Jumătate de basm

Lăsaţi-l pe Petrescu să-şi încaseze plăţile pentru erorile sale, dar lăsaţi-l ca transpiraţia, regretul şi frustrarea să-i fie autentice şi nu scene dintr-o parodie! Pentru că el a dat tot ce a putut în această campanie, care a trecut prin Mediaş şi a ajuns la Stuttgart.

joi, 10 decembrie 2009, 12:43

Lăsaţi-l pe Petrescu să-şi încaseze plăţile pentru erorile sale, dar lăsaţi-l ca transpiraţia, regretul şi frustrarea să-i fie autentice şi nu scene dintr-o parodie! Pentru că el a dat tot ce a putut în această campanie, care a trecut prin Mediaş şi a ajuns la Stuttgart.

„Nu aveam suficienţi jucători în atac!”, exclama, just, crainicul TVR, la 3-1 pentru şvabi, cînd Unirea se chinuia să revină, dar cu o ofensivă în inferioritatea numerică. Nu, nu avem suficienţi jucători în atac. Dar cînd am avut?

Noi nu deţinem nici măcar un semafor în Urziceni, cel mai mic oraş al acestei mari competiţii. Cum să avem vîrfuri?!

Aşa că lăsaţi-l pe Dan Petrescu să fie trist pentru că ne-a adus o jumătate de basm la zero semafoare.


Comentarii (41)Adaugă comentariu

Galateanul  •  10 decembrie 2009, 0:55

Bravo, Unirea! Bravo, Petrescu! Bravo, Meme!

mihai  •  10 decembrie 2009, 1:03

EXCELENT!! BRAVO!! SCURT SI LA OBIECT!

gs(p)  •  10 decembrie 2009, 1:04

inainte de ’89 exista un care functiona pe galben intermitent 🙂 deci avem si noi (urzicenenii) istoria noastra :))

George  •  10 decembrie 2009, 1:05

Meci prost, scor prost, mare succes ! Unirea s-a oprit la intrarea pe autostrada fotbalului. Insa a ajuns pe centura 2 a acestuia, directia fiind buna. Daca pleaca Petrescu in numai doi ani Unirea ajunge inapoi in C. Insa ramane un basm intreg : Unirea Urziceni campioana Romaniei ! Bravo baieti si felicitari pentru tot ce ati facut !

gs(p)  •  10 decembrie 2009, 1:06

*exista un semafor

Radone  •  10 decembrie 2009, 1:09

Pacat. Ca idee, dl Gross cauta astazi dimineata informatii despre Unirea, cine sunt cei mai buni fotbalisti, care-i bun la cap, cine face jocul, cum se descurca la fazele fixe in aparare. Semn ca noul antrenor al nemtilor era in ceata. Din pacate, limitele unui lot format din jucatori mediocri reconditionati (sa fim seriosi, Bruno Fernandes a retrogradat cu Ceahlaul!) s-au vazut tocmai acum, iar Petrescu are toate motivele sa regrete un singur lucru: a pierdut un meci in compania unui antrenor care nu stia mai nimic despre adversar, pe cand el stiat aproape totul despre Stuttgart.
Oricum, felicitari lui SuperDan, stiau englezii de ce i-au spus asa!

andreic  •  10 decembrie 2009, 1:10

parerea mea e ca aceasta echipa se destrama in iarna asta…

adrian  •  10 decembrie 2009, 1:12

fain articol

Pacuiul lui Soare  •  10 decembrie 2009, 1:13

Bravo Unirea! parcursul unirii arata citeva lucruri:
1.reusita personala sau izolata poate avea loc chiar si intr-un sistem corupt si inapoiat dpdv financiar, managerial, si in general de cultura sportiva.
2.chiar si atunci cind un individ scoate maximum din echipa lui, jocul echipei este limitat implacabil de acest sistem si singurul lucru pe care il poate face e sa prelungeasca minunea, speranta si sa creeze „o jumatate de basm”.
3.atita timp cit nu vom produce fotbalisti buni pe faza ofensiva si echipe care sa controleze si sa domine jocul nu putem avea decit jumatati de basm. Dar ca sa avem astfel de jucatori si echipe – ne intoarcem la vechea poveste – avem nevoie de o reforma profunda, de la copii incepind. Si lucrul asta pare qvasi-imposibil in acest moment.

Tatăl Vostru  •  10 decembrie 2009, 1:23

echipele romanesti n-au ce cauta in champions league in momentul de fata.

claustrofobus  •  10 decembrie 2009, 1:26

sunt curios de ce domnul bucsaru nu a adus nici un VARF sau vreun jucator major pt. aceasta campanie a unirii? doar a incasat sau v-a incasa peste 15 MILIOANE de euro! s-au dus cumva bani in alta parte cum ar fi campania electorala?

