Trei si toti trei

UPDATE: Traian Ungureanu a parasit aseara studioul Realitatea TV acuzind ocultarea stirii despre stenograme. Apropo de subiecte ignorate de media, Hotnews semnaleaza o intilnire a lui Geoana la Moscova despre care televiziunile tac.

miercuri, 11 noiembrie 2009, 12:56

UPDATE: Traian Ungureanu a parasit aseara studioul Realitatea TV acuzind ocultarea stirii despre stenograme. Apropo de subiecte ignorate de media, Hotnews semnaleaza o intilnire a lui Geoana la Moscova despre care televiziunile tac.

Stenogramele. Le gasiti aici pe siteul original, dar cum acesta se blocheaza frecvent din cauza traficului, aveti si varianta scrisa in Romania Libera de azi.

In stenogramele publicate de Curentul, trei personaje depun marturie despre trei lumi.

1. Sorin Rosca Stanescu

Initiatorul dialogului, SRS sustine ca nu e vorba de nici un santaj si ca el a dorit doar sa culeaga informatii. In orice cod de conduita jurnalistica iti este interzis sa ameninti o sursa. A culege date prin santaj e la fel de inutil cu a obtine informatii prin tortura. Nu e doar ilegal, ci si ineficient, dintr-un motiv simplu: nu poti avea incredere in ceea ce-ti transmite interlocutorul aflat sub umbra fricii.

Mai mult, ziarele bune se angajeaza sa nici nu plateasca sursele, pentru ca apare un alt risc de deturnare a realitatii. Numai o sursa care vorbeste din libera alegere se poate numi sursa. Practica jurnalistica arata ca oamenii dezvaluie informatii din diverse motive: din indignare, din frustrare, din invidie, dintr-un simt al datoriei sau pur si simplu pentru ca vor sau au interesul ca anumite lucruri sa se afle.

Cei care desconspira sub amenintare sau din lacomie nu sint ceea ce un ziarist american intelegea prin surse: „camera de panica a democratiei si ultimul refugiu al constiintelor”.

Din acest punct de vedere, demersul lui Sorin Rosca Stanescu este total in afara culturii ziaristice, descinzind din ceea ce Costi Rogozanu cataloga perfect relevant drept dialogul personajelor din clanul Soprano. Ca membru in conducerea Asociatiei Jurnalistilor Romani cred ca e timpul sa actionam, ca si CRP si celelalte organizatii profesionale sau de autoreglementare.

Interesul declarat explicit al lui SRS este acela de a-i stringe de oua pe Berceanu, Blaga si Videanu ca aliati ai lui Traian Basescu. Desi vorbeste in inregistrare despre „interesul publicului de a avea informatii”, SRS  actioneaza ca exponentul ziaristului care si-a abandonat regulile, dar nu intr-un mod deconcertat, ci pentru a deveni parte in lupta politico-economica in care el s-a inrolat cu stiinta intimidarii si cu toate informatiile pe care le detine.

La fel cum in Romania exista, la un nivel toxic de exprimare publica si de decizie, angajati ai serviciilor secrete care vind dosare sau le predau partidelor, asa cum exista procurori care asculta comenzile partidelor, asa exista si jurnalisti care nu-si mai practica, de facto, meseria. Toti acesti oameni alcatuiesc lumea emigrantilor din propria profesie.

2. Bogdan Chireac

Chireac este intermediarul. Vorbitor fluent al limbajului evaziv, cind colocvial, cind insinuant, el face legatura intre SRS si Catalin Macovei, seful Agentiei Nationale pentru Integritate.

Prezenta lui Chireac garanteaza, pentru SRS, ca Macovei e un baiat de incredere, care poate ajunge prin servicii concrete sa placa Nasului, iar, pentru Macovei, ca, „daca-l cunoaste pe maestrul Bogdan”, poate primi protectie mediatica de la SRS, extrem de importanta pentru un oficial preocupat, asa cum reiese din dialog, de tot ceea ce se scrie despre el in ziare sau pe bloguri

La emisiunea lui Radu Moraru de marti seara, Bogdan Chireac a spus ca „nu vad unde este santajul” si i-a periat indelung si pe SRS si pe Macovei. Omul isi face profesia de mijlocitor pina la capat, credincios statutului de personaj prins intre lumi, cind analist, cind „director de ONG”, in fond un agent de influenta nedeclarat.

