100.000 neînvinşi

Imagini din arhivă ale unei audienţe-record, în aşteptarea unui sezon tensionat pe gazon şi în culise

luni, 4 ianuarie 2010, 5:18

Imagini din arhivă ale unei audienţe-record, în aşteptarea unui sezon tensionat pe gazon şi în culise

Nu e atît de rău.
Da, ne putem trezi cu 1 milion de şomeri în 2010. Spania va avea de două ori mai mulţi, Irlanda va ajunge la 15% şomaj, iar Franţa şi Ungaria deja ne-au depăşit. În medie, rata europeană a şomajului va fi una neatinsă de la cel de-al Doilea Război Mondial: 11%!

Şi fotbalul? Dragomir zice că trebuie redusă Liga 1, la 16 sau chiar la 12 echipe, însă e acelaşi care şi-a băgat arătătoarele în urechi cînd presa şi publicul au cerut-o de multă vreme. Citatele lui sînt mostre de interes, „dacă NU candidează, Gică Popescu e deştept!”, dar de ce s-au precipitat alegerile pentru FRF pentru 25 ianuarie şi de ce e atît de dramatic Mitică atîta vreme cît Sandu e mereu favorit, stăpîn pe jilţ precum Regele din Micul Prinţ, singurul locuitor al asteroidului său?! Poate că nu e.

Şi transferurile par OK. Steaua îi vrea pe Jelev de la Galaţi şi pe Ljubinkovici, unul dintre puţinii mijlocaşi de la noi care poartă în geantă dribling, şut, pasă şi efort. La Dinamo se întoarce Mărgăritescu. El a primit ceva din ADN-ul fotbalistic al lui Hîldan şi, odată restituită îndîrjirea în Ştefan cel Mare, „cîinii” pot spera.

În fine, era 16 martie 1985. Priviţi fotografiile din arhiva Gazetei! 100.000 de oameni au ignorat forţele de ordine călare, au intrat în ovalul lui „23 august” şi, în ciuda promisiunii iluzorii de la staţia de amplificare, „Mergeţi acasă, se transmit meciurile la televizor!”, au dărîmat gardul şi au invadat pista, pînă la buza terenului. „Mergeţi acasă!”. Nimeni n-a plecat. Oricum, meciurile nu se televizau.

A început cuplajul. Miliţenii s-au topit în mulţime, ca nişte soldăţei de pumb înmuiaţi de aburii oamenilor, nu au existat incidente în masă, abdicarea părea firească în faţa acelei mulţimi, doar tuşierii şi jucătorii reuşeau să mai îndepărteze cu vorba bună spectatorii de lîngă tuşă, ca să arunce un aut. Steaua a bătut Rapid cu 2-0, au marcat Piţurcă şi Balint, la giuleşteni jucau Rada, Sameş, Ion Ion şi Manea.

Meciul al doilea a fost şi mai tare. Sportul a învins pe Dinamo cu 2-1, Bozeşan şi Coraş pentru studenţi, Zare pentru dinamoviştii unde străluceau Dragnea, Rednic, Orac şi Oneaţă. Augustin, cum ar veni.

Afară era frig, dar nu simţeai nimic şi, cînd totul s-a terminat, singura grijă era să nu-ţi pierzi fesul, căciula-oală de blană, pălăria sau şapca cu urechi matlasate în înghesuiala de la porţi. În rest, parcă nu era atît de rău, deşi era mult mai nasol decît azi.

Mai e un an şi ceva pînă cînd „23”-ul va fi refăcut, dar numai cu 55.000 de locuri. Nu ştim dacă vom mai vedea vreodată 100.000 de oameni la un meci de fotbal. Şi asta nu are legătură nici cu Sandu, nici cu Dragomir, deşi tot ar trebui să se care!





Comentarii (37)Adaugă comentariu

ba(la)nel  •  4 ianuarie 2010, 17:33

Am fost la acel cuplaj…am stat atarnat pe unul din stalpii-felinar…atunci, aveam doar fotbalul, aveam niste jucatori mari in teren…acum, avem ce se vede…pe Ghencea vin 3000 de oameni in zilele bune…pe Dinamo, maximum 2000…e oare mai bine sau mai rau?