Sorin-stelist  •  10 decembrie 2009, 1:28

jumatate de basm? cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc luand in calcul raportul resurse/performante!!!!!!!!!! pentru tine un basm intreg e ca a castigat Basescu inca 5 ani de distractie….

bandolero  •  10 decembrie 2009, 1:30

Respect pt Unirea speram ca si in vara sa va vedem la fel de artzagosi si in formula completa (Galamaz Maftei …) …. marica baiete stiu ca este o meteahna a romanilor de a se lamenta in fata „profesionistilor” da cand joci in doua meciuri intr-un an Timisoara si Unirea si restu te huiduie lumea … Felicitari !!! Toata lumea stie / ce-ti dorim noi tie 😉

***888***  •  10 decembrie 2009, 1:38

BRAVO BURSUC!! am scapat de povara CL anul asta!!!! …mai avem un singur an!!! 2010… pe urma ADIOOOOOOOOO….. hahahaha …coeficientul ne duce joooossssss!!!! pana acum vorbeam cu toti de rusine si nu aveam curaj sa recunoastem ca ne lipseste VALOAREA!!!!!

Sorin-stelist  •  10 decembrie 2009, 1:38

atata au inteles specialistii din fotbal in seara asta? nu am avut destule varfuri? uite vezi d-aia-i zice lu ala printu’ si critocea=calitate si aliuta e mare fotbalist si cadu e megafotbalist si culio nu-i cantaret si ghepardul nu-i animal si cfr e fenomen si iancu e patron si turcu-i priceput si chirita-mingi patrate are pareri si becali exista…. pentru ca voi va pricepeti la fotbal.

dan  •  10 decembrie 2009, 1:39

@claustrofobus
basescu nu l-a lasat, a luat el banii astia de la bucsaru ca sa fraudeze alegerile… 🙂

adrianssen  •  10 decembrie 2009, 1:40

Bravo Unirea! Bravo Petrescule!

m1ha1  •  10 decembrie 2009, 2:26

hai mai ca o victorie era prea de tot.
asteptari mari. era prea frumos.

Chinezu  •  10 decembrie 2009, 2:27

Mandria merge inaintea caderii. Nu mi-a venit sa cred ca dupa meciul Unirea – Sevilla, acest antrenorash poate sa spuna „am fost peste ei, trebuia sa batem cu 7-8 la zero”. Chiar omu’ asta n-are nici o rusine. Spuneti-mi si mie un meci in care Unirea sa fi castigat clar. Nu autogoluri nu devieri aiurea… Fotbal, actiune –> gol, macar faze fixe –> gol.

dani  •  10 decembrie 2009, 3:52

Va inteleg pe unii, stelisti, dinamovisti, ce sunteti voi, treaba voastra…dar decat sa lasi un comment cu asta-i valoarea…asta putem…etc…etc, cu invidiosenii nu rezolvati nimic.
Pai fratilor, ce-au facut astia micii, ciurucurile, antrenoru ala crizat si aruncat prin tribune de arbitri, cu jucatori luati ce-au aruncat altii, fara stadion de CL, fara sute de mii de fulare vadute (pt ca m.m. nu se ocupa de fulare…ca altii…).
Baietii astia au facut 8 puncte in CL, voi le luati, le invartiti, ca patronu e cu campanii electorale, ca ala asa si asa…
Nu va pune nimeni sa fiti fani Urziceni,nici eu nu sunt, da macar taceti si stati in banca voastra, ca toti v-ati nascut antrenori si radu banciu…

Sica  •  10 decembrie 2009, 5:39

A fost si vina lu petrescu.Cum sa incepi ma cu ****** aia de semedo cand il ai pe varga pe banca.Semedo le a mancat meciul

dan  •  10 decembrie 2009, 8:24

pana aici au ajuns,dar remarc ca nu exista in romania o alta echipa care sa joace asa un fotbal ridicat si european

Decebal  •  10 decembrie 2009, 8:48

Au terminat grupa asa cum au inceput-o, cu o infrangere…si in acelasi echipament, albastru, frumos ar fi sa nu-l mai foloseasca la meciurile importante din primavara in EL …parca cel alb le dadea un plus de personalitate in teren!