Chireac este lubrifiantul prin care politicienii si presa fac comert cu prestatii reciproce. Ca el sint mii in Romania, vorbim doar despre cei de la virf!, in infinite domenii. Ei obtin dividendele ingenunchiarii autoritatii in fata intereselor private. Sint brokerii de putere.

3. Catalin Macovei

Rareori telespectatorul a putut vedea un inalt oficial al statului roman mai contaminat de culpa camuflata sub o bravada lipsita de intensitate. La B1 TV, Catalin Macovei a aparut alb la fata si  strins in el. Avea si de ce.

Nici un moment pe parcursul dialogului seful ANI nu refuza intelegerea! Singurul lucru pe care il face este acela de a se apara. Nu explica, ci se justifica, tipic pentru un dialog inegal! Ii spune lui SRS ca nu este vinovat si ca documentul folosit ca pirghie a santajului nu-l incrimineaza. Dar participa la discutia despre nume, conturi si potentiale vinovatii ale altora. Mai mult, promite ca „va voi da un raspuns miine prin maestrul Chireac”, raspuns care viza termenul cercetarii in derulare asupra lui Videanu si a lui Berceanu.

Cind SRS ii cere conturi, numere, Macovei raspunde „Am inteles”. Un om nesantajabil si care intelege, dupa cum marturiseste acum, ca „am simtit pe loc ca sint supus unui santaj”, refuza sa intre in joc, ii spunea asta in fata lui SRS  si/sau marturiseste apoi autoritatilor. De ce? Pentru ca informatiile acelea nu ii apartin lui Macovei! El este doar custodele lor. Si, daca cineva incearca sa le obtina prin santaj, este agresat un sistem, nu numai un om. Cit despre vointa lui Macovei de a verifica intr-adevar integritatea lui Blaga, Videanu sau Berceanu, conversatia e pilduitoare. E ca si cum ai pune mingea sa-l contrazica pe Federer.

Cind, la remanierea Monicai Ridzi, presedintele Basescu se referea la complicitatea dintre oamenii politici slabi si media, descria in avans exact genul de discutie SRS – Chireac – Macovei. Seful ANI este modelul autoritatii care si-a tradat statutul si participa la ritualul complicitatii. Exista o singura varianta in care Catalin Macovei isi mai merita in acest moment postul: aceea in care toate replicile sale, purtate in genunchi, sa fi fost, de fapt, un rol pentru a inlesni inregistrarea tentativei de santaj.  Altfel, el trebuie sa plece!

Pentru ca este inacceptabil ca un om cu experienta de 11 ani ca procuror, din care 3 la DNA, si care detine sefia unei institutii de sensibilitatea ANI, sa fie parte a unei astfel de discutii, sa taca vreme de doua luni si sa se declare santajat abia dupa ce un ziar publica stenogramele.

Cele trei personaje si cele trei lumi virusate explica de ce lumea normala in care traim refuza cu incapatinare sa se vindece.

Nu trebuie sa  pretinzi ca ai neaparat dreptate in felul in care interpretezi faptele sau sa nu accepti cit de complicata si de periclitata e azi incercarea de a gindi dincolo de campania electorala ca sa ajungi totusi, ascultind discutia celor trei, la o senzatie.

Dupa ce elimini mental muzica de pe fundal, ceea ce ramine din inregistrare e pacanitul amical si moale al vocilor ca niste zaruri care decid in numele altora.


Comentarii (92)Adaugă comentariu

ogararu  •  11 noiembrie 2009, 16:26

nu,am inteles de ce l-ai scris…nu e prima data!Cand a aparur cazul ridzi am crezut ca ai depasit etapa asta( ca sa-i spun asa),dar mi-am dat seama f repede ca m-am inselat!

