MM, performanţe şi analize

Nu va fi despre un club. Ci despre un om. Deşi, vorba lui Cristian Geambaşu, în aceste zile, dincolo de Steaua face audienţă doar scandalul de la Steaua. Dar asta e. Hai să spunem povestea unui om.

joi, 12 august 2010, 9:53

Nu va fi despre un club. Ci despre un om. Deşi, vorba lui Cristian Geambaşu, în aceste zile, dincolo de Steaua face audienţă doar scandalul de la Steaua. Dar asta e. Hai să spunem povestea unui om.

Pe scurt, incomplet şi subiectiv. Mihai Stoica a plecat de la Urziceni şi, exact aşa cum s-a întîmplat cînd s-a despărţit de Ghencea, absenţa lui se va vedea mai mult decît prezenţa. Aceasta este definiţia unui manager în fotbal, lume a instinctelor şi a talentului,  însă care, ca orice ocupaţie omenească, ajunge să depindă pînă la urmă de efort, de organizare şi de un strop de pasiune plutind din eter. Pînă şi Sadoveanu scria la lumînare cînd simţea că-l părăseşte inspiraţia.

Lumînarea unui club modern este managerul său. Cînd discutăm, oooo, şi discutăm, nu glumă!, despre schimbările de antrenori din Ghencea, uităm să le punem în legătură cu schimbarea lui Stoica. Abia după ce barajul s-a rupt, au început să curgă plutele prin faţa lojei oficiale, transportînd orgolii şi destine de antrenori rostogoliţi la vale.

Să vedem ce se va întîmpla la Urziceni ca să aflăm cît contează nu Stoica, ci profesia lui. Banii vor fi la fel de mulţi sau puţini ca şi înainte. Puţini, adică. Nimeni nu-l poate condamna pe Bucşaru, profitul e moral, el a scos mai mult decît a băgat, bravo!, doar să urmărim traseul echipei ca să deducem diferenţa dintre a cheltui puţin cu cap şi a economisi permanent. E o distanţă uriaşă şi-n sport între tăietorii de lemne şi de costuri, „hai să luăm jucători ieftini!”, şi cei care au o viziune. Mă laşi?! Viziune în fotbal?

Da. Acesta mi se pare punctul forte al lui MM. Dincolo de stilul lui solipsist, cînd îl auzi zici că e un Lucescu al preşedinţilor, pe toţi i-a inventat, pe toţi i-a ajutat, pe toţi i-a organizat, dincolo, aşadar, de ceea ce-l face antipatic, omul e bun, e enervant de bun în ceea ce face. OK. Şi ce face, pînă la urmă un conducător de club? Mai nimic. Nimicul care a dus-o pe Steaua la o densitate a performanţelor nemaiîntîlnită de la plecarea lui şi nimicul care a făcut-o pe Unirea campioană. Dacă nu credeţi, cereţi-i analizele! Sînt invers proporţionale cu rezultatele echipelor pe care le-a condus.


Comentarii (50)Adaugă comentariu

mimi  •  12 august 2010, 22:47

O fi bun ca conducator dar ca si caracter e zero. Daca avea putin obraz s-ar fi retras dupa ce l-a lovit pe suporterul stelist….

dan  •  12 august 2010, 23:00

„Pe scurt, incomplet şi subiectiv”. Corect. Ar trebui tratat si subiectul Unirea Urziceni, echipa facuta de Dan Petrescu, sau de Mihai Stoica? Eu cred ca a lui Dan Petrescu. A plecat antrenorul, echipa mai poate merge o perioada, dupa care devine o echipa de pluton…

Mircea  •  12 august 2010, 23:02

Frumos articol si pe deplin meritat de MM. Este de departe cel mai bun conducator de club din Romania. La un moment dat MM zicea ca in Romania la nivel de echipe exista Steaua si restul, eu as adauga ca la nivel conducatori de club exista MM si restul. Desi e utopic fiindca nu vor lucra nici o data impreuna, daca MM si Piturca ar face echipa (dar echipa, nu cum a fost data trecuta la Steaua) la Steaua (dar nu cu Becali patron) vitrina Stelei s-ar mai imbogati cu un trofeu european.

