numele tatalui sau inca…dar o sa i se infunde curand
September 6th, 2009 at 3:02 am
Este incredibil, nu am castigat nimic, nu am invatat nimic, traim pururea un vesnic cosmar. Am vazut un meci identic cu cel de la EURO. Nu mai inteleg de ce ne-am mai chinuit atat sa scapam de Piturca. Cu Piturca am fi putut obtine usor un 0-0.
September 6th, 2009 at 3:04 am
Si uite asa noi, romanii, nu stim sa ne bucuram!
Oare domnul Tolontan era capabil sa scrie un articol pertinent doar atunci daca am fi pierdut???
Sa auzi strigand Romania si sa vezi tricolul imbracand romanii in marea albastra pe Stade de France, m-a facut mai bucuroasa decat 1000 de articole de acest gen!
Bravo ROMANIA din aceasta seara, bravo jucatorilor, antrenorilor si, nu in ultimul rand, suporterilor prezenti pe stadion! A fost o atmosfera deosebita, nu am plecat acasa cu gustul amar ca nu mergem la mondiale , ci am plecat cu bucuria ca am fost egalul unor fotbalisti care joaca in marile echipe din Europa!
Tricolorii m-au facut sa nu imi mai fie rusine ca cersetorii de pe Champs Elysées sunt romani, asa cum au avut geniala idee de scrie intr-un articol jurnalistii GSP.
Domnilor ziaristi, profesionalismul dumneavoastra imi lasa un gust amar rau de tot….daca fotbalistii nostri au fost la acelasi nivel cu francezii, ziaristii de la gsp inca mai au de lucrat pana cand ii vor ajunge pe cei de la l’equipe sau francefootball!
Nu avem nevoie de un campionat mondial ca sa strigam “HAI ROMANIA!”, o putem face oricand!
September 6th, 2009 at 3:10 am
pentru Catalin Tolontan
Martirii sunt mai sus decat eroii… nu invers
Asta pentru urmatoarele tale articole.
Numai bine
September 6th, 2009 at 3:10 am
Plin de amatori aici. Avem o echipa de jucatari care e mult mai slaba decat cea a frantzei . Am jucat in deplasare cu o echipa foarte buna si ne-am aparat. Nu intzeleg ce e aici , plin de nemultzumitzi ca lucescu al mic nu a facut barcelona cu jucatori romani. De ce credeti ca doar Chivu si Mutu is evaluati peste 5 milioane? Ar mai fi vreo 2 – 3 dar din pacate ei nu au avut noroc , au ramas in fotbalul romanesc, si nu au fost constanti. Lucescu a facut tot posibilul , din pacate avem jucatori slabi . Nu e generatia de aur , desi si aia pierdeau in fata francezilor de nu se vedeau.
September 6th, 2009 at 3:13 am
NE-AM SATURAT SA NE HRANIM CU PATETISM DESUET!!!
September 6th, 2009 at 3:30 am
Hai sa fim seriosi.. Noua ne trebuia calificare nu un rezultat echitabil, si daca lua bataie cu 4-0 aceeasi impresie imi ramanea.Romania a marcat fara sa suteze pe poarta, iar noi trebuia sa avem principalul scop victoria. Nu sa mergem si la mica ciupeala…
September 6th, 2009 at 3:35 am
Catalin, o parere foarte buna!O pozitie demna si adevarata avand in vedere circul din tv in momentul de fata.Majoritatea moderatorilor bat campii rau si nu ma refer aici la “you know is marketing let’s make show”.
September 6th, 2009 at 3:37 am
ar trebui ca acest element destabilizator,pe numele din C.I victor piturca ,cunoscut cu nume de cod :barbugica sa fie tras la raspundere de institutile statului pt.subminarea fotbalului romanesc !ne-a mazilit si vedem mondialele la terasa in fata plasmelor vara viitoare din cauza lui si a altui personaj dubios ,pe numele de mircea sandu .suntem suparati ca am avut in loc de antrenor un cap de crima care in loc de antrenamente le explica cum este sa joci barbut .imi permit sa spun ca oriunde in lumea civilizata,dupa un esec cu lituania orice antrenor isi dadea demisia ! numai la noi sa mers pe o mana moarta din cauza lui mircea sandu .la mijloc a fost cascavalul oferit in mod nejustificat acestui bagabond smecherit !ar trebui sa existe o lege data de mai marii puterii in care daca ti-ai batut joc de natiunea fotbalistica sa raspunzi in fata romanilor !cum este posibil sa nu te autosesizei ca federatie si sa nu demiti astfel de figuri anoste si reprobabile .sunt de acord ca fotbalul este doar un joc ,dar cand vezi ca este luat la misto trebuie sa aplici o corectie ,macar de ochii lumii .la noi dupa principiul lasa ca merge,sa ajuns unde sa ajuns !bravo razvan,bravo baieti !iar tu mai tolontane ,scrie despre fotbal si ********** astea care au facut avere de pe urma indolentei si pierd calificari ce trebuiau castigate .nu vrem sa fim campioni tot timpul/dar sa fim acolo unde ne este locul in ierarhia mondiala fotbalisica !
September 6th, 2009 at 3:56 am
Aveti dreptate. Sa le fie rusine ca n-au batut Franta cu 5-0 si n-au luat 12 puncte ca sa ne califice. Sunt niste … (i-ati numit deja voi, astia “dershteptzi”)
September 6th, 2009 at 5:23 am
Francezii au fost peste noi tot meciul, a fost un meci intre o echipa cu super-jucatori si o alta care pare venita din ultima grupa valorica.Sa ai doar doua atacuri in tot meciul, sa fii calarit in halul asta si sa crezi ca esti pe drumul cel bun, poate fi culmea absurdului.
Romania s-a prezentat mediocru, singurul care putem spune ca s-a salvat a fost Dani Coman.In rest, incepand cu Maftei si terminand cu Marica, jucatorii romani au fost penibili.Viitorul suna nu rau, ci catastrofal.
September 6th, 2009 at 5:37 am
Ce atitea laude Am pierdut calificarea ati facut o favoare sirbilor Pacat ca francezi au inscris pt Lucescu Daca ROM face acelasi rezultat cu Austria? Va trebuie 100de ani sa va dati ca sitem driblati
September 6th, 2009 at 5:41 am
Plin de carcoteli pe aici.
Recunoasteti, majoritatea ziceati inainte de meci “luam 4, cum sa nu luam cand aia ii au pe Henry, Anelka, Ribery, Gorcouff si Gignac?”.
Aveam putine sanse sa facem ceva, orice, pe Stade de France, impotriva unei Frante montata, care avea nevoie de victorie ca de aer.
Dar iata ca am facut ceva iesit din comun noua, romanilor: de data asta nu am stat chiar capra. Nici nu i-am pus noi capra pe frantuji, dar nici nu ne-am lasat dominati fara lupta, cum am facut de multe ori.
Iar voi, carcotasilor, sunteti aici, mereu aici, cu comentariile voastre acidulate ca un soft drink scuturat.
Recunosc, nici eu nu sunt de acord cu unele decizii de selectie (spre exemplu, desi sunt rapidist, mi s-ar fi parut mai potrivit un varf bataios, precum Marius Niculae langa Marica). Dar trebuie sa intelegem ca nu prea avem de unde sa scoatem jucatori de calitate, nu putem trage iepurele din joben cand vrem noi. Poate reusim sa crestem unul-doi mijlocasi tehnici, care stiu temporiza si proteja mingea, dar pana atunci trebuie rabdare.
Si nu inteleg de ce nu aveti rabdare si voi, carcotasilor. Va grabiti undeva? Ca tren spre mondiale nu mai avem oricum.
September 6th, 2009 at 5:50 am
Mi-a placut comentariul spre deosebire de cel al Mariei (care ridica in slavi noua nationala in ciuda faptului ca e doar cu putin diferita fata de cea a lui Piturca). De asemenea o alegere foarte buna in a nu-l ataca mai pe fata pe Razvan care merita in continuare sanse. Pe de alta parte trebuie sa fim corecti si sa spunem lucrurilor pe nume, adica ca nu am facut nimic in aceasta partida si ca am avut un noroc imens sa terminam cu un egal.