Ion  •  11 noiembrie 2009, 16:28

O scrisoare (inregistrare) pierduta la restaurantul El Capitano din Snagov. Ce nume predestinate pt turnatori(i). Ce discutie de baieti, Bogdan Chiriac plangacios, „daca n-ai grija de amanta…”; cred ca pe el pare sa-l deranjeze mai mult aspectul asta. „Amintiri din epoca de aur” e doar o gluma palida pe langa piesa de azi.

Mihai  •  11 noiembrie 2009, 16:29

Domnule Tolontan, imi dati o gura de aer, vazind ca mai exista si oameni cu principii si obiectivi (si aici ma refer la faptul ca nu sunteti influentat ca alti colegi ziaristi de patronii la care lucreaza). Sincer sa spun, sunt atit de scarbit de anumite aspecte ale vietii din Romania incat am renuntat la orice speranta.
Oameni cu principii sunt cei care reusesc sa mai slaveze din degenerescenta totala a neamului nostru si ofera mesajul ca , pina la urma, moralitatea este cea care ne diferentiaza ca oameni.
P.S. Din pacate, il cunosc pe SRS si stiu ce putea sa faca si din ce si-a facut banii. Dar daca stiu, ce folos?! Doar ma umplu de amar…

nicky  •  11 noiembrie 2009, 16:34

Din pacate, este o mizerie de nedescris in toate domeniile de activitate. Sper ca nu va suparati pe mine, stiu ca v-am fost ostil atat timp, dar ar trebui sa scrieti cate ceva si despre TRU, domnul acela care a parasit Societatea Civila ( o gluma buna acum ) pt a deservi politica si care la vremea respectiva a refuzat sa ia atitudine in cazurile Ritzi, EBA si Udrea. Nu stiu cum se vor termina toate astea, dar in mod sigur nimeni nu va mai avea incredere in presa, vor fi suspiciuni si indreptatite si false, dar niciodata mass media nu va mai fi privita altfel. Nici macar raul cel mai mic nu mai putem sa il alegem, pt ca nu stim care este el momentan! Trist, dar adevarat!

noss  •  11 noiembrie 2009, 16:40

Domnule Tolontan, ce-o fi cu iesirea asta a Dvs?Sunt curios pana unde veti merge.Si fiti mai explicit cu Realitatea care nu are decat un singur subiect, si subiectul Geoana .De cand scrieti Dvs de psd?Interesant.Multumesc, cu respect.

Nicu Panaitescu  •  11 noiembrie 2009, 16:44

De cand v-astept pe tema asta…! Chapeau, din nou, domnule Tolontan! Imi placi din ce in ce mai mult.

sym  •  11 noiembrie 2009, 16:48

@C. Tolontan

Mi-a placut articolul, obiectiv si bine scris.

ZatmacaZ  •  11 noiembrie 2009, 16:57

E prima data cand intru pe acest blog si am ramas fascinat.

Sincer va felicit pt pozitia dumneavoastra (mai ales avand in vedere unde lucrati).

Se pot inumara pe degete ziaristi independenti, iar daca Romania nu va accede pe viitor catre „tacere si liniste” toti acesti ziaristi vor fi MONSTRII presei libere din Romania pentru urmatorii 50 de ani.

muntean gabriel  •  11 noiembrie 2009, 17:00

draga cataline.am ramas adanc impresionat dupa ce am citit comentariul tau despre slinosii astia doi,vezi b,chireac si s.r stanescu,si nici nu ma mir ca besica de b.chireac a fost parasit de amanta(zdreamta)la cum arata ,si ma bucur ca vezi si tu cardasia ce sa pus la cale pentru daramarea lui base…te rog fi drept ca si pana acuma,oricum dreptatea si omul bun va invinge pana la urma.succes

casio  •  11 noiembrie 2009, 17:01

Suntem ca intr-o mlastina din care incercam sa iesim si in loc de asta ne afundam tot mai mult.Am vazut inca un colt de cortina ridicat dar ce o fi in spatele cortinei….