Cristina  •  4 ianuarie 2010, 17:45

Poate ca vor mai fi 100.000 de pasionati ai sportului capabili sa nu se dea dusi de pe stadion de la un singur meci. Sau poate ca nu… Cine stie? Depinde de multi factori, inclusiv preturile biletelor. Dar … vom trai si vom vedea…

Cătălin Tolontan  •  4 ianuarie 2010, 18:08

ba(la)nel : e mai bine in general, e mai rau in fotbal

jan 41  •  4 ianuarie 2010, 20:31

sper sa vedem si noi fotbal bun ca pe vremuri

milici  •  4 ianuarie 2010, 20:59

E mai bine pentru putini si mai rau pentru din ce in ce mai multi!
Libertatea, aparenta si uneori gresit inteleasa, nu tine de foame si asta degradeaza natia.

nicky  •  4 ianuarie 2010, 22:19

” Daca nu candideaza Gica Popescu, inseamna ca e baiata destept”. Poftim???? Ceee? Tocmai am comemorat 20 de ani de la mortii revolutiei si unul dintre cei care daca ar fi avut ocazia ar fi tras in manifestanti ignora cele mai simple reguli ale democratiei? mai mult, isi permite sa puna la indoiala calitatea de om de fotbal a unuia dintre cei mai mari fotbalisti romani din toate timpurile??? Pai uite de asta sportul si fotbalul nostru este la pamant. Pt ca a ajuns pe mana unor oameni care in trecut „au calcat pe cadavre ” pt a ajunge in fruntea sistemului. Oameni care s-au adaptat si care cu aceleasi mijloace sunt acum mari capitalisti. Uite de asta nu mai vedem asemenea imagini pe stadioanele Romaniei.

Cred ca este timpul ca politicul sa faca niste controale in fotbal. Ce daca vom fi suspendati de FIFa? Si asa nu mai contam deloc. Numai asa poate se va face curatenie in fotbal si in sport.

P.S. Sper ca atitudinea conducatorilor din fotbalul romanesc sa fie amendata si de Nea Ovi. Pt ca am senzatia ca in opinia dansului numai Gigi Becali e cel mai ticalos. Si cu totii stim ca nu e. Pana cand Nea Ovi va evita sa scrie impotriva lui Dragomir si Sandu, totul e in zadar. Pt ca nu va exista semnalul ca presa este altfel. E vizibila cu ochiul liber mizeria din fotbalul romanesc. Faceti ceva, orice, numai faceti!

sorin  •  4 ianuarie 2010, 22:20

Domnule Tolontan,

Ca toţi iubitorii fotbalului şi dvs. aveţi dreptul la un punt de vedere. Dar, asta nu înseamnă că părerea dvs. este cea corectă.
Voi detalia:
Nu sunt fan M.Sandu, dar dacă sunt organizate alegeri libere, democratice, iar M.Sandu va câştiga, înseamnă că este cel mai bun, este cel mai iubit.
Spre deosebire de dvs., care aţi fost numit în funcţia pe care o ocupaţi, M. Sandu, M. Dragomir au câştigat nişte alegeri. Aşa este în democraţie: cei mai buni câştigă !

În altă ordine de idei, de unde aţi tras concluzia că astăzi, în general,este mai bine decât ieri ?
Ieri, erau bani dar nu aveai ce cumpăra.
Azi ai ce cumpăra dar nu ai bani !

Trage dumneata concluzia…

nicky  •  4 ianuarie 2010, 22:22

Am uitat sa va urez La Multi Ani pt 2010 si sa va urez multe succese in acest an !

porojao  •  4 ianuarie 2010, 22:39

foarte frumos Tolo, atunci era apreciat spectacolul. Acum VOI (inclusiv tu) ati transformat sportul in can-can, ati promovat non-valori (Becali, Mititelul, manele, Borcea, Turcu, etc) Ma bucur sa observi ce ati reusit voi, pe motivul „asta se cere” si nu ati inteles rolul vostru educativ. Nu trebuie sa fiti formatori de opinie, doar sa redati STIRI, in adevaratul sens al cuvantului si omul va alege…

Toma Constantin  •  5 ianuarie 2010, 1:06

D-le Tolontan,

Indemnul d-lui Dragomir, de-a nu candida Gica Popescu la conducerea FRF, reflecta caracterul acestui om. Gica Popescu cel mai valoros fotbalist roman dupa performanta lui profesionala, oare se va mai naste un fotbalist roman sa ajunga capitan la FC Barcelona?
– Daca la aceste alegeri, nu va iesi invingator Gica Popescu, inseamna ca masinaria de vot a lui Mircea Sandu si Dragomir, cu complicitatile lor mizerabile, ne vor conduce spre un regres total in acest sport, atat de popular si iubit de romani. Dupa atatea calificari ratate, dupa atata coruptie aproape la vedere, cand un domn Penescu le-a penetrat sistemul, pentru care a fost pedepsit, retrogradandu-i pe nedrept, echipa de traditie in fotbalul romanesc FC Arges, campioana provinciei la lansarea de mari talente ( Dobrin, Mutu, Ilei Barbulescu, Radu II, Coman, Dica, Neaga, Tanase) acesti domni Mircea Sandu si Dragomir vor sa ne ruineze complet, acest sport?

