Marin a plecat foarte departe

aDespre cel care s-a ridicat de pe banca lui Dinamo

De ce antrenează oamenii? Pentru glorie, pentru că eşti pasionat, pentru bani pe care nu apuci niciodată să-i cheltuieşti sau, pur şi simplu, pentru că nu vrei să-ţi stea creierul.

marți, 27 octombrie 2009, 12:38

aDespre cel care s-a ridicat de pe banca lui Dinamo

De ce antrenează oamenii? Pentru glorie, pentru că eşti pasionat, pentru bani pe care nu apuci niciodată să-i cheltuieşti sau, pur şi simplu, pentru că nu vrei să-ţi stea creierul.

De ce antrenează Ion Marin, asta e o altă poveste. La Al Ettifaq, în Arabia Saudită, el va primi 200.000 de euro pe 6 luni. S-a dus fără să stea prea mult pe gînduri. La Dinamo, cîştiga cam 40.000 pe an şi înghiţea mofturile acţionarilor. Acum, va sta la mîna şeicilor, dar pentru mult mai mult. De ce? Cum v-am zis, e o altă poveste.

Denisa Alexandra Ion are 13 ani şi s-a născut cu o malformaţie facială, numită în popor „bot de lup”. De atunci, tatăl şi mama se zbat să o ajute, prin intervenţii chirurgicale succesive. Procedurile medicale în cazul Denisei sînt lungi, scumpe şi chinuitoare.

Deşi nu a fost niciodată un om sărac, la un moment dat afacerile de transport îi mergeau bine, Ion Marin antrenează pentru fata sa. Ziua aceea în care toată durerea va rămîne în urmă este mobilul efortului lui. L-aţi auzit protestînd, ţipînd sau  contrîndu-se cu cineva? Nu, pentru că ştie de ce trage.

Din cînd în cînd, Denisa îi ia bluza de trening din geantă. Se uită la ea şi, aici urma ceva patetic, dar ne-am răzgîndit, o îmbracă, aşa, de sanchi. Îi place sportul, ştie şi ceva fotbal, dar e supărată pe meseria asta care îl face mereu să plece. Ea ţine cu tata, restul e aşa, foarte departe.


Comentarii (51)Adaugă comentariu

david  •  2 noiembrie 2009, 23:14

Imi amintesc anul cand Petrolul castiga cu Rapid in finala Cupa Romaniei ca Ion Marin era la vestiare cu fata mare si era preocupat (dupa meci) ca ea o sa se culce tarziu si nu se pregateste ca lumea pt admiterea la liceu sau bacalaureat (nu mai tin minte exact).
Da, e urat ca uitam ca si astia de la televizor au dramele lor si sunt OAMENI, ca noi si ii injuram sau uram aiurea….
@mircea-galati: sper sa nu ai parte niciodata de o situatie macar atat de putin dramatica. Da, se poate si mai rau, dar nu cred ca ai vrea sa traiesti viata familiei lui Ion Marin.

Comentează