Ion Iliescu  •  10 decembrie 2009, 9:32

Ei nu au nevoie de atacanti pt. ca nu au facut niciodata jocul. Uimirea joaca la contre si noroc. Mitica Dragomir era chiar optimist inaintea meciului pt ca Stuttgart e pe un loc de retrogradare. Penultima din Bundesliga i-a dat lui Petrescu si MM cu terenul in cap si bine le-a facut. Numai cu noroc, hotii si impresari nu merge de multe ori. Au luat campionatul din pricina lui Giovani Puscarie Becali. Asta e! Frumos fotbal joaca Unirea! Hai Romania!
Daca cei ce raspund de fotbal nu se trezesc rapid la realitate, ne vom intoarce in epoca in care ne bateam numai cu Bulgarii si luam 5 de la Belgia!

titi  •  10 decembrie 2009, 9:40

SURPRIZA!!!!!!!!
mm-UL si petrescu nu comenteaza arbitrajul de la Stuttgart!!!!!!
Cred ca le pare rau ca nu au cerut brigada de arbitrii din Romania!!!!
Din grupa in care ati fost cred ca si Ceahlaul se ducea mai departe!!!

Cătălin Tolontan  •  10 decembrie 2009, 10:17

sica: semedo are pe constiinta unul din goluri, l-a tradat iarasi frica de a pune piciorul la minge

vlad  •  10 decembrie 2009, 10:43

mda….. cu devieri si autogoluri nu se poate merge mai departe in CL
norocul nu tine o vesnicie. Degeaba alergi ca nebunu’ tot meciu’ daca nu esti in stare sa dai gol, sau macar sa construiesti o faza ca lumea.
Deocamdata, locul echipelor romanesti este in EL.
Sper sa ajunga macar in sferturile EL

Begaprunzer  •  10 decembrie 2009, 11:05

Atita au putut si cele 8 puncte cistigate(nu are importanta cum) sint bune pt. fotbalul romanesc.
Iar despre Marica: trebuie sa asteptam iarasi un an pina va face iarasi asa un meci.
Forza VfB!!

rip  •  10 decembrie 2009, 11:08

o mare bucurie…prea a avut bulan unirea in grupe si prea s-au infumurat si prea ii lauda toata lumea….daca era sa piarda alta echipa era facuta praf de toata presa…dar unirea nu …. luati exemplul comentatorilor de la dinamo-graz…la 1-0 dinamo era praf, fotbalul romanesc praf…teorii fataliste, jucatorii nu fac nimic nu alearga n-au niciun interes….la 2-1 pt dinamo vai ce caractere au jucatorii, vai ce alearga vai ce nu stiu ce… de tot rasul.

Urzicelu’  •  10 decembrie 2009, 11:13

Urziceni nu este un oras fara semafoare. Exista un semafor cu o singura culoare: galben. Si intermitent!

speedy  •  10 decembrie 2009, 11:14

unirea a ierdut calificarea din cauza lotului subtire. Daca ar fi jucat cu aparararea obisnuita, evitau cel putin primele 2 goluri. Poate luau altele, dar nu incepeau meciul de la 0-3. De acord cu sica, Semedo a fost printre cei mai slabi, chiar daca a dat golul. meciul s-a echilibrat cat de cat prin intrarea lui Varga

hunter11  •  10 decembrie 2009, 11:23

Un basm romanesc, incarcat de lipsurile si limitele romanesti dar in care un mare om Petrescu a incercat sa-l faca si real!

Dinny  •  10 decembrie 2009, 12:42

Pe langa meritele de echipa harnica si disciplinata,Unirea a avut si un camion de noroc…nu uitati cele 3 autogoluri cu care i-au invins pe cei de la Glasgow si pe cel cu care au castigat meciul cu Sevilla…
Pana si aseata Semedo a beneficiat de un asist din partea fundasului advers,care l-a pus pe Semedo,in situatia de singur cu portarul.
Poate ca cele trei goluri primite sunt plata pentru arbitrajele „corecte” de care a beneficiat Unirea in meciurile cu Dinamo,FC Timisoara(din camp.trecut)si Ceahlaul-din etapa trecuta.
Astea n-au fost erori umane,ci reactii umane…

mosu  •  10 decembrie 2009, 13:25

…cealalta jumatate de basm…

O echipa „înoată” în nisipirile mişcătoare ale clasamentului german.
Altă echipă, se bate (cu şanse) la şefia ligii I.

Min. 11: 3 – 0, pt. nemţi. Au făcut instrucţie !

Aşteptăm motivele: arbitrii, autogoluri, 11m văzut de toată lumea, lipsa de experienţă etc. De ce nu am văzut pet-uri aruncate, ameninţări cu plecarea pe Lună, pe Marte sau în alt sistem solar.

PS – Se apropie 2012 . VINE METEORITUL !

