Grecia prăjită

Ca şi după drahmă, după eliminarea Greciei vor plînge mai ales grecii. Deşi, dacă e să ne amintim preţurile la o bere în Plaka înainte de instaurarea euro, parcă avem cu toţii ce regreta. Globalizarea ne-a adus lucruri şi ne-a răpit amintiri. În fine, să lăsăm patetismul!

marți, 22 iunie 2010, 11:50

Ca şi după drahmă, după eliminarea Greciei vor plînge mai ales grecii. Deşi, dacă e să ne amintim preţurile la o bere în Plaka înainte de instaurarea euro, parcă avem cu toţii ce regreta. Globalizarea ne-a adus lucruri şi ne-a răpit amintiri. În fine, să lăsăm patetismul!

Mondialul curge greu în primul rînd pentru că în loc să fie unul la 4 ani, e al doilea în acest an. De ce? Cum de ce? Pentru că Champions League a devenit un soi de Campionat Mondial anual, care se întinde pe luni de zile şi prinde pasiunea oamenilor din Praga în Istanbul şi de la Milano la Madrid. După o competiţie atît de densă, tot aparatul de marketing al FIFA, tot entuziasmul estival al media care înceracă să-şi umple golul intersezon, toate nu pot înlocui spiritul unei competiţii unice.

Nu mai e unic! Nici măcar Maradona, cu pupicurile lui la adresa fiecărui jucător, acest Maradona costumat elegant, nici el nu mai poate să ne transmită senzaţia autentică de sărbătoare neasemuită. Desigur, defecţi sîntem noi, nu el. A marcat Argentina. Kalinichta, Ellada, ne revedem la un Mythos cu kalamarakia! Fried kalamari. Camalari prăjiţi.


Comentarii (17)Adaugă comentariu

Vlad Dracul  •  23 iunie 2010, 0:11

Asta e, nu poţi juca mereu „la mica ciupeală” şi să-ţi meargă la infinit…

Zicea Riciu’ (adică Mircea Rădulescu) că e bine să se califice echipele care atacă, în detrimentul celor care se apară continuu, şi are dreptate.

M-am săturat de fotbalul meschin, cu popou-n poartă, doar pentru rezultat. Victoria o obţii marcând un gol mai mult decât adversarul, iar pentru asta tre’ să ATACI! For the good of the game.

Altfel, fotbalul e atât de plictisitor, încât spălatul unui automobil cu periuţa de dinţi pare o atrăgătoare aventură…
Iar în câţiva ani, toate televizoarele se vor stinge când începe câte-un meci…

meplusmyself  •  23 iunie 2010, 6:30

Kalamarakia tiganita.
De dragul preciziei si al grecilor 😉

gpa  •  23 iunie 2010, 9:07

La acest campionat mondial pentru prima data am preferat sa privesc la altceva decat meciul care era transmis, spre deosebire de precedentele campionate mondiale sau europene. Intr-adevar unele meciuri au fost plictisitoare. Tactica aceasta de aparare continua si fara goluri marcate strica toata frumusetea fotbalului. Din ce in ce mai multe echipe adopta aceasta tactica. Incet, incet unele echipe, jucatori, meciuri isi pierd din popularitate. …si e destul de greu sa si-o mai recapete. Exemplu chiar nationala noastra.
Toate ce bune!

mircea  •  23 iunie 2010, 10:36

@ tolo: nu ti se pare ca si comment-urile pe blogu-ti sunt mai putine?..interesul e tot mai scazut si se rasfrange pe mai multe paliere

levi  •  23 iunie 2010, 11:00

Tolo,vor plinge DOAR grecii,nu „mai ales” grecii. In 2004, sa intimplat cea mai mare surpriza NEPLACUTA din istoria fotbalului, la concurenta cu Korea Sud in 2006(acolo a fost mascarada). Nici un microbist neutru nu poate simpatiza o astfel de echipa, care sta cu fundu’n poarta si asteapta o faza fixa!

mihai  •  23 iunie 2010, 11:35

Cine isi mai aminteste de Helenio Herera?Antrenorul care nu a jucat fotbal nici un minut,dar a inventat”lacatul italian,”sistem cu care a castigat toate cupele puse in joc pe acele vremuri.

Alex  •  23 iunie 2010, 11:35

Ba mie chiar imi pare rau de greci. Cand au iesit campioni europeni (ne-)au aratat ca se poate, indiferent de mijloacele folosite. Si parca un meci al lui Inter e cel putin la fel de rau. In plus… daca ar fi inscris Kapetanos in meciul cu Coreea de Sud…

Roman paranoic  •  23 iunie 2010, 13:53

@Vlad Dracu

Problema fotbalului e lipsa probei video. Apoi simularile, dar de astea poti scapa usor cu proba video: eliminare directa pentru simulare.

Te supare ca unele echipe prefera sa se apere? Sa inteleg ca esti fan Barca/Argentina/Spania? Cum joaca lumea tine de filosofia lor, dar trebuie sa existe echilibru, altfel am avea numai scoruri gen 12-8.

