Rapid, definiţia fotbalului

Rapid are nevoie de o miză, nu de o zguduire perpetuă. Calmul i-a lipsit echipei de-a lungul timpului. Adrenalină a avut mereu. La fel s-a întîmplat şi aseară, în victoria cu Bistriţa.

vineri, 20 august 2010, 11:00

Rapid are nevoie de o miză, nu de o zguduire perpetuă. Calmul i-a lipsit echipei de-a lungul timpului. Adrenalină a avut mereu. La fel s-a întîmplat şi aseară, în victoria cu Bistriţa.

Începutul de sezon e bun în Giuleşti, dar se simte un aer de nemulţumire al lui Dinu Gheorghe la adresa lui Şumudică. Încă de la început, preşedintele a aşternut presiunea discretă a declaraţiilor. Că a avut emoţii, că jocul e insuficient, că fotbaliştii nu sînt 100% concentraţi şi că, evident, antrenorul e vinovat pentru aceste tulburări.

Dar cînd a fost altfel sub Grant? Acesta e clubul unde pînă şi Mircea Lucescu era demis la 9.000 de metri altitudine de George Copos pentru ca atunci cînd avionul ateriza „Mircea” să devină „cel mai mare antrenor român”.

Dacă va continua aşa, indiferent de rezultate şi de puncte, Şumudică va ceda la un moment dat. Pentru că un antrenor ştie foarte bine lecţia. Cînd ajung declaraţiile în presă, deja e tîrziu pentru reconcilieri.

Un Rapid convingător şi imperial? Asta vrea Dinu Gheorghe? Atunci să construiască o miză fermă, clară. Şi să-l aducă pe Mourinho. Numai că şi el îi va da emoţii. E definiţia fotbalului. Şi mai ales a Giuleştiului.


Comentarii (26)Adaugă comentariu

stefan  •  21 august 2010, 0:25

Bunicel articolul, dar ai cam incurcat „definitiile”. Rapidul nu inseamna neaparat emotii si instabilitate din partea conducerii. De-alungul istoriei, instabilitatea in rezultate nu a venit datorita neaparat a ceea ce se intampla in club, ci mai ales in afara lui. Se stiu ei vinovatii de suprimare. Rapidul reprezinta miscarea de rezistenta a populatiei si izbavirea fata de ceea ce este rau in fotbalul romanesc (din nou, se stiu ei care sunt). Asta este definitia Rapidului: singura echipa care a rezistat si rezista in continuare, in ciudat oponentei din teren si mai ales din afara lui. Din aceasta cauza un titlu al Rapidului valoreaza cat 10 ale altor echipe. FORZA RAPID!

Călăraşi | Stiri Calarasi | Express de Calarasi | saptamanal de informatie si atitudine » Arhiva site » Rapid, definiţia fotbalului  •  21 august 2010, 1:51

[…] Mai multe detalii in legatura cu articolul ” Rapid, definiţia fotbalului ” gasiti aici: Rapid, definiţia fotbalului […]

chris_gali  •  21 august 2010, 3:12

e clar ca sumudica nu e antrenor de Rapid ! La „succesuri” e meritul lui iar la esecuri e vina echipei , a arbitrilor , a oricui numai a…lui , NU !?…s-a vazut cel mai clar in meciul cu Dinamo ca nu stie sa gestioneze un 2-0 si l-a facut Ando de comanda !!!…sincer , nu cred ca-l prinde sfarsitul turului la Rapid !….cu lotul actual Rapid poate mult mai mult decat a reusit in cele 5 etape de pana acum!…plus ca atitudinea lui de manelist numai atitudine de antrenor nu e…..

romi  •  21 august 2010, 7:17

Este in spiritul romanului de a vedea paiul din ochiul vecinului si nu barna dintr-al sau.De ce ar face exceptie Dinu Gheorghe?Este de asemenea stiut ca,cu cat seful e mai nemultumit cu atat subalternii se vor stradui sa-l multumeasca,macar aparent,asa fac toti,nu numai fotbalistii si nu numai rapidistii.Daca ar fi sa-mi dau cu parerea,a zice ca nu-i frumos,da-i sanatos.Tipic romanesc!