petre stelistu  •  12 august 2010, 23:12

Sunt deacord cu tine Cataline,cu conditia, ca urmatoarea echipa a acestui „papagal” sa aiba rezultate bune.Nu cred ca la Steaua si la Urziceni a avut o mare contributie.Ca lingusitor,are valoare,dar in rest lasa de dorit,dupa parerea mea.Daca avea minte nu lovea acel suporter stelist.Cantona a fost un erou pe Old Trafford,dar de cand a lovit acel suporter,a intrat in categoria jucatorilor normali,cu rezultate foarte bune.Acest MM trebuia sa fie scos din fotbal.La Steaua erau multi bani la acea vreme si rezultatele au fost datorita antrenorilor(Zenga si Protasov) si a jucatorilor.La Urziceni, D.Petrescu stia ceea ce face,mm-ul fiind pe post de „papagal”,avand ceva relatii probabil.La luat in Rusia?Nu,fiindca nu stie limba.Deci e un „papagal de sera”.

cucky  •  13 august 2010, 0:22

Sunt stelist si imi doresc sa vina iar MM la Steaua ca sa faca iar performanta!!!

adi  •  13 august 2010, 0:31

Intr-adevar, e poate cel mai bun manager de club de pe la noi.Ii urez succes, poate la Vaslui, Timisoara, Craiova…

Cristi  •  13 august 2010, 3:04

MM a adus mizeria , scandalul in fotbalul romanesc pe noi culmi.

ciupi  •  13 august 2010, 7:48

sigur ca nu numai la noi se-ntampla asa, insa la noi se-ntampla parca mai abitir ca in alte parti si anume faptul ca presedintii, bagatorii de malai sau chiar suporterii – vezi steaua, zum Beispiel – au o mai mare importanta in activitatea cluburilor decat antrenorii si jucatorii, care la urma urmei sunt sau trebuie sa fie personajele principale ale oricarei intreceri sportive.

acme  •  13 august 2010, 9:08

MM TE ASTEPTAM LA STEAUA

federer  •  13 august 2010, 9:09

corect. MM merita aprecierea noastra pt tot.

Aidan  •  13 august 2010, 10:04

Sunteti nebuni daca nu vedeti ce a facut tembelul acesta care este adevarat are un caracter limitat sa spunem frumos.
Dar cu toate acestea rolul lui este de Manager nu de luat ca model in viata.

ssssst  •  13 august 2010, 11:49

pt petre stelistu

cine i-a adus pe protasov si zenga?
unde a mai facut petrescu rezultate? (sa nu zici la kuban sau sportul, ma refer la liga 1)

cred ca tu ai o problema pt ca mm nu vrea sa se intoarca la steaua

Vali  •  13 august 2010, 12:27

Catalin, cred ca mai trebuia specificat in acest articol si de unde a invatat meserie MM. Sa nu uitam ca prima lui functie de conducere a fost vicepresedinte la Otelul alaturi de Marius Stan care era presedinte. Au lucrat in aceasta formula din 91 pana in 98. Cred ca aici a invatat MM tainele conduceri unui club. A avut si de la cine invata.

levi  •  13 august 2010, 13:00

Draga Tolo, la noi inca nu sint clare atributiunile presedintilor, nici in perceptia publicului, nici presei. Cu ce unitate de masura stabilim valoarea presedintilor ? Amestecam dea valma rolul jucat de ei in formarea loturilor, nr de aparitii tv (de preferat cit mai „incendiare”), vehementa si virulenta fata de arbitrii si adversari( pretextul nu conteaza,nici macar daca nu exista),capacitatea de a asigura bugetelor. In acest tablou, da, MM Stoica e lider detasat, iar Marius Stan de pilda, e la „retrogradare”.

adrian_237  •  13 august 2010, 13:12

trebuia sa ai si dreptate pana la urma:).MM e nr 1!

florin.b  •  13 august 2010, 13:17

MM este de departe cel mai bun conducator din fotbalul nostru ,pune mereu suflet si se implica ,poate uneori chiar prea mult,in tot ce inseamna ,,o echipa ” .Oriunde s-a dus a facut performanta,a dus Otelul in cupepe Europene,a dus Steaua dupa atitia ani in grupele Champions league iar apoi in semifinalele Cupei Uefa,si daca nu ar fi fost indepartat din Ghencea Steaua ar fi dominat ,nu doar fotbalul romanesc,ci si pe cel din Estul Europei.Plecarea lui de la Urziceni ,inseamna si disparitia acestei frumoase echipe,sper din tot sufletul ca MM va veni inapoi acolo unde ii este locul ,in ,,Templul Fotbalului Romanesc „.Dar nu cred ca asa ceva se va intimpla … ar fi prea frumos si din pacate ,nu prea mai avem parte de lucruri frumoase in Ghencea .