September 6th, 2009 at 6:17 am
Razvan a pus autobaza in poarta cala Brasov si a practicat antifotbal. Cirtzu mai face asta cu Pandurii tirgu-jiu si cistiga puncte. Oare cit trebuie sa fii de egomaniac sa declari ca ramin neinvins de trei meciuri? Nu as fi regretat daca ne bateau francezii azi cu o nationala in constructie , cu tineri de perspectiva. Echipa cu finii orgoliosului razvan e doar pentru a pune ceva pe CV lui. Nu reprezinta Romania noastra. Am pierdut calificarea si ce mare bucurie ca nu sintem batuti!!! Ca si tatal lui tot razbunator este si plateste polite in stinga si in dreapta. Cu jucatorii care au jucat azi nu invingeam nici echipa peste 85 ani a Frantei, cu toate ca unii ca virsta se calificau!
September 6th, 2009 at 7:16 am
daca virgula capitanul echipei declara ca franta a fost mai buna decit noi, care franta a jucat ceva intre bambilici si pitzurchici, inseamna ca mai este loc pina departe. consistenta, numele tau este fotbal. asta trebuie sa le ceara razvan, incepind cu nazdravanul maftei, omul care era plans pana si de familie pentru ca a fost “aruncat” pe dreapta, iar acum pare sa-si fi gasit acolo locul de veci, si terminand cu obraznicul in sens pozitiv roman, care putea fi bagat de la inceput in locul limitatului de-acum mara, chiar cu riscul de a se fi numarat din finii selectionerului.finii.
September 6th, 2009 at 7:16 am
Piti este vinovat in proportie de 2% ptr. ratarea mondialelor.
FRF in schimb este principalul vinovat ptr. ca nu a stabilit nici macar in contract un asemenea obiectiv. Va dati seama?!
Si jucatorii l-au boicotat bine, hai sa fim seriosi si sa spunem lucrurilor pe nume.
Piti ca Piti domnilor dar daca aveam Federatie
asta de amatori ar avea demnitate ar demisiona si ar lasa profesionisti.
Nu intelege nimeni inca ca FRF-ul este buba?
September 6th, 2009 at 7:26 am
Amatorism grandoman la FRF!!!!!
Piturca nu a avut nici un obiectiv!!!!
Poftim????
Si ma rog de ce este el vinovat acum????
Poftim?????
Iar “meseriasii” de la FRF iasa basma curata cand in schimb ei ar trebui sa fie demisionati, urecheati si extirpati.
Nu va este clar care este problema la nationala?
Nu jucatorii, nu antrenorii, nu suporterul ci FRF-ul lui Sandel, astia sunt ciurucurile care ne ingroapa fotbalul national.
Cu cat veti intelege mai repede cu atat mai bine.
Vad ca nimeni nu vede problema in profunzime.
September 6th, 2009 at 7:36 am
Da-mi un Hagi si ridic tot Pamantul. Cu un atacant bun si un adevarat nr. 10 am fi fost egalii lor{sau pe aproape}
September 6th, 2009 at 8:25 am
la constanta am fost la meci.in prima repriza am fost pe ei.nu au miscat.aseara daca era 3-0 la pauza nu se supara nimeni…
September 6th, 2009 at 8:44 am
nu e un rezultat foarte bun e doar un rezultat foarte norocos…de restul sunt iluzii
September 6th, 2009 at 8:52 am
Din nefericire oamenii din federatie nu au avut curajul sa-l demita pe Piturca decat in momentul cand nu am mai avut nici o sansa de calificare, acum am incercat sa ne agatam de ultima sansa, dar timpul a fost scurt si nu suntem inca pregatiti sa invingem Franta. Felicitari jucatorilor si lui Razvan!
September 6th, 2009 at 9:04 am
Super. Am ajuns sa ne bucuram ca avem 1% posesie cu Franta si ca sare mingea din noi ca din lemn. La Romania se obsera o schimbare in bine cu Razavan Lucescu pe banca ? Ne mai mintim mult ? Tot meciul am vrut sa vad si eu 3 , 4 pase consecutive , macar in jumatatea noastra. Hai sa fim serios Piturca e peste Razvan si asta e parerea multora , dar asa ne place noua sa ne mintim singuri.
September 6th, 2009 at 9:28 am
Oare pentru a cata oara nu reusim sa ne calificam? De ani de zile nu am mai reusit performante notabile in sport (nu doar in fotbal). Nu suntem poate motivati sa luptam. Nu suntem motivati sa ne creem conditiile necesare. Nu suntem motivati pana sa ne si creem o atmosfera fair-play pe teren.
September 6th, 2009 at 9:37 am
“Observaţia nu anulează jocul foarte bun, pînă la durere, reuşit de echipa motivată de Răzvan Lucescu şi condusă de Ghioane, Chivu, Coman, Rădoi şi poate în primul rînd de Raţ,” ce e asta? eu pana in minutul 80 nu am stiut ca joaca si Radoi …1 data i-am auzit numele in tot meciul da dar vine de la steaua si are nevoie de pblicitate nu?..asa e Romania…..
September 6th, 2009 at 9:40 am
are dreptate cel care spune ca articolul nu spune nimic. ce-ati fi vrut, domnule tontolan, sa jucam ca si cum aveam in fata i-le feroe? jucam cu franta, daca ati uitat. cine a batut franta usor la ea acasa si cum puteam face noi asta? daca aveti un raspuns la asta, va propun selectioner!!! voi, unii ziaristi, parca va uitati la alte meciuri… in afara de max nicu, care nu s-a prea vazut, toti au dat tot ce-au putut. Stiti ca aseara a jucat si Chivu? pe Coman l-ati vazut? a intrat si un baiat la un moment dat, parca roman ii zice…
September 6th, 2009 at 9:42 am
Da “ramane viitorul”, oricum Razvan le-a inchis gura la multi, calificrea nu a pierdut-o el, calificarea am pierdut-o de mult…
September 6th, 2009 at 9:45 am
Parca am fost Andorra!!!
September 6th, 2009 at 9:48 am
Vad ca multi sunt numultumiti de joc, nici mie nu mi-a placut prima repriza, am avut mult noroc insa ati vazut si finalul meciului? A doua repriza, in a doua parte, s-a jucat altceva. A, si mai uitam niste lucruri:
1. am pierdut acasa cu Lituania
2. am pierdut acasa cu Serbia
3. am pierdut cu Austria
4. ne-am chinuit cu Feroe
5. am facut acasa egal cu Franta dupa ce am avut 2-0
diferenta a fost acum ca dupa ce am primit un gol am jucat mai bine, cred ca de prea putine ori am vazut lucrul asta la echipa nationala. Nici nu prea mai avem jucatori si asta nu mai e vina antrenorului echipei nationale (oricare ar fi el).
September 6th, 2009 at 9:51 am
sa fim sinceri si mai ales obiectivi cand citesti linia de mijloc a Frantei si faci comparatie cu cea a noastra si asta intr-un meci disputat in Franta e clar ca rezultatul e onorabil.Dar de la rezultat la joc…. ORICUM PREFER SA PIERD CU RAZVAN DECAT SA CASTIG CU PITURCA si stiti de ce?
Pentru ca baietii chiar au luptat si chiar daca luam bataie nu aveai ce le reprosa . Bravo baieti
September 6th, 2009 at 9:51 am
Am aratat aseara ca o echipa mica din liga lui Mitica, venita pe stadionul unei echipe candidate la titlul ca sa ajute o terta echipa. Noi, aseara, nu am incercat sa ne ajutam singuri, sa ne agatam de sansele minuscule pe care le mai aveam, ci doar sa-i incurcam pe francezi si, indirect, sa-i ajutam pe sarbi.