viitorul pembiu  •  5 ianuarie 2010, 2:47

Domnule Constantin, a da cu piciorul in minge facandu-i pe altii fericiti, nu te exonereaza de raspunderea civila. Deocamdata, G. Popescu este singurul infractor dovedit din fotbalul pe care, cu emotii, il urmarim toti, nu?? nu ca as tine cu ailalti, dar…. decat sa-l vad pe Ion Becali acolo…mai bine accept actualitatea.E mai onesta, parerea mea si numai a mea.

john  •  5 ianuarie 2010, 3:03

Putzin context:
In acea primavara a lui 1985 guvernul comunist a hotarat sa nu se mai transmita la TV meciurile din campionat (ultimul fusese Steaua-Craiova 4-1, in decembrie ’84). In martie ’85, cand a inceput returul, oamenii au luat cu asalt stadioanele, profitand si de vremea favorabila. Cu 3 zile inainte, la Sportul-Brasov, in Regie, venisera 20,000 (pe un stadion de 15,000).
Acest cuplaj a fost pentru mine a fost o experienta incredibila si sunt fericit ca am avut ocazia sa o traiesc. Cu o ora jumate inainte de primul meci erau deja 70,000 in tribune si alte mii se calcau in picioare la portile stadionului. Se pare ca Dinamo si Rapid, organizatoarele cuplajului, vandusera mai multe bilete decat capacitatea stadionului, mizand, cred, ca se va aproba televizarea meciului, mai ales ca era in ajun de alegeri (trucate 100%, dar se banuia ca nici chiar comunistii nu voiau sa supere lumea cu o zi inainte). Pana la inceperea meciului Rapid-Steaua stadionul s-a umplut la maximum, cu oameni pe scari, pe stalpii de nocturna si oriunde unde se putea sta. Impreuna cu un prieten am stat in bratele unor baieti mai mari. Exista pericolul ca oamenii sa se calce in picioare. In minutul 30 si ceva al meciului Rapid-Steaua, s-au rupt primele garduri. Oamenii au intrat pe pista de atletism si s-au asezat linistiti pe marginea terenului. Arbitrul s-a speriat putzin si a intrerupt meciul, dar a avut inspiratia sa-l reia dupa cateva minute. Daca s-ar fi oprit meciul, iesea macel cu siguranta. La pauza au spus la statia de amplificare ca meciul se transmite la TV, numai sa plece lumea acasa. Carele TV erau pe stadion si filmau meciurile dar noi stiam ca nu se televizeaza pentru ca vedeam ca oamenii de pe blocurile din jurul stadionului. Putzini au plecat acasa, mai toti au ramas. La Dinamo-Sportul, mai tot stadionul era impotriva lui Dinamo. Cand strigai AE, AO sa moara Dinamo te simteai liber in acele vremuri. De fapt, in ziua aia cred ca puteai sa strigi orice, ca nu ti s-ar fi intamplat nimic. Era o masa atat de mare de oameni incat nici o fortza de militie nu ar fi indraznit sa i se opuna. Regimul a inteles asta si cuplajul urmator (Steaua-Sportul/Dinamo-Rapid), care a cazut in Duminica Pastelui, a fost televizat. Atunci s-au introdus si biletele cu locuri numerotate si verificarile mai serioase la intrari. Oricum, a fost ultimul campionat in care au avut loc cuplaje.
Gresesc eu sau era si Mircea Sandu pe terenul de joc la acel cuplaj?

dinamovism cronic  •  5 ianuarie 2010, 3:13

Pana pe la 8-9 ani am fost crescut de tata dinamovist pasional. N-am ratat niciun meci in „Groapa”, de pe la 5 ani pana in clasa a II-a. Imi placeau Orac si Oneata, si tin minte ca de cateva ori am patruns pe teren sa-i dau flori lu „nenea Augustin”. De fiecare data – imi amintesc perfect, desi au trecut destui ani de atunci – Oneata mirosea a bautura. Ii ofeream florile, el ma lua in brate, ma pupa evident incantat ca un pusti de 5 ani il iubeste asa de mult, si apoi JUCA FOTBAL. N-avea nici leafa lui Tamas, nici viteza lui Torje, si poate bea mai mult decat amandoi la loc, dar JUCA FOTBAL. Simteai ca isi merita publicul. Astazi, nici publicul si nici fotbalistii nu se mai merita, unii pe ceilalti… De-aia e pustiu fotbalul. Plus, numeroase alte beneficii ale prezentului democratic. Atunci aveam pasiune pentru bucurii marunte, acum suntem lipsiti de reactie. Roboti materialisti.

