Seara grea a Stelei

Din cauza conflictului dintre patron şi suporteri, emoţiile fotbalistice vor fi dublate azi de cele organizatorice

miercuri, 21 octombrie 2009, 11:01

Din cauza conflictului dintre patron şi suporteri, emoţiile fotbalistice vor fi dublate azi de cele organizatorice

„Angajăm lunetist!” e o glumă doar pentru angajator, nu pentru fişa postului celui angajat. Vizat de mesajul suporterilor, Becali s-a enervat just. Îndemnurile la violenţă, fie ele şi scrise din bravură, sînt inutile; cauzele bune se molipsesc de la mijloacele rele. Fanii au greşit!

Dreptatea nu l-a însoţit însă prea mult pe Becali. Pentru că oamenii lui s-au apucat să elimine ameninţările din tribună fără să gîndească prea mult înainte. Şi, pentru că, dincolo de lista Jandarmeriei, care e singura clară şi legală, le e imposibil să discearnă cine a greşit, şefii clubului au apelat la pedepsirea tuturor abonaţilor de la peluze. Peste o mie de oameni s-au trezit deposedaţi de dreptul de a intra pe stadion, drept pe care îl achiziţionaseră contra-cost.

Conducerea a inversat normele juridice esenţiale. Argăseală a recunoscut-o, printr-o frază de dictator în miniatură: „Dacă vor să-şi recapete abonamentul, să-şi probeze nevinovăţia!”. Din clienţi fideli, abonaţii au devenit culpabilii de seviciu. Sînt răi toţi şi sînt răi din principiu.

Decît să scape cîteva zeci de vinovaţi, conducătorii stelişti au lovit în libertatea a sute de nevinovaţi.

Ca reacţie, suporterii plănuiesc pentru azi să intre totuşi pe stadion şi să însceneze manifestări rasiste. Vor să arunce coji de banane şi să imite ciorile, gesturi adresate jucătorilor de culoare ai lui Fener. Obiectivul: Steaua să fie suspendată din Europa.

Dacă vor face asta, vor proceda exact cum a procedat Becali cu ei. Întrucît nu pot să-l determine în nici un fel să-i respecte şi nici nu pot ajunge la el, ei vor lovi nevinovaţii: echipa şi pe ceilalţi fani ai Stelei.

Argumentele dispar în spirala ostilităţii. S-a ajuns prea departe şi ar trebui ca oamenii care lucrează pentru club să se gîndească la faptul că, spre deosebire de masa de oameni, o organizaţie are obligaţii, exigenţe şi responsabilităţi sporite. Fără un pas ferm, dar şi înţelept dinspre club, Steaua poate traversa eventual seara de azi, dar pericolul rămîne.


Comentarii (101)Adaugă comentariu

amputatul de serviciu  •  23 octombrie 2009, 15:34

dk vreti sa cautati o explicatie pt realitatea nefardata care ne indica cu degetu in ochi ca intelectualii au luat-o la extreme intrati pe http://crizeleluarvinte.wordpress.com … e scris bine, cu nerv, cu o ironie distrugatoare, e laboratoru unde se coace urmatoarea revolutie din romania, apropo dc se vede intr-atat de strident si in fotbal cat suntem de labili ca natie? respecte

Comentează