gic  •  13 august 2010, 13:21

nu cred ca MM are merite mai mari decat Petrescu la Unirea Urziceni insa e un manager bun.

alex  •  13 august 2010, 14:37

pt mimi

suporterul ala il injura pe dica,injura jucatorii…nu a fost corect sa-l pocneasca dar o merita.avem suporteri care nu stiu decat sa injure cand nu le convine ceva.si nu le convine mereu.si injura mereu.si chiar merita pocniti.daca s-ar fi retras, steaua nu mai juca semifinala de uefa si restul,urzicenii nu faceau ei 8p in cl sau cate au facut.eu sper sa revina la steaua.nu vi se pare ca atata timp cat meme a fost la steaua am avut pe langa rezultate si stabilitate?oare de ce?
in rest, excelent articol, avem nevoie de meme la steaua!

mimi  •  13 august 2010, 15:40

@ alex
Indiferent ce facea acel suporter,tu ca presedinte de club nu te duci la el si ii tragi un pumn in figura. Repet,indiferent ce face. Acolo s-a vazut adevaratul caracter al golanului de MM Stoica. A avut dreptate Dinu in tot ce a zis despre acest scandalagiu .

puncerul  •  13 august 2010, 15:47

DE SALARIILE NEPLATITE DE 3-6 LUNI ALE JUCATORILOR AI UITAT ???? CINE TREBUIA SA AIBE GRIJE OARE NU MM ,SAU EL SE OCUPA DOAR DE TRANSFERURI GEN DALLE ELTON CARLOS . O TROMPETA CARE COLINDA TV

stando  •  13 august 2010, 16:04

Nu MM Stoica e valoare, ci mentorul lui Marius Stan. Numai ca la bunul simt si discretia care-l caracterizeaza acesta din urma nu face rating la tv. Ca urmare un latrau ca MM virulent si non-caracter e nr. 1 in imaginatia fraierilor. Si nu uitati de tata Jean Padureanu, lordul…

clujeanul din Atlanta  •  13 august 2010, 16:44

@stando
Cum adica sa nu uitam de Jean Padureanu? Da ce a facut el in fotbalul romanesc in afara de meciuri vandute?? Ce performanta are in tara sau in Europa? Noi nu avem manageri buni nici in fotbal nici in societate. Iar de MM ce sa zic,un presedinte de club cu apucaturi de golan de cartier. Ati vazut ce a facut dupa finala supercupei. Ei rateaza patru penaltyuri si tot ei sunt aia care spumega dupa meci…MM nu face altceva decat un show penibil …Bine a facut Bucsaru ca l-a dat afara.

valhalla  •  13 august 2010, 17:20

parere:omul e mediocru….si cam golanas.a avut rezultate pe o echipa facuta de piturca sudata in jurul lui radoi-ghionea-goian….la urziceni treaba a mers cat a fost dan petrescu.sezonul urmator,mai greu.dar revin la ce ziceam mai sus.e cam golanas…ca manager crezi ca o sa-l vezi pe perez,laporta…etc,lovind vreodata vreun suporter.deci ca formator de opinie ce ar trebui sa te consideri nu as da exemplu un asemenea om…exemplu pentru copii dat de el:daca ajungi in post de conducere si ai 2-3 gorile langa tine poti pocni pe oricine…asta e calea dreapta….nu
PS:ultimul articol care l-am comentat pe blogul tau era unul in care laudai spania pentru castigarea cupei mondiale….am exprimat o opinie acolo legata de un anumit doctor fuentes….caz destul de celebru in ciclism cu anumite legaturi declarative cu anumiti fotbalisti de la real si barca(o intreaga ancheta facuta de l equipe)
Nu a aparut la comentarii.
azi la un x post de radio a vorbit un cetatean(i-am uitat numele spre rusinea mea) care se ocupa in principal cu monitorizarea blogurilor,forumurilor,etc…se vorbea de o incercare de stopare a limbajului obscen pe forumuri…ca parere opina sa se foloseasca numele real sau sa se angajeze mai multi moderatori….dar se expunea exact riscul asta de a nu mai lasa comentariile sa apara deloc…intrucat de asta scrii in online…altfel daca ai viziune invechita ramai pe hartie.