Se spune ca prin rezultatul de aseara se poate construi o noua echipa. Fals. 70-80% din cei aflati pe teren aseara cu siguranta nu vor face parte din viitoarea campanie de calificare: unii sunt fara perspectiva, altii fara valoare etc. Iar daca vrem sa nu ratam si viitoarele preliminarii, e nevoie sa interpretam si alta partitura. Altfel, jocul la mica ciupeala ne va arunca din nou sub locul 2.
September 6th, 2009 at 9:52 am
Catalin, tuturor ne place Razvan! Alt discurs, alta deschidere fata de suporterim alta educatie…DAR HAI SA PUNEM PUNCTUL PE I!
Romania lui Razvan nu a jucat nimic….NIMIC!Nu a fost alta atitudine in joc pt ca jocul nu a aratat ca echipa ar avea vreuna.am stat inghesuiti in propria jumatate( de ei, nici macar nu am avut o tactica defensiva, am fost incapabili de vreo tactica)am tremurat la fiecare atac si i-am facut eroi pe chivu si pe rat care au respins la disperare mingi.Daca si noi si Razvan avem curaj si luciditatate trebuie sa recunoastem ca e un rezultat absolut mincinos si nemeritat!L-am injurat cu totii pe Piturca si ne-am bucurat sincer cand a plecat dar uita-te atent si nepartinitor la egalurile lui cu Franta….Altceva,din pacate….Razvan greseste, ce face el nu e reconstructie…e problema lui si a federatiei, dar sincer mai are multe de invatat despre meseria asta…e o caciula prea mare pt el…il asteptam cu totii in costumul lui impecabil, cu discursul lui perfect si civilizat sa ne explice ce rezultat mare am obtinut aseara, ce joc tactic perfect am facut etc…si voi veti scrie toti cum s-a nascut o mare echipa la Paris….
September 6th, 2009 at 9:58 am
Chivule, ai avut dreptate cu generatia lui Hagi dar si voi sunteti la fel: toti cuu cu.rul in poarta si mingea la Mutu.
September 6th, 2009 at 9:59 am
Sfert de finala de cupa uefa, 0-0 in Ghencea mi erau 15-20 min. de joc, scor la care Rapid era eliminata si antrenorul ei nu risca aruncand un varf in plus pe teren. Deznodamantul: Rapid eliminata fara infragere!!Chiar conteaza asta?In afara de niste suporteri fanatici care o sa fie mandrii de acest lucru? Sloganul “Am pierdut cu fruntea sus” e pentru looseri.Un meci in care 2 pasa era invariabil data la adversar, este vazut ca un mare meci!1
Pentru toti looserii de Romania. Steaua Bucuresti a aratat in 86 ca se poate sa invingi echipe mult mai valoroase.Era un meci pe care trebuia sa-l castigam si nu l-am castigat. Cum sa fie un meci mare!
Atitudinea jucatorilor printre care a lui Coman a iesit in evidenta cel mai mult, aceea de a trage de timp la egal!!, ne dezvaluie ca in vestiar Lucescu jr le-a spus ca si un egal e un rezultat bun.
September 6th, 2009 at 10:04 am
Cat de mici si de nepretentiosi suntem…
Daca asta a fost un meci bun…eu chiar nu mai inteleg nimic. Suntem atat de slabi…ajungem sa ne bucuram atunci cand scapam cu un egal, pt. noi asta e lupta crancena – sa stam cu fundul in careu propiru 80 de minute din cele 90.
Sunt profund dezamagit, in special de presa sportiva…macar din partea lor ma asteptam la un “Am ratat calificarea, dupa un meci in care n-am intrat sa invingem, desi trebuia.”
Sunt trist. Pt. ca ne-au umilit. N-am jucat absolut nimic, n-am vazut decat un Sahtior, in finala cu Barcelona. Un meci slab, la finele caruia ar fi perfect romanesc sa acuzam arbitrajul. Nu e vina lui Razvan…desi ar fi trebuit sa atacam, mai ales pt. ca aveam nevoie de victorie, nu de egaluri de palmares! Avem jucatori slabi, din care “sare mingea”. Asta e tristul adevar. N-am avut si n-o sa avem niciodata un Henry, un om care OPRESTE mingea cand ajunge la el, n-o scapa afara, nu sare din el la adversar… Am plonjat acum cativa ani buni in mediocritatea fotbalistica europeana, si e place tare mult sa ne balacim acolo. Deci…sa continuam linia asta, “baieti”! BRAVO, Romania! Un meci bun!
Nu-i nimic, vom mai urmari un CM la televizor, incepem sa ne obisnuim. Si vom continua sa ne bucuram atunci cand echipa adversa inscrie de 3 ori, pt. o tabela de 1-1.
Suntem mici, si ne prabusim. Pacat. Sa nu uitam ca marile nume ale lor au jucat vreo 25 de minute…Ribery+Benzema… Mi-e si frica sa caut statisticile partidei.
September 6th, 2009 at 10:05 am
matematic, sanse mai sunt. noi trebuie sa ne castigam toate meciurile, iar francezii sa piarda in serbia si sa faca doar egal acasa cu austria. nici nu e chiar asa de neimaginat.
September 6th, 2009 at 10:11 am
“egal acasa cu feroe si austria”
September 6th, 2009 at 10:12 am
Singurl dribling facut de romani a fost cel al lui Roman. In rest? Pina cand nu jucam cu Franta cu aceeasi dezinvoltura pe care o aratam in jocurile cu Albania, nu ne putem gandi la calificari si chiar mai sus.
Daca scopul nostru a fost un punct atunci l-am atins. Daca scopul a fost inceperea reconstructiei, atunci poate l-am atins.
Hai Romania!
September 6th, 2009 at 10:31 am
Razvan Lucescu a inceput selectia alegand oameni devotati si truditori ,dar nu neaparat mai buni decat cei dinainte.Mara se lupta ,stie ceva fotbal dar nu cat sa faca fata unui meci intreg nationalei Frantei.Cu Austria sau Feroe merge.La fel si Surdu alearga mult,are incredere ,dar nu are putirinta,adica mai trebuie sa munceasca mult fizic si mental.Nici el nu este inca la nivelul la care spera Razvan.Max Nicu a fost tot meciul timorat. Razvan este inteligent ,stie ca trebuie sa schimbe pe unii dintre jucatorii care nu confirma.Nu este atat de incapatanat incat sa parieze pe maini moarte.Cu siguranta doi , trei, sau mai multi din cei care au jucat nu vor mai aparea pe lista de inceput a urmatoarelor meciuri.Este bine sa stii ca te poti baza pe anumiti jucatori dar trebuie sa ai si jucatori care sa faca diferenta .Oricum la ce echipa am prezentat mai mult nu se putea.Se vede lipsa unor Mutu,Sapunaru,poate Dananae ,poate Costea si altii.
Si oricum ECHIPA NU ESTE PENTRU VIITOR ,sunt multi jucatori la sfarsit de cariera.
September 6th, 2009 at 10:33 am
in Anglia toata lumea se bucura de necazul nostru. fraza cea mai intalnita; Fotbalul nu poate fi pacalit la nesfarsit. E aceeasi fraza pe care o foloseau si in timpul europenelor. romania este o echipa care nu stie fotbal iar tinta principala este sa nu te lase sa joci si poate cu noroc “foarte mult” iese ceva. Vremea cand Hagi & co gandeau ceea ce faceau a trecut. O echipa mediocra care se indreapta spre dezastru. Dar avem pretentia ca suntem o forta , de unde cand cei mai buni jucatori din Romania sunt portughezi , nigerieni, brazilieni, argentinieni si unguri mediocri. Iubesc jocul de fotbal indiferent de cine e pe teren dar daca am ajuns sa adorm la meciurile nationalei este cam nasol.