@sorin  •  5 ianuarie 2010, 8:42

Subscriu la ceea ce spuneti in comentariul Dvs., cu o obiectie: chiar credeti ca cel ce va castiga e cel mai bun (in cazul in care sandu va castiga), sau e cel care are mai multa influenta la presedintii de club, existand o anumita obligatie din partea cluburilor de a-l vota pe sandu? Cred ca sandu a avut suficient timp de cand e presedinte sa dea cate putin fiecarui presedinte pentru a-si asigura un vot. Sper sa nu am dreptate si sa scapam de aceasta *****, numita sandu. In rest, numai de bine in noul an. Cu stima

Ovidiu  •  5 ianuarie 2010, 8:49

Bine ca ne compari somerii cu aia ai francezilor. 🙁 Sa vezi ce indemnizatii de somaj au cocosii galici, apoi sa mai vorbim. Somerii lor o duc mai bine ca angajatii de la noi.

cvv  •  5 ianuarie 2010, 9:44

ma bucur mult ca ai relansat ideea asta cu cuplajele. m-as bucura sa continui, sa continuam. a patra echipa ar putea fi unirea (sa o asimilam la bucuresteana). fotbalul are nevoie de un nou suflu, de o noua motivatie!

CainerRrosu  •  5 ianuarie 2010, 10:29

Am fost la acel meci ! Pe linga amaraciunea produsa de infringerea in fata Sportului imi aduc aminte de un singur incident : un tip ametit de bautura a vrut la un moment dat sa-i ceara socoteala arbitrului central pentru ca a judecat o faza altfel decit vroia el !
Dar a fost luat repede de militie si nu mai stiu ce s-a intimplat ! Cred ca faza s-a petrecut in meciul Steaua – Rapid !
In rest, era altceva ! Alta lume, alta magie, alti oameni, alte caractere …

stelistul  •  5 ianuarie 2010, 10:31

am aflat ieri pentru prima oara de acest meci. aveam 3 ani cand s-a jucat. mi se pare incredibil si imi da un sentiment ca undeva acolo mai e o sansa pt toti de la oameni la fotbal si pana la politica…

marius d.  •  5 ianuarie 2010, 10:38

doar 11% media europeana la somaj dupa WWII? Ma indoiesc! Sigur erau mai multi.

GARDA VECHE,STIINTAe  •  5 ianuarie 2010, 10:40

Sunt atatia ani,prin care legea,din tara,arata ca nu poate interveni,impotriva acestor impotriviti,legi!cu siguranta exista un numitor comun n-tre ei…daca sandu castiga iaras,numitorii au interes;cum pot fi opriti????
„”dragomire,ce vrei sa zici?!Gică Popescu e deştept!”,adica,sfert de parte,la trezit?pt ca nu poate gindi,daca doarme…Inteligent!

sandu  •  5 ianuarie 2010, 11:03

Poate Camp Nou,Stade de France,Wembley… sa mai fie 100000 de oameni

banateanul  •  5 ianuarie 2010, 11:32

ce vremuri!trebuie venit cu ceva nou,din saturatie nu mai vin multi oameni la stadion si din alte motive.la noi veneau in urma cu cativa ani 30.000 la un meci cu bistrita iar acum numai vin nici 6.000 cand ne batem la titlu.

dan  •  5 ianuarie 2010, 11:40

Am fost la acel cuplaj! Copil fiind, nu aveai cum sa nu te bucuri. Dar parca si adultii se comportau altfel.

@john: Mircea Sandu a dat si gol in celalalt cuplaj de care ai amintit. Impotriva Stelei. De acolo si porecla „nasul”; asta asa pentru cei aparuti mai tarziu pe lume; asta nu inseamna ca nu ar trebui sa plece. Cred ca odata ce ar fi dat la o parte s-ar zgudui sistemul. De la sine si nu pentru ca Popescu ar fi in stare sa creeze sisteme.