nicole  •  13 august 2010, 18:57

cata m-ai deziluzionat,desi te-am apreciat ca cel mai bun condeier,nu numai de sport.mai ai putin pina a propune ridicarea unei statui baiatului cu fata de gay cu apucaturi de bataus si scandalagiu la adresa arbitrilor.nu,la urziceni a fost spiritul bursucului,care si el isi dadea in petic,spirit [preluat cu mult profesionalsim de un evreu cizelat si manierat.mi se pare ciudat ca sustinerea aceasta a venit dupa o intilnire de taina la brasov intre doi maidanagii,oierul si mm-ul.da-mi voie sa cred orice.astept o luare de pozitie mai transanta dupa noul mariaj,daca se va rezolva.s-auzim numai de bine,ca raul ne insoteste pretutindeni in epoca lui base si acolitii lui.

petre stelistu  •  13 august 2010, 21:04

Pumnu-i arma prostului.Ca presedinte sau manager,te injosesti prea tare atunci cand sari la bataie la propriul tau suporter.Dar,ma rog,in Romania probabil e un lucru maret.O fi bun si el la ceva,dar datorita comportamentului,intr-o lume civilizata nu ar face fata.

Doctorul  •  13 august 2010, 22:48

Tolo,

Ma uit peste comentarii.

„O fii MM nu stiu cum…., dar n-are domne d’ala…. d’ala….. CARACTER!”

Oare nu toti traducem diferit acest termen? La dracu! Parca am fi niste ****** La ****! Chiar suntem!

Tu, Catalin Tolontan, daca ala din oglinda iti spunea ca Unirea Urziceni are sa fie campioana, il*****! Recunoaste. Sa recunoastem toti!

Peace,
Doc

Eu  •  14 august 2010, 12:08

Atata timp cat a avut un antrenor de valoare, MM a fost un „presedinte bun”. De cand a plecat Dan Petrescu de la Urziceni, nici echipa nu mai merge si nici MM nu mai este un presedinte asa bun cum era inainte. S afim seriosi: nu MM a facut echipa la Urziceni cum nu a facut echipa nici la Steaua. Antrenorii au tot meritul. Nu-l mai ridicati in slavi ca nu merita …

joao paulo  •  14 august 2010, 12:44

ma asteptam ,domnule tolontan,sa respectati fotbalul si sa-l apreciati.nu cred ca ati vazut vreodata,in fotbalul strain,civilizat si puternic,conducatori de tipul acestui mm..rau de gura,stresant,enervant,jignitor,recalcitrant.dvs apreciati grosolania,lipsa de civilizatie si incultura.intr-un fotbal serios,acest individ nu ar avea ce cauta..eventual,agent de vanzari la magazinul stadionului.

atomix  •  14 august 2010, 15:34

Salut Catalin.
Bun articol, dar imi permit sa adaug ceva ce s-a omis: inclusiv Dom’ Nitica a spus ca „daca nu merge la nici o echipa de club il ia la liga si il plateste din salariul lui – pentru ca este foarte bun „.

Sa auzim de bine.
Bye

bertoldino  •  14 august 2010, 17:03

🙂 Are valoare da nui caracter ? imi plac comentarile … e bun da nui ca vb imoral (sau se comporta)… e bun daca are oameni buni langa el?? ce vobim oameni ? … hai sa ne uitam la drumul lui si drumul celorlalti… La galati o facut echipa … la steau nu mai vorbim … la urziceni a facut istorie … deci is buni cei din jurul lui nu? :))))unde is oameni aia buni care erau in jurul lui acum? E bun domnilor si daca in football vb de caractere … da-ti un ex in romania… se adapteaza omu si are valoare … din pacate noi mioritici ne uitam la etica (desi mie greu sa o vad in jur) … ne place sa vb de ea ca e mai usor decat sa faci performanta …

hms  •  14 august 2010, 17:46

Mi-l amintesc pe asta care raspunde la numele de Stoica Mihai cand, in postura de proaspat presedinte in Ghencea, a aparut intr-o seara la forumul de la ********. Ce texte avea, ca el va fi un altfel de presedinte, ca nu va intra in polemici, isi va respecta adversarii etc. Ii cunoastem „maretele infaptuiri”…
Un biet parvenit (am si acum scriptul, omul a sarit peste vreo doua cratime si nenumarate semne de punctuatie), ******* care isi da importanta. Trist este ca e bagat in seama ca oameni cu coloana, gen Tolontan. Chiar, Tolo, tu mai tii cu traditia, adica cu UTA?:)