September 6th, 2009 at 10:53 am
pentru prima data in viata mea,odata ce am vazut convocarile am stiut ca ne facem de ras.nu putem juca la infinit doar prin daruire sperand ca vor rata adversarii iar noi din 1/2 de ocazie sa dam gol.piturca intelesese acest lucru dupa euro dar a dat in bara cu selectia.oameni buni,in afara de chivu care era fundas nu aveam un singur jucator ce stie sa faca mai mult de un dribling..de aceea am cazut in clasamentul fifa de pe 12 pe 40.razvan are apucaturile lui nea mircea din tinerete si este un om ranchiunos si invidios pe jucatorii cu personalitate,altfel nu imi explic de ce nu este convocat florin costea asa fitos cum este este cel mai bun jucator din campionat si golgheterul ligii 1.avem nevoie de jucatori tupeist in atac ce stiu sa faca diferenta nu de omenii muncii,nu mai suntem pe vremea raposatului.asadar:aseara nu am fost roman si nu voi mai fi pana cand nu va venii un antrenor strain care sa nu aiba veleitati de gorki si afinitati de marxx.
September 6th, 2009 at 10:59 am
daca asta este fotbalul vazut de Lucescu jr.,vai de mama ei echipa nationala.n-avem nici un merit pt rezultat,Francezii si-au stricat singuri meciul,sa nu uitam ca putea fi 3-0 la pauza sau chiar 3-1 ,din moment ce ratezi intreaga poarta din 10 metri cu o pasa pe tava,ce pretentii putem avea?.nu vad bine nici urmatoarele calificari.
September 6th, 2009 at 10:59 am
sarbii, care de altfel sunt ca fratii nostri, nu cred ca au nevoie de ajutorul nostru.un lucru e sigur: razvan e antrenor bun.la europene ma uitam la un meci si discutia de la masa ajunge la piturca;la care un prieten imi zice “cum sa ne calificam din grupe , tu n-ai obsertvat ca Piturca e singurul antrenor de la europene care se imbraca in trening”.atitudine, asta nu are deocamdata Romania, dar sunt sigur ca asta o sa ne invete razvan.
pentru prima data din ‘94 “Hai Romania!”
September 6th, 2009 at 11:02 am
Bai fratilor, cand va aud ca francezii desenau pe terne, lectii de tactica si nu stiu cate, dak erau atat de buni artisti ar fi castigat. Acei francezi sunt doar o adunatura de vedete(nu l-ati vazut pe Ribery cum a luat din fata unui coechipier mingea doar ca sa se duca el spre poarta). Franta e o mare dezamagire, un esec total. Cu jucatorii care ii ai esti in primele 3 nationale din lume si ajungi sa te chinui cu Romania si Ins. Feroe, sa speri ca poate mai pierd sarbii un meci. Asta e rusine, sunt vicecampioni mondiali si se fac de ras pe unde merg. Romanii au jucat cat au putut, s-au straduit, au muncit. E adevarat ca au fost unii jucatori care puteau juca mai bine(acum serios, avem mari vedete lasa-te pe dinafara? toti sunt cam de aceeasi valoare). Imediat dupa europeanul din 2000 am jucat un amical cu franta si in echipa era toata generatia de aur, va amintiti ce am facut?? au maturat cu nationala romaniei, se distrau. Singurul lucru pe care l-as face in locul lui lucesci ar fi sa investesc in tineri, cat mai multi tineri, ei cu adevarat sunt viitorul. Sa va amintesc ca nationala lu piturca a facut 4 puncte in 5 meciuri, piturca ala atat de laudat de becali? Macar razvan a facut 4 puncte in 2 meciuri, inca nu a pierdut si merge inainte. Aseara de rusine s-au facut francezii, nu noi. Cand il vedeam pe Ribery cum pierdea mingea si lu’ Benzema ii luau mingea din fata, incapabil sa dea macar un sut pe poarta.
September 6th, 2009 at 11:04 am
bai hahalerelor, rominii au jucat ca si sahtioru cu barcelona,si la fel a fost si diferenta de valoare ,adica francezii erau pisica iar rominii soarecele,E evident ca lucescu al batrin a facut tactica asta falimentara doar ca el cu barcelona nu a avut norocul unui auto gol.Bai Lucescule unde e victoria si calificarea?ti-ai batut joc de bunul simt al nostru,esti cam increzut ***.Deci operatia e reusita iar pacientul e mort.
September 6th, 2009 at 11:04 am
N-am vazut meciul(din motive obiective), asa ca nu pot comenta maniera de joc, insa e mai bun acest 1-1, care cred eu ca ne ofera liniste.Asa am scapat de “presiunea calificarii” si putem reconstrui echipa. Intrebarea care se pune:Avem cu ce?.Si a doua intrebare: Ce putem construi? o echipa de vedete , ca cea a Frantei sau o echipa de muncitori, care sa se impuna mai mult prin efortul depus decat prin sclipiri individuale?
September 6th, 2009 at 11:07 am
Nimic nou sub soare…..
Cand ma uit cum joaca astia din fosta Jugoslavie,mor de ciuda!Iata de ce este plina lumea de fotbalisti “Jugoslavi” si noi ne laudam cu 2 “italieni”….
Putea fi rau…foarte rau.
Asa…..am obtinut un egal…si posibilitatea de a ne minti in continuare….”Mama ce talentati suntem “…La ce dracu ‘om fi…nu se stie….!!!
Probabil suntem f tari la jucat “fotbalul vorbit “…fiindca,la noi…un meci se joaca mai inainte la TV…3/4 zile la rand,inainte si 2/3 zile,dupa….asa incat meciul propriu-zis,trece de cele mai multe ori,aproape neobservat…sau n-il prelucreaza si livreaza mass-media asa cum ii dicteaza si interesele ei…
September 6th, 2009 at 11:13 am
Tati, nu mai visati si nu va mai autoamagiti!!! Imi spuneti si mie cand a dominat, vreodata, Romania vreo echipa mare? Chiar si la CM ‘94 eram cea mai URATA echipa, deoarece si atunci cand castigam, o faceam UCIGAND spectacolul fotbalistic. Vedeti unde joaca componentii reprezentativelor mari si la ce ciurucuri de cluburi joaca ai nostri. asa ca…vaya con Dios!!!
September 6th, 2009 at 11:15 am
Piturca a fost desfiintat de presa dupa meciurile egale facute de nationala cu Italia si Franta la camp. europene. Lucescu are o mare realizare dupa un egal cu Franta in urma celui mai prost joc pe care l-am vazut vreodata la nationala Romaniei. N-am trecut de mijlocul terenului, si esceptand prestatia buna alui Marica si Chivu si mai ales Rat restul au fost depasiti total de evenimente. ANTIJOC se cheama nationala Romaniei.
September 6th, 2009 at 11:21 am
tolo’ stii cum e asta cu diferenta intre eroi si martiri?
e ca bancul cu diferenta intre necaz si catastrofa:necazul e sa-ti cada soacra in fantana,iar catastrofa sa iasa din fantana!
schimbul de generatii care se face acum la nationala trebuia facut acum 2-3 ani.
acum ne trezim ca facem acest schimb,iar maine trebuie facut altul.
September 6th, 2009 at 11:24 am
eu unu ma asteptam la un joc mai bun nu ca cel de aseara in care in prima repriza au sters francezii cu noi pe jos … nu vad unde este speranta cand noi nu jucam aproape deloc cu mici exceptii fata de mandatul lu’ Piturca … nu aveam ce pierde in meciul asta si cu toate astea am pierdut mult … dupa parerea mea trebuia jucat la victorie chiar daca luam bataie macar aratam ca o echipa care isi propune sa creasca nu sa stea sa se apere si scuze dar aia nu a fost aparare
September 6th, 2009 at 11:26 am
ASA SUNTEM NOI ROMINII.NU STIM SA APRECIEM LA JUSTA VALOARE EFORTURIL DEPUSE.ATITA TIMP CIT VOM ASCULTA NUMAI PARERILE ANUMITOR FRUSTATI PRECUM BECALI, BORCEA ETCNU VOM REALIZA NIMIC.MODERATORII EMISIUNILOR DE SPORT CRED CA ESTE NECESAR SA SE ORIENTEZE ASUPRE ALTOR INVITATI LA REALIZAREA EMISIUNILOR.
