„Eu, cetăţean al României…”

Mesaj valabil pentru milioane de români, sosit pe tolo.ro, de la un tînăr care lucrează la IBM Polonia

sâmbătă, 17 aprilie 2010, 12:08

Mesaj valabil pentru milioane de români, sosit pe tolo.ro, de la un tînăr care lucrează la IBM Polonia

2,3 milioane de români citesc Gazeta pe print sau pe net, conform cifrelor BRAT. Mulţi dintre ei ne scriu, reacţionează, dezbat. Sute de mesaje sosesc în fiecare zi la redacţie. Oamenii aceştia alcătuiesc o forţă a bunului simţ care, fără a da verdicte, oferă o imagine a ceea ce am putea fi.

Astăzi, vă oferim unul dintre aceste mailuri. Pornind de la dosarul patinoarului de 12 milioane de euro din Braşov, fără patetism, cu echilibru şi cu o tristeţe care te stăpîneşte şi după ce termini de citit textul, un român din Polonia scrie despre ţara sa.

Bună ziua,
În primul rînd trebuie să menţionez că am am ţinut morţiş să redactez acest mesaj folosind diacritice, deşi nu este foarte comod, pentru a sublinia cît de mult îmi lipseşte limba maternă.

Numele meu este Cătălin Sava, manager de proiect în cadrul IBM IDC Wroclaw, al patrulea oraş ca mărime din Polonia.
Am părăsit România în urmă cu aproximativ doi ani de zile şi sînt stabilit legal în Polonia, o ţară greu încercată în zilele acestea. Am avut foarte mari probleme în a găsi un loc de muncă datorită faptului că nu vorbeam polona, însă nu am încetat nici o secundă să sper că într-o bună zi, logodnica mea, Magda, de naţionalitate poloneză, şi cu mine vom reuşi să ne clădim un viitor.

Stimate ziarist,
Logodnica mea, Magda, s-a îndrăgostit pur şi simplu de România lecturînd un atlas, iar acum silabiseşte pe site-ul gsp, pentru că eu îl citesc zi de zi. Nici nu am cuvinte să-ţi spun cît de mult îmi lipseşte atmosfera de pe Ghencea, dar refuz să vorbesc despre ce se întîmplă de cîţiva ani încoace.

Magda rîde cînd mă vede în faţa calculatorului, ştie că nu fac altceva decît sa citesc gsp-ul, şi a tresărit admirativ, impresionată de articolul d-lui Ioaniţoaia conţinînd mesajul pentru poporul polonez.

Dragii mei,
Motivul pentru care v-am scris e însă altul. Se întîmplă din ce în ce mai des să fiu nevoit să las capul plecat atunci cînd trebuie să răspund la întrebari legate de nivelul nostru de trai şi de mentalitatea unora dintre români.

Eu nu am regretat că am plecat nici cînd drămuiam fiecare zlot pentru că trăiam două persoane din 2000 de zloţi pe lună, Magda fiind singura care avea un loc de muncă, din care plăteam 1000 de zloţi chirie şi cu atît mai puţin nu regret acum, cînd ne permitem un nivel de trai peste medie. Nu regret că am plecat, dar nici nu umplu blogurile cu intervenţii dezgustate despre o ţară pe care o iubesc.

Am urmărit desfăşurarea cazului Ridzi. Apropo, fiţi atenţi cît durează în România instrumentarea unui caz de înaltă corupţie – va amintiţi de cazul celebru de corupţie din fotbalul polonez? S-a tranşat rapid, e o diferenţa enormă de atitudine din partea organelor de justiţie ale celor două ţări!

În fine,

Acum a apărut cazul patinoarelor. L-am citit împreună cu logodnica mea, care între timp a învăţat destul de bine româneşte. Magda lucrează pentru o companie în domeniul consultanţei de afaceri  şi recent m-a întrebat dacă o pot ajuta la un studiu despre sistemul sanitar din România pentru unul din clienţi care se gîndeşte sa facă investiţii în ţara mea.

Căutaţi pe Google referinţe despre acest subiect şi veţi putea citi ceea ce reprezentanţii acelei companii au considerat a fi un motiv întemeiat pentru a renunţa pentru moment la ideea de a investi în România, şi anume informaţii despre asa-zisă licitaţie pentru construirea celor 32 de spitale! Aşa că şi eu, dar şi ea, din păcate, înţelegem ce se petrece în cazul patinoarelor.

De aceea,
Mă declar, eu, cetaţean al României, profund dezamăgit şi frustrat uneori că toţi cei care sînt în măsură să schimbe în bine destinele de azi a milioane de români nu fac altceva decît să ruineze speranţele de azi şi destinele de mîine ale poporului nostru.

În cadrul companiei în care lucrez sînt alte cîteva sute de români, pe tot globul, dovadă ca avem oameni de calitate. Ştiţi cîţi dintre ei ar vrea să lucreze în România, fie chiar şi dacă ar avea posibilitatea s-o faca în cadrul companiei? Răspunsul este de prisos.

„Dovada că, cel puţin asta e percepţia mea, poporul român nu se mai identifică cu România, nu se mai regăseşte în România”

Şi vă mărturisesc ceva: am început să am acelaşi sentiment în ceea ce mă priveşte. Deşi nu mi-am văzut familia din decembrie 2008, am sentimentul că pot trăi departe de România, că aş putea sa mă revad cu cei dragi doar aici, în Polonia, sau „undeva la mijloc”.

Sunt convins că puteţi înţelege ce este în sufletul meu atunci cînd viitoarea mea soţie îmi spune clar şi răspicat că îşi doreşte ca urmaşii noştri să înveţe limba română şi să cunoască istoria poporului nostru. În condiţiile în care uneori mă întreb, român fiind…de ce aş face asta?


Comentarii (152)Adaugă comentariu

danielv.  •  21 aprilie 2010, 0:31

e o solutie sa ne gandim toti la plecare?

ovidiu  •  22 aprilie 2010, 16:24

cuvinte spuse din inima, insa ma sperie avalansa de articole si interviuri despre dezgustul care incepe sa cuprinda un numar destul de mare de cetateni ai acestei minunate tari.
in fiecare zi imi vine sa urlu cand vad tot felul de tunuri date de oameni destepti,de starea de liniste a celor care ar trebui sa ne duca pe linia de plutire a economiei,de cum se dezbat tot felul de subiecte ordinare pe media si presa, in conditiile in care situatia nostra generala nu este mult diferita de cea a Greciei.
imi pare rau ca nu am plecat din tara atunci cand era de plecat

Comentează