george  •  11 noiembrie 2009, 17:04

da cataline dar ziaristul ca si presedintele tarii nu poate discuta in numele interesului national din pozitia, optiunea sa la un moment dat , SRS face aceli lucru care-l face Basescu cuna vorbeste despre grivco,”nu pot lasa tara pe mainile lor”, e acelasi tip de logica , care s-a accentuat iremediabil in societatea noastra, nu exista echilibru, decat tabere.

milici  •  11 noiembrie 2009, 17:05

La ce echipa joaca TRU?Dar SRS, Chireac, Macovei,Radu Moraru?
Moraru e Nasu de la FRF SRL?
Cate goluri au dat ei si in ce meci?
S-a inaugurat CUPA ELECTORALA?

Marian  •  11 noiembrie 2009, 17:22

Domnule Tolontan, v-am criticat in dosarul Ridzi pentru ca inca cred ca relatia dvs cu Voiculescu va calauzeste pixul. Sunt gata sa-mi cer scuze daca veti merge pana la capat. Cu respect pana la urmatoarea etapa, Marian Dragomir

Din Timisoara  •  11 noiembrie 2009, 17:38

Felicitari pentru comentariu! Din punctul meu de vedere e foarte clar lucru: multi din „jurnalistii” si „formatorii de opinie” din tara asta sunt mult mai rai decat majoritatea politicienilor. Ca si o parere personala va spun ca imaginea si discursul lui SRS sunt cele ale unui veritabil MAFIOT. Sper ca si el si celalalt „jurnalist” din schema asta in 3 sa iasa pe televiziuni asa cum au facut-o obositor de mult in ultima vreme si sa ceara institutiilor statului sa-si faca treaba. Ar fi chiar o problema in care as fi de acord cu ei. Si am sa inchei cu o rugaminte: nu lasati acest subiect sa se risipeasca si ca si cum nimic nu s-a intamplat cei doi ne vor tine iarasi lectii de moralitate si democratie… RUSINE SRS SI BC dar si celor care le tin spatele in aceast caz !

florin  •  11 noiembrie 2009, 18:17

esti printre putinii ziaristi din Romania care fac cinste meseriei.
o spun desi am avut un schimb de pareri de pe pozitii diferite dar pana si faptul ca mi-ai raspuns spune multe.mentinete asa neutru si sustineti ideile cu argumente pertinente chiar daca mai si gresesti.
ca noi toti de fapt dar conteaza impartialitatea si sinceritatea.
cu stima

papaul  •  11 noiembrie 2009, 18:24

mda, bine scris, cursiv,alert, verb si profunzime. adica talent. felicitari

Badea Cartan  •  11 noiembrie 2009, 18:45

Domnule Tolontan, va scriu si eu mai de departe un pic, de pe alt continent. Am ramas si eu stupefiat sa vad cum, un inalt functionar al statului roman, domnul Macovei, este dus la produs de pestele Chireac. Si, cum acolo, la marginea padurii, baieteste, SRS intinde victima pe masa ! Domnului Macovei, conform stenogramei, ii placea. La fel ca si in cazul ministrului caltabos! (am uitat cum il cheama pe acel ministru) marea problema atunci si acum nu e ce s-a intamplat de fapt ci cum de s-a aflat ! „O tara mea, mancata de jivine”

Cătălin Tolontan  •  11 noiembrie 2009, 18:50

florin: vezi, aici ne despartim. Nu sint unul dintre putinii ziaristi care-si fac treaba. Putini, influenti uneori, dar putini, sint ceilalti

Viorel  •  11 noiembrie 2009, 18:54

Felicitări domnule Tolontan pentru tenacitatea și seriozitatea de care dați dovada!Jos pălăria.

Rambo  •  11 noiembrie 2009, 18:55

Ai dovedit – prin articolul de mai sus – ca princiipiile sunt mai presus decat breasla ! Nu stiu cat vei mai putea scrie la trustul de presa al lui „Felix Motanu”,deci, ma grabesc sa te felicit inainte de a fi concediat !