September 6th, 2009 at 11:33 am
Nu inteleg ce aveti cu antrenorul dupa doar 3 meciuri. E cel mai usor lucru sa fi carcotash si sa dai in unu si in altu. Haide sa fim realisti si sa vedem cate stadioane au francezii, cate centre de copii si juniori, cati jucatori nationalizati. Trebuie sa ne vedem lungul nasului, asta ne e valoarea, adica trebuie sa tragem din greu ca sa obtinem un egal chinuit cu Franta. Fara investitii serioase si fara o viziune pe termen lung nu putem avea rezultate decat intamplatoare. Si puteti aduce orice antrenor vreti….mai mult nu se poate si nu pentru ca nu am vrea ci pentru ca nu avem valoare.
September 6th, 2009 at 11:37 am
Voi sunteti nebuni ma. Cu ce ** vreti ma sa atacam?:)) Suntem o echipa cu profil defensiv si asa vom juca multi ani de acum incolo indiferent de antrenor
September 6th, 2009 at 11:40 am
marunti (fizic si psihic), socati (ca un taran care ajunge prima data la oras),absolut mediocri (francezii cu mingea la picior parca dansau, romanii se intorceau din trei miscari),umili (ne multumim sa punem probleme),nerusinati (indecent de bine platiti; in frunte cu Chivu)pentru ce/cum joaca) antipatrioti (fotbalistii ne fac de ras in lume)ajunge sau mai vreti????
Chestia cu mentalitatea este o gogoneata. Ai mentalitatea pe care esti obligat sa o ai. Da, mentalitatea se formeaza greu; SE FORMEAZA SI NU TE NASTI CU EA !!!!
Ganditi-va doar cum se uitau, francezii, englezii, nemtii, olandezii adica cei care spunem noi ca au mentalitate de invingatori in fotbal(in trecut bineinteles, ca doar nu era sa-l lasam pe Belu sa tot ia pe medalii…) la gimnastele noastre extraordinare si nu indrazneau sa spere nici macar la un autograf. De ce ele bateau ca la fasole tot ???
Iata reteta : antrenori si conducatori de valoare, sistem piramidal de selectie, munca sisifica la antrenamente,vibratie si emotie cand ti se canta imnul… Recunoasteti ceva din ingredientele de mai sus in fotbalul romanesc??
September 6th, 2009 at 11:43 am
am fost umiliti de o super echipa.trebuie sa avem incredere in RAZVAN,dar unii jucatori nu au ce cauta la nationala(MARA)care a fost depasit total de miza meciului,in schimb avem un MARE PORTAR-DANI COMAN care trebuia sa apere de la inceputul preliminariilor,este cu 2 clase peste LOBONT
September 6th, 2009 at 11:44 am
Daca s-ar fi luat masuri din timp, nu S-ar fi ajuns aici.In mod normal, ratatul ala de Piturca, din cauza caruia s-a ratat calificarea ar fi trebuit demis a doua zi inca de anul trecut pe vremea asta, cand a fost rusinea de la Cluj Cu Lituania, 0-3.Asta nu schimba insa alte lucruri.Cine l-a tinut atata vreme in brate pe barbugiu, in conditiile in care de mult se vedea ca este un antrenor mediocru si un tip limitat, ca sa nu mai vb. de lipsurile lui ca om< vezi ranchiuna pe anumiti jucatori_Ogararu, Danciulescu, Ghioane, ? Nimeni altul decat Mircea Sandu, mafiotul nr 1, cancerul fotabalului romanesc, personajul care nu pateste nimic niciodata, omul care intotdeauna ramane in picioare.S-au schimbat trei generatii de jucatori de cand e el sef la federatie, el o mie de antrenori s-au perindat, au venit, au plecat, el niciodata, nici nu cred ca in urmatorii 10 ani exista vreo sansa sa fzboare de un de se gaseste..Asta este adevarata problema.
September 6th, 2009 at 11:49 am
Onorabile Rat, ieri voi ce ati jucat, nu cumva handbal? DI-rectia NA-bliudenia MO-lodesti.
September 6th, 2009 at 11:52 am
lasa vrajeala cu martirii! Cand trebuia ca presa sa il dea jos pe *** Piturca dupa 0-3 cu Lituania acasa nu ati facut nimic,acum v-ati pus pe echipa asta,macar se vede ca munceste,pentru noi este de ajuns.
September 6th, 2009 at 11:58 am
Hmmm… interesant punct de vedere…
September 6th, 2009 at 12:09 pm
Jumuliti de… cocosi!
Asta am fost aseara! Jumuliti si fripti pe toate partile!!
Egalul? Un noroc chior!
Jocul nostru? De doi lei si trei parale!!
September 6th, 2009 at 12:32 pm
@mircea: Schimbul de generatii trebuia facut oricum; sigur, ar fi fost bine sa fi fost facut inca de acum cativa ani, pentru ca jucatorii sa creasca deja pana acum in experienta si valoare. Poate ca asta s-a vazut si in mersul jocului. Dar niciodata nu este prea tarziu. Important este ca echipa sa se formeze sis a se sudeze.
September 6th, 2009 at 12:48 pm
In sfarsit un comentariu realist.. e prea mult optimism in Romania dupa meciul mizerabil pe care l-am jucat. Realitatea e ca nu avem mijloc deloc, si asta s-a vazut mai mult ca niciodata aseara.
Oare acum intelege lumea de ce piturca juca cu Radoi si Chivu la mijloc ? Astia nu ar fi fost maturati de fraceji chiar asa usor, chiar daca sistemul ar fi fost defensiv prin excelenta.
September 6th, 2009 at 1:00 pm
sincer tolo…razvan ca antrenor mai are de demonstrat…dar pana acum nu prea a convins ca selectioner , probabil pentru ca are doar 3 meciuri(n.r. fotbal in viteza,combinatii la mijloc,s.a.m.d)…sa observam pe viitor cum are el de gand sa reconstruiasca nationala de fotbal cu jucatori trecuti de o anumita varsta fotbalistica…respect in rest.
September 6th, 2009 at 1:14 pm
aseara franta ne-a servit vreo 90 de minute de calareala, fapt care vad ca i-a facut totusi pe multi fericiti; eu personal nu vad diferenta intre acest egal si egalurile lui piturca din perioada lui de glorie; poate doar ca echipa lui piturca statea mai mult timp in jumatatea de teren a adversarului;
se vorbeste de o noua atitudine, de atmosfera din lot, chiar de tineretea echipei (neobservind ca majoritatea jucatorilor de aseara era trecuta de 28 de ani), criterii care oricum sunt mai greu de quantificat si transpus pe tabela de marcaj si care in lipsa de rezultate concrete erau folosite si pe vremea lui lucescu senior cind acesta facuse o nationala cu 6 jucatori de la corvinul… doar ca atunci, in ton cu ideologia vremii, se utiliza expresia “coeziunea sufleteasca a tricolorilor”; la asa entuziasm ar trebui vorbit si de norocul pe care l-am avut aseara, inclusiv cu arbitrul, cu antrenorul slab al echipei adverse, cu faptul ca dupa ce a plecat de la arsenal henry a uitat sa mai dea goluri, anelka a imbatrinit speranta, ribery a fost tinut pe margine, radoi nu a fost penalizat la un hentz in careu iar francezilor li s-a anulat un gol pe motiv de offside; echipa actuala a frantei e departe de cea care cistiga campionatele european si mondial dar chiar si asa eu unul nu-mi aduc aminte sa ne mai fi dominat de mult timp cineva asa de tare; chiar daca francezii isi mai dadeau un autogol si luam 3 puncte, in niciun moment echipa noastra nu a aratat ca ar fi nici macar egala frantei;
unii spun ca avem antrenor mare si doar echipa e mai slaba; pai cine il pune pe marele antrenor sa joace cu max nicu, mara sau maftei ( a facut ribery ce a vrut cu el) daca e evident ca nu fac fata? care e deosebirea intre acestia si cocis de exemplu? pt. ca pe codrea nu-l mai socotesc de vreme ce a fost adus inapoi; cit timp vom mai rezista fara gol la faze fixe cu jucatori de maxim 1.80?