P.S. Riciu nu e o sursa buna de intelepciune.

Patreas  •  23 iunie 2010, 14:20

Si mie imi pare rau ca a pierdut Grecia.
Pentru cei care critica stilul Greciei, sa se uite la cum a jucat Italia de zeci de ani.
Grecia ne-a demonstrat ceva de care noi romanii nu vom fi in stare veci pururi: ambitia de a veni de nicaieri si a castiga un campionat European ! O echipa care pana atunci nu numai ca nu castigase nici un meci la un turneu final (european sau mondial) dar nici macar nu marcasera vreun gol. Si totusi au luptat pana la capat. Fara sa aiba vreun Hagi, Popescu sau mai stiu eu cine prin echipa.
Orice pasionat de sport poate sa vada dincolo de asa zisul ‘fotbal cu fundul in poarta’ ce a insemnat succesul Greciei!

karlsberg_vs_ursus  •  23 iunie 2010, 15:53

Domnule Tolontan,

Grecii s-au inchis in calul lor Troian si n-au mai putut deschide portile Argentinei.Figura nu tine la nesfarsit.

De aceasta data,la aceste mondiale,ca de altfel si la ultimele europene,expresia „Feriti-va de greci care poarta cadouri”,nici macar nu a mai fost luata in seama.De ce? Grecii nu au mai adus niciun cadou cu ei.Jocul lor este unul fara viclenii,fara inventivitate,fara har.

Maradona,acest Laocoon al zilelor noastre,pentru echipa Argentinei,nu a mai trebuit sa-i atentioneze,pe ai sai elevi,el jucand fara vreo 7 titulari de drept.Stia el,ce stia: grecii nu mai au cadouri de dat.

„Timeo Danao et dona ferentes” nu mai tine la straini.Poate tine doar la greci acasa.

karlsberg_vs_ursus  •  23 iunie 2010, 15:55

ERATA: „Timeo Danaos et dona ferentes”.

Ady din New York, acum prin Bucale…  •  23 iunie 2010, 22:37

Buna
Nu esti tu printre favoritii mei dar hai sa-ti dau un PONT pe un diner, cindva, undeva, daca’l pui in practica.
Despre CM si stupidele VUVUZELE. Pune-i pe cei cu emisiunea de radio sa se uite la meci la televizor si sa COMENTEZE DIN STUDIO meciul, eventual intr-o forma HAIOASA ca sa nu para comentariu etc. si sa vezi ce audienta vei avea, ca pe vremea cind comenta Buhoiu meciuri la TV si dadeam majoritatea, pe radio sa ascultam comentariul altora. Si cred ca toti au in casa pe linga un TV si un prapadit de radiou. Daca nu au o sa cumpere…
Daca nu este vre-o problema juridica, este o ideie geniala.
A mea !
Pentru un diner ! LOL.
Ady

Ady

Ionel  •  24 iunie 2010, 9:13

Pai cum sa nu-ti faci ginduri despre viitorul fotbalului cind Murinho declara dupa un meci in care jucatorii sai abia au atins balonul ca „au dominat jocul, fara minge”! Iar olandezii declara ca au invatat in Italia sa joace la rezultat, ceea ce brazilienii fac de multa vreme. Incet dar sigur banii vor strica spectacolul fotbaistic. Sau l-a stricat deja?

Bengali  •  24 iunie 2010, 9:21

Pt Ady (neaparat cu y) din New York, acum prin bucale: dinner cu 2 de n! OK smechere ce esti?

dddd  •  24 iunie 2010, 15:03

poate ca e timpul sa se schimbe sistemul, prea multi ezploateaza criteriile de departajare.
daca ar fi: 1 nr puncte 2 goluri marcate total 3 goluri in meciuri directe 3 posesie balon in total 4 posesie in meci direct; lasam colaverajul la o parte si atunci nimeni se se mai apara ca disperatul; adaugam proba video pentru a trimite actorii la teatrele adevarate si sa rezolvat,
ouppppsssss, am uitat ca daca facem asta franta, romania si alte natiuni de doi lei nu mai pupa turneu final in mileniul asta, ….
scuze, nu am vrut sa va deranjez mounseur platini si sandu, ma retrag in banca mea

mircea  •  24 iunie 2010, 15:19

Au fost diplomati argentinienii.Au stat si au asteptat lasandu-i pe greci sa atace. 3/4 din meci cam asta s-antamplat,dupa care vorba aia: daca tu nu poti las’ ca pot eu.Doar n-ati fi vrut sa si-o bage in propria poarta argentinienii?
@Ionel: Nu mai joaca nimeni fotbal de placere.Poate cu exceptia echipelor mici,care n-au nimic de pierdut.Australia,Ghana,Coreea(ambele)

Maria Camelia  •  25 iunie 2010, 11:34

Dupa eliminarea Greciei sigur vor plange grecii, este si normal. Ei ne-au demonstrat ambitia care o au de a castiga un Campionat Mondial.

Comentează