Cătălin Tolontan  •  11 noiembrie 2009, 19:02

Rambo: Am mai spus-o. In ceea ce priveste gsp, despre care pot vorbi pentru ca stiu exact cum stau lucrurile, Dan Voiculescu nu numai ca nu s-a amestecat niciodata, dar nici n-a schitat cel mai mic gest. Nu ma intereseaza cum suna ceea ce spun, cunosc distanta ce separa imaginea lui politico-publica de felul in care s-a purtat cu noi, dar o fac pentru ca e pur si simplu adevarat.

Stiri scurte | Reporter Virtual  •  11 noiembrie 2009, 20:06

[…] Tolo a scris despre scandalul inregistrarii SRS, Chirieac si seful ANI. O analiza care merita citita si care are o concluzie clara: cei doi jurnalisti s-au exclus din profesie. […]

milici  •  11 noiembrie 2009, 21:39

Despre auxiliarii de pe tusa, onorabilii dizidenti TRU, Rogozanu si Moraru numai de bine!
Vizita lui Geoana la Moscova este bagata ca sa mai amelioreze imaginea relatiilor noastre externe excelente (carcotasii spun ca nimeni nu ne mai baga in seama?
Tolo incearca sa bagi sub anonimat acest articol ca o replica a unui cititor ordinar sa vezi daca trece?

alin  •  11 noiembrie 2009, 21:41

Eu cred ca ai pierdut din vedere principalul lucru : „A fost o inregistrare ilegala” – ca multe altele….cate au aparut in ultimul timp? Serviciile lucreaza…nu?

niki  •  11 noiembrie 2009, 21:55

Domnule Tolontan gsp pana la urma ce ziar e?DE SPORT?Dumneavoastra ce jurnalist sunteti?De informare sau de sport?Trebuia sa fiti la Jurnalul National ….STITI CARE E DIFERENTA INTRE UN JURNALIST BUN SI UNUL MEDIOCRU?unul are surse altul nu are cum sa ajunga la sursele celui bun….Insa sursele pot transforma un jurnalist bun in simpl instrument de lupta politica….CRED CA STITI BINE DESPRE CE VORBESC

kasia kovalska  •  11 noiembrie 2009, 22:19

Jos palaria. Sunt 100 % convins ca tot ce scrieti e adearat si simt revolta Dvs fata de un sistem putred.Ar fi interesant daca v-ati ocupa mai mult in dezvaluirea unor manarii politice. Va sugerez sa anchetati modul „cinstit„ in care sunt distribuite fondurile europene si sa vedeti de fapt cine se afla in spatele firmelor care le castiga.

fem!  •  11 noiembrie 2009, 22:22

Multumesc. V-am criticat de o mie de ori si o sa va mai crtic de o mie. Dar niciodata pentru ca ati prost sau partinitor.

Barclay  •  11 noiembrie 2009, 23:23

Multumesc, Tolo! o asemenea luare de pozitie e rarissima in presa romaneasca, incep sa cred ca tu chiar ai o oarecare idee despre deontologie, desi unele lucruri nu se potrivesc de fel cu o asemenea conjectura… Oricum, multumesc. Nu credeam ca exista mai mult de 2-3 jurnalisti respectabili, nu te-as fi banuit niciodata ca te-ai numara printre ei…

vasile_00  •  12 noiembrie 2009, 0:27

Tolo draga, nu tine faza cu VOICULESCU NU SE BAGA!!! Sau poate tine dar se baga altii pt el!!! Si-ti dau si exemplu: Articolul asta al tau a fost scos de pe prima pagina si a fost repusa ineptia de comparatie a lui Dan Udrea , iar tu ai pe prima pagina articolul referitor la dl Mihalache, excelent articol de altfel!!!

vasile_00  •  12 noiembrie 2009, 0:34

@kasia kovalska nu e chiar corect ce spui tu sau mai exact e incomplet. Nu ar trebui sa ne intereseze cine e in spatele firmelor care castiga si fac treaba ca si in proiect, ci ar trebui sa ne intereseze cine e in spatele firmelor care castiga si fac treaba de mantuiala. De ce spun asta? Pt ca peste tot in lumea asta contractele medii, mari si foarte mari se iau pe langa competente si resurse si cu ajutorul comisioanelor dar unele (majoritatea) isi fac treaba ca la carte iar altele nu!!! Astea care nu-si fac treaba trebuie scoase la lumina si aratate cu degetul (a se vedea cazul Ridzi)!!!