daca vom continua sa ne imbatam cu apa rece si sa ne cautam cu orice pret idoli numai de dragul de a-i avea, vom lipsi de la intilnirile cu fotbalul mare si in 2012 sau 2014; pt. ca vom da de vreo bulgarie sau lituanie care nu o sa stie ca noi avem antrenor tinar si valoros, alta atitudine si atmosfera in lot si nu vor tine cont nici ca am facut 1-1 cu franta!…
September 6th, 2009 at 1:21 pm
Incerc sa-mi dau seama de ce majoritatea comentatorilor compara acest rezultat cu un rezultat in fata unei echipe care ar fi net superioara frantei.Dragii mei, VORBIM DESPRE FRANTA, o nationala in zi buna, o nationala care in zi buna a batut nume mondiale. CHiar atat de orbiti de prostie suntem? SIgur ca este un rezultat mare indiferent de consecintele sale, sunt 3 egaluri in ultimile 3 meciuri. Este o realizarea, echipa a aratat ca un colectiv foarte bine inchegat, cu multe nume noi, deci o reusita pt antrenor pt ca a legat acest colectiv. AU fost surprize plecaute is neplacute in randul numelor noi la nationala. CA sa concluzionez este o echipa de perspectiva, cu un antrenor tanar si de perspectiva si f talentat, deci nu ne ramane decat de castigat din urma acestui rezultat. CAlificarea la mondial a fost pierduta de la meciu cu Lituania, in nici un caz dupa meciu cu Franta.
September 6th, 2009 at 1:21 pm
S-a jucat,am scos un egal,am pierdut calificarea!
A trecut…acum sa gandim la rece. Am jucat,ne-am dat viata. Am reusit un egal norocos! Dar calificarea nu am pierdut-o,calificarea am pierdut-o cu mult timp inainte,atunci cand ne-a batut Lituania,cand ne-a
batut Austria,cand abia am batut Ins Faroe. Am pierdut cand selectioner era Piturca,acum e Razvan,poate ca nici cu el nu vom face mare lucru.
Trebuie sa intelegem ca asta este valoarea Romaniei fotbalistice in acest moment,punct! “Trebuia sa atacam din minutul unu”,spun unii,poate asa trebuia,dar daca Razvan facea ce vroiau altii,atunci fiti convinsi ca Franta avea macar 3-0 la pauza,si atunci nu eram martiri,eram gainile Europei. Asa,santem o echipa fara valori,excluzand pe Chivu, care se chinuie,si surprinzator,reuseste sa tina in sah Franta .
Stati linistiti,aseara nici Spania nu o batea pe Franta!
Succes Razvane,si daca nu vei reusi,macar ai incercat sa schimbi ceva,si in mare masura ai reusit.
September 6th, 2009 at 1:23 pm
rumania numele tau e antijoc, fotbal meschin si trisat cat mai mult. o sa fie rau .
September 6th, 2009 at 1:23 pm
Singura ratiune de a merge la Paris era victoria. Un egal – cineva chiar a comentat “cat o victorie” – nu ne foloseste la nimic. Calificarea este pierduta 100%. Daca de asta a venit R.L. la nationala, mai bine lipsa! Sa ne amintim cum se mira acum cativa ani ca nu se calificase Rapidul sau neinvins (trecand peste faptul ca facuse patru egaluri si inscrisese doar doua goluri). Asta ne asteapta si de acum incolo: rezultate modeste si calificari, ba!
Dar probabil ca multi se asteptau sa ne bata rau francezii, asa ca au rasuflat usurati; dar cine sa te bata, Domenech? Azi nu mai sunt echipe mici (orice tara mai de Doamne-ajuta poate strange o duzina de jucatori competitivi), sunt insa selectioneri mari. Daca nu ai asa ceva, nici o sansa!
September 6th, 2009 at 1:24 pm
In afara de rezultat nu avem nici un plus in meciul de aseara,poate doar apararea,
In rest viitorul nu suna bine deloc,desi rezultatul ne da sperante.
September 6th, 2009 at 1:32 pm
Aduceti-va aminte ca acum multi ani, inainte de barajul cu Slovenia, ne trebuia egal In Ghencea cu Franta sa mergem direct la mondiale. Si ne-au batut 3-1 fara drept de apel. Si ce echipa aveam atunci, cu destule individualitati … Atunci ne multumeam cu egalul, acum nici ala nu mai e bun, cu o echipa mult inferioara valoric. Si de atunci a inceput dezastrul, cu eliminarea de la baraj de catre Slovenia… Asta ne e valoarea in acest moment si asta e si rezultatul pepinierelor proprii de juniori care nu exista … Auceti-va aminte ca acum 12 ani nationala de tineret de rugby a Romaniei iesea pe locul 3 la Mondiale. Dar la nivel de seniori au ajuns sa ne bata toti ….. Asa o sa ajungem si la fotbal, daca nu dam sansa si nu sprijinim juniorii. In Franta echipele din primele 2 divizii au obligatia sa aiba academii de juniori. La noi inca juniorii joaca pe pile …..
September 6th, 2009 at 1:42 pm
Sa mori de ris cind citesti ca echipa s-a daruit, a luptat, etc. Meci nu prost ci foarte prost. Daca n-avem puterea si intelepciunea s-o recunoastem n-avem nici un viitor. Cu Piturca am facut egaluri cu Franta si Italia jucind ceva mai bine.
September 6th, 2009 at 1:45 pm
mai bombolan, pe unde disparusi ? nu te mai vede lumea pe la vintu pe sticla ? misiunea s-a incheiat; punct ochit – punct lovit ? gata, asta a fost tot ? cam putin !
September 6th, 2009 at 1:46 pm
Nu urmaresc meciurile, competitiile, inafara celor cu miza patriotica.
Deci, doar ca profan, indraznesc sa fac doua observatii.
1) Nu stiu dece, dar cred ca puterea de concentrerea a sportivilor creste atunci cand exista, spontan, acea emotie colectiva pe care o au spectatorii, telespectatorii de acasa. Parca acest farmec se strica si se mai sparge norocul atunci cand cei care comenteaza meciul bat campii si palavragesc aiurea. Aseara erau doi comentatori (nu stiu cine, nu prea cunosc) Unul, cu un ton adecvat, linistit, sobru, prezenta momentele mai importamte. Celalalt, pur si simplu palavragea, stricand farmecul, concentrarea,
2)Francezii aveau niste namile de jucatori, apartinand unei rase mult mai dotate fizic, pe cand ai nostri erau tare plapanzi si, pe deasupra, dezavantajati de arbitraj Nu ar fi cazul ca si la fotbal, ca la alte sporturi sa existe categorii de greutate?
September 6th, 2009 at 1:50 pm
De data aceasta un articolt slabut,prea previzibil.
Spune-ne ceva ce nu stim.
September 6th, 2009 at 2:02 pm
Daca calificarea aceasta pare pierduta, poate se are in vedere ca urmatoarele calificari sa nu le ratam.
September 6th, 2009 at 2:16 pm
care schimbre de atitudine?stam cu autobaza in poarta tot meciul si asta e schimbare de atitudine? puteam lua 4. nu se vede nici o schimbare, doar atitudinea voastra fata de nationala s-a schimbat.jocul e praf, dar voi ca sa screieti…ca dupa ce v-ati batut atat sa-l schimbatiu pe piturca nu7 s-a schimbat nimic. adevarul e ca in afara de olaroiu si petrescu nu avem antrenori. ne dau lectii italieni anonimi
September 6th, 2009 at 2:20 pm
Noi am stat capra(ca gainile)si cocosii(galici) sau urcat pe noi….,am scapat ca scufita rosie din burta lupului,eu am simtit aseara ca nu joaca Romania,am crezut ca Romania e o alta tara un fel de Georgia sau Malta….,cam rusinos si daca asta e fotbal….sa nu ataci nici macar 5 min din cele 90(+)…,invatam sa ne aparam,o sa avem cea mai buna aparare din lume,suntem o echipa de la mijloc in jos poate chiar de la 40m in jos….rusinos!