ciupi  •  21 august 2010, 7:26

in alta ordine de idei, poate ne oferiti o parere vizavi de degringaleata in care se afla chefere-ul, fiindca de-acolo ne pot veni ceva puncte pentru ca si pe mai departe sa avem o echipa la masa aia unde curg euroi.

cosmin  •  21 august 2010, 7:27

atata timp cat nu va exista un obieciv clar si un focus pentru indeplinirea acelui obiectiv (mai mult decat la nivel declarativ- acolo Copos e maestru), Rapid nu are vreo sansa. De fapt, incet dar singur, acest club se transforma intr-unul gen Sportul Studentesc. Pe Copos il doare-n palarie de tot.

taz82  •  21 august 2010, 8:05

Intai Dinu Gheorghe sa aduca jucatori buni, nu panarame gen Cassio(de fapt nu m-a impresionat nici un jucator adus de acesta pana acum), apoi sa emita pretentii! Si aveti dreptate, nici un antrenor n-a avut constanta in rezultate la Rapid, indiferent de calibru!

rapidist de cand ma stiu  •  21 august 2010, 9:44

Vezi tu Cataline,doar cei care sunt rapidisti inteleg ,,spiritul” Rapidului! E greu din afara! Avem o ,,nebunie”aparte,tine minte ce canta galeria pe timpul lui Ceausescu!Sti ce ne-ar trebui? Stadion(personal,mi-e jena cand merg cu fata mea la meci),atacanti(jucam cu ,,maini moarte”),poate si inca un patron langa Copos(ar vrea,oare?)si MIRCEA LUCESCU antrenor si atunci sigur am avea obiectiv doar locul 1! Visez,nu? Dar sti ce frumos e?

sorin dobre  •  21 august 2010, 9:45

a inceput sa-mi fie frica cand rapid deschide repede scorul si din pacate frica mea e justificata in 90% din cazuri indiferent de echipa sau antrenorul de moment. nu-mi explic decat prin lipsa de profesionalism .

taty  •  21 august 2010, 11:53

Un lucru e sigur Rapid datorita suporterilor patimasi si povestilor spuse de acestia nu va disparea!Asi dori sa mergeti sa beti o bere la Giulestina si sa ascultati vreo 1 ora povestile suporterilor veti avea multe articole de scris..,eny noi vom fi mereu in tribune vom sustine echipa si nu ne va interesa prea mult ce declaratii fac conducatorii nostrii,ne doare in palarie de ei atat cat nu fac declaratii de suporteri nu ne deranjeaza !FORZA RAPID!

Nikko  •  21 august 2010, 11:59

Cand Rapidul ii da lui Coman salariu de 300.000 de euro pe an e tot „definitia fotbalului”? Cred ca e alta definitie, pe la literele N si P si I.

Titi  •  21 august 2010, 12:01

@ Rapid pare foarte nervoasa .Jocul cu Bistrita a aratat clar starea de spirit a echipei.Rapidul juca si construia frumos ,tehnic,acum a jucat urat ,grosier,pe „bataie la mijloc” asa cum joaca echipele din provincie cand vor sa cupeasca un punct in capitala.Daca antrenorul este obisnuit cu astfel de meciuri,acolo pe unde a antrenat larezultat,sa afle ca pe Giulesti este nevoie mai mare de „spectacol” de cat de o victorie obtinuta oricum.Cu asa metode va altera „spiritul Rapidului” Echipa este valoroasa si prin spectacol va castiga mai mult respect,prin joc mediocru si ceva rezultate numai critici si semne de intrebare.