MIKI II  •  12 noiembrie 2009, 1:50

DLE. TOLONTAN, AM CREZUT CA DUPA EPISOADELE POLITICE IMPUSE DE SEFI O SA RENUNTI LA COMENTARIILE POLTICE, INDIFERENT DACA SUNT BUNE SAU RELE. CITITORII ZIARELOR SPORT IL APRECIAZA PE TOLONTAN PT. COMENTARIILE SPORTIVE. AM MAI SCRIS ODATA ACEST LUCRU SI ESTE PT. ULTIMA DATA CA O MAI FAC. FIECARE E LIBER SA-SI CROIASCA DRUMUL IN VIATA CUM CREDE CA E MAI BINE. POATE AR FI O SOLUTIE SA RENUNTI LA SPORT DE DRAGUL CANCANURILOR POLTICE. NU ESTE UN SFAT ESTE DOAR O PARERE PERSONALA.

vali  •  12 noiembrie 2009, 2:16

Eu nu pot crede ca tara asta nu poate avea o suta de oameni ca D-l Tolontan care sa nu fie manipulati.Nu pot crede ca tara asta trebuie sa aiva soarta asta la infinit. Cum este posibil sa mai discutam pe un caz atit de clar. Oriunde in lume astia toti erau in zeghe la ora asta si nu in emisiuni tv cu cercul de ingerasi deasupra capului.
D-le Tolontan eu mi-am pierdut orice speranta ca se mai poate indrepta ceva in tara asta. Ma puteti contrazice? Macar mintiti-ma sa ma simt si eu o secunda bine.

vali  •  12 noiembrie 2009, 2:27

Si inca ceva cind citesc mesaje de genul ca ati fi omul lui Voiculescu imi vine sa urlu.
In tara asta nu stim altceva decit sa aruncam cu pietre in valori, de asta sintem unde sintem, in loc sa gindim si sa condamnam la unison mirsaviile care se petrec zi de zi in tara asta, stam si il improscam pe Tolontan, pe Zamfir, pe Nadia… etc, ca e mai simplu si mai bine.
Te uiti in jur, cehii, ungurii, polonezii, slovenii, croatii pina si sirbii care au fost bombardati de americani, sint unde sint si noi de 20 de ani ne furam intre noi, ne jignim intre noi si ne credem zmei, dar din pacate sintem doar un grup de dezbinati in toate tarile lumii cautind un trai mai bun, iar nesimtitii stau si fac santajuri cu tara noastra in parcuri la terase cu miros de balta,de fapt cu izul lor ce pute.

adrianos  •  12 noiembrie 2009, 2:40

Trebuie sa recunosc ca ma uimiti dle Tolontan. Un articol scris obiectiv, o luare de pozitie ferma asupra unui subiect pe care marii „analisti” il trec sub tacere. Va credeam cantonat in lumea fotbalului dar vad ca aveti un potential semnificativ mai mare. Intrebarea care se pune este : este bine pentru romani ca o astfel de discutie a fost facuta publica ? Eu cred ca este bine. Doi vasnici formatori de opinie si temerari ai democratiei au apararut goi in fata natiunii.
Din cum decurge dialogul, se pare ca dl Macovei cauta sa-l determine pe SRS sa spuna cat mai multe, raspunzand la intrebari cu intrebari. Deci este f probabil ca el sa fi facut inregistrarea. Cum ati scris si dv., pare sa joace un rol.
Aceasta stenograma va face o triere clara a jurnalistilor din Romania. Cei care il vor sustine si cel ce il vor respinge pe SRS, adica jurnalistii corupti si venali pe de o parte si jurnalistii verticali si obiectivi pe de alta parte.