Dane, ce zici ? Îl prindem ?

explorish  •  10 decembrie 2009, 13:51

corect, scurt şi la obiect.
sper ca tot răul să fie spre bine, petrescu şi băieţii să se ambiţioneze şi echipa să nu se destrame înainte de a obţine o performanţă frumoasă în Europa League la anu’. cu puţin… noroc ;).

K Dash  •  10 decembrie 2009, 14:02

Cred ca in viata totul se compenseaza , hai sa fim seriosi in meciul cu Sevilla am avut noroc(practic acestia nu puteau sa o bage in poarta) , acum nemtilor le-a iesit tot.Nu inteleg de ce i-l criticati pe Marica , l-am mai vazut si in alte meciuri si e un jucator care pune osul , face si faza de aparare e altruist.Imi aduc aminte de o faza cand era practic liber si Gebhart nu a vrut sa-i paseze.Nu vi se pare ciudat ca la Nationala inscrie des , iar la Stuttgart nu?Eu cred ca nu e integrat in grup prea bine.

danciu_gol  •  10 decembrie 2009, 16:43

Scriu si eu aici ca la vot nu puteai sa comentezi…fanii stelei sunt mai rau decat astia care au votat cu Base..strica orice clasament..cum e posibil sa iasa Kapetanos cel mai bun stranier sau Radoi cel mai bun fotbalist roman?????astia n-au un minim de obiectivitate in ei.La Kapetanos mai intelegi desi are cativa contracandidati f buni eu unu l-am votat pe Brandan.Dar pe Radoi?Cine mai stie cum joaca Radoi?si la ce nivel joaca totusi.Faceti clasamentele astea degeaba,fanii stelei strica orice ierarhie de bun simt.

weirdojax  •  10 decembrie 2009, 17:52

mda, era normal sa fie asa.ma asteptam.tipic romanesc-cand e vorba de ceva decisiv,in cazul asta un meci de fotbal,noi romanii suntem praf.pai cum sa bati tu mentalitati cu 100 de ani mai dezvoltate decat a ta(vezi si steaua-middlesbrough).poate iesim si noi din grupele champions league pestre vreo 20 de ani,dar,mi-e teama sa nu apara alta competitie si CL sa fie un fel de EL in timpurile acelea.

Sergiu  •  10 decembrie 2009, 18:31

Intr-adevar. Toata stima pentru echipa sportiva si manageriala de la Urziceni.

Florin tacticosu  •  10 decembrie 2009, 18:35

Ma tem ca Dan Petrescu e doar un exceptional antrenor in Romania.

Nu ma hazardez in critici dupa un meci pierdut, fac doar observatia ca punctele lui forte – mentalitate de luptator si organizare defensiva foarte buna – nu vor iesi in evidenta in strainatate, unde lupta si munca in teren sunt de la sine intelese.

Exista totusi tari unde prin organizarea defensiva se poate impune, ca de exemplu Germania, Belgia, Scotia, Turcia.

Ramane problema relatiei cu jucatorii, fiindca fara MM si cu stilul lui agresiv ar putea avea conflicte.

Una peste alta, o campanie merituoasa in CL si probabil un contract gras pentru Dan Petrescu. Daca va alege Italia, Franta sau alt campionat tacticizat, cred ca va prelua Steaua in maxim un an.

Sergiu  •  11 decembrie 2009, 0:59

Ce ma deranjeaza la postarile citite, este faptul ca prea multi isi dau cu presupusul in privinta VALORII;dar nu degeaba exista vorba aceea ”multi chemati,putini alesi” ! Se spune ca Dinamo are cel mai bun lot,ca CFR joaca cel mai bine,ca Timisoara are nu mai stiu ce, ca Steaua…dar niciuna din aceste echipe nu au fost in stare sa adune puncte sa realizeze victorii…Unirea Urziceni a avut ce ?
1.Un antrenor ambitios;
2.Jucatori disciplinati si muncitori;
3.Un patron discret si un conducator inimos si inspirat;
De ce sa criticam ceva la acesti oameni si sa nu le observam plusurile si realizarile?Au furat ceva(poate doar frumusetea jocului dar nu si farmecul acestuia),au trisat cumva?Si-au facut treaba constiincios si cu pricepere,lucru care se intampla EXTREM DE RAR in Romania…
Pacat ca li se gasesc merite celor de teapa lui becali iar celor precum Galamaza,Petrescu,MM si multi altii de la Unirea Urziceni li se cauta ”pete-n soare”…voi cei care criticati,luati o piatra-n gura si faceti gargara ca poate va trece !

Comentează