NRV  •  14 august 2010, 20:58

Catalin, pe langa faptul ca nu spui nimic nou in acest articol, ar fi de preferat, daca tot folosesti cuvinte gen „solipsist”, sa renunti la exprimari de folclor urban gen „Mă laşi?!”.

florin  •  14 august 2010, 21:02

E un om de nimic si a avut noroc enorm cu echipele pe la care a fost de super antrenori (pentru Romania)si jucatori f buni. la Steaua echipa a facut o Piturca iar rezultatele au venit dupa ce Piturca a plecat.La Urziceni a fost Dan Petrescu!Mi ar placea sa se duca la Astra unde au bani dar nu au inca un antrenor.sa vedem…

ion  •  14 august 2010, 22:44

@mimi: sunt sigur ca tu ai fi stat linistit in locul lui si ai lasa orice **** necrescut sa te injure. nu-ti da talente aiurea.
Cat despre stoica, da, e un manager bun. poate cel mai bun.

Emil  •  14 august 2010, 22:46

orice s-ar spune clubul care ”l-a avut in curte” pe MM a avut si rezultate.
Sunt doar doi manageri buni in Romania MM si D. Gheorghe.
De ce vreti sa aruncati cu bholovani si in cei buni. Fratilor, cei ce scrieti aici, criticati-i pe cei slabi si nu pe cei ce mertita toate laudele………………….
Restul sunt doar pareri subiective sau obiective si fiecare poate avea un punct de vedere pozitiv sau negativ despre Mm

mrn  •  15 august 2010, 0:36

totusi MM a avut rezultate , dar, la Galati a continuat o strategie a lui Marius Stan, la steaua era o strategie inceputa de Piturca, la Urziceni… aici nu se stie dar dupa ce a plecat petrescu rezultatele nu au mai fost aceleasi, si la urziceni titlul nu a fost luat chiar „pebune”, fluierasii straini stiu de ce… Parerea mea este ca MM stie sa-si apropie jucatorii si sa mentina o atmosfera buna a lotului, asta este un merit.

lunetistul  •  15 august 2010, 10:04

Asa cum spune proverbul :obrazul subtire (densitatea performantelor ) cu cheltuiala se (ob)tine , reiese ca nu el are cel mai mare merit , ci jiji cu banii si influenta lui in obtinerea densitatii performantelor .Cum a dat criza peste jiji , DNA.ul i-a luat valiza si Dragomir nu-l mai iubeste , cum nema densitate de performante.Concluzia : cind jiji are putere Steaua are performante , cind nema putere , Steaua revine la normal si ocupa locul pe care cu adevarat i-l merita .Stoica este bun pe post de agitator , ca manager este discutabil , i-i cam place sa se joace cu banii altuia .

ssssst  •  15 august 2010, 13:51

Eu nu pot sa inteleg unde e logica celor care-l contesta pe MM. Cica la Galati a fost Marius Stan, pai si cine l-a oprit pe Stan sa faca performante in continuare, sau sa mearga la o echipa mare sa demonstreze ceva. La Steaua cica a fost Piturca, asta chiar e gluma anului. MM i-a adus pe Zenga si Protasov, a schimbat tot si a facut rezultate. Piturca, la echipa nationala a fost ok, la club, zero barat.La Urziceni, dupa ce a plecat Petrescu, Unirea a ramas pe locul 2. Cum a plecat MM, s-a ales praful. Ca la Steaua. Ca la Galati… Ma contrazice cineva?