Cătălin Tolontan  •  5 ianuarie 2010, 11:49

@sorin : ai dreptate, influenta oculta in zona cluburilor va decide alegerile si sandu pleaca favorit

Cătălin Tolontan  •  5 ianuarie 2010, 11:52

porojao : cind spui „voi” sper ca nu te gindesti la gsp decit intr-o masura mica. Altfel, ai fi prizonierul cliseelor. Pt k ziarul acesta a investit enorm pentru aceste vremuri in articole si actiuni de calitate. Fotbal in licee, investigatii, analize tactice dupa softuri occidentale, asa cum nu au unele cluburi de la noi.

Cătălin Tolontan  •  5 ianuarie 2010, 11:56

john: da, amintirile tale au acuratete. Mircea Sandu a jucat si el in cuplajul cu 100.000 de oameni

Superman  •  5 ianuarie 2010, 12:29

In ’85 n-aveai chiar nimic de facut. La Tv nu era program, meciurile nu se transmiteau. Ok, puteau citi o carte. Dar toata ziua sa citesti carti nu se poate, mai ai nevoie si de cate o iesire. De asta s-au strans 100.000.

Cătălin Tolontan  •  5 ianuarie 2010, 12:59

un mesaj interesant venit pe mail de la valentin iliu: ”

Sa militezi pentru schimbare la varful unei structuri care nu isi doreste schimbarea, la varful unei structuri care se identifica cu liderul ei la nivelul scarii de valori morale si de competenta profesionala, draga Catalin, este o atitudine complet nefireasca. Este nefiresc sa dai buzna in casa omului si sa-i soliciti sa traiasca dupa setul tau de valori.

Apoi ar mai fi ceva: cand A si B se razboiesc vreme de cateva decenii si in timpul asta A castiga mereu, se ajunge intr-un punct in care nu mai conteaza absolut deloc ce se intampla in confruntare. Spre exemplu Dragomir, sa spunem ca el este A. Din punctul meu de vedere, incepand din acest moment poate sa i se intample absolut orice persoanei publice Dragomir. Absolut orice.

Nu mai conteaza, pur si simplu. Pentru ca a castigat toate bataliile primelor decenii ale razboiului. Si cateva decenii pentru o viata de om inseamna totul. Nu mai conteaza nici pe ce usa a memoriei colective iese. Pur si simplu nu mai conteaza. Victoria lui e zdrobitoare. Si a fost girata in toate aceste decenii de faptul ca a condus un fotbal cu care s-a identificat pana la infinit si inapoi.

Repet, cand un om albastru conduce 100.000 de oameni albastri, este nefiresc sa le spui „trebuie sa fiti verzi, ca asa e civilizat, modern, moral etc.”.

Abandoneaza, Catalin, si haide sa mergem in Norvegia, sau Suedia, sau in mijlocul oricarei alte colectivitati umane guvernate de principiile in care credem noi doi. Democratia, civilizatia, conceptele astea sunt posibile si functionale pe anumite schelete sociale. Cel romanesc nu e unul dintre ele, cel putin nu in epoca in care traim noi”.

Aurel  •  5 ianuarie 2010, 13:04

Am fost la acel cuplaj.Mai tine minte cineva ca cel putin 60000 erau
rapidisti?Galeria Stelei si a lui Dinamo erau amplasate in colturile de langa tribuna oficiala(bineinteles opuse).Si ce echipe aveau Steaua,Dinamo si Sportul(Hagi era la Sportul).Rapid avea echipa de mijlocul clasamentului desi avea jucatori buni(Manea,Sames).

florin  •  5 ianuarie 2010, 14:21

in aceste vremuri grav este ca si ziaristii sunt in categoria A,cei importanti.ptr ca doar fiind in categoria A,puteai sa ajungi sus.draga Catalin La multi ani.
dupa 20 ani voi conduceti tot.pacat,tu aveai ceva de geniu.apropo,cum a fost nea VANEA.