September 6th, 2009 at 2:46 pm
De ce sa ne fie rusine ca atat putem? Toate parerile sunt mai mult sau mai putin sustenabile. E adevarat ca noi nu am jucat ca o echipa mare niciodata. Si nici nu vom juca. Am obtinut cateva rezultate si traim din ele. Dar nu vrem sa ne schimbam. Suntem ca mesterul Manole, condamnati sa construim perpetuu, fiindca nu vrem s-o scrificam pe “Ana”. Ana nostra e mentalitatea. Nu numai fotbalistii, antrenorii, conducatorii, ci intreaga societate trebuie sa-si schimbe mentalitatea. Si cand ne apucam de munca? Ca de criticat…
Succes in continuare!
September 6th, 2009 at 2:51 pm
Halal suporteri. Pai voi stiti cu cine a jucat Romania? A jucat cu Franta. Pai cind esti atacat de Henry, Anelka, Gourcuf,Diarra,Ribery, Benzema, pai cum vrei sa mai si ataci? Ataci doar atunci cand poti sa respingi atacul lor. Una peste alta Romanii au jucat bine. Din ce am citit in comentariile voastre reiese ca 75% sunteti Dimamovisti frustati. Nu cred ca pot aduce acuze vrunui jucator de la nationala si cu atat mai putin lui Razvan, care are doar 3(TREI)meciuri la nationala.Pai la Gourcuf nu i-a iesit nimic la Anelka nici atat,Diarra,Ribery,Henry nu prea le-a iesit jocul. DE ce oare? Pentru ca ai nostri nu prea i-au lasat sa faca ce vor. Cea mai mare vina o are PITURCA cu Mircea Sandu, pentru ca trebuiau sa-si ia la revedere dupa meciul de la Cluj cu Lituania. Succerv Razvane, esti pe drumul cel bun. Iar pentru voi SUPORTERILOR ;incurajati echipa nu o demoralizati;
September 6th, 2009 at 3:06 pm
ajungem la vorbele lui piturca …
nu ai cu cine sa faci echipa mai buna si trebuie sa te aperi
September 6th, 2009 at 3:18 pm
Daca francezii nu-si dadeau gol singuri unde mai vorbeati de schimbare de atitudine? Ca noi nu mai dadeam nici pana in 2010.In loc sa faceti o analiza a NECALIFICARII ROMANIEI, va apucati de chestii marunte…daruire, schimbare de atitudine, intr-un meci in care RO nu a aratat nimic, decat inghesuiala in propriul teren si (se vedea pe fata tuturor jucatorilor) frica de a nu lua goluri multe.
September 6th, 2009 at 3:34 pm
Din pacate s-a vazut si aseara cat de mult ne lipseste un jucator ca mutu.Un atacant de care apararilor adverse sa le fie frica,sa tina tot timpul 2 oameni langa el.O echipa care se apara bine este buna atat timp cat are un atac capabil sa loveasca decisiv pe contra-atac si din pacate aseara noi n-am avut decat o faza de genul asta.Asta este situatia,astia sunt jucatorii nostri eu cel putin nu am ce sa le reprosez.Jucatorii frantei sunt mult mai buni decat ai nostri si asta s-a vazut aseara.Raman cu sperantza ca in curant o sa gasim un nou lider in atacul Romaniei care sa ne scoata din meciurile grele.
September 6th, 2009 at 3:35 pm
eu nu vad cum poate fi un rezultat “bun” daca acesta ne scoate din lupta . rezultatul e catastrofal , jocul a fost chiar mai rau, razvanel e un las. ce daca pierdeam, macar putea sa incerce. dupa meciul asta , n-am decat un HUOOOO pt el.
September 6th, 2009 at 3:40 pm
Catalin, o intrebare: Nu ti se pare suspect ca Romania va juca un meci acasa peste 3 (trei) zile si noi nu stim cand se vor pune biletele in vanzare???sa nu mai zic ca nu stim nici pretul lor?toti vor sa vina lumea la stadion, insa daca biletele se vor pune in vanzare marti, sau poate chiar in ziua meciului, nu cred ca vor fii mai mult de 5000 de spectatori…
September 6th, 2009 at 3:43 pm
Cred ca, intr- adevar, totul pleaca de la mentalitate. Nu te nasti cu ea, ea se dobindeste prin educatie. Este foarte greu ca dupa zeci si sute de ani, cind am “pirjolit” cimpurile ( vezi luptele cu turcii si, mai recent, meciul lui Rapid in Belgia cind dupa 2- 0 la pauza, belgienii au batut cu 3- 2)sa ne schimbam mentalul colectiv. La fotbal, la fel. Din 15 in 20 de ani apare, absolut aleator, cite o generatie de jucatori mai acatari ( 1970, 1984), cea din anii 90 putind fi apreciata ca unica ( ar fi putut juca finala CM 94 impotriva Braziliei si ar fi putut fi “de aur”)in rest, pauza. Poate ar trebui sa ne vedem limitele si sa nu ne extaziem dupa cite un rezultat, asa- zis bun, ca si acesta cu Franta. Vorba lui Florin Calinescu:”am ridicat cupa deasupra capului, am cistigat vreun CM sau CE?” Aceasta este finalitatea oricarui demers, in sport cu atit mai mult, sa fii invingator! S- auzim numai de bine si sa ne lasam “impresionati” de oamenii momentului, “monumente” de cultura si civilizatie, Becali, Borcea, Copos, Dragomir…am uitat pe cineva?
September 6th, 2009 at 3:47 pm
Dupa cum se intampla din cand in cand, dl Tolontan o mai comite cu limba romana.
Domnul Tolontan, ce-i aia “temporizator” in contextul asta? Ca sa va fie clar, “temporizator” inseamna “Care temporizează; care tărăgănează.”. Are exact sensul opus pe care vreti sa-l exprimati, de “regularizator”.
Cuvantul “metronom” va spune ceva? Daca da, atunci puneti mana si corectati articolul va rog.
PS Ultima celebra gafa pe care v-am semnalat-o a fost cand spuneati ca faceti pipi pe “capacul” wc-ului.
September 6th, 2009 at 3:48 pm
“regulator” am vrut sa spun(nu regularizator)
September 6th, 2009 at 5:24 pm
Intre Gigi Becali, un cricar, si ziaristi, se pare ca nu mai e nici o diferenta…S-au molipsit, sau s-au cumetrit, nu stiu.
Dar sa nu vezi schimbarea…? Diferenta de mentalitate, faptul ca IN SFARSIT avem din nou 11 oameni gata sa-si dea suflarea pe teren!
A,…ca..nu am atacat furibund la Paris, ca nu am aratat fotbal?
Pai domnilor, si o tactica defensiva, atunci cand nu ai de ales, daca este facuta bine, este tot o stiinta a fotbalului.
Ati uitat atat de repede finalurile de meci in care Piturca si jucatorii aruncau declaratii arogante, sfidatoare pline de nesimtire?
De ce nu scrieti asa: “ROMANIA A OBTINUT UN EGAL VALOROS IN FRANTA. PACAT CA S-A PIERDUT CALIFICAREA CU PITURCA!”
September 6th, 2009 at 5:41 pm
Ce schimb de generatie? Va referiti probabil la un schimb pe considerente de etate deoarece unul bazat pe considerente valorice nu se poate face…nu avem cu cine.
September 6th, 2009 at 6:02 pm
Cred ca am avut noroc cu carul ! , si cred ca am avut noroc ca ei au un antrenor care haber nu are fotbal ( l-a scos pe cel mai bun jucator al sau Gourcouff ) eu sunt adeptul fotbalului englez , nu sa stai cu curul in poarta – ori castigi ori pierzi ,mai ales ca egalul asta nu ne ajuta cu nimik.
Chiar daca luam bataie cu 3-0 voiam sa vad si eu 4-5 okazii de gol la poarta lor , iar la sfarsit te ridici si ii aplauzi .