Brashka  •  15 august 2010, 17:02

Am avut ocazia sa-l cunosc si sa stau cu el de vorba in mai multe randuri. Era la Steaua pe-atunci. Mi-a zis un lucru: „e greu sa cumperi un grup de jucatori si sa-i faci echipa”. Asta a facut el, a cumparat, a adus antrenori capabili, a facut echipe si a castigat competitii. A fost aproape sa castige si competitii europene. Ca l-a lovit pe suporterul ala? OK, se mai intampla. Cand cineva iti injura familia, tu ce faci? Ii multumesti? Lasa-ma sa ma indoiesc.
Oriunde te-ai duce MM, sa ai bafta.

ionutz  •  16 august 2010, 4:09

mm,RESPECT! e ceea ce scrie pa manaca tricourilor de champions league!

Dorin  •  16 august 2010, 14:44

Vad multi care-l critica pe Meme. E drept ca Marius Stan este un enorm conducator. Sa ne intrebam oare cum face Galatiul de termina tot timpul lipsita de griji? Cat de mult as tine cu Galatiul, nu pot sa nu vad ca daca Otelul patreaza doi-trei ani jucatorii poa’ sa-si faca trupa de UEFA… Poate ca Meme a invatat meserie de la Marius Stan. A invatat-o bine. Nu stiu daca e mai bun decat „maestrul”, nu stiu daca e mai bun decat alti conducatori, stiu ca vrea si face performanta!!!

tony  •  16 august 2010, 21:28

a avut mari performante, dar… cu echipe facute de piturca si de dan petrescu,as fi curios sa aleaga o alta echipa si sa construiasca

ssssst  •  16 august 2010, 23:16

Si cate trofee are ENORMUL Marius Stan, a facut performante prin Europa si noi nu stim?
MM e prea bun pt fotbalul nostru. Cine nu recunoaste, inseamna ca nu-l suporta. Si tb sa recunosc, la stilul lui, nu e greu sa nu-l suporti…

marginean alexandru  •  17 august 2010, 14:15

E singurul Manager cu pregatire serioasa, studii facute in mod constincios, acesta este atuul lui MM Stoica, spre deosebire de ceilalti carcotasi, care nici macar sa se exprime nu pot dar sa managerieze un grup de sportivi.Nu o fi el placut ochiului pentru ca este un tip realist dar are calitati pe care le-a demonstrat.De ce nu este contactat sa conduca echipa nationala din punct de vedere managerial, va raspund tot eu, pentru ca romanismul echivalent invidie nu-i da aceasta sansa.Responsabili ai fotbalului romanesc incurajati oameni competenti cum este MM si mai sunt si altii si dati-ne posibilitatea unor trairi si bucurii sportive pentru ca meritam, macar atat.

stresu  •  17 august 2010, 17:45

MM a plecat de la Steaua pe uşa din dos!
Becali l-a prins „la furat de cireşe”.
La Urziceni a prins un culoar favorabil, o conjunctură cu Dan Petrescu.
Acolo, cel care a muncit „pe bune” a fost Dan Petrescu. Un adevărat „EROU” **, ar fi făcut totul pe. echipa sa. Dar, MM, la prima dispută mai aprinsă cu Bucşaru, a plecat, a trădat această mică, dar frumoasă, echipă.
Logic, având în vedere antecedentele, se pot pune mai multe întrebări ?
1. MM, la Urziceni, s-a abţinut de la „sportul cu cireaşa „?
2. Cât de mult a băgat MM mâna în borcanul cu miere ?
3. Oare motivul plecării lui MM nu are legătură cu banii ?