Andrei  •  5 ianuarie 2010, 15:06

Si io imi doresc o schimbare in fruntea LPF si FRF , dar de cat sa vina Gica Popescu mai bine ramane Mircea Sandu inca 2 vieti. Sa fim seriosi se stie bine ce legatura stransa este intre „baciul” si fratii Becali . Chiar v-ati dori ca fotbalul romanesc sa fie condus de „Scarface” Becali in loc de „Corleone” Dragomir ?

alexbv  •  5 ianuarie 2010, 15:29

d-le tolontan … incercati va rugam si vedeti ce se mai poate face ptr nationala de handbal feminin…mai au 2/3 ani si poate ca merita un titlu mondial… din pacate cristian gatu a fost reales pe post….dar…dv puteti… daca scrieti .. sa faceti cumva sa-l ajutati pe gatu sa puna un profesionist pe banca tehnica…va rugam!!! numai de la handbal fete mai poate sa vina o bucurie si ptr noi romanii … in rest..succese sa aveti si spor la treaba ! alex brasov

jack sparrow  •  5 ianuarie 2010, 15:34

Am fost la acel cuplaj. intr-adevar la statiile de amplificare asa se zicea . Nimeni nu voia sa creada ! nimeni nu credea ! nimeni n-a rostit ceva politic , nimeni nu era suparat de disconfortul creat ! cu totii doream sa vedem fotbal ! Doamne ce multi rapidisti erau , toata tribuna a-2a plus cei care nu incapusera acolo ! si ce slab a jucat Rapidul , parca se fereau de minge , nu combinau si pasau aiurea !A fost ceva ciudat la acel meci cu ei ! A venit momentul derbiului , Sportul , echipa boema , a simtit ca are simpatia celor de pe pista si a celor din tribune ! a simtit si a intepat repede , apoi a conservat ! Dinamo , timorata , nu de adversar ci de public , nu era o echipa iubita , se poate spune din contra , a redus tarziu ,prin min 86 , n-a mai avut forta sa revina !Cuplajele erau o sarbatoare , o normalitate si ce-i mai important , cu toata adversitatatile de rigoare ( erau si atunci aruncate trivialitati ), nu exista teama ca vei cadea victima nevinovata a fanatismului .si stiti de ce ? conducatorii nu erau mediatizati , nu-si infierau adversarii , nu existau lideri de galerie cunoscuti ,nu se dadea baniu la galerii , nu se faceau recrutari , etc frumoasa aducere aminte , pacat ca n-o vom retraii

Daniel Marton  •  5 ianuarie 2010, 18:10

eu cred ca dimpotriva… cu sandu si cu dragomir are legatura

ducele  •  5 ianuarie 2010, 22:53

Domnule Tolontan, draga Tolo.

Daca o fi sa candideze Baciul, promiti sa realizezi interviuri de genul Base-Geoana? Si daca se poate sa castige outsider-ul…

Nikko  •  6 ianuarie 2010, 0:17

E evident ce nu exista atunci, dar in schimb exista acum. „Minunea” fotbalului modern, aia fara de care (zic ei) nu se poate „spectacol in tribune”: ultrasi. O fi poate din cauza ca erau pozele si televiziunea in alb-negru si nu se mai distingeau culorile ca astazi? Uitati-va cum stau linistiti la marginea terenului, pe pista de atletism. Si sa nu-mi spuna mie careva ca erau impartiti pe caprarii acolo. Atunci puteai spune ca tii cu Rapid sau cu Steaua, fara sa te temi ca-ti da vreun destept, din asta cu „facultate” (ca mai nou, cu asta se lauda domnii ultrasi), vreuna in cap.

john  •  6 ianuarie 2010, 1:38

@ Nikko

Gresesti in mai multe privinte:

In primul rand,in Romania de azi nu exista ultrasi. Li se spune asa ca arata/suna frumos in ziar si la TV. Gandeste-te, daca in Romania ar fi existat ultrasi adevarati, precum in Croatia sau Serbia, oameni ca Becali, Borcea, Turcu sau Dragomir, n-ar mai fi fost implicati in fotbal, ziceau merci daca erau in viata.
In al doilea rand, sa stii ca violente erau si pe vremea aia. Batai intre galerii pe stadioane, batai intre suporteri prin carciumi sau pe strazi, batai cu militzia, gradene rupte, pietre si sticle aruncate, etc. Ar fi fost si mai rau, daca nu erau frica si teroarea instaurata de comunisti. Erau oameni arestati aproape la fiecare meci cu multi spectatori. Nu se stia de aceste incidente pentru ca nu avea voie presa sa scrie, dar ele existau.
Era normal sa nu vezi in pozele respective decat oameni linistiti. Rupsesera gardurile si intrasera pe pista doar ca sa scape cu viatza, sa nu fie striviti in tribune, nu le ardea de altceva. Galeriile erau la locurile lor: Rapidul la tribuna a II-a, Steaua, in dreapta tribunei I, Dinamo, pierduti la o peluza si Sportul, in inima fiecaruia (jucau cu Dinamo, nu?).

Comentează