dragomir  •  12 noiembrie 2009, 3:26

eu as fi curios de ce s.r.stanescu dintr-un prieten al domnului basescu cu care se consulta uneori a devenit dusmanul lui si al pdl. de lupta lui declarata impotriva lui basescu,ce l-a facut sa fie asa pornit impotriva lui.doar pentru faptul ca nu-l vrea presedinte sau nu vrea sa-l voteze la prezedentiale pornesti o campanie de denigrare a presedintelui si a pdl sau sant lucruri care ne depasesc pe noi cei mici(esti mic daca ramai anonim in tara asta, parerea mea).felicitari domnule tolontan pentru ca ati ramas vertical si macar dumneavoastra sa nu ne dezamagiti.

florin  •  12 noiembrie 2009, 3:27

Domnule Tolontan,
Inca o data admir gestul, semnalul pe care il trageti. As mai avea o problema. Nu va sperie atatea inregistari? In ce Big Brother traim? Raman condamnabile evident si faptele celor trei, dar ma ingrozesc si inregistrarile astea. Toata lumea asculta pe toata lumea?

ram  •  12 noiembrie 2009, 6:02

Dragomir, chiar nu-ti dai seama ca totul a pornit atunci cand Patriciu a fost arestat, incatusat, zice el, de basescu, exact cand era nevoie sa aratam Occidentului ca trebuie sa vedem cu adevarat corupti arestati ?
Cum Stanescu se asociase cu Patriciu, a fost platit sa-l atace in mod ordinar, gasindu-i orice chichita pt. a-l rapune mai ales politic !
De aici e ura lui, orbita chiar de asocierea cu Patriciu si PNL-ul. Tocmai el, care-l ura din tot sufletul pe Iliescu, acum a face orice chiar sa-i ridice statuie bolsevicului !
Asa oameni ****** n-au ce cauta in politica sau in viata publica !
PENTRU FLORIN: Doamne-ajuta sa mai apara inregistrari, sa ne dam seama ce politicieni mafioti avem.
Sa se demaste unii pe altii, poate vedem si arestari reale, nu de fatada, ale unor politicieni care au facut misto de noi, oamenii simpli, care nu ne mai putem gasi de lucru in tara !

tatelu  •  12 noiembrie 2009, 10:43

dle tolontan: mi-a placut referirea la minunata interventie a presedintelui de tzara care a anticipat in discursul sau cardasia dintre presa si autoritati!!! e minunat!!! mi-aduce aminte de zilele noastre bune cand se putea da chiar un citat intreg din cuvantarile presedintelui frumoasei noastre tzari, pline de invataminte si profund educative pentru noua generatie… sa ne traiti dle tolontan impreuna cu minunatul nostru domn presedinte!!!

dan  •  12 noiembrie 2009, 11:09

daca nu ai fi scris despre acest subiect tot ce ai facut s-ar fi risipit. voi reveni pe tolo.ro

Cătălin Tolontan  •  12 noiembrie 2009, 11:43

vasile_00: prietene, nu e nici o cenzura. Un home page se modifica. Intra si ies articole! Sa nu mai vedem conspiratii unde nu sint

Bacau> Ne-au facut de ras in toata tara  •  12 noiembrie 2009, 18:43

http://www.prelungiri.ro/2009/11/12/ne-am-facut-de-ras-in-toata-tara/comment-page-1/#comment-28

Cum e posibil ca in anul 2009, un memorial ca cel al lui Gheorghe Olaha sa nu se organizeze, vexi doamne pentru ca nu a fost informat prin fax, oficial, ci doar prin telefon, ceea ce e de neluat in seama.
si/au batut joc de copiii, care au stat in frig. De aia e fotbalul bacauan unde e.

Metastaza jurnalismului clasic din Romania | FocusBlog  •  13 noiembrie 2009, 0:21

[…] As incepe cu Tolontan, mereu egal cu sine insusi, care a pus punctul pe i […]

Comentează