George  •  21 august 2010, 13:05

intai de toate, liniste nu este la nici o echipa din RO, asa ca nu are cum sa fie la Rapid…in al doilea rand, Vama a colaborat f bn cu Razvan, iar in conditiile actuale in care tricolorii nu au rezultate, nu e imposibil sa-l vedem la rapid.
Nu sunt de acord cu ce a zis taz82, pt ca jucatorii care au venit de la BV s-au integrat perfect si joaca f bn. Este adevarat ca acest Cassio este f slab, nici nu se compara cu Sburlea, care chiar daca nu a inscris, se lupta pt fiecare minge si face f bn faza de presing, si nu se compara nici cu Raduta care este mult mai prezent in joc ca el. In schimb prefer sa antreneze Sumudica, pt ca stiu ca este rapidist adevarat si eu nici macar nu ma nascusem cand el iubea Rapidul, decat sa vina un antrenor strain, doar pt bani, care oricum nu ar avea rezultate mai bune ca el…
Trup si suflet noi vom fi mereu pt Rapid!

milici  •  21 august 2010, 13:47

LENT e mult mai nimerit pentru a defini fotbalul autohton.Cum noi incercam sa epatam prin nume si nu prin joc ne intitulam pompos Rapid, Steaua , Stiinta etc.Unde esti tu Neajunsu Racea mai existi?

Claudiu  •  21 august 2010, 13:58

articol bun, cu conditia ca este impartial, adica sa nu aiba ca scop inrautatirea relatiei conducere-antrenor a Rapidului. Dar ca avertisment pentru Dinu Gheorghe sa fie mai cumpatat in declaratii este acceptabil, in special cand e vb de un antrenor foarte bun precum Sumi, deoarece ar fi benefic fotbalului romanesc cand prin presa se trage un astfel de semnal de alarma. intr-un cuvant: interpretabil

lucacelbun  •  21 august 2010, 14:29

sper ca vama sa nu aiba un plan diabolic de a-l aduce pe razvan inapoi.

Maxone42  •  21 august 2010, 15:30

LucaCelBun , Razvan este mai antrenor de 7 ori decit Sumudica , asa ca DACA Dinu Gheorghe „ar avea un plan sa-l aduca pe razvan la Rapid”, acest plan nu l-as numi neaparat „diabolic”. Din punctul meu de vedere, Rapidul este o palarie prea mare pentru Sumudica, dar sa dea Dumnezeu sa ma insel. Eu ca si totzi rapidistii dealtfel, nu vreau decit continuitate si pe Sumudica cel mai bun antrenor din Rominia si sa faca din Rapid o trupa de (cel putzin) semifinalele CL. Vom trai si vom vedea ce va fi… dar dupa cum merg lucrurile, cred ca Razvan va veni la Rapid mai devreme sau mai tirziu si ceva imi spune ca cu el pe banca, Rapidul va fi cu DOUA CLASE peste ceea ce este acum.

milici  •  21 august 2010, 16:32

@maxone42
Doua clase in plus fata de cele doua pe care le are Rapidul acum inseamna 4 clase , asta e maxim la care puteti spera , atingandu-va nivelul de incompetenta , NUMAI in cazul ca Lazvan Checu revine ceea ce n-ar fi de mirare.Dar , vorba lu’ Tanase(nu ala de la Steaua)-SI CU ASTA CE-AM FACUT?
Am inteles si schepsisul nickului tau MAXONE42:MAXim 4 clase cu cele 2 primite de la CFR.

Niki  •  21 august 2010, 16:50

ARE SI RAPID ECHIPA SI ANTRENOR SI IN IARNA UN IDIOT CU IMPRESII DE CONDUCATOR VA DISTRUGE TOT.OMUL CARE NU ARE ALTA COMPETENTA DECAT SA MITUIASCA ARBITRII SI SA ISI BATA JOC DE TOTI ORIUNDE MERGE.

sharpe  •  21 august 2010, 23:54

As vrea sa le transmit celor care nu stiu ca,RAPID inseamna iubire,iar in iubire mai exista dezamagire,mai exista si pasiune si multa toleranta.Asa ca cei ce vor altceva decat iubire,le recomand trofeele.Viata are coborasuri si urcusurui,sunt sigur ca multi s-ar identifica cu viata rapidului,dar aleg trofeele.

stefan  •  22 august 2010, 10:29

vad ca incet-incet toata lumea a preluat „echipa de SUB podul grant” spusa la un moment dat de un semianalfabet cu aspiratii de filosof – mihai stoica. pacat.

clapy  •  22 august 2010, 12:34

Asta e Rapidu’ din Giulesti, iubeste-l si ai sa innebunesti !!! Asa a fost Rapidu’ dintotdeauna. Azi te baga in mormant, maine te scoate la suprafata, azi bate Milanu maine ia bataie de la Falticeni. Iubirea noastra pentru Rapid este subiect de studiu pentru altii !!!