dinamovism cronic  •  18 august 2010, 0:46

Eu cred că la MM e vorba de o sumă de factori, fiecare esențial și în același timp, dependent de celelalte… Întâi l-a ajutat charisma. Când a plecat de la Galați (unde nu a făcut mare lucru, în afara faptului că a punctat foarte bine la impresia artistică), MM era un tip simpatic, cerebral și tot timpul cu vorbele la el, inofensiv in ”the big picture”. Asta l-a făcut plăcut. Posesorul unei inteligențe – evident – peste medie, MM a învățat din mers. S-a adaptat și la Becali, și la becalisme, până a ajuns să sară calul atunci când a lovit suporterul… S-a lăsat dărâmat de stress, și ca un cameleon, s-a mulat pe lipsa de control a patronului. A plecat pentru că nu se mai putea, nu mai era el deloc… La Urziceni, MM s-a dus mai înțelept și mai cumpătat, și a avut de două ori noroc: Bucșaru și Dan Petrescu. Că ăștia sunt noroc… Efectiv, eu cred că toate meritele lui MM se rezumă la o abilitate de comunicare, la capacitatea de a se adapta, de a învăța din mers niște rotițe, de a deprinde cum să te faci lipici, între diferite poziții și caractere. MM este un liant. Nu este scouter, nu este un geniu în marketing, nu generează planuri mărețe pentru echipe mici. El știe cum să mențină o normalitate, și din normalitate și puțin noroc, cu insistență, vine performanța. MM este un cameleon admirabil, însă nu cred că în asta stă valoarea unui președinte de club. Sau cel puțin, nu numai în asta… MM are mai degrabă valoare de peacemaker. Pentru a fi cu adevărat un președinte mare, trebuie să repete performanța de la Urziceni la un alt club mic. Dar sunt sceptic că asta se va mai întâmpla curând în România…

Flo82  •  18 august 2010, 8:12

In primul rand MM este cel mai bun conducator(manager) din fotbalul romanesc(rezultatele vorbesc).Nu putem afirma ca sunt simple coincidente marile realizari pe care le a avut.
In al doilea rand MM nu a lovit un suporter ci un derbedeu care nu facea altceva decat sa injure.Nimeni nu vorbeste de asta. Unul care vine la meci si nu face altceva decat sa injure trebuie dat afara din stadion cu frumosul sau cu forta. Intr adevar poate nu a reactionat elegant, el fiind conducatorul Stelei dar a reactionat macar. Multi dintre noi mergem la meciuri si trebuie sa suportam injuriile unor analfabeti care numai pentru asta vin si nu facem nimic. Bravo Mihai Stoica! Imi pare foarte rau ca ai plecat de la Steaua si ca sunt multi care nu te aprecieaza si intr adevar un cuplu format din tine si Piturca ar duce Steaua pe culmile fotbalului european. Iti multumesc pentru ce ai facut pentru Steaua!

florin  •  18 august 2010, 13:01

pentru mine ca stelist mm stoica nu exista! gestul lui de vagabond dar unul ORDINAR cand in calitate de OFICIAL AL CLUBULUI STEAUA A LOVIT UN SUPORTER STELIST anuleaza toate performantele reusite in ghencea. ce se intampla cu dl stoica daca pozitia si pumnul lui se intamplau in anglia sa zicem? cred ca era dupa zabrele scriindu-si inca memoriile. si pe cale de consecinta numai exista „perioada urziceni” sau oricare alta fotbalistica post-pumn! asa ca ideile vehiculate in ultimele zile cu revenirea la club a acestei persoane sunt rezultatul unei excitatii de moment. trebuie sa recunosc ca pentru prima data sunt alaturi de becali ca pozitie pentru neaducerea lui stoica in ghencea. si as mai aduga ceva:nici gabi safta nu mai poate deschide usa in ghencea! la cate a declarat impotriva stelei dupa plecare, la cat rau a facut clubului cu iesirile lui vocale de tot rasul trebuie sa fie langa stoica! in plus dupa parerea mea nu-l vad ca un baiat cu o minima istetime si nici nu-i impartasesc comentariile facute intr-o romana stalcita! numai bine, dl tolontan!

takeda  •  18 august 2010, 13:17

pentru toti cei care disputa caracterul indoielnic al lui MM: e legitima observatia voastra, dar el este foarte reprezentativ pentru Liga I. nu am vazut inca un presedinte cu adevarat elegant in sensul descris de unii dintre voi.

articolul mi se pare legitim. are stofa de manager/ presedinte. by the way, putem face diferneta intre cele doua roluri?

GENERALUL  •  18 august 2010, 15:05

Asa cum probabil au spus multi si vor mai spune, dejaba ai profesionalism daca esti un om cu caracter zero, praf in ochii altor oameni si suporteri. Ca si Jiji, MM nu prezinta nimic omenesc, totul e fatada , fals, prefacatorie, minciuna, etc. Eu nu-l vreau la Steaua, din cauza lui si a lu` Oieru` , nu mi-am mai facut abonament , desi il reinnoiam din `95 mereu, an de an.

Cu respecte ptr voi, GENERALUL

Comentează