Chiar credeti ca in meciul cu Austria vom ataca ? NU CRED
September 6th, 2009 at 6:14 pm
pt mihai viteazu auzi tu ai vazut c.m.`94?am fost una din cele mai spectaculoase echipe de atunci nu spun eu spuneau ziaristi straini ai vremii.. in sfarsit suntem departe de acel nivel insa material nu ducem lipsa am vazut si cu franta, era piturca a lasat insa urme adanci abia acum incepem sa ne recapatam curajul…orice echipa de fotbal capata chipul si asemanarea antrenorului,vom vedea insa miercuri exact une este buba cea mai mare ,jucam iar pe o rusine de maidan pus la dispozitie de catre vesnicii conducatori ,aici este marea problema de aici ar trebui sa se schimbe mentalitatea insa…n-ai cu cine
September 6th, 2009 at 6:16 pm
Ar trebui sa se vada schimbari in stilul de joc, in mentalitate… Asta nu se schimba peste noapte. Si in plus ar trebui sa jucam cu o echipa si nu cu o “adunatura de vedete”, fara a ne multumi cu “succesele” de moment.
September 6th, 2009 at 6:53 pm
Ce-l mai executați pe Pițurcă dacă îl chema pe Mara și făcea egal cu Franța în stilul ăsta…
September 6th, 2009 at 6:57 pm
A fost, pentru romani, un meci frumos in repriza a doua.
Cati ani mai sunt pana in 2014? Trec repede …
September 6th, 2009 at 7:23 pm
un joc slab , urat si doar pentru a obtine un rezultat pentru razvanel. un egal in salveaza pe el , insa ingroapa definitiv romania. nici nu se putea altfel , tinand cont de faptul ca rezultatul din meciul cu franta i se atribuie lui , iar pierderea calificarii lui piturca. ce bine este sa raspunda altul intotdeauna . rezultatele il salveaza , insa jocul il lasa corigent. vrem fotbal , raznaneleee !!! vrem sa pierdem cu 4-3 , dar sa stim ca am existat pe teren si iesim cu capul sus. aseara mi-a fost rusine ca sunt roman si ai mei se tavalesc pe teren si fac anti-joc.
September 6th, 2009 at 7:32 pm
va rog eu sa intelegeti o chestie!!franta e franta si noi suntem popa prostu!!cum Dumnezeu vreti voi sa batem Franta!!?!?!?la ce echipe de club joaca ei si unde jucam noi?!?!?RAZVAN,CU CE A AVUT LA DISPOZITIE,A FACUT UN JOC EXCEPTIONAL!!!cum va vreti voi egalii francezilor si sa stam peste ei sa ii atacam,nu stiu.cred ca fotbalul pt voi e cum e pt min chineza!hai sa ne calmam,sa ne vedem locul si atunci vom avea rezultate!!lucruri reale,nu sa batem franta pe stade de france,ce naiba!!
September 6th, 2009 at 7:54 pm
Nu stiu daca suntem buni la fotbal ,dar daca ar exista un campionat mondial de dat cu parerea despre fotbal sunt sigur ca am fi primii. Sa fim seriosi,ca natiune suntem mediocri mai degraba,in toate domeniile. Avem pretentii prea mari si aptitudini prea putine .Avem capul plin de fumuri.Cand o sa cceptam asta o sa fim mai fericiti.
September 6th, 2009 at 8:34 pm
Franta ramane o echipa mare noi o echipa plina de sperante.
September 6th, 2009 at 9:37 pm
Dupa cum se stie tot romanul se pricepe la fotbal dar absolut toti.
Domnilor eu sincer sa va spun sunt de “acord” cu chestia asta dar cu
o exceptie una care se numeste Gigi Becali.Acest individ de profesie
(in acte) cioban a debitat dupa meciul cu Franta meci in care echipa
Rominiei aproape total schimbata de Razvan Lucescu in bine cu multi
tineri de mare talent si de viitor a obtinut un egal,sincer vorbind
de mare valoare MORALA,a jucat mai prost decit pe vremea lui Piturca.
Va dati dumneavoastra seama de ce a ajuns Steaua in halul in care a
jucat cu Dinamo? Sa va spun eu secretul pentru ca Steaua antrenata
de Becali nu de Bergodi joaca mai bine acum decit pe vremea cind era
antrenata de Jenei!! In final as vrea sa-i reamintesc lui Gigi Becali
un singur lucru: calificarea am pierdut-o pe mina marelui Piturca care
printre altele a cosiderat NORMAL sa luam un 3-0 de la Lituania acasa
,
September 6th, 2009 at 9:54 pm
orice antrenor ar veni nu are ca sa faca. nu avem jucatori. cu jucatori de mana a doua nu poate sa iasa o echipa de top.locul pe care il ocupam acum in clasament e un loc normal. am avut noroc ca am scos 2 pucte cu franta.sa incercam sa ne obisnuim cu ideea asta si sa nu mai visam.
September 6th, 2009 at 10:06 pm
Incredibil cat de stupid poate fi romanul. Am citit cateva comentarii pe diverse bloguri, site-uri, majoritatea microbistilor ii scot ochii lui Razvan, imputandu-i ca vezi Doamne a facut un meci ‘execrabil’,, comparand meciu Romania-Franta(cu Piturca antrenor) cu cel de aseara.
Haideti sa o luam treptam…
In primele 2 partide cu francezii cea de la euro, si cea din Constanta au fost meciuri de tatonare, de deschidere de grupe, in care ambele echipe nu au fortat la capacitate maxima. E adevarat am condus cu 2 zero franta, DAR sa nu uitam cat de usor am fost egalati. Cele 2 goluri au fost date cu mult noroc, sa recunoastem , nici cei mai optimisti romani nu se asteptau sa le dam, daramite francezii.
Meciul de aseara nu se poate sub niciun chip compara cu celelalte 2, prin prisma faptul ca meciul asta era oarecum decisiv pr francezi, ei urmarind sa scape de jocul de baraj, au pus presiune pe noi inca de la inceput, au jucat la capacitate maxima, si totusi nu au izbutit sa ne bata. Toate lumea acuza ca aseara nu am contat in atac! intrebarea este : Am contat vreodata in atac? cu franta? e de remarcat ca am reusit sa egal, cu norocul nostru caracteristic, insa Franta cand ne-a egalat la noi a facut-o pur si simplu, si sa zicem mersi ca nu ne-au si batut! oricum rezultate bune pentru Lucescu jr, ii doresc mult succes in continuare, se vede o atitudine noua la nationala, de ambitie si devotament nu mai vorbesc. Numai cate alunecari am vazut, cate intrari curajoase! Aici e vorba de mentalitate, sa nu ne grabim sa aruncam cu noroi pe razvan, e clar ca a adus un nou suflu la nationala , sa-l lasam sa-si faca treaba in liniste.
Chiar si prin simplul fapt ca a pornit cu gandul sa invinga nu este de neglijat si personal nu ma surprinde, Razvan provine dintr-o familie cu mentalitate de invingator(vezi cazul Mircea Lucescu- castigator al cupei uefa) daca nu ai aceasta mentalitate nu vei izbuti niciodata, asta este un prim pas spre ceea ce ne dorim cu totii;, o nationala si o generatie de Aur.
Hai Romania!
September 7th, 2009 at 5:37 pm
Putea sa fie si mama lui Mutu in teren ca mai mult de atat nu aveam ce face….
Dar de aici pana a spune despre echipa noastra ca a avut o alta atitudine e mare exagerare… Joc mai prost ca asta cu Franta eu n-am vazut…si inca o chestiune…In conditiile in care era meci de calificare (ori victorie si pastram sanse ori egal sau infrangere si stateam acasa) nu inteleg de ce Razvan era cu mainile in aer cu cateva min inainte de final si cerea arbitrului sa fluiere…
in loc sa le faca semne jucatorilor sa urce in atac, el avea treaba cu arbitrul…Pai asta nu e o atitudine tipic romaneasca….