Maxone42  •  22 august 2010, 15:56

Milici tata , CU CINE vorbesti… cu cine te certzi? “Doua clase” + „alte doua” , probabil ca te referi la echipa de la stina nu la Rapid. Daca “de atita suntem in stare” si v-am dat 5-1, inchipuietzi de cit suntetzi VOI in stare si “ce nivel de competentza” avetzi. Usurel taticu’ , nu face valuri ca te inneci. Du-te si cinta la alta masa. Aici… ai gresit adresa.
@Niki@. De cine spuneai ca “mituieste arbitrii”??? Vezi ca ne confunfunzi cu „cele doua”… stii tu care. Mai trebuie sa treaca multa apa pe Dimbivitza pina sa vedeti voi Rapidul cistigind datorita vreunei greseli MAJORE VOITE care sa VICIEZE rezultatul. Bai baieti, mai si ginditzi inainte de a scrie aberatzii.

neghinita  •  22 august 2010, 16:27

excelent. superb.incredibil, dar, ridicarea stachetei=performanta, rezultate, convingeri, echipa de top.cu doc si tergal nu porti armani, versace, nu joci cu milan, juve, madrid, barca, chelsea, united.cu organizare si determinare, mobilizare si ingemanare=sudezi, infratesti, transpiri, strabati desrertul, marea, indoielile.covaci a performat nu in românia, unde a invaat abecedarul, ci cu ajax, lucescu la galata si sahtior, hagi si popescu cu real si barca, iar rapid cu mircea …lecescu si rednic.

JuVe  •  22 august 2010, 17:11

@Stefan
Stai liniştit că şi la Rapid e destul rău, nu doar puritate, cum vreţi toţi să pară. Nu se mai scufundă lumea??? În România nici o echipă nu reprezintă exclusiv definiţia fotbalului şi toate titlurile se câştigă şi prin birouri, nu doar pe teren. „Vamă” ştie mai bine. La fel şi Copos.
@Cătălin
Frumos articol.
Dinu „Vamă” e pervers. Vrea să-i facă loc lui Răzvan, care e pe făraş la „Naţională”.

Maxone42  •  23 august 2010, 8:38

JuVe baiatule , vezi tu… ASTA nu-mi place mie la voi „suporterii” de circumstanta „a celor doua”. Pai cum poti tu sa spui ca Vama este parsiv cind Vama este mic copil de gradinita pe linga un Gigi becali, un Giovani… un Victor Becali… un Borcea… un Dragomir… un Mircea Sandu… Si CUM poti sa spui ca „titlurile se câştigă şi prin birouri, nu doar pe teren. “Vamă” ştie mai bine. La fel şi Copos”. Pai NIMENI pe Pamintul asta nu stie asta mai bine decit conducatorii de la Steaua si Dinamo DIN TOATE TIMPURILE SI PINA ACUMA, PLUS cei de la FRF si Liga. Intradevar , un titlu in Romania , nu se cistiga numai pe teren… dar asta o stiu cei de care aminteam mai devreme: cei de la Steaua si Dinamo. Noi am fost si SUNTEM vai de capul nostru la acest capitol. Copos si-a facut numai dusmani pe la FRF si pe la Liga si peste tot si totzi ard Rapidul la cea mai mica ocazie. ce tot vorbesti tu acolo???!!!??? Asta ca sa nu mai amintesc ce era INAINTE de „Revolutie”… Hai dom’le ce naiba , vorbim vorbe asa doar ca sa ne aflam in